Adevěrul, ianuarie 1890 (Anul 2, nr. 410-433)

1890-01-15 / nr. 420

2 LUNI şi MARȚI 15 IANUARIE 1890 lucruri la cari de mult ar fi­­trebuit să renunţe, căci foarte neîndestulătoare pen­tru ele ar fi fost numai resursele ce ar fi putut cere de la locuitorii principa­tului său minuscul, fie el împăraţi, ca Sultanul, care crede că face fericirea supuşilor săi, daca ’şi împarte timpul între observarea prescripţiunilor cora­nului şi plăcerile seraiului, fie ei în fine ca atâţia şi atâţia alţi potentaţi şi suverani. II Situ­aţi­unea internaţională a Ro­mânilor nu este o piedică pentru „republică”, adică că maî curend or mai târziu ea este posibilă. S’a zis şi se zice că puterile europene, şi mai cu seamă cele vecine, nu vor recunoaşte o republică română. Noi credem că da, şi iacă de ce: „Prin situaţia sa geografică, România împarte Europa în trei părţi: în partea occidentală, în partea nord estică şi în partea sud estică. Aceasta din urmă parte constitue „morul de discordie“ al Europei întregi, iar Rusia şi Austria, vecinii noştri de nord-est şi de la est, îşi dispută influenţa în acea parte a Europei din care facem parte şi noi. Ivindu-se vacanţă la tro­nul României, a fost natural ca puterile ce-şi dispută influenţa în România, să fie puse faţă în faţă, şi ast­fel am vă­zut puterile occidentale susţinând un prinţ strein, pe când Rusia a susţinut ideea unui prinţ indigen. Cauza acestei deosebiri de vederi e simplă: prin prinţul care se află în ca­pul Statului, acele puteri credeau a avea influenţă în România. Cu un prinţ german, politica e ger­mană, şi ceea ce merită să atragă aten­ţiunea oamenilor noştri politici este că vedem că un partid nou, junimist, rupt din partidul conservator, îşi datoreşte raţiunea de a fi necesităţii ca o poli­tică germană, să capete o basă nouă şi puternică în Ţara românească unde de cât­va timp partidele nu afirmau o predilecţiune pentru cutare sau cutare putere. Cu un prinţ indigen politica ţărei ar fi înclinat către partea cea mai activă dintre vecini care ar fi ştiut să lucreze pe lângă el, mai ales către Ruşi. Or, Europei mai curend îi convine ca Ţara românească, să nu se amestece de loc în politica ei cea mare, ceea ce poate obţine numai prin ajutorul unei repu­blice stabilită pe muncă şi libertate în ţara noastră, şi de aceea Europa, con­siderând nevoile noastre interne şi inte­resele tuturor puterilor de a avea o ga­ranţie de pace tocmai în locul unde in­teresele diferitelor puteri se întâlnesc, va primi cu bucurie ideea unei republice rom­âne, şi departe de a o respinge, va­­ lucra la întemeierea ei. Aşa­dar, şi exigenţele noastre interne şi interesele Europei se pot concilia, şi cer chiar ca România să fie, mai curend or mai târziu, o republică. III Care sunt mijloacele prin care se poate întemeia „republica în Ro­mânia”. Mintea cea sănătoasă înlătură mijloa­cele violente pe cât timp Regele Carol ocupă tronul României, adică o detro­nare. Or cine poate vedea imensul rel ce ne-am­ face având recurs la detronare; ba încă, chiar interesul si­himbărel for­mei de guvernământ a ţarei noastre cere ca vacanţa tronului să întârzie cât s’ar putea mai mult pentru ca ideia repu­blicană să se propage pe o scară întinsă şi ca ea să poată prinde rădăcini atât de puternice în ţară în­cât, tronul de­venind vacant, să fim scutiţi de ruşinea de a trece ca moştenire la vre-un mem­bru al familiei Hohenzollern, or altui rege de neam strein, sau vre-unul pre­tendent pământean. In cazul însă când tronul ar deveni vacant mai curând de­cât ar trebui, or dacă până la o ast­fel de întâmplare vom rămânea în starea de nepăsare şi amorţeală în care ne aflăm azi, să fim siguri că nu vom avea puterea de a respinge pe cel ce va voi să se urce pe tron; şi fără îndoială vom schimba stă­pânul, devenind supuşii vre­unui suve­ran de neam strein, or, ceea ce ar fi şi mai reu, al vre­unui domn pământean. Aşa­dar, progresul poporului român este în sfînsă legătură, este subordonat chiar, propagărei pacinice dar intensive a ideei republicane. Şi avem încredere în triumful causei republicane, ştiind că monarchia, pe care o atacăm în principiul ei, face parte dintre acele instituţiuni, ce ţin omeni­rea în loc, care sunt întemeiate nu pe eroare ci pe minciună. C. A. Filitis, membru în clubul liberal-naţional. ----------------- ------------­ Brazilia—Franţa MADRID, 13 Ianuarie.—După o de­peşă din Lisabona o noua conspiraţie în contra Republice! s’a descoperit in Bra­silia, conspiratorii aparţin marinei. PARIS, 13 Ianuarie.—Camera a in­validat pe d-l Delabaye, deputat con­servator al departamentului Indre et Loire, prin 286 voturi contra 190. RIO-DE-JANEIRO, 14 Ianuarie.­­ Un tratat s-a semnat între Brasilia și Republica Argentina pentru o rectificare de graniță. Guvernul a decretat căsătoria civilă. Compromisul ceho-german BERLIN, 13 Ianuarie —Gazeta Ger­maniei de Nord zice, vorbind de com­promisul ceho-german, că succesul lui trebue să fie atribuit mai cu seamă îm­păratului Franţ-Iosef. Compromisul în el însuşi trebue să fie primit cu satisfac­ţie în Germania pentru că e menit a întări autoritatea unui stat amic intim. PRAGA, 24 Ianuarie.—Clubul depu­taţilor germani din Boemia au hotărit în unanimitate să primească compromi­sul formulat în protocolul de la 19 Ia­nuarie st. n. al conferinţei din Viena în speranţa că va fi adoptat de toate partidele reprezintate la această confe­rinţă. Protocolul a fost primit şi de marii proprietari germani, de marii proprietari cehi şi de clubul ceh. Tinerii cehi înainte de a se pronunţa, vor face să se studieze condiţiunile com­promisului de către nişte raportori spe­ciali, cari vor da seamă peste opt zile la întrunirea grupului de rezultatul stu­diului lor. Anglia şi Portugalia LONDRA, 13 Ianuarie. — Sir Fer­­gusson, sub-secretar la Ministerul Afa­cerilor Strâine a declarat într’un dis­curs rostit la Kilmarnock că pretenţiu­­nea Portugaliei de a supune la un ar­­bitragiu diferendul său cu Englitera nu se poate susţine şi că e contrară trac­tatului de la Berlin. HAGA, 13 Ianuarie. —Se asigură că împăratul Rusiei va fi rugat să se pro­nunţe ca arbitru în diferendul anglo­­neerlandez în privinţa graniţei Suma­nului şi a Guyanei franceze. Lcul I. BEAlINSTEIM IS­”­unda a practicat câţi­va ani ca specia­list In boalela de gât, de gură, de nas, ţi da ureciii s’a stabilit în capitală strada Mircea-Vodă, No. 7 (lângă str. Lucaci). Consultaţiunil de la 11—12 a. m. şi de la 2—4 p. m. CRONICA LITERARĂ Fata şi Moşul (In formă populară) Moşule, moş Neagule. Ce mai faci pribeagule ? Te stai singur şi oftezi Şi din ochi tot lăcrămezi ? Cum să nu oftez, fetică Când văz lumea de nimică; Ş’am în spate grea povoară Anii vieţeî mă’npresoară, Calea ’mi pare lungă, grea mă privesc urât la ea. Moşule, moş Neagule Nu mai plînge dragule Cai trăit un train ş’o viaţă, Sub seninul fără ceaţă. Feţişoară fată dragă Limba- n­gură mi se leagă, Futerea me părăseşte Şi văd moartea că’mi rînjeşte ; N’am putere a mă plînge Când la groapă ea mă’npinge. Moşule, moş Neagule Nu ai teamă, dragule Chiamâ moartea pentru tine Că mă dau în schimb pe mine; Zi’i să vie cât de iute, Să n’ apuce să te uite, Că de cât viaţă pustie Cu necaz şi cu urgie Mai bine să mor uşor Ici, în vale la izvor, Căci e calea lungă, grea Când găseşti tot spini pe ea. Eliza Mustea. Tecuciu. Information! Următoarea telegramă a fost expediată eri din Focşani,­Preşedin­­telui Consiliului, D-lul Preşed. al Consiliului de miniştri Bucureşti. „ Astă-seară la întrunirea publică o bandă de bătăuşi cu sergenţi deghi­zaţi, după ce au străbătut stradele cu muzică şi placarde, au­ năpădit în sală şi au provocat scandal şi bă­taie. Procurorul intervenind aprins cu­­propriajjfaţuână, una din bâtele ce vom aduce la Cameră de mostră. „ Vă facem responsabil de ilegali■ tăţile şi violenţele ce s’ar mai co­mite. Sunteţi cu atât mai responsa­bil cu cât ştiţi că în capul admi­­nistraţiunei este un om încercat în orori şi scandaluri. „M. Cogălniceanu, G. Pa­lade, N. Pieră, Tache Ionescu, Caton Lecca, I. P. Bobescu.“ Liberalii­ naţionali, au ţinut eri la orele 2 p. m., o întrunire pu­blică în sala vechiului Ateneu. Asistenţa, de­şi numeroasă, n’a fost tocmai aleasă. D. Orescu a fost proclamat pre­şedinte al întrunirei. Au vorbit D-nii C. Stoicescu, Junianu din T.-Jiu, C. Disescu şi Cristoforeanu, R.­Serat. Toți oratorii au protestat în contra dârei în judecată şi la urmă, D. Orescu a citit o moţiune în acest sens. La orele 4, întrunirea s’a îm­prăştiat. Direcţiunea Uzinei de gaz din Bucurescî, a înaintat Ministerului de Interne un protest în contra consiliului comunal al Capitalei, care a încheiat un contract cu d. Schuckert pentru iluminarea unei părţi a Capitalei cu electricitate. Protestul Uzinei se bazează pe faptul, că prin cadtul de sarcine ce are cu comuna, ea singură are dreptul esclusiv d’a ilumina ora­şul cu orî­ ce lumină s’ar desco­peri şi care ar costa maî eftin. Cel mai bun lucru ce poate face Ministerul de Interne în cazul de faţă şi despre care am mai vorbit într’unul din numerile noastre tre­cute, ar fi ca înainte d’a aproba cererea primăriei, să trimită afa­cerea înaintea consiliului de avo­caţi spre a’şi da avisul, ca nu cum­va comuna să fie expusă la vr’un nou proces ce ar costa câ­­te­va sute de mii de lei. Ieri după ameazi liberalii con­servatori au ţinut o întrunire la hotel de France sub preşidenţia D-lui Lascar Catargiu. Au asistat vreo 300 persoane. Au luat cuvîntul D-nui Lascar Catargiu, G. Vernescu şi general Florescu. Adunarea a decis a se alege un comitet central special al parti­dului și a se închiria salonul cel mare al hotelului de France pen­tru întrunirile clubului. Comitetul pentru ridicarea sta­tue! generalului Davila a decis ca balul pentru sporirea fondului ri­­dicărei statue! „Davila“, să aibă loc Vineri 2 Februare a. c. în sala băilor de pe Bulevard. Se prevede un succes strălucit, pe care o dorim din toată inima. Membrii clubului Liberal-Naţio­­nal din Botoşani au invitat pe D. I. C. Brătianu să prezideze întru­nirea ce se va ţine săptămâna a­­ceasta în vederea alegerilor comu­nale de la 25 şi 27 curent. Astă-seară, clubul liberal şi de­mocrat va ţine o Întrunire plenară. Se vor discuta mai multe ches­tiuni importante ce sunt la ordi­nea zilei în Cameră, între altele, chestiunea dărei în judecată a d-lui I. Brătianu. Toţi membrii clubului sunt in­vitaţi să ia parte la această în­trunire. Ni se comunică din Focşani că Joia trecută s’a celebrat acolo lo­godna gentilei domnişoare Marie Gorciu, fiica d-lui I. Gorciu, cu d. sub-locotenent din dorobanţi, O. Sima. Trimitem felicitările noastre. Primim statutele Societăţei „Si­­hleanu“ pentru formarea unei bi­blioteci precum şi pentru publi­carea unei reviste. Succes. A apărut primul număr al re­vistei medicale Crmca,­sub direc­ţia D-lui dr. Asaki. II urâm viaţă lungă. — N­­W­I — Forța ce publicăm fiind aproape de a se sfîrşi, vom începe imediat pu­blicarea traducerei ultimului roman, apărut acum, de celebrul scriitor Jean Richepin. INTRE FRATI DIOK MAY Nevastă de ofiţer (NUVELA) Nu doar că era frumos; n’avea nici tră­săturile fine, nici o înfăţişare aşa de deose­bită ; frumuşel, dacă vrei să zici, şi sdra­­văn. Chipiul roşu, cu două tresii de aur, i se aşeza bine pe cap. Şi când se ducea la cazarmă prin uliţele cele înţesate de lume, fetele ce-i intalneau se cam uitau pe ur­ma lui. Nevasta sa, cu pasul el cel mărunţel, de abia putea merge alături de el, — unde se potrivea pasul femeei cu pasul lui cel sol­dăţesc! Era mititică şi slăbuţă, cu părul baluid, cu ochii albaştri ca vioreaua, cu obrăjeii mici şi palizi. Toate mişcările el iţi destăi­­nuiau pe fiinţa slăbită, anemică, care nu cu­noaşte odihna supremă a boalei, şi e menită să ajungă, prin multă oboseală, chiar cele din urmă trepte ale bătrâne­ţei. Copilaşul mergea intre amândoi. Mai mult se târa de cât mergea, agâţându-se cât pu­tea de mâna mănuşată a tatălui sud şi de mâna delicată a măsei N’avea nici trei ani, dar era gros, leneş, alintat grozav de ordonanţă şi încăpăţânat ca un catâr. Cum făcea zece paşi, începea să se scâncească, să dea din mâini şi din picioare, şi să ppe cât il ţinea gura: „nu vreau să merg !“ Cât merseră pe bulevardul Saint-Germain, până la muzeul Cluny, tată ţinu copilul. Dar când dădură un Saint-Germain — des Prés unde încep uliţele aristocratice ale ve­chiului foburg, nu se mai putea expune să’i vadă lumea cu copilul în braţe. Ea il luă a­­tunci, trecândul când pe braţul drept, când pe cel stâng. Din vreme in vreme, ofiţerul o întreba : — Ai ostenit, drăguţă ? Şi ea ii respundea: — N'ci de cum. Şi’şi surâdeau — surâsul lui era bun, cam prietenesc — şi ea surâzându’i, îl privea cu ochi recunoscători şi fericiţi. In adever, era fericită. Nici nu’i păsa de vântul cel rece ce’i străbătea prin manteluţă, de bruma cea groasă care învâlea copacii despuiaţi, de pe de-a lungul bulevardului. Era stăpânită de o fericire sfiicioasă, adâncă, fericirea de a cumpăra, fericire pe care o­­bişnuitele prăvalielor n’o mai simt, şi pe care în schimb, femeile sărace o simt. Se ducea să ’şi cumpere o pălărie de iarnă, o pălărie nouă. Pentru ca să ’şi cumpere o pălărie de iarnă, adunase ban cu ban toată vara, şi năzuinţa ei acuma era să aibă o pălărie mai aşa, ştii, mai excentrică, cum se cuvine unei neveste de ofiţer. Ţinuse numai de cât ca barbatu-seu și fiu-seu să meargă cu ea la Bon-Marché, pen­tru ca ochii tuturor să hotărască, care pă­lărie o prinde mai bine. Dar când se văzu singură cu ei Intr’o o­­dăiţă călduţă şi închisă, într’atâtea și atâ­tea pălării, par’că fiu se mai satura privin­­du-le și ar fi vrut să le încerce pe toate. îşi scoase din cap pălăria de paie şi o a­­runcă într’un colţ- se ruşină când văzu îna­intea ei pe modistă îşi frizase părul cu pri­lejul acesta, şi începu a încerca. Erau de tot felul, şi unele mai frumoase de­cât altele. Găsea c’o prinde bine — ori care pălărie încerca. Şi când barbatu-seu îi făcea, com­plimente, il spunea cu părere de rău: — Atunci, s’o iau pe asta? Ai vrea să sflrșim o dată, nu­ așa ? Te plictisește ? Iar el respunde încet: — Asculta-mă drăguță, nu te grăbi, ia-o care ’ți-o plăcea... —■ Nu’ți cumperi așa des pălării. Eu me FOIȚA ZIARULUI „A­TETERUL„ Georges Dimat XI 51 DRAGOSTEA DIN URMA Mi-ai propus să mâ duc ca să întîlnesc pe Lucia. Știi bine că asta e singurul lucru pe care nu l’ași putea și n’ași vrea nici o dată să’l fac. Ca să mor? Lucru simplu. Să te părâ­sesc ? Iată cea ce nu se poate admite. — Pentru ce? Pentru că nu eşti slo­bod? pentru că ţi-ai călcat angajamen­tele luate către mine ? Trebuie să gă­sim mijloace pentru a-ţi reda libertatea, pentru a-ţi rupe angajamentele. Legea ne a unit, tot ea ne va despărţi ?... Di­vorţul există... — Divorţul ? zise Armand... Dum­neata vorbeşti de divorţ. Mino, dum­neata o femeie pioasă, o aprinsă cato­lică? — Ei! Şi ce’mi pasă de religie când e vorba de tine? Ce ajunge credinţa mea când e silită să se lupte cu dragos­tea mea? înţelege bine ce ţi spun. Am ajuns într’o aşa stare de desnădăjduire, în­cât nu mai ţiu seamă de nimic alt de cât de cea ce e legat de interesul tău. Jertfesc şi pe Dumnezeu, pentru tine! Imi voi­ jertfi chiar ceia ce mi-e mai scump : mulţumirea cea negrăită de a trăi lângă tine—singura mulţumire aici, pe pământ. Mă vom despărţi şi de asta, te vei duce şi voia rămânea; vei avea dreptate să te însori cu alta, și eil voiu ști că acea e nevasta ta, te voiu vedea și tată... Armand, dădu din cap și zise bota­rkor: — Nu primesc asemenea jertfă. Le­­gâturele care ne unesc sunt vecinice. — Atunci, pentru ce Dumnezeu n’a făcut dragostea noastră nealterabilă ? Armand, gândeștete bine... Sunt într’un moment în care pot primi tot... Ceia ce voiu făgădui, voiu face, chiar dacă m’ași nimici... Dar poate n’ai să mă mai gă­sești așa hotărîtă sâ’mi pierd drepturile mele cele mai preţioase și cele mai sa­cre... Armand! Ia seama.. Nu mă lăsa să mă gân­desc prea mult... — Nu Mina, ’! respunge el, nu voi­ primi nici o dată propunerea pe care mi-o faci. Crez că voi­ fi mai fericit departe de dumneata, lângă alta? Va fi un schimb de durere, și nimic mai mult. Resping o libertate, care te-ar costa la­­crămi. Divorțul poate e un mijloc folo­sitor pentru aceia cari nu se iubesc. Se despart doi nepăsători, ori ’şi redobân­desc libertatea doi infideli. Dar, eu te iubesc, nu trebuie să te îndoeşti de asta. Nu s’a făcut divorţul pentru oameni ca noi. Sentimentele remân aceleaşi, şi de aceia nouă nu ne poate fi de nici un folos. Mina ’l asculta sfîşiată de durere. Un moment, parcă cerul se deschisese înain­tea ei, îşi ridică privirile în sus, uită pământul şi i se păruse că sufletul i se înălţa, mângâiat, liniştit de o rază de dumnezeească milă. Lumina care se fă­cuse în noaptea iei dispăru, pentru a face foc iar întunericului, iar stărel în­­doelnice și îngrozitoare. Armand nu era să se mai omoară, dar rămâne tot su­ferind, tot trist, tot desnădâjduit. Dar va muri, căci nu va căuta să tră­iască, nu se va împotrivi necazului. In loc să fie o moarte repede, din potrivă ea va fi înceată, nespus de chinuitoare Ascultă cele din urmă vorbe a lui Ar­mand, și nu se revoltă, nu protestă, plecă fruntea ca în fața unei hotărîri. — Bine, zise ea! Și-ţi mulțumesc de alinarea ce m­i-ai adus-o. Nu primeşti jertfa mea, e dreptul dumitale. Dar eu îţi primesc învoiala, şi-mi păstrez sigu­ranța că nu te vei mai gândi la­ îngrozi­toarea hotărîre de odinioarea. Vrei să-mi mai făgăduești odată ? — Ți-o făgâduesc... Dar ce ușor s’ar fi isprăvit toate, Mina. — Mâ rog ție nu mâ mai chinui eu vorbe de astea. Apoi îi zise cu sfiiciune : Acum pot să mâ duc, fără nici o grijă? — Ți-am dat cuvântul meu de o­­noare. — Da adevărat. Și din moment ce­­mi juri... trebue să fiu liniștită. Se uită cu groază la revolver. El în­țelese de ce se uită așa, și’i zise. Ia-1, dacă asta poate să te asigure mai mult. Ea făcu un gest de protestare. — Nu ! Nu! E zadarnic, ai jurat. Se apropie de el. Era abătut de tot. II privi mult, îi luă capul în mâni, îl sărută cu patimă. Armand voi să se scoale, speriat de criza asta. Dar dân­sa îl reținu, îl surâse și-i spuse: — Stai— nu te supăra... Sunt prea nervoasă. Asta mâ mai ușurează... Iar­­tâ-mă, destule necazuri ai ca să te mai supăr și eu cu ale mele., Te las, nu­mai te rog caută de aormi.. Se mai uită o dată şi eși. Intorcân­­du-se în odaia ei, se puse pe un jilţ şi remase adâncită în gânduri. Tot ce pu­tuse făcuse ca să schimbe această stare de lucruri îngrozitoare. Mersese până la violenţă, până la rugăminte, fără a do­bândi nimic. Lupta pe care o începuse era sfârşită. Nenorocirea i se înfăţişa deplină şi fără leac, nu-i mai rămânea de­cât să sufere urmările ei. Şi aceste urmări, acum că erau apropiate, i se pareau mai puţin crude de­cât lupta pe care o purtase. Se gândi la greul drum pe care-l fă­cuse, din ziua în care se înfurie aşa de grozav la idea că soţul ei ar putea să o înşele. Câte opriri în drum, atâtea de­­cepţiuni, atâtea dureri, atâtea umiliri mândriei ei. Ajunsese acuma să ofere libertatea lui Armand, în singura con­­diţiune ca aceasta să consimtă să tră­iască şi să nu mai sufere. Şi această concesie supremă era zadarnică, şi za­darnice erau jertfirea dragostei şi a or­goliului ei. Nici nu primea măcar devota­mentul ei. Admiraţiunea şi recunoştin­ţa pentru acel devotament îi smulgea lacrămi din ochi, dar îl respingea. O sclipire de bucurie îi trecu pe di­naintea ochilor, altă dată aşa de fru­moşi şi acuma aşa de trişti. Acest de­votament pe care i’l oferea, Îi era îngă­duit lui să-l respingă, dar asta n-o îm­­pedica pe ea ca să i’l impună. Voinţei unuia se împotrivea voinţa celui­l’alt, şi dacă Armand refuza ca să fie liber şi să nu moară, ce-o împedica pe Mina ca să moară tocmai pentru a-i da libertatea a­­ceia ? Da, să moară! Ajunsese până acolo Problema, pe care şi-o pusese în vremea când vorbea cu soţul ei, şi a cărei desle­­gare, o întrevedea în mod confuz, era următoarea: de­oare­ce moare fiind-câ nu putea fi iubit de Lucia, şi fiind-câ pentru a putea fi iulit de ea trebue să fie liber, nu-mi remâne de­cât să mor, eu.­­ (Va urma) ------------------------------------------------. — -------~r

Next