Zori Noi, iunie 1971 (Anul 24, nr. 7292-7317)

1971-06-10 / nr. 7300

CUM SUNT PĂSTRATE, NU UNITATI, DOCUMENTELE SI ACTELE NORMATIVE? Prin natura activității lor cotidiene și în perspectivă, în­treprinderile și instituțiile au în păstrare acte normative, numeroase alte documente de serviciu, ale căror prevederi, transpuse în practică, asigură îndeplinirea sarcinilor ce in­cumbă unităților. Nu este un lucru nou a afirma că păstra­rea documentelor în cele mai bune condițiuni,­ conform in­dicațiilor și legilor în vigoare, este o obligație de prim ordin a conducerilor de întreprin­deri și instituții, a organiza­țiilor de partid — o sarcină de­ serviciu și o­ obligație a tuturor, de la director pînă la ultimul salariat. Pornind de la aceste impor­tante considerente, biroul co­mitetului județean de partid s-a oprit nu o dată asupra problemei în discuție, în scopul instituirii unei ordine cerute de înseși exigențele ac­tivității din diferitele domenii. Un control efectuat, recent, în raza județului, a demon­strat că, în cele mai multe locuri și cazuri, instrucțiunile și reglementările în sunt bine cunoscute de vigoare factorii din întreprinderi către și instituții, că ele sunt aplicate întocmai, ceea ce relevă spiri­tul de răspundere cu care sunt privite probleme de acest fel. Ieșind, însă, din sfera gene­ralului, a ceea ce caracterizea­ză, deci, acest aspect al pro­blemei, nu putem trece cu ve­derea că nu puține sunt locu­rile, nu puțini sunt factorii care nu au dovedit și nu do­vedesc cu adevărat răspunde­re în păstrarea documentelor, fie ele secrete sau nu. Cîteva exemple, reieșite din controlul la care ne-am referit, relevă că documente de cea mai ma­re importanță, care — după cum se știe — își au locul și regimul de păstrare bine sta­bilit, sînt, în mod surprinză­tor, lăsate la voia întîmplării, ore și zile întregi, fapt ce de­notă lipsă de vigilență, lipsă de răspundere, ceea ce în­seamnă, de fapt, nerespecta­­rea legilor țării, cu efecte po­sibile deosebit de grave. Cum altfel se poate explica lăsarea, pe masă, timp de 24 de ore, a unor documente strict secrete de către însuși directorul întreprinderii de industrializare a cărnii din Suceava ? Facem această sub­liniere cu atît mai mult, cu cit documentele respective erau numai de competența di­rectorului și se aflau exclusiv în păstrarea sa. La U.E.I.S. Fălticeni, unde, așa cum este cunoscut, în anii trecuți au fost semnalate re­petate abateri de la disciplina de stat și a muncii, soldate cu pagube importante pentru e­­conomia județului (ne refe­rim, în special, la incen­diul de acum doi ani), au fost găsite documente fără nici un fel de asigurare și despre a căror evidență nici vorbă nu putea fi. Alături de acte secrete, se aflau chiar și ștampila unității, precum un număr însemnat de carne­și te de muncă și dosare perso­nale ale cadrelor. Neregulile constatate sunt cu atît mai grave dacă avem în vedere anumite particularități de producție și relațiile co­merciale ale întreprinderilor la care ne-am referit mai sus. Nu mai puțin grave sunt, însă, și cele semnalate la in­stitutul de proiectare jude­țean. Aici, spre exemplu, pe un birou de la atelierul de sistematizare, s-a găsit un do­sar cuprinzînd schițele rețelei de comunicații a județului. In acel­ași timp, la direcția județeană de statistică, despre a cărei importanță nu mai tre­buie să facem referiri, multe fișete, au fost găsite deschise, iar la altele — închise — chei­le se aflau puse. . . deasupra acestora. . Documentații privind rezul­tatele unor prospecțiuni și ale unor cercetări științifice au fost găsite, neasigurate, la în­treprinderea de prospecțiuni și explorări geologice din Cîmpulung, respectiv, la Sta­țiunea experimentală agricolă Suceava. Deficiențe de acest fel au fost semnalate și în alte unități economice și insti­tuții din cuprinsul județului. Față de cele de mai sus, și care demonstrează abateri grave și deosebit de grave, trebuie să fie luate cele mai eficace măsuri. Cunoașterea legilor și instrucțiunilor ce re­glementează problema secre­tului de stat, a păstrării și ma­nipulării documentelor, pre­cum și aplicarea lor întocmai, și peste tot, de către factorii competenți, sunt obligativități fără de care nu poate fi con­cepută etica profesională. Este, de aceea, imperios nece­sar, ca, în cel mai scurt timp, conducerile întreprinde­rilor și instituțiilor, cu sprijinul organizațiilor de partid, să stabilească măsuri concrete, să reprelucreze chiar regle­mentările în­ vigoare, pentru ca, intr-adevăr, ordinea să fie întronată peste tot și din a­­cest deosebit de important punct de vedere. GEORGE VLAD Filatura de in și cînepă din Fălticeni. Aici, numai într-un singur schimb, prin autoclavele de fierbere, se albesc pes­te 5.000 bobine de fire Foto . I. MĂNDRESCU Cartierul Arini din Suceava Foto: D. HUȘANU SIMPOZION ȘTIINȚIFIC La Cîmpulung Moldovenesc­­a avut loc duminică un sim­pozion științific organizat sub egida muzeului lemnului din localitate, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de­ la nașterea etnografului Ion Ștefureac — unul dintre inițiatorii acestei instituții muzeistice unice în țară. Manifestarea a coincis cu împlinirea a 35 de ani de ac­tivitate a muzeului de aici, muzeu ce reunește astăzi în colecțiile sale peste 11.000 de obiecte, reprezentative pentru tradiția cioplitului în lemn din zona de nord a Moldovei. La lucrările simpozionului au luat parte cadre didactice, muzeografi, numeroși invitați, printre care și prof. univ. d­r. Traian Ștefureac, fiul sărbăto­ritului. Cele 9 comunicări, prezenta­te cu această ocazie, au relevat contribuția lui Ion Ștefureac la valorificarea elementelor de etnografie și folclor din zona Cîmpulungului, aducînd, tot­odată, precizări prețioase pri­vind importanța documentară și artistică a exponatelor mu­zeului cîmpulungean, diversi­tatea tematică a motivelor în­crustate, bogăția artei popu­lare din această parte a țării. Iată și cîteva dintre temele susținute : „Muzeul cîmpulun­­gean în cei 35 de ani de ac­tivitate", „Contribuții la cu­noașterea ornameticii de lemn", „Ion Ștefureac, pionierul etno­grafiei cîmpulungene", „Zaru­rile cu căței — ingenioasă în­cuietoare din lemn". Intre semnatarii comunicări­lor prezentate menționăm pe profesorul Grațian Jucan, co­lecționarul Ioan Țugui, muzeo­grafii Elena Găină, Alexandru Pleșca (Botoșani), Marcel Za­­hariciuc, Maria Lehaci. Un deosebit interes a suscitat co­municarea trimisă de cercetă­torul Romulus Vulcănescu, șef de secție la Institutul de et­nografie și folclor din Bucu­rești. Materialele prezentate au fost urmate de discuții. Tot cu acest prilej, în sala mică a Consiliului popular o­­rășenesc din Cîmpulung Mol­dovenesc a fost deschisă o ex­poziție etnografică cuprinzînd piese din lemn, sculpturi în lemn aparținînd unor creatori locali, precum și numeroase o­­biecte de artă populară : altițe, costume bucovinene, țesături, ștergare, broderii. . . CUR ERR R m­ic ,,Dramatism, eroism, solida­ritate, optimism“ — Editura politică, 384 p. I Primăvara anului 1970 adus poporului nostru una din­a­tre cele mai grele încercări : lupta cu puhoaiele dezlănțuite ale apelor. Volumul reunește o suită de articole, informații lapidare și fotografii apărute în presa românească în zilele acelea de dramatică încleștare cu urgia apelor. în întregul ei, cartea este o emoționantă cro­nică a tăriei de neînfrînt de care a dat dovadă, și cu acest trist prilej, poporul nostru. Nicolae Gane : „Comoara de pe Rarău“ — Editura Mi­nerva, 524 p. Apărut în cunoscuta colec­ție „Biblioteca­­ pentru toți“, volumul reprezintă o selecție a nuvelisticii neuitatului scriitor fălticenean. Scrise într-o mol­dovenească încărcată de seve­le veacului trecut, prozele adu­nate în antologia alcătuită de Ilie Dan prilejuiesc o plăcută întîlnire, pentru cititorul de azi, cu unul dintre marii noș­tri povestitori. Căci, așa­­ cum afirma cîndva I. Negruzzi, „na­rațiunile sale, toate originale, dacă nu te emoționează adînc, cel puțin plac totdeauna, în scurtimea și simplitatea lor". Zenon Kosidowski: „Poves­tiri biblice" — Editura științi­fică, 486 p. Considerată ca o lucrare de mare succes, pentru care au­torul a primit, de altfel, în 19­14, Premiul de Stat al Po­loniei, cartea „Povestiri bibli­ce" constituie o valoroasă ope­ră de culturalizare a maselor. Aceasta explică și apariția ei în numeroase țări europene. Parafrazînd preceptele bibli­ce, scriitorul polonez oferă, într-adevăr, o lectură pe cit de instructivă, pe atît de intere­santă. I. B. EXPUNERI CONSACRATE PERSONALITĂȚII LUI NICOLAE IORGA Cu prilejul împlinirii unui secol de la nașterea istoricului, scriitorului și patriotului­­­ român Nicolae Iorga, prof. univ. dr. Dan Smîntînescu, de la Conservatorul „Cipri­­an Porumbescu“ din București, a susținut două expuneri în ora­șul Cîmpulung — la liceul militar și în sala de festivități a consiliu­­lui popular orășenesc. Vorbitorul s-a referit pe larg la personalitatea complexă a marelui gîn­­ditor, la rolul pe care el l-a jucat în activizarea și orientarea celor mai progresiste elemente ale burgheziei românești și ale intelectualității spre a se împotrivi planuri­lor reacționare de aser­vire a țării Germaniei hitleriste. Cele două clase speciale de artă plastică de pe lingă Liceul nr. 2 din Suceava și-au deschis expoziția de producție din acest an în să­lile casei de cultură a sin­dicatelor. Vizitatorii au avut prile­jul să se întîlnească cu vir­tuali pictori și sculptori care, deși la primii pași, surprind prin talentul, acu­ratețea și dezinvoltura cu care imaginează și compun. Surpriza este categorică, iar gama diversă de teme nu i-a împiedicat manumai pe micii ar­tiști să insu­fle, mai peste tot, emoție tablourilor și formelor scul­pturale. Universul și viziunea sunt cele ale copi- mmmm mmmmmmm lăriei, cu ori­zont adesea rural, fapt ușor de explicat chiar și numai prin aceea că aici natura pulsează încă atît de puter­­­nic și atît de aproape. Ceea ce nu înseamnă că peisajul citadin nu este prezent. Dimpotrivă. Deși aproape fiecare lu­crare dintre cele expuse merită să fie comentată, vom stărui doar asupra cî­­torva, care ni s-au părut e­­dificatoare pentru întreg. Corina Burlacu, din cl. a VI-a, semnează tabloul „In­ sat", moment surprins a­­tent, cu elementele puține, dar esențiale : ulița, un car, pomi ascuțiți, ca niște ca­targe, sau rotunzi și soluri. Culoarea e sugestivă , a­­prinsă cînd cade pe copac, discretă cînd zugrăvește umbre și liniști. In „Șotron", Alex. Ursu, din cl. a V-a, prezintă un spațiu împărțit în pătrățele, deasupra caselor și norilor parcă, el fiind totuși dintre cele mai pămîntene, ducînd către ideea de universalita­te a bunei înțelegeri între oameni. Tonuri apropiate, deloc o expoziți­a elevilor stridente, dau unitate pictu­rii. O certă reușită este „La săniuș", a lui Laurențiu A­­ramă, o iarnă imaculată, în­­stăpînită deplin, cu pitici, cu un om de zăpadă — care poartă „haină la trei nas­turi", cu copaci albaștri. Și totul pe un deal cu reflexe de covor pestriț, în bătaia soarelui. Un peisaj al lui Adrian Lessek este o compoziție de atmosferă emanînd o ne­firească liniște, ca-n acele locuri „unde nu se petrece nimic", oamenii sustrăgîn­­du-se unei spaime sau su­­punîndu-se unei condiții că­reia nu-i pot depăși limi­tele. Un albastru cu reflexe metalice, spectral, carboni­zează orice mișcare. Elevul Mihai Chirilă este prezent în expoziție cu un colaj, „Pe valea Sucevei", înfățișînd zona industrială a orașului, cu combinatele peste ale căror turle supra­puse și strălucitoare zboară o pasăre. Adina Bădărău expune : „Copaci și flori", o primă­vară exultantă, cu copaci buclați, cu-n strop de albas­tru între flori — o apă vie pe care plu­tește nu un nufăr, ci o­­ viorea. Și parcă a­­nume „Portre­­t wmmmmmmmmmi­tui" lui Cristi-­­­an Marcean e * al unui copil cu ochi de pe­tale, a căror lumină, după ce a trecut peste lumea de dinafară, se scufundă în su­flet, extrăgînd de acolo cîn­­tec și culoare. Focuri de tabără, cîmpii, anotimpuri, amurguri, ora­șe, toate la un loc se supra-­­­pun într-un mnic tablou, cu o unică amprentă, cea a co­­­­pilăriei.­­ Copiilor nu li s-au predat­­ lecții greoaie, fantezia lor a lucrat nestingherită. Este a­­ceasta și meritul cel mai­­ im­portant al profesoarei lor, Veronica Gridinoc. MARCEL MUREȘEANU e O DEMONSTRAȚIE DE ARTĂ AUTENTICĂ: Spectacolul cu piesa Jdio, Charlie“ de George Axelrod Teatrul „Nottara ’ ne-a pre­­entat, recent, la Suceava, un epitaf de o înaltă ținută artis­­ică, cu o comedie semnată de­­ autor american contempo­­an, cap de afiș fiind artista merită Liliana Tomescu. Meritul regizorului George Rafael constă în faptul că și-a fes o piesă care, deși prezin­­ă oarecare interes prin ea în­­ăși, printr-o discretă cochetă­­re între fantezie și realitate, lU-i „ajută“­, totuși, pe inter­red să conteze, pe un succes da public ușor, prin efecte de dialog. Numai actorii cu per­­onalitate se pot­ încumeta să spună atenției masei de pectatori un text fară virtuți deosebite, în care personajele nu sunt înzestrate de drama­­urg cu individualități distincte, arcina dificilă de a le face să apară ca prezențe veridice în amina rampei revenind aproa­­pe exclusiv lor, interpreților. Forțînd conștient imaginația pectatorului, obligîndu-l să accepte un convenționalism nedism­aulat, piesa lui G. Axel­­rod rezistă îndeosebi prin me­­ritul­ subiectului. Ucis du­pă una din obișnuitele sale esca­lade nocturne, Charlie, un a­­venturier sentimental, apare din nou printre oameni, chiar n ziua cînd un grup restrîns de prieteni­­— mai mult sau mai puțin sinceri — s-au adu­lat să-i consemneze dispariția fulgerătoare. Așadar, reîncar­nat, eroul atîtor drame amo­roase revine în camera sa, unde-și întîlnește prietenul a­­propiat,­ pe George Tracy; a­­cesta din urmă rămîne, însă,­­uluit constatînd că, în noua lui „variantă“, Charlie, neobo­situl curtezan de ieri, era, de­­ fapt. . . femeie. De aici, din această întîmplare neverosi­milă, derivă o suită de situa­ții comice, o înlănțuire de e­­venimente, pe care se sprijină întreaga construcție a piesei. Fără a depăși limitele genului ușor, folosindu-se de pretextul­­„reîncarnării", „Adio, Charlie” întreprinde cîteva investigații într-o lume de ratați de la periferia Broadway-ului, acolo unde ambițiile de realizare a unor aspirații firești s-au con­vertit într-o goană neobosită după­­ satisfacții egoiste. Goliți de ceea ce are mai sublim fi­ința umană , dorința de a fi utilă societății — oamenii lui Axel­rod ne apar epuizați în­tr-o continuă bătălie pentru prioritate în relațiile extracon­­jugale, fiind alcătuiți morali­cește din ambiții meschine, din compromisuri și dintr-o tota­lă lipsă de scrupule. Singur George Tracy se pare că și-a păstrat o anumită puritate a­­dolescentină, o anumită candoa­re, crezînd sincer în prietenie și izbutind să se mențină el însuși în această lume sărăci­tă de sentimente și idealuri. Piesa încearcă să schițeze și o­­„morală“, spre final.. Femi­nizat, imoralul Charlie este pus în situația să înțeleagă, să aprecieze cît era de dăunătoa­re atitudinea sa de Don Juan iresponsabil : se îndrăgostește de George, care, însă, nu-i îm­părtășește sentimentele și-l face — pentru prima dată — să sufere. O nouă „lovitură de teatru“ îndrăzneață asigură un happ­y-end bun. Dar, așa cum spuneam mai înainte, spectacolul se consti­tuie ca o manifestare artisti­că de prestigiu incontestabil a­­proape exclusiv prin adaosul creator al echipei de interpreți. Originală prin întreaga ei structură interpretativă, prota­gonista spectacolului „Adio, Charlie” cucerește publicul chiar de la prima sa apariție în scenă, datorită sincerității sale, firescului ei desăvîrșit, lipsei oricărui artificiu de meș­teșug, care nu de puține ori este chemat să suplinească o inconsistență artistică. Iluzia de viață autentică este perfec­tă. Dispunînd de un registru bogat de mijloace de exprima­re, Liliana Tomescu — prezen­tă în scenă aproape permanent — știe să asigure personajului un portret cuceritor prin pito­rescul său. Actrița are o mare volubilitate a glasului, la care se adaugă armonia și naturale­țea mișcărilor, personajul său fermecător fiind compus, cu o artă de bijutier, în cele mai mici amănunte. Charlie­­ To­mescu cîștigă simpatia publi­cului nu prin ceea ce face (ac­țiunile sale n-au, în fond, ni­mic semnificativ, ba chiar sînt minate de banalitate, pe a­­locuri), ci prin felul cum acțio­nează, prin reacțiile sale inte­rioare. Dorin Varga, interpretul lui George Tracu, își umanizează, la rîndul lui, personajul, îm­prumutându-i căldură interioa­ră. Vocea sa expresivă, nuan­țată, amintește, într-un fel, de glasul unic al regretatului Mi­hai Popescu, unul dintre des­chizătorii de drumuri în tea­trul nostru contemporan, care a impus dicțiunea ca fiind una din principalele coordonate ale personalității creatoare a acto­rului. Dar tînărul interpret se remarcă, în spectacolul la care ne referim, și prin aceea că știe să fie partenerul ideal al Lilianei Tomescu, să o secon­deze cu discreție și să-și impu­nă, totuși, propria sa creație scenică. Distribuția mai cuprinde și alte nume cu rezonanță în lu­mea iubitorilor de teatru : Ro­­dica, Sanda Țuțuianu (Rusty), Eugenia Bădulescu (B­ranny), Anda Caropol (Jennifer), Mihai Heroveanu (Alex Mayerling) și Tony Zaharian (Irving), fieca­re dintre ei contribuind la rea­lizarea unității spectacolului cu mijloace proprii de expresie artistică. Nefiind însă indivi­dualizate pregnant de drama­turg, personajele acestea, cu toată veridicitatea lor, rămîn în umbra celor doi eroi prin­cipali ai piesei. Am reținut, de asemenea, expresivitatea ilustrației muzi­cale (Dudu Atanasiu), care completează adeseori acțiunea, precum și plasticitatea și func­ționalitatea decorului semnat de Giulio Tincu. I-am putea reproșa regiei faptul că nu „prospectează", nu sondează suficient zonele intime ale unor personaje, că nu pune în lumină pregnant viața lor afectivă, că se simte lipsa unor momente de poezie, de lirism. . . In ansamblul său, însă, spectacolul cu „Adio, Charlie“ rămîne ca o demonstrație de artă autentică, cu care am dori să ne întîlnim cît mai des pe scenele noastre. ION CAZAN ZORI NOI IN PAGINA 3 CE ȘTIȚI DESPRE... Originea petrolului? Viața modernă nu poate fi concepută fără petrol. De la banala cremă de ghete și pînă la cei mai complecși și valo­roși derivați, de la „gazul“ lampant și pînă la combusti­bilii superiori, folosiți în aero­nautică și cosmonautică, toa­te provin din petrol. Este su­ficient să spunem că, dacă la un moment dat n-ar mai fi pe­trol, n-ar mai mișca nici un automobil (autobuz, camion), nici un avion, nici o rachetă etc., după cum ramuri întregi ale industriei ar trebui să dis­pară. Vrînd-nevrînd,zilnic, fără în­cetare, ne folosim de binefa­cerile pe care ni le oferă pe­trolul, prin miile de derivate obținute din el; cu toate aces­tea, nu toți cunoaștem originea acestei bogății deosebit de va­loroase. Puțini sunt cei care știu de ce petrolul se găseș­te numai în anumite regiuni și ce perspectivă are civilizația noastră în privința rezervelor care se consumă într-un ritm infernal. Problema originii petrolului a făcut obiectul unor nesfîr­­șite discuții în care s-au în­fruntat, decenii și secole în­tregi, păreri opuse, toate fun­damentate pe argumente știin­țifice. Pînă la urmă, s-au cris­talizat două ipoteze principa­le, care și astăzi încă se mai confruntă. Este vorba de ipo­teza originiii minerale anorga­nice a petrolului, pe de o par­te, și de cea a originii orga­nice, pe de altă parte. Prima ipoteză se bazează pe realiză­rile obținute în laboratoare, unde, din combinații și reac­ții chimice între substanțe anorganice, s-au obținut hidro­carburi (compuși chimici) de tipul celor din petrol. Susțină­torii acestei păreri consideră că asemenea reacții chimice au putut avea loc și în scoarța pămîntului, dînd naștere pe­trolului. Ipoteza originii organice a petrolului are, incontestabil, astăzi, un avans uriaș față de cea a originii anorganice. Ipoteza originii organice are la bază atît argumente de la­borator, cît și de ordin geolo­gic. In cadrul unor experien­țe, s-a reușit să se obțină a­­mestecuri de hidrocarburi dintr-o serie întreagă de sub­stanțe organice (ulei de ficat, de rapiță, acizi grași, alge ma­rine etc.). Un argument hotă­­rîtor în admiterea originii or­ganice a petrolului este pre­zența unor compuși complecși (porfirine), care provin exclu­siv din substanțe organice (clo­rofilă), prezență care ne dă indicații și asupra regimului termic în care s-a format pe­trolul. Acești compuși ne ara­tă că temperaturile de forma­re n-au putut depăși valoarea de 250 grade C, deoarece, peste această valoare, porfirinele se descompun și dispar. Cunos­­cînd că temperaturile de for­mare și cele ulterioare nu au depășit 250 ,grade C, cade ipo­teza originii minerale a pe­trolului, care, în experiențele făcute și avansate ca argument folosea temperaturi mult mai ridicate, incompatibile cu con­servarea porfirinelor. In favoarea originii organice a petrolului mai vin o serie de fapte foarte importante de ordin geologic, fizico-chimic etc. Astăzi este aproape unanim admis că petrolul s-a format din substanțe organice, rezul­tate din corpurile plantelor și animalelor — în principal ma­rine — după moartea acestora. Apele mărilor și ale oceanelor conțin o cantitate colosală de viețuitoare și, odată cu depu­nerea mîlurilor și nisipurilor din apă pe fund, se sedimen­tează și resturile miliardelor de ființe microscopice și ma­­croscopice. Una din principa­lele condiții pentru transfor­marea acestor resturi în petrol este aceea ca mediul să­ fie lipsit de oxigen, procesele chi­mice efectuîndu-se numai sub influența bacteriilor anaerobe. In zilele noastre, un asemenea mediu îl oferă Marea Neagră. Aici, de la circa 200 m adîn­­cime în jos, nu mai trăiesc plante și animale, deoarece a­­pele nu mai sunt aerate ; sub această limită, orice rest or­ganic ce cade în mod firesc spre adîncuri este supus pro­cesului de transformare în petrol. Se consideră că, în trecutul geologic, asemenea condiții fa­vorabile formării petrolului s-au realizat în toate timpurile și pe întinderi uriașe. Petrolul ia naștere în roci cu bobul fin, rezultate din mîluri marine. Aceste roci, denumite, „roci­­mamă de petrol", ajung, cu timpul, în părțile mai profun­de ale scoarței, unde sunt su­puse la presiuni și temperaturi ridicate. Sub influența căldu­rii, petrolul și apa din aceste roci părăsesc roca mamă migrează în alte roci­ mai po­și­roase (cu goluri), care se nu­mesc „roci - magazin" sau co­lectori. In rocile - magazin se acumulează, în anumite con­diții, cantități enorme de pe­trol care, odată descoperite, sînt exploatate de către om pînă la secătuire. In zăcămînt, petrolul stă sub o mare pre­siune, generată de gazele și a­­pa între care se află. Cînd ză­­cămîntul este deschis printr-o sondă, petrolul este împins cu o forță uriașă, producînd așa­­numita erupție a sondelor. După cum se știe, nu peste tot se găsesc zăcăminte de petrol și cauza este ușor de dedus , sînt necesare mai întîi condiții de formare a petrolu­lui și apoi posibilități de acu­mulare în colectori. Dar se mai poate să fie petrol și să nu fi fost încă descoperit. Un exemplu îl oferă chiar noastră : dacă pînă acum țara 15 ani se considera că în cîm­pia Dunării (Muntenia, Oltenia) nu există petrol, forajele au dus la descoperiri senzaționale, astăzi această regiune dînd peste 40 la sută din petrolul țării noastre. Iată, deci, că problema rezervelor rămî­ne deschisă, cercetările neobo­site aducînd noi surprize, du­când la conturarea de noi re­giuni petrolifere și la reevalua­rea rezervelor Sector univ. dr. ILIE TURCULEȚ

Next