Ziarul Călătoriilor, 1912 (Anul 13, nr. 765-809)
1912-01-04 / nr. 765
de o valoare considerabilă, unde credincioşii întreţin flori preţioase. Aceste temple sunt în general precedate de lungi alee acoperite de portice, ai căror stâlpi masivi poartă inscripţii pioase. Traian Popescu-Tranic. ZIARUL CĂLĂTORIILOR mumii: suimidahimy Fetişii au păstrat în anumite regiuni din Dahomey toată influenţa lor. Locuitorii satului Pira erau foarte fetişişti. O dată, în 1900, s’a pedepsit cu închisoarea fetişul din Pira, pentru sacrificii omeneşti, ceea ce nu împedică pe succesorul său să reînceapă în 1905. In cursul acestui an, un comis de afaceri indigene, trecând prin Pira, fu prevenit de un muzicant de moartea subită a unei femei în plin tam-tam. Când voi să-și dea socoteală de ce s’a petrecut, femeile se grupară în jurul cadavrului, îl luară și fugiră cu el spre locul unde groapa era deja făcută Alte morminte de curând acoperite, arătau că şi alte sacrificii avuseseră loc de curând. Administratorul arestă pe fetişul şef Kondo şi pe fetişa Alukidina, în urma raportului acestui amploiat, şi iată ce a resultat din cercetările făcute. Mai multe femei au fost chemate ca în toţi anii să facă o retragere în locaşul fetişilor din Pira. Ele veneau chemate de fetiş. Printre încercările la care erau supuse, era şi aceasta. Adormea în timp de şease zile, şeapte femei, le deştepta a şaptea zi, le spălau, le funcţionau şi le dedeau drumul in tam-tam unde se învârteau în cadenţă, jumătate adormite, sub puterea narcoticului. Spre a le întări, le dedeau să mănânce un amestec de făină, miere şi unt de palmieri, aliment sfânt de care ele sunt foarte lacome. Şease din femei luau acest aliment servit de fetişă fără să sufere ceva şi a şoaptea cădea trăsnită, imediat ce a înghiţit mâncarea. Fetişa pusese nişte otravă puternică care a omorât victima. Rudele, mama, tatăl, bărbatul, întrebaţi de administrator, toţi aveau acelaş răspuns : ,,Avea inimă rea şi de aceea a murit". Administratorul întrebă pe fetişă cum va putea explica tribunalului că un aliment poate să fie mâncat fără pericol de şease femei, şi să omoare pe a şeaptea (femee tânără şi robustă) îndată ce a înghiţit-o? Ea nu răspunse decât prin trasa precedentă: ,,Avea inimă rea şi pentru asta a murit1’. Şi spunând aceasta, avea dreptate, căci moartea era provocată de o otravă puternică care opreşte bătăile inimei. Şeful fetiş căruia i s’a citit şi tradus articolul din cod care pedepseşte cu moartea pe omorâtor, speriat, declară că el nu e vinovat ci numai fetişa care a pus lucrul la cale. Şefii indigeni, membri ai tribunalului cercului, istorisită că acest obiceiu era conservat cu sfinţenie de fetişi spre a mări prestigiul şi bogăţia lor. Efectul produs prin acest deces subit considerabil şi tot ceia ce aparţine victimei, revine fetişei. Victima se alege de obicei printre acelea care se bucură de oarecare avere. Adus înaintea tribunalului, fură condamnaţi fetişul ca şef la 5 ani închisoare şi fetişa la 3 ani. Va trebui să treacă multă vreme încă până să dispară acest obiceiu barbar. Fetişii au început să nu mai aibă aşa de mulţi adepţi şi cu timpul va scădea. Acesta va fi un punct de reazim pentru prosperitatea coloniei Dahomey. Arghir. 5497 Trompa la lucru In Indiile engleze Ultimile depeşi din India spun că au fost strânşi şease sute de elefanţide vânătoare spre a servi împăratului-rege şi suitei sale. Şi e adevărat că în aceste ţâri depărtate elefanţii aduc multe servicii. Când sunt bine dresaţi, formează un personal de muncă remarcabil de docil. Ei nu se pun în grevă ca connacii lor şi săvârşesc fel de fel de munci grele şi folositoare. Astfel, ei sunt întrebuinţaţi şi în marile exploataţii industriale. Iată-i aci, în ilustraţie, ocupaţi să transporte butuci de lemne groase cari în trompele lor sunt ca un băţ de chibrit in degetele noastre. IVero Elefanţii la muncă OR Ki INA M AIM L I E LOR Anume triburi din Congo are o părere bizară asupra originei maimuţei, după cum povesteşte un locuitor din Stanley, Herbert Ward. Unul din aceste triburi care locuesc pe marginile riului Congo, aproape de Bololo, şi care era foarte sărac, se găsea doborât de greutatea datoriilor contractate către alte triburi învecinate. Datornicii se arătau nemiloşi şi ameninţători. Atunci nenorociţii debitori, ca să scape de persecuţiuni, fugiră şi se ascunseră în pădure. Ei şezură acolo mult timp, trăind în mare suferinţa. In urma atâtor privaţiuni de care sufereau, degenerară puţin câte puţin ; pe corp le crescu păr, renunţară să vorbească de teamă să nu fie recunoscuţi, şi trăiau urcaţi prin pomi ca să nu fie prinşi. • Natura lor fizică se transformă cu totul şi deveniră fiinţele care pare că au păstrat încă şi astăzi ceva omenesc : maimuţele. ’ Oljj.