Ziarul Călătoriilor, 1912 (Anul 13, nr. 765-809)

1912-01-04 / nr. 765

de o valoare considerabilă, unde cre­dincioşii întreţin flori preţioase. Aceste temple sunt în general pre­cedate de lungi alee acoperite de por­­tice, ai căror stâlpi masivi poartă in­scripţii pioase. Traian Popescu-Tranic. ZIARUL CĂLĂTORIILOR mumii: suim­­i­­dahimy Fetişii au păstrat în anumite regi­uni din Dahomey toată influenţa lor. Locuitorii satului Pira erau foarte fe­­tişişti. O dată, în 1900, s’a pedepsit cu închi­soarea fetişul din Pira, pentru sa­crificii omeneşti, ceea ce nu împedică pe succesorul său să reînceapă în 1905. In cursul acestui an, un comis de a­­faceri indigene, trecând prin Pira, fu prevenit de un muzicant de moartea subită a unei femei în plin tam-tam. Când voi să-și dea socoteală de ce s’a petrecut, femeile se grupară în jurul cadavrului, îl luară și fugiră cu el spre locul unde groapa era deja fă­cută Alte morminte de curând aco­perite, arătau că şi alte sacrificii avu­seseră loc de curând. Administratorul arestă pe fetişul şef Kondo şi pe fetişa Alukidina, în urma raportului acestui amploiat, şi iată ce a resultat din cercetările făcute. Mai multe femei au fost chemate ca în toţi anii să facă o retragere în lo­caşul fetişilor din Pira. Ele veneau chemate de fetiş. Printre încercările la care erau su­puse, era şi aceasta. Adormea în timp de şease zile, şeapte femei, le deştepta a şaptea zi, le spălau, le func­­ţionau şi le dedeau drumul in tam-tam unde se învârteau în cadenţă, jumă­tate adormite, sub puterea narcoticu­lui. Spre a le întări, le dedeau să mă­­nânce un amestec de făină, miere şi unt de palmieri, aliment sfânt de care ele sunt foarte lacome. Şease din femei luau acest aliment servit de fetişă fără să sufere ceva şi a şoaptea cădea trăsnită, imediat ce a înghiţit mâncarea. Fetişa pusese nişte otravă puternică care a omorât victima. Rudele, mama, tatăl, bărbatul, în­trebaţi de administrator, toţi aveau a­­celaş răspuns : ,,Avea inimă rea şi de aceea a murit". Administratorul întrebă pe fetişă cum va putea explica tribunalului că un aliment poate să fie mâncat fără pericol de şease femei, şi să omoare pe a şeaptea (femee tânără şi robustă) în­dată ce a înghiţit-o? Ea nu răspunse de­cât prin trasa precedentă: ,,Avea inimă rea şi pen­tru asta a murit1’. Şi spunând aceasta, avea dreptate, căci moartea era provo­cată de o otravă puternică care opreşte bătăile inimei. Şeful fetiş căruia i s’a citit şi tradus articolul din cod care pedepseşte cu moartea pe omorâtor, speriat, declară că el nu e vinovat ci numai fetişa care a pus lucrul la cale. Şefii indigeni, membri ai tribuna­lului cercului, istorisită că acest obi­­ceiu era conservat cu sfinţenie de fe­tişi spre a mări prestigiul şi bogăţia lor. Efectul produs prin acest deces subit c­onsiderabil şi tot ceia ce a­­parţine victimei, revine fetişei. Victima se alege de obicei­ printre acelea care se bucură de oare­care a­­vere. Adus înaintea tribunalului, fură condamnaţi fetişul ca şef la 5 ani în­chisoare şi fetişa la 3 ani. Va trebui să treacă multă vreme încă până să dispară acest obiceiu barbar. Fetişii au început să nu mai aibă aşa de mulţi adepţi şi cu timpul va scădea. Acesta va fi un punct de reazim pentru prosperitatea coloniei Dahomey. Argh­ir. 5497 Trompa la lucru In Indiile engleze Ultimile depeşi din India spun că au fost strânşi şease sute de elefanţi­­de vânătoare spre a servi împăratu­­lui-rege şi suitei sale. Şi e adevărat că în aceste ţâri depărtate elefanţii aduc multe servicii. Când sunt bine dresaţi, formează un personal de muncă remarcabil de docil. Ei nu se pun în grevă ca connacii lor şi să­vârşesc fel de fel de munci grele şi folositoare. Astfel, ei sunt întrebuin­ţaţi şi în marile exploataţii indus­triale. Iată-i aci, în ilustraţie, ocu­paţi să transporte butuci de lemne groase cari în trompele lor sunt ca un băţ de chibrit in degetele noastre. IVero Elefanţii la muncă OR Ki INA M AIM L I E LOR Anume triburi din Congo are o pă­rere bizară asupra originei maimuţei, după cum povesteşte un locuitor din Stanley, Herbert Ward. Unul din aceste triburi care locu­­esc pe marginile riului Congo, a­­proape de Bololo, şi care era foarte sărac, se găsea doborât de greu­tatea datoriilor contractate către alte triburi învecinate. Datornicii se ară­­tau nemiloşi şi ameninţători. Atunci nenorociţii debitori, ca să scape de persecuţi­uni, fugiră şi se ascunseră în pădure. Ei şezură acolo mult timp, trăind în mare suferinţa. In urma atâtor privaţiuni de care sufereau, degenerară puţin câte pu­ţin ; pe corp le crescu păr, renun­ţară să vorbească de teamă să nu fie recunoscuţi, şi trăiau urcaţi prin pomi ca să nu fie prinşi. • Natura lor fizică se transformă cu totul şi deveniră fiinţele care pare că au păstrat încă şi astă­zi ceva omenesc : maimuţele. ’ Oljj.

Next