Adevěrul Literar şi Artistic, aprilie 1928 (Anul 9, nr. 382-386)

1928-04-01 / nr. 382

- Ir i le două poeme dramatice, cari stau și astăzi în fruntea creației lui poetice: Brand și Peer Gynt. Brand este imnul desnădăjduit închinat inadaptabili­tății, voinții superioare, neînfrânte decât de fatalitatea destinului care zdrobește viața și o cufundă în taina morții. Peer Gynt e satira supleții individului lipsit de o puternică personalitate, a înclinării lui în fața tuturor ce­rințelor, a adaptării rapide și complexe la toate varia­țiile, pe care le oferă societatea, viața și natura. Și totuș, Peer Gynt nu e un exemplar neglijabil de umanitate. Toate trăsăturile defavorabile și micimile ca­racterului său, se accentuează numai sub lumina puter­nică pe care o proectează Brand. Fără contrastele de perspectivă, pe care le produce alăturarea celor două po­eme dramatice, Peer ar fi inspirat spectatorilor o altă judecată, și încercările lui trecătoare de curaj și de înăl­țare deasupra slăbiciunei funciare a caracterului său, ar fi apărut ca reprezentarea celor mai frumoase sforțări spre eroism. Dar, pe lângă voința neîmblânzită și necru­țătoare a lui Brand, pe lângă planarea continuă a aces­tuia în sferele idealului inaccesibil, tresăririle de con­știință ale lui Peer Gynt­ dau impresia unor șuerături u­­șoare, în vârtejul tumultuos al uraganului. Coborând din sferelei imaginației superioare, spre a se deda unei opere concrete de asanare socială, Ibsen a creat acea serie celebră de eroi ai vieții sociale, în Stri­goii, Casa de păpuși, Stâlpii societății, Un dușman al po­porului, și­ în celelalte piese realiste, cari au înlesnit o înțelegere mai ușoara, a­ geniului său. Gloria, care întârzia să fie zgomotos cu Brand și Peer Gynt, apare impetuoasă în urma lucrărilor cu ca­racter social. Ibsen deschide, prin piesele realiste, ori­zonturi nouă teatrului contemporan, și în tot apusul Eu­ropei, de la fiorduri la Mediterana și de acolo la Atlan­tic, răsună buciumul nouilor credinți. Ele se rezumă în isbânda vieții împotriva inerției tradiției, în triumful na­turii contra stavilelor artificiale ce le crează societatea. Astfel „teatrul liber“ în Franța și în Germania, cel verist în Italia și campania lui Shaw în Anglia, pornesc de la mișcarea inițială a lui Ibsen. Azi, după o sută de ani, de la nașterea dramaturgului norvegian, forța animatoare a gândurilor lui continuă să ne stăpânească. Este demonstrația cea mai vie a tăriei irezistibile pe care o emană convingerea adâncă a omu­lui, când e clădită pe rațiunea unei etice superioare și pe aspirațiile spre cele mai înalte culmi pe care le poate străbate gândirea omenească. AURELIU WEISS i,AUűVfcHUL un Í.HAH ARTISTA” Colțul Librăriei „Hasefer” Librăria de artă „Hasefer” continuă astăzi publicarea de ti­tluri de cărți de gândire studii, filosofie, psychanializat --- în depozit­e în librărie : PSICHANALIZA, VIAȚA SEXUALĂ In limba franceză: S. Freud.: Introduction:â la.psychanalyse, Science des réves (opera complectă), Tro'is éssais sur la sexiia­­lité. Totem et Taböu, Psychopathologie de la vie quotidienne; Psychologie collective et analyse du moi, Cinci lecans sur la psych analyse • Esáais de psychanalyse (-^-cuprinzând : Au dela du principe du plaisir, Le mai et le soi. Considerations acLuclles sur la guerre et : sur la mort, Histoire du, mo.uyșment psycți.apaț litique); Deasemenea : Fr. Wittels : Freud (L’homnie, la Doctrinéj l’école ; Dr. Alfred Adler; L» temperament nerveux — precum,și numeroasei alte iuCîîirț în,, legătură cu Vpsy^.hdnal:yw,.y,Drt:>jß0,#/ .Traumatisme dc la naissance.. . s,»~4 ■­In limbă'germană : Profesor Sigmund Freud : Vorlesungen über die Psychanalyse (opera complectă într’im volum de format mic. Dünndruckausgabe),1 Die, Trage der Luieuapailyse ; Totem und Tabu (Uebereinstjțnmungen .im Seelenleben der Wilden Und der Neuer otilier),; Psychologie.des Liebeslebens- Jenseits dis Lüst­prinzips, Studied zur Psychanalyse der Neurosen, Py'schoaiia­­lytische Studien an Dichtung und Kunst; Eine Teüfelsneurose im 17 Jahrhundert; Vorlesungen über den Traum. In jarul psijchanalizei: Dr. Ferenczi ; Populäre Vorträge über Psychoanalyse; Olio Rank: Don Juan Gestalt; I. Levine: Das Unbewusste: Dr. Jones: Therapie der Neüroseit; < Dr. Ferenczi: Hysterie uhd Pathoneurosen; Vera Schmidț: .Psychoanalytische Erziehung jn. Sowyetrpssland,; Dr. Franz; Alexander ȚRsychoana­­lysc der Gesämtpersönlichkeil; Hans Prinzhorn; Gespräch über Psychoanalyse ; Th. Reik: Der eigene und der fremde Gott (kol­lektives Vergessen Jesus u. Maria im Talmud, Die wiederaufer­standenen Götter. Evangelium des Judas Iskarioth; Psychoana­lytische Deutung des Judaproblems, Gott und Teufel,, Unheini­­liehkeit fremder Götter und kulte, etc., fetö.),; Dr., S: Berftfeld; Die heutige Psychologie dér, Pübértat; Imre Hermann': Psychoaha­­lyse und Logik.; ; . , <\1 Otto Weininger: Geschlechtund Charakter (opera celebră, complectă); Uber die letzten Dinge; . Ellen Keg: Jahrhundert des Kindes; Üeber Liebe und Ehe. CĂRȚILE ZILEI Henri de Régnier : L’Altana ou la Vie Vénitienne 1899—1924 (2 tomes); Jacques Baiiivillc: Couleurs du temps (Vues-Faits-Para­­boles); René Bonnefog; Gilberte ét TAutonté; Maurice Gene­­voix: Les mains vides ; Stijn Streuvels (marele scriitor flamand): L’Aoűt et autres nouvclles, în seria Cabinet Cosmopolite; In seria: „Leurs raisons”. Au apărut: Edmond Fleg: Pourquoi je suis Juif; Rachilde : Pourquoi je ne suiș pas feministe ; Guiraud : Pourquoi je suis catholique ; Henri Robert ; Un avocat en 1830. Prețurile noastre : 6,50—7 lei francul ; 38 lei marca. Iarna, care s-a ivit la Polul Nord, creștea și se făcuse un uriaș cu ochi albaștri reci, cu barba înghețată. Scobora spre sud, binecuvântare și calamitate pentru oameni. Când iarna ajunse la Stockholm, Ioan, omul cu brațul țeapăn, zise noului prieten, pictorul Oile: " — Privește râul, Oile, a venit iarna. Ești foarte dră­guț că­ mă poftești la masă... Râul îngheța. Voia și el să se îmbrace că toată lumea, dar nu izbutea decât pe la maluri, alcătuind dantele de ghia­­ță. Lângă statuia lui Carol al XII-lea sta un om cu chipul și ochii rotunzi. Vânzând cârnați fierbinți, asculta pe cineva care spunea mereu : . — E frig. E frig. E teribil de frig. Omul cu cârnații, dete cu piciorul în pământ, și râse . — Da, e frig. A venit iarna. Amurgul se lăsa încet, ca și cum s’ar fi reținuit ceva pe acoperișurile caselor. Ioan zise­r — E frig al dracului. Și cum oile răspunse doar cu o mișcare a capului, el urmă: S’a isprăvit de-acum. A venit iarna. Circul, în fie­care seară, e plin de lume. E atâta vreme de când nu m’am mai agățat de trapez, ca un zeu tânăr. Azi sunt Un poet bătrân care nu mai are nimic de spus asupra iernei...j £ s-ar­ fi să mergem să cinăm acum ? E destul de târziu. — Da, răspunse Oile poetului necunoscut. ü *** Străbătură Grădina Regală. Omul cu brațul țeapăn se răzema de pictor ca și cum șchiopăta. Un picior făcea pași mai mari decât celalt. Oile se uită la el și-și spuse că face faptă bună chiar dacă s’ar lăsa furat. Doamne, de ce n’ar da de mâncare unui om, chiar dacă se crede un zeu al trapezului, un zeu zburător ? — Aci, zise zeul când ajunseră în strada Birger-Jarl. Cotită într’o uliță strâmtă și intrară într’un restau­rant. Era plin. Luară loc într’un colț- porunciră ceva de băut și mâncat și se bucurară de căldură. De câte ori se deschidea ușa, gerul alb intra agățându-se de picioare. Slujnicile aveau mâini roșii, ochi obosiți. loan și oile bă­ură, apoi mâncară în tăcere. Ușa se deschidea des, ca ori­ce ușă de restaurant la vremea mesei, și cei care intrau veneau cu frig. Dar figurile mușteriilor se iluminau de plă­cere când se așezau la masă. O familie mare, căreia îi era frig. In mijlocul restaurantului sta un om cu umerii largi și pieptul scobit, găunos. Mustățile mari, galbene, atârnau jalnic. Privirile lui se opriseră, țepene, pe lean. — Cine e ? întrebă­rile ?. Zeul se întoarse, privi la acel om un minut, și reîncepu să mănânce.­­.­­­­ . — E un om mare, zise după o clipă. E un poet și un creditor. I­ichipuește-ți, datorez un milion de coroane omu­lui aceluia, își cere milionul, dar n’are nici o speranță. Și e dovada­ că­ totul s’a isprăvit. N’am mai spus adineaori, că totul s’a isprăvit ? . — Ce s’a isprăvit ? întrebă pictorul. — Dragul meu, răspunse Ioan, vrei să faci cinste și cu o cafeaV­ >­r ^ ț­­ii­i-Da­- zise Ollé.-Dar spune-mi, ce s’a isprăvit ? i —- Fericirea s’a isprăvit, nu mai e nici speranța, de bani să nu mai vorbim, răspunse zeul zburător făcând un gest larg cu brațul țeapăn. Iubirea s’a isprăvit, isprăvit sunt și eu, iar omul cu mustățile galbene pe care-l vezi colo e singurul meu dușman, singura ființă care mai are vre­un simțământ pentru mine.­­Mă urăște. Dar îi sunt profund re­cunoscător: cât timp mă va urî, nu voi fi încă singur. A­­cum a venit și iarna. Individul va muri poate de frig — știu eu ? — sau de oftică, și atunci voi fi singur, cu desă­vârșire singur. In ziua aceia totul va fi isprăvit. „Iarna care se ivește din râu, urmă lean, pentru a ne lua, de data asta a întârziat cam mult. Azi dimineață, îna­inte de a te întâlni, îmi ziceam , e vreme să plec. Și când te-am văzut, mi-am zis : iată un pictor sau un poet care a vândut cev­a și are gologani. Mă apropii și te întreb dacă n’ai să-mi împrumuți o coroană până săptămâna viitoare. Nu că ași fi în stare sau ași voi să ți-o înapoez, dar așa, ca să zic ceva — și atunci m’ai întrebat : vrei un cârnat cald ? O să vie acum și negustorul, să așteptăm puțin. Și m’ai privit de parcă mă cunoșteai. Se poate. Sunt zeul zbu­rător și am făcut de sute de ori pe trapez saltul mortal ; fotografia mea era prin toate gazetele, iar băeții mă visau noaptea în somn. „Ai simțit vreodată mirosul circului și al rozăturii de lemn ? Aveam un fizic plăcut, de­ aceia am și fost atât de măgulitor poreclit „zeul zburător“. Intr’o seară am văzut o ferm­ee în lojă. Era metresa clownului și clownul e omul cu mustățile galbene. Avea o înfățișare mai bună pe vremea aceea. Femeia a ridicat odată ochii și m’a văzut. Avea perle în jurul grumajilor, inele în degete și poate păcatul în timp. Am surâs , a surâs și ea. Din clipa aceia clownul a încetat de a mai fi vesel și s’a apucat să scrie femeii, poeme. A de­venit poet, un poet mare, dar oricum poet. I­ vedeam din vreme în vreme și îmi spunea totdeauna : „O să se­ sfâr­șească rău. Cunosc femeia“. Ii răspundeam și eu : „Iți voi da un milion dacă nu isbutesc...“ „Nu spuneam femeii niciun cuvânt, niciodată. O ve­deam, îmi zâmbea și îi răspundeam cu zâmbet și-mi spu­neam în fiecare seară că a doua zi voi scoborî în loja ei să-i vorbesc. „Intr’o zi de iarnă am zărit-o pe stradă. Am urmărit-o până la ușa ei ; aci ea se’ntoarse, îmi surâse și pieri. Am sunat, dar n’a venit nimeni să-mt­i deschidă. In seara aceia z­u s’a arătat la circ , și era tocmai seara când am căzut de sus. „Ai căzut vreodată ? Știi ce e? Aerul cântă în urechi, terenul devine dur, auzi căderea propriului corp, apoi se face negru. In seara aceia nu fusese întinsă plasa de si­guranță, pentru că așa cerusem eu, din pricina femeii... „Am eșit din spital într’o zi de iarnă, într’o zi când negustorii de cârnați fierbinți își freacă mâinile de frig și de mulțumire. Nu mai puteam fi artist. M’am dus la femeia ace­ia, dar ușa era încuiată. Am aflat cât de mare era iubirea mea pentru ea și odată cu iubirea veni speranța. I-am scris: Am făcut poeme, am devenit poet pentru ea. Și pe măsură ce poemele îmi veneau înapoi de la ea, le trimiteam ziare­lor, ca să am cu ce să trăesc. Ce e la urma urmei un poet? O ființă palidă care și-a pus inima în călimară. O scoate bu­cățică cu bucățică, ca să fie mai multă vreme. Eu sunt omul care scriu de cincisprezece ani poeme de iubire. Am scris 354 poeme de iubire primăvara, 330 de iubire vara și 735 de iubire toamna. Și în fiecare poemă sunt câteva pi­cături de sânge. Treb­ue să spun că inima mea a fost o ini­mă mare, una din cele mai mari. Cel de colo, clownul, n’a făcut pe jumătate cât am făcut eu și poezia lui e mai rară decât a mea. In poemele mele era sânge și foc, în ale lui era numai cerneală și apă. Iți place să citești poezii, picto­re? Nu ? Păcat !.. Iată extrase din 231 de ziare... „Acum cincisprezece zile, un director de ziar, îmi spu­se : „O să vie iarna. Fă-mi o poezie mare și frumoasă pen­tru numărul de Crăciun. Iți voi da 25 de coroane. Dar să fie gata peste opt zile.“ „Era comanda cea mai de preț I pe care o primiam și eram tot atât de fericit ca înaintea serii în care am căzut de sus, acum cincisprezece ani. M’am întors în odaia mea mobilată și am început să scriu : ODA LA O IARNĂ de Ioan zis Zeul zburător .Am scris titlul de cincizeci de ori. Și pe urmă... A scris o odă Primăverei, e foarte ușor. Te așezi și cugeți la picioare frumoase de femei, la frunze noui, la ză­pada care se topește. Vara cugeți la căldură și la umbră,, iar toamna (cel mai bun anotimp) cu­geți la ploaia care cade, la frunze galbene și așa mai depărte. Dar iarna ?. Cel puțin dacă ași avea o ceașcă de cafea fierbinte... — Da, zise Olle. Dar ce, s’a isprăvit ? Nu mi-ai spus încă... — îndată. Trebuia deci să fac o odă iernii. Dar mi-am adus aminte de ea, când am văzut’o întâia oară. Mi-am adus aminte de toate străzile pe care am urmărit-o. Toate acestea — nu-i așa ? nu merg într’o poemă de speranță. Mi-am adus aminte că mi-am pus inima într’o călimară și că inima aceia era necesară ca să scriu — și atunci băgai de seamă că mi se cerea o poemă care nu era ca toate ce­lelalte, pentru că nu era pentru ea. Mi se cerea o poemă care să vorbească de speranță și fericire, iar în călimara mea nu era nici speranță, nici fericire. Călimara era goală. Inima se isprăvise. „Am mai făcut o încercare, dar în zadar. M’am dus la directorul ziarului cu toate poemele mele, dar el vrea nea­părat o odă veselă de Crăciun. „Și azi am fost la el și i-am spus să se adreseze altui poet. „Păcat, mi-a răspuns directorul, aveai o scriere foar­te frumoasă și aveam intenția s’o reproducem în facsi­mil...“ Am plecat. „Dumneata ești foarte cumsecade. Mi-ai plătit masa și cafeaua. Poate n’o să ne mai vedem. N’ai putea, cumva, să mă împrumuți cu două coroane ? Și le înapoez săptă­mâna viitoare ! Mă poți găsi oriunde. Iarna umblu foarte mult, ca să mă ’ncălzesc. Poate că o întâmplare norocoasă mi-o va scoate și pe ea în cale... Mulțumesc !“ EYVIND JOHNSON Poetul înghețat: A 1 A Nu pleca de acasă fără sa te fi asigurat întâi că posezi acea energie fizică care e indispensabilă chiar pentru cele mai neînsemnate obosel. Un stomac bine nutrit este o rezervă de forțe, întotdeauna gata să înlocuiască pe cele ce se epuizează. Pentru a realiza o condițiune atât de avanta­­gioasă n’aveți decât să beți o ceașcă de: CACAO TOZhcin care unește un gust delicios cu valori nutritive extraordiu­­are într’un volum mic. E singurul printre produsele similare, care și,, digerează și asimilează în timp foarte scurt, și care, pentru orice or­ganism va fi reconstituantul energiei, încercați, comparați și apreciați. De vânzare la drogherii și magazine de coloniale. CORSETE de Elastic MAILLOURI CENTURI de CAUCIUC pentru slăbit „MAGIC” CORSETE combinate CORSETE pentru Bărbați PORTE JARTIERE SOU­TIEN GORGES CIORAPI de CAUCIUC pentru varice și subțiat piciorul ..Numai la Magazinul „LUVRU" Raionul de Corsete Sub conducerea vechei și cunoscutei specialiste D-na TINA CHARLOTTE = Prețuri sub concurență Execuție prefecta -■ Proteza „Dentară4* 99 Dentiștii asociați Str. Biserica Enei No. 9 Clinică Dentară modernă înzestrată cu aparate electrice perfecționate 4 SĂLI DE OPERAȚIE in continuă funcțiune de la 8 dimineață până la 8 seara fără întrerupere Lucrări de precizie in AUR, PLATINĂ, CAUCIUC PLOMBE de tot felul Extractiuni nedureroase «ORI ÎNLESNIRI DE PLATA (Rate) In 338m­ Aveți stofă? de la Perlmutter Strada Aureliu 27 (prin Spătar) Fracuri, Smokinguri, Costume, etc elefant și convenabil Telefon 209­02 Salonul de Croitorie EXECUTĂ MAX ■ Predica in biserica românească DR. GRIGORIE GH. COMȘA, episcopul Aradului și DR. JUSTIN SUCIU, profesor de teologie. Trei sute cincizeci de pilde pentru predici și alte cuvântări. Arad, Tipografia diecezană, pag. 383. In biserica ortodoxă română predica a fost puțin cul­tivată. Cauza acestei lipse se poate explica prin faptul, că serviciul divin, desfășurându-se cu multă amploare și cu­prinzând într’însul multe cântări religioase și fragmente din toate cărțile principale bisericești, oferea credincioșilor, într’o limbă populară înțeleasă de toți, suficient material pentru meditațiune spirituală și mângâere sufletească., Dar chiar și din punctul de vedere al timpului, serviciul divin în biserica noastră e lung,, pentru nervii omenire! de azi chiar prea lung, în­cât o prelungire și mai mare a lui prin o predică ar fi greu de suportat. La acest fapt se­ mai adaugă și împrejurarea, că bi­serica română a avut în toate timpurile trecute o exis­tentă grea, fiind continuu­ persecutată și asuprită de vre­melnicii stăpâni politici ai­­ pământului locuit de români. In astfel de împrejurări e ușor de înțeles, că biserica noastră, lipsită de libertatea politică și de mijloacele ma­teriale, n’a putut să-și crească slujitorii la altar cu pregă­tirea școlară mai superioară. Predica religioasă e poate cea mai grea parte din arta oratoriei, care nu reclamă numai voce și gesturi, ci și o adâncă pătrundere psihologică a auditorului și o înțele­gere a situațiilor în care se predică. In biserică nu se poate da­ drumul vervei oratorice ca la orintunire politică unde publicul vine dinainte pregătit pentru o idee precon­cepută sau un scop bine determinat. Predicatorul de la amvon are în fața sa de obiceiu oameni obidiți, nefericiți, loviți de soartă, cari așteaptă de la predicator mângâiere sufletească și împăcarea conștiinței cu sine însăși. Ale­gerea mijloacelor pentru atingerea acestui scop însuși este deci foarte grea. Elementul principal în propovăduirea credinței celei nouă a fost și la Isus pilda, care a trecut apoi și în cărțile bisericești, cari se bazează toate pe graiul cu pilde.­­ Nici literatura bisericească modernă nu a abandonat a­­cest element, care și-a dovedit în toate împrejurările efi­cacitatea, dar autorii moderni au lărgit câmpul pildelor obișnuite în predicile religioase, trecând de la pildele ab­stracte la pilde luate din viața reală. Modificarea aceasta a fost necesitată de­ schimbarea radicală produsă , în o­­menire prin rezultatele obținute de științele pozitive. Lu­mea modernă nu se mai mulțumește cu comparații cu a­­cestea: „Viața omului ca floarea câmpului“, „pământ ești și în pământ te vei preface“, etc. Astăzi și cei mai e­­vlavioși creștini explică altfel taina vieții, decât părinții și strămoșii lor. De această modificare adâncă a vieții trebue să tină seamă și teologii, dacă vor ca să-și împlinească misiu­nea și față de pătura cea mai intelectualizată a neamului nostru, care a început a se îndepărta tot mai mult de bi­serică. Cu vecinica repetare a troparelor, cântate de obi­ceiu pe nas și a întregului „libret“ liturgic, pătura cultă nu mai poate fi readusă la biserică.­ Pentru aceasta trebuesc mijloace nouă. Biserica noastră nu cunoaște și n’ar putea admite altceva decât corul vocal și predica de la amvon. Amândouă sunt însă lucruri grele și reclamă multă price­pere. Cu toate acestea ar fi posibilități­ de.:realizare^ în bi­serica noastră, și după războiu s’au făcut încercări în am­bele direcții.­ In vechiul regat pare a prevala introducerea corului iar în­­ Ardeal a predicii. Aici se luase încă înainte de războiu inițiativa de­ a face pe preoți să țină cât mai des predici în biserică. Pentru a se veni într’ajutor, s’au tipărit și cărți cu predici făcute conform nevoilor și pri­ceperii populațiunii dela sate, pe cari preoții n’aveau de­cât să le memorizeze și să le spună în biserică sau cu prilejul ceremoniilor bisericești mai importante. Bunele intențiuni s’au izbit însă de lipsa de pregătire a preotimei, care nu învățase în seminarii arta oratoriei. Intr’o privin­ță încercarea a dat totuși roade. La înmormântări a de­venit aproape uz general de a se ținea un panegiric de către paroh. E prima etapă în generalizarea predicei în biserica noastră din Ardeal. După războiu s’a reluat din nou chestiunea aceasta și capii bisericei române ardelene fac toate­ sfortările de­ a introduce în mod regulat predica religioasă. S’a constatat în orașele principale din Ardeal, că în zilele când se anun­ță o predică, bisericile sunt mai cercetate și clasa cultă e mai bine reprezentată la serviciul divin. O deosebită atențiune a dat acestei probleme actualul episcop ortodox al eparhiei Aradului P. S. Sa Dr. Grigo­­rie Gh. Comșa, care a tipărit mai multe volume de pre­dici și o „Istorie a predicei la români“. In predicile sale, autorul a căutat să se apropie, pe cât a fost cu putință în cadrele uzanțelor bisericei ortodoxe, de conceptiunile moderne ale vieții și de rostul ce-l are azi biserica într’un stat national cum e al nostru. In volumul său recent „Trei sute cincizeci de pilde pentru predici și alte cuvântări“, compus cu concursul d-lui dr. Justin Suciu, profesor la Academia teologică din Arad, harnicul episcop ne dă o foarte bogată și extrem de interesantă, dar și instructivă colecțiune de pilde, cari pot fi folosite ca puncte de ple­care pentru predici și cuvântări ocazionale. Valoarea deo­sebită a acestor pilde constă în faptul că ele sunt luate din toate domeniile vieții și din toate timpurile și de la toate popoarele civilizate, astfel încât deschid orizonturi largi și nouă preoților, care vreau să facă din predică o chestiune de prestigiu personal și a nu mijloci de­ a atra­ge cât mai multă și mai bună,lume la biserică. Prin sti­lul lapidar și conținutul concis, în care sunt scrise aceste 355 de pilde, colecția aceasta e în acelaș timp și o carte, care poate fi citită cu plăcere și cu folos și de laici. In de­osebi tineretul școlar poate profita mult din ea, fiindcă pe sub ochii lui trec aici toate gloriile omenirii în cele mai caracteristice situații sau aptitudini ale lor. Un exemplu, luat din această colecție prețioasă : „Despre voință. Când marele Napoleon cucerea țări­le una după alta, a amintit cineva, că Alpii vor sta în ca­lea armatelor lui. Atunci a zis hotărît: „Ia lături cu Al­pii !“ Și el făcu drumul Simplon prin regiunile cari mai înainte nu puteau fi străbătute“. Mai plastic nici că s’ar putea arăta la ce poate duce voința fermă a unui om. Literatura noastră bisericească s’a îmbogățit astfel cu o carte prețioasă. ION BAILA i

Next