Adevěrul Literar şi Artistic, octombrie 1923 (Anul 4, nr. 148-151)

1923-10-14 / nr. 149

„ADEVERI/*, LITERAR ȘI ARTISTIC*'! 1. Lunea e capul săptămânei. In această zi „trebue început Í orice lucru de ispravă, pentru ca Dumnezeu să ajute a-1 termina cu bine și curând” (Gorovei, Cred. și superst. 19050; Șezătoarea I, 126). — „La Români, tot lucrul ce se începe Lunea merge bine, cu spor, ușor și b nue mult, e trainic. Românul Lunea începe totul, dar nici într’un chip Marțea sau Sâmbăta” (Voronca, Datinele și credințele, p. 268). Această credință pe care o au și Bulgarii (Gerolf, Diet, burg. III, 171) și probabil și Sârbii, se deosebește cu totul de aceea a altor popoare la care Lunea e considerată ca nefastă. La Ruși, de pildă, credința generală e că Lunea e o zi nenorocoasă pentru orice fel de întreprindere (De Chesnel, Dict. des superstitions, p. 107). La Sicilieni de asemenea Lunea e de rău augur. Cu deosebire trei Luni peste an pot fi fatale anului: întâia Luni din April, întâia Luni din August și prima Luni din Decembrie care aduc pe capul omului tot, soiul de nenorociri (Pitre, Usi e costumi, IV, 253). Numai visurile din noaptea de Luni sunt bune, pe când ceea ce ce visează cineva în alte nopți e de rău augur (id. ibid. IV, 277—278). La Germani, de asemenea, Lunea e o zi nenorocoasă. Nu trebue început nici un lucru în această zi, căci „Monfags Anfang hat Keinen guten Fortgang" (lucrul început Lunea n'ar urmare bună) Wuttke, Der deutsche Volksaberglaube, p. 59; Busch, Deutscher Volksgaube, p. 14; Strackerian, Aberglaube II, 24). „Nu trebue început Lunea nici un lucru care trebue să aibă o durată, căci, întocmai ca luna, căreia această zi îi e consacrată, lucrul nu va dura mult”. P. Drechsler, Sitte in Schlesien II, 19, 185). Slugile nu trebue să intre la stăpân într’o zi de Luni; omul nu trebue in această zi să se mute într’o casă; nu trebue să-și trimeată copiii pentru întâia oară la școală, etc. (Wutke, op. cit. p. 59; Busch, op. cit. p. 14; Strackerian, op. cit. II, 24); 2. „Oricine trebue să se bucure în această zi, pentru a fi vesel peste toată săptămâna iar dacă i s’ar întâmpla supărare, atunci toată săptămâna se va întrista și-i va merge rău pentru te miri ce“. (S. Ti. Marian, Sărbăîia Români 1, 99). „Lunea să te păzești, Să nu te sfătești cu nimeni, să nu bați, să nu fii mânios, că ești așa toată săptămâna. Cum îți merge Lunea, îți merge toată săptămâna și mai ales Lunea cea dintâi la începutul lunei” (Voronca, op. cit. 268). Cum îți merge Luni, așa-i toată săptămâna (Gorovei, op. cit. 1959). Dacă păți ceva Lunea, apoi toată săptămâna păți câte ceva (Revista Ion Creangă IV, 81).. „Dacă te doare capul și te jelui cuiva Lunea, te va durea capul toată săptămâna” (Gorovei, op. cit. 1963). Aceiași credință o regăsim la Germani: „Cum a început să-ți meargă Lunea, cu noroc sau fără noroc, așa-ți va merge toată săptămâna” (Wuttke, op. cit. p. 59). „Cine se se îmbolnăvește într’o Luni și nu se face bine până în nouă zile, acela trebue să moară curând” (Grohmann, Aberglauben, p. 150). 3. „Când ți-a intra Luni în casă un om cu noroc, îți merge ca din apă, dar când ți-a intra unul fără noroc, sărăcești și flămânzești” (Voronca, op. cit. p. 268). Aceiași c £ edifiâă’fanalogă o regăsim la Aromâni: „Luni dimineața, dacă ji vine om în casă, de va fi cu inimă bună, toată săptămâna,îți va merge bine; de va fi ursuz, îți merge rău” (Cosmulei Dat., cred. și superst. p. 44). In Silezia se crede că dacă Luni dimineața îți întră cel dintâi în casă un străin bătrân, dar mai ales o femeie bătrână, toată săptămâna vei avea supărări (P. Drechsler, op. cit. II, 185; M. Zoeppen, Aberglauben, p. 75). In alte părți ale Germaniei e credința că dacă cel dintâiu care-ți pășește pragul Luni dimineața e un Evreu, vei avea un proces, chiar numai dacă se uită vreunul din aceștia pe fereastră, toată săptămâna îți va merge rău (Wuttke, op. cit. p. 208). 4. Cine se naște într’o Lunie fără noroc (Calendarul Ioan Creangă). In Bavaria se crede de asemenea că copiii născuți Lunea nu trăesc mult (Wuttke, op. cit. p. 59). In Abruzzi e credința că copiii veniți pe lume într’o Luni devin „lunateci” (G. Finamore, Tradit. pop. abruzz. 71). 5. In schimb însă e bine să se înțarce copiii Lunea (S. Fi. Marian, op. cit. I, 99). Tot astfel cred și Bulgarii (Strauss, Die Bulgaren, p. 297). Lunea e o zi nefastă. O mulțime de lucrări trebuesc evitate în această zi, dacă omul ține să nu-și încarce sufletul cu păcate, dar mai ales dacă nu vrea să-și atragă tot soiul de necazuri, pagube, primejdii și nenorociri. 6. In primul rând „Luni dimineața, până la răsăritul soarelui, nu se lucrează, că se chiamă că e tot Duminică. Nu se lucrează până nu vezi urmă de vită înaintea casei, că atunci se chiamă că-i târzior. Suni să fie o sărbătoare cât de mică, soții, să nu lucrezi, că de n’o ții, nu-ți merge. Se ține pentru gospodărie, nici nu se lucrează, nici vita nu se înjugă până la amiazi. Afară în grădină, mai poți lucra; dar în casei, nimic; căci, cum ai îndrăzni, îndată ți s’arată vre-o pagubă, piere vre-o vită” (Voronca, op. cit. p. 269— 270). — „Nu e bine să lucrezi nimic afară din casă. Nici să sapi, nici să seceri, nici să aduni fân, nici măcar să culegi surcele. Vai de mine, nu știi că Lunea e rea de apă? Aduce ploaie și înnecuri, și de lucrezi Lunea nu-ți mai crește părul, de ești fată, și-ți cade de ești nevastă. Nu știi că Tudora, fata, lucra Lunea, și-ai văzut cum i-a plouat la nuntă, de n’a fost nici horă, nici veselie, nici nimic. Degeaba i-a fost plânsul și necazul. Și-apoi ce să mai lucrezi Lunea? Nu ești destul de obosită de hora de ieri, și nu ți e capul ca oala spartă de puiul de chef ce s’a încins cu balamac la cârciumă? Las’ că e mare săptămâna, este’vreme de lucrat”. (G. Coșbuc, Dintr’ale neamului nostru, p. 92). 7. Să nu pornești niciodată Lunea la drum (Gorovei, op. cit. p. 1962). Această credință e foarte răspândită la Germani (Wuttke, op. cit. p. 59; P. Drechsler op. cit. II, 185; Strackerian, op. cit. II, 24). Aiurea, se crede din potrivă, că orice călătorie trebue să se întreprindă Lunea. Astfel la Aromâni „zilele în care e bine să se facă călătorii, sunt Luni și Joi” (Cosmulei, op. cit. p. 44). Tot astfel, în descrierea pe care o face asupra moravurilor din Algeria, generalul Daumas zice: „Oricine întreprinde o călătorie, trebue să pornească Lunea, Joia sau Sâmbăta; aceste zile sunt norocoase călătorilor. Ferice de cel ce pleacă Sâmbăta! Profetul prefera această și celelalte două. Oamenii, ce e dreptul, călătoresc și Miercurea, Vinerea și Dumineca, dar tot drumul călătorul e stăpânit de neliniște” (De Chesnel, op. cit. p. 507). 8. „Lunea nu-i bine de a merge în pețite, pentru că ziua aceasta e începutul săptămânii, și, de cumva fata, pe care și-a pus feciorul ochiul și la care a mers într’o Luni înpețite, n’ar voi să se ducă după dânsul, lesne poate să ni se întâmple mai pe urmă că nici altă fată n’ar voi să-l ia de bărbat," ba i se poate foarte lesne întâmpla încă și altă neplăcere sau nenorocire” (S. Fr. Marian, op. cit. I. 101). Tot astfel, la Germani, nu se fac nunți niciodată într’o I Luni (Wuttke, op. cit. 59, 368; Strackerian, op. cit. II, 24).19. „Lunea nu se îngroapă morții căci, luând-o din capul săptămânii, e rău de moarte pentru cei rămași în viață” (S. FI. Marian, op. cit. I, 100); „îngroparea unui om nu-i bine să se facă munca” (Revista Ion Creangă I, 48). 10. „Nu e bine să se dea bani din casă în această zi, și cu deosebire dimineața, căci toată săptămâna va trebui să tot dea, ci să caute numai a lua, căci atunci va primi de pretutindeni” (S. FI. Marian, op. cit.*I, IQQ) „Lunea e bine să iei, dar să nu dai” (Gorovei, op. cit. 1955, 1957; Voronca, op. cit. p. 269). „Aceiași credință o regăsim la Germani (Wuttke op. cit. p. 59; Busch, op. cit. it. 14). Tot astfel la Sicilieni (Pitre op. cit. IV, 253). 11. „Lunea să nu dai nimic din casă, căci îți dai norocul sau pacea și liniștea” (Calendarul loan Creangă). „Să nu dai nimic din casă Lunea, că toată săptămâna păgubești” (Gorovei, op. cit. 1956). „Suni să nu dai nimica din casa, ca dai toată săptămâna și nu se ține lucrul de casă. De-ți vine o megieșă bună și-i dai ceva, iei din lucrul acela pleacă înapoi, că se chiamă că iei la casă. — ] Lunea, dacă dai ceva din casă, poate să-ți ia acela tot sporul și norocul dacă-ți ia începutul săptămânii” (Voronca, op. cit. p. 269). „Lunea nu e bine să dai nimic din casă, că e pocinog și ai să dai săptămâna întreagă” (G. Coșbuc, op. cit. 92). Aceleași credințe le au și Germanii (Wuttke, op. cit. p. 59, 405). „Lunea să nu dai frupt dela vacă de pomană, căci stârpește” (Revista Ion Creangă VI, 143). „Lunea nu se dă lapte, ca nu cumva cel ce ia laptele să facă vrăji cu el” (ibid. II, 272). „Luni să nu dai frupt din casă, sare, făină, pentru vite, că poate să dea vre-o boală, mai ales la lună nouă. Lunea, Miercurea și Vinerea, cine are oi, să nu dea sare din casă, că pot peri. Gând ai vițel mic, Luni să nu împrumuți nimic, că nu se ține vițelul de casă și n’ai frupt mult“ (Voronea, op. cit. p. 269). La Germani se crede de asemenea că dacă vinde cineva Lunea sau Vinerea laptele muls în aceeași zi, vaca i se va stârpi sau va da lapte albastru. (Wutke, op. cit. p. 447). ] De asemenea și alte lucruri nu trebuesc date afară din casă în această zi: „Să nu dai afară cenușa Lunea, Miercurea și Vinerea, ca cioarele să nu-ți răpească puii dela cloșcă” (Revista Ion Creangă VII, 145; IV, 239). Să nu dai cenușa din casă, că-ți ia uliul găinile. Nu se dă focul de la casă. Nu se împrumută borș și aluat dospit (Voronca, op. lit. 269, 271). Nu-i bine să dai gunoiul afară din casă, căci sărăcești, sau se împrăștie găinile, sau îți ia altul din ele (Rev. Ion Creangă III, 213,339; IV, 363; Cal. Ion Creangă; Voronca, op. lit. 269). Tot astfel, la o parte din Germani, nu trebue dus pe câmp Lunea gunoiul pentru îngrășat. Dacă e însă nevoie absolută, carul trebue încărcat de Duminică și lăsat peste noapte lângă grămada de gunoiu (John, Aberglaube, p. 220). 12. „Să nu duci Lunea lui, căci îți aduci la casă greierii și toate gujuliile” (Rev. Ion Creangă IV, 301). „Lunea nu] se aduc cele trebuincioase pentru uns, adică lut și baligă, ] căci astfel se ivesc în casă șvabi, ploșnițe, ș. a.“ (ibid. II, ] 101). „Dacă lipești Lunea pe jos în casă, apoi va cânta greerul în casă” (ibid. IV, 361). „Luni să nu aduci lut, că se fac gângănii, ploșniți în casă. Luni să nu aduci lut, că cumpăneștte asupra capului” (Voronca, op. cit. 271). 13. „Lunea nu e bine să se spele rufe, pentru că va face buboae vreunul din membrii familiei” (Rev. Ion Creangă VI, 112). „Dacă faci lăutoare ori speli cămeși Lunea, ai să te îmbolnăvești de râie și de rapăn, ai să faci păduchi și lindini, și de pureci nu te vei mântui” (Gorovei, op. cit.] 1953). „Cine păzește Lunea și nu face leșie, pe ceea lume Sfânta Luni îl scapă de la greu. „Luni nu se face leșie, că pe ceea lume martirii o bea“. (Voronca, op. cit. 276,271). Aceeiași credință o au și Germanii (Wuttke, op. cit. p. 59). Din potrivă, la Bulgari, femeile au obiceiul să spele numai Lunea și Joia; afară de aceste zile, nu e bine să se spele rufe (Sbornik zanarodni umotvorenija, V, 114). 14. „Nu e bine să te speli pe față cu apă Lunea, căci e rău de urât” !(Rev. Ion Creangă VI, 111). „Lunea să nu te lai, că e rău de urât” (ibid. IV, 182). „Fetele cari se vor spăla Luni cu apă adusă de Dumineca, nu se vor mai mărita” (Cal. Ion Creangă). „Luni să nu te lai, că te ia (de nevastă un om) bătrân. Bărbatul sau femeia, dese sau Luni, rămâni văduvi. Fata să nu se teie Luni, că-i mor frații, de ore mai mari. „Luni să nu te lai de uri, ca să nu ai uri peste săptămână” (Voronca, op. cit. 271). 15. „Lunea nu e bine să-și taie cineva unghiile, căci își va căpăta vrășmași și-l vor urâ prietenii” (S. FI. Marian, op. cit. I, 101). „Când tai unghiile Lunea, se zice că vei fi urât de lume și toată săptămâna aceea îți va merge rău” (Rev. Ion Creangă VI, 143; ibid. IV, 240, 302). Această credință e foarte răspândită în Europa. La Abruzzosi (Italia) se crede însă, din potrivă, că cel ce-i taie unghiile Lunea va fi ferit de dureri de cap (G. Finamore, Credente, p. 53). 16. „In această zi să nu se ia ouăle din cuibar, căci găinile nu se vor mai oua acolo” (SFL Marian, op. cit. I, 100; Rev. Ion Creangă III, 338, 339, 340; IV, 240; Gorovei, op. cit. 2915). „Lunea nici să iei, nici să numeri ouăle din cuibar (Gorovei, op. cit. 1958). 17. „Nu-i bine să numeri găinile Lunea, că n’ai noroc la ele” (Rev. Ion Creangă VII, 146). „Când numeri ceva Lunea, se zice că vei pierde din numărul acela până săptămâna viitoare” (ibid. VI, 143). 18. „Când îi pune cloșcă Lunea, îți scoate numai cocoșei“ (Șezătoarea I, 51). „E bine să pui cloșca în zi de dulce, că ies mai multe găini ce se ouă, și mai ales Lunea, capul săptămânii, dacă o pui în zi de post, ies mai mulți cocoși” (Rev. Ion Creangă III, 149). 19. „Lunea nu este bine a se reteza stupii, căci fiind zi de post, se va merge rău și vor seca stupii“ (Calend. Ion Creangă). 20. „Lunea nu se umple borș, că se scaldă dracul în el” (Gorovei, op. cit. 1952). Lunea nu se umple borș, că, pe ceea lume, morții îl beau (Voronca, op. cit. 270). 21. E o credință veche și foarte lățită la Români că cel ce se apucă să postească Lunea, acelui în multe privințe îi va merge bine. Orice-și propune duce la bun sfârșit. Așa nevestele, care n’au copii și doresc să aibă, dacă postesc douăsprezece Luni dupăolaltă, cred că vor naște copii (S. FI. Marian, op. cit. I, 100; Gorovei op. cit. 1960). „Lunea cei mai mulți oameni postesc, crezând că e bună pentru boale. „Doamne, spre dragă, pe mine mă dureau ochii de nu mai știam ce să fac! Și de când m’am prins c’du posti Lunea, parcă mi-a luat cu mâna”, așa povestia o femeie care suferia de ochi și care n’a mai mâncat de frupt Lunea’i (Șezătoarea III, 199—200, comp. Voronca, op. cit. 270). „Lunea nu se mănâncă frupt, pățești ceva și pentru vite, • rău STUDII DE FOLKLOR Zilele săptămânii.-Lunea # k ^— . de I. AUREL CANDREA Slove pentru Lely wm mk—Km •» curge albastră luna peste sata un rîu de primăvară revărsat. * Stele’n limpezișul cerului au isvprît; undeva’ntr’o claie proaspătă de fân cosit Vântul, — mângâiat de sară s’a culcat Sfi nu știe că’n grădină Florile de dorul lui suspină... Vino!... Te vei strânge lângă mine înfrigurată, brațele-mi vor fi in jurul tău inel molatec, și-ai culege de pe gura-ți bujorată balsam blând de crâng sălbatec, iar adâncul ochilor tăi largi se va umple ca o amforă cu apa sirii și’ntre gene lungi să spargi două lacrime... mărgelele tăcerii... Elegienarea’n depărtare, genele ei roșii, — grele de odihnă, — și le-a desfăcut și lumina blondă ca un rîu crescut a’nceput să curgă spăimântând cocoșii. Toată noaptea singur am umblat pe uliți, te-am chemat cu glasul stins și tremurat. Gândul meu sburdalnic, veșnic aripat, s’a sbătut în mine ca străpuns de sufițî. Vîn •t .. .? £ $ Mi-am simțit, deodată, ochii calzi și uzi; așteptam din umbră, albă, să răsai și să vii, sfioasă, mânele să-mi dai... Te-am chemat cu glasul stins,, cu ochii uzi... Mâni împreuna te am’nălțat spre cer și Singurătatea mi-a căzut. In brață, mi-a pătruns in suflet albă ca o ceață... Mânile zadarnic le-am ’nălțat spre cer... Prîveliști In zori și gânduri... Cu ochi largi și limpezi, zorile au venit și m’au prins c’o floare ’n mână în grădină. Trist, ascult cum vântul deșteptat suspină și cum trece Vremea’n grabnic fâlfâit. ...Dac’ai fi aicea, te-aș luă aproape și ți-ași prinde’n părul c’o șuviță albă, flori înrourate, frunze mari de nalbă, și am sta’n lumină cerul să ne’ngroape... Am privi cum vine, goală, dimineața îmbătată parcă de miasme crude — și-am porni și noi’n câmp, în ierburi ude s’ascultăm cum suie, colcăind viața... Lângă noi, șăgalnic, Soarele-ar veni și ți-ar risipi zâmbete pe față, sălbi pe sâni, brățări pe plăpân de brață, • și în ochi nădejde nouă ți-ar sădi... ^ • . . * * • « f. * * * !• Zarea’n depărtare, largă, s’a deschis. Soarele se arată cald și bujorat. Sufletu și se sbate, cearcă spăimântat să-mi încătușeze cel din urmă vis... ZAHARIA STÂNCII OmiImie și una de gândiri“ 275. Intre oameni și lucruri vechi, nu poți să ai decât gânduri 276. Când ai o credință, ți se iartă și lucrurile urîte pe cari le faci. Lipsa de credinț, însă, nu e scuzată nici de frumusețea operei tale. 277. Orgoliul ne împinge să socotim nu numai acțiunile, dar chiar intențiile noastre, superioare realizărilor laborioase ale celorlalți. 278". Bătrânețea începe din clipa când nu mai vini să vezi pe nimeni spânzurat. 279. Nu aleargă nimeni după fericire, căci vanitatea noastră n’o mai dorește. Dacă ne-ar întreba ursitoarele: — Iți dau bani, glorie, mărire, femei, satisfacția tuturor ambițiilor, — dar odată cu ele nu-ți dau fericirea...". Sau: .1 „— Nu-ți dau nimic din toate acestea, dar îți dau fericirea, — care din noi ar alege fericirea? 280. 1 " De nimic nu se satură omul mai repede ca de bine. Totuș, ferește-ne, Doamne, de un nou răsboi! VICTOR EFTIMIU vechi. de dihănii“ (Gorovei, op. lit. 1961). „Poporul zice că Lunea este a sfinților îngeri sau voivozi și e bine să se postească fiindcă, când moare omul, atuncea vin Sf. Mihail și Gavril, cari iau sufletul, cu milă și blânzi, iar nu mânioși“ (ibid. 1949). „Lunea să postești pentru viață, ca să ai zile lungi, e de mare ajutor pentru noroc și orice, pentru sănătate la om și la vite, dar de o înfruptă omul, se îmbolnăvește. Lunea tare să mânie dacă s’apucă oamenii s’o ție și mănâncă (frupt). Pe ceea lume zice: „M’ai mâncat tu pe mine, te mănânc și eu!“ „Sf. Luni se postește că ține cea dintâiu cheie de la raiu“ (Voronca, op. cit. 268—270), „Lunea se postește, ca să trăiască copiii sau vitele“ (Rev. Ion Creangă II, 100). Tot astfel postesc Lunea și Huțulii din Bucovina, ca să le meargă bine vitelor și să li se împlinească orice dorință (Kaindl, Die Huzmen, p. 80). LAUREL CANDREA ..........■ 11 ■ ■ ■, " 1 — LIVIU MARIAN Un detractor al lui Eminescu: S. Xenopol Cu un an înainte de prima manifestare a nebuniei lui Eminescu s-a tipărit în ziarul bucureștean „Telegraful“ (1882) un pamflet la adresa poetului. El purta titlul „Portret“ și avea de autor pe N. Xenopol. Eminescu era atunci redactor la ziarul „Timpul“, poetul se dedicase carierei, așa de grele și ingrate de jurnalist politic, din nevoe: îi trebuia o bucată, de pâne! Și știm, din gura lui și a prietenilor săi, cât a suferit dânsul pe urma acestei activități neîntrerupte de salahorie gazetărească. Cu toate nemulțumirile și supărările de ordin material și moral, Eminescu a știut totuși să-și facă cinstit datoria, nu atât pentru plată, cât pentru a-și apăra convingerile sale politice, la care a ținut cu consecvență și demnitate până la sfârșit. Ironia sorții însă a voit, ca detractorul său dela organul liberal „Telegraful“, N. Xenopol, să primească cu timpul chiar aceste convingeri politice, pentru care îl dușmănea pe Eminescu, și să devie în 1913 (în guvernul conservator al lui Titu Maiorescu) chiar ministru de industrie și comerț! Avea multă dreptate B. P. Hasdeu, când scria, în 1889, în necrologul său despre poetul mort în casa de nebuni: „El va trăi, deși a murit nebun. Și a trebuit să moară nebun. E grozav a o zice! Să nu fi înebunit, el nu avea ce mânca. Mai rău decât atâta: ca să aibă ce mânca, el fusese silit a-și mânca inima, înlocuind avânturile poeziei, avânturi mărețe, avânturi, cari nu se pot vinde, prin acea proză de toate zilele a sterpelor lupte de actualitate, cari îi aduceau o fărâmă de pâine, stropită în ascuns cu amare lacrimi — prefața nebuniei“. Ca să putem înțelege încă mai bine, cu ce amare lacrimi își stropea Eminescu pâinea se de ziarist, reproducem articolul adversarului său politic de la „Telegraful“ 1). Biografii lui Eminescu ar trebui să introducă în monografiile lor un capitol special despre acești detractori, cari au adăugat, la suferințele fizice cunoscute, încă și suferinții morale, poate mai dureroase decât primele pentru firea sensibilă a poetului. PORTRET Liviu Marian. Acei, cari cunosc de aproape pe d-l Eminovici (citiți Eminescu, vă rog!), vor recunoaște acest portret. Adeseori , privirile trecătorului sunt atrase de un individ cu un ciudat cap în patru muchi, astfel cum bucureștenii vor fi văzut uneori la lucrătorii bulgari (cu ocazia canalizării Dâmboviței, este dat fiecăruia să constate acest fapt). Acest individ poartă pantaloni vineți, un gheroc negru de împrumutat și o pălărie neagră, mare, întocmai ca aceia a nemților, cari umblă cu flașnetele în spate. E pururea plin de noroiu și fața și mânile sale poartă nenumărate urme de negreală violetă. Cizmele le înlocuește adeseori prin papuci și în acest hal i se întâmplă uneori să intre pe la Hugues, spre a căuta vreun stăpân din ai săi, care, nu știe sărmanul, unde să se ascunză mai curând, spre a nu fi văzut de fostul grădinar. Dăm aici signalmentul exact al acestui bizar personagiu, căci pe la ora mesei, de-l întâlnim pe stradă, e bine să te ferești de dânsul. Și de altminteri nu e bine să stai cu el de vorbă. Cine a citit poeziile sale: împărat și proletar, Strigoii, nuvela sa Sărmanul Dionis, care pe lângă o necunoștință deplină a limbei române cuprind nenumărate exemple de aberațiune mentală, — acela desigur îl va ocoli cale de o poștă. Cât a scris numai poezii, era destul de inofensiv. Dar ce să-ți închipuești? Băiatul are oarecare imaginație, și într’o bună dimineață părăsind fructuoasa meserie a pastramagiilor (o industrie foarte răspândită în Botoșani, dar din păcate e toată in mâiile Bulgarilor), și-a pus în minte să ajungă om mare, îndată și-a găsit o opinie, ecesarist și în genere toate ideile sale se potrivesc cu o stare de lucruri și cu o epocă, care nu poate fi alta decât aceea a lui Ciubăr-Vodă. Pe urmă a citit câteva ispisoace din vremea aceluiaș potentat și și-a creat o limbă împestrițată numai cu cuvinte slavone — o bulgaromanie instinctivă. Cu toate acestea individul nostru a citit pe Schopenhauer, așa încât în două fraze în stilul cronicarilor ii scapă câte o expresiune de acestea: „lucrare de resumțiune a unor elemente antice presistente“, de-ți vine, să-ți ții coastele de râs, nu altceva. Până acum tot merge, dar de când s’a făcut rău de tot, de când amicii săi tremură, să nu se fi întâmplat ceva sub craniul său pătrat, și din momentul ce și-a schimbat terminația numelui de ovid în eseu, de atunci nu vorbește în fiecare zi decât de „mândria sa de rasă“, de „sângele strămoșilor noștri, care se revoltează în vinele sale“. Toți acei, cari nu poartă faimosul sufix, sunt pentru dânsul niște venetici, niște inamici ai naționalității române, niște trădători vânduți străinilor. Chiar sub terminațiile în eseu d-l Eminescu știe să găsească originea ascunsă a familiilor. Cu alte cuvinte d-l Eminovici se servește acum de acelaș sistem, cu care erau combătuți membrii Junimei din Iași, taxați de toate părțile de: evrei, nemți, trădători și câte altele. Acel sistem era întrebuințat de bucureșteni în glumă. "d-l Eminovîci însă îl exploatează în serios și crede că-i va putea ține loc de program politic. Prin aceasta putem avea o idee despre seriozitatea personagiului în chestie. Nu mai încape îndoială că la un asemenea individ careeazi, circumvoluțiuni cerebrale trebue să se fi desvoltat într’un mod cu totul anormal. Zicem cu totul, căci cazuri ca acele ale d-lui Eminovici, sunt foarte rare. Avem până acum pe omul, care se crede cucoș; pe acel, care-și închipue că e o umbrelă și stă toată ziua într’un ungher, pentru a se usca, etc. Dar pe omul care se crede român și vorbește de sângele strămoșilor, fiindcă și-a schimbat terminația numelui din cinci în eseu, aceasta nu s-a mai văzut. Desigur că doctorul Maudsley în vre-o nouă ediție a cărții sale Hathology of Mind va trage toate foloasele din exemplul ce-i aducem aici. Ne e teamă însă că Maudsley va rândui d-lui Eminovici o cură îndelungată în vreun stabiliment, bunăoară, la Mărcuța... Ce zic, poate se va convinge și doctorul, că nici un loc nu e mai potrivit pentru individul nostru decât însăși redacțiunea Timpului, N. XENOPOL 1) ,, Ii'cratorul ’ răposatului Al. A. Macedonski (poet și el!) s’a pă bt să reproducă pamfletul în Nr. 4 (April 1882) al revistei s iîițî (pag. 240-241).