Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, decembrie 1925 – decembrie 1926 (Anul 30, nr. 1-53)
1925-12-29 / nr. 1
fie gaze din care e format aerul din ce în ce mai multă, până ce aceste valori se egalează şi atunci procesul se opreşte. Dacă temperatura ambiantă ar fi deasupra lui 100 gr. şi egală cu a vaporilor de apă, aceştia nu s-ar mai condensa subt formă de apă pentru că conform legii de mai sus, energia cinetică a moleculelor n’ar putea să scadă. Dacă temperatura aerului ar fi între 0gr. şi 100 gr., energia cinetică a moleculelor de aer ar fi mai mică decât energia cinetică a vaporilor de apă încălziţi la 100 gr. sau peste 100 gr. Energia cinetică a acestora tinzând să cadă la nivelul energiei cinetice a moleculelor de aer, ele ar emite o cantitate de căldură echivalentă diferenţă de energie cinetică. Vaporii s-ar transforma în apă şi ar rămâne în această stare, căci energia cinetică a moleculelor de apă ar fi acum egală cu energia cinetică a moleculelor mediului ambiant, nu mai este deci loc de cădere de energie deci nici de transformare. In sfârşit, dacă temperatura mediului ambiant ar scădea subt Ob, moleculele de apă ar mai pierde o parte din energia lor cinetică, egală cu diferenţa dintre energia moleculelor ei şi noua energie cinetică scăzută a mediului ambiant. Rămânând cu mai puţină energie cinetică moleculele cad unele subt influenţa atracţiunii celorlalte, se orientează în reţea aşa cum cere distribuţia de energie din câmpul lor, apa cristalizează, îngheaţă. Prin urmare starea de agregaţiune a unui corp, faza în care se găseşte, depinde şi de condiţiunile mediului extern. In anumite conditiuni de mediu extern, un corp poate exista într'o anumită fază a lui. Apa lichidă poate exista numai între 0 gr. şi 100 gr., ghiaţa numai subt zero, vaporii ele apă numai deasupra lui 100 gr. Apa lichidă poate exista și până la câteva grade subt 0 gr., dar nu este în echilibru stabil. Din moment în moment ea se poate transforma în ghiaţă subt influenta unei cât de neînsemnate cauze străine; apa în aceste conditiuni este în stare de echilibru nestabil, căci subt zero, am văzut dece, apa se transformi în ghiată. Ghiata poate exista și într’un mediu care este la o temperatură superioară lui zero, însă într'un astfel de mediu ea este în curs de continuă transformare în apă. Sunt prin urmare anumite lichide între cari una sau alta dintre fazele apei sunt stabile. Există — cum se zice — un domeniu de stabilitate anumit pentru fiecare din cele trei faze ale apei. Dacă scoatem una din aceste faze, de pildă ghiata, din domeniul ei de stabilitate, ea nu mai poate exista ca atare ci trece în faza stabilă în nouile condițiuni. Prin urmare , ca să revenim la întrebarea care ni se punea deci, deşi atomii sau moleculele apei ca orice atomi sau molecule, au o inegală distribuţie de energie în câmpurile lor, există totuşi apă necristalizată, răspundem că aceasta se întâmplă din cauză că condiţiunile exterioare sunt de aşa natură încât moleculele ei capătă o energie cinetică aşa de mare încât forţele cari le-ar face să se aşeze în reţea sunt învinse. Şi cu celelalte corpuri se petrece acelaş lucru ca şi cu apa. De aci urmează că ori şi ce corp simplu sau compus, întru cât este o individualitate bine definită, adică un singur corp, poate fi adus în faza cristalină, poate da cristale, când putem înfăptui acele condiţiuni exterioare cari formează domeniul de stabilitate pentru faza solidă a acelui corp. Generalitatea acestei afirmări vine de acolo că ştiinţa a reuşit să lichefacă şi să cristalizeze multe gaze despre cari se credea că nu se pot licheface sau cristaliza. Numai stadiul Înapoiat al tehnicei a fost, de pildă, multă vreme o piedică pentru lichefacerea şi cristalizarea bioxidului de carbon. Şi dacă au mai rămas încă gaze cari n’au putut fi lichefăcute sau cristalizate, tot tehnica, încă nu destul de desvoltată, este de vină. Unele corpuri ne apar în natură în stare gazoasă pentru că condiţiunile nefortuite de pe planeta noastră, fac parte din condiţiunile cari înfăptuiesc domeniul de stabilitate pentru faza gazoasă a acelor corpuri. Alte corpuri apar în natură în stare lichidă pentru că condiţiunile nefortuite în cari se găsesc pe pământ sunt tocmai acelea cuprinse în domeniul de stabilitate al fazei lichidelor. Şi tot aşa pentru corpurile cari în mod obicinuit sunt solide. Insă fiecare din ele poate fi trecut prin toate fazele, prin schimbarea condiţiunilor în cari se găsesc. Ceea ce este însă cu deosebire caracteristic este că atunci când sunt solide ele sunt cristalizate, adică au atomii aşezaţi după o anumită lege într'o reţea anumită. Dar sticla ? Sticla este o topitură de silicaţi solidificaţi. Şi ea este formată din atomi combinaţi în molecule; aceşti atomi şi aceste molecule nu sunt însă aşezaţi în reţea, sticla nu este un corp cristalizat, căci la sticlă proprietăţile fizice nu variază cu direcţiunea. După toate aparenţele sticla nu e în curs de transformare, ea pare a fi stabilă. De ce atunci, ea fiind solidă, moleculele nu s-au aşezat, în reţea atunci când topitură s-a răcit şi a devenit solidă ? O nouă obiecţie deci, care vine să slăbească concepţia pe care ne-am făcut-o despre cristale. Nici ea nu trebue să rămână fără răspuns. Iată explicaţia. S’a constatat la fenomenul creşterii cristalelor din topitură că dacă condiţiunile în cari se face creşterea variază încet- dacă de pildă răcirea topiturei se face foarte încet, atunci nasc relativ puţine cristale cari se formează, cresc mari și frumos desvoltate. Din potrivă dacă răcirea topitu- Lucca (Toscana) Catedrală, clădită în anul 1060 de Comacini, in stilul propriu al regiunei Toscana. Restaurată în veacurile XI—XII.