Adevěrul, ianuarie 1889 (Anul 1, nr. 114-136)
1889-01-14 / nr. 123
r ANUL I. — No. 123. Numărul 10 bani. ABONAMENTELE •'AM“ BUCURESCI Șl JUDEȚE Ua an............................................ 30 lei S4ae luni ............................... 15 „ Trai lunî........................................ 8 „ STREINATATE Ub aH.... 50 lei; — Sese luni.... 25 lei. MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA. Reclame pagina III___ 1. UN NUMER VECHIU 30 BANI. ADMINISTRATIA: str. Doamnei, No. 15? I Director politic : ALEX. V. BELDIMAN. I REDACTIA: strada Doamnei, No. 15Ss EDITIA A POM, SAMBATA 14 IANUARIE, 188$. Numărul 10 bani. ■‘-t/iAvyx /yA^VpCTORILE Es Be primea la adminii V^i, i^atwiM •I^aeina IV___O, ':%f " ni*- ■ • 1^ -w\AAaa— RECLAME strație 30 b. linia 1. Sus inimile! Romani! ---------------O—o---------------PRODUSELE FARMACEUTICE --------------------=3^-------------------Armonie pernaMtala ---------—■-o«o-—--------CRONICA PARLAMENTARA CASATOBIA OCNA» București 13 Ianuarie. SUS INIMILE! ROMANI! De câtva timp se face multă vorbă de un prinţişor german numit Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Unii îl plimbă pe la Bucureşti, pe la Iaşi; alţii îl numără printre ofiţerii armatei române; sunt chiar oameni — şi din nenorocire unii din aceştia sunt români — cari pretind că el ar fi menit să fie moştenitorul Tronului României. In fine am văzut că în unele ziare se vorbeşte de căsătoria acestui prinţişor. Dacă ar fi numai vorba de cestiuni private între membrii familiei Regelui Carol, nu ne-am crede în drept să ne ocupăm de ele, căci viaţa privată a fiecărui nu aparţine publicităţei. Dar ziarele oficioase au început a organiza un fel de reclamă împrejurul numelui acestui prinţişor ca şi cum faptele şi intenţiunile sale ne-ar privi pe noi Românii. Desigur sgomotul ce -l fac curtezanii din presa română are un scop. El voesc a obişnui Ţara cu ideia că, în urma Domniei streine pe care o răbdăm de 22 de ani, vom reîncepe o nouă experienţă cu un al douilea Domn tot atât de strein. In faţa acestor uneltiri culpabile şi nepatriotice este de datoria noastră de a ridica vocea de timpuriu, spre a nu lăsa ca ele să prinză rădăcini cât de mici în această Ţară. Greşala comisă la 1866 a fost atât de mare, ea a avut consecinţe atât de fatale pentru noi, încât trebue neapărat să tăcem tot ce este cu putinţă pentru ca greşala să nu se mai repete, căci atunci ea, ar fi o adevărată crimă către Ţară, către neamul nostru întreg. Nu vom reveni aci pe larg asupra pretinselor drepturi de moştenire în virtutea căror Ferdinand de Hohenzollern s’ar încerca a pune pe capul sau Coroana românească. Se ştie în ce mod neregulat s’a făcut regularea acestei cestiuni în anul 1880 prin o preschimbare de declaraţiunî între Principele Anton de Hohenzollern (defunctul părinte al Regelui), fiii Săi Principii Leopold şi Frideric şi Domnitorul Carol I. In aceste declaraţiunî Coroana românească este privită ca o proprietate a Familiei Hohenzollern-Sigmaringen. Constituţiunea noastră este interpretată după bunul plac al prinţilor germani; în fine Parlamentul român nu se consideră decât ca un biurou de înregistrare cărui familia Hohenzolern-Sigmaringen binevoeşte a-i comunica modul cum a crezut de cuviinţă a regula moştenirea Tronului Ţărei. Iată cum se exprimă în astă privinţă mesagiul de deschidere din 15 Noemvrie 1880: „O cestiune, D-lor Senatori şi D-lor Deputaţî, care a preocupat Ţara întreagă în anii din urmă, este aceea a succesiune! Tronului. Ve pot asigura că ea va fi regulată conform cu prescripţiunile Constituţiuneî. Guvernul meu va face cunoscut modul cum a fost regulată.“ Aşa dar Parlamentul n’a fost consultat; nici o discuţiune n’a avut loc; regularea s’a făcut en familie şi s’a comunicat Camenilor. Cu toate aceste Carol I în scrisoarea pe care o adresase tatălui său găsea singur că Constituţiunea nu e tocmai lămurită în această privinţă. El scria: „Cu toate că articolele legei noastre fundamental sunt foarte precise in această privinţă, Alteţa Voastră Regală va recunoaşte necesitatea de a face înainta de toate şi pentru a evita orice îndoială, o declaraţiune formală semnată de toţi membrii familiei noastre princiare care să constate acceptaţiunea lor eventuală a succesiunii la Tronul României etc.“ Prin urmare îndoiala există în privinţa interpretărei art. 83 al Constituţiuneî noastre şi pretinsa regulare a moştenire, pe lângă că este făcută fără un vot al Adunărilor, este şi eventuală. Iată cum s’au regulat faimoasele drepturi pe baza căror curtezanii de astăzî voesc a impune Terei lor o nouă experienţă cu un Domn Strein. In adever eî sunt mult mai dinastici de cât însăşi odraslele familiei Hohenzollern Sigmaringen, căci aceste din urmă fac nazuri, se codesc şi au aerul de a ne milui primind Coroana românească, înconjurând această primire eventuală cu tot felul de restricţiuni şi de condiţiunî. Sermană Românie! Căzut mai atât de jos ca Coroana marilor toi Domnitor! sâ fie despreţuită şi precupeţită de nişte prinţişori streini de lege şi de neamul tău!! Nu! Dumnezeul României nu ne va impune o înjosire atât de mare. Dar Sfânta Scriptură ne zice : „ Ajută-te, şi Dumnezeu le va ajuta !“ Suntem dar datori Ţărei noastre, mormintelor părinţilor noştri, de a ne lupta cu bărbăţie contra marii primejdii ce ne ameninţă. Am arătat cât de ridicole sunt pretinsele drepturi de moştenire ale prinţişorilor germani; dar chiar dacă ar fi temeinice, ele trebue să dispară în faţa intereselor unei naţiuni. Istoria, şi mai ales aceia a veacului nostru, ne arată că Dinastii întemeiate pe drepturi istorice şi legitime au fost răsturnate în ziua când ele nu corespundeau aspiraţiunelor naţionale. Şi noi Românii ne am opri în faţa unor terfeloage ridicole, ticluite între membrii unei odrasle streină, după ce 22 de ani de suferinţe şi de umilire ne au dovedit de ce este destoinic un Hohenzollern Sigmaringen ? — Poporul Român ar suferi ca o mână de ambiţioşi şi de curtezani nemernici, uitând datoria lor cea mai sfântă, să impună Tarei o a doua generaţiune de papistaş! duşmani tre moarte ai neamului nostru !— Nici o dată ! — Nu ştim cât timp Carol I va sta pe Tron pentru nenorocirea acestui popor; dar ceea ce ştim, fiindcă în pieptul nostru bate o inimă de Român, este că în ziua când un Ferdinand sau oricare alt prinţişor de soiul lui, ar cuteza să întindă o mână nelegiuită spre Coroana Românească, atunci, p ! atuncî . Răbdarea noastră a tuturor va sfîrşi; poporul îşi va aduce aminte de ceea ce au făcut alte popoare în asemenea împrejurări şi va începe lupta sfîntă contra străinismului. Sunt momente în viaţa unei naţiuni în care revoluţiunea este nu numai un drept ci chiar o datorie !! .Alex. V. J Belăimanu. --------—•-©*··-•--------- ----------------------------- ŞTIRI TELEGRAFICE , Londra, 24 Ianuarie. Standard pledează cauza apropriere! Englitereî şi Rusiei într’un sens pacinic. Conservatorii englezi nu doresc de cât menţinerea echilibrului în Europa; şi dacă vr’o putere oarecare ar încerca să tulbure acest echilibru, Hugikera ar şti ca şi în timpul lui Napoleon I, să dejoace proiectele sale. Dar Standard se întemeiază pe înţelepciunea şi sinceritatea Suveranilor, şi îndeosebi pe înţelepciunea şi sinceritatea Ţarului. Berlin, 24 ianuarie. Gazeta Germaniei de Nord desminte ştirile date de diferite ziare cari spun că Englitera menţine tratatele cari opresc influenţa preponderantă a oricărei puteri in insulele Samoa. Jurnalul german desminte asemenea că Englitera şi Statele Unite ar fi adresat la Berlin note cari blamează procedările agentului german. Foaia berlineză declară că aceste ştiri sunt o curată născocire, şi adaugă că, cu toată neexistenţa aranjamentelor menţionate, Germania va respecta drepturile dobândite de alte puteri la Samoa. ------------------------------------------------ PrrODUSELE FARMAGEUTICE Una din legile, poate cea mai bună ce guvernul colectivitate! a lăsat moştenire ficei sale, noua colectivitate, mi se pare că este aceia a serviciului sanitar.' Aceasta lege, deşi n’a dat toate roadele la care este menită, totuşi nu ’i de tăgăduit, că ea a fost matur alcătuită, mai cu seamă în partea aceia unde sunt dictate măsurile de control asupra medicamentelor străine. Era un adevărat scandal în ţară cu: hapurile şi al fia lui Holdway, pilulele lui Ricard, Vina de Chinchina, hapurile Contelui Matey, etc. toate falsificate şi neconţinând niciodată substanţele medicamentoase care figurau pe etichetă Sumele enorme de bani ce şarlatanii scoteau din ţară, se poate şi azi calcula, după fabuloasele preţuri cu care ei plăteau inserţiunile şi reclamele lor, în ziarele româneşti. De la promulgarea legei, care introducea controlul şi analiza chimică asupra tuturor medicamentelor compuse, a încetat cu desăvârşire reclama, şi era natural, căci oricât de vechi colectivişti erau şi sunt unii din membri consiliului superior medical, totuşi ei sunt medici şi mai presus de toate Români şi deci ei nu se pot da în partea acelor ce pentru nişte hapuri de pâine sau alifie de spermanţet ne luau o sumă de bani. Prin urmare, legea este bună şi trebue respectată, ba încă trebue îngrădită de noi garanţii, fiind în joc sănătatea publică. S’a cerut în Cameră guvernului ca să revie asupra acestei legi. Iată care sunt motivele pentru care se cere cu atâta stăruință revizuirea legei. D. I. Lahovari nefiind decât echoul ei. Sunt o seamă de oameni cari nu pot pricepe că aceleaşi recepte, domnesc invariabil la prepararea tuturor medicamentelor compuse. Dar de, dacă nu poartă marca fabricei (fără nici o alusiune la Epoca) franţuzească, nu pot fi bune. Cu alte cuvinte, suntem în faţa reproducerea fenomenului ce s’a observat şi cu primii medici Români. Credem că nu se vor găsi puţini cari să nu ne dea dreptate. Avem, din fericire, încă în viaţă, mulţi din primii medici Români, cari pot spune câte au păţit de la o seamă de oameni, până să’i poată deprinde să se lase a fi căutaţi de ei. Pe atunci nu putea fi bun un medic, daca nu era neamţ şi daca nu i se termina numele cu berg, burg, sky, ay, etc. Tot aşa şi azi, cu farmaciştii, nu pot fi buni, pentru că nu sunt francezi sau cel puţin n’au învăţat în Franţa şi pe urmă chiar cei care au învâţat, nu’şi pun pe firmă, afară la uşa prăvăliei, indicaţiunî de reclamă, cum de exemplu : Elevul lui Ricard din Paris, sau al lui Fayard etc . aşa cum fac toţi şarlatanii, marca fabricei să fie, iar nu marfa. Dar, ceea ce nu putem noi admite, la promotorul idei, d’a se revizui legea sanitară, este judecata nedreapta ce d-sa face asupra capacităţii farmaciştilor noştrii, adică cum, ţara românească, poate produce genii militare, financiari iluştrii, medici şi avocaţi celebri, până şi diplomaţi hors ligne, ca d. Carp, în fine de toate şi numai farmacişti nu; aceasta zen este culmea egoismului. Ce oare, fiind că cei ce se consacră specialitatea de farmacişti, începe de la spălarea sticlelor, intră în categoria celor care trebuesc puşi la Epitropie ? sau cu calitatea lor de români inspiră mai puţină încredere decât streinii ? Trist spectacol ! Pentru ca să sfârşim, vom mai spune două cuvinte, adică , admiţând chiar că se va modifica legea, în sensul de a se lăsa liberă intrarea în ţară a tuturor hapurilor de pâine şi a diferitelor ape văpsite şi botezate în toate felurile, cine le va vinde ? Căci noi nu putem crede un singur moment pe farmaciştii noştri atâta de slabi, încât să primească brevetul de incapacitate ce li se oferă şi să se facă intermediator unor şarlatani. Ori şi cum însă, lucrul este foarte semnificativ, cererea de revizuire a legei a fost cerută de avocaţi, iar nici cum de medici, singuri care ar fi în drept s’o facă. Lin fost client al luî Holoway. --------ocso---------o ură neîmpăcată pentru colectivişti şi şeful lor, nu desaprobă acest plan. Din contra, junimiştii cari au servit pe D. Ioan Brătianu, şi cari nădăjduesc poate să se servească de el, resping orice idee de dare în judecată. Regele, care ştie că cea mai mare vină ce se poate aduce D-lui Brătianu este că sub densul s’a întins prea mult prerogativa regală în detrimentul drepturilor Parlamentului şi a libertăţilor publice, nu poate să autorizeze de loc urmăririle. Iată deci, şi nimeni nu ne va contrazice, toate elementele unei mari şi frumoase neînţelegeri. --------——o®o-«—------— Armonia pvernamentală Cu privire la România, ziarul Temps, în numărul său de la 22 ianuarie, publică următoarele : In România, raporturile au început a se cam reci între junimişti şi conservatori. Cele două grupuri nepotrivite, a căror alianţă a alcătuit un minister, pare că duc împreună rea gospodărie. Nu s’a uitat, credem, că în faimosul program, publicat de junimişti, înaintea alegerilor, în ziarul Oficial, figura un proiect menit a stabili inamovibilitatea magistraturei. D. Vernescu, şeful grupului conservator-liberal, n’are aceiaşi părere în privinţa garanţiilor necesare neatârnărei judecătorilor, căci a revocat o jumătate duzină de magistraţi, culpabili că s’au prea amestecat în politică sub ministerul Brătianu. D. Carp, ministrul afacerilor streine, care pare puţin pătruns de necesitatea solidarităţei ministeriale, ’şî-a manifestat fără întârziere desaprobarea sa, depunându’şi carta la judecătorii destituiţi. Regele, lucru şi mai grav, s’a grăbit să invite pe aceste victime ale ministerului său la un bal al Curţei, unde foştiî magistraţi, înmărmuriţi de o aşa onoare după ce au încercat o aşa nedenmitate, nu s’au sfiit a ’şi lua o atitudine trufaşă. Nu e numai atâta. Diverginţele latente între conservatori şi junimişti, şi intre conservatori şi Regele, au să izbucnească, într’un punct foarte important. Un liberal, D. Blaramberg, va cere punerea în acuzare a D-luî Ioan Brătianu, pentru actele sale, comise în timp de 12 ani Conservatorii, cari au păstrat Cronica parlamentara Gestiunea presidenţială In sfârşit cestiunea porturilor france a devenit ceea ce era să fie,morul de discordie între conservatorii oneşti şi Conservatorii colectivişti. Aceasta s’a arâtat ori pe faţă în toată simplicitatea sa. Focul discuţiunel s-a deschis eri D. I. M. C. Epureanu care, ca conservator, a crezut că e demn săurmeze convingerilor sale proprii și, precum lesne se înțelege, a dat mâna d-luî Lascar Galargiu. In discursul său, tânărul orator s’a ocupat mai mult cu detalii de cât cu cestiunea principală; ceea ce e de notat însă este, că d-sa va vota în deplină convingere pentru restabilirea privilegiului Galaţilor şi Brăila. După d-sa a venit la rând d. G. Duca. Astăzi suntem nevoiţi ca să ne ocupăm şi de d-sa. D-sa a citit pe vre-un enciclopedist pe care l-a învăţat pe de rost şi adesea In vorbirea sa, s’a împedicat, de oare ce memoria nul sluja tocmai bine. Chiar dela începutul discursului său, s’a vâzut că d-sa va plictisi Camera, căci introducerea care a preceidat fondul—dacă fond se poate numceea ce a zis d-sa — exordiul a fost lung, fără ca să ne înșelăm, de 2 metri și jum. mâsura junimistă, însuşi onorabilul vice-preşedinte, junimist din cei mai vechi şi sânge neamestecat, s’a plictisit; căci, în mijlocul unei ilarităţi ce depăşeşte ori ce închipuire, D-sa a apostrofat pe un întrerupâtor zicându’i : nu întrerupeţî pe orator, lăsaţii să ajungă la partea a treia. D. Duca, avuse ingenioasa idee de a’şi împărţi discursul său în trei părţi. Că n’a zis nimica în lunga sa palavră nu trebue să amintim, dar a făcut totuşi ceva, a plictisit şi pe d. P. P. Carp. In fine după atâta plictiseală a venit şi momentul important. D. M. Cogălniceanu a cerut cuvântul în cestiune de regulament. In cestiune de regulament! Daniel a găsit vechiul parlamentar ocazie ca să amintească D-lor Alex. Lahovary și G. Vernescu că au făgăduit porto-francul și a cerut ca ministerul să se esplice. Fiind însă că ministerul n’a vrut, s’a ridicat D Lascar Catargiu şi a zis : lăsaţi că după mine vor vorbi. O îndelungată salvă de aplauze au însoţit aceste cuvinte ale onorabilului preşedinte al partidului conservator. Gestiunea preşidenţială a fost pusă. cu o claritate şi o onestitate pe cari le putem numi visibile, leaderul conservatorilor a arâtat adevâratul teren pe care trebue să stea cestiunea în desbatere, a reehiemat pe conservatori la îndeplinirea făgăduințelor lor, a arătat că sistemul colectivist e în picioare cu tot aparatul său și a spus acelora cari nu vor ca să facă onoare promisiunilor lor un râmas bun. Aplause frenetice şi îndelung repetate au însoţit fiecare trasă a onorabilului D. Lascar Catargiu, pe când tăcere întreruptă prin aplause de comandă însoţia discursul de respuns al D-luî Carp, care în treacăt fie zis, n’a atins cestiunea. Cestiunea presidenţială odată pusă, guvernul a perdut mult şi în ochii acelor partisani cari’l susţin; căci până acuma el lăţise vestea că D. Lascar Galargiu nu va face cestiune presidenţială din cestia porturilor france, lucru ce el totuşi l’a făcut cu o claritate ce nu lasă absolut nimica de dorit. Atârnă acuma de conservatori de a fi conservatori sau de a se metamorfosa în colectiviști cu titlu, căci fără