Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1946 (Anul 60, nr. 1-34)

1946-01-15 / nr. 1

Elicopterul şi Autogirul Uni domeniu nou şi plin de promisiuni E­licopterul este un aparat de sburat, mai greu decât aerul, care se poate ridica de pe sol în mod vertical, poate sta pe loc în aer şi poate coborî n­a­aş pe pământ, tot vertical. El este prin urmare aparatul ideal care nu mai are nevoie de un imens teren plan pentru decolare şi aterisare şi cu care se poate realiza visul multora de a ple­ca şi sosi de pe şi pe terasele caselor. Ideia elicopterului nu este nouă. Ea a preocupat chiar şi pe genialul Leonar­do da Vinci şi cei care au citit remarcele lui Jules Verne îşi vor aduce aminte de Robur Cuceritorul care avea o aero­navă ideal­ă, văzută de popularul ro­­mancier francez tot sub forma unui elicopter. Elicopterul şi-a dovedit va­loarea sa incontestabilă chiar şi în re­centul război mondial. Primul american care a proectat eli­coptere este Ipig­nesrul Igor sikorsky. El a realizat cel dintâi aparat de a­­cest gen în anul 1909. Acest prim model nu s’a putut ridica de pe sol, totuşi Sikorsky şi-a continuat încercă­rile care ulterior a­u dus lai mici suc­cese. El a părăsit însă acest domeniu de activitate şi s’a dedicat perfecţio­nării avioanelor clasice. Elicopterul s’a putut perfecţiona abea cam din 1937 în urma progresului rea­lizat de aerodinamică. Să vedem ce este elicopterul şi cum sboară e. Pen­tru precizare vom arăta şi ce este au­togirul şi care este deosebirea dintre elicopter şi autogir, ambele fiind apa­rate cu aripi rotative spre deosebire de avioanele clasice care au aripi fixe. Autogirul este un aparat ide­sburat, mai greu decât aerul, datorit ingineru­lui spaniol Juan de la Cierva care a căutat să realizeze un aparat, ce spre deosebire de avioanele obișnuite, să se poată ridica de la pământ vertical. După cum se ştie, avioanele obişnuite trebue să parcurgă pe pământ o distan­ţă oarecare până ating viteza de 70-140 km/oră şi abea după aceia se pot ridica în aer. In locul aripii­ avioanelor cla­sice, autogirul are o elice mare orizon­tală, montată deasupra fuselajului. A­­ceastă elice nu este cuplată cu motorul care acţionează şi la acest aparat ca şi la avioanele clasice doar o elice aşe­zată în botul fuselajului, o elice trac­­tivă. Se porneşte motorul. Elicea tractivă produce un curent de aer care va de­termina rotirea elicei mari montate deasupra fuselajului şi care poartă de­numirea de elice sustentatrice, căci ea susţine aparatul în aer în tiimpul sbo­­rului. Când viteza de rotaiţie a acestei ehei sustentatrice atinge 80—150 rotaţii pe minut, forţa cu care ea trage în sus aparatul este aproape egală cu greuta­tea lui. In acest moment, este suficientă o rulare de 20—30 metri pentru ca eli­cea sustentatrice să capete o viteză de rotaţie şi mai mare şi autogirul să se desprindă de la pământ. Denumirea de autogir vine tocmai da la faptul că eli­cea sustentatrice se „auto-roteşte“ adi­că se roteşte singură, fără a fi cuplată cu motorul. Cum se explică această auto-rotaţie ? Foarte simplu. Să ne în­chipuim că elicea sustentatrice are doar două pale (în loc de trei cum au cele mai multe autogire). Această pre­supunere o facem spre a înţelege mai uşor modul de funcţionare. Să ne în­chipuim de asemenea că elicea susten­tatrice se află în repaos, perpendicular pe axul longitudinal al autogirului. Una din palele eticii va avea bordul de atac in faţă, iar cealaltă pală bordul de fugă. Curentul de aer ce se loveşte de pala care are bordul de atac în faţă va întâmpina o rezistenţă mai mică de­cât cel ce loveşte bordul de fugă al ce­leilalte pale (vezi figura) căci paiele cu însecfiune o formă identică, an­­onifică corpului aerodinamic şi în al doilea caz în spatele palei se formea­ză turbioane mai mari decât în primul. Forţa care va apăsa pala l­ va fi mai mică decât forţa ce apasă pala 2. De acela elicea va începe să se rotească în sensul ară­tat de săgeata S. Când numărul pale­lor este mai mare decât 2, aşa cum două din elicopterele folosite de aviaţia militară americană. Aceste scheme arată cum sboară şi curm este pilotat un elicopter. Elicea din coadă asigură echilibrul. Elicop­terul are numeroase părţi delicate, aparatul este foarte sensibil şi de­ aceea pilotul trebue să fie mai atent decât într’un avion obişnuit. In schema noastră: (1) Tracţiunea alicei din coadă­, (2) Sensul de rotaţie al elicei susţină­toare; (3) Cuplul de răsturnare; (4) Direcţia curentului de aer; (5) Tracţiunea; (6) Portanţa; (7) Elicea din coadă; (8) Acupla­ universal; {9} Ax motor; (10) Elicea susţinătoare; (11) Bateria de acumulatori; (12) Cutia de viteze; (13) Motorul; (14) Cabina; (15) Rezervoare; (16) Butucul rotorului; (17) Manșă; (18) Palo­nier; (19) Controlul motorului; (20) Manetă. S

Next