Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1946 (Anul 60, nr. 1-34)
1946-01-15 / nr. 1
Elicopterul şi Autogirul Uni domeniu nou şi plin de promisiuni Elicopterul este un aparat de sburat, mai greu decât aerul, care se poate ridica de pe sol în mod vertical, poate sta pe loc în aer şi poate coborî naaş pe pământ, tot vertical. El este prin urmare aparatul ideal care nu mai are nevoie de un imens teren plan pentru decolare şi aterisare şi cu care se poate realiza visul multora de a pleca şi sosi de pe şi pe terasele caselor. Ideia elicopterului nu este nouă. Ea a preocupat chiar şi pe genialul Leonardo da Vinci şi cei care au citit remarcele lui Jules Verne îşi vor aduce aminte de Robur Cuceritorul care avea o aeronavă ideală, văzută de popularul romancier francez tot sub forma unui elicopter. Elicopterul şi-a dovedit valoarea sa incontestabilă chiar şi în recentul război mondial. Primul american care a proectat elicoptere este Ipignesrul Igor sikorsky. El a realizat cel dintâi aparat de acest gen în anul 1909. Acest prim model nu s’a putut ridica de pe sol, totuşi Sikorsky şi-a continuat încercările care ulterior au dus lai mici succese. El a părăsit însă acest domeniu de activitate şi s’a dedicat perfecţionării avioanelor clasice. Elicopterul s’a putut perfecţiona abea cam din 1937 în urma progresului realizat de aerodinamică. Să vedem ce este elicopterul şi cum sboară e. Pentru precizare vom arăta şi ce este autogirul şi care este deosebirea dintre elicopter şi autogir, ambele fiind aparate cu aripi rotative spre deosebire de avioanele clasice care au aripi fixe. Autogirul este un aparat idesburat, mai greu decât aerul, datorit inginerului spaniol Juan de la Cierva care a căutat să realizeze un aparat, ce spre deosebire de avioanele obișnuite, să se poată ridica de la pământ vertical. După cum se ştie, avioanele obişnuite trebue să parcurgă pe pământ o distanţă oarecare până ating viteza de 70-140 km/oră şi abea după aceia se pot ridica în aer. In locul aripii avioanelor clasice, autogirul are o elice mare orizontală, montată deasupra fuselajului. Această elice nu este cuplată cu motorul care acţionează şi la acest aparat ca şi la avioanele clasice doar o elice aşezată în botul fuselajului, o elice tractivă. Se porneşte motorul. Elicea tractivă produce un curent de aer care va determina rotirea elicei mari montate deasupra fuselajului şi care poartă denumirea de elice sustentatrice, căci ea susţine aparatul în aer în tiimpul sborului. Când viteza de rotaiţie a acestei ehei sustentatrice atinge 80—150 rotaţii pe minut, forţa cu care ea trage în sus aparatul este aproape egală cu greutatea lui. In acest moment, este suficientă o rulare de 20—30 metri pentru ca elicea sustentatrice să capete o viteză de rotaţie şi mai mare şi autogirul să se desprindă de la pământ. Denumirea de autogir vine tocmai da la faptul că elicea sustentatrice se „auto-roteşte“ adică se roteşte singură, fără a fi cuplată cu motorul. Cum se explică această auto-rotaţie ? Foarte simplu. Să ne închipuim că elicea sustentatrice are doar două pale (în loc de trei cum au cele mai multe autogire). Această presupunere o facem spre a înţelege mai uşor modul de funcţionare. Să ne închipuim de asemenea că elicea sustentatrice se află în repaos, perpendicular pe axul longitudinal al autogirului. Una din palele eticii va avea bordul de atac in faţă, iar cealaltă pală bordul de fugă. Curentul de aer ce se loveşte de pala care are bordul de atac în faţă va întâmpina o rezistenţă mai mică decât cel ce loveşte bordul de fugă al celeilalte pale (vezi figura) căci paiele cu însecfiune o formă identică, anonifică corpului aerodinamic şi în al doilea caz în spatele palei se formează turbioane mai mari decât în primul. Forţa care va apăsa pala l va fi mai mică decât forţa ce apasă pala 2. De acela elicea va începe să se rotească în sensul arătat de săgeata S. Când numărul palelor este mai mare decât 2, aşa cum două din elicopterele folosite de aviaţia militară americană. Aceste scheme arată cum sboară şi curm este pilotat un elicopter. Elicea din coadă asigură echilibrul. Elicopterul are numeroase părţi delicate, aparatul este foarte sensibil şi de aceea pilotul trebue să fie mai atent decât într’un avion obişnuit. In schema noastră: (1) Tracţiunea alicei din coadă, (2) Sensul de rotaţie al elicei susţinătoare; (3) Cuplul de răsturnare; (4) Direcţia curentului de aer; (5) Tracţiunea; (6) Portanţa; (7) Elicea din coadă; (8) Acupla universal; {9} Ax motor; (10) Elicea susţinătoare; (11) Bateria de acumulatori; (12) Cutia de viteze; (13) Motorul; (14) Cabina; (15) Rezervoare; (16) Butucul rotorului; (17) Manșă; (18) Palonier; (19) Controlul motorului; (20) Manetă. S