Adevěrul Literar şi Artistic, noiembrie 1928 (Anul 9, nr. 413-416)

1928-11-04 / nr. 413

BM2 OMttgWra AWMU­AI.OAME rTfirm Ti­nitTin ! "iTTTBUB ORISON SWETT MAREN Optimism Munca pentru obținerea unui lucru, dar așteptând un altul Prosperitatea începe în spirit și nu-i posibilă când atitudinea mintală îi este ostilă. Este dezastruos să muncești pentru a obține un lucru așteptându-te la al­­ceva; totul se creiază mai întâi în minte și apoi se reali­zează după modelul mintal. Nimeni nu poate înainta cât timp se așteaptă că va rămâne în urmă. Viața ne dă ceea ce așteptam, neaștep­tând nimic, riscăm să nu primim nimic. Când fiecare pas ce-l faci este pe drumul mintal al nesuccesului, cum poți spera să ajungi la succes! Privirea ațintită la imagini de viitor întunecate și­­ deprimate, chiar când lucrăm în direcția cea bună, ne distruge rezultatul sforțărilor. Sunt mulți acei cari nu privesc viața cum trebue să fie privită. Aceștia își neutralizează o mare parte din sforțări printr’o atitudine mintală ce nu corespunde activității lor, așa încât, în realitate, deși muncesc pen­tru a obține un lucru, se pregătesc pentru un altul. Având cu privire la lucrul pe care-l urmăresc, o rea atitudine mintală, îl gonesc. Acest fel de oameni nu se înhamă la nimic cu acea încredere în victorie, care smulge succesul, cu acea hotărîre ce nu cunoaște în­frângerea. A avea ambițiunea să devii bogat, de pildă, și să-ți fie teamă că vei rămâne sărac, îndoindu-te mereu că vei fi capabil să-ți realizezi visul, este a te aștepta să a­­jungi într’o localitate de la Răsărit, călătorind spre A­­pus. Și aceasta se poate, dar numai izbutind să ocolești pământul! Nici un fel de filosofie nu-i în stare să ajute pe un om să reușească, dacă mereu se îndoește de îndemâna­rea lu­i. Acel care vrea să reușească, trebue să creadă în succes, cu cel mai stăruitor optimism. Nu poți­ înainta decât în direcția în care privești. Dacă te uiți spre sărăcie, în direcția ei vei merge. Pe de altă parte însă, dacă îi întorci spatele nevrând să ai nimic comun cu ea, vei începe să mergi spre belșug. Este o zicătoare, că oaia perde o îmbucătură de iarbă la fiecare, behăit. De câte ori te plângi de soartă spunându-ți, că niciodată n’ai să poți face ceia ce fac alții, că n’ai calitățile altora, că n’ai noroc, etc., îți atragi toate inferioritățile și-ți faci cu atât mai anevoioasă sar­cina de-a­ înlătura piedicile ce stau în calea propășirii și a fericirei tale. De câte ori te gândești la acele idei deprimante, de atâtea ori ți le gravezi tot mai adânc în spirit. • , > = s1. 7 *■ s 1* Gândurile au puterea­ magnetică de­ a atrage, ce­ este asemănător lor. Dacă te temi mereu că nu vei reuși în afacerile tale, dacă te plângi de împrejurările în­ care muncești, proorocind că toate îți vor ieși prost, într’ade­­văr așa va fi. Poți să faci cele mai mari sforțări, dacă mintea îți este plină de frica nesuccesului, această frică îți va neutraliza munca și-ți va face succesul imposibil. Grija nereușitei și teama de-a cădea în mizerie, împedică pe mulți oameni de-a obține ceiace doresc, săpându-le vitalitatea și făcându-i incapabili să-și orga­nizeze condițiile izbândei. Obiceiul de-a privi toate cu credință și încredere în loc de-a le vedea cu îndoială și nesiguranță, obiceiul­­de a crede că ceiace ți se va întâmpla va fi bun, că bi­nele va triumfa, că armonia și sănătatea sunt realități, iar boala numai o lipsă trecătoare, iată atitudinea opti­mistului, care până la urma urmei, va preface lumea. Optimismul este constructor. El este pentru indi­vid ceiace soarele este pentru vegetație. El este soarele spiritului, care dă viața, creșterea și frumusețea la tot ce luminează. Facultățile noastre mintale prin el cresc și prosperează, după cum plantele și copacii cresc și prosperează prin soare. Pesimismul este negativ; este o închisoare întune­coasă care distruge vitalitatea și oprește dezvoltarea. O inevitabilă pedeapsă atinge pe acei care nu pri­vesc decât partea rea a lucrurilor, care prezic mereu numai răul și nereușita, care nu văd decât aspectul în­tunecat și neplăcut al vieței. Acest fel de oameni își a­­trag ceia ce mintea lor vede mereu, ceiace așteaptă, ceiace oobesc. Nimeni nu poate să-și atragă ceiace nu este de a­­ceiași natură cu el. Orice lucru radiază propria sa sub­stanță și atrage ceia ce-i seamănă. Omul care vrea să fie fericit și norocos trebue să se gândească la fericire și la noroc, încetează de-a te mai gândi la sărăcie, dacă vrei să atragi averea. Nu te preocupa de cele ce n’ai vrea să ți se întâmple. Gândind la ele cultivi pe cel mai si­gur dușman al progresului tău. Respinge-le. Alungă-te din minte cu toată perseverența de care ești capabil și vei vedea cu surprindere cât de repede îți vor veni cele ce dorești. CITIȚI AZI " NO. 195 LEC­URA — " "■ FLOAREA LITERATURILOR STRĂINE........... £ 3 " ““ ' ' “ Anca N. Codreanu MUERUȘCA inc SCRIEREA „ lil ® LA CHIOȘCAm LU Ü COMPLECIA íI" ȘI LIBRAR« „ADEVERCUL LITERAR ȘI­ ARTISTIC* P -IBggBIIBWW^WMMMBMMBWBBIWi^MMMWWII llll'MIll'fTini !■-■■ IIUWIB - - EMANOIL« MAYER FISCHER ' SIHIOH ABRAHOVICI IHLESHIRI de PLATA • EXPEDIȚII m TOATA TARA Dr. CABANÉS Moravuri infime din trecut Viața studențească a Renașterii Un ministru al Instrucției Publice din veacul trecut, scoțând ceasul din buzunar la ora 2 după amiazi, spu­nea soției sale: „ La ora aceasta, toți elevii din toate liceele și toate gimnaziile țării, traduc din latinește. In veacul al 16-lea, la ora 5 dimineața, un ministru al Instrucției Publice ar fi putut spune : „ La ora aceasta, toți studenții se duc la cursurile Făcus­tăței. Dar în vremea aceia, când nu se cunoștea încă o­­rologiul, se întâmpla ca chiar profesorul să întârzie. De­ aceia indulgența față de student era destul de mare. Clopotul bisericei din vecinătate, tras de un pulsator — un slujbaș al Universității, cu această însărcinare — nu izbutea să deștepte totdeauna pe studentul scufundat în somn adânc.­­ Organizația facultăților, inclusiv cea de medicină, avea o bază religioasă. Nici un student excomunicat de biserică nu avea dreptul să frecventeze facultatea, până ce nu era ertat. Facultatea se afla, de altfel, sub patro­­nagiul Episcopului, deși era condusă de decan, adică de profesorul cel mai vechi. Imediat după decan venea Cancelarul care da ho­tărâri de judecată între profesori și studenți, sau între burghezi și studenți. Apoi veneau doi procurori ai doc­torilor și procurorul studenților. Acest procuror, între alte atribuții, avea dreptul să facă observații profesorului care nu-și ținea cursul re­gulat, îl chema, a doua oară în fața rectorului, apoi în fața Episcopului. Pentru obținerea licenței în medicină, bunăoară, studentul trebuia să urmeze trei cursuri succesive, ad sonttum campanae in cathedra, cum teza et ligretto quadrato, o parte din cele șaisprezece examene pentru obținerea gradului de doctor. După aceia, profesori, studenți și nouăi doctori se duceau împreună la plă­cintărie și la cârciumă, unde petreceau câteva zile în șir. Nu toți studenții puteau suporta cheltuelile cele mari ale unui studiu regulat. In timpul Renașterii, ca și în evul mediu, studenții săraci își câștigau existența transcriind manuscrise, făcând diverse slujbe, mătu­rând, fapt care se petrece azi în America, unde studen­tul nu se sfiește să fie birjar, șofeur, vatman, văscuitor de ghete, etc. Nu toate facultățile de medicină au oferit studen­ților posibilitatea unei disecții. Facultatea din Montpe­llier obținuse încă din 1376 autorizația de a face disec­ția osândiților la moarte. Se acorda însă numai un ca­davru pe an. Facultatea de medicină din Paris a dobân­dit apelaș drept mult mai târziuv ,»,, s ,,, ,, ^ . Disecțiile în Franța se practicau deci din veacul al 14-lea; ele erau destul de rare, căci și Coranul și Biblia prevedeau cele mai aspre pedepse pentru cei care se’n­­cumetau să mutileze fie și o parte a trupului omenesc. Totuși la 1556 s’a putut inaugura, tot la Montpellier, în­tâiul „Teatru anatomic”, pentru demonstrații chirur­gicale. Aceste demonstrații erau publice. In afară de stu­denți mai erau de față și prelați. Femeile își acopereau fața cu o mască, mai cu seamă când se făcea anatomia unei semene. Lumea se ducea la disecții, cum se duce azi la con­ferințele unui vorbitor la modă și când în 1673 Molière în „Bolnavul închipuit” pune pe Thomas Diafolius să-și poftească logodnica „să vie să se amuze la disec­ția unei femei”, el confirmă doar un obicei foarte vechi și care nu jicnea pe nimeni. Profesorul însărcinat, după expresia consacrată „să interpreteze istoria corpului omenesc” în prezența unei adunări atât de alese, primea drept plată un scut. Restul încasărilor acoperea cheltuelile care, după o listă lăsată de Rabelais, erau foarte numeroase (se află și 20 de „deniers”, taxa slujbei religioase pentru di­secat­). Dar autoritățile nu furnizau totdeauna cadavrele cerute de Universitate. Studenții, pentru a dobândi ca­davre, recurgeau la alte mijloace, unele cu totul osân­dite de lege, furau cadavrele din spitale sau din cimi­tire, a doua noapte după înmormântare. După cursuri, studenții se întruneau, își comunicau observațiile făcute și discutau. Aceste exerciții erau nu­mite privatae disputationes. Studentul în medicină avea tot atât de mult de lucru ca și studentul de azi, pe de-a­­supra, studentul din veacul al 16-lea din Paris sau de la Romă era obligat să întovărășească pe profesor la vi­zitele pe care acesta le făcea bolnavilor în oraș și era o mare cinste pentru profesor să fie întovărășit pe stra­dă de cât mai mulți studenți. * * * Regulamentele cele mai severe nu izbuteau să su­prime scandalurile provocate, pretutindeni, de studenți. Aveau obiceiuri foarte ciudate. In fiecare an alegeau un Rege pe care-l preumblau pe ulițe și-l întovărășeau înarmați. Când Universitatea s-a opus la alegerea Re­gelui Studenților, aceștia au ales un Abate care se bu­cura de aceleași prerogative regale. „Abatele” trebuia să fie pentru studenți un fel de tată, de protector, de mentor. In realitate era un chefliu fără pereche și în loc să împiedice scandalurile studen­ților pe care era obligat să-i supravegheze, le favoriza și uneori le provoca. S-a hotărât să se suprime și dem­nitatea de „Abate”. Pălăria lui s’a vândut în profitul Universității și s’a doborât catedra pe care trona, inter­­zicându-se toate practicele în legătură cu demnitatea „abațială”. La Montpellier, banchetul „Regelui” era precedat de un alai carnavalesc prin oraș, organizat de studenți și de un spectacol numit soție, a cărui pregătire ținea câteva săptămâni. De cele mai multe ori piesa era scrisă chiar de stu­­­­­denți; tot ei învățau rolurile, închiriau sau făceau cos­­­umele necesare, construiau teatrul sau orânduiau spec­ilul sub cerul liber, în o răscruce foarte populară. I­n 1529 s-a reprezentat, sub titlul „învierea Abate­­, o farsă satirică, un fel de protestare împotriva su­­­­primării „Abatelui”. Studenții se încăpățânaseră și con­struiseră din nou o catedră pentru alesul lor. De­ aci a izbucnit un nou conflict: catedra a fost dată jos, noap­tea, de cineva rămas necunoscut. Prelații excomunică pe câțiva studenți vinovați, și această întâmplare n’a fost uitată cu totul în 1530 când s’a înscris la Universi­tatea din Montpellier, Rabelais. Din pricina vieții turbulente pe care o duceau, stu­denților li s’a interzis portul armelor „fie ziua, fie noap­tea”. Această măsură de prevedere era foarte­ necesară. Nu arareori decretiștii (studenții în drept) se certau cu studenții in medicină. Se invitau reciproc la petreceri, într’adevăr, dar din cel mai neînsemnat pretext se luau la bătae. La 20 Februarie 1532 a avut loc la Montpellier o întrunire a studenților în medicină în care s-a hotărît că dacă legiștii continuă cu provocările, studenții în medicină să se înarmeze. Procurorul studenților a fost însărcinat să împrumute șase archebuze, sulițe, praf de pușcă, gloanțe­­ și măști! Aceste pregătiri de război se terminau uneori prin vre-o mascaradă sau vre-o farsă de gust mai mult sau mai puțin prost. Dacă vre-un evreu avea nenorocul să iasă înaintea alaiului studențesc, era luat pe sus, dus în piața Sf. Petru, ras și bătut cu biciul în râsul publi­cului amuzat. Evreul avea putința să se răscumpere cu bani, plătind ceiace se numea dreptul bărbii. Batacula era altceva. Vai de femeia de stradă (pu­­tain, putante, insigne mapuerelle) care încăpea, în ace­leași împrejurări pe mâna studenților. Patru inși o a­­pucau de mâini și de picioare și ridicând’o în sus, o lă­sau brusc pe jos, lovind’o de pietrele drumului. Femei­le aveau și ele dreptul de răscumpărare. * * * Femeile jucau un rol tot atât de mare în viața stu­dențească din timpul Renașterii, ca și scandalur’ile. Când se duc în vre-un oraș străin, prima lor grijă e să viziteze ulițele deochiate. Informații foarte bogate ne-au rămas asupra vieții studențești din Spania. Spania a avut altădată numeroase Universități, cu multe catedre și profesori iluștri. Universitatea din Sa­lamanca era celebră: 11.000 de inși se bucurau de imu­nitatea universitară. Una din aceste imunități, și se pare cea mai prețuită, er­a interdicția către poliție de a percheziționa locuințele profesorilor sau studenților. Acele locuințe erau tot atât de libere ca niște Re­publici în miniatură. Studenții luau parte la numirea rectoroului și profesorilor și la administrația Universi­tății. Mulți studenți săraci duceau o viață precară, fă­când slujbe umile și primind uneori chiar farfuria de supă distribuită cerșetorilor de mănăstiri. In vreme ce studenții săraci se mulțumeau cu suc­cese amoroase ușoare, făcând curte jupâneselor și bu­­cătăreselor care le dădeau de mâncare, studenții cu bani făceau curte fetelor frumoase întâlnite la preumblare sau la biserică. Alții făceau dragoste cu fetele închise la mănăstire. In Spania de altădată, fetele închise la mănăstire, nu aveau purtări prea corecte. Ușile mănăstirilor erau arareori păzite cumsecade de atacurile galante ale tine­rilor. Se tolerau întâlniri, care azi, ar provoca scandal. Studenții care aduceau în capa lor vastă bomboa­ne, trufandale, prăjituri, vin del Santo, recoltat de că­lugării de pe Escurial, erau siguri că vor fi bine primiți. In timpul gustării, stete­au de vorbă cu toții, ore în­tregi, călugărițe și musafiri. Subiectul discuțiilor era u­­neori foarte îndrăzneț. Se discutau bunăoară unele punc­te de morală galantă: dacă în dragoste, posesiunea e mai de preț decât speranța, și tinerele călugărițe aveau și ele părerile lor. Astfel de libertăți par azi jignitoare; în epoca Re­nașterii, nimeni nu se indigna. Cine va răsfoi Amintirile domnișoarei de Montpensier, va putea vedea adevărul timpului, fără prea mare greutate. Dar în 1564 episcopul de Lerida a dat un ordin scris, după care în mănăstirile de maici nu mai au voe să intre studenții cari au trecut de 14 ani, sub pedeap­sa excomunicării. Studenții care vizitau mănăstirile de maici, se înțe­­lege de la sine, erau studenți rafinați, și chiar întrucât­va perverși. Majoritatea studenților se mulțumeau cu o pradă mult mai lesnicioasă și uneori la îndemâna o­­ricui. Indivizii cari nu aveau diploma și erau surprinși practicând medicina, erau supuși unei pedepse foarte ciudate: doctorii și studenții aveau dreptul, fără altă judecată, de a urca pe vinovat călare pe un măgar, ți­nând în mână coada în locul hățurilor și de a-l preum­bla prin târg, înconjurat de studenți, înarmați, și bat­jocurii de popor. Se cunoaște capitolul din Rabelais în care autorul preumbla pe Pantagruel prin toate Universitățile fran­ceze, criticându-le pe rând. Fiul lui Gargantua vizitea­ză Poitiers „unde studenții petrec fără întrerupere”, Bordeaux „unde nu se învață mai nimic”... De la Avignon, țară papală, pedagogul trebue să-și ia elevul din pricina moravurilor destrăbălate. La Valencia studenții se bat toată ziua cu locui­torii... In alte orașe însă, Pantagruel învață toate jocurile studenților. La Toulouse învață să danseze și să joace cu sabia în mâni, la Orléans să joace cu mingea, etc. Multe din aceste jocuri, au supraviețuit, cele mai multe s-au transformat. Sporturile nu sunt deci o in­venție modernă. Tineretul Renașterei practica sportul cu aceași frenezie ca și azi. Colțul librăriei Jiseiar” Librăria de artă „Hasefer” din București str. Eugen Carada* 7 (Karageorgevici) recomandă următoarele cărți interesante: IN LIMBA FRANCEZĂ Căr(i istorice, memorii, etc. In jurul Rusiei: Kerenski: La Révolution russe; Paléologue: La Russie dei Tsars pendant la grande guerre (3 voi.); Général Sjiiridoviích; Les derniéres années de Tzarskoíé-Sélo; Pierre Gilliard (ancien précepteur du grand-duc héritier): Le tragique destin de Nicolas II et de sa familie; Journal de la gén.rale Bogdanovitch; Anna Viroubova: Souvenirs de ma vie (avec 52 photgr, et 39 lettres du tsar, de la tsarine etc.); Journal secret de Anna Viroubova 1909—1917; Bezsonow.: Mes 26 pri­sons et non évasion de Solovki: Henri; Klotz. La Russie des Soviets; Schoulguine: La résurrection de la Russie; Al. Sou­­vorine (directeur de la Novoie Vremia): Journal intime; René F. Mueler: Raspoutine et les femmes (28 illustr.); Melgounow: La Terreur rouge en Russie; Alexandra Féodorovna: Lettres de l’impératrice Alexandra a l’empereur Nicolas; Général Da­­nilow; La Russie dans la guerre mondiale; H. Graf: La ma­rine russe pendant la guerre et dans U révolution 1914—1918; Grands Dues: Lettres des Grands-Ducs ä Nicolas II; Al. Is­­wolskg: Mémoires; Raoul Labrij Autour du moujik; N. Mo­­nasterew: Dans la Mer Noire 1912—1924; Rodzianko: Le rjgne de Raspoutine; Sazonow: Les années fatales; Smirnoff: Au­tour de l’assassinat des Grands-Ducs; Sokoloff: Enquéte judi­­ciaire sur l’assassinat de la familie impériale russe; A. Al­­banoff: Au pays de la Mort blanche. LITERATURA RUSĂ NOUĂ _ In limba franceză, recomandăm pe cei mai de seamă scrii­tori tineri ruși: I. Babei: Cavalerie rouge; F. Giadkow: Le Ciment; Șeffullina: Wirinea; Boris Fiinak: L’année nue; Ka. tăicw: Rastratschiki; Ivanov: Le train blindé, Fédine: Trans­vaal : Sérrícnoff: La fáim; Névierow: Taschkent. IN LIMRA GERMANĂ Alexandra KolloniaX: Wege d:r Liebe, volum de peste 300 pagini, frumos legat în pânză lei 250; I. Babel: Odessa (po­vestiri^ frumos legat lei 100; Budyonnis Reiterarmee, frumos legat m pânză lei 200; Sejfullina: Virinea lei 90; frumos legat în pânză lei 170; Der Ausreisser lei 60, legat în pânză lei 95; Fédine: Städte und Jahre; Gorki: Erinnerungen an Zeit­genossen; Giadkow: Zement etc. etc. va putea recepționa emisiunile radiofonice din București ascultând concertele, premierele teatrelor bucureștene, conferințele, noutățile zilei, etc., cu un simplu aparat deloc complicat și care nu va costa decât o mie lei. În asemenea condițiuni, desigur că nu va exista casă în care să nu se afle cel puțin un asemenea aparat și interesează într-o măsură deosebită pe oricine cuprinsul ziarului „Radio” în care se publică pe înțelesul tuturor știri, in­­formațiuni de la noi și din toată lumea, articole și în­drumări. „Radio” apare în fiecare Sâmbătă dimineața, în 16 pagini mari și costă numai 6 fei eexmplarul. Primele 7 numere apărute formează într’adevăr ABECEDARUL RADIOFONIEI și le recomandăm tuturor. ^ Citiți revistei ssu­mice „BILETE DE I PACAL“ subt direcției d-lui T. Arghesî Numărul 2 iei HIGIENA DENTARA CLINICA ULTRA MODERNA BUL. ELI­ABETA.17 Etajul I (CASA RADIVON) -------- ■ [UNK] Telefon: 302/38 ----­Plombe Extraction­ fără durere Centuri în Aur, Platină, Cauciuc Diagnostic precis prin Radiografie Deschis­tocata­xina BULESMIR1 de PLATA «

Next