Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1927 (Anul 31, nr. 1-52)

1927-01-04 / nr. 1

f ^^-«tsr-r, fa- 5 ZIARUL ŞTIINŢELOR ŞI AL CĂLĂTORIILOR incă nu se ştia de ochiane şi alte aparate cu cari se măsoară azi mişcarea soarelui şi a stelelor de pe cer. — Păi atunci se chiamă că a fost făcut de păgâni, — zice moş Gheorghe. Cum se face de ham avut şi noi creştinii ? E adevărat ce spui tu ? — Fireşte că e adevărat. Dar uite cum s’a întâm­plat : după ce creştinismul s'a răspândit pe pământ cu toate persecuţiile împăraţilor păgâni dein Roma, s au adunat feţele bisericeşti într’un mare sfat, în Conclul dela Nicea, în anul 325 după Christos, — acum 1600 de ani, — şi printre altele, au hotărît ca toată creştinătatea să se ţină după calendarul Iulian, ca fiind chibzuit după cel ceresc. Că era făcut de un păgân nu însemnează nimic, fiindcă mai întâi pe vremea lui Sosigene nu se pogorâse încă Mântuito­rul pe pământ şi afară de asta el pe cer se uitase, ceasul cel ceresc, cel Dumnezeesc îl socotise aşa cum s’a priceput el şi cum încă­ credeau şi învă­ţaţii depe vremea consiliului dela Nicea. Tu când ţi'ai măritat fata de unde ai cumpărat icoanele şi candela de casă nouă ? — Dela Sapira, — răspunse Gheorghe. — Va să zică dela un ovrei. Şi dacă le-ai sfinţit, nu te închini la ele, nu ceri sprijinul lui Dumnezeu, deşi au fost luate de la un păgân ? Tot aşa şi consiliul de la Nicea a sfinţit calendarul lucrat, după ale lui Dumnezeu taine, de un păgân. Iată însă că mai târziu, când Dumnezeu a dat drumul la mai multă lumină în capul omului, învă­­­ţaţii au găsit că anul ceresc, Dumnezeesc, nu e tocmai de 365 zile şi un sfert, ci de 365 zile şi un sfert mai puţin o sutime de zi. Anul după socotelile lui Sosi­gene era lung, ceasul-calendar Julian hotărît la Ni­cea pentru creştini mergea prea încet, rămânea în urmă faţă de cel ceresc cu o zi la fiecare sută de ani. Papa Gregorie, un mare creştin, a hotărît atunci sa îndrepteze calendarul omenesc ca să meargă după cel Dumnezeesc, şi l’a dat cu 9 zile înainte, cu cât rămăsese în urmă atunci, — era prin anul 1582 Fiindcă lumina din Apus nu prea pătrundea pela noi cei dela Răsărit, cum a pătruns dela o vreme încoace, de avem şi noi trenuri, telegraf, vapoare.—Patriarhul grec dela Constantinopole nu a avut de unde să ştie de treaba asta şi iată creştinătatea despărţită, cei dela apus cu 9 zile înaintea noastră, iar noi cu 9 în urmă. Dar Gregorie nu s’a mulţumit numai să îndrep­teze ci a căutat să şi aranjeze calendarul ca pe viitor să nu se mai depărteze de cel ceresc şi a mai hotărît ca la fiecare sută de ani, anul, în loc să aibă 366 de zile, să rămâie tot de 365, — pe când după calenda­rul Jidian era de 366. Şi aşa se face că la fiecare sută de ani, — din cauza sutimei celeia pe care Sosi­gene nu o putuse socoti, — noi cei cu calendarul Ju­lian mai rămâneam cu câte o zi în urmă şi până acum ajunsesem cu 13 zile. Atunci... MOŞNEGII S’AU LUMINAT — Ia opreşte-te niţel, că parcă s’a făcut niţică lu­mină în capul meu, — întrerupse moş Gheorghe- Pe cât am înţeles eu, calendarul Julian, făcut de un pă­gân cu mult înainte de Christos, nu a fost socotit bine, tot rămânea în urm­ă, ca ceasul meu, — iar cel Gre­gorian, făcut de un creştin, merge întocmai ca cel pus de Dumnezeu pe cer. Aşa e ? — Fireşte că aşa e. Şi de aceia, rând pe rând, creşti­nătatea de răsărit a început să se ia după ceasul, după stilul cel nou, cel adevărat şi cel ceresc, cel Dumnezeesc, întâi a luat-o Bulgarii, apoi Ruşii, pe urmă noi şi Sârbii. Lumea cealaltă învăţată spunea de noi că suntem nu cu treisprezece zile în urmă, ci suntem înapoiaţi cu treisprezece veacuri. Aşa măi camarazi. —■ Dar dacă nu se schimba ce era să fie ? 13 zile nu e lucru mare­— Fireşte că nu, — dar zi cu zi, se tot adună, an cu an tot trecea şi ne pomeneam şi noi ca Turcii cu Paştele în iarnă, când nici tu ouă, nici tu miel, — ori cu Crăciunul în vară, de­şi la Sfânta Scrip­tură scrie ca Mântuitorul s’a născut iarna şi îl în­călzeau dobitoacele din staul cu răsuflarea lor. Afară de asta , nu ar fi fost o erezie, o rătăcire ca în loc să ne ţinem după calendarul pus de Dum­nezeu pe cer, noi să ne încăpăţânăm şi să ne legăm de un calendar chibzuit de un om neputincios, numai fiindcă îl aveau strămoşii ? De ce nu zicem la toate aşa Să stăm tot în cocioabe, să umblăm goi, să nu mergem cu trenul,să nu scrim, să nu citim,­­ fiindcăcă nici moşii noştrii nu ştiau de ele, mergeau cu carul, trăgeau cu degetul. In loc să mulţumim lui Dumnezeu că avem în fruntea Bisericii un om sfânt, credincios şi luminat, mare creştin şi mare român, care ne-a îndreptat şi calendarul nostru după cel Dumnezeesc, noi umblăm cu alte mofturi care o să mânie pe Dumnezeu, v-am mai spus-o. Şi unde mai puneţi că Prea­sfinţitul nostru Sinod unde se adună toţi Mitropoliţii şi Episcopii biseri­cei ortodoxe, nu numai că au sfinţit după legea noastră strămoşească calendarul creştinesc Grego­rian, după cum şi Prea sfiinţii de la Niceea lau creştinat pe cel păgânesc Iulian, — dar l’a întocmit aşa ca să meargă mereu după cel ceresc, cu să nu mai fie nevoe de îndreptat nici­odată. Aşa că peste vre­o două trei mii de ani, cei cari vor trăi, au să vadă cum ceilalţi creştini se vor lua după al nostru, ei vor fi nevoiţi să-l îndrepte, nu noi. De la 1600 şi până azi ochiane şi mai puternice au dat putinţa ca să se măsoare la a mia parte dintr’o secundă cât ţine un an pe cer, cât arată Ceasul Dumnezeesc. Ei, acum ce mai ziceţi ? — Ce să mai zicem, — începe tot moş Gheorghe,— iacă suntem nişte păcătoşi. Dar de unde era să ştim noi, păcatele noastre, că ceasul ca şi calendarul, mă­soară timpul după­­tisul cel ceresc; că ăl vechi era făcut aproape acum două mii de ani când nu se ştiau multe de ale lui Dumnezeu ; că cel nou a fost făcut tot de un creştin şi că se potriveşte de minune cu cel Dumnezeesc. Cine ne-a spus? Părintele, doar că „aşa e ordin de la Patriarhie“, învăţătorul, „dela minis­ter“, primarul, „dela Prefectură“. Acum hai să mergem la taica părintele să-i cerem iertare, că nu mai avem nici o îndoială. CALENDARUL ASTA DE I SE ZICE NOU, E MAI VECHIU DECÂT TOATE, GA L’A AŞEZAT DUM­NEZEU PE CER DE CÂND LUMEA ŞI PĂMÂN­TUL, pe când celelealte, făcute de oameni, după price­perea şi ştiinţa lor, au tot avut nevoie de îndreptare. Şi aşa s’a potolit lumea în satul lui Neagu. ________ MOS DELAMARE

Next