Adevěrul, iulie 1889 (Anul 1, nr. 262-287)

1889-07-31 / nr. 287

2 mânia din p­artea românilor, iar din partea ringurilor, bravo, bis. Când am început să cântăm marşu lui Racoţi, sbiera şi bătea cu bastoa­nele în masă şi ast­fel am câştigat şi buni florini. Primeşte, Domnule Redactor stima şi consideraţia ce vă păstrez. Năstase Ionescu chitarist Viena, 6 August st. n. 1889. LUNI şi MARȚI 31—1 AUGUST 1889 Din Câmpu-Lung Pardon O animaţie, o mişcare, un flux şi re­flux­­continuu­­.domneşte dimineaţa de la 8—10 şi seara de la 9—12 pe aşa po­reclitul pardon. D soare, D-ne, D-ul, se înghesui, se string, se stâlcesc, fără ră­gaz şi aerul răsună de vecinicul pardon. Pardon.... auzi glasul cristalin al unei gentile duduci, cu o hil ca azurul, gura ca fraga şi buze roşii ca coraliul, par’că nu regretă, că umărul său rotund, desi­­nându-se răpitor sub stofa strevezie, s’a lovit de al unui domnişor, pomădat şi sclivisit în cât d’abia ’ţi rabdă ochii să ’l priveşti. Pardon.... auzi şi glasul gros, cu al unui buhăiţi de baltă, al unei de­moiselle, în etate d’abia de 38 ani şi ochii săi stinşi, bătând în galben, ca al unui coroiu, privesc galeş, langoureux, ca o curcă udată, roiul de pierde vară. Tipuri, şi din cele mai caracteristice, găseşti aci. .. şi cât îţi cere inima. Dar ceea­ ce te îngrozeşte mai mult, ceea­ ce ’ţi sbuciumă fiinţa şi te aruncă într’un spasm convulsiv, sunt câte­va figuri, că­rora nici în mijlocul Saharei nu le-ai da dreptul să fie aşa de slute. Boiul de pierde vară, d’abia le-a găsit câte­va­­porecle, şi acelea d’abia pot arăta o imagină pală a adevăratului tip. Aşa uneia, îndulcind expresiunea, făcând’o mai suavă, ’i-a zis Furia, alteia Hamlet, dar nu umbra lui Hamlet prinţul, ci Hamlet în mâna Turcilor, apoi Spectrul, un specimen de tip necunoscut, bun de expus la Paris. Talia cocârjată, ochii fără pic, de vlagă, glasul gros şi monoton, degetele uscate lungi şi fără carne, na­sul cu ciocul de cucuvae, în urmă Bébé­­gingaşe, sburdslnicie de copil, răpitoare în naivitatea sa, Vistiti, tipul cel mai curat de maimuţă neastâmpărată etc ... şi alte multe figuri, prea cunoscute şi destul de bine descrise de vestitul în de-al­de-astea Claymoor, unele pe la băile Constanţa, altele la Slănic, Pucioasa, etc. de alţi cronicari. Musica cântă în toate dimineţile, lu­mea mişună prin aleele gradinei, pe bu­levard, şi vecinicul pardon, resună aci ascuţit, aci gros­or strident, în toate părţile Cu toate astea, va dispare şi el, acest faimos pardon, după cum în curând a­­ceastă afluenţă de lume, va părăsi Câmpu- Lung, lăsând în urmă’i viţiul, miasmele otrăvitoare şi infecţioase aduse din Bu­cureşti. Câmpulungenii, într’un moment de ex­pansiune, într’un exces de sensibilitate au înlocuit pardonul, prin Je m­en fi... de votre pardon; ast­fel, şi aci ca în toate, evoluţia este continuă, de la compus la simplu.... care este perfecţiunea. * * * Eri s’a făcut a doua excursiune la Dâmbovicioara. Figuri vesele, râzetoare, obraji roşii, rîsete ne­mai contenite, buze fragede şi dulci, ochi negri, albaştri ca seninul ce­rului, verzi ca smaragdul; iată carac­teristica acelora cu cari am mers în excursiune. Nu ca rândul trecut, mono­toni prin simplitatea lor, displăcuţi prin lipsa cea mai complectă de bun simț și avari în cât te indispunea. Ba în urmă zicea : ’mi pare rău de banii ce ’i-am cheltuit. Aceasta este culmea! Să re­greți 30—40 franci pentru că ai văzut Qâmbovicioara... Vreme frumoasă, un soare măreț um­plea văzduhul cu razele sale, vântul bă­tea lin, răcoros, paserile ciripeau prin­tre frunze, apa limpede, lucitoare, mur­mura în depărtare, totul era voios, ve­sel poate pentru că noi eram ast­fel. La 11 ore, am ajuns la Dragoslave. Frumuseţea poziţielor din jurul acestui sat, în zadar te-ai sili s’o descrii, ar fi să o micşorezi. Trebue să vezi pentru ca să poţi admira şi să tot priveşti fără să te mai saturi. După ce am mâncat la hanul din sat, cu o foame şi aviditate fără sea­măn, ne-am îndreptat spre Rucăr. Aci caii ne aşteptai­ şi toţi bucuroşi fără grije, am plecat d’avalma spre Dîmbo­­vicioara. Alesesem calul cel mai nalt, dar ştii proverbul: mare, dar prost. Aşa nesimţire n’am mai pomenit. Era tot aşa de impresionabil la ciomegele ce’l căram, ca şi dulcea mea companioană din rândul trecut, în faţa frumuseţilor de la Dragoslave. Cum am intrat pe albia Dîmbovi­­cioarei, zarva cea mare, zgomotul infer­nal ce fusese până atunci, încetă ca prin farmec. O linişte adâncă se făcu. Fru­museţile negrăite începeau.. E peste pu­tinţă să le descrii. Scoţi doar pălăria, umilit îţi pleci capul şi te închini na­turei — cel mai mare artist — care se vede aci în toată splendoarea, în toată fru­museţea ei sălbatecă. Ca în pelerinagiu, toţi, cu cea mai mare religiozitate păstrau tăcerea. Nu­mai ochii priveau ; aci se oglindea na­tura, aci se reflectau toate aceste ideale privelişti şi sufletul transportat, se ’nălţa până la Creator! Şi pe când perdut în contemplarea acestor minuni de arta cea mai egoistă, cea mai perfectă, a ce­lui mai mare maestru — natura — cazi prada gândurilor şi te duci cu mintea într’o lume de închipuiri, calul încet, încet, te duce printre pietrele presărate pe albia Dîmbovicioarei, păşind prin apa cristalină, ce vîjie zgomotos şi care la fie­ce pas se sparge în mii de fâşii strălucitoare, ca o beteală de argint. Mergem în şir, unii după alţii. La început D-ra Nolica... o brună cu ochii negri, adânci ca marea, privirea pătrunzătoare, scânteind, pieliţa feţei ca­tifelată, albă şi moale ca petalele de crin, părul negru cu reflecte albăstrii, şi o gură cu buze de carmin, dulci şi fragede. Vocea­ duioasă, blândă, melo­dioasă, întipărită de o dulceaţă fără seamăn. Ai fi stat ore întregi şi nu te-ai mai fi săturat ascultând-o, de o sbur­­dalnicie excesivă, cu acea naivitate gra­ţioasă şi plină de farmec ce caracteriză copilăria, dânsa era sufletul acestei ex­­cursiunî. . . . In urmaşa, D-ra Valentina .. forma un contrast isbitor. Blondă, cu părul în lungi bucle ca o beteală de aur, cu o alură onduloasă, modelându-şi corpul, cu o graţie infinită, după mişcările ca­lului, privind munţii şi trăind mai mult cu sine, rar răspundea la ploaia de în­trebări cu care necontenit o aborda to­varăşa sa. De o parte Zburdălnicia, gra­ţii de copilă, surîs îngeresc, aci serio­zitate, reverie, răspunsuri evasive, dis­trate, ocupată mai mult a răspunde gân­durilor sale poate. D­ra­gnca... venea în urmă-te. Părul de un negru ca abanosul, ochii negri cu o privire atât de pătrunzătoare în­cât ai fi crezut că sunt a unul Get­­tatore, îţi sfărma fibrele cele mai intime când o priveai. O privire mortală. E­­nergică, animată de simţiminte mai mult virile cari se reflectau în linii distincte pe faţa sa serioasă, era tipul amazoa­nei, al pudicei Diane. In urmă, într’un şir ondulos, urmând sinuosităţilor potecilor, veneau D-ra Zoe... D rele Elena şi Aristia... şi în fine ceata cavalerilor cari încheiau cavalcada. Când am ajuns la peşteră, razele soa­relui loveau drept în stânca din faţa îi vorbise,— şi îşi căpătase liniştea de care avea atâta nevoe. Manuel venea regulat în fie­care zi. Venea dimineaţa şi se ducea când însera de tot. Şi când era să plece, Leonida îi spunea : — De ce te duci ? Nu ţi-am spus că castelul e al d-tale ? Vrei să locuești în el? Mai bine ai fi aicea de­cât la Ne­­vers, unde fără îndoială trebue să ai o casă neincăpătoare ? Dar el se temea să rămână. Deja ve­nea numai într’ascuns, pentru ca să nu se observe vizitele lui prea dese. Ce-ar mai fi fost încă dacă se muta cu totul la castel ? Când pleca din Nevers, nu știa cum să se facă mai bine nevăzut. înconjura mult până când să ajungă la Maison-Fort, fiind­că venea mai în­­tot­dea­una la aceiași oră. Leonida îl aș­tepta cu mare nerăbdare, numărând mi­nutele și secundele. Cum auzea tropăitul calului, se învio­ra deodată la faţă. Şi când se întîmpla de întârzia Ma­nuel, ea nu mai ştia ce să facă de ne­răbdare. Îi trecea prin cap fel de fel de bă­­nueli, se vedea părăsită şi de astă-dată pentru tot­d’a­una, fără nădejde de a l mai vedea. Şi când în momentele acelea tocmai venea baronul, o găsea adesea cu capul venit în pernă şi dormind. Dar cum îl zărea, îi venea inima la loc. Şi dacă o întreba el de ce plângea, ea-i spunea totul, nu-i ascundea nimic. bortei şi reflecta ast­fel lumina întinsă în galeria îngustă, sombră întunecoasă a grotei. Stalactitele şi stalagmitele se distin­geau, într’o lumină pală, albastră, per­­dută. O răcoare de ghiață domnea. Din tavan cădea picături reci de apă, în pă­mânt humos, mărind stalagmitele presă­rate prin galerie. Spre seară, ne-am întors la Câmpu- Lung. Luna jumătate, arunca o lumină moartă peste întreaga fire. Razele sale alburii, lumina munţii de-alungul. In vale la Dragoslave, apa Dâmboviţei vî­­jia, isbindu-se de pietre şi poalele mun­telui, spărgendu-se în miriade de pică­turi lucitoare ca diamantele. Vântul bâ­­tea lin, turmele urcau încet, îndreptându­­se spre ogrăzi, în depărtare buciumul sună a jale, stelele rind, una câte una se ivesc pe bolta senină, valea se pierde într’o ceaţă alburie, încet, amorţitor cumpăna scârţie în vânt, casele ridică în lună streşini vechi, şi zidurile spoite cu var, lucesc la lună; clopotul s’aude mo­noton, prelung, în tăcerea serei; greie­rii ţîrîesc prin iarbă, pe când luna lin, încet-încet, alunecă pe deasupra păduri­lor de brad aruncând o ultimă privire văiei căzută în negură, şi perzându-se pe după vîrf de munte. O tăcere adîncâ domneşte. Boarele doar tremură printre frunze şi în depăr­tare fluere murmură la stână. Cât de bine îţi face astă tăcere, astă linişte complectă... luna lucind pe cer, vărsând apelor văpaie şi în jos apa mur­murând strecurându-se printre bolovani şi rădăcini de arbori, ducând cu sine a­­celeaşi unde cristaline, acelaş şopot mis­terios, murmurător. De la răscioare. Pe timpul verei Administraţia ziarului Adevărul primeşte abonamente şi cu nu­mărul : 10 bani pentru toata ţara 151 d „ străinătate Informaţiind BULETIN METEOROLOGIC Bucureşti, 29 Iulie 1889. Casa Menu ne comunică următoarele : Termometru­l!||Bţigrade arată la 12 or­e 'noăpt.tra. ” 18, gr. 1 7 ore dim. -1- 20,5 gr. La 12 ore +30, gr înălţimea Barometrică 753 Cerul puţin noros. Judeţe 28 Iulie 1889. Căldura cea mai mare 22 a fost la R.­­Sărat, şi cea mai mică 10 gr. a fost la Botoşani şi Ocna. A plouat în următoarele localităţi: la Balta Albă prea puţin, la Câm­­pina, la Călimăneşti, la Olteniţa şi la Zim­­nicea, a fost furtună cu ploaie; la Budeşti, la Piteşti şi la Ploeşti, la Cozia, a fost 13 gr. la C.­Lung 20 gr. la Predeal 12 gr., la Pucioasa 16 gr. la Sinaia 12 gr. și la Slă­­nic 16 gr. D ansmitere calomniilor colectiviste Din raportul D-lui procuror ge­neral al Curţei de Apel din Iaşi, No. 2620 de la 24 Iulie a. c. a­­dresat D-lui ministru al justiţiei, relativ la Crima (?!) din Dorohoi, se constată : 1. Că nu Grigore Helban este auto­rul faptului deflorărei femeei Maria Gheorghiu de origină din Iaşi, născută în anul 1874 August şi actualmente lo­cuind în Dorohoi la Hotel Zoller, în serviciul soţilor Stamatopol. Aceasta re­­sultă în mod indubitabil, zice D. pro­curor general, din împrejurarea că în noaptea de 11—12 Iulie curent, când se pretindă că s’a comis faptul, Gr. Hei­ban a dormit acasă la dânsul fiind bol­nav şi n’a părăsit casa. 2. Că femeia Maria Gheorghiu nu pretinde că ar fi coabitat şi altă dată cu Gr. Helban. 3 Că din depoziţiunile a numeroşi mar­­tori ascultaţi de I­. procuror general, se dovedeşte că Maria Gheorghiu a avut întâlniri în hotel cu P. H. Gortaszi, fost prefect,vreu 2—3 zile mai înainte de 1 Iulie curent 4. Că aceste întâlniri le au avut cu numitul din propria ei voinţă şi un spi­rit de cupiditate. 5. Că denunţarea femeei către par­chetul de Dorohoia în contra lui Gr. Hoiban, este făcută în urma îndemnului stăpânilor ei (soţii Stamatopol) a docto­rului Grandea şi Mihăilescu. 6. Că din deposiţiunea altor martor re­zultă că această femee până în ziua de 15 iulie, când a dat denunţarea parche­tului, nici nu cunoştea care sunt sem­nalmentele lui G.­ Holban. Acestea fiind faptele constatate, ce­rem cu insistenţă pedepsirea acelor func­ţionari şi militari, cari au dat concur­sul lor acestei înscenări infame. Aşteptăm acum ca D-nii mi­niştrii de interne, de resbel şi al instrucţiunei publice, să -şi facă datoria. D. V. Alexandri, este aşteptat să sosească peste câte­va zile în capitală. Ni se comunică din Focşani că e vorba de apropiata disolvare a consiliului general și a comitetului permanent din Putna. întâlnire pe teren, s’a terminat prin împăcarea părţilor, în urma retractăreî făcute de D. Rozescu. Martorii D-lui Rozescu, au fost D-nii Grădişteanu şi Vasilescu , iar ai D-luî Cuţarida, D-niî Tătă­­ranu şi Bereşteanu. Curtea de Apel din capitală va fixa azî ziua când se va judeca apelul escrocului Andronic, Consiliul comunal va fi convo­cat pe joia viitoare, poate că până atunci se vor mai aduna consilie­rii comunali care sunt împrăştiaţi prin toate părţile. — ■ — I — „Naţionalul dă ştirea că prinţul Ferdinand îşi va face serviciul de căpitan în regimentul al 7-lea de călărași din Iași“. Curat vorba ceia: „caută dra­gostea cu sila" La 15 August vor începe exa­menele de admitere în Asitul „E­­lena Doamna“ din Bucureşti. Recursul d-lui C. Popescu, pro­prietarul incetatului ziar Vocea A­­deverul, s-a amânat în Septem­brie. D. Colonel Baroţi, prefectul ju­deţului Constanţa, a sosit în Ca­pitală. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ .JULES MARY 33 Criminda, Iar nm Ești bun. . ești... bun.... Te... iubesc Și adormi îndată. El o privea lung cum dormea. Maria Jordarmet ne mai auzind nici un sgomot, intră în vârful picioarelor. — Doarme, zise ea, când se apropie de pat. Apoi, spuse lui Manuel: — Domnule ce bun eşti. Manuel, fidel făgăduinţei sale, stătu toată noaptea lângă patul Leonidei. Numai odată se deşteptă ea­, având cunoştinţă de cea ce se petrecuse . — Eşti aicea ? — Da. — Nu dormi? — Nu. — Ce faci ? Mă gândesc la d-ta­. Te privesc­ , te iubesc! — Mă iubeşti! Adormi din nou. Şi aşa trecu noaptea... Ploaia stătuse de mult, soarele răsărise. Era un timp încântător. XIII Leonida se întremă încetul cu înce­tul... îl văzuse, și scăpase de primejdie... — Vezi, dacă s’ar întâmpla să numai vii, s’ar sfârși totul cu mine. Când fu în , stare să se scoale din pat, și să poată umbla fără a se o­­bosi, nu­­ mai aştepta în camera ei, ci îi eşia înainte în grădină şi şedea la umbră unde­va, până ce auzea treapătul calului. Intr’o zi vezând că el nu vine de la Nevers pe drumul cel drept îl între­bă de ce face aşa-Manuel născoci un pretext, că deşi drumul e mai lung așa, dar e mai fru­mos, pentru că merge prin ulei de plopi şi alte soiuri de arbori. Mai întâii­ crezu ce-i spuse, dar a­­poi îi spuse : — Te ascunzi? EL roși, se tulbură, bâlbâi câte­va vorbe. Leonida plecă capul şi râmase pe gânduri. Sunt sigură că te ascunzi şi că ţi-ar plăcea mai bine să nu mai vii ? Spune, dacă nu-i aşa ? — De unde ţi-a venit şi închipuirea asta ? o întrebă el, căutând să-şi redo­bândească sângele rece. Ea nu-i mai spuse nimic, dar toată ziua n-o preocupă de cât același gând. — El vine, fiind­că i s’a făcut milă de mine... nici o dată nu mă va iubi... Și de ce se ruşinează oare ca să vină la noi ? Intr’o zi pe când eşia de la Maison- Fort, pe înserate, şi se întorcea la Ne-Am dori să ni se spună, ce măsuri a luat ministerul de fi­nance în contra perceptorului Cu­­lorel de Albastru din Capitală, care cu ocaziunea revizuire! rolu­rilor de contribuţiune, a scăzut mai mulţi patentări de clasa I la clasa III. Ştim că D. Inspector Boţea a anchetat faptul, mai ştim că un controlor fiscal a făcut apel la Comisiunea Judeţului îndrituita de lege a judeca aceste contestaţii, totuşi însă, pentru pilduirea celor­­l’alţi funcţionari cari­­şi-ar permite asemenea scăderi, cerem să ştim cum a fost pedepsit vinovatul. Se dă ca foarte sigură o apro­piată schimbare în personalul ju­decătoresc din Capitală. Se vorbeşte de apropiata retra­gere a D-luî A. Plavno, din func­ţiunea de ministru plenipotenţiar al ţărei pe lângă Curtea din Roma. Banditul Ion Codreanu, urmă­rit de multă vreme de poliţia Ca­pitalei, a fost în sfirşit prins, gra­ţie energiei funcţionarilor de la Secţia 30, cu doi sergenţi de oraş. Incidentul Rozescu—Cuţarida, care era să se termine printr’o vers, auzi sgomotul unei trăsuri care se apropia de el. Manuel mergea la pas; se dădea la o parte, ca să facă loc trăsurei să trea­că, dar auzi pe cine­va strigându’l din trăsură: _ — Domnule Manuel, fiind­că am fe­ricirea să te întîlnesc, n’ai voi să’mi fii tovarăș, călărind alături de trăsură ? Ași avea să’ți povestesc mai multe lucruri. Era doctorul Menager care se întor­cea de la un bolnav. Manuel, fără să’și poată da seamă pentru ce anume, dar întîlnirea asta nu’i plăcea — Târziu­ nu e, n’ai nici o grabă, cred. Prin urmare, mai putem odihni caii puțin, ’I zise doctorul. — Am să’ți dau o idee de ce va să zică gura lumei în provincie. Ce crezi că vorbește lumea pe la Nevers ? Manuel, de­și se simțea cam încur­cat, dar începu a ride. — Cum vrei D-ta să știm­ eu asta.... pune-mă cel puțin pe calea de a putea pricepe ? Spune-mî, așa în mod general despre ce e vorba, și mă voiu încerca apoi.... — E vorba de D-ta.... — De n­ne? — Da. Și se spun pe socoteala D-tale lucruri de care ai încremeni când le-ai auzi... — Și ce se spune? — Dacă ’ţi-oi spune eu, nu mai aî meritul c’ai ghicit. — Mă cunosc eu. Nu voiu ghici nici o dată. — Ei bine, închipuește’țî scumpul meu, că toată lumea vorbeşte că de opt zile încoace îţi petreci toată vremea, de dimineaţă până seara, la castelul de la Maison-Fort. — Ce copilărie! răspunse Manuel, cam tremurându-i vorba. — Asta am zis şi eu. Totuşi un lu­cru e lămurit că de cât­va timp duci o viaţă foarte tainică. Am venit de două ori să te văd la Nevers. Nu te-am gă­sit, şi n’a putut nimeni să’mi spună unde eşti. Chiar D. de Voudeuill se plinge, că tot de opt zile nu te-a mai văzut. Alt­­mintreri aveam o mulţime de motive ca să nu cred acestor născociri ale lumei, dar cei’alţi cari nu te cunosc cum te cunosc eu, cred în poveștile acestea, mai cu seamă că sunt așa de împodo­bite, în­cât trebue să fie cine­va neîn­crezător ca mine, ca să nu se ademe­nească a pune bază pe ele. — Ce? Vrea să zică mai adaugă lu­mea și amănunte ? — Ba încă, foarte precise. — Ai putea să-mi spui vre­unul ? — Da, cum nu... îmi aduc aminte mai cu seamă de trei sari patru.... De pildă spun că ai fost văzut dimineaţa la Maison-Fort, foarte de dimineaţă, şi de mai multe ori în şir. — S’a putut tare bine să trec prin grădină... D-ta ştii bine că în fie­care zi ies să mă plimb călare. (Va urma) Ştiri Telegrafice BERLIN, 29 Iulie. — Gazeta Critici confirmă ştirea care anunţă că garda de la graniţa rusească a fost spo­rită cu 18,000 oameni şi organisată milităreşte. 8,000 de oameni sunt de­­a lungul graniţei româneşti. WILHEMSHAVEN, 29 Iulie. — îm­păratul va sosi azi la amează şi va pleca cu tren accelerat la Berlin. Nu va fi nici o recepţiune. NEAPOLE, 29 iulie. — Transportul rămăşiţelor mortale ale D-lui Cairoli la gar­a din Neapole se va face azi la cinci ore după amiazi. Corpul va fi transportat la Gropello. Trenul funebru va pleca la 8 ore seara. D. Crispi a sosit ieri dimineaţă la Neapole. El a visitat pe văduva D-lui Cairoli căreia numeroase telegrame de condoleanţe i s’au adresat din Italia şi din streinătate. Ziarele continuă a apare încadrate în negru ; e doliu public în întregul regat. PRAGA, 29 Iulie.— Mergând la Ber­lin, împăratul Austriei, arhiducele Fran­­cisc Ferdinand şi corniţele Kalnoky, vor merge la trecerea lor prin Niedersedletz, să viziteze pe regele Saxei la Pilnitz. BERLIN, 29 iulie. — Se anunţă din Londra Gazetei Naţionale, că Grecia a adresat ultima sa notă circulară pentru ca să se facă câte­va demersuri în faţa agitaţiunei ce domneşte în Creta. ATENA, 29 iulie. —Se asigură că a­­dunarea insurecţională din Cuţumaria a aderat la propunerea guvernatorului re­lativ la numirea unor comisari însărci­naţi să intre în negocieri în vederea u­­nei învoeli. Situaţia e mai puţin încordată.

Next