Adevěrul Literar şi Artistic, mai 1927 (Anul 8, nr. 334-338)

1927-05-01 / nr. 334

Ramie, vedem un Cimitir arab, tocmai­­­ i un pro­­­cesiuni și al unui serviciu de pomenire... Dar alături de acest locaș de odihnă, iată o stațiune aeronautică și han­garele avioanelor engleze!... In văzduhul țării sacre trei ae­roplane zboară paralel! Linia șesului începe să onduleze și să se frângă. Iir fața noastră se rotunjesc câteva spinări de dealuri și por­nesc albiile văilor. O amintire din pământul Moldovei se adeguează întocmai acestui plai, sprijinit în fund pe munții lui Samson: Pare­ că ne-am găsi, în județul Neamțu, între dealul Boița și băile Bălțătești, pe șoseaua Tg.­Neamțu- Piatra-Neamțu. Pe pământul aproape­­ roșu ca țigla văd pe­tece de orz secerat, văd parcele de vie tânără, și pâlcuri de plante decorative, pe cari în Europa nu le întâlnim de­cât în sere. Sate arăbești, case stinghere, siluete depărtate, de colonii, triangulează pe dealuri și pe văi. Intre Ramie și Naane, încrucișăm șoseaua Safa-Ierusa­­lim. Aproape de gara Naane este străvechea vatră a ora­șului Ghezer pe care, însă, în bogăția de detalii a peisa­­giului, nu pot s’o identific. Ghezerul este pomenit în in­scripția de la Tell-Amarna. Societatea arheologică „Pale­stine Exploration Fund” a făcut aici săpături și descoperiri excepționale. Din cercetările acestei tovărășii de arheologi a ieșit la iveală că în mormanul de ruine de la Ghezer stau cinci vârste preistorice și istorice, culcate una peste alta. In straturile mai de la fund s’au găsit niște urcioare mari, cu schelete de copii (sacrificați probabil în vârsta canaanită). De la Naane înainte, intrăm în labirintul munților. Vari­ația, capriciile , anfractuozitățile, pustietatea tragică, pleșuvia sură, dar și gingășia cuiburilor verzi, egloga șanurilor înflorite ale acestor munți, o fac pe călător să se agite, pe bancheta lui, ca o salcie purtată când de vânt când de zefir... Pătrun­dem în jghiabul Waadi-es-Sarar. E o cale săpată de torentele primăverei, pe care însă omul a consolidat-o, prin terase și prin plantații, și a făcut-o (azi ca și odinioară) podgorie vestită. Waadi-es-Sarar este biblica vale Sorek unde Samson în­tâlni pe Dalila și căzu atât de greu în robia farmecelor și a vi­cleniei ei. Valea se strâmtează și se adâncește. Roce calca­­roase, sure și abrupte, rup învălișul depozitelor roditoare, gău­resc arăturile, spintecă perdelele de măslini. Trenul nostru se răsucește ca un șarj de când la dreapta, când la stânga și în calea lui munții se adună, din ce în ce mai pustii și mai pră­păstioși. Uneori ni se pare că facem calea hinapei, nevoiți cum suntem să ocolim, printre crăpături, fără soare, câte-un mas­siv năpraznic, de pe spinarea căruia spiona Samson văile Fi­listenilor. Dar în această măreață împărăție a coloșilor suri, nu lipsesc notele fragede: o grădină de cacao, o livadie de eu­calipți, câteva terase cu grâu și cu orz ce dau în spic­ opriri în gara Artuf. Arabii din această stațiune, au un port deosebit care aduce aminte de călugării noștri. Niște co­loniști germani, cari au pornit cu noi din Jafa, ne arată dincolo de gara Artuf, grota lui Samson. Așa­dar suntem la Etam (Ju­decători 15, 11) unde cei trei mii din Juda veniră ca să lege pe Samson și tot pe aici trebue să fi fost Ramath-leb­i și Rim-Hakore **• , 1 I Labirintul în care înaintăm își sporește puterile și splen­dorile. Stâncile ne privesc aproape în creștet, soarele aci ne gă­sește, aci ne pierde, iar în fața acestor blocuri, cu câte­ un colț rezimat de cer, măslinii și roșcovii de pe poale, pare că sunt pămătufuri de ferigă. De la un loc, zbuciumatul defileu se deschide și se rami­fică. La gara Bittir — ultima nainte de Ierusalim — suntem într’un fund larg și fertil. Un izvor din apropiere, udă și trans­figurează toată valea. Apar grădini, locuințe, terase cu viță groasă, care se târăște pe pământ ca șerpii. Aici, la Bittir, ne întâlnim cu trenul care a plecat din Ierusalim și merge spre Iafa. In aceste gâtlejuri muntoase era odinioară un oraș, populat și vestit, orașul Beter, despre care tradiția iudaică spune cu oarecare exagerație că avea cincisute de școli și cea mai mică dintre școli avea trei sute de elevi. In acest oraș, ultimul erou evreu Bar Kochba fu înconjurat de armatele romane și căzu după o crâncenă rezistență. Legendele spun că numărul celor uciși fu atât de mare încât sângele vărsat se adună în șuvoaie și în torente, cari zmulgeau pietrele din loc! Dar clipa de față are icoane mai placide... Iată femei arabe cari duc în spinare niște cresne fantastice de mărăcini. In valea noastră încep să răspundă alte văi (aiți „waadi”) unele pline de viță și de smochini, altele sterpe și calcinate... Lucru nemai­întâlnit: o șuviță de apă curge printre parcelele grădi­nilor, iar sus pe un deal pare a fi un rezervoriu. Ne apropiem de Ierusalim!... Vecinii mei de bancă îmi arată niște buchete de pini și printre ele călea către Bethlehem. Primele case ale Cetății Sfinte, se văd pe un vârf de deal... Din strâm­utorile munților am ieșit la larg, din peșteri la lumină, din așteptarea înfrigurată, la realitatea întrupată în Cetatea Marelui Rege! Trecem pe lângă colonia greacă, pe lângă noi așezări evreești, pe cari le voi identifica mai târziu și mai trecem pe lângă colonia Templierilor Germani — o in­sulă de­ verdeață și de vile ,alături de atelierele și de maga­­­ziile gării Ierusalim înainte de despărțire, vecinii mei, oameni practici și plini de sănătos egoism național, îmi dau sfatul acesta: —^ „Dacă nu vei găsi în Ierusalim, găzduirea așteptată, coboară în a­­ceastă colonie și întreabă de „Deutsches Ospid­um” sau „Deu­tsches Katholisches Haus”...­­Nu uit sfatul lor, dar nici nu-i dau multă luare aminte... In inima mea e sărbătoare și aștept, lângă tovarășul meu, să se risipească negura călătorilor și să ne răsară fața Sfintei Ce­tăți!... Dar trebue să coborâm, să păzim cu schimbul bagajele, căutăm un birjar care înțelege franțuzește... In sfârșit iată-ne într’o trăsură cu doi cai cari pornesc din fața gării, pe o șosea albă ca varul... Bucuria noastră înflorește în zmerită și nevrednică evlavisire! Dumnezeu ni-a fost milostiv și ne-a ajutat să ajungem cu sănătate până la sfântul său Sion! „Căci Domnul a ales Sionul și a poftit să-i fie locuință” — „Iubesc Sionul cu gelozie și-l zulesc cu patimă vijelioasă!...” GALA GALACTION ­od<=S' Gânduri Să ne căutăm și să ne iubim pe noi în ceea ce e în afară de noi și să căutăm și să iubim ce e afară de noi în noi,­­ iată temelia și ținta oricărei cunoștințe și­ a ori­cărei înălțări omenești. Luigi Puccio Prin durere vom dobândi curaj, și durerea prin curaj va cânta partea ei în imnul glorios al vieții. Gabriel Séaille? A apărut în Vinerea Paștilor : CUVINTE POTRIVITE, versuri de Tudor Arghezi, un volum de 270 pagini cuprinzând 100 de poezii. Prețul volumului 250 lei. Cererile de exemplare izo­late și comenzile se fac la Fundația Principele Cato­­strada Latină No. 10, București. cii luiAft st­a/"» *• >«t; In limba ta (1917) Pe peronul lung al gării se vedea o mare de capete, măn­­tăli soldățești, lădițe și traiste la spinare. Câte un soldat, purtând chipiul pe­ o ureche își făcea drum cu desagii prin mulțime, spre peron, și pe unde tre­cea, răsunau strigăte și înjurături — de parecă ar fi strivit picioarele tuturor deodată. In depărtare flueră o locomotivă și capetele tuturor se întoarseră către trenul care se apropia. — Ei!... chiar că nici nu mai poți să călătorești acu­ma, zise o femeie îmbrăcată într’o scurteică de drum și îmbrobodită cu un testemel călduț; în toate părțile niște înjurături, că nu mai e chip. — Ai să te deprinzi — făcu de lângă dânsa, uitându-se nemulțumit, un soldat cu o traistă de care era legat un ceainic. Locomotiva învălui oamenii în aburi reci care acope­­riră un moment peronul, și trecu înainte. Mulțimea începu să vuiască zgomotos și, grămădin­du-se ca o pâlnie la intrările peronului, dădu năvală, fără a mai aștepta să se oprească trenul. — Dai de-a dreptul­­. Doamne blagoslovește-ne ! — Unde te bagi peste om, te-oi blagoslovi eu... mamă. Vreo cinci minute se făcu numai un vițet, din care se distingeau când și când strigăte scurte și răgușite: — Ah!... mamă, nnd te bagi... mă-tii. Cel dintâi, sări în vagon soldatul cu traista și cu ceai­nicul, după dânsul femeia cu testemeiul- Apoi, un soldat mititel cu fața blajină, își ridică zâmbitor bucceaua deasu­pra capetelor și strigă : — Mai domol, mai domol fraților... îmi rupeți nă­dragii... Câtăva vreme statură toți în tăcere la înghesuială. — Ehei! s’au cam deslegat limbile — spuse mititelul cel blajin, examinând polița de bagaje și căutând un loc unde să-și așeze bucceava. — Da, s’au cam pomenit toți părinții. " — Nici nu se poate fără asta. — Dar de ce să sudui — adăugă femeia desnodându-și testemelul căzut pe ochi. — Ce ? te-a tras cineva de limbă ? — Dar unde poți răzbate acuma fără înjurătură — răspunse nemulțumit soldatul cu ceainicul, uitându-se chio­­rîș la dânsa și, ca după o muncă grea, își șterse sudoarea de pe fată cu mâneca mantalei, — acu nici nu poți străbate decât după ce ți-ai julit gâtița. — Mai bine spuneai o rugăciune,— zise bătrânica de pe laviță. — Ba ca chiar... rugăciune!.. te-o isbi, să zicem, cu o hrubă în coaste, sau ca acu și te-o mânji peste tît cu o lădi­­ță și tu să stai pe rugăciuni... — zise soldatul cel posomo­rit de la fereastră. — Ba, i-ai dat drumul cu a mă-tii, cum se cade, și s’a făcut treaba. — Așa și trebue. — Și tot cu vorbe urâte — observă bătrânica, fără să ia în seamă cuvintele soldatului posomorât. In loc să-și facă cruce înainte de­ a pleca la drum, el sudite de mamă. — Sudalma la noi e în loc de blagoslovește-ne Doam­ne! — spuse soldatul cu ceainicul. — Taman așa. — Și, frate, e bună la toate, — ori că îndemni caii, ori că răsbești în vagon — și oriunde ești înțeles.­­— Nici că se poate mai bine. — Cum de nu! Câte­odată te rogi cinstit: Mă rog Dumneavoastră, lăsați-mă să trec — de foc, parcă le-ar fi urechile astupate cu plumb. Apoi când îi zici una, pe loc li se desfundă. — La iuțeală. — Parcă se poate fără sudalmă? — zise soldatul co­­posomorit. Or vrea ei unii să întoarcă firea cu josul în sus.... — Am făcut serviciu și prin Caucaz. Ei­ prin părțile acelea nu se suduc de fel, zise mititelul cel blajin. O bucată de vreme tăcură toți. — Dar ce? Aceia nu sunt oameni? întrebă cel posomo­rît, privind pe sub sprîncene dela fereastra lui. Nici nu-i pricepi ce spun în limba lor și de aceia ți se pare că n’ar sudui. Poate, când vorbește cu tine, te spurcă de părinți de pârâe. — Ba, e drept, străinii nu prea’s­tari în treaba asta. — Ori nu li-o fi limba potrivită? — D’apoi și ce limbă au: „har, mâr" bolborosește nici că să înțelegi, suduc, ori că nu știi limba. — Dar la noi! Cum îi zici una, — spuse soldatul cu ceainicu — și un mort... și acela se deșteaptă. — Firește... vorbă limpede. — Oh, de când cu războiul ăsta, s’a făcut lumea și mai dibace,­­—zise soldatul cel blajin, clătinând din cap, — cică nimeni nu suduc mai bine decât noi... i-am rămas pe toți. — Da, la ce istea suntem tari. — I-am învățat și pe Nemți ca la noi. Ei­ tare se mai minunau. Noi, spuneau, nici pe departe nu v’ajungem.­­ D’apoi când s’o mai facă, dacă-și tot turnau tu­nuri. — Și apoi, măi frate, prin câte locuri n’am umblat eu în viața mea.. unde te-ai duce, îndată afli cine-i de-ai noștri. — Uneori vezi pe câte unul, să crezi că-i străin, cu manșete de celea, și mai știu eu ce — tot ce le trebue. Dar când ți-a vorbi din inimă, sau de-i calci papucul cu ciubota — odată vezi că-i de-ai noștri. — D’apoi cum, ce-i din fire nu se schimbă cu haina. — Așa e. Odată a venit unul de-al noștri din America (tot cu manșete de celea. Ei, într’un cuvânt cu tot ce tre­buia), și cum a auzit la graniță cea dintâi sudalmă, i-a și mers la inimă. Și cruce și-a făcut. — Ehei, ori­ce-ai spune, frate... e tara ta. — Uite, tu spui că vorbele în toate părțile sunt la fel, — se adresă soldatul cel blajin către cel cu ceainicul,— vorbele ar fi ele la fel, dar graiul nu. Cei din Saratov, de pildă, i-o zic tot cu ciudă. Să te ia așa mai cu voe bună vreodată, ferească Sfântul!... Tot ca un câine scăpat din ant. Pe când cei din Oreol nu scapă nici o sudalmă fără să te mângâe cu un bădiță, sau alt cum. — Or fi oamenii inimoși. — Strașnic... Sub sară se adună pe prispă și nu-i mai auzi decât cum se blagoslovesc de mamă. De nu i-i ști, gândești că se înjură, dar ei... numai așa, de mulțumire Când se adună la sfat, prietenește, nici nu știu alte vorbe, dar așa... mângâioase și blajine. — Pe Volga zdravăn se sudue — zise soldatul cu ceainicul. Ehei­ zdravăn. — Pe acolo altmintrelea nici nu se poate­ munca­­ grea, — zise soldatul cel blajin. Și eu am umblat prin multe ocuri și dintr’odată pot înțelege pe fiecare de pe unde-i. — Bea treabă, — făcu bătrânica de pe laviță. — Ce să-i faci ? de s’ar putea altfel, nimeni nici n’ar mai avea de zis nimic. — Drept, așa-i­ De n’ar fi de trebuință, nici vorbă n’ar fi. Trenul se opri. Prin ușa care se deschise în capă­ta coridorului, năvăliră strigăte, zgomot, larmă... — Ce-o pui în drum, slugoi botos... Nu!... acuși te botesc. — Las’că-i răzbi, că nu ești cuconaș, se auzi un glas supărat de femeie. — Te-oi răzbi eu acuși... mâneta! —■ I-auzi, îs de pe Volga — observă soldatul cel cu ceainicul, după ce ascultă. Mititelul cel blajin își lungi gâtul să asculte, cum as­culți limba maternă în țară străină. — Iată-i și din Tver — zise el zâmbind mulțămit și ridicându-se în vârful picioarelor ca să vadă peste capetele celorlalți, strigă cât putu de tare: — Ehe­ hei! măi de pe la noi, să vă....! — Ei! chiar că nu mai e chip să rabezi— zise femeia cu scurteică, mișcând nervos din umere. — Dar simțitoare te-ai mai făcut—spuse cu răutate soldatul cel posomorât. — Ii fi poate străină de ți-i greu de limba ta. Jandarmii nu mai sunt acuma, ai să rabzi că n’ai ce face. — Măicuță, nu te supăra, pentru Dumnezeu — se scu­ză soldatul cel blajin. Parcă eu am spus-o cu răutate? Eu doară așa, din inimă.. Am lucrat doi ani în Tver... ei sun de-ai noștri; când îi aud, inima îmi bate în piept. — Pas să te înțeleagă asta, — murmură soldatul ce posomorțt. — Uite că ești sur, ar fi vremea să te dezveti. — Ei, mătușică, d’apoi chiar așa să... Doamne! — zise mititelul cel blajin, încrucișându-și mâinile pe piept. Eu ași putea spune: sunt un om liniștit, potolit, n’am obijduit cât am trăit nici măcar un pui de găină, iar la războiu când am fost rănit, m’am jurat că nu mai scap nici o vorbă mai așa. Socoteam, mai bine să gândesc la cei sfinți, de-a fi ceva; cum spunea adineauri mătușa Toji se întoarseră spre dânsul. •— Ei­ ai noștri chiar de-a doua zi au băgat de seamă — Ce-i, bre? te-ai tâmpit? Dau să spun o vorbă și mă și încurc. Au crezut că am amutit. Cinstit nu mai pot spune nimic, nu găsesc vorbele, dar știi — de loc. — Ai vrut s’o întorci cu mintea ta, ca de prin alte locuri, observă soldatul cel posomorit. — Și așa m’am ținut, măi frate, o lună întreagă. — Și-a fost greu? — Și-i! Doamne Sfinte! Curat ca și cum n’aș avea mâni. — N’avea de lucru, omul, și și-a găsit. — Câteodată, sărbătoarea, se aduna lumea, sfătuia iar eu... stăm ca mutul. Și m’a apucat o jale.. — Ei și apoi? întrebă nerăbdător soldatul cel cu ceai­nicul. — Apoi? Ia într’o zi mi-a opărit femeia mâna cu fiertură... și când i-am zis una... Ei, și de atunci a mers înainte. — Ți s’a limpezit mintea, spuse soldatul cel poso­morât. — Parcă mi s’a luat măi frate, un munte de pe piep iar m’am făcut vesel și vorbăreț, să-i....! — O! Doamne! Doamne! exclamă femeia cu scurtei ca, — să nu trec în alt vagon?, Trenul se opri iarăși într’o stafie și îndată se auzi: — Măi frumosule, dar treci odată! — Urcă-te, frățioare, u­rcă-te mai iute... mă-tii! — Ei! moșule... strigoi b­elbos! dar cațără-te odată, să-ți...! Soldatul cel blajin înturnă capul spre ușa și ascultă câtăva vreme, cu un zâmbet pe buze. Apoi, fără a scoate o vorbă, se avântă înainte peste capetele oamenilor și răcni cât putu de tare, chiar la ure­chea femeii — Ehe­ hei!... Nu-ți fi din Oreol? să vă...! și iarăși să..! — Ba chiar ei, sireacii, răsună dintr’acolo. — l-am cunoscut numai­decât pe vorbă..., patru ani am lucrat pe acolo. (In românește de G. C. Ș.) Intersantă Distractiva Instructivă Biblioteca „DIMINEAȚA“ AU APĂRUT PÂNĂ AZI APROAPE tOO VOLUME — Cea mai răspândită biliotecă de popularizare — Lucrări originale și traduceri din operele cele mai de seamă LII 80. — ZECE VOLUME ADICA LEI 6.­ în loc de LEI 8.—, 10.*și 12 VOLUMUL 1. — Războiul balcanic de M. Sadoveanu. 2. — Diavolul de I. Agârbiceanu. 3. — Spitalul de P. J. Jouve (trad. de Victor Ion Popa)­­­ 4. * Mâna Vrăjită, de Gerard de Nerval (trad. de Eug. Boureanu). 5. — Crima Lordului Arthur Savile de Oscar Wilde (trad. de Ion Popa). 6. — Șeful gării de A. de Herz. 7. Lăcustele de Qleb Uspenski (trad. de M. Sevastos). 8. —* Toamne de odinioară de Gala Galaction. 9. — Fantezii humoristice de Edgar Poe. 10. —■ Secretul lui Don Juan de Rémy de Gourmond­ 11. — Nuvele de Gh. Brăescu. 12. — Viața lui Eminescu de Gala Galaction. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No. No.­­ ____ No. 13. — Adio de H. de Balzac (trad. de Alice Ga­­­brielescu). No. 14. — Xanthis sau vitrina sentimentală de Albert Samain (trad. de M. Carp). No. 15. — La Montmorency de H. Sanielevici. No. 16. — împrumutul răposatei de Blasco Ibanez. No. 17. — Domnișoara Roxana de Anatole France (trad. de N. Davidescu). No. 18. — Viața în armată de Anton Bacalbașa. No. 19. — Poeme de Ștefan Petică. No. 20. — Zîna apelor de Bojena Niemțova. No. 21. — Surpriză de J. Dongorozi. No. 22. — Poveștile lui Hinu Ion de Sandu Teleajen. No. 23. — Omul cu obrazu ’ncrustat de Jak London. No. 24. — Flămânzii de I. Ciocârlan. 25. — Lupii de Eug. Boureanu. 26. — O sărutare de J. H. Rosny (trad. de M. Carp). 27. — Homunculus de Al. Ciura. 28. — Viața mea, povestirea unei țărănci din Rusia de Leon Tolstoi (în rom. de V. I. Popa). No. 29. — Prima Turcoaică de N. Batzaria. No. 30. — Patru cuvântări de Jean Jaurès (trad. de D. I. Suchianu). — Paianjenul de Hans Heinz Evers. — Faust, tragedie, de Goethe (trad. de Iosif Nădejde), No. 33. — Amintirile unui băiat de familie de I. Petrovici, No. 34. — Tristan de Thomas Mann. No. 35. — Amazoana, culegere de eseuri scrise cu o artă specific feminină de Natalia Negru. No. 36. — Laguna de Joseph Conrad. No. 37. — Descântecul de I. Vinea. No. 38. — Crainquebille de Anatole France (trad, de M. Carp). No. 39. — Povestiri din Danemarca de Drachmann (trad. din nemțește de I. Botez). No. 40. — Un tren de H. Sanielevici. No. 41. — Secretul contesei de Regnier. No. 42. — Singurătate de I. Agârbiceanu. No. 43. — Balzac și Stendhal de Brandes. No. 44. — Crima din str. Nopții de N. Davidescu. No. 45. — Livada de măslini de Maupassant. No. 46. — Sărutul cel mai dulce de Septimiu Popa. No. 47. — Din minunile instinctului la insecte de J. H. Fabre. No. 48. — O mireasă la loterie de W. A. Hoffman. No. 49. — Radeș de D. N. Teodorescu. No. 50. — Werther de Lazăr C. Lazarevici. No. 51. — Domnul Șef de Adrian Pascu. No. 52—53. — Profesiunea D-nei Warren de Georg Ber­­nard Shaw. No. 54—55. — Cum am ucis pe Rasputin de V. Puriș­kevici. No. 56. — Nebuna de Octav Mirbeau. No. 57 — Plăpumarul chior și Taurul alb­ de Voltaire. No. 58. — Gazda cu ochii umezi de George Mihail Zam­­­firescu. No. 59. — Către timpuri mai bune de Anatole France. No. 60. — Nevinovata de Heinrich Mann. No. 61. — Clacă și Robie de J. Neagu Negulescu. No. 62. — Odaia Ceasornicului, de Georges Duhamel. No. 63 — O împușcătură in ceață de Jens-Peter Jacobsen. No. 64. — Un șaizeci și șase,... de Șalom Alechem. No. 65. — Livretul roșu, de Luigi Pirandello. No. 66. — Familia Lewton, de H. Sanielevici. No. 67—68. — Viața părintelui Vasile Fireischi, de Leo­­nid Andreev. No. 69. — Văzute și trăite, de I. Petrovici, No. 70. — Drumețul din Praga, de Guillaume Apollinaire, No. 71. — Floarea roșie, de Voevolod Garșin. No. 72. — In tinerețe sau la bătrânețe, de­ N. Batzaria. No. 73. — O lună de miere, de Israel Zangwil. No. 74. — Patima iubirii, de Rabindranath Tagore. No. 75—76. — R. U. R., de Carl Ciapek. No. 77. — Crocodilul, de Th. Dostoevski. No. 78. — Micile ironii ale vieții, de Thomas Hardy. No. 79. — Antigona, de Walter Hasenclover. No. 80. ** Un om sensibil, de Octave Mirbeau. PANTELEIMON ROMANOV No. No. No. No. No. 31. No. 32. AAAAAAAAAAAAAAA A apărut: AAA AI EVREICA și alte povestiri de ANDERSEN Traducere de N. BATZARIA Volumul cuprinde cele mai alese povestiri ale celebrului scriitor danez, are o splendidă copertă în culori și numeroase ilustrațiuni în text. Prețul lor 30 YTTYVTYVTTVYVYYTVTtVVT'YYYYWVYYVTfVTTYVVVWVVVWTVTVTVTTWWTTWVV E É►E

Next