Zori Noi, iunie 1971 (Anul 24, nr. 7292-7317)
1971-06-10 / nr. 7300
CUM SUNT PĂSTRATE, NU UNITATI, DOCUMENTELE SI ACTELE NORMATIVE? Prin natura activității lor cotidiene și în perspectivă, întreprinderile și instituțiile au în păstrare acte normative, numeroase alte documente de serviciu, ale căror prevederi, transpuse în practică, asigură îndeplinirea sarcinilor ce incumbă unităților. Nu este un lucru nou a afirma că păstrarea documentelor în cele mai bune condițiuni, conform indicațiilor și legilor în vigoare, este o obligație de prim ordin a conducerilor de întreprinderi și instituții, a organizațiilor de partid — o sarcină de serviciu și o obligație a tuturor, de la director pînă la ultimul salariat. Pornind de la aceste importante considerente, biroul comitetului județean de partid s-a oprit nu o dată asupra problemei în discuție, în scopul instituirii unei ordine cerute de înseși exigențele activității din diferitele domenii. Un control efectuat, recent, în raza județului, a demonstrat că, în cele mai multe locuri și cazuri, instrucțiunile și reglementările în sunt bine cunoscute de vigoare factorii din întreprinderi către și instituții, că ele sunt aplicate întocmai, ceea ce relevă spiritul de răspundere cu care sunt privite probleme de acest fel. Ieșind, însă, din sfera generalului, a ceea ce caracterizează, deci, acest aspect al problemei, nu putem trece cu vederea că nu puține sunt locurile, nu puțini sunt factorii care nu au dovedit și nu dovedesc cu adevărat răspundere în păstrarea documentelor, fie ele secrete sau nu. Cîteva exemple, reieșite din controlul la care ne-am referit, relevă că documente de cea mai mare importanță, care — după cum se știe — își au locul și regimul de păstrare bine stabilit, sînt, în mod surprinzător, lăsate la voia întîmplării, ore și zile întregi, fapt ce denotă lipsă de vigilență, lipsă de răspundere, ceea ce înseamnă, de fapt, nerespectarea legilor țării, cu efecte posibile deosebit de grave. Cum altfel se poate explica lăsarea, pe masă, timp de 24 de ore, a unor documente strict secrete de către însuși directorul întreprinderii de industrializare a cărnii din Suceava ? Facem această subliniere cu atît mai mult, cu cit documentele respective erau numai de competența directorului și se aflau exclusiv în păstrarea sa. La U.E.I.S. Fălticeni, unde, așa cum este cunoscut, în anii trecuți au fost semnalate repetate abateri de la disciplina de stat și a muncii, soldate cu pagube importante pentru economia județului (ne referim, în special, la incendiul de acum doi ani), au fost găsite documente fără nici un fel de asigurare și despre a căror evidență nici vorbă nu putea fi. Alături de acte secrete, se aflau chiar și ștampila unității, precum un număr însemnat de carneși te de muncă și dosare personale ale cadrelor. Neregulile constatate sunt cu atît mai grave dacă avem în vedere anumite particularități de producție și relațiile comerciale ale întreprinderilor la care ne-am referit mai sus. Nu mai puțin grave sunt, însă, și cele semnalate la institutul de proiectare județean. Aici, spre exemplu, pe un birou de la atelierul de sistematizare, s-a găsit un dosar cuprinzînd schițele rețelei de comunicații a județului. In același timp, la direcția județeană de statistică, despre a cărei importanță nu mai trebuie să facem referiri, multe fișete, au fost găsite deschise, iar la altele — închise — cheile se aflau puse. . . deasupra acestora. . Documentații privind rezultatele unor prospecțiuni și ale unor cercetări științifice au fost găsite, neasigurate, la întreprinderea de prospecțiuni și explorări geologice din Cîmpulung, respectiv, la Stațiunea experimentală agricolă Suceava. Deficiențe de acest fel au fost semnalate și în alte unități economice și instituții din cuprinsul județului. Față de cele de mai sus, și care demonstrează abateri grave și deosebit de grave, trebuie să fie luate cele mai eficace măsuri. Cunoașterea legilor și instrucțiunilor ce reglementează problema secretului de stat, a păstrării și manipulării documentelor, precum și aplicarea lor întocmai, și peste tot, de către factorii competenți, sunt obligativități fără de care nu poate fi concepută etica profesională. Este, de aceea, imperios necesar, ca, în cel mai scurt timp, conducerile întreprinderilor și instituțiilor, cu sprijinul organizațiilor de partid, să stabilească măsuri concrete, să reprelucreze chiar reglementările în vigoare, pentru ca, intr-adevăr, ordinea să fie întronată peste tot și din acest deosebit de important punct de vedere. GEORGE VLAD Filatura de in și cînepă din Fălticeni. Aici, numai într-un singur schimb, prin autoclavele de fierbere, se albesc peste 5.000 bobine de fire Foto . I. MĂNDRESCU Cartierul Arini din Suceava Foto: D. HUȘANU SIMPOZION ȘTIINȚIFIC La Cîmpulung Moldovenesca avut loc duminică un simpozion științific organizat sub egida muzeului lemnului din localitate, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea etnografului Ion Ștefureac — unul dintre inițiatorii acestei instituții muzeistice unice în țară. Manifestarea a coincis cu împlinirea a 35 de ani de activitate a muzeului de aici, muzeu ce reunește astăzi în colecțiile sale peste 11.000 de obiecte, reprezentative pentru tradiția cioplitului în lemn din zona de nord a Moldovei. La lucrările simpozionului au luat parte cadre didactice, muzeografi, numeroși invitați, printre care și prof. univ. dr. Traian Ștefureac, fiul sărbătoritului. Cele 9 comunicări, prezentate cu această ocazie, au relevat contribuția lui Ion Ștefureac la valorificarea elementelor de etnografie și folclor din zona Cîmpulungului, aducînd, totodată, precizări prețioase privind importanța documentară și artistică a exponatelor muzeului cîmpulungean, diversitatea tematică a motivelor încrustate, bogăția artei populare din această parte a țării. Iată și cîteva dintre temele susținute : „Muzeul cîmpulungean în cei 35 de ani de activitate", „Contribuții la cunoașterea ornameticii de lemn", „Ion Ștefureac, pionierul etnografiei cîmpulungene", „Zarurile cu căței — ingenioasă încuietoare din lemn". Intre semnatarii comunicărilor prezentate menționăm pe profesorul Grațian Jucan, colecționarul Ioan Țugui, muzeografii Elena Găină, Alexandru Pleșca (Botoșani), Marcel Zahariciuc, Maria Lehaci. Un deosebit interes a suscitat comunicarea trimisă de cercetătorul Romulus Vulcănescu, șef de secție la Institutul de etnografie și folclor din București. Materialele prezentate au fost urmate de discuții. Tot cu acest prilej, în sala mică a Consiliului popular orășenesc din Cîmpulung Moldovenesc a fost deschisă o expoziție etnografică cuprinzînd piese din lemn, sculpturi în lemn aparținînd unor creatori locali, precum și numeroase obiecte de artă populară : altițe, costume bucovinene, țesături, ștergare, broderii. . . CUR ERR R mic ,,Dramatism, eroism, solidaritate, optimism“ — Editura politică, 384 p. I Primăvara anului 1970 adus poporului nostru una dinatre cele mai grele încercări : lupta cu puhoaiele dezlănțuite ale apelor. Volumul reunește o suită de articole, informații lapidare și fotografii apărute în presa românească în zilele acelea de dramatică încleștare cu urgia apelor. în întregul ei, cartea este o emoționantă cronică a tăriei de neînfrînt de care a dat dovadă, și cu acest trist prilej, poporul nostru. Nicolae Gane : „Comoara de pe Rarău“ — Editura Minerva, 524 p. Apărut în cunoscuta colecție „Biblioteca pentru toți“, volumul reprezintă o selecție a nuvelisticii neuitatului scriitor fălticenean. Scrise într-o moldovenească încărcată de sevele veacului trecut, prozele adunate în antologia alcătuită de Ilie Dan prilejuiesc o plăcută întîlnire, pentru cititorul de azi, cu unul dintre marii noștri povestitori. Căci, așa cum afirma cîndva I. Negruzzi, „narațiunile sale, toate originale, dacă nu te emoționează adînc, cel puțin plac totdeauna, în scurtimea și simplitatea lor". Zenon Kosidowski: „Povestiri biblice" — Editura științifică, 486 p. Considerată ca o lucrare de mare succes, pentru care autorul a primit, de altfel, în 1914, Premiul de Stat al Poloniei, cartea „Povestiri biblice" constituie o valoroasă operă de culturalizare a maselor. Aceasta explică și apariția ei în numeroase țări europene. Parafrazînd preceptele biblice, scriitorul polonez oferă, într-adevăr, o lectură pe cit de instructivă, pe atît de interesantă. I. B. EXPUNERI CONSACRATE PERSONALITĂȚII LUI NICOLAE IORGA Cu prilejul împlinirii unui secol de la nașterea istoricului, scriitorului și patriotului român Nicolae Iorga, prof. univ. dr. Dan Smîntînescu, de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din București, a susținut două expuneri în orașul Cîmpulung — la liceul militar și în sala de festivități a consiliului popular orășenesc. Vorbitorul s-a referit pe larg la personalitatea complexă a marelui gînditor, la rolul pe care el l-a jucat în activizarea și orientarea celor mai progresiste elemente ale burgheziei românești și ale intelectualității spre a se împotrivi planurilor reacționare de aservire a țării Germaniei hitleriste. Cele două clase speciale de artă plastică de pe lingă Liceul nr. 2 din Suceava și-au deschis expoziția de producție din acest an în sălile casei de cultură a sindicatelor. Vizitatorii au avut prilejul să se întîlnească cu virtuali pictori și sculptori care, deși la primii pași, surprind prin talentul, acuratețea și dezinvoltura cu care imaginează și compun. Surpriza este categorică, iar gama diversă de teme nu i-a împiedicat manumai pe micii artiști să insufle, mai peste tot, emoție tablourilor și formelor sculpturale. Universul și viziunea sunt cele ale copi- mmmm mmmmmmm lăriei, cu orizont adesea rural, fapt ușor de explicat chiar și numai prin aceea că aici natura pulsează încă atît de puternic și atît de aproape. Ceea ce nu înseamnă că peisajul citadin nu este prezent. Dimpotrivă. Deși aproape fiecare lucrare dintre cele expuse merită să fie comentată, vom stărui doar asupra cîtorva, care ni s-au părut edificatoare pentru întreg. Corina Burlacu, din cl. a VI-a, semnează tabloul „In sat", moment surprins atent, cu elementele puține, dar esențiale : ulița, un car, pomi ascuțiți, ca niște catarge, sau rotunzi și soluri. Culoarea e sugestivă , aprinsă cînd cade pe copac, discretă cînd zugrăvește umbre și liniști. In „Șotron", Alex. Ursu, din cl. a V-a, prezintă un spațiu împărțit în pătrățele, deasupra caselor și norilor parcă, el fiind totuși dintre cele mai pămîntene, ducînd către ideea de universalitate a bunei înțelegeri între oameni. Tonuri apropiate, deloc o expoziția elevilor stridente, dau unitate picturii. O certă reușită este „La săniuș", a lui Laurențiu Aramă, o iarnă imaculată, înstăpînită deplin, cu pitici, cu un om de zăpadă — care poartă „haină la trei nasturi", cu copaci albaștri. Și totul pe un deal cu reflexe de covor pestriț, în bătaia soarelui. Un peisaj al lui Adrian Lessek este o compoziție de atmosferă emanînd o nefirească liniște, ca-n acele locuri „unde nu se petrece nimic", oamenii sustrăgîndu-se unei spaime sau supunîndu-se unei condiții căreia nu-i pot depăși limitele. Un albastru cu reflexe metalice, spectral, carbonizează orice mișcare. Elevul Mihai Chirilă este prezent în expoziție cu un colaj, „Pe valea Sucevei", înfățișînd zona industrială a orașului, cu combinatele peste ale căror turle suprapuse și strălucitoare zboară o pasăre. Adina Bădărău expune : „Copaci și flori", o primăvară exultantă, cu copaci buclați, cu-n strop de albastru între flori — o apă vie pe care plutește nu un nufăr, ci o viorea. Și parcă anume „Portret wmmmmmmmmmitui" lui Cristi-an Marcean e * al unui copil cu ochi de petale, a căror lumină, după ce a trecut peste lumea de dinafară, se scufundă în suflet, extrăgînd de acolo cîntec și culoare. Focuri de tabără, cîmpii, anotimpuri, amurguri, orașe, toate la un loc se supra-pun într-un mnic tablou, cu o unică amprentă, cea a copilăriei. Copiilor nu li s-au predat lecții greoaie, fantezia lor a lucrat nestingherită. Este aceasta și meritul cel mai important al profesoarei lor, Veronica Gridinoc. MARCEL MUREȘEANU e O DEMONSTRAȚIE DE ARTĂ AUTENTICĂ: Spectacolul cu piesa Jdio, Charlie“ de George Axelrod Teatrul „Nottara ’ ne-a preentat, recent, la Suceava, un epitaf de o înaltă ținută artisică, cu o comedie semnată de autor american contempoan, cap de afiș fiind artista merită Liliana Tomescu. Meritul regizorului George Rafael constă în faptul că și-a fes o piesă care, deși prezină oarecare interes prin ea înăși, printr-o discretă cochetăre între fantezie și realitate, lU-i „ajută“, totuși, pe interred să conteze, pe un succes da public ușor, prin efecte de dialog. Numai actorii cu peronalitate se pot încumeta să spună atenției masei de pectatori un text fară virtuți deosebite, în care personajele nu sunt înzestrate de dramaurg cu individualități distincte, arcina dificilă de a le face să apară ca prezențe veridice în amina rampei revenind aproape exclusiv lor, interpreților. Forțînd conștient imaginația pectatorului, obligîndu-l să accepte un convenționalism nedismaulat, piesa lui G. Axelrod rezistă îndeosebi prin meritul subiectului. Ucis după una din obișnuitele sale escalade nocturne, Charlie, un aventurier sentimental, apare din nou printre oameni, chiar n ziua cînd un grup restrîns de prieteni— mai mult sau mai puțin sinceri — s-au adulat să-i consemneze dispariția fulgerătoare. Așadar, reîncarnat, eroul atîtor drame amoroase revine în camera sa, unde-și întîlnește prietenul apropiat, pe George Tracy; acesta din urmă rămîne, însă,uluit constatînd că, în noua lui „variantă“, Charlie, neobositul curtezan de ieri, era, de fapt. . . femeie. De aici, din această întîmplare neverosimilă, derivă o suită de situații comice, o înlănțuire de evenimente, pe care se sprijină întreaga construcție a piesei. Fără a depăși limitele genului ușor, folosindu-se de pretextul„reîncarnării", „Adio, Charlie” întreprinde cîteva investigații într-o lume de ratați de la periferia Broadway-ului, acolo unde ambițiile de realizare a unor aspirații firești s-au convertit într-o goană neobosită după satisfacții egoiste. Goliți de ceea ce are mai sublim ființa umană , dorința de a fi utilă societății — oamenii lui Axelrod ne apar epuizați într-o continuă bătălie pentru prioritate în relațiile extraconjugale, fiind alcătuiți moralicește din ambiții meschine, din compromisuri și dintr-o totală lipsă de scrupule. Singur George Tracy se pare că și-a păstrat o anumită puritate adolescentină, o anumită candoare, crezînd sincer în prietenie și izbutind să se mențină el însuși în această lume sărăcită de sentimente și idealuri. Piesa încearcă să schițeze și o„morală“, spre final.. Feminizat, imoralul Charlie este pus în situația să înțeleagă, să aprecieze cît era de dăunătoare atitudinea sa de Don Juan iresponsabil : se îndrăgostește de George, care, însă, nu-i împărtășește sentimentele și-l face — pentru prima dată — să sufere. O nouă „lovitură de teatru“ îndrăzneață asigură un happy-end bun. Dar, așa cum spuneam mai înainte, spectacolul se constituie ca o manifestare artistică de prestigiu incontestabil aproape exclusiv prin adaosul creator al echipei de interpreți. Originală prin întreaga ei structură interpretativă, protagonista spectacolului „Adio, Charlie” cucerește publicul chiar de la prima sa apariție în scenă, datorită sincerității sale, firescului ei desăvîrșit, lipsei oricărui artificiu de meșteșug, care nu de puține ori este chemat să suplinească o inconsistență artistică. Iluzia de viață autentică este perfectă. Dispunînd de un registru bogat de mijloace de exprimare, Liliana Tomescu — prezentă în scenă aproape permanent — știe să asigure personajului un portret cuceritor prin pitorescul său. Actrița are o mare volubilitate a glasului, la care se adaugă armonia și naturalețea mișcărilor, personajul său fermecător fiind compus, cu o artă de bijutier, în cele mai mici amănunte. Charlie Tomescu cîștigă simpatia publicului nu prin ceea ce face (acțiunile sale n-au, în fond, nimic semnificativ, ba chiar sînt minate de banalitate, pe alocuri), ci prin felul cum acționează, prin reacțiile sale interioare. Dorin Varga, interpretul lui George Tracu, își umanizează, la rîndul lui, personajul, împrumutându-i căldură interioară. Vocea sa expresivă, nuanțată, amintește, într-un fel, de glasul unic al regretatului Mihai Popescu, unul dintre deschizătorii de drumuri în teatrul nostru contemporan, care a impus dicțiunea ca fiind una din principalele coordonate ale personalității creatoare a actorului. Dar tînărul interpret se remarcă, în spectacolul la care ne referim, și prin aceea că știe să fie partenerul ideal al Lilianei Tomescu, să o secondeze cu discreție și să-și impună, totuși, propria sa creație scenică. Distribuția mai cuprinde și alte nume cu rezonanță în lumea iubitorilor de teatru : Rodica, Sanda Țuțuianu (Rusty), Eugenia Bădulescu (Branny), Anda Caropol (Jennifer), Mihai Heroveanu (Alex Mayerling) și Tony Zaharian (Irving), fiecare dintre ei contribuind la realizarea unității spectacolului cu mijloace proprii de expresie artistică. Nefiind însă individualizate pregnant de dramaturg, personajele acestea, cu toată veridicitatea lor, rămîn în umbra celor doi eroi principali ai piesei. Am reținut, de asemenea, expresivitatea ilustrației muzicale (Dudu Atanasiu), care completează adeseori acțiunea, precum și plasticitatea și funcționalitatea decorului semnat de Giulio Tincu. I-am putea reproșa regiei faptul că nu „prospectează", nu sondează suficient zonele intime ale unor personaje, că nu pune în lumină pregnant viața lor afectivă, că se simte lipsa unor momente de poezie, de lirism. . . In ansamblul său, însă, spectacolul cu „Adio, Charlie“ rămîne ca o demonstrație de artă autentică, cu care am dori să ne întîlnim cît mai des pe scenele noastre. ION CAZAN ZORI NOI IN PAGINA 3 CE ȘTIȚI DESPRE... Originea petrolului? Viața modernă nu poate fi concepută fără petrol. De la banala cremă de ghete și pînă la cei mai complecși și valoroși derivați, de la „gazul“ lampant și pînă la combustibilii superiori, folosiți în aeronautică și cosmonautică, toate provin din petrol. Este suficient să spunem că, dacă la un moment dat n-ar mai fi petrol, n-ar mai mișca nici un automobil (autobuz, camion), nici un avion, nici o rachetă etc., după cum ramuri întregi ale industriei ar trebui să dispară. Vrînd-nevrînd,zilnic, fără încetare, ne folosim de binefacerile pe care ni le oferă petrolul, prin miile de derivate obținute din el; cu toate acestea, nu toți cunoaștem originea acestei bogății deosebit de valoroase. Puțini sunt cei care știu de ce petrolul se găsește numai în anumite regiuni și ce perspectivă are civilizația noastră în privința rezervelor care se consumă într-un ritm infernal. Problema originii petrolului a făcut obiectul unor nesfîrșite discuții în care s-au înfruntat, decenii și secole întregi, păreri opuse, toate fundamentate pe argumente științifice. Pînă la urmă, s-au cristalizat două ipoteze principale, care și astăzi încă se mai confruntă. Este vorba de ipoteza originiii minerale anorganice a petrolului, pe de o parte, și de cea a originii organice, pe de altă parte. Prima ipoteză se bazează pe realizările obținute în laboratoare, unde, din combinații și reacții chimice între substanțe anorganice, s-au obținut hidrocarburi (compuși chimici) de tipul celor din petrol. Susținătorii acestei păreri consideră că asemenea reacții chimice au putut avea loc și în scoarța pămîntului, dînd naștere petrolului. Ipoteza originii organice a petrolului are, incontestabil, astăzi, un avans uriaș față de cea a originii anorganice. Ipoteza originii organice are la bază atît argumente de laborator, cît și de ordin geologic. In cadrul unor experiențe, s-a reușit să se obțină amestecuri de hidrocarburi dintr-o serie întreagă de substanțe organice (ulei de ficat, de rapiță, acizi grași, alge marine etc.). Un argument hotărîtor în admiterea originii organice a petrolului este prezența unor compuși complecși (porfirine), care provin exclusiv din substanțe organice (clorofilă), prezență care ne dă indicații și asupra regimului termic în care s-a format petrolul. Acești compuși ne arată că temperaturile de formare n-au putut depăși valoarea de 250 grade C, deoarece, peste această valoare, porfirinele se descompun și dispar. Cunoscînd că temperaturile de formare și cele ulterioare nu au depășit 250 ,grade C, cade ipoteza originii minerale a petrolului, care, în experiențele făcute și avansate ca argument folosea temperaturi mult mai ridicate, incompatibile cu conservarea porfirinelor. In favoarea originii organice a petrolului mai vin o serie de fapte foarte importante de ordin geologic, fizico-chimic etc. Astăzi este aproape unanim admis că petrolul s-a format din substanțe organice, rezultate din corpurile plantelor și animalelor — în principal marine — după moartea acestora. Apele mărilor și ale oceanelor conțin o cantitate colosală de viețuitoare și, odată cu depunerea mîlurilor și nisipurilor din apă pe fund, se sedimentează și resturile miliardelor de ființe microscopice și macroscopice. Una din principalele condiții pentru transformarea acestor resturi în petrol este aceea ca mediul să fie lipsit de oxigen, procesele chimice efectuîndu-se numai sub influența bacteriilor anaerobe. In zilele noastre, un asemenea mediu îl oferă Marea Neagră. Aici, de la circa 200 m adîncime în jos, nu mai trăiesc plante și animale, deoarece apele nu mai sunt aerate ; sub această limită, orice rest organic ce cade în mod firesc spre adîncuri este supus procesului de transformare în petrol. Se consideră că, în trecutul geologic, asemenea condiții favorabile formării petrolului s-au realizat în toate timpurile și pe întinderi uriașe. Petrolul ia naștere în roci cu bobul fin, rezultate din mîluri marine. Aceste roci, denumite, „rocimamă de petrol", ajung, cu timpul, în părțile mai profunde ale scoarței, unde sunt supuse la presiuni și temperaturi ridicate. Sub influența căldurii, petrolul și apa din aceste roci părăsesc roca mamă migrează în alte roci mai poșiroase (cu goluri), care se numesc „roci - magazin" sau colectori. In rocile - magazin se acumulează, în anumite condiții, cantități enorme de petrol care, odată descoperite, sînt exploatate de către om pînă la secătuire. In zăcămînt, petrolul stă sub o mare presiune, generată de gazele și apa între care se află. Cînd zăcămîntul este deschis printr-o sondă, petrolul este împins cu o forță uriașă, producînd așanumita erupție a sondelor. După cum se știe, nu peste tot se găsesc zăcăminte de petrol și cauza este ușor de dedus , sînt necesare mai întîi condiții de formare a petrolului și apoi posibilități de acumulare în colectori. Dar se mai poate să fie petrol și să nu fi fost încă descoperit. Un exemplu îl oferă chiar noastră : dacă pînă acum țara 15 ani se considera că în cîmpia Dunării (Muntenia, Oltenia) nu există petrol, forajele au dus la descoperiri senzaționale, astăzi această regiune dînd peste 40 la sută din petrolul țării noastre. Iată, deci, că problema rezervelor rămîne deschisă, cercetările neobosite aducînd noi surprize, ducând la conturarea de noi regiuni petrolifere și la reevaluarea rezervelor Sector univ. dr. ILIE TURCULEȚ