Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, decembrie 1925 – decembrie 1926 (Anul 30, nr. 1-53)

1925-12-29 / nr. 1

fie gaze d­in care e format aerul din ce în ce mai multă, până ce a­­ceste valori se egalează şi atunci procesul se opreşte. Dacă temperatura ambiantă ar fi deasupra lui 100 gr. şi egală cu a va­porilor de apă, aceştia nu s-ar mai condensa subt formă de apă pen­tru că conform legii de mai sus, energia cinetică a moleculelor n’ar putea să scadă. Dacă temperatura aerului ar fi între 0gr. şi 100 gr., e­­nergia cinetică a moleculelor de aer ar fi mai mică decât energia cinetică a vaporilor de apă încăl­ziţi la 100 gr. sau peste 100 gr. E­­nergia cinetică a acestora tinzând să cadă la nivelul energiei cinetice a moleculelor de aer, ele ar emite o cantitate de căldură echivalentă diferenţă de energie cinetică. Vaporii s-ar transforma în apă şi ar rămâne în această stare, căci energia cinetică a moleculelor de apă ar fi acum egală cu energia cinetică a moleculelor mediului ambiant, nu mai este deci loc de cădere de energie deci nici de transformare. In sfârşit, dacă temperatura me­diului ambiant ar scădea subt Ob, moleculele de apă ar mai pierde o parte din energia lor cinetică, ega­lă cu diferenţa dintre energia mo­leculelor ei şi noua energie cineti­că scăzută a mediului ambiant. Rămânând cu mai puţină ener­gie cinetică moleculele cad unele subt influenţa atracţiunii celor­lalte, se orientează în reţea aşa cum­ cere distribuţia de energie din câmpul lor, apa cristalizează, îngheaţă. Prin urmare starea de agregaţi­­une a unui corp, faza în care se găseşte, depinde şi de condiţiunile mediului extern. In anumite con­­ditiuni de mediu extern, un corp poate exista într'o anumită fază a lui. Apa lichidă poate exista numai între 0 gr. şi 100 gr., ghiaţa numai subt zero, vaporii ele apă numai deasupra lui 100 gr. Apa lichidă poate exista și până la câteva grade subt 0 gr., dar nu este în echilibru stabil. Din mo­ment în moment ea se poate trans­forma în ghiaţă subt influenta u­­nei cât de neînsemnate cauze străi­ne; apa în aceste conditiuni este în stare de echilibru nestabil, căci subt zero, am văzut dece, apa se transformi în ghiată. Ghiata poate exista și într’un mediu care este la o temperatură superioară lui zero, însă într'un astfel de mediu ea este în curs de continuă transformare în apă. Sunt prin urmare anumite li­chide între­ cari una sau alta din­tre fazele apei sunt stabile. Există — cum se zice — un domeniu de stabilitate anumit pentru fiecare din cele trei faze ale apei. Dacă scoatem una d­in aceste fa­ze, de pildă ghiata, din domeniul ei de stabilitate, ea nu mai poate exista ca atare ci trece în faza sta­bilă în nouile condițiuni. Prin urmare , ca să revenim la întrebarea care ni se punea deci, deşi atomii sau moleculele apei ca orice atomi sau molecule, au o i­­negală distribuţie de energie în câmpurile lor, există totuş­­i apă necristalizată, răspundem că aceas­ta se întâmplă din cauză că condi­ţiunile exterioare sunt de aşa na­tură în­cât moleculele ei capătă o energie cinetică aşa de mare în­cât forţele cari le-ar face să se aşe­ze în reţea sunt învinse. Şi cu celelalte corpuri se petrece acelaş lucru ca şi cu apa. De aci urmează că ori şi ce corp simplu sau compus, întru cât este o individualitate bine definită, a­­dică un singur corp, poate fi adus în faza cristalină, poate da cristale, când putem înfăptui acele condiţi­uni exterioare cari formează do­meniul de stabilitate pentru faza solidă a acelui corp. Generalitatea acestei afirmări vi­ne de acolo că ştiinţa a reuşit să li­­chefacă şi să cristalizeze multe ga­ze despre cari se credea că nu se pot licheface sau cristaliza. Numai stadiul Înapoiat al tehni­­cei a fost, de pildă, multă vreme o piedică pentru lichefacerea şi cris­talizarea bioxidului de carbon. Şi dacă au mai rămas încă gaze cari n’au putut fi lichefăcute sau cristalizate, tot tehnica, încă nu destul de desvoltată, este de vină. Unele corpuri ne apar în natură în stare gazoasă pentru că condi­ţiunile nefortuite de pe planeta noastră, fac parte din condiţiunile cari înfăptuiesc domeniul de sta­bilitate pentru faza gazoasă a ace­lor corpuri. Alte corpuri apar în natură în stare lichidă pentru că condiţiunile nefortuite în cari se găsesc pe pământ sunt tocmai ace­lea cuprinse în domeniul de stabi­litate al fazei lichide­­­lor. Şi tot aşa pentru corpurile cari în mod obicinuit sunt solide. Insă fiecare din ele poate fi tre­cut prin toate fazele, prin schim­barea condiţiunilor în cari se gă­sesc. Ceea ce este însă cu deosebire caracteristic este că atunci când­ sunt solide ele sunt cristalizate, a­­dică au atomii aşezaţi după o anu­mită lege într'o reţea anumită. Dar sticla ? Sticla este o topitură de silicaţi solidificaţi. Şi ea este formată din atomi combinaţi în molecule; aceşti a­­tomi şi aceste molecule nu sunt în­să aşezaţi în reţea, sticla nu este un corp cristalizat, căci la sticlă pro­prietăţile fizice nu variază cu di­recţiunea. După toate aparenţele sticla nu e în curs de transformare, ea pare a fi stabilă. De ce atunci, ea fiind solidă, moleculele nu s-au aşezat, în reţea atunci când topitură s-a răcit şi a devenit solidă ? O nouă obiecţie deci, care vine să slăbească concepţia pe care ne-am făcut-o despre cristale. Nici ea nu trebue să rămână fără răs­puns. Iată explicaţia. S’a constatat la fenomenul creş­terii cristalelor din topitură că da­că condiţiunile în cari se face creş­terea variază încet- dacă de pildă răcirea topiturei se face foarte în­cet, atunci nasc relativ puţine cris­tale cari se formează, cresc mari și frumos desvoltate. Din potrivă dacă răcirea topitu- Lucca (Toscana) Catedrală, clădită în anul 1060 de Comacini, in stilul propriu al regiunei Toscana. Restaurată în veacurile XI—XII.

Next