Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1928 (Anul 9, nr. 404-408)
1928-09-02 / nr. 404
* Să nu mă mai duc eu la biserică din pricina ta, stri J catule!... Am zâmbit și din, alte trei bâștiuri ajunsei iar în șosea. Intr’un an avea târla în „Bioării“. Intre prânz și între ni miez plecase de la târlă spre casă, cu sidila cu jintița de bară. Mergea încet, cu ochii spre pământ" și dus în gânduri. Avea pe cap pălăria lui de păr aspru și înroșită de soare, cămașă albă, brâu roșu, ismene și desculț. Soarele se apropia de timpul ni miezului, iar în aer era o pâclă caldă și înnăbușitoare, care făcea să vezi cum tremura aerul pe de asupra câmpului încins. Când ajunse pe drumul de sub salcâmii din gardul grădinii școalei, aci între sălciile Răstoacei și Salcâmi, își scurtă și mai mult pașii, se uită în lături, și se văzu că-i place umbra. In grădina școalei, lângă năsada gardului, era o pădure de bozii, crescuți prin șanț și pe lângă năsadă. Aci, unde razele soarelui nu pătrundeau decât ca stropi de lumină printre frunze, se ’ntâlni cu Păuna Cărăcioaia, o femeie văduvă și care se ducea la câmp să adune spice de grâu rămase pe miriști. Moș Ion îi ținu calea. Ea ridică capul în sus și se apriră unul în fața altuia. Păuna mărunțică și slabă, moșul înnalt, cu ochii râzători, cu obrajii rumeni. O privi în ochi și o ’ntrebă : — Ai mânca cu brânză, brânză ? — Ași mânca, răspunse Păuna, crezând că moșul, de firea lui cam sgârcit, are de gând să-i dea brânză de pomană. — Viu diseară pe la tine ! — Nu, nu, să nu vii ! îi spuse ea. — Ai ? întrebă el. — Nu, nu... să nu vii.. dorm cu fata. — Copila doarme greu, dorm greu copiii! — Nu, nu , nu ’nțelegi ?.. Acuși bang, bang !.. — Ai ? întrebă el iar, punând mâna căuș la ureche, ca s’audă mai bine.. — Nu, nu !... Acuși calea bisericii, iar nu calea codrului ! — Of!... că proastă te-ai făcut și tu !.. Odată nu erai așa ! Păuna uite soarele... uite-i ! Asta e lumea !ă, asta eh. Nu fi proastă !. Soarele sfințește seara, dar dimineața iar răsare, pe când noi când am apus, pentru veci de veci neam dus... O altă femee, tânără de tot, ce venea din câmp, se ivi la colț dispre spatele moșului. Păuna o văzu, fiindcă era cu fața într’acolo, și dete moșului un ghiont să tacă. Dar el nu pricepu, și-i spuse iar : — Viu cu brânză, cu brânză, nu viu cu mâna goală. Păuna îl ghiontui iar și viu să treacă ; dar el, care tot nu ’nțelegea, întrebă iar : — Al ? Ți-a murit și ție inima ? Ea îl.ghiontui și-i făcu semne, căutând să treacă. Prîcepu acum și el, se uita în uimă, văzu și porni încet ’nainte.’ Femeia cea tânără, poate de rușine, venea acum încet de tot. . ..Y. Când Păuna se ’ncrucișă cu ea, aceia zise : — Bună ziua, lele Păuna. — De, bună... păi așa e omul.. ul ! și trecu repede. Un bolovănaș cât un ou de găină, asvârlit din bozii îi căzu și ei dinainte. — Pista. Se uită și ea, văzu pe unul ca se ridică din boziiș caută să-i fie calea. " — Văzu și ? o ’ntrebă el. — Ai văzut moșul ?!... îi mai dă și lui inima brânei... — Floarea... ietă ce umbră... — Ei ași... să ne vadă cineva și să văd eu pe dracu... Și ea o rupse la fugă. • — Of! că proastă ai început să te faci și tu ! Mici norișori de pulbere se ridicau în urma pășiturilor ei făcute la repezeală și cu toată talpa. La pod în răspântie, eșită din umbra salcâmilor, soarele albiia Floarea ca pe zăpadă. Cei câțiva fluturi mărunți, cusuți printre floricelele de arnici albastru, străluciră ca mici stelișoare sămănate pe umerii și pieptii mei. Tocmai aci ajunse și ’n dreptul lui Moș Ion. El o văzu și odată rămase în loc ca împietrit. Ea înceteni pasul și cu capul într’o parte, zâmbind, îl privi îndrăsneață. Moșul strâmbă și el capul, zâmbi ușor , dar ea trecu de el, cu capul întors, cu obrajii ei rumeni și bucălați, cu fire de păr galben revărsate peste ei, peste frunte și peste tâmple , cu ochii vii, veseli și dulci , cu spatele drept, cu umerii rotunzi, cu albele tei strălucind de fluturi, cu șoldurile puternice și ’mplinite. Moș Ion trase aer mult în piept, îl slobozi apoi într’o lungă oftare, vârî mâna stângă în cingătoarea brâului, privi mult după Floarea și apoi plecă și el, încet și trist, cu sidila cu țintită ținută de bară !.. Statura lui înnaltă, dungată pe la jumătate cu brâu roșu, se pierdu dincolo de patul lui Din al Creții. D’atunci n’am mai văzut pe moș Ion Soare, nici în ușa strungei mulgând oile, nici închegând brânză, ne stând în ciomag înnaintea oilor... Dar știu că el a gândit, atunci, când a ’ntâlnit pe Floarea în drum, că de ce amă lăsat Dumnezeu bătrânețe și moarte, când soarele nu ’mbătrânește și când viața sănătoasă și tinerețea sunt așa de frumoase ! I. C. VISSARION r Poveste istorică Domnul D. V. Barnoschi a avut o puternică intuiție artistică când a alcătuit scenele Cărvunarilor. Cetirea acestei „povești istorice“ m’a încântat. Sfârșitul Comisului Ionică Tautu este scris cu mână de maestru. D. D. PATRAȘCANU Prețul 40 lei. Cereți la toate librăriile STELE SUB HORI Un elegant volum de versuri datorit poetului AL. TERZMAN * $9<ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC« Dr. CABANEL Cum se îmbăiau cei vechi Din vremurile cele mai vechi oamenii au iubit băistruit edificii speciale, care au devenit o necesitate atât, pentru plăcerea lor și pentru păstrarea sănătății, de mare a vieții grecești, încât au apărut în toate ora.Două episoade caracteristice, două scene biblice dovedesc vechimea acestor obiceiuri. Văzând pe Betsarea luându-și baia, regele David se îndrăgostește de ea și o cheamă în palatul lui. Tot din Biblie aflăm și episodul Suzanei care e urmărită, la leae, de doi moșnegi, disputându-și grațiile ei. Dintre toate popoarele vechi. Egiptenii par să fi fost mai atenți la cerințele higienei. Spălatul era obligatoriu, în anumite cazuri. Preoții erau obligați să se spele de trei ori pe zi și de două ori pe noapte. Egiptenii au fost, astfel, oameni foarte sănătoși, căci băile erau la ei un obiceiu zilnic. Asirienii construiseră apeducte, canale, ale căror urme se văd și azi. In Asia au fost găsite primele urme de băi publice. Luxul era foarte desvoltat. Plutarc istorisește că Alexandru cel Mare, după înfrângerea lui Darius, s-a dus la băile regelui Perșilor și a admirat conductele de apă, vasele, parfumurile și metalele prețoase. Tot o legendă biblică spune că ducându-se să se scalde în Nil, fata lui Faraon a găsit un copil, numit mai târziu Moise, al cărui destin strălucit a purces astfel din sânul primei sale nenorociri. Moise a fost nu numai un mare legislator, dar și un incomparabil higienist. Prescriind măsuri higienice nu s-a servit de religie numai ca scop, ci și ca mijloc, el a dictat reguli de care să se bucure în primul rând sănătatea publică și care se impuneau în țările calde unde vânturile sunt încărcate de țărână și nisip. Băile au fost decretate obiceiuri religioase, ca toată lumea să se supună fără nici o excepție și nici o rezistență. Evreii se scăldau în râuri sau în bazine săpate în mijlocul curții fiecărei case. Obiceiul băii, prescris de Moise femeii, la soroace, se păstrează și în straturile de jos ale poporului evreu, care face băile ca un rit religios. Asemenea tuturor legislatorilor din antichitate, Manu și-a sprijinit tot sistemul religios pe purificări prin apă. Brahmanul care , pe punctul de a trece întâia treaptă a ascetismului, trebue să se scalde de două ori pe zi. Coranul, care a apărut cu câteva veacuri mai târziu decât toate marile legislații orientale, n’a avut decât să codifice obiceiuri tradiționale. Musulmanului i s’au prescris numeroase băi; el e silit să se spele de câteva ori pe zi. Preotul trebue să se îmbieze înainte de a începe slujba religioasă. Legislatorul arată cu de-amănuntul toate părțile corpului care trebuesc spălată, indicând astfel însemnătatea prescripțiilor. Curățenia fizică trebue să preceadă curățenia morală, căci întreține echilibrul perfect al organelor. Mahomet a promulgat trei feluri de îmbăeri : spălatul cel mare, baia într-un cuvânt, care cuprinde tot corpul, spălatul cel mic, adică fața și mâinile. Frecarea cu nisip sau cu pământ e al treilea fel de spălat, care se face la drum, când călătorul nu găsește apă. Fiind cinci rugăciuni pe zi, un bun musulman trebue să se spele de cinci ori. Mahomet a fost astfel adevăratul precursor al lui Priessnitz și al hidroterapiei. * * E șele. „Gimnaziul” se compunea la început dintr’o sală rezervată exercițiilor fizice, din băi, dintr’o etuvă, dintr’un vestiar și dintr’o cameră în care se afla uleiul și unde luptătorii își ungeau trupurile. In săli vaste, alături de portice, se aflau scaune pentru filosofi, retori și persoanele care veneau să studieze. Atleții întrebuințau foarte des baii. Ei erau ținuți să nu facă prea mare uz de vin și se abțineau de la orgii. Maeștrii de exercițiu nu îngăduiau celor ce se găteau pentru lupte nici măcar să vadă femei frumoase. Putem aminti, cu acest prilej, o anecdotă caracteristică. Lais, faimoasa curtezană, zărind pe Eubatas es și Cirena, atlet cu renume, s-a îndrăgostit nebună de el și i-a propus să-l ia în căsătorie. Atletul, pentru a nu se expune urii femeii aceleia frumoase, care nu i-ar fi iertat un refuz jignitor, s’a făcut că consimte la capriciul ei, cerându-i numai să amâne ceremonia după data jocurilor. Și, până atunci, s’a ferit să aibă orice legătură galantă cu Lais. După victorie, s-a slujit de următoarea stratagemă, spre a nu fi acuzat că-și trădează făgăduiala , a pus să i se picteze portretul curtezanei și luând portretul în patria lui, spunea că o ia și pe Lais, așa cum fusese înțelegerea. Soția legitimă a atletului, care-l aștepta la Cirena, a fost atât de mișcată de acest semn de credință, încât l-a consacrat printr’un monument comemorativ... Virtutea atleților n’a fost totdeauna supusă unor încercări atât de grele; de cele mai multe ori se mulțumeau să facă băi reci, în tot timpul noviciatului sau pregătirii lor pentru jocurile publice. Li se mai recomanda, uneori, să poarte plăci de plumb pe șale, dar acest mijloc nu da totdeauna rezultatele cele mai sigure. Grecii au cunoscut băile calde din vremurile cele mai vechi. In Odissea găsim povestită viața delicioasă care se ducea în palatul lui Alcinous și felul în care Circe a primit pe Ulisse: „...Patru nimfe se aflau în palatul Circei și o slujeau cu drag.... nimfa a patra aduce apa, apoi aprinde focul sub trepiedul larg și apa fierbe în cazanul de aramă sunător. Nimfa mă așează într’o bac, ia apă caldă din trepied, o amestecă apoi cu apă rece, să fie plăcută și mi-o varsă pe cap și pe umeri, spre a mă ușura de oboseala care mă copleșea. După ce m’a spălat și m’a parfumat cu esențe, mi-a dat o tunică...” Toate amănuntele băii sunt indicate în această scurtă povestire. După ce s’au abrogat legile ateniene care nu îngăduiau băi publice în interiorul orașului, băile s’au înmulțit și au devenit un loc foarte frecventat. Tinerii atenieni se duceau în fiecare zi la bac, cel puțin odată, înaintea mesei de seară. Alții se duceau de două sau trei ori, căci aci se adunau toți trândavii și stricații. Luau masa la lac, se dedau la diferite jocuri care degenerau uneori în orgii. In casele bogate, persoanele invitate găseau totdeauna o cameră rezervată băii, căci musafirul trebuia să apară la festin, parfumat în întregime. Cum sosea un musafir, i se scotea încălțămintea. Nu era cuviincios să intre în casă cu încălțămintea de pe stradă, înainte de a se așeza la masă, era obiceiul să se spele pe picioare și să le parfumeze. Preparativele pentru toaleta unei mirese le găsim într-un basorelief antic. Tânăra mireasă își acoperă fața spre a-și ascunde lacrimile provocate de emoție, în timp ce sclava îi spală și îi parfumează picioarele. Picturile de pe vase ne dau cele mai bune informații asupra vieții intime a Grecilor. O amforă conservată la Berlin, ne arată instalația complectă a unei camere de bac. Arhitectura casei e în stil doric; un rând de colonade împarte interiorul în două camere și în fiecare se află două femei ce fac bac. Apa vine prin colonadele goale la mijloc și prin tuburi deasupra colonadelor. Pe trupurile femeilor, cu părul împletit în mai multe coade, ca să se usuce mai ușor, apa curge din guri de lei, de pantere și de porci mistreți sculptați. Mai târziu, băile au devenit o dependință a „gimnaziilor”. La început, o arie sub cerul liber, la marginea unui râu, împrejmuită de copaci, slujea exercițiilor fizice, ale instituției „gimnaziului” grec. Mai târziu, s’auzeaTotuși, Grecii n’au dus atât de departe ca Romanii arta de a se îmbăia. Fără îndoială că toate obiceiurile grecilor au influențat pe Romani și că „gimnaziile” grecești au servit de model instituțiilor similare romane. Coloniile grecești erau numeroase pe coastele Italiei și Siciliei, iar Romanii au împrumutat toate instituțiile sociale mai de seamă, de la Greci. Nu le-au depășit și nu le-au perfecționat, cu excepția băilor, care sub Romani, dobândesc o înflorire necunoscută de niciunul din popoarele lumii vechi. Dar despre viața din jurul și interiorul băilor romane vom vorbi cu alt prilej. Moravuri Intima din trecut * * * Marele poet german, Heinrich Heine, continuă să fie cetit și astăzi în toate țările. Mai puțin, poate, pentru sentimentalismul și romantismul lui, cât pentru ironia și sarcasmul pe care l-a mânuit ca nimeni altul. Memoriile d-lui de Schimbe le wobshi cea mai echilibrată și mai artistică dintre lucrările lui satirice, tradusă de d-nii Al. A. Philippide și B Bogdan Varvara, a fost publicată în „Biblioteca Dimineața“ și este menită, desigur, unui mare succes de librărie, fiind amuzantă în gradul cel mai înalt. No. 99. Prețul 8 lei. Anecdote din scriitori Anatole France, fiind copil, veni, într’o zi, de la școală și puse mamei lui următoarea întrebare : — Mamă, când cineva spune adevărul — trebue pedepsit ? — Nu, copilul meu, nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a spus adevărul. Micul Anatole se uită serios în ochii mamei și-i zise : — Atunci de ce profesoara m’a pedepsit când i-am spus că nu am învățat astăzi lecțiile ? * * * La școală, în timpul liber dintre două lecții, copiii discutau despre clipa în care s’au născut. Anatole France, atunci de 7 ani, se amestecă în discuție : — Eu știu exact când m’am născut.... — Când ? — întrebară câteva voci dintr’odată. — La ora 3 și 35 minute dimineața, — declară cu mândrie băiatul. — Minți ! — strigă unul dintre camarazii lui, — așa de vreme, desigur, mama ta trebue să fi dormit încă. Anatole France, fără să se gândească, răspunse : — Da, a dormit. Dar eu am trezit-o din somn și i-am spus că vreau să mă nasc... Honoré de Balzac lucra de obicei noaptea până auzea cântând cocoșul din grădina casei lui. Intr’o noapte, când Balzac era foarte distrat și enervat, zise deodată servitorului care se culca și el tot spre ziuă, odată cu stăpânul său. — Du, te rog, cocoșul la ceasornicar... — L-am dus eri, — răspunse servitorul, — dar ceasornicarul mi-a spus să-l duc mai bine la vecinul nostru, veterinarul... ■ — Nu, — replică enervat Balzac, — du-l la ceasornicar ca să-l examineze bine, înainte, cânta întotdeauna regulat la ora patru, iar acum cântă la cinci și chiar mai târziu.... Când Emile Zola, fiind strâmtorat bănește, n’a putut să plătească câteva luni chiria mizerabilei mansarde ce ocupa în cartierul Latin, gazda i-a spus, într’o bună zi : „ Nu mai pot să înregistrez fără sfârșit datoriile dumitale, în condica mea. Zola îi răspunse cu un ton de nevinovăție absolută: — Ah, doamnă, credeți oare că veți putea să le țineți minte, fără să le scrieți ? * • • 1 Emile Zola, în cabinetul unui medic . — Vă doare capul ? — îl întreabă medicul. — Mă doare. — Și mai suferiți de ceva ? — Da, n’am mâncat de câteva zile. Doctorul scrie o rețetă și-i spune lui Zola : — Luați pilulele acestea care provoacă pofta mâncare. O, domnule doctor, pofta mea de mâncare ’ K tt’sya.gs »safian * * * * * * E!TREI Roman de AL. DUMASIUS PAGINI-OPERA COMPLECTALEI 7 © 99 Citit azi : LECTURA." No. 1S6 Floarea literaturilor străine Maxim Gomei Cerșetorii Scrierea complectă, la Librari și chioșcari Lei 5. -* NEVPALGINE ..JURIST" VINDECA '>Y. ■ • *' Wik 1 „ ? L.&Vay • '■ vtf.. • Y . ■ . L ■ DURERILE PE CAP