Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1928 (Anul 9, nr. 404-408)

1928-09-02 / nr. 404

*­ Să nu mă mai duc eu la biserică din pricina ta, stri­ J catule!... Am zâmbit și din, alte trei bâștiuri ajunsei iar în șosea. Intr’un an avea târla în „Bio­ării“. Intre prânz și în­tre ni miez plecase de la târlă spre casă, cu sidila cu jintița de ba­ră. Mergea încet, cu ochii spre pământ" și dus în gân­duri. Avea pe cap pălăria lui de păr aspru și înroșită de soare, cămașă albă, brâu roșu, ismene și desculț. Soarele se apropia de timpul ni miezului, iar în aer era o pâclă caldă și înnăbușitoare, care făcea să vezi cum tre­mura aerul pe de asupra câmpului încins. Când ajunse pe drumul de sub salcâmii din gardul grădinii școalei, aci între sălciile Răstoacei și Salcâmi, își scurtă și mai mult pașii, se uită în lături, și se văzu că-i place umbra. In grădina școalei, lângă năsada gardului, era o pădure de bozii, crescuți prin șanț și pe lângă năsadă. Aci, unde razele soarelui nu pătrundeau de­cât ca stropi de lumină printre frunze, se ’ntâlni cu Păuna Cără­­cioaia, o femeie văduvă și care se ducea la câmp să adune spice de grâu rămase pe miriști. Moș Ion îi ținu calea. Ea ridică capul în sus și se apriră unul în fața altuia. Păuna mărunțică și slabă, moșul înnalt, cu ochii râzători, cu obrajii rumeni. O privi în ochi și o ’ntrebă : — Ai mânca cu brânză, brânză ? — Ași mânca, răspunse Păuna, crezând că moșul, de firea lui cam sgârcit, are de gând să-i dea brânză de po­mană. — Viu diseară pe la tine ! — Nu, nu, să nu vii ! îi spuse ea. — Ai ? întrebă el. — Nu, nu... să nu vii.. dorm cu fata. — Copila doarme greu, dorm greu copiii! — Nu, nu , nu ’nțelegi ?.. Acuși bang, bang !..­­ — Ai ? întrebă el iar, punând mâna căuș la urech­e, ca s’audă mai bine.. — Nu, nu !... Acuși calea bisericii, iar nu calea co­drului ! — Of!... că proastă te-ai făcut și tu !.. Odată nu erai așa ! Păuna uite soarele... uite-i ! Asta e lumea !ă, asta eh. Nu fi proastă !. Soarele sfințește seara, dar dimineața iar răsare, pe când noi când am apus, pentru veci de veci ne­am dus... O altă femee, tânără de tot, ce venea din câmp, se ivi la colț dispre spatele moșului. Păuna o văzu, fiindcă era cu fața într’acolo, și dete moșului un ghiont să tacă. Dar el nu pricepu, și-i spuse iar : — Viu cu brânză, cu brânză, nu viu cu mâna goală. Păuna îl ghiontui iar și viu să treacă ; dar el, care tot nu ’nțelegea, întrebă iar : — Al ? Ți-a murit și ție inima ? Ea îl.ghiontui și-i făcu semne, căutând să treacă. Prî­cepu acum și el, se uita în uimă, văzu și porni încet ’na­­inte.’ Femeia cea tânără, poate de rușine, venea acum încet de tot. . ..­Y. Când Păuna se ’ncrucișă cu ea, aceia zise :­­ — Bună ziua, lele Păuna. — De, bună... păi așa e omul.. ul ! și trecu repede. Un bolovănaș cât un ou de găină, asvârlit din bozii îi căzu și ei dinainte. — Pista. Se uită și ea, văzu pe unul ca se ridică din bozii­ș caută să-i fie calea. "­­ — Văzu și ? o ’ntrebă el. — Ai văzut moșul ?!... îi mai dă și lui inima brânei... — Floarea... ietă ce umbră... — Ei ași... să ne vadă cineva și să văd eu pe dracu... Și ea o rupse la fugă. • — Of! că proastă ai început să te faci și tu ! Mici norișori de pulbere se ridicau în urma pășiturilor ei făcute la repezeală și cu toată talpa. La pod în răspântie, eșită din umbra salcâmilor, soa­­rele albi­i­a Floarea ca pe zăpadă. Cei câțiva fluturi mă­runți, cusuți printre floricelele de arnici albastru, strălu­ciră ca mici stelișoare sămănate pe umerii și pieptii m­ei. Tocmai aci ajunse și ’n dreptul lui Moș Ion. El o văzu și odată rămase în loc ca împietrit. Ea înceteni pasul și cu capul într’o­ parte, zâmbind, îl privi îndrăsneață. Moșul strâmbă și el capul, zâmbi ușor , dar ea trecu de el, cu capul întors, cu obrajii ei rumeni și bucălați, cu fire de păr galben revărsate peste ei, peste frunte și peste tâmple , cu ochii vii, veseli și dulci , cu spatele drept, cu umerii rotunzi, cu alb­­ele t­ei strălucind de fluturi, cu șol­durile puternice și ’mplinite. Moș Ion trase aer mult în piept, îl slobozi apoi într’o lungă ofta­re, vârî mâna stângă în cingătoarea brâului, privi mult după Floarea și apoi plecă și el, încet și trist, cu si­dila cu țintită ținută de ba­ră !.. Statura lui înnaltă, dun­gată pe la jumătate cu brâu roșu, se pierdu dincolo de pa­tul lui Din al Creții. D’atunci n’am mai văzut pe moș Ion Soare, nici în ușa strungei mulgând oile, nici închegând brânză, n­e stând în ciomag înnaintea oilor... Dar știu că el a gândit, atunci, când a ’ntâlnit pe Floarea în drum, că de ce a­mă lăsat Dumnezeu bătrânețe și moarte, când soarele nu ’mbă­­trânește și când viața sănătoasă și tinerețea sunt așa de frumoase ! I. C. VISSARION r Poves­te istorică Domnul D. V. Barnoschi a avut o puternică intuiție artistică când a alcătuit scenele Cărvunarilor. Cetirea a­­cestei „povești istorice“ m’a încântat. Sfârșitul Comisului Ionică Tautu este scris cu mână de maestru. D. D. PATRAȘCANU Prețul 40 lei. Cereți la toate librăriile STELE SUB HORI Un elegant volum de versuri datorit poetului AL. TERZ­MAN * $9<AD­EVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC« Dr. CABANEL Cum se îmbăiau cei vechi Din vremurile cele mai vechi oamenii au iubit băi­­­struit edificii speciale, care au devenit o necesitate atât­­, p­entru plăcerea lor și pentru păstrarea sănătății, de mare a vieții grecești, încât au apărut în toate ora.Două episoade caracteristice, două scene biblice dovedesc vechimea acestor obiceiuri. Văzând pe Betsa­­rea luându-și baia, regele David se îndrăgostește de ea și o cheamă în palatul lui. Tot din Biblie aflăm și e­­pisodul Suzanei care e urmărită, la leae, de doi moș­negi, disputându-și grațiile ei. Dintre toate popoarele vechi. Egiptenii par să fi fost mai atenți la cerințele higienei. Spălatul era obli­gatoriu, în anumite cazuri. Preoții erau obligați să se spele de trei ori pe zi și de două ori pe noapte. Egipte­nii au fost, astfel, oameni foarte sănătoși, căci băile e­­rau la ei un obiceiu zilnic. Asirienii construiseră apeducte, canale, ale căror urme se văd și azi. In Asia au fost găsite primele urme de băi publice. Luxul era foarte desvoltat. Plutarc isto­risește că Alexandru cel Mare, după înfrângerea lui Darius, s-a dus la băile regelui Perșilor și a admirat conductele de apă, vasele, parfumurile și metalele pre­­țoase. Tot o legendă biblică spune că ducându-se să se scalde în Nil, fata lui Faraon a găsit un copil, numit mai târziu Moise, al cărui destin strălucit a purces ast­fel din sânul primei sale nenorociri. Moise a fost nu numai un mare legislator, dar și un incomparabil higienist. Prescriind măsuri higienice nu s-a servit de religie numai ca scop, ci și ca mijloc, el a dictat reguli de care să se bucure în primul rând sănătatea publică și care se impuneau în țările calde unde vânturile sunt încăr­cate de țărână și nisip. Băile au fost decretate obiceiuri religioase, ca toată lumea să se supună fără nici o ex­cepție și nici o rezistență. Evreii se scăldau în râuri sau în bazine săpate în mijlocul curții fiecărei case. Obiceiul băii, prescris de Moise femeii, la soroace, se păstrează și în straturile de jos ale poporului evreu, care face băile ca un rit re­ligios. Asemenea tuturor legislatorilor din antichitate, Manu și-a sprijinit tot sistemul religios pe purificări prin apă. Brahmanul care , pe punctul de a trece în­tâia treaptă a ascetismului, trebue să se scalde de două ori pe zi. Coranul, care a apărut cu câteva veacuri mai târ­ziu decât toate marile legislații orientale, n’a avut de­cât să codifice obiceiuri tradiționale. Musulmanului i s’au prescris numeroase băi; el e silit să se spele de câteva ori pe zi. Preotul trebue să se îmbieze înainte de a începe slujba religioasă. Legislatorul arată cu de-amănuntul toate părțile corpului care trebuesc spălată, indicând astfel însemnătatea prescripțiilor. Curățenia fizică tre­bue să preceadă curățenia morală, căci întreține echi­librul perfect al organelor. Mahomet a promulgat trei feluri de îmbăeri : spă­latul cel mare, baia într-un cuvânt, care cuprinde tot corpul, spălatul cel mic, adică fața și mâinile. Frecarea cu nisip sau cu pământ e al treilea fel de spălat, care se face la drum, când călătorul nu găsește apă. Fiind cinci rugăciuni pe zi, un bun musulman trebue să se spele de cinci ori. Mahomet a fost astfel adevăratul precursor al lui Priessnitz și al hidroterapiei. * * E șele. „Gimnaziul” se compunea la început dintr’o sală rezervată exercițiilor fizice, din băi, dintr’o etuvă, din­­tr’un vestiar și dintr’o cameră în care se afla uleiul și unde luptătorii își ungeau trupurile. In săli vaste, alături de portice, se aflau scaune pentru filosofi, retori și persoanele care veneau să stu­dieze. Atleții întrebuințau foarte des baii. Ei erau ținuți să nu facă prea mare uz de vin și se abțineau de la orgii. Maeștrii de exercițiu nu îngăduiau celor ce se găteau pentru lupte nici măcar să vadă femei fru­moase. Putem aminti, cu acest prilej, o anecdotă carac­teristică. Lais, faimoasa curtezană, zărind pe Eubatas es și Cirena, atlet cu renume, s-a îndrăgostit nebună de el și i-a propus să-l ia în căsătorie. Atletul, pentru a nu se expune urii femeii aceleia frumoase, care nu i-ar fi iertat un refuz jignitor, s’a făcut că consimte la capri­ciul ei, cerându-i numai să amâne ceremonia după data jocurilor. Și, până atunci, s’a ferit să aibă orice legătură galantă cu Lais. După victorie, s-a slujit de următoarea stratagemă, spre a nu fi acuzat că-și trădează făgăduiala , a pus să i se picteze portretul curtezanei și luând portretul în patria lui, spunea că o ia și pe Lais, așa cum fusese înțelegerea. Soția legitimă a atletului, care-l aștepta la Cirena, a fost atât de mișcată de acest semn de credință, încât l-a consacrat printr’un monument comemorativ... Virtutea atleților n’a fost totdeauna supusă unor încercări atât de grele; de cele mai multe ori se mulțu­meau să facă băi reci, în tot timpul noviciatului sau pregătirii lor pentru jocurile publice. Li se mai reco­manda, uneori, să poarte plăci de plumb pe șale, dar acest mijloc nu da totdeauna rezultatele cele mai sigure. Grecii au cunoscut băile calde din vremurile cele mai vechi. In Odissea găsim povestită viața delicioasă care se ducea în palatul lui Alcinous și felul în care Circe a primit pe Ulisse: „...Patru nimfe se aflau în pa­latul Circei și o slujeau cu drag.... nimfa a patra a­­duce apa, apoi aprinde focul sub trepiedul larg și apa fierbe în cazanul de aramă sunător. Nimfa mă a­­șează într’o bac, ia apă caldă din trepied, o amestecă apoi cu apă rece, să fie plăcută și mi-o varsă pe cap și pe umeri, spre a mă ușura de oboseala care mă cople­șea. După ce m’a spălat și m’a parfumat cu esențe, mi-a dat o tunică...” Toate amănuntele băii sunt indicate în această scurtă povestire. După ce s’au abrogat legile ateniene care nu îngă­duiau băi publice în interiorul orașului, băile s’au în­mulțit și au devenit un loc foarte frecventat. Tinerii atenieni se duceau în fiecare zi la bac, cel puțin odată, înaintea mesei de seară. Alții se duceau de două sau trei ori, căci aci se adunau toți trândavii și stricații. Luau masa la lac, se dedau la diferite jocuri care degenerau uneori în orgii. In casele bogate, persoanele invitate găseau tot­deauna o cameră rezervată băii, căci musafirul trebuia să apară la festin, parfumat în întregime. Cum sosea un musafir, i se scotea încălțămintea. Nu era cuviincios să intre în casă cu încălțămintea de pe stradă, înainte de a se așeza la masă, era obiceiul să se spele pe picioare și să le parfumeze. Preparativele pentru toaleta unei mirese le găsim într-un baso­relief antic. Tânăra mireasă își acoperă fața spre a-și ascunde lacrimile provocate de emoție, în timp ce sclava îi spală și îi parfumează picioarele. Picturile de pe vase ne dau cele mai bune infor­mații asupra vieții intime a Grecilor. O amforă conser­vată la Berlin, ne arată instalația complectă a unei ca­mere de bac. Arhitectura casei e în stil doric; un rând de colo­nade împarte interiorul în două camere și în fiecare se află două femei ce fac bac. Apa vine prin colonadele goale la mijloc și prin tuburi de­asupra colonadelor. Pe trupurile femeilor, cu părul împletit în mai multe coade, ca să se usuce mai ușor, apa curge din guri de lei, de pantere și de porci mistreți sculptați. Mai târziu, băile au devenit o dependință a „gim­­naziilor”. La început, o arie sub cerul liber, la marginea unui râu, împrejmuită de copaci, slujea exercițiilor fizice, ale instituției „gimnaziului” grec. Mai târziu, s’au­zea­Totuși, Grecii n’au dus atât de departe ca Romanii arta de a se îmbăia. Fără îndoială că toate obiceiurile grecilor au influențat pe Romani și că „gimnaziile” grecești au servit de model instituțiilor similare ro­mane. Coloniile grecești erau numeroase pe coastele Ita­liei și Siciliei, iar Romanii au împrumutat toate insti­tuțiile sociale mai de seamă, de la Greci. Nu le-au de­pășit și nu le-au perfecționat, cu excepția băilor, care sub Romani, dobândesc o înflorire necunoscută de ni­­ciunul din popoarele lumii vechi. Dar despre viața din jurul și interiorul băilor ro­mane vom vorbi cu alt prilej. Moravuri Intima din trecut * * * Marele poet german, Heinrich Heine, con­tinuă să fie cetit și astăzi în toate țările. Mai puțin, poate, pentru sentimentalismul și ro­mantismul lui, cât pentru ironia și sarcasmul pe care l-a mânuit ca nimeni altul. Memoriile d-lui de Schimbe le wobshi cea mai echilibrată și mai artistică dintre lu­crările lui satirice, tradusă de d-nii Al. A. Phi­­lippide și B Bogdan Varvara, a fost publicată în „Biblioteca Dimineața“ și este menită, de­sigur, unui mare succes de librărie, fiind a­­muzantă în gradul cel mai înalt. No. 99. Pre­țul 8 lei. Anecdote din scriitori Anatole France, fiind copil, veni, într’o zi, de la școală și puse mamei lui următoarea întrebare : — Mamă, când cineva spune adevărul — trebue pe­depsit ? — Nu, copilul meu, nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a spus adevărul. Micul Anatole se uită serios în ochii mamei și-i zise : — Atunci de ce profesoara m’a pedepsit când i-am spus că nu am învățat astăzi lecțiile ?­ * * * La școală, în timpul liber dintre două lecții, copiii dis­cutau despre clipa în care s’au născut. Anatole France, atunci de 7 ani, se amestecă în discuție : — Eu știu exact când m’am născut.... — Când ? — întrebară câteva voci dintr’odată. — La ora 3 și 35 minute dimineața, — declară cu mândrie băiatul. — Minți ! — strigă unul dintre camarazii lui, — așa de vreme, desigur, mama ta trebue să fi dormit încă. Anatole France, fără să se gândească, răspunse : — Da, a dormit. Dar eu am trezit-o din somn și i-am spus că vreau să mă nasc... Honoré de Balzac lucra de obicei noaptea până auzea cântând cocoșul din grădina casei lui. Intr’o noapte, când Balzac era foarte distrat și ener­vat, zise deodată servitorului care se culca și el tot spre ziuă, odată cu stăpânul său. — Du, te rog, cocoșul la ceasornicar... — L-am dus eri, — răspunse servitorul, — dar cea­sornicarul mi-a spus să-l duc mai bine la vecinul nostru, veterinarul... ■ — Nu, — replică enervat Balzac, — du-l la ceasorni­car ca să-l examineze bine, înainte, cânta întotdeauna re­gulat la ora patru, iar acum cântă la cinci și chiar mai târziu.... Când Emile Zola, fiind strâmtorat bănește, n’a pu­tut să plătească câteva luni chiria mizerabilei mansarde ce ocupa în cartierul Latin, gazda i-a spus, într’o bună zi : „ Nu mai pot să înregistrez fără sfârșit datoriile dumitale, în condica mea. Zola îi răspunse cu un ton de nevinovăție absolută: — Ah, doamnă, credeți oare că veți putea să le ți­neți minte, fără să le scrieți ? * • • 1 Emile Zola, în cabinetul unui medic . — Vă doare capul ? — îl întreabă medicul. — Mă doare. — Și mai suferiți de ceva ? — Da, n’am mâncat de câteva zile. Doctorul scrie o rețetă și-i spune lui Zola : — Luați pilulele acestea care provoacă pofta mâncare. O, domnule doctor, pofta mea de mâncare ’ K tt’sya.gs »safian * * * * * * E!­TREI Roman de AL. DUMAS­IUS PAGINI-OPERA COMPLECTA­LEI 7 © 99 Citit­ azi : LECTURA." No. 1S6 Floarea literaturilor străine M­axim G­om­ei C­erșetorii Scrierea complectă, la Librari și chioșcari Lei 5. -* NEVPALGINE ..JURIST" VINDECA '>Y­. ■ • *' Wi­k 1 „ ? L.&Vay • '■ vtf.. • Y . ■ . L ■ DURERILE PE CAP

Next