Adevěrul Literar şi Artistic, aprilie 1924 (Anul 5, nr. 174-177)
1924-04-06 / nr. 174
AMUL V. No 174 5 LEI EXEMPLARUL IN ȚARA 10 LEI EX. ÎN STRĂINĂTATE Adevérul FONDATORI - / AL. V. BELDIMAN 1888-1897 ONDATORI . | CONST. MILLE 1897-1920 Literar Duminica, 6 Aprilie și Artistici FONDAT ín 1B93 CIREȘELE — „Dă-mi, fa, cireșele /...” Ea coase Cămașa-i prinsa în gherghef, Și-l lasâ'n voie s*aiureze, f ve de ea, că e cu chef. — „ Dă-mi, fa cireșe e ”.* Ea tace, Dar ochii ei, uimiți, îi spun ! „Auzi cireșe în Decernare!... . „Zați, mă băiete, ești nebun !” — „Dă-mi, fa, cireșele..f' Ea râde. Pricepe fărâ a-l întrebă. .«’ .. Și-acopere cu mâna sânul 'Ș ■ ■' Șânfindu-i rușinată E „Bal” Traian Demetrescu Celor senini Cu trupul alb, ca de ninsoare o statuă pe țârm de lac, Spre Cer își ’nalță gânditoare Mândria frunților ce tac. Sub piedestalul, — tulburi valuri imaginea-i o șterg, o frâng....... Brotacul critica pe maluri Privind-o 'n lacul LUI, —o nătâng: „Ce corp lipsit de armonie In apa MEA ați mai adus?” .... Și numără la pete-o mie Acel ce nu privește 'n sus.... O larmă aerul cuprinde Și cântă mulți acelaș cor. Când nimfa brațete și întinde Spre soarele strălucitor! D* Nanu Un mugur în floare 1 > tr.. FRAGMENT de ION CIOCÂRLAN Zăpada care stăruisem, iarnă-întreagă-pe- meleagurile acelea, cele măriințe,le;.'Gine:a.foste părtașul ei o,știe și nu-se-miră, când acuma, nu-și mai arăta albul; ei pe; 'nicăieri....Pe dedesubt o măcină se. repede,pământul.des^hețat ,și^aceniț'de;'ape,i iar pe deasupra, 'alintând-o vânturi mare a primăverii, s]affăcut nevăzută de parcă nici n’a fost.... „■ . ... ... , Aluatul gliei,a desfășat;;și. umed.;/dospind ;:si^i.d§rul: plin. de soare, tecepuse-to---vi^ea-ta3^^^tri^ua8i^?ii^i^fi^^U50?r de verdeață..... r ■ i .• 1erur •! tr ■' > öna'rt Ri'.iip In codrii depărtați, mugurii • plesnesc, lăsând; să* mujîas'căfîhî verde spălăcit' frunzișul ce1 se pregatesteí pe difcWuí ceivaTmai pe' coline’» jos, pometul desfăcând Bobocii' greif de^floaTep 'se'firlișcă’ în valuri albe ca de spume, iar în'chișezii și pe^ima`uri,' prin' țedlina încâlcită; de păișul-vedüu gi mort^rä i zbuteilföea'ridib’rileii noi în partiș ’de ace. ....... ' ’> - -«fii In sat, in suflete și în preajmă peste tot, aceeași reînviere...* Căsuțele ce strălucesc în albul nepătat al văruitului din proaspăt..., se iitesc pe ici și celo dintre pomi... Privind spre vale cu ochi sfioși de ferestruici gătite in chenare, te urmăresc de pretutindeni. In adăpostul lor curat, pe prispe ori plimbaturi/oameni imbrăcați in alb, încrucișează mers și glasuri pășind de colo până colo... Mai sunt pe-alocuri trebi neisprăvite pânâ’n Joia mare..., și-apropierea Paștilor, dă zor de aripi. " ’ Pe vremea asta,la casa fruntașilor din fundul Văii, rostul trebilor mergea pe’ndelete... • . . . . . 1 Așa precum se' și cerea la orice așezare de răzăș cu fată, de eșit la horă, gospodăria fusese pusă in rânduială,' când săptămâna mare nici nu se ăbătuse’n pragul casei mor...'. Iar acum, în zilele ce mai'erau, până când să-ți prindă ceasul învierii, aveau și ei o altă grijă. De paștile acelea, odrasla lor de tată, rupea întâii pași spre horă. . Și asta ce e drept, nu era o grijă ca avisie,țe alta din In dimineața aceea,, vornicul pornise la câmp încă de prin zor. Plugurile trebuiau să închee negreșit tot lucrul cerut de sorocul sămănatului, și ochiul stăpânului nu putea să lipsească din preajmă. Soața," ca orice gospodină, avea să pună și dânsa, o deosebită grije pentru frământatul și coptul aluatului de paști. Și tot greul trebuia să-l împartă numai cu fina' Vârvara de peste vale, pe care o cununase în iarna aceea... La orice trebi, ii era cu mână dreaptă, de cum ar fi vestit’o. Avea, nu e vorbă, și pe Liea lor, cari ar fi putut să-i fie de mare ajutor, ca și alte dăți la vremea asta. Decât acum..., ca orice codană se afla în preajma pasului de joc... și in care îi stăteau și ei atâtea alte griji...! Straele ce avea să îmbrace, dar mai ales năframele de schimb și cele de purtat, cereau să fie cercetate de iznoavă în! do. «»violări,. Cine știe, o lipsă de nimic,putea să-i cășuneze ! alții se îngrijesc-lafel.... '. . ... ■ De cândța fost lăsat’o Dumnezeu, lumea este o iscoadă fără de cruțare... Oricât, te-ai cumpănit să nu-ți găsească vreun cusur, "i oricât'ai îține." să" calc,de1 măsurat," ea " tot"1 își ‘ scoate' vorbe cu-’;p!^piins,etc. • , - - • . • • " ■ . ! _ .|orip entru alte/fete-dela/alte*.case, ochii cei de veghe ai tu- Surdri'maifcruță, măi iartă,’fără ca să țină în seamă ori și ce :D&sîc....Pentru fata lor, pentru Adăstarul ce răsărea din tulpina JH|Șgilor,• își dădeau seama gospodarii, că altfel de ochi se gp regrese spre cerceta re , și "alterguri" cari :• atâta« doară așteptau, .că^dacă‘'vorbă ‘ rea' până' peste' nouă sate... * ^Institucât,Ü, cerea j datoria'lui de*stâlp al' casei, Vornicul jHotnog,' își'dăduse sfatul său la vreme. Ce mai aveau de rânduit, acum, cădea de ceea parte, în grija femeiască a mamei și a fetei... , pricină de atâtea vorbe rele... Dar încondeiatul. ouălor...? Iar mai presus ca toate, rar ziala pașilor de joc, a, celor ,pentru început, nu, trebuia să fie'înararcată'cu;atâtea;zile mai devreme?! ...Erau doar în ajunul paștilor, care pentru toți vetaia cu atâți fiori și atâtea griji... Mamele,fuseseră și ele, odată fete...; și retrăind acele clipe dtal ci, elor, să aibă și ele tihnă ,în zilele, ce,sunt ,de- atâta preț ,pentru, ori și cine în viață,.. . !‘ ’ f ...Iar pe, vremuri ca acestea, e mult mai bine, când bărbații sunt departe după treburi... ‘Ochii lor necruțători nu , mai, scormonesc și ce nu este, nu, mai bănuesc orice nimic din rostul unor trebi, pe carenibi nu le pricep... După atâta tăgăduire cu povețe ce avusese în casă, e mai bine așa...? ! Până acuma tot mereu:“ , — Lie’n sus, Lie’n'jos TM , — Lie unde ești...! .. .— Lie unde te gândești...?! "— Lie’n joc'săi c’aloi așa...rEie,'tu rușine să nu-mi faci...!“" Și biata fatâistă^să nu-și?,mai • afle capul...., se gândește mama... " , 5- ■" ■ >• ...Dar cu r toata llngă<iuiala ,ce-i o punea la cale în minte..., soața lui Hotnog,luă în seamă atunci, că odrasla ocrotită prea întârzia pe afară... prin grădină... oricine știe unde în vecini.. Și atunci, așa cu mâniie în pâne cum era se tranige până’n pragul casei, de unde strigă ea în locul celui socotit prea necruțător și aspru: - Lie, Lieee...! -trăsniîă- aruncea igiosul:ceL.. cu’ grijă... dar nici un răspuns, de nicăiri... — Mi se pare c’am zărit’o, nașă, prin livada noastră, lămurește atuncea fina, care tocmai că sosea cu crăngi uscate pentru coptul pâinei... De bună seamă* c’o fi -’dat vreo fugă spre Domnica Balcului. . . — Ce ți-i și cu fetele...! Cum arbătaulreă frâu-i slab, Hait, una două la surata..., adause mama... Și uite atâtea treburi așteaptă tot mâini harnice... Ouăle din cofă * stau albe cum î era lăsat Dumnezeu și ea- nici«gând să * îe-ncondee; cai pentru gzitaa care vine...! ~■ Ș. * Și grăind mai mult așa' ca“ pentru'ghie zorește cu așezatul pâinei care crescuse până prate margini ,iar când păștile se rânduiseră, cari și pe unde se cereau in tăvi, lăsă pe ziua să gătească cuptorul, iar dârisa păși pe priștta afară. Cu mâna dusă streșină ochilor, cară dincolo peste vale spre casa Bal cuini... Printre pometul grădinilor, zărește pe gospodină umblând după treburi; dar fete, ba, nici Lica, nici surata casei! S or fi dosit prin cele încăperi pe undeva,de cearcă straele să vadă cum le-or sta de sărbători, se gândește mama cea cu grijă... — Tinerețeă-i tot, tinerețe, îngână ea pripit, și apoi dă fuga spre casa cea mare, s’aducă ceara, condeiul și toate „dichisurile“ ce se cereau la scrisul ouălor. Intrată în grădinița ce înconjoară casele de sus, zărește deschisă ușa de la ceardacul din față, iar ferestrele în lături, și într’o, parte și în alta... își închipui că Liea coborâse din vecini,și acum dereteca prin casă... Din cuprinsul odăilor, s’auziau însă frânturi de graiu, purtat mai mult in șoaptă și râs nestăpânit de fete... . Oprită din mers, acolo în desișul tufilor de lilieci și trandafiri, stătu o clipă ca s’asculte... Era Lica, Domnica surata ei Petra și Simina... Din ciripitul lor de paseri, gureșeTM, le cunoștea pe fiecare de pe graiu... ...E primăvară! Tineretul o simte și-o trăești. Și întâmplarea asta ii aducea, destul de lămurit în minte o altă primăvară, cu un alt paști în preajmă, care fusese cu atâția ani în urmă, când eșise și dânsa intâi la joc... ...A fost... și ce repede a trecut! Acuma e rândul altora, e rândul lor... Și e păcat, se gândi, să nu le ocrotești aceste clipe..., ce se traesc numai o singură dată în viață... Cu gândul să se depărteze spre odăițele de jos, unde cuptorul dogorit de foc, aștepta să primească toată bogăția de aluat, se îndreaptă spre portiță... Dar i se păru prea dulce amintirea celor ce fusese odatăla alt paști, și prea-i suna cu vraja, la urechi ciripitul odraslele ce pregăteau întâiul sbor...! • Nu se putu stăpâni și se lăsă în voia pașilor, cari o purtară îndărăt spre ascunzișul de trandafiri și lilieci... Și așa, încetișor, cum te ferești să nu alungi un vis frumos, și-a luat iar locul pe cari abia îl părăsise. Și graiul lor îi picura în suflet și’n auz. — Țiți... ce bine-ți stă acuma Lie...! — Te prinde de minune fata...! — Și „rea“ pare din povești surată! — Dar, gâtele’mpletite’n patru și aduse așa pe frunte...!, . ...Era vorba despre odorul ei, și suratele se întreceau să-și spună cari mai de cali, tălmăcirea simțimântuirui pornit din suflet... Iar Liea lor, vlăstar ce odrăslise din Hotnogi, așa cum e vedea din ascunziș..., e pare c’o zină din povești! Cu trup subțire de să-l frângi, cu păr bălai și ochi albaștri ca cicoarea, ea se lăsa cuminte în voia manilor ce-i pun și-i potrivesc găteli atătea... Ii prinde ori î-așează fireșcare câte o podoabă, și apoi își dau pe pând părerea... Ea râde înflorind gropițe în obrazi și nu le poate mulțumi decât cu sărutări trimise fiecărei...! Acum o picând cu toate de mijloc, și-o învârtesc în jur ca pe o sfârlează... — Ce păpușă mândră...! spune una. — Ba e înger, surioare! — Cosinzeana plaiurilor noastre...! — Ce așteaptă, pe un Făt frumos!. Ea roșind ca un bujor, pleacă ochii, și dă fuga, sa-i astupe gura, celei ce grăi în urmă, graiu ca din povești... Dar o prind cu toate la mijloc, un chip de horă, și de iznoavă hiritișește fiecare: — Să-ți fie toate spre noroc...! — De paștile ce vin...! — In viața toată...! — Dar mai ales de’ntâiul joc...! ...Apoi înfiripând un cânt cu toate laolaltă, Încep să poarte joc în zare-i prinsă ca să’nvețe ’ncet și Lita... Eră îndemn și trudă pentru ea, pentru surata lor, ce avea să facă și în primăvara asta pasul cel dintâi in horă... Și de ar fi să’ncurce atunci izvodul meșteșugului de joc, rușinea nu va trage-o codănița cea neștiutoare, ci suratele ce n’au avut atâta grijă... Iar cum tineretul cel de fete, abia de încerca să lege gură pânzei, mama nu putea să zăbovească mult... ...Cu ochii rouzați de lacrimi, ea se depărtează încet către căsuța unde o aștepta de bună seamă... fina. * * * Iar în urmă, acolo în casa singuratică și înconjurată numai de pornet, și tufe’ndobocite, fetele se simt la adăpost de ochii de iscoadă, și încearcă rând pe rând și hori și brâe, toate până la chindie... Intr’un târzior, când suratele au crezut că Liea poartă jocu! fără nici un greș de’codăniță, dau butuc odată spre oglindă. — Va să zică, Liea-i fată mare’n lege, numai e codană, li, șoptește la ureche o surată dintr’o parte... — Și „gătită coz, ca o cosinzeană, tu..bujori în față, îi Îngână alta... — Și o să fure inimi..., maică, îi ursește și Simina, care-o prinde pe la spate sărutându-i amândoi obrazii. Celelalte două, în teama ei or să fie păgubașe, grăbesc și - • * * * ■ -■ • (Continuarea în pagina U-aj