Adevěrul Literar şi Artistic, august 1929 (Anul 10, nr. 452-455)

1929-08-04 / nr. 452

A 2 DORINȚA NEGRESEI DE LA GRĂDINA dE ACLIMATIZARE P­RIMUL SEMN DE CIVILIZAȚIE Se știe că cel mai senzațional număr printre di­feritele sp­ecii de animale exotice din vasta grădină de la Bois de Boulogne este negresa cu buzele mari cât niște farfurii. Cu ocazia marilor serbări naționale belgiene, au avut loc în vasta grădină mari serbări de bine­facere. Marile atracții au fost: negresa cu buzele platou, cimpanzei, pantomimă de fox­ terieri, acrobați, etc. Negresa, acel animal curios, cu înfățișare de om, văzând grupul de doamne din înalta societate care staționa în fața cuștei, se scoală deodată din colțul în care ședea și se apropie de gratii. Mâna ei s­e întinde spre piciorul unei doamne care speriată se dă la o parte. Ce se întâmplase? Doamna purta ciorapi de matase „trei coroane“ și maimuța se simți atrasă de frumusețea piciorului. Era prima dorință ce începea să încolțească în sufletul ei, venit în atingere cu civilizația. A „ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC* STAFIILE DRAGOSTEI Editura „HAVERUL“ ROMANUL CELOR 4: Alexis Nour Doctorul Ygrec Sărmanul Klopstok Alex. Bilciurescu STAFIILE DRAGOSTEI Lei 60.— ALEXANDRU BILCIURESCU SĂRMANUL KLOPSTOCK DOCTORUL YGREC Moartea in opera lui Maurice Maeterlinck Misterul chinuitor al morții domină întreaga operă a lui Maurice Maeterlinck. Tânărul scriitor se ridică îm­potriva fanteziei lui tragice și de neînțeles în prima-i lu­crare: Masacrul Nevinovaților, care a apărut în 1886; o dorință fierbinte de eternitate a spiritului îl face pe poet să pue în gura lui Tyltyl că „nu există morți“, în Pasă­rea albastră, din 1909; acelaș simțământ călăuzește pe scriitor în studiul său Moartea din 1910; aceiași convin­gere intimă, că nu dispare totul odată cu noi, se află la temelia scrierii Marea feerie, de azi. Fiecare lucrare nouă a lui Maurice Maeterlinck apare ca o­ revoltă îm­potriva siguranței foarte neplăcute a fiecăruia din noi că vom muri odată, apare cu o speranță, tot mai temei­nică, de supraviețuire și chiar de nemurire a spiritului. Soluțiile produse de religie la problema morții, sunt poate mai reconfortante, dar nu sunt bune decât pentru cei care cred în vre-o religie. Observațiile și ipo­tezele propuse de Maurice Maeterlinck sunt cele mai optimiste, din câte poate crea un om fără credința î n Dumnezeul religiilor. E, desigur, o oarecare revoltă în strigătul cunoscut al lui Tyltyl, la sfârșitul scenei din cimitir, în Pasărea al­bastră. Prin­tr’un mecanism psihologic asemănător refu­lării freudiane, autorul manifestă printr’o negație ener­gică halucinația unei necesități pe care inteligența i-o arată ineluctabilă, dar pe care toată ființa lui, doritoa­re de a trăi, refuză s-o primească. „Nu există mor­ți”, a­­pare ca un strigăt de­­ mânie, ca o sfidare a fatalității, ceia ce e, de altminteri, profund dramatic. Dar mai e ceva în această poetică afirmație că mor­mintele sunt goale. Interpretarea pe care Maurice Mae­terlinck ne-o dă însuși în Cărările din munte, ne inter­zice să credem că strigătul lui Tyltyl se datorește numai disperării: „Morții, scrie poetul, trăesc și se mișcă între noi mult mai real și mai adevărat decât ne-ar putea descrie imaginația cea mai cutezătoare. E foarte îndoelnic că morții rămân în morminte. Pare din ce în ce mai sigur că nu se lasă claustrați. Sub lespezile unde-i credem închiși nu rămâne decât o mână de cenușă care nu mai e a lor, pe care au părăsit’o fără părere de rău și de care, probabil, nici nu vor să-și mai aducă aminte. Tot ce a fost al lor, propriu, rămâne între noi. Sub ce formă, în ce chip? După mii și mii de ani, nu știm încă și nici o religie nu ne-a putut spune cu siguranță satisfăcătoare, deși au încercat toate, dar după oarecare semne, avem nădejde să aflăm”. Creerul nostru, în orice caz, pare puțin capabil să conceapă felul unei supraviețuiri, în care eul nostru transformat se pierde ’n infinit, într’o lume în care tre­cutul și viitorul nu sunt decât înfățișările unei a pa­tra dimensiuni a lucrurilor. Cum putem nădăjdui rezo­nabil să găsim un răspuns la întrebările pe care nu sun­tem în stare măcar să ni le punem corect? Moartea ră­mâne un mare mister întunecat care ne uluește mintea și ne înfricoșează inima. Ultimele lucrări ale lui Maurice Maeterlinck, ne dau totuși un oarecare reconfort. Imensitatea universu­lui descrisă în partea întâi din Marea teerie, dovedește în acelaș timp eternitatea lui. Infinitul pe care-l desco­peră cercetările astronomice sau microscopice, arată în­ acelaș timp întinderea și firea timpului, precum și a spațiului. Viața care n’a avut început, nu va avea deci nici sfârșit. Pământul nostru, totuși, al cărui caz ne interesea­ză în chip special, pare să evolueze ca o ființă care s’a creat, desprinzându-se din soare, se schimbă pe ’ncetul și e sortit să moară. Dar ceiace numim moarte, ca pen­tru un vis oarecare, nu e întru totul moarte. Și aci ra­țiunea lui Maurice Maeterlinck se revoltă împotriva ideii de neant. „Nici un astru măcar nu poate fi situat, constată autorul Marei Feerii. Infinitul nu știe ce să facă cu el, unde să-l pue, cum să-l mânuiască. In tot acest infinit n’a fost și nu va fi niciodată loc pentru ceia ce nu trăe­­ște... Nu veți găsi un singur cimitir. Luna, bunăoară, ca­re e pentru noi prototipul cadavrelor stelare, dacă ar refuza să circule ’n spațiu, dacă și-ar încetini mersul, dacă n’ar întreține activitatea fantastică a electronilor ei, dacă n’ar lupta până la ultimul suflu al existenței in­dividuale, dacă, cu toată energia, massa ei nu s’ar cram­pona de orbită, dacă ar pierde în răstimpul unei secun­de una singură din acele forțe din care ultima, care le rezumă pe toate sub un cuvânt funebru, forța de iner­ție, nu e în realitate decât fața pasivă a gravității care pare să semnoleze, dar numai cu un ochi; acest astru ciu­dat ar fi numaidecât înghițit de lumile dimprejur și ar reveni, sub o formă nouă, tot atât de vie, ca în ceasul nașterii. Un punct mort, un electron fără energie, nu s’a găsit încă până azi”. Moartea nu există în lume. E expresia vie a unui poet și un adevăr probabil. Se înțelege totuși că Maurice Maeterlinck rămâne obsedat de ideia că toți suntem mu­ritori. Nimeni de altfel nu scapă acestei obsedante sigu­ranțe.— A. ~ 1 Am primit două obiecții care au pus pe cel ce spune rândurile de față în situația măgarului neștiind dacă trebue, chinuit de­ foame și ars de sete, să se repeadă întâi la ieslea cu fân sau să prefere găleata cu apă răcoritoare. Ni s’a telefonat că nu dăm o prea mare atenție unora din faptele și evenimentele artis­tice ale săptămânii. — Dumneata binevoiești să întrebuințezi câteva cuvinte pentru o idee care ar merita desvoltarea unui volum. Pe de altă parte ni s’a scris că mergem prea în­cet. — De ce comentați o carte care vorbește de la sine?... Anunțați evenimentul artistic și treceți mai departe, repede. N’avem vreme de pierdut. Sunt două glasuri care ne vorbesc din două tim­puri, adică din două viteze diferite. Iar cel care le ascultă, aceste glasuri, face parte, desigur, din al treilea timp și viteză. Iată de ce cu deosebită satisfacție vom reține un studiu al romancierului Paul Morand, publicate nu de mult în „Nouvelle Revue Francaise” despre Viteză. „Dacă lumea merge prea repede, afirmă el, acest lu­cru înseamnă că nu suntem încă adaptați, căci vite­ză nu înseamnă dezordine, ci o nouă ordine cu care trebue să ne obicinuim! Progres înseamnă viteză — din timpurile cele mai vechi, când viteza era necunoscută omului și pe când o admira numai la piatra asvârlită sau la gi­rafa urmărită de leu. Și Paul Morand citează o admi­rabilă formulă: „Origina progresului e activitatea, scrie d. Masahari Anesachi de la Universitatea din Tokio, aliata progresului e literatura, simbolul lui electricitatea și expresia lui viteza. Indienii au con­ceput o viteză sublimă mono­ java care e viteza ideii străbătând universul într’o clipită...“ E la înțelegerea oricui că cine trăește intens, a­­dică repede, trăește mai multe vieți deodată și un om al timpului nostru, la 40 de ani, se simte încă foarte tânăr, gata să învețe o limbă străină nouă,­­să înceapă o nouă meserie și să-și facă un nou costum și un nou cămin, dacă cele vechi sunt prea peticite. Sunt cu deosebire interesante faptele pe care le citează Paul Morand, pentru a ne face să pipăim di­ferențele de viteză care ne despart nu mai departe decât de secolul trecut. Goethe care a fost în multe privinți un profet, adică a avut și instinctul vitezei, afirma acum o sută de ani, când se ducea de la Wei­mar la Carlsbad cu diligența, că veacul al 20-lea va fi velociferie. Pe vremea lui ziarele apăreau odată pe săptămână. Goethe a povestit contemporanilor săi că oamenii vor apuca vremea îngrozitoare când ziarele vor apare de trei ori pe săptămână. Nici Goethe nu și-a putut închipui că ziarele vor apare de două ori pe zi și în unele zile, la fiecare oră în ediții speciale. Că viteza e și o caracteristică a forței, ne-o do­vedește amănuntul că Mussolini care a ținut să-și adauge forța spirituală a creștinismului a oferit Pa­pei, nu un teritoriu, ci un tren. Tot atât de caracteristice sunt observațiile lui Paul Morand asupra vitezei care domină viața noas­tră sentimentală și moda. Iată textual, stilul lui Mo­rand, pe care nu l-am putea întrece în precizie și nuditate: „O femee la 1890 purta 22 vestminte diferite, alcătuind o toaletă; femeea de azi poartă o toaletă numai de trei vestminte; cea dintâi avea nevoe de 20 de minute spre a se desbrăca, cea de-a doua e gbală în trei secunde“. Literatura a reținut și ea aceste deosebiri de vi­teză, în interval de 25 de ani. Citiți o scenă de iubire, sau mai precis, de seducție, într-un roman de Paul Bourget sau de Marcel Prévost și comparați-o cu o scenă similară din Paul Morand, din Montherlant sau din Maurrois... Totul se petrece acum în câteva minute. O eroină din Stendhal afirmă: „Mi se pare că descoper șapte epoci cu totul deosebite în nașterea amorului...” Credem că cititorul sau cititoarea mo­dernă ar isbucni în hohote de râs dacă ar citi astfel de rânduri într’un roman al zilelor noastre. Scrisorile lungi au dispărut. Azi ne telefonăm și ne telegrafiăm. Au dispărut longitudinile și latitu­dinile. In câteva zeci de ore, am străbătut un ocean și câteva continente. # „Știința modernă e răstunată de studiul lui Eins­tein asupra relativității, care are trei pagini, iar lu­crarea cea nouă asupra raporturilor dintre gravita­ție și electro­magnetism, are numai 9 pagini. La a­­ceste nouă pagini însă, a cugetat zece ani...“ Unde vom ajunge cu aceste viteze?... Nicăeri. Cu cât vom merge mai repede cu atât vom ajunge mai repede, iar viteza perfectă va echivala cu o viteză nulă, individul-viteză, ajungând iar la punctul de unde a plecat, în clipa plecării sau cu o fracțiune de secundă mai înainte. Ce ne rămâne însă din această viteză fără rezultat? Viteza cheltuită! Energia des­fășurată! Voluptatea arderii și a vieței. Dar nu prezintă această viteză nici un pericol?... Nenumărate pericole, dar, vorba lui Paul Morand, „să practicăm viteza după ce ne-am verificat frâ­nele“. Filmul vorbitor Marea societate cinematografică „Ufa“ din Ber­lin își publică programul de activitate pentru anul în curs. Se pregătesc 20 de filme, cea mai mare par­te vorbitoare, cu procedee teh­nice noui, cumpă­rate cu exclusivitate. Pentru export, se vor crea și filme mute, copiile credincioase ale celor vorbitoa­re. Fritz Lang, autorul filmului „Metropolis“ a creiat un nou film de aventuri cosmice, inititulat Fe­meia in lună, al cărei rol principal îl interpretează soția sa, Thea de Harbou. Alte trei filme sonore vor fi interpretate de Emil Jannings, care a trebuit să plece din America, din pricina limbei engleze. Se vor crea două filme istorice: Ultima campanie din istoria Prusiei și Noaptea îndurării din timpul Revo­luției franceze. Diavolul alb, după o nuvelă de Tols­­toi, va fi interpretat de Ivan Mossoukine iar Brigitta Helm, a cărei frumusețe caracteristic germană e tot mai prețuită, va juca în Sclavii patimei. Toate filmele mai sus citate, sunt vorbitoare. Un premiu internațional Precum se vede, activitatea atelierelor de cine­ma fără nici un ajutor din partea Statului — plă­tind, dimpotrivă Statului, impozite impunătoare — la o desvoltare uriașă. Celelalte activități ale spi­ritului, inclusiv muzica, au nevoe de stimulente. Direcția „Fundației Smetana” din Brno, Ceho­slovacia, a hotărît să acorde un premiu de 50.000 de coroane cehe, cam 28.000 lei celei mai bune com­poziții muzicale a unui autor în viață. Nu se fac nici un fel de obiecții, de naționalitate sau credință re­ligioasă. Premiul se va acorda la anul viitor și compozitorii își pot trimite lucrările până la 15 iulie 1930. Spiritul strict muzical al direcției „Fundației Smetana“ este remarcabil. Cehoslovacii sunt un po­por care a suferit veacuri întregi asupriri străine și simțirile lor naționale au dobândit — ca în toate cazurile asemănătoare — o vigoare și o exclusivitate ușor de recunoscut. Smetana este, pe de altă parte, întâiul compozitor ceh de coloratură națională, pa­triarhul muzicii cehoslovace. Faptul că numai în zece ani de la dobândirea independenței, direcția unei fundații artistice naționale, se poate ridica până la o viziune estetică pură, e demn de admirat — și de meditat. Fascimist artistic internațional Tot atât de surprinzător e fascismul artistic in­ternațional, fascism pe care ne-am obicinuit a-l privi ca o mișcare de strâmt naționalism și de ură împo­triva restului omenirii. Fascismul, oricare i-ar fi e­­sența intimă, se manifestă de curând pe tărâmul ar­tistic în chip internațional, aderând la o mișcare a veacului care tinde spre unificarea spirituală a Con­tinentului. Nu de mult, de față fiind și Regele Italiei, s-a inaugurat lângă Roma, în vila Falconieri „Institutul internațional de cinematograf educativ“, care a fost dăruit Ligii Națiunilor. Institutul nu urmărește să concureze nici o întreprindere de filme educative, ci numai să coordoneze activitățile existente și să de­săvârșească cel mai bun mijloc de educație, a popoa­relor. Italia, cu actualul ei spirit activ, a impus fie­cărei săli de cinematograf reprezentarea unui film educativ, alături de filmul de agrement și o seamă de cinematografe automobile, ale Institutului, circulă pe toate drumurile regatului, până’n satele și cătunele cele mai depărtate. Institutul e condus de un consiliu de adminis­trație, alcătuit din 11 membri de naționalitate dife­rită, la care participă și un indian, un japonez și un sud-american. Statul italian acordă o subvenție ini­țială de 900.000 de lire anual și fiecare Stat va con­tribui desigur — inclusiv România, când va afla de ce e vorba — la desvoltarea Institutului internațio­nal de cinematograf educativ. Academia din Jâ­ma Toate acestea nu dovedesc că d. Mussolini a re­nunțat la violenta sa dragoste pentru poporul italian. Pentru strălucirea culturală a Italiei, ducele a înte­meiat de curând o Academie, în felul Academiei franceze, cu deosebire că a ridicat numărul membri­lor de la 40 la 60. Treizeci de academiciani au și fost numiți, printre care d. Marinetti, creatorul viitoris­­mului — fascismul teoretic și artistic dinainte de război — și Pirandello, originalul nuvelist, autor dra­matic. Actualii 30 de academicieni vor alege în trei ani pe ceilalți 30 de colegi, care vor fi numiți cu apro­barea d-lui Mussolini. Dacă „aprobarea“ d-lui Mussolini poate provoca oarecari reflexii cu privire la competența sa artistică și la obiectivitatea sa culturală, Ducele trebue aplau­dat cu entuziasm de la București pentru hotărârea pe care a luat-o de a se acorda academicianilor privile­giul de a călători gratuit pe căile ferate, de a purta uniformă în zilele festive și de a primi câte 36.000 de lire pe an. F. ADERCA ,a i­r.yy w Caleidoscop intelectual Progres insttzumFt ® viteză A ADEVĂRAT EFTIN Câteva din prețurile de detail ale casei „T. 0. T. S­.“ Smârdan, 26 LEI - LEI BEI Dușul vaginal contra marei griji lunare Lei 385. Cum și alte multe lucruri cu preț mai mic ca la oricare magazin din țară cu reducere de 30%, Pudra Pompeia 55 pasta Glorodont mare 2Q Pulverizatoare 35 Fiseuri păr 35 „ Germandrée 30 » Pebeko 14 Mamele cu muzică 12 Mușamale pat 125 „ Cappi 55 » Den­ tyn 14 Piatră acră Timsolen 8 Ață’100 Jeards Mos. 5. „ Diverse mărci — » Midi 15 Pixaron 50 Coton perie bob. 5 Odor mijlociu 55 »­ Germandree 15 Ruj Mandarin 30 Ibrișin papiotu 3 Săpun Piver 15 >, Trianon 15 Raj Brunette 25 Batiste fantaisie 10 „ London 17 Săpun ras Fulger 9 Cendre de Roses Bourjois 53 Batiste bărbătești 25 „ Olimpia 8 Săpun ras Gibbs 30 Irigatoare cauciuc 180 Bretele Loutil 65 „ Trianon amb. 24 Săpun ras Botot 35 Bizantină liquidă 10 Cravate mătase 100 „ Elida ideal 29 Săpun Elida_ 21 Apă de cap taval 40 Ciorapi voal cristal 100 » Gudron amb. 10 Shampoo Elida 7 Kaizer borax 8 Ciorapi mătase vegetală 40 „ Elida lanolin 16 Piepteni os de buzunar 10 Tuburi irigator 25 Ciorapi Muslin 40—60—80 Colonie litru 100 Perii dinți sanitare • 15 Vata­pac. mici kgr. 120 Chiloți 60­0 Farina 200 Bureți excelsior No. 45 50 Vopsea baiaderă 6 Cămăși piept poplin 130 Lotion Piver % litru, 150 Creioane sprâncene 18 Vopsea carmen 4 Cămăși damă 100 Crema Germandrée, 35 Mașini de ras 30 Rouge buze Electra 35 Coloreta Ruge 90 s» Oja 23 Lac oja mari 60 Rouge buze Rodin 10 Mănuși glacé 125 „ Rotot 25 Pensule ras Pix 40 Pungi de ghiață 50 Gulere tari 27 Pasta Elida 20 Pufuri poșeta 10 Pile unghii 7 Vase de ras porcelan 30 i I

Next