Adevěrul, noiembrie 1889 (Anul 2, nr. 362-385)

1889-11-25 / nr. 381

SAMBATA 25 NOEMBRIE 1889 tul a angajat pentru lucrările de cap­tare, doi ingineri streini, dintre care unul a fost însărcinat anul acesta să studieze cestiunea filoxerei, sau să cum­pere viţă americană. Spune cu drept cuvînt că milionul captărei se va duce în lefi şi diurne, şi captare nu vom avea, sau că va tre­bui ca Camer­­e viitoare să voteze încă multe milioane ca să atingem scopul şi atunci Dumnezeu ştie ce se va întîm­­pla. Arată cum interesele particulare şi de nepotism prevalează asupra celor ge­nerale, etc. Prin urmare nici o modificare în sis­temul trecut, totul se petrece ca şi sub colectivi şi, dacă nu mai reii. In admi­­nistraţiuni, în instituţiuni, în ramurile economice, totul îşi urmează drumul ca şi mai ’nainte. Nepăsare complectă de averea terei, creare de sinecure, nepo­tismul incuragiat şi pus înaintea inte­reselor şi a propăşire! noastre econo­mice etc. etc. Iată cum merg lucrurile în ramura aceasta, care de alt­fel fiind bine îngri­jită şi cu pricepere, ar fi chemată să ne facă cinste şi să ne lase banii în ţară, căci destul îmbogăţim pe streini pentru toate cele­l­alte trebuinţe ce avem. CRONICA LITERARĂ COLABORATORII MEI Sub­semnatul, având gust să scot o publicaţie literară, sub titlul Revista Portocalie, am dat sfoară în ţară pe la toţi scriitorii, ca să mă onoreze cu co­­laboraţia lor. Din împrejurări independente de voinţa mea,—nu-mi sosise litera de la Paris, şi clişeurile se fac cu greutate,—am amâ­­nat la calendele Greceşti, apariţiunea a­­celei publicaţii. Dar, fiind­câ am primit de la crema scriitorilor noştrii, câte un articol—şi ca să nu se piarză asemenea mărgăritare, m’am hotărît să dau în ex­tract, părţile cele mai frumoase din ele. încep clar: I. Gion Curier Literar Cartea, La Question Danubienne, ce ne-o trimete un amic vechiu al nostru, un filo-român de baştină, după malurile Senei, acest rîu care fac Parisul drept în două, justement en deux, acest şarpe cu solzi argintii, care trece prin Lute­­ţia blajin şi grăbit, — ne-a sosit astă­zi şi se află pe masă în faţa noastră. Ea cuprinde trei sute opt­zeci şi cinci de pagini, tipărite cu caractere elzevi­­riene, pe hârtie velină, format No. 16. Cerneala, e probabil din fauri . Lo­­rilleux & Comp. Nopţi Albe este un volum cu rime şi cu ritm, etc, etc, etc. A. Vlahuţă Tablou Mintea se tăvălea într’un potop de aiurări, izbindu-se în bezna nepriceperii şi a tâmpeniii. Intr’un privaz mohorît, apăreau tră­surile borsumflate şi căznite , ca din nişte catene ruginite, cu belciuge mari şi cu cârlige călite în veninul vieţii în coro­­zivul traiului,—se zmucea, se lovea în stingii, inima închingată şi înşelată. I. L. Caragiali Teatru Nae Jpi­statu. Mă duc într’un suflet până la cârciumă, trag un mac-mahon la măsea, îmi răsucesc niţel barbişonul, suflu o mastică, mă gargarisesc cu un pe­­liaaş nou sug o drojdiiară, cumbat o pricină cu lustru, fac cu ochiu la o ba­terie, îmi spăl gura cu un rachiu de chimen, mă dreg, mă dichisesc, mă fac cum îi şade bine rumânului, şi dau­ o fugă la secţie, unde am sărvit,­vai de mine !... De la Vrancea S­adu Cerul era negru ca o piele de bivol/ nu se stinea de leac stele logostele, din pricina pustiilor de nori, care dau raita nebuni și cu părul vâlvoli­, pe șoseaua văzduhului. Ventul bătea în dorul leii, agale, par’că ar fi fost banul Ghica. P’o asemenea vreme împotrivă, își gă­sise Sandu să ’și răpite zilele. El luă coderișca cu bici cu tot, des­chise o gură mare cât toate zilele, de i se vedea omuşoru, şi o vâră pe bere­gată în jos, din­colo de bojoci, până în ficaţi, până în rinichi. * Icni tocmai de cinci ori, şi se is­tovi. D. Teleor Vedenii de Bohém E­nor, bate vântul—iar ciorile se ro­tesc uşoare în zborul lor, şi îşi ţipă cân­tecul. Poetul stă la fereastră cu o înfăţişare tristă, gândind tot la lucruri din ţări care nu sunt. Frigul din odae insă, îl readuce iar în lumea cea reală, şi chiar îl înspăimântă. O blană, ce minune..... ce cald ’l-ar ţine dânsa, l-ar înfăşură ca nişte braţe albe şi moi. Cât ar plăti acuma o res­pirare caldă, a unei copile dulci, şi cât o sărutare!.. Ori o mână mică şi albă, moale ca vara şi care să fie ascunsă în mâinile sale, ori nişte ochi de fată, mari şi gânditori... Dar afară ninge, cad fulgii cu îmbel­­şugare, — nu, nu e părere, frigul chiar ’şi-a îndoit puterea. Poetul tot priveşte cum cerul cerne mereu; dar ce minune ! fulgii erau din nişte perne... C. Miile După Natură Lângă casă, aproape de salon, se afla coteţul găinilor, cocina porcilor şi reti­­cadele. De dimineaţa până seara, mascuri, vieri, scroafe, purcei primau cu riturile borhotul ce se arunca de la povarna de alături. O duhoare ce nu semăna cu n­ci un parfum, te trăsnea când treceai pe acolo. Pe zidurile reticadelor se răsfăţafi, cuvinte ce nu se pot rosti într’un salon, şi cu ale căror puncte şi virgule, se însărcinaseră vizitatorii. De la Căscioare Idilă Faţa ei, era albă ca laptele, ca ză­pada, ca varul, ca spuma laptelui, ca crem foteaua, ca neaua, ca tibisirul, ca feder vaisui, ca ipsosu, ca marmura, ca madapolomu, ca crinul. Ochii ei erau albaștri ca cerul, ca scrobeala albastră, ca cicoarea, ca hârtia de lipit ferestre, ca zinoberul, ca ultra­­bla—încet, a­gale, leneş, tacticos, ta­­bedliu, lălâfi, de colo până colo. Corneliu Botez O Dragoste Fimeia era frumoasă ca un pricoliciu, şi deşteaptă—doamne, doamna, doamne!... Ochii ei erau ca două măsline, bu­zele ca două felii de portocale, şi nă­rile ca de armăsar. Of, of, of, mai­că Doamne, şi cum o mai iubiam... Era prima mea dragoste. O dată, am prins’o într’o clac de fin, şi eh, însu­şi—autorul—am deschis gura mare la ea, m’am uitat zbanghia, cum ’mi şade mie bine, şi am luat uin aer de deştept. Aşa­dar, ne-am drăgostit ca nişte pit­palaci până­­a zio. Şi eram pe nemâncate, dar dragostea învinge foam­ea. Cu toate acestea, păzitorul șureî, se plîogea aydoua zi, că ’l-ar fi lipsind a­­proape t'imetate din claia de fân. Cine s’o fi mâncat?... Curios. / Pentru conformitate /' N. D. Georgian. Informaționi Circulă zgomotul că Mareul Senatului își va da demisiunea în urma votului de Mercur!. Contingentul anului 1890 va fi de 14.000 tineri pentru armata perma­nentă, 2500 pentru călăraşi cu schim­bul, iar restul se va înscrie între dorobanţii cu schimbul. Ministrul finanţelor a depus ieri în Cameră următoarele proiecte de Tinul pentru anularea unei sume de 556 mii lei din budgetul chel­­tuelilor ; Altul pentru acordarea unui cre­dit de 1,213,940 ca plata anuităţi­lor­ împrumutului de 50 milioane rentă 4 la sută; Altul pentru acordarea unei sume de 263,082 lei, plată primelor de export pentru băuturi spirtoase ; Altul pentru anularea unei sume de 900,000 lei din bugetul datoriei publice, care împreună cu suma de 668.216 lei 83 bani să servească pentru fondul creditelor extraordi­nare. In comisiunea bugetar­ă sunt a­­leși D-nii: P. Carp, A. B. Heiban, G. C. Arion, I. Lahovary, I. Mar­ghiloman, C. Ressu, N. Nicorescu, Gr. Panu, T. Nica, M. Tzoni, Gr. Bui­­cliu, N. Filipescu, N. Voinov, M. N. Seulescu, E. Ionescu, G. Laho­vary, colonel Vrabie, Tache Ionescu, C. Enescu, P. Ene, M. Bah. Senatul a trecut ieri în secţiuni, pentru a se ocupa cu diferite lu­crări... neobositoare. D. Menelas Gh­ermani, mi­nistru de finance, a depus ieri pe Maroul Camerei un proiect de lege prin care cere acor­darea unui credit de 1.369.000 lei, pentru a se veni în aju­torul Creditului Funciar UII­ Aflăm cu plăcere că sunt lip­site de temeiu zgomotele despre trecerea D-lui C. Cogălniceanu, de­putat, în rîndurile concentraților. D.­ Carp a venit ieri la Cameră a­­verid­in buzunar, gata scrise, două pachete cu buletine de vot: unul cuprindea lista guvernamentală pen­tru comisiunea bugetară, cea­l­altă pentru comisiunea financiară. Asta e adevărata concentrare a neo-conservatorilor. Guvernul se inspiră din buzu­narul D-lui Carp. Ieri la orele 2 şi jumătate a avut loc îmmormăntarea regre­tatului colond Sergiu Voinescu. D. Colonel Poenaru, directorul Ministerului d­ Resbel, a ţinut o cuventare în biserica Creţulescu. cuvântare care a făcut o mişcă­toare impresiune asupra ascultăto­rilor. Cortegiul funebru era urmat de aproape toţi ofiţerii superiori şi inferiori aflaţi în garnizona Bucu­reşti, Şcoalele militare cu drapel sub comanda d-luî locot.­colonel Iarca, a­jutorul de până era al de­functului, Regimentul al 2-lea de linie, o baterie de artilerie pedes­tră şi un escadron de Roşiori dau onorurile militare. Cordoanele carului, care era acoperit de cununi, erau purtate de ofițerii superiori. O imensă aglomeraţiune de lume civilă urma acest cortegiu atât de impunător. Se vorbea foarte mult ieri la Senat, de numirea d-lui Leonida Paciurea, senator, în funcţiunea de membru la Casaţie. D-l Bobescu, inspector financiar, a fost numit inspector general al Creditelor Agricole, în locul d-luî Lepădătescu demisionat. După cum am anunţat’o intr’u­­nul din numerile trecute ale zia­rului nostru, D-nul Pariano, pre­fectul de Vlaşca, a demisionat din postul său, şi deşi demisia nu i-a fost primită, D-nul Pariano nu vo­­eşte cu nici un chip să mai o­­cupe acel post. M. S. Regele a primit era in au­dienţă la palat, o delegaţiune de Dobrogeni, cari au înmânat o pe­­tiţiune prin care arată nevoile ju­deţului Constanţa şi cer îmbună­tăţirile ce trebuesc făcute acestui judeţ­ Ministerul de finance a dat o circulară tuturor taxatorilor va­mali, ca în termen de 15 zile să achite diferenţele vamale ce fi­gurează asupra fie­căruia din a­­plicarea greşită a tarifelor vamale. Bustul artistului nostru Matei IVlliiU, 1UUUIT­UB U­l OLUiOi, CUIjG terminat. Acest bust va fi reuşit foarte bine şi în curind va fi expus. Din Slatina ni se comunică cum că Comitetul permanent ar fi voind să strice contractul cu proprieta­rul caselor unde se află acum can­celaria regimentului 3 de doro­banţi şi sa închirieze alte case, foarte proaste, numai spre a pro­copsi pe Cumpănășescu, fost co­lectivist și azi junimist. Ştiri Telegrafice BERNA, 23 Noembre. — Consilierul Droz a respins unei întrebări ce i se pusese în consiliul federal în privinţa ultimelor declaraţiuni ale comitelui de Bismarck în Reichstag, că nota elve­ţiană de la 11 Iulie e cel din urmă cu­vînt ce s’a zis în afacerea socialiştilor. Nici o comunicare nu s’a schimbat de atunci între cele două State şi mai cu seamă nu s’a făcut Elveţiei nici o pro­punere de reînoire a tratatului de resi­­denţă. El a adâogat că relaţiunile între cele două ţeri au devenit ceea ce erau înaintea ultimului incident. Consilierul Müller a zis din partea sa, că Elveţia a fost tot d’a­una gata să’şi îndeplinească datoriile sale inter­naţionale şi că a fost şi hotărâtă a nu sacrifica nimănui ideile şi aspiraţiunile sale politice. BERLIN, 23 Noembre. — Comisiunea pentru legea în contra socialiştilor a a­­doptat legea în întregul său, afară de articolul 24 care acordă dreptul de ex­­pulsare, care fusese respins şi în a doua citire. VIENA, 23 Noembre. — Politische Correspondent publică o scrisoare din Cettinge în care se zice că Poarta, res­­punzând reclamaţiunilor Prinţului de Muntenegru în privinţa protecţiunii ne­îndestulătoare a mânăstirei Decian îm­potriva albanezilor, a declarat că a luat măsuri pentru ocrotirea ordinei publice în vechia­­Serbie. Părintele Rafalovici, stariţul mânăs­tirei Decian, refugiat la Ipek, se va în­toarce la Decian sub escortă de nume­roşi geandarmi. Prinţul Nicolae a mulţumit ministru­lui otoman pentru grada Porţii de a răspunde. RENÉ RADOT UN PORTRET (Nuvelă) Mauriciu era de şase luni anume la Laon; ministrul de resbel hotărâse ca voluntarii să fie trimişi în acest oraş pentru a fi supu­şi instrucţiunii militare. Trebue să vă spun că prietenul meu Mauriciu era pictor, şi pic­tor de talent.. Cum sosi la regiment, după câte­va zile îl îmbulziră care dincotr’o cu comande de potrete. Le făcu chipurile cât îi fu prin putinţă, ca să-i mulţumească pe toţi şi să nu supere pe nimeni. Mai Inteiu veni colonelul la rând. Colonelul era om bun, harnic, şi se purta tare bine cu infe­riorii lui. Şi Mauriciu nu se putu plânge că n’a avut concediuri câte a vrut în timp de un an. Dar cu colonelul, nu scapă cine­va, mai e maiorul, căpitanul ajutor, comandantul com­paniei, locotenentul, sub-locotenentul, ser­gentul maior, furierul, sergenţii, apoi capo­ralii, care doamne fereşte, nu se lasă mai pe jos, pentru că de­­­au­ şi el două galoane galbene la mondir. Mauriciu le făcu chipu­rile tutulor, şi după ce a fost pedepsit cu câte­va zile de arest şi de sentinelă, se puse a lucra pentru el. V’am mai spus că com­an­­dele curgeau ca ploaia. Deputatul cel de cu­rând ales în localitate, şi a cărei soţie era prietenă cu coloneleasa, vftzuse pe pictor şi ardea de dorinţa ca el să I facă şi chipul prea iubitei jumătăţi. Poate chiar că ar figura la Expoziţiunea pe tablouri, cum fi­b“iMuv »Ji j/UJL GUlULLfcJlulUl. Soţia deputatului işî mărturisi voinţa prie­tinei sale şi Mauriciu după comandă începu să facă p­otretul grăsuliei doamne Dubois. Gh­asulie, nu-i terminul potrivit, dar asta-i vorba obişnuită pe buza unui pariziane, care se loveşte zilnic cot în cot cu vre­o feme­iuşcă mititică şi slăbănoagă, şi care îţi în­făţişează un chip bolnăvicios. * Doamna Du­­bois nu era cea ce se cheamă o femee groasă.. Sdravănă și roșie la față.. Poză de două ori înaintea pictorului apoi vrt-o două luni de zile nu ’1 mai vezu. Intr’o dimineață Mauriciu eșise să se mai plimbe prin târg, când văzu pe noul depu­tat venind în spre el. Apr­opiindu-se îi dădu mâna și-i spuse cu un glas prietenos: — Dragul meu, știi cât e de capricioasă nevasta mea.. După cum ved­eți lucrurile, portretul acela n’are să se mai sfirșească nici o dată.. E cam plicticos, mai ales că­­ași voi să-mi faci și mie portretul. — Asta nu vă impedică, și dacă vroiți.... — Da, o vroesc... Ia spune cât îmi ’ ceri pentru amândouă... Știi că am cheltuit trei­zeci de mil franci ca să m& aleg deputat... .Nu mai pot să mă asvârl în cheltueli.. în­țelegi dumneata! — înțelegi foarte bine.. De asta tocmai vreau să’ți vorbesc curat și lămurit: la Paris, nu iau mai puțin de o mie de franci, pentru un portret de mărime naturală.. Dar, fiind­că sunt soldat mai întâi de toate, și apoi fiind­că vreau să vă servesc, am să vă fac amândouă portretele pentru o mie de franci.. FOITA ZIARULUI „ADEVERUL“ Georges Chrst V VI 24 DRAGOSTEA DIN URMA — Vreau ca să trăești fericită și li­niștită­. Și voia face tot ce-mi va sta prin putință ca să nu stinghiresc aceas­tă fericire. O sărută cu foc. Era sincer în minu­tul acela. A doua zi Armand se duse laNeuil­­ly, lăsând pe Mina împreună cu marchi­zul de Villenoisy, care prânzise în ziua aceia la ei. Nu mai venise pe acolo marchizul din ziua în care hotărîse cu Mina ca să-i trimeată un agent, care să-l urmăreas­că pe Armand, în mişcările lui. Ii găsi pe amândoi în aşa bună în­țelegere, cu privirea liniştită și cu surî­­sul pe buze. Un străin nici n’ar fi pu­tut bănui că între soţia şi bărbat se iviseră greutăţi serioase. Cu toate astea marchizul, erea, prea fin, ca să nu tra­gă în beieri şi din amănunte. D. de Villenoisy observase în carie­ra sa diplomatică, că atunci afli mai cu uşurință un lucru, când ţi se pare că nu doreşti atâta să-l ştii. Aşteptă dar cu răbdare ca unul din interesaţi să simtă nevoia de ai face mărturisiri. Asta puteau s o facă tot aşa de bine contele ca şi contesa, căci amândoi deo­potrivă îl iubeau şi aveau încredere în el. Fiind­că un singur clopot nu î ţi dă de­cât un singur sunet, ar fi fost de do­rit, ca după ce va asculta pe unul, să asculte şi pe cel­alt. Dar era scris se vede că destăinuirele să i le facă numai D-na de Fontenay. Cum se sculară de la masă şi trecură în salon, contele se scuză că ar avea treabă, îşi luă bună ziua şi plecă. Abia eşi pe ușă, și Mina se apropiă de bătrânul marchiz. — M’am purtat tare rău cu dum­neata zise ea. Te-ai ostenit ca să mă îndatorezi, și n’am căutat măcar un mij­loc ca sâ-țî mulț­umesc. — Lasă, dragă, nu-mi ești datoare cu nimic.. Un bătrân și un vechiu prieten ca mine se simte fericit când poate fi folositor acelora pe care -i iubeşte........ Ai isnutit cel puţin? eşti mulţumită? — Da, dacă mulţumire se poate chie­­ma, adeverirea unei bănueli. — Cum adică, temerea dumitale s-a adeverit ? — Da, şi agentul pe care mi l-ai tri­mis, m-a pus şi mai mult pe drumul si­guranţei. — Marchizul o observă bine. Nu i se păru așa de furioasă. Ne mai putând să înțeleagă atitu­dinea ei, se holcî să-i ceară o lămu­rire. — Mi se par că nu te prea mișcă grozav lucrul ăla, și’mi pare bine, ți-o spun drept. Mina clătină in cap : — Nu, să nu me aprobi... Crede-mă că n’aș avea at’a putere ca să mi stăpâ­nesc furia ori sămi moderez desnădăj­­duirea, dacă ar trebuit să fiu furioa­să ori desnădăjdită... Acuma lucrurile sunt limpezite, ijsub înfăţişarea vino­vată, se ascunde nevinovăţia.. Dar e vorba de viitor,­le viitorul care e a­­meninţător. — A ! vrea s zică s’a înseninat ce­rul acuma... Dar în depărtare se gră­mădesc nori neţi... Ei bine dragă? Tu bue să te mițumeşti că ai timp îna­inte ca să poţi o măsuri... Totul e să ştii cum să le­ei — Tocmai peru asta voiam să-ţi cer un sfat ? — Mai înaintde aţi da sfatul spu­­ne-mi cum stau Irurile. Atunci contes emoționându-se tot mai mult cu­m intra în povestirea peripeţ­ilor prin el trecuse în cursul ce­lor trei zile, încă a-i lămuri întreve­derile cu agentul ducerea la Neuilly, convorbirea cu Aand, atitudinea aşa de corectă a dmişoarei Audrimont, sinceritatea diba a lui Armand. Ii spu­se tot: cât de frioasă și de încântă­toare e Lucia, shm era foarte uşor de înțeles, ca b­ărbat să se amoreze­­ze de ea. II expl apoi ce bine ar fi dacă ar putea atrage pe Lucia în casa ei, a o obișnui cu petrecerile lumei. Marchizul o asculta în tăcere.—Avea înaintea lui o problemă, și s’ar fi soco­tit tare mulțumit s-o poată deslega. După ce mântui D-na de Fontenay, veni și rândul lui să vorbească. — Am cunoscut • pe tată! acestei fete E mult de atunci Eram atunci ca ambasador la Haga, și D. Audrimont, care era încă tenor și era Von Audri­mont, ducea de sigur un trai foarte ri­sipitor. El se scobora dintr’o familie foarte vechia de armatorii din Amsterdam. Ta­­ta­ seu îi lăsase o avere mare, şi o casă mare de comerciu. Averea o mânca, şi de mersul casei nu se îngrijia. Nu-i lipsea nimic ca să întreacă pe toţi tinerii de cari era încungiurat, şi voinic, şi îndr­ăsneţ, şi generos cum nu-şi poate închipui cine­va. Cu viaţa pe care o ducea, era peste putinţă că mai cu­rând ori mai târziu să nu se ruineze. Tocmai venise la Paris pentru petrece­ri, şi atunci întâlni pe sora D nei de Fontenay mama soţului dumitale. Ea se prinse a-1 iubi. Era destul de frumos, pentru ca să se poată desvinovăți fata că l-a luat de bărbat, fără voia părin­ților ei. După cât mi-ai spus, Lucia par’că a moștenit de la tată-său un spirit fan­tastic, și de la masa un caracter ferm.. E bogată, teneră, frumoasă... Ei bine ! Există un mijloc de a eși din încurcă­tură ! Bărbatul dumitale nu-i om de aceia ca la patru­zeci de ani să se amorezeze de o femee oare­care, și sâ umble nebun după ea.—S-a găsit în fața Domnişoa­rei Audrimont care i-a plăcut, şi nu­mai ea singură trebuie să-i placă. In­­lătur’o, și cauza dispărînd dispare și e­­fectul. Te uiți la mine cu mirare, şi te în­trebi acesta mi-i sfatul, vreau moarte de om? Nu, nu e nici sângeros, şi nu pot vroi răul unei persoane pe care n-o cunosc.. N’o omorî scumpa mea, mări­t-o... şi cu asta ai să fii mulţumită. Vorbele marchizului se potriveau gro­zav cu cea ce gândise şi ea, cu cea ce nădăjduia. — Da, îi zise Mina cu aprindere, ai dreptate. D­ra Audrimont e tenera, bo­gată și frumoasă, nimic nu o împedică ca să se mărite. Și mă însărcinez eu să-i găsesc mulți care sa dorească a o lua de soție... va avea de unde alege. Doar atâta lucru s-o împedice de­o­cam­­dată doliul. N’are pe nimeni lângă ea; nu e firesc dar ca să stăm împreună. O ţiii în in­timitatea cea mai strictă, o fac să cu­noască câte­va rude, şi câţi­va prieteni printre cari şi dumneata, n’au s’o spe­rie. Şi în vremea asta o să ai prilej s-o studiezi. Ce zici ? Nu e un mijloc admirabil, acesta ? (Va urma) 1

Next