Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1915 (Anul 15, nr. 1-52)
1915-01-06 / nr. 1
HOR ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Al treilea an începem al trelea an de când fostul Ziar al Călătoriilor s‘a transformat într'o revistă de popularizare a ştiinţei. Numărul cititorilor a crescut, multe rubrici s‘au îmbunătăţit. Cu toate vremurile grele prin care trecem revista noastră şi-a făcut datoria înainte. Colaboratori numeroşi au binevoit să lie dea sprijinul lor şi ar fi greu să mai putem cita numele tuturor. Le mulţumim deci aci şi-i rugăm să continue. Vom căuta să aducem acestei publicaţiuni şi alte îmbunătăţiri căci sperăm că munca noastră va da roadele dorite. VIAŢA LEILOR Nu vom face o descriere didactică a leilor, cei mai puternici representanţi ai familiei pisicelor. I-aţi văzut fie desenaţi, fie fotografiaţi, fie vii pe la vre o menajerie, dar aceasta nu însemnează că aţi văzut pe adevăraţii lei, care trebuesc văzuţi acasă la ei, în Africa şi liberi, nu în colivii. Sunt prea puţini însă cei care se pot lăuda că i-a văzut astfel, şi e mult mai comod, acasă la tine, în mijlocul obiectelor familiare ce te înconjoară, la gura sobei, pe când afară e vremea rea, să citeşti ce spun alţii despre lei. Inmaginaţia cititorilor e destul de bogată, ca să umple şi golurile din descrieri. Ii găsim în munţii Atlaz, în Colonia Capo, în Senegal, în Persia şi în India, dar cei din cele două ţări din urmă nu sunt faimoşi ca tovarăşii lor din Africa. Viaţa leului e mai mult nocturnă şi numai împins de foame iese el ziua la vânat." II găseşti ziua, numai dacă ai câini de vânătoare şi dai de culcuşul lui. Arabii pretind că la prânz leul sufere de nişte friguri teribile. Nu-i place soarele însă, asta e cert, cu pietre trebuie să dai ca să-l scoţi din culcuş. A fost însă văzut une ori, în timpul zilei, cocoţat pe câte o colină, privind animalele de pe teritoriul lui, întrebându-se de sigur, pe care îl va ataca. Adesea însă, e simplu privitor şî nu are intenţii rele. De câteva ori s’a întâmplat să treacă câte un călător, cu o cămilă şi leul s’a mulţumit să privească trecerea lor. In apropierea satelor, de obiceiu, nu vine decât după ce s’a înoptat bine. Atunci sbiară de trei ori, spun arabii, Ca să înştiinţeze pe toate celelalte animale, că el, regele, iese la preumblare şi prin urmare să nu-l supere nimeni cu prezenţa sa. Brehm spune însă că de câte ori a auzit mugetul leului în apropierea vreunui sat, regele animalelor era deja în gură cu un animal furat. Alţi călători spun, că leul tace chitic, când intră într’un sat, fură şi pleacă tiptil, ca un hoţ vulgar. Se întâmplă deci şi un caz şi altul, după „personalitatea“ representantului leilor, în orice caz nu anunţă animalele sălbatice cu mugetul lui, mai lesne e de crezut că mugeşte, ca să sperie cirezile de vite ale locuitorilor. A apus soarele; nomadul şi-a strâns turma într o seriba, un loc îngrădit cu un gard de cel puţin trei metri înălţime şi un metru grosime, făcut din ramuri cu ţepi, zid ca de cetate. Se face întunerec. Oile şi vacile s’au liniştit. Câinii, numeroşi, stau de pază. Deodată se reped toţi în aceiaşi direcţiune. Se aude zgomotul unei lupte scurte, mârâituri teribile, e o hienă, care a fost pusă pe fugă. De-ar fi venit un leopard, pleca şi el cu coada între picioare. Iar se face linişte complectă. Nevasta şi copiii proprietarului cirezii s’au aşezat sub un cort ca să doarmă. Bărbaţii, stăpânul şi ajutoarele lui au isprăvit munca lor şi se îndreaptă şi ei spre cort să se culce. Păsările de noapte doar mai ţipă, cu glasul lor jalnic, în trecerea măreaţă a nopţii tropicale. Au tăcut până şi câinii, cu toate că nu doarme nici unul. Deodată parcă se cutremură pământul; în apropiere mugeşte un leu. In aceiaşi clipă, întreaga tabără e în plină teroare. Oile aleargă de colo până colo înebunite de spaimă, caprele behăiesc de-ţi iau auzul, vacile mugesc îngrozite, cămila caută să fugă pe unde va putea. Câinii, care pun pe goană hiene şi leoparzi, scot doar ţipete plângătoare şi cu coada între picioare se strecoară pe lângă stăpânul lor. Dar şi acesta însuşi, mai ales, dacă e singur, nu ştie ce să facă. Arma lui e o lancie şi tremură cu lancia în mână stând în cort, căci cum are să iasă el înaintea unui adversar aşa de temut, care are vocea tunetului, care te străfulgeră cu privirea. Cu o puternică săritură, leul a trecut peste cei trei metri înălţime şi s’a şi aruncat asupra unui viţel în vârstă de doui ani; o trosnitură şi oasele gâtului au fost rupte. Mormăind, se aşează hoţul jos lângă pradă şi ochii îi scânteiază de triumf şi cruzime, pe când cu puternica lui coadă spintecă aerul. S'a asigurat, victima a murit. Acum hoţul trebuie să se gândească la plecare, dar trebuie să-şi ia şi prada. Ii trebuie o putere colosală şi cu toate acestea găseşte acea putere. Sunt mulţi călători europeni, care au căzut cu ochii lor această minune. Cu viţelul în gură, leul sare peste gardul cel de trei metri înălţime. In urmă, e nimica toiată pentru el să-şi ducă prada la culcuş şi se vede pe nisip, urma ce o lasă animalul târât. După plecarea leului încep animalele şi oamenii să-şi vie în fire. Păstorul recunoaşte pe leu ca rege al animalelor şi se resemnează, căci nu are încotro. Mugetul leului nu se poate descri, unii îl compară cu tunul. Când sunt mai mulţi lei prin împrejurimi şi unul dintre ei mugeşte, mugesc toţi ceilalţi; e un concert în adevăr înfiorător. In adevăr, urletul leului produce un efect înspăimântător asupra supuşilor săi. Hienele încetează cu vocile lor ascuţite, leopardul nu mai mormăie, maimuţele agitate, se urcă cu repeziciune pe ramurile cele mai înalte ale arborilor, antilopele gonesc nebune prin pădure, cămila tremură şi nu mai ascultă de conducătorul ei, aruncă încărcătura şi pe conducător şi o rupe la fugă, calul se opreşte, nechiază şi sare în d două picioare. Omul chiar, mai ales când aude pentru prima oară tunetul leului în codrul tropical, în puterea nopţii, se întreabă şi el cu teamă, dacă va avea destul curaj să ţină piept unui duşman aşa de impunător. Struţul strigă aproape tot aşa de tare ca şi leul, spune Livingstone şi cu toate acestea nu sperie nici pe oi. Dar animalele numai dacă miros că se află un leu în apropiere şi încep să tremure. * In numerele viitoare vom vorbi despre modul cum atacă leul animalele sălbatice. Br. DURATA INCOLJIREI ŞI FELUL FLAUTELOR proprietăţile şi intrelHiinţuiile lor. In paranteze denumirile lor latineşti * încolţesc într’o zi: Seminţe de grâu (Tritticum sativum şi T. repens-josnic), plantă ale cărei boabe dau făina cea mai bună pentru pâine. învelişul boabelor, transformate în tărâţe, formează baza hranei celor mai multor animale domestice. Se cunosc mai multe feluri de grâu, cari însă nu sunt decât varietăţi ocazionate prin diferenţa de climate, sau de căldură. Seminţe de secară (Secale cereale), plantă ale cărei boabe dau o făină de care se face o pâine grasă şi cam răcoritoare. Din făină de secară, amestecată cu miere se face turta dulce“, încolţeşte în două zile: sem. de, Caprilena (Lepidium sativum şi Nasturtium officinale), plante cari sunt mâncate ca salată, şi cari au proprietăţi antiscorbutice (o boială), încolţesc în trei zile: sem. de Bob (Faba vulgaris), sem. de Fasole (Phaseoles vulgaris), sem. de linte (Ervum lens), toate aceste plante sunt potagere şi constituesc nişte alimente foarte hrănitoare omului; sem. de Spanac (Spinacia oleracea), plantă care este un aliment cunoscut, fiind întrebuinţat în diferite moduri: sem. de Muştar (Sinapis), din care se extrage muştarul, produs întrebuinţat ca condiment, ori ca medicament spre a produce vezicaţiuni; sem. de Gulie şi de Ridiche (Raphanus sativus), plante ale căror rădăcini sunt servite pe mesele noastre, încolţesc în patru zile: som. de Lăptucă (Lactuca sativa), plantă cultivată prin grădini de zarzavat (deci este potagră), fiind în acelaş timp şi medicinală, sem. de Cicoare (Cichorium intybus), plantă ale cărei rădăcini şi frunze sunt întrebuinţate în medicină, şi nume a cicoarei sălbatice, iar frunzele celei cultivate se mănâncă fierte, coapte sau ca salată; sem. de Anason (Pimpinela anisum), plantă originară din Orient şi care poartă mici grăunţe ■verzui, şi sem. de pătrunjel. încolţesc in cinci zile: sem. de Pepene (Cucumis mela), plante cari dau un fruct răcoritor şi seminţe cari se întrebuinţează la preparaţiuni emulsive şi lăptoase, sem. de Hoţmatuchi (Scaudix cerefolium) şi sem. de Morcovi (Daucus carota), plante cari din cauza substanţelor zaharoase ce le conţin sunt căutate ca alimene. încolţesc în şease zile: sem. de Castraveţi (Cucumis sativus), plante ale căror fructe se mănâncă ca salată sau murate: sem. de Dovleac (Cucurbita maxima sau C. pepo), plantă ale cărei fructe au o carne dulce, hrănitoare: sem. de Sfeclă (Beta vulgaris),, plantă ale cărei rădăcină groasă, pivotantă, din cauza sucului ei dulce este căutată ca aliment, şi din care se face zahăr, încolţesc în şeapte zile: seim de Orz (Hordeum vulgare), plantă ale cărei fructe ca şi secara şi ovăzul, este baza hranei nevoiaşilor de la Nord, unde grâului nu-i merge lene. Orzul se numeşte „curat“, când este curăţat de prima sa pojghiţă; se numeşte „perlat“, când este scăpat de toate cojile şi este rotunjit printr-o acţiune mecanică; împreună cu hameiul (Humulus Lupulus) orzul serveşte la prepararea berei, şi uite graminee, încolţesc în opt zile: sein. de Barba țapului (Trapogon pratensis), plantă întrebuințată ca salată de iarnă, sem. de Lo-