Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1922 (Anul 26, nr. 1-51)
1922-07-04 / nr. 27
314 — No. 27. ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Marţi 4 Iulie 1922 Din Geografia lui Strabon Strabon a fost un geograf grec, care a trăit în vechime şi a murit în timpul împăratului Tiberiu. El a scris şi asupra ţinuturilor Mărei Negre şi a văilor Carpaţilor şi din această carte dăm mai jos câteva interesante citate. — «De asemenea istoria ne vorbeşte de un oarecare Get, anume Zamolxis, care după ce a fost robul lui Pitagora şi a primit din gura maestrului său noţiuni despre ştiinţa statelor, complectate mai târziu în Egipt, unde l-a dus vieaţa sa rătăcitoare, se reîntoarce în ţară, şi atrase atenţia şefilor şi a poporului prin prororiile cari le-a ştiut scoate din fenomenele cereşti, convingând pe regea să-l ia ca sfetnic la con- ducerea ţării. Fu numit atuncia marele preot al Geţilor. Găsind o peşteră prăpăstioasă, se retrase acolo, neieşind decât rareori şi ne stând de vorbă decât cu regele şi miniştrii. Dela dânsul a rămas ca obiceiu ca să se găsească câte un sfătuitor al regelui. Muntele unde el s’a retras, s’a numit Muntele sfânt, dar adevăratul nume este Cogaesnum. Sub Burebistas, regele Geţilor în contra căruia Cezar era pregătit să pornească cu armele, marea însărcinare de sfetnie o avea Deceneu. Geţii nu se hrăniau cu alimente cari aveau vieaţă (carne), şi aceasta după învăţăturile pitagoriene introduse de Zamolxis. Nimeni nu călătoria prin aceste ţinuturi, unde marea era numită marea axenă sau neprimitoare (Marea Neagră), atât din cauza asprimei climei cât şi din a cruzimei Sciţilor mai ales, cari, se zicea că, se hrănesc cu carne de oameni şi aveau drept cupe ţestele vrăjmaşilor. Dacă Anaharsoss, Alaris şi alţi Ssiţi au avut atâta renume printre Greci, este că ei aveau în cel mai înalt grad virtuţile caracteristice ale naţiunei lor, simplicitatea şi dreptatea. Efor în cartea sa despre Istoria Europei, ne spune că Sciţii şi Sauromaţii n’au aceleaşi obiceiuri; dacă mai sunt antropofagi, alţii nu mănâncă nici carne de animale, că unii sunt cei mai drepţi dintre oameni şi că alţii se hrănesc numai cu laptele de la iepe. Dacă sciţianul Anaharsis a fost numărat printre cei şapte filozofi, aceasta se datoreşte Sobrietăţei şi înţelepciunei sale. Aproape de gura Istrului (Dundia) este o insulă mare Penuce, pe care o locuesc Bastarnii. Pluviul (Dunărea) are şapte guri. Cea mai mare se numeşte Hierostoma adică Gura sfântă. In partea de jos a insulei Penucei şi-a aruncat Darius podul în expediţia contra Sciţilor». Din înşirarea acestor amănunte se deduce : i) caracterul popoarelor ce au locuit acum 2000 de ani prin ţinuturile noastre şi dintre cari unele erau foarte crude iar altele foarte cumpătate, iar 2) încrederea ce o avea poporul şi căpeteniile în oamenii învăţaţi şi inspiraţi de zei. D. DIMIU -----------------------------CETIŢI VESELIA Ziar umoristic Sabatulvrăjitorilor Cultul vrăjitorilor s’a învârtit de când lumea în jurul hidosului simbol care stând pe un altar, are coarne şi barba de ţap, sânul de femeie şi copite ca orice patruzeci. Intre coarne el are o torţă aprinsa. Credincioşii acestei dihănii nu-l socot că este diavolul, ci zeul mântuirei lor, care,—vorbind curat, —îi îndeamnă la toate ticăloşeniile omeneşti. Mulţi credincioşi de-ai lui se ungeau cu anumite grăsimi şi mai ales vrăjitoarele când luau parte la ceremonial, grăsimi a căror compunere făcea parte mărul lupului fiert la un loc cu frunze de plop, cenuşă şi diferite grăsimi. Când se adăuga şi untura paserilor de noapte cu sucul cânepei şi laur, imaginaţia aceluia care se ungea sau bea din acest amestec era cu desăvârşire întărâtată. Nenorocitul preot Gotfridi şi Madeleina de la Palud au ajuns ca să fie schingiuiţi datorită acestor excitante. Acela care voia să aibă legături cu necuratul ajuns 15 zile mâncând doar puţin de tot fără sau şi după la apusul soarelui, pâine neagră, piper amestecat cu sânge şi burieri veninoase. Chemarea necuratului se făcea Luni spre Marţi noaptea sau vineri spre Sâmbătă. Pentru ceremonial trebuia un loc retras şi ruinat, un cimintir, bântuit de duhuri necurate, o pivniţă părăsită, locul unde s’a întâmplat un asasinat sau un vechiu templu al ido-Se îmbrăcau cu o rochie neagră şi fără mâneci, pe cap aveau o pălărie pe care era zugrăvită Luna, Venus şi Satun, în două candele avea untură de om, iar alături erau toate celelalte instrumente ale magiei negre. Chemarea se făcea cu vocea tare şi spiritele necurate se arătau. Atunci se isca vântul ca din senin, animalele tremurau de frică, iar asistenţii simţiau cum li se face părul măciucă. Iar după ceremonial începea orgia cea mai desfrânată între asistenţi. Şi Doamne câte ticăloşenii nu se făceau sub puterea acestor spirite necurate. Sfinx Peatra-Neamţ Oraşul Piatra, capitala judeţului Neamţ, este unul din oraşele cele mai frumoase din ţara noastră. Pe lângă frumuseţile naturei care a înzestrat oraşul cu munţi împăduriţi împrejur cu Petricica în mijloc şi cu râul Bistriţa care-l udă, alături e şi aerul bun şi sănătos, care-l aşează între oraştele climaterice din România. S’ar părea că Piatra n’ar fi un oraş tocmai vechiu. Urmele şi clădirile lui abia amintesc vremurile lui Ştefan cel Mare. In secolul al XV-lea oraşul nu era de cât un mic târguşor la poalele munţilor, unde locuiau autorităţile cari supravegheau plaiurile până sub Ciahlău. Ştefan cel Mare întorcându-se pe aici dintr-o luptă, pe care o câştigase, văzu frumuseţea şi poziţia pitorească a acestui colţişor