Adevěrul Literar şi Artistic, octombrie 1926 (Anul 7, nr. 304-308)

1926-10-03 / nr. 304

2 trebuințelor, prin urmare a scopurilor a fost și rămâne a­­celaș, și e o simplă comicărie romantică dorul esteților după forme de viată care nu au existat nicieri și niciodată decât în închipuirile teatrale a unor umanitariști copi­­lăroși. Negreșit nici unui estet, când se amestecă în viata publică, nu-i dă prin cap să-și strige în gura mare visă­rile pe care le împărtășește prietenilor în delicate șe­dințe­i,de haute intellectualité“, nici un adorator al aris­tocraticelor înțelepciuni nu interpelează mulțimea ca pe o turmă de sclavi. Și această scrupuloasă deosebire practică între atitudinea din salon și faptele din piață, e de ajuns pentru a defini situația estetizmului aristocrat. El e un simptom lăturalnic și secundar, deși zgomotos, al luptei burgheziei pentru a se adapta unor noui condiții de v față și a ieși din greutățile în care a înămolit-o ban­cruta formidabilă a imperialismul.­­ Și caracterul zgomotos al o­­ menitei doctrine aris­tocratice se datorește, cred, faptului că ea este adesea indiscret purtată de mici burghezi agitați printr-o bruscă deplasare economică și socială. Pentru ca romantismul politic și social de care vor­bim să înceapă a avea o cât de slabă justificată a visu­rilor sale, ar trebui să se pornească o răsturnare din fond și din principiu a întregului organism economic, și o în­dreptare a lui spre trecut astfel cum nici unei dictaturi militare, roșii sau albe, nu pare să-i fi dat prin gând. * * * Desigur, societatea tinde să selecționeze și formează elite în orice domeniu Dar „elita“, cum am văzut, a de­venit o formulă suspectă, ingredient de fraze vulgare. Și această vulgarizare împiedică pe oameni de a lua seama că formarea elitei nu trebuie confundată cu alcătuirea de găști plutocratice în sânul căror se operează tot felul de selecționări de and oasele, în contrazicere cu aptitudi­nile pozitive ale indivizilor. In acest soiu de „selecționa­re“ se poate cel mult obține ca Guliță să devie estet. Dar aceasta nu pare a fi ținta supremă în orientarea ac­tuală a societății. In cultura capitalistă trăiește puternic, deși uneori mascată sau năbușită, tendința de a libera se­lecționarea individuală de obstacolele găștilor politice și sociale, de a stârpi parazitismul care stă în calea acestei selecționări. Lumea actuală, iritată de grele și prelungi necazuri, e gata să crează în leacuri grabnice, în salvatori univer­sali și absoluți. E o stare de slăbiciune care deschide cale largă filozofiilor simpliste, interesate sau inocente. Cu egală nechibzuință se reped unii să se închine unui autocratism aspru și fățiș, iar alții piruetează ca gingași esteti, suspinând după aristocratice străluciri trecute. Insă realitatea istorică, orientarea tehnică și economică a societății, împarte lumină egal ironică peste amândouă speciile de nervoși. Vă aduceți aminte de pompoasele viziuni ale este­tului Pierre Louys în Afrodita, în Plomme­rouge, în foile­toanele lui de antiquar-poet, dar mai ales tablourile teri­bile de orgii antice în care au vrut să-l întreacă imita­torii lui, tot atât de obscuri cât de răspândiți prin biblio­tecile gărilor și­­ în coșurile colportorilor ? In această cu­rioasă epatare față de închipuite și amețitoare serbări, cu mii de femei goale, cu elefanți albi, munți de mătase, râuri de aur și de pietre scumpe, nu se arată caracteristic gustul micului burghez speriat de străluciri lacom visate, si — drept vorbind — nu miroase hotărît a mitocănie ? Paul Zarifopol 5* * ** * * * Domnul de Argenson, o oră după ce fusese demis din minister, a scris d-lui de Jeannelle, directorul poștei: — Dragă Jeannelle, dacă îți mai aduci aminte de mine, te rog... * * * Chateaubriand, vorbind despre concesiile care se fac de obicei in căsnicie, zicea: — D-na de Chauteaubriand nu poate lua masa decât la orele 5, iar mie nu mi-e foame decât la 7. Ca să rezolvim n­eînțelegerea, luăm masa împreună la 6. In felul acesta sun­tem contrariați amândoi. Iată ce se cheamă a trăi din con­cesiuni reciproce. * * * La moartea ducelui de Vendôme, Ludovic al XIV numi­t în locul lui ca guvernor al Provence­i pe mareșalul de Villars. Ducându-se să-și ia postul în primire, mareșalul fu întâmpinat de o delegație de locuitori care îi aduceau o pungă plină cu aur: — Vă oferim, monseniore, o pungă la fel cu cea pe care i-am oferit-o și d-lui duce de Vendôme. D. duce însă a refuzat-o. Mareșalul de Villars luă punga, o puse frumos în bu­zunar, și zise. — D. de Vendôme era în adevăr un om inimitabil. * * * Se juca o piesă de Tristan Bernard care, întâmplă­tor, n’avea mare succes. Un prieten îi ceru un loc. — Cu bucata nu dau, răspunse Tristan, dacă vrei, un rând întreg. . Altui solicitator, trimițân­du-i locurile cerute, îi scrise. — E bine să-ți iei și revolverul, căci locul e pustiu. * * * Mai mulți artiști, plecați în turneu în Brazilia, fac cunoștință pe bordul transatlanticului. — Eu sunt primi tenor. — Da? Și eu. — Și eu... — Și eu... — Și eu... Erau cinci..­, cinci primii tenori, cu acelaș repertoriu și aceleași roluri... Se duc furioși la impresar... Acesta le explică: — Doar ne ducem în Brazilia. Trebue să fiu sigur cel puțin de un prim tenor... Și cum acolo bântue epidemia de friguri galbene... MIHAIL SADOVEANU Venea o moară pe Siret... Ediția ll-a Cartea Românească Prețul 70 lei ADEVERUL LITERAR ȘI ARTISTIC" Orbirea intelectuală a celor mai vaste inteligenți chiar este unul din cele mai surprinzătoare fenomene ale natu­rii omenești. Ceea ce ne-a intrat odată în cap, pe orice cale, experiență, intuiție, atavism, judecată, simțire, etc., nu mai poate fi răsturnat decât mai mult sau mai puțin su­perficial, iar pe de-antregul și temeinic în chip cu totul ex­ceptional. Puterea gândului asupra materiei este de când lu­mea și de toată lumea știută, dar foarte rar judecata o­­mului primește consecințele acestui adevăr. Coue și metoda lui, au pregătit, în ultimul timp, până într’atât spiritele pentru acceptarea fenomenului atotpu­terniciei gândului, încât putem povesti cele ce urmează, cu speranța că mulți vor trage concluziile necesare, a­­dică vor pricepe mai bine lucrul. Nu de mult ziarele de pretutindeni au relatat: Tereza Neuman din Konnersreuth (Boemia) după o leziune a coloanei vertebrale și o gripă infecțioasă sufe­rite în 1918 rămâne cu accese de paralizie, crampe muș­­chiulare permanente și în 1919 orbește. După 4 ani își re­capătă vederea după ce toate tratamentele nu ajutaseră la nimic , celelalte suferind continuau fără îmbunătățire. La 17 Mai 1925 Tereza are o viziune : Cu ochii fixați a­­supra unui punct nevăzut de alții, cu manele întinse ges­ticula, dădea din cap și avea fața iluminată și parcă vor­bea cu cineva. Deodată, după șase ani de zăcut în pat, Tereza se ridică, piciorul stâng care în ultimile zece luni îi fusese zgârcit și ankilozat se îndreaptă ; cu ajutorul unei surori de caritate se poate plimba prin odae. Despre viziune spunea, că o voce blândă o îndemna să creadă în vindecarea ei fără ajutor medical. De la acea dată, leziunea coloanei vertebrale se vindecă, crampele și paralizia încetează. Poate să umble, dar numai spriji­nită din pricina prea marei slăbiciuni ; ultimile 15 zile nu mâncase nimic și nu băuse nici măcar un pahar cu apă în total. După câteva luni bolnava sar cade la pat cu mari dureri generale și era atât de slăbită că nu-și mai putea ridica nici pleoapele. La 13 Noembrie un renumit medic constată o apendicită gravă și urgența operațiunii. Con­sternarea tuturor a fost mare, mama bolnavei plângea cu deznădejde. Atunci Tereza, înțelegând, declară că re­fuză operația, începe să se zvârcolească în pat, se ridică, întinde mânele, fața i se luminează, spune de câteva ori cuvântul „da“ , apoi ia o relicvă a Sfintei Tereza, și-o aplică în dreptul apendicelui, întreabă pe cineva nevăzut „adevărat ?“ Deodată, fața i­ se înveselește, durerile acute ale a­­pendicitei încetează și ca prin farmec cedează brusc și febra și Tereza se simte bine. A doua zi fata s-a putut duce la biserică, iar de acolo la medic (ambele distanțe foarte mici), care a constatat cu surprindere o totală descongestionare la apendice și scurgere de mult puroi. La începutul anului 1926 Tereza iar cade la pat, îi curgea sânge din ochi. In Vinerea Paștelui se zbătea în chinurile morții. Sâmbătă dimineața i-a curs sânge și pu­roi din urechea dreaptă ; capul i­ se limpezește. Noaptea spre Duminică doarme liniștită. începând din ziua de Paști se simte cu totul bine. Vineri când se lupta cu moartea vedea și simțea cal­varul Mântuitorului, având dureri grozave în palme și tălpile picioarelor, unde s’au deschis răni din care curgea sânge; iar în dreptul inimei, încă înainte de Vineri, se i­­vise o rană lunguiață din care, din când în când, picura sânge. Toate aceste răni au fost constatate de medic, un profesor universitar, care a stat multe ceasuri la patul Terezei, impresionat de acest rar și atât de caracteristic caz de­ „stigmatizare religioasă“ prin autosuggestie. Până în August când fenomenul a fost comunicat presei, Tereza Neuman n’a mai avut nici un fel de sufe­rință, se simțea sănătoasă, puterile revenindu-i la normal. Oricât ar fi de rare asemenea cazuri, ele dovedesc cu elocvență, că organele cu toate funcțiunile lor sunt în puterea gândului. Mult din ceea ce știința numește pom­pos legi ale naturii, poate fi răsturnat de un gând, de o simplă reprezentare mintală. Să schimbăm astfel pe oameni, încât să priceapă mai bine ceea ce știu deja. Keyserling Și acum, cazuri mult mai greu de crezut, dacă nu s’ar petrece în India, țara misterioasă a puterii de cre­dință peste limitele înțelegerii noastre, și dacă n’ar fi comunicate revistei societății lorene de psyhologie (No. 2 din 1925) de către G. C. L. Howell, comisar civil al Indiei. Iată o parte din povestirile acestui înalt funcționar britanic, și om de știință : In 1901, fiind pe atunci ajutor de comisar al guver­nului la Pind-Dadan-Khan (Cendjab, India) cantonam în „Salt-Range“, într’un loc numit Sardi. O regiune terori­zată de bandiți, unde aveam misiunea să restabilesc or­dinea. Am făcut prizonier pe un șef de bandă într’o casă, unde zăcea grav bolnav. Piciorul drept îi era infectat de „vermele de Guinea“, verme care-i sfredelise pielea din­­năuntru în afară în sute de locuri. In aceste cazuri indi­genii obișnuesc a smulge vermele îndată ce-și arată ca­pul prin piele. Vermele se rupe și lasă o plagă infectioasă. Piciorul întreg al banditului era complect acoperit de a­­semenea răni și considerabil umflat, astfel că bolnavul nu se putea mișca din pat, însă banda sa era numeroasă prin satele vecine, eu aveam puțini oameni și eram departe de postul de poliție cel puțin o poștă. Trebuia deci să-l ridic repede și să-l transport la post. Trimit după medic, care-mi declară că este vorba de cel mai grav caz posi­bil de această boală, că este exclusă deplasarea pacien­tului înainte de 2—3 luni de tratament, dacă nu moare în câteva zile ceea ce este mult mai probabil. In cortul în care medicul îmi făcea acest raport era un advocat brahmin, care îmi spune, că ar trebi consul­tat și Sodhi-Hori-Singh. Acesta era șeful unei mari fa­milii de preoți „Sikhs“, personaj cunoscut, mare proprie­tar de pământ și prieten al meu. Ii scriu și îmi răspunde cam așa : „După cât îmi spuneți cazul este prea mult înaintat ca să mai pot face ceva, cu atât mai mult că nu pot veni acolo (locuia la 40 km.). Dar aplicând pe piciorul bolnavului această sfoa­ră de cânepă aci alăturată (un capăt de vre-o 20 cm.) poate se va vindeca”. Eram furios , arunc sfoara brahminului dând dracu­lui pe Sodhi. In seara aceleași zile constat că bolnavul era în foarte proastă stare. După 2—3 zile, banditul intră în cortul meu, cu fia­rele la picioare. Rănile îi erau vindecate, piciorul cu to­tul normal î­n afară de cicatrice. Apoi cu fiarele la picioa­re a scoborât o cărare anevoioasă, 17 km, până la postul de poliție. A doua zi medicul își comunică ajungerea banditului la închisoare, vindecat , adăugând că această vindecare este de necrezut și neexplicabilă. Brahminul luase sfoara aruncată de mine și o dădu­se banditului spunându-i că este trimeasă special pentru boala lui de preotul Sodhi-Hori-Singh. Sodhi chemat de mine grabnic, îmi spune așa: „Nici eu nu știu cum s’a operat vindecarea ; ceea ce știu însă, este că tatăl, bunicul și toți ascendenții mei, întotdeauna, au vindecat această boală. Lucru știut de toată provin­cia. Și nu-i vorba de magie ; este o lege a naturii, cel care crede că se va vindeca, se vindecă. Acest bandit este musulman și n’ași fi crezut să aibă atâta încredere în mine. Sikh. Este cel mai grav caz ce mi-a fost dat să vindec. Bineînțeles, sfoara n’are nici un merit; omul a crezut cu tărie și asta-i totul“. „Șeful unei alte stirpe a familiei noastre, Sodhi-Nihar- Singh’s poate vindeca otrăvirea mușcăturii de cobra, numai atingând victima , dar numai dacă aceasta este posibil în cel mult 20 de minute după mușcătură, căci după acest scurt interval începe delirul. Dacă cel mușcat gândește bine — cât timp capul îi mai rămâne limpede — că se va vindeca, se vindecă“. „Vorbind cu d-ta ca om de lume, nu ca șef de clan, recunosc că nu-i la mijloc decât o lege naturală, ce nu poate fi explicată mai bine, decât spunând că ceea ce vin­decă este credința“. Autosuggestia lămurim noi. Minunata autosuggestie așa cum a explicat-o, și dovedit-o prin mii de vindecări Coué. Evident, vindecări mai modeste, căci este greu de găsit printre popoarele civilizate indivizi capabili de a­­tâta­ orbească credință într’o idee încât să n’aibă umbră de îndoială asupra vindecării de o mușcătură de cobra, dacă-1 atinge pe frunte o anumită persoană. D. V. BARNOSCHI Misiunile gremdirui „Couéism" Emile Coué Un nou t­ra] din romanul % SUB FLAMURA ROȘIE *­I­I DE DEM. THEODORESCU ( ÎL)­­c­e g a putut face față noilor și multiplelor cereri­­ ale filtrăriilor și depozitarilor din țară.­­ Sub flamura Rusie­i mare succes din ultimii ani.I Curiozități literare E vorba de frazele greu de pronunțat, de ceiace Tos­canii numesc scioglilingua (desnodarea­ limbei). Folcloris­tul Fittre a definit astfel jocul acesta special de cuvinte: „Scioglilingua e o înșirare de cuvinte fără folos și câte­odată fără înțeles, compusă și repetată cu singurul scop de a creia dificultăți în pronunțarea ei, și de a le învinge. S’ar spune un soiu de exercițiu gimnastic al limbei“. Câteva pilde, din mai multe limbi. Una, italiană, com­pusă din cuvinte creiate : „Dacă arhiepiscopul de Constantinople ar vrea să se dezarhiepiscopo constantinopolitizeze, v’ați dezarhiepis­­copo constantinopolitiza d-stră ca să-l dezarhiepiscopo con­­stantinopolizati pe el ?.“ Altele, germane : „Fischer Fritz fängt frische Fische ; Frische Fische fängt Fischer Fritz. „Wenn wiener Wasser Wein wäre, würden wiener Wäscherinnen weisse Wäsche washen ?“ Și una japoneză : „Kyo Kuru Kiaku wa yoku Kaku wo Kyu Kiaku da“. Dar­­ cele mai­ isbutite soh­lilingua și cele mai abundente se găsesc în limba franceză. Iată câteva din ele : „Mort thé t’a-t-il été ta toux ? Siz soax Qa ? Six sous ces six saucisses sá ? Poisson sans boisson est poison­des! si ceci se sait ses soins sont sans succés l­e m'ent plus plu qu’il plus plus têt, d­apoléon cédant Sedan céda ses dents. Va-t­ en que ta tante fattends. Didon dina, dit­on, du dos d’un dodu dindon". Cea mai teribilă scârcietură de limbă o povestește Zlatagorski în al său „Dictionnaire des homonymes“ la cuvântul done. Un magistrat din timpul Frondei a rămas celebru printr-o înspăimântătoare cacofonie cu care în­mărmuri pe cei ce o auziră­ Poruncind să tragă un lanț dealungul unei străzi și văzând că ordi­nul său întârzie de a fi executat strigă nerăbdător : Qu’attend­on done tant ? Que ne la tend­on done tot ? E imposibil de repetat, repede, mai mult de trei ori, exact, această scârcietură piemonteză : Papé­cată, papé­pagă, iar această milaneză e greu de reprodus chiar o singură dată : Brasc biott, biott brusc, cu atât mai puțin următoarea parmigiană : L’oli l’o­li, l’ola l’é­li , l'hala li le l’oli ? Iar, ca să sfârșesc, iată o pildă scoasă din tratatul Ad Herennium al lui Cicerone : O Tite, tute, Tati, tibi tant­a, ty­ranne, Misti! adică :s „Tu, o Tit Tatius tiran, ai suferit atâtea !“ -------CGC= în Z=­0 ■— — Căli­­ca?I tretesse citite, recomandate de „Bibliofila" str. Wilson No. 1 CĂRȚI ROMÂNEȘTI: Barbu Nemțeanu . ANTOLOGIE, editată de Casa Școalelor in colecția „Scriitori români contimporani”. Se vinde în folosul orfanelor poetului numai la „Bibliofila”, București, str. Wil­­son, 1, cu 200 Lei. Virgil Hu­zum, A la manière de... — Const. Șaineanu, Re­cenzii 1924-1926. — Nemo, Grafologie, scrisul și omul. In curând va apare în editura „Bibliofila" PARLAMEN­TUL IN CARICATURA, un album cu 54 figuri din actualul parlament, datorit caricaturistului A. Mărculescu. CĂRȚI FRANȚUZEȘTI: Hevessy, Beethoven, vie intime. — Rainer Marie Rilke, Les cahiers de Malte Laurids Brigge. — Reconnaissance a Ril­ke. — Mauriac, Le fleuve de feu. — Gide, Faux-Monnayeurs.—> Sigrid Undset, L’age heureux. — Jean de Gravilliers, La belle endormeuse. — Eustros, La main d' Allah. — Fouchartliére, Une poule au volant. — Caroline Otero, Les souvenirs et la vie intime de la belle Otero. — R. Stern, Psychologie de l’amour contemporain. — Saures, Présences. — Octave Homberg, Le fi­nanciers dans la cité. — Din colecția „Le roman des grande* existences” : Benjamin, Vie de Balzac ; Garré, Vie de Jean-Art­hur Rimbaud ; Latzarus, Vie de Rivarol; Fr. Carco, Le roman de Francois Villon. CAF.ȚI ENGLEZEȘTI: E. G. Panfazzji & J. Teodorini, Strolls in old corners of Bu­charest. CĂRȚI BIBLIOFILE : Romain Rolland, Jean-Christophe. Cu gravuri în lemn de­­senate și gravate de Frans Masereel. CITIȚI : VIENT DE PARASTRE, revistă lunară de litera­­tură, artă și știință. Abonament anual 100 lei în loc de 360. CĂRȚI GERMANE : S. Undset, Kristin Lavrans-Tochter, vol. II. Die frâu. __ Th. Mann: Pariser Rechenschaft. — Fülop-Miller, Geist und Gesicht des Bolschewismus. Darstellung und Kritik des kul­turellen Lebens in Sowjet Russland. — S. Dubnow, Weltges­chichte des jüdischen Volkes. Voi. IV : Europäische Periode ; Das frühe Mittelalter. — H. Berl, Das Judentum in der Musik' (Mahler, A. Schreiber, A. Schönberg, E. W. Morngold, J. Mos­cheies). — R. Steiner, Wege zu einem neuen Banstil. — Fi»’ Schulze-Maizier, Die Osterinsel. Cu 23 planșe și 6 ilustrații în text. — H. Fischer, Weltwenden. Lösung der Rästel der Sint-r flut, Atlantis, Osterinsel auf Grund der Welteislehre. — E. Tristan, Die Gnostiker oder die unsichtbare Kirche. — A. Mi­nor, Der grosse Irrtum in unerer Weltanschaung. Die Lösung des kosmischen Grundproblems. — J. J. Bachofen, Urreligion und antike Symbole. 3 Vol. — K. Graeter, Menschenleiden ala Lebensgeheimnis. (Vertiefung der Autosuggestion durch Bioso­phie). — Bertram Austin & W. Fr. Lloyd, Das Rätsel hoher Löhne und seine Losung. — Fr. M. Zimmermann, hand-und Iiiffsbuch für Zeitungsfach leute. (Lehrbuch der kaufm. Zei» tungstechnik). — Handbuch für den Aussenhandel. (Conține pe 752 pagini instituțiunile și legile comereiale ale tuturor ță­rilor). Afară de cărți de lux, de cărți vechi și rare cât și o bogată colecție de estampe (aquaforte, gravuri, gravuri în lemn) vechi și moderne, la „Bibliofila”, București, str. Wilson, 1 se găsesc atât cărțile sus anunțate cât și orice carte de literatură sau de știință în toate limbile în condițiunile cele mai avantajoase. Studenți, profesori, artiști și ziariști se bucură deosebit de ra­batul de 5 la sută al membrilor „Asocației Bibliofile Românei „A apărut Lectura“ No. 86 — Floarea literaturilor străine —­­~~~AMFITEATROV In mi Jigniți SGUDUITORUL ROMAN AL UNEI VIEȚI II 4.— Scrierea «tipicii La chioșcari și librari

Next