Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1947 (Anul 61, nr. 1-46)

1947-07-22 / nr. 25

* __ ■ ULTIMELE NOUTĂŢI DIN LABORATOARE ŞI UZINE Record de adâncime într'o peştera franceză Recordul adâncimii în domeniul peşterilor a trecut săp­tămânile trecute din Italia în Franţa. Speologu­­ pierre Che­valier, un inginer chimist, a condus o expediţie într’o sco­bitură făcută în­ muntele calcaros Dent de Crolles, din Alp­i apuseni. Unsprezece ore mai târziu, exped­ţia a ieşit în cealaltă parte a muntelui, anunţând că a a­ins adâncimea de 608 metri faţă de punctul de plecare. Vechiul record, într’o peşteră de lângă Verona, în Italia, era de 637 metri. Pierre Chevalier şi colaboratorii săi au avut nevoi de 12 ani pentru explorarea mas­eului Denit de Crolles, care este străbătut de peşteri întocmai ca un schweitzer de găuri. In epoca terţiară (acum 10 mii­oane de ani) spune Chevalier, munte­l era mult mai înalt. Apa zăpezilor de pe vârfuri şi-a făcut drum prin stânci, săpând tuneluri şi peşteri în piatra de calcar solubilă. înarmaţi cu dinamită, târnăcoape, frânghii, şi alte instru­mente, speologii francezi s’au afundat în aceste ascunzări subterane. In cursul ocupaţ­ei germane au făcut toate lucră­­rile în­ taină, încetul cu încetul au cercetat labirintul subteran şi au descoperit că dacă lărgesc o trecere îngustă dintre două tunete, ar putea doborî recordul italian de adâncime. Săp­tămâna trecută au reuş­i. Tutunul este în adevăr o otravă într’um volum publicat de curând, „Scene din viaţa ani­­malelor”, profesorul Léon Binet, decanul Facultăţii per me­­dicină din Paris, consacră un capitol acţiunii fiziologice a tutunului asupra vertebratelor. La câine, de pildă, fumul de tutun provoacă o creştere a presiunii arteriale într’un interval foarte scurt, care va­­riază de la câteva secunde la o jumătate de minut după ce animalul a înghiţit fumul. Această hipertensiune atinge uneori dublul cifre iniţiale şi persistă mai multe minute. Apoi, presiunea scade treptat. Sângele animalului suferă unele modificări însemnate. S’a observat o sporire a zahă­­ru­­i din sânge la zece m­iute după inhalarea fumului de tutun. S’ar explica astfel de ce asupra unui om înfometat o ţigare face să dispară senzaţia de foame: tutunul provoacă o creştere a cantităţii de zahăr din sânge şi corectează astfel hipoglicemia care însoţeşte de obicei foamea. Tutunul pro­voacă deasemeni sporirea numă­ului globulelor roşii de la 340.000 la 900.000 pe milimetrul cub. Cât priveşte acţiune® tutunului asupra ereeruilui, ea a fost pusă în evidenţă prin experienţe ingenioase asupra şoareci­­lor albi , memoria de evocare şi memoria de fixare a şoare­cilor a fost tulburată. „Fără să vrem să facem morală cuiva — scrie profesorul Bánet — trebue să arătăm că toxicitatea tutunului nu este o simplă poveste. Biologii sunt convinşi de ea”. Graham Bell, în ajutorul inventatorilor Marele inginer american de origină scoţiană, al cărui centenar a fost sărbătorit în primăvara acestui an, nu a fost doar un inventator norocos, ci şi un om de suflet, care a pus la dispoziţia cercetătorilor mai­ puţin norocos, averea şi influenţa lui. Astfel, Graham Bell a fost prietenul fizicianului american Samuel Pierpont Langley şi, în 1896, i-a dat a­jutor la ca­­tapultarea primului model redus de avion: era o miniatură de 3­0 kg, de 4,50 metri lungime şi 3,50 m. anvergură. Apa­ratul a făcut un sbor de 800 metri şi a revenit pe pământ în stare bună, atunci când motorul lui cu aburi a încetat să funcţioneze. Langrey a fost de o rară intuiţie în problemele aviaţiei. într’o in.Tare publicată în 1893, el afirma că forţa vântului este suficientă ca să permită unui avion fără motor să sboare mai multe ore. Nu era aceasta prezicerea sborului cu pla­­noarele? In 1906, după ce fraţii Wright au obţinut primul brevet pentru avionul lor, Graham Bell le-a of­ărit fondurile nece­­sare pentru construirea unui avion perfecţionat. Pentru aceasta, el s-a­­ adresat unui om al cărui nume trebuia să devină celebru în aeronautică, dar care nu era pe-atunci decât un tânăr motociclist, Glenn H. Curtiss. In afara interesului său pentru aviaţie, Graham Bell a susţinut cheltuel­­e pentru constuirea interferometrului ima­­ginat de Michelson, aparatul cu ajutorul căruia ilustrul fi­zician a făcut experienţele sale asupra vitezei luminii. Animalele gemene, un interesant câmp de observaţie O­­serie de experienţe interesante asupra animalelor ge­mene sunt executate acum în Noua Zeelandă şi Norvegia, după principiile aplicate de mai mulţi enoi de biologul sue­dez Gert Bonnier, la Wiad. Institutul suedez de la Wiad, fondat în 1928, este o fermă model cu instalaţii ultra­moderne pentru creşterea v­ielor. Profesorul Bonnier şi colaboratorii săi, nu folosesc pentru experienţele lor decât gemeni dubli, adică gemeni de acelaş sex care provin dintr un singur ovul şi au prin urmare aceleaşi caractere ereditare. Gemenii sunt alimentaţi în mod diferit din punct d­e vedere cantitativ şi cercetătorii notează cu atenţie toate consecinţele fiziologice. S’au obţinut până acum rezultate interesante. S’a consta­­tat, de exemplu, că producţia de lapte a unei vaci este limi­tată de ereditate. Dacă o vacă primeşte o hrană mai abun­­dentă decât aceea care corespunde capac­tăţii sale ma­­xime de producţie a laptelui, producţia ei nu va spori. La Viad se mai caută acum să se verifice ipoteza, ve­che de altfel, după care îmbătrânirea animalelor este în funcţie de abundenţa alimentaţiei.. έntre doi viţei gemeni dubli, unul primeşte în fiecare zi jumătate din hrana celuilalt. Dacă ipoteza este corectă, primul viţel va trăi mai mult. Inovaţia muncitorului Mariaş Alexandru Despre inovaţia muncitorului Mariaş Alexandru — nn apărat de captat praful în exploatările miniere — nu prea s’a scris și presa noastră. Aparatul e foarte simplu. Un tub de formă conică — tă­iat pe din două — prevăzut cu două arcuri și un mâner cuplat de un cilindru. In interiorul cilindrului se găsește un dispozitiv garnisit cu două perii. Burgh­ul perforatorului cu care se lucrează la spartul pietrei se introduce prin cilindru şi tub. Praful, în cea mai mare iparte, nu se mai ridică îm plămânii muncitorilor, ci se scurge prin acest aparat într’o pungă ataşată la una din părţile laterale. Experimentată la minele Pietrila, Lupeni, Aninoasa, ino­vaţia mecanicului Mariuş Alexandru a dat rezulta­t satis­făcătoare. Praful, aproape în întregime, este colectat de aparat şi muncitorii pot să lucreze în condiţiuni mult mai bune dectât fără el. Echipele ce au lucrat cu acest aparat pentru experimentare, îl găsesc mult mai practic decât măş­tile împotriva prafului sau alte mijloace cunoscute în mi­nele noastre. Inovaţia muncitorului Mariuş Alexandru, pentru care s-a străduit 8 ani, uşurează cu mult condiţiunile de lucru ale minierilor. . ZZLaluxiL Propr.: Soc. Avion. „Universul" sr. Brezoianu, 23-25 4c înscrisă sub Nr. 165 la Trib. Ilfov.» «[HM Redactor responsabil: C'Amîrol A NEGULESCU (Moş Delamore) 183 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Brezoianu Nr. 23-25 București I, Telefon: 3.30.10

Next