Adevěrul, iulie 1889 (Anul 1, nr. 262-287)
1889-07-31 / nr. 287
2 mânia din partea românilor, iar din partea ringurilor, bravo, bis. Când am început să cântăm marşu lui Racoţi, sbiera şi bătea cu bastoanele în masă şi astfel am câştigat şi buni florini. Primeşte, Domnule Redactor stima şi consideraţia ce vă păstrez. Năstase Ionescu chitarist Viena, 6 August st. n. 1889. LUNI şi MARȚI 31—1 AUGUST 1889 Din Câmpu-Lung Pardon O animaţie, o mişcare, un flux şi refluxcontinuu.domneşte dimineaţa de la 8—10 şi seara de la 9—12 pe aşa poreclitul pardon. D soare, D-ne, D-ul, se înghesui, se string, se stâlcesc, fără răgaz şi aerul răsună de vecinicul pardon. Pardon.... auzi glasul cristalin al unei gentile duduci, cu o hil ca azurul, gura ca fraga şi buze roşii ca coraliul, par’că nu regretă, că umărul său rotund, desinându-se răpitor sub stofa strevezie, s’a lovit de al unui domnişor, pomădat şi sclivisit în cât d’abia ’ţi rabdă ochii să ’l priveşti. Pardon.... auzi şi glasul gros, cu al unui buhăiţi de baltă, al unei demoiselle, în etate d’abia de 38 ani şi ochii săi stinşi, bătând în galben, ca al unui coroiu, privesc galeş, langoureux, ca o curcă udată, roiul de pierde vară. Tipuri, şi din cele mai caracteristice, găseşti aci. .. şi cât îţi cere inima. Dar ceea ce te îngrozeşte mai mult, ceea ce ’ţi sbuciumă fiinţa şi te aruncă într’un spasm convulsiv, sunt câteva figuri, cărora nici în mijlocul Saharei nu le-ai da dreptul să fie aşa de slute. Boiul de pierde vară, d’abia le-a găsit câtevaporecle, şi acelea d’abia pot arăta o imagină pală a adevăratului tip. Aşa uneia, îndulcind expresiunea, făcând’o mai suavă, ’i-a zis Furia, alteia Hamlet, dar nu umbra lui Hamlet prinţul, ci Hamlet în mâna Turcilor, apoi Spectrul, un specimen de tip necunoscut, bun de expus la Paris. Talia cocârjată, ochii fără pic, de vlagă, glasul gros şi monoton, degetele uscate lungi şi fără carne, nasul cu ciocul de cucuvae, în urmă Bébégingaşe, sburdslnicie de copil, răpitoare în naivitatea sa, Vistiti, tipul cel mai curat de maimuţă neastâmpărată etc ... şi alte multe figuri, prea cunoscute şi destul de bine descrise de vestitul în de-alde-astea Claymoor, unele pe la băile Constanţa, altele la Slănic, Pucioasa, etc. de alţi cronicari. Musica cântă în toate dimineţile, lumea mişună prin aleele gradinei, pe bulevard, şi vecinicul pardon, resună aci ascuţit, aci grosor strident, în toate părţile Cu toate astea, va dispare şi el, acest faimos pardon, după cum în curând această afluenţă de lume, va părăsi Câmpu- Lung, lăsând în urmă’i viţiul, miasmele otrăvitoare şi infecţioase aduse din Bucureşti. Câmpulungenii, într’un moment de expansiune, într’un exces de sensibilitate au înlocuit pardonul, prin Je men fi... de votre pardon; astfel, şi aci ca în toate, evoluţia este continuă, de la compus la simplu.... care este perfecţiunea. * * * Eri s’a făcut a doua excursiune la Dâmbovicioara. Figuri vesele, râzetoare, obraji roşii, rîsete nemai contenite, buze fragede şi dulci, ochi negri, albaştri ca seninul cerului, verzi ca smaragdul; iată caracteristica acelora cu cari am mers în excursiune. Nu ca rândul trecut, monotoni prin simplitatea lor, displăcuţi prin lipsa cea mai complectă de bun simț și avari în cât te indispunea. Ba în urmă zicea : ’mi pare rău de banii ce ’i-am cheltuit. Aceasta este culmea! Să regreți 30—40 franci pentru că ai văzut Qâmbovicioara... Vreme frumoasă, un soare măreț umplea văzduhul cu razele sale, vântul bătea lin, răcoros, paserile ciripeau printre frunze, apa limpede, lucitoare, murmura în depărtare, totul era voios, vesel poate pentru că noi eram astfel. La 11 ore, am ajuns la Dragoslave. Frumuseţea poziţielor din jurul acestui sat, în zadar te-ai sili s’o descrii, ar fi să o micşorezi. Trebue să vezi pentru ca să poţi admira şi să tot priveşti fără să te mai saturi. După ce am mâncat la hanul din sat, cu o foame şi aviditate fără seamăn, ne-am îndreptat spre Rucăr. Aci caii ne aşteptai şi toţi bucuroşi fără grije, am plecat d’avalma spre Dîmbovicioara. Alesesem calul cel mai nalt, dar ştii proverbul: mare, dar prost. Aşa nesimţire n’am mai pomenit. Era tot aşa de impresionabil la ciomegele ce’l căram, ca şi dulcea mea companioană din rândul trecut, în faţa frumuseţilor de la Dragoslave. Cum am intrat pe albia Dîmbovicioarei, zarva cea mare, zgomotul infernal ce fusese până atunci, încetă ca prin farmec. O linişte adâncă se făcu. Frumuseţile negrăite începeau.. E peste putinţă să le descrii. Scoţi doar pălăria, umilit îţi pleci capul şi te închini naturei — cel mai mare artist — care se vede aci în toată splendoarea, în toată frumuseţea ei sălbatecă. Ca în pelerinagiu, toţi, cu cea mai mare religiozitate păstrau tăcerea. Numai ochii priveau ; aci se oglindea natura, aci se reflectau toate aceste ideale privelişti şi sufletul transportat, se ’nălţa până la Creator! Şi pe când perdut în contemplarea acestor minuni de arta cea mai egoistă, cea mai perfectă, a celui mai mare maestru — natura — cazi prada gândurilor şi te duci cu mintea într’o lume de închipuiri, calul încet, încet, te duce printre pietrele presărate pe albia Dîmbovicioarei, păşind prin apa cristalină, ce vîjie zgomotos şi care la fiece pas se sparge în mii de fâşii strălucitoare, ca o beteală de argint. Mergem în şir, unii după alţii. La început D-ra Nolica... o brună cu ochii negri, adânci ca marea, privirea pătrunzătoare, scânteind, pieliţa feţei catifelată, albă şi moale ca petalele de crin, părul negru cu reflecte albăstrii, şi o gură cu buze de carmin, dulci şi fragede. Vocea duioasă, blândă, melodioasă, întipărită de o dulceaţă fără seamăn. Ai fi stat ore întregi şi nu te-ai mai fi săturat ascultând-o, de o sburdalnicie excesivă, cu acea naivitate graţioasă şi plină de farmec ce caracteriză copilăria, dânsa era sufletul acestei excursiunî. . . . In urmaşa, D-ra Valentina .. forma un contrast isbitor. Blondă, cu părul în lungi bucle ca o beteală de aur, cu o alură onduloasă, modelându-şi corpul, cu o graţie infinită, după mişcările calului, privind munţii şi trăind mai mult cu sine, rar răspundea la ploaia de întrebări cu care necontenit o aborda tovarăşa sa. De o parte Zburdălnicia, graţii de copilă, surîs îngeresc, aci seriozitate, reverie, răspunsuri evasive, distrate, ocupată mai mult a răspunde gândurilor sale poate. Dragnca... venea în urmă-te. Părul de un negru ca abanosul, ochii negri cu o privire atât de pătrunzătoare încât ai fi crezut că sunt a unul Gettatore, îţi sfărma fibrele cele mai intime când o priveai. O privire mortală. Energică, animată de simţiminte mai mult virile cari se reflectau în linii distincte pe faţa sa serioasă, era tipul amazoanei, al pudicei Diane. In urmă, într’un şir ondulos, urmând sinuosităţilor potecilor, veneau D-ra Zoe... D rele Elena şi Aristia... şi în fine ceata cavalerilor cari încheiau cavalcada. Când am ajuns la peşteră, razele soarelui loveau drept în stânca din faţa îi vorbise,— şi îşi căpătase liniştea de care avea atâta nevoe. Manuel venea regulat în fiecare zi. Venea dimineaţa şi se ducea când însera de tot. Şi când era să plece, Leonida îi spunea : — De ce te duci ? Nu ţi-am spus că castelul e al d-tale ? Vrei să locuești în el? Mai bine ai fi aicea decât la Nevers, unde fără îndoială trebue să ai o casă neincăpătoare ? Dar el se temea să rămână. Deja venea numai într’ascuns, pentru ca să nu se observe vizitele lui prea dese. Ce-ar mai fi fost încă dacă se muta cu totul la castel ? Când pleca din Nevers, nu știa cum să se facă mai bine nevăzut. înconjura mult până când să ajungă la Maison-Fort, fiindcă venea mai întotdeauna la aceiași oră. Leonida îl aștepta cu mare nerăbdare, numărând minutele și secundele. Cum auzea tropăitul calului, se înviora deodată la faţă. Şi când se întîmpla de întârzia Manuel, ea nu mai ştia ce să facă de nerăbdare. Îi trecea prin cap fel de fel de bănueli, se vedea părăsită şi de astă-dată pentru totd’auna, fără nădejde de a l mai vedea. Şi când în momentele acelea tocmai venea baronul, o găsea adesea cu capul venit în pernă şi dormind. Dar cum îl zărea, îi venea inima la loc. Şi dacă o întreba el de ce plângea, ea-i spunea totul, nu-i ascundea nimic. bortei şi reflecta astfel lumina întinsă în galeria îngustă, sombră întunecoasă a grotei. Stalactitele şi stalagmitele se distingeau, într’o lumină pală, albastră, perdută. O răcoare de ghiață domnea. Din tavan cădea picături reci de apă, în pământ humos, mărind stalagmitele presărate prin galerie. Spre seară, ne-am întors la Câmpu- Lung. Luna jumătate, arunca o lumină moartă peste întreaga fire. Razele sale alburii, lumina munţii de-alungul. In vale la Dragoslave, apa Dâmboviţei vîjia, isbindu-se de pietre şi poalele muntelui, spărgendu-se în miriade de picături lucitoare ca diamantele. Vântul bâtea lin, turmele urcau încet, îndreptânduse spre ogrăzi, în depărtare buciumul sună a jale, stelele rind, una câte una se ivesc pe bolta senină, valea se pierde într’o ceaţă alburie, încet, amorţitor cumpăna scârţie în vânt, casele ridică în lună streşini vechi, şi zidurile spoite cu var, lucesc la lună; clopotul s’aude monoton, prelung, în tăcerea serei; greierii ţîrîesc prin iarbă, pe când luna lin, încet-încet, alunecă pe deasupra pădurilor de brad aruncând o ultimă privire văiei căzută în negură, şi perzându-se pe după vîrf de munte. O tăcere adîncâ domneşte. Boarele doar tremură printre frunze şi în depărtare fluere murmură la stână. Cât de bine îţi face astă tăcere, astă linişte complectă... luna lucind pe cer, vărsând apelor văpaie şi în jos apa murmurând strecurându-se printre bolovani şi rădăcini de arbori, ducând cu sine aceleaşi unde cristaline, acelaş şopot misterios, murmurător. De la răscioare. Pe timpul verei Administraţia ziarului Adevărul primeşte abonamente şi cu numărul : 10 bani pentru toata ţara 151 d „ străinătate Informaţiind BULETIN METEOROLOGIC Bucureşti, 29 Iulie 1889. Casa Menu ne comunică următoarele : Termometrul!||Bţigrade arată la 12 ore 'noăpt.tra. ” 18, gr. 1 7 ore dim. -1- 20,5 gr. La 12 ore +30, gr înălţimea Barometrică 753 Cerul puţin noros. Judeţe 28 Iulie 1889. Căldura cea mai mare 22 a fost la R.Sărat, şi cea mai mică 10 gr. a fost la Botoşani şi Ocna. A plouat în următoarele localităţi: la Balta Albă prea puţin, la Câmpina, la Călimăneşti, la Olteniţa şi la Zimnicea, a fost furtună cu ploaie; la Budeşti, la Piteşti şi la Ploeşti, la Cozia, a fost 13 gr. la C.Lung 20 gr. la Predeal 12 gr., la Pucioasa 16 gr. la Sinaia 12 gr. și la Slănic 16 gr. D ansmitere calomniilor colectiviste Din raportul D-lui procuror general al Curţei de Apel din Iaşi, No. 2620 de la 24 Iulie a. c. adresat D-lui ministru al justiţiei, relativ la Crima (?!) din Dorohoi, se constată : 1. Că nu Grigore Helban este autorul faptului deflorărei femeei Maria Gheorghiu de origină din Iaşi, născută în anul 1874 August şi actualmente locuind în Dorohoi la Hotel Zoller, în serviciul soţilor Stamatopol. Aceasta resultă în mod indubitabil, zice D. procuror general, din împrejurarea că în noaptea de 11—12 Iulie curent, când se pretindă că s’a comis faptul, Gr. Heiban a dormit acasă la dânsul fiind bolnav şi n’a părăsit casa. 2. Că femeia Maria Gheorghiu nu pretinde că ar fi coabitat şi altă dată cu Gr. Helban. 3 Că din depoziţiunile a numeroşi martori ascultaţi de I. procuror general, se dovedeşte că Maria Gheorghiu a avut întâlniri în hotel cu P. H. Gortaszi, fost prefect,vreu 2—3 zile mai înainte de 1 Iulie curent 4. Că aceste întâlniri le au avut cu numitul din propria ei voinţă şi un spirit de cupiditate. 5. Că denunţarea femeei către parchetul de Dorohoia în contra lui Gr. Hoiban, este făcută în urma îndemnului stăpânilor ei (soţii Stamatopol) a doctorului Grandea şi Mihăilescu. 6. Că din deposiţiunea altor martor rezultă că această femee până în ziua de 15 iulie, când a dat denunţarea parchetului, nici nu cunoştea care sunt semnalmentele lui G. Holban. Acestea fiind faptele constatate, cerem cu insistenţă pedepsirea acelor funcţionari şi militari, cari au dat concursul lor acestei înscenări infame. Aşteptăm acum ca D-nii miniştrii de interne, de resbel şi al instrucţiunei publice, să -şi facă datoria. D. V. Alexandri, este aşteptat să sosească peste câteva zile în capitală. Ni se comunică din Focşani că e vorba de apropiata disolvare a consiliului general și a comitetului permanent din Putna. întâlnire pe teren, s’a terminat prin împăcarea părţilor, în urma retractăreî făcute de D. Rozescu. Martorii D-lui Rozescu, au fost D-nii Grădişteanu şi Vasilescu , iar ai D-luî Cuţarida, D-niî Tătăranu şi Bereşteanu. Curtea de Apel din capitală va fixa azî ziua când se va judeca apelul escrocului Andronic, Consiliul comunal va fi convocat pe joia viitoare, poate că până atunci se vor mai aduna consilierii comunali care sunt împrăştiaţi prin toate părţile. — ■ — I — „Naţionalul dă ştirea că prinţul Ferdinand îşi va face serviciul de căpitan în regimentul al 7-lea de călărași din Iași“. Curat vorba ceia: „caută dragostea cu sila" La 15 August vor începe examenele de admitere în Asitul „Elena Doamna“ din Bucureşti. Recursul d-lui C. Popescu, proprietarul incetatului ziar Vocea Adeverul, s-a amânat în Septembrie. D. Colonel Baroţi, prefectul judeţului Constanţa, a sosit în Capitală. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ .JULES MARY 33 Criminda, Iar nm Ești bun. . ești... bun.... Te... iubesc Și adormi îndată. El o privea lung cum dormea. Maria Jordarmet ne mai auzind nici un sgomot, intră în vârful picioarelor. — Doarme, zise ea, când se apropie de pat. Apoi, spuse lui Manuel: — Domnule ce bun eşti. Manuel, fidel făgăduinţei sale, stătu toată noaptea lângă patul Leonidei. Numai odată se deşteptă ea, având cunoştinţă de cea ce se petrecuse . — Eşti aicea ? — Da. — Nu dormi? — Nu. — Ce faci ? Mă gândesc la d-ta. Te privesc , te iubesc! — Mă iubeşti! Adormi din nou. Şi aşa trecu noaptea... Ploaia stătuse de mult, soarele răsărise. Era un timp încântător. XIII Leonida se întremă încetul cu încetul... îl văzuse, și scăpase de primejdie... — Vezi, dacă s’ar întâmpla să numai vii, s’ar sfârși totul cu mine. Când fu în , stare să se scoale din pat, și să poată umbla fără a se obosi, nu mai aştepta în camera ei, ci îi eşia înainte în grădină şi şedea la umbră undeva, până ce auzea treapătul calului. Intr’o zi vezând că el nu vine de la Nevers pe drumul cel drept îl întrebă de ce face aşa-Manuel născoci un pretext, că deşi drumul e mai lung așa, dar e mai frumos, pentru că merge prin ulei de plopi şi alte soiuri de arbori. Mai întâii crezu ce-i spuse, dar apoi îi spuse : — Te ascunzi? EL roși, se tulbură, bâlbâi câteva vorbe. Leonida plecă capul şi râmase pe gânduri. Sunt sigură că te ascunzi şi că ţi-ar plăcea mai bine să nu mai vii ? Spune, dacă nu-i aşa ? — De unde ţi-a venit şi închipuirea asta ? o întrebă el, căutând să-şi redobândească sângele rece. Ea nu-i mai spuse nimic, dar toată ziua n-o preocupă de cât același gând. — El vine, fiindcă i s’a făcut milă de mine... nici o dată nu mă va iubi... Și de ce se ruşinează oare ca să vină la noi ? Intr’o zi pe când eşia de la Maison- Fort, pe înserate, şi se întorcea la Ne-Am dori să ni se spună, ce măsuri a luat ministerul de finance în contra perceptorului Culorel de Albastru din Capitală, care cu ocaziunea revizuire! rolurilor de contribuţiune, a scăzut mai mulţi patentări de clasa I la clasa III. Ştim că D. Inspector Boţea a anchetat faptul, mai ştim că un controlor fiscal a făcut apel la Comisiunea Judeţului îndrituita de lege a judeca aceste contestaţii, totuşi însă, pentru pilduirea celorl’alţi funcţionari carişi-ar permite asemenea scăderi, cerem să ştim cum a fost pedepsit vinovatul. Se dă ca foarte sigură o apropiată schimbare în personalul judecătoresc din Capitală. Se vorbeşte de apropiata retragere a D-luî A. Plavno, din funcţiunea de ministru plenipotenţiar al ţărei pe lângă Curtea din Roma. Banditul Ion Codreanu, urmărit de multă vreme de poliţia Capitalei, a fost în sfirşit prins, graţie energiei funcţionarilor de la Secţia 30, cu doi sergenţi de oraş. Incidentul Rozescu—Cuţarida, care era să se termine printr’o vers, auzi sgomotul unei trăsuri care se apropia de el. Manuel mergea la pas; se dădea la o parte, ca să facă loc trăsurei să treacă, dar auzi pe cineva strigându’l din trăsură: _ — Domnule Manuel, fiindcă am fericirea să te întîlnesc, n’ai voi să’mi fii tovarăș, călărind alături de trăsură ? Ași avea să’ți povestesc mai multe lucruri. Era doctorul Menager care se întorcea de la un bolnav. Manuel, fără să’și poată da seamă pentru ce anume, dar întîlnirea asta nu’i plăcea — Târziu nu e, n’ai nici o grabă, cred. Prin urmare, mai putem odihni caii puțin, ’I zise doctorul. — Am să’ți dau o idee de ce va să zică gura lumei în provincie. Ce crezi că vorbește lumea pe la Nevers ? Manuel, deși se simțea cam încurcat, dar începu a ride. — Cum vrei D-ta să știm eu asta.... pune-mă cel puțin pe calea de a putea pricepe ? Spune-mî, așa în mod general despre ce e vorba, și mă voiu încerca apoi.... — E vorba de D-ta.... — De nne? — Da. Și se spun pe socoteala D-tale lucruri de care ai încremeni când le-ai auzi... — Și ce se spune? — Dacă ’ţi-oi spune eu, nu mai aî meritul c’ai ghicit. — Mă cunosc eu. Nu voiu ghici nici o dată. — Ei bine, închipuește’țî scumpul meu, că toată lumea vorbeşte că de opt zile încoace îţi petreci toată vremea, de dimineaţă până seara, la castelul de la Maison-Fort. — Ce copilărie! răspunse Manuel, cam tremurându-i vorba. — Asta am zis şi eu. Totuşi un lucru e lămurit că de câtva timp duci o viaţă foarte tainică. Am venit de două ori să te văd la Nevers. Nu te-am găsit, şi n’a putut nimeni să’mi spună unde eşti. Chiar D. de Voudeuill se plinge, că tot de opt zile nu te-a mai văzut. Altmintreri aveam o mulţime de motive ca să nu cred acestor născociri ale lumei, dar cei’alţi cari nu te cunosc cum te cunosc eu, cred în poveștile acestea, mai cu seamă că sunt așa de împodobite, încât trebue să fie cineva neîncrezător ca mine, ca să nu se ademenească a pune bază pe ele. — Ce? Vrea să zică mai adaugă lumea și amănunte ? — Ba încă, foarte precise. — Ai putea să-mi spui vreunul ? — Da, cum nu... îmi aduc aminte mai cu seamă de trei sari patru.... De pildă spun că ai fost văzut dimineaţa la Maison-Fort, foarte de dimineaţă, şi de mai multe ori în şir. — S’a putut tare bine să trec prin grădină... D-ta ştii bine că în fiecare zi ies să mă plimb călare. (Va urma) Ştiri Telegrafice BERLIN, 29 Iulie. — Gazeta Critici confirmă ştirea care anunţă că garda de la graniţa rusească a fost sporită cu 18,000 oameni şi organisată milităreşte. 8,000 de oameni sunt dea lungul graniţei româneşti. WILHEMSHAVEN, 29 Iulie. — împăratul va sosi azi la amează şi va pleca cu tren accelerat la Berlin. Nu va fi nici o recepţiune. NEAPOLE, 29 iulie. — Transportul rămăşiţelor mortale ale D-lui Cairoli la gara din Neapole se va face azi la cinci ore după amiazi. Corpul va fi transportat la Gropello. Trenul funebru va pleca la 8 ore seara. D. Crispi a sosit ieri dimineaţă la Neapole. El a visitat pe văduva D-lui Cairoli căreia numeroase telegrame de condoleanţe i s’au adresat din Italia şi din streinătate. Ziarele continuă a apare încadrate în negru ; e doliu public în întregul regat. PRAGA, 29 Iulie.— Mergând la Berlin, împăratul Austriei, arhiducele Francisc Ferdinand şi corniţele Kalnoky, vor merge la trecerea lor prin Niedersedletz, să viziteze pe regele Saxei la Pilnitz. BERLIN, 29 iulie. — Se anunţă din Londra Gazetei Naţionale, că Grecia a adresat ultima sa notă circulară pentru ca să se facă câteva demersuri în faţa agitaţiunei ce domneşte în Creta. ATENA, 29 iulie. —Se asigură că adunarea insurecţională din Cuţumaria a aderat la propunerea guvernatorului relativ la numirea unor comisari însărcinaţi să intre în negocieri în vederea unei învoeli. Situaţia e mai puţin încordată.