Acta Musei Napocensis, 1973

NOTE, DISCUȚII, RECENZII 741 că ea este confecționată de însuși Iancu. Acest lucru este menționat de Borbély în mod expres atît în manuscrisul său, cît și pe eticheta pipei, fără îndoială, chiar Iancu i s-a spus cînd i-a dat pipa. Afirmația lui Borbély își găsește sprijin și con­firmare în însuși aspectul oarecum brut, nefinisat, stîngaci lucrat al pipei. în sprijinul autenticității pieselor amintim și faptul că scrisul de pe etichetele obiectelor și de pe manuscrisele lui Borbély este identic. întîlnirea lui Borbély Sámuel cu Avram Iancu a avut loc în același an cînd l-au întîlnit Aron Densușianu și Gheorghe Barițiu. Era perioada cînd politica perfidă a împăratului îi zguduise deja întreaga ființă. Ideea — cum arată și biograful său Silviu Dragomir — că românii și-au jertfit zadarnic viața și avutul, nu-l mai părăsește de acum pe fostul prefect al legiunii Auraria Gemina. Pribegind prin munți și cîntînd din fluier, este ascultat cu admirație și duioșie de moții săi credincioși23. Una din puținele și cele mai interesante ocazii de a sta de vorbă cu el în această perioadă a avut-o fără îndoială Borbély Sámuel, care a și păstrat vie în memorie amintirea evenimentului de-a lungul anilor, după cum a păstrat și obiectele primite de la Avram Iancu cu această ocazie. Muzeul de istorie al Transilvaniei posedă și obiecte personale și de campanie care au aparținut altor personalități revoluționare de la 1848. Amintim în primul rînd pe poetul maghiar Petőfi Sándor, figura cea mai progresistă a revoluției maghiare, un revoluționar radical, democrat, care a luptat cu condeiul și cu arma pentru idealurile sale revoluționare, de frăție între popoare, înrolîndu-se în armata revoluționară a generalului Bem, ca aghiotant al acestuia, Petőfi Sándor a participat în vara anului 1849 la campania din Tran­silvania, în cadrul căreia își va pierde și viața în lupta de la Albești-Sighișoara, la 31 iulie 1849. Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj păstrează un pahar folosit de poet în chiar ajunul morții sale, paharul constituind de fapt ultima amintire rămasă de la Petőfi Sándor. Paharul 24 este confecționat din sticlă de Boemia, șlefuit octo­gonal în formă de potir, este de culoare verde-gălbuie, cu ornamente albe și aurite în stil baroc. Este o achiziție de la familia Varga din Cristurul Secuiesc. Registrul de inventar al fostului muzeu de relicve 1848—1849 specifică că paharul a fost folosit de Petőfi la Cristurul Secuiesc, localitate unde poetul și-a petrecut ultima noapte în ajunul bătăliei de la Albești-Sighișoara. Și biografii lui Petőfi amintesc de acest ultim popas25, reținînd că acesta în seara zilei de 30 iulie 1849 a fost invitat la cină la familia Varga Zsigmond, arendașul moșiei Kemény. Varga a păstrat paharul și acesta a fost moștenit de descendenții săi, dintre care unul l-a predat Muzeului de relicve 1848 26. Alte două piese amintesc de persoana conducătorului secuilor din 1848—49, Gábor Áron și anume o scăriță din metal în stare bună, care are o inscripție ștanțată „Gábor Áron 4 XI 1848“ — inscripție ce poate fi și ulterioară —, precum 23 Silviu Dragomir, op.cit., p. 290. 21 Colecția Muzeului de relicve ale revoluției de la 1848 (în continuare: Col. Muz.rel.), nr. inv. 631. 25 Zilahy Károly, Petőfi Sándor életrajza, Pest, 1864, p. 155 ; Dávid Gyula, Mikó Imre, Petőfi Erdélyben, București, 1972, p. 263-264. 2. N. Cordoș — P. Gyulai, op.cit., p. ‘ — 5.

Next