Adevěrul, ianuarie 1890 (Anul 2, nr. 410-433)
1890-01-15 / nr. 420
2 LUNI şi MARȚI 15 IANUARIE 1890 lucruri la cari de mult ar fitrebuit să renunţe, căci foarte neîndestulătoare pentru ele ar fi fost numai resursele ce ar fi putut cere de la locuitorii principatului său minuscul, fie el împăraţi, ca Sultanul, care crede că face fericirea supuşilor săi, daca ’şi împarte timpul între observarea prescripţiunilor coranului şi plăcerile seraiului, fie ei în fine ca atâţia şi atâţia alţi potentaţi şi suverani. II Situaţiunea internaţională a Românilor nu este o piedică pentru „republică”, adică că maî curend or mai târziu ea este posibilă. S’a zis şi se zice că puterile europene, şi mai cu seamă cele vecine, nu vor recunoaşte o republică română. Noi credem că da, şi iacă de ce: „Prin situaţia sa geografică, România împarte Europa în trei părţi: în partea occidentală, în partea nord estică şi în partea sud estică. Aceasta din urmă parte constitue „morul de discordie“ al Europei întregi, iar Rusia şi Austria, vecinii noştri de nord-est şi de la est, îşi dispută influenţa în acea parte a Europei din care facem parte şi noi. Ivindu-se vacanţă la tronul României, a fost natural ca puterile ce-şi dispută influenţa în România, să fie puse faţă în faţă, şi astfel am văzut puterile occidentale susţinând un prinţ strein, pe când Rusia a susţinut ideea unui prinţ indigen. Cauza acestei deosebiri de vederi e simplă: prin prinţul care se află în capul Statului, acele puteri credeau a avea influenţă în România. Cu un prinţ german, politica e germană, şi ceea ce merită să atragă atenţiunea oamenilor noştri politici este că vedem că un partid nou, junimist, rupt din partidul conservator, îşi datoreşte raţiunea de a fi necesităţii ca o politică germană, să capete o basă nouă şi puternică în Ţara românească unde de câtva timp partidele nu afirmau o predilecţiune pentru cutare sau cutare putere. Cu un prinţ indigen politica ţărei ar fi înclinat către partea cea mai activă dintre vecini care ar fi ştiut să lucreze pe lângă el, mai ales către Ruşi. Or, Europei mai curend îi convine ca Ţara românească, să nu se amestece de loc în politica ei cea mare, ceea ce poate obţine numai prin ajutorul unei republice stabilită pe muncă şi libertate în ţara noastră, şi de aceea Europa, considerând nevoile noastre interne şi interesele tuturor puterilor de a avea o garanţie de pace tocmai în locul unde interesele diferitelor puteri se întâlnesc, va primi cu bucurie ideea unei republice române, şi departe de a o respinge, va lucra la întemeierea ei. Aşadar, şi exigenţele noastre interne şi interesele Europei se pot concilia, şi cer chiar ca România să fie, mai curend or mai târziu, o republică. III Care sunt mijloacele prin care se poate întemeia „republica în România”. Mintea cea sănătoasă înlătură mijloacele violente pe cât timp Regele Carol ocupă tronul României, adică o detronare. Or cine poate vedea imensul rel ce ne-am face având recurs la detronare; ba încă, chiar interesul sihimbărel formei de guvernământ a ţarei noastre cere ca vacanţa tronului să întârzie cât s’ar putea mai mult pentru ca ideia republicană să se propage pe o scară întinsă şi ca ea să poată prinde rădăcini atât de puternice în ţară încât, tronul devenind vacant, să fim scutiţi de ruşinea de a trece ca moştenire la vre-un membru al familiei Hohenzollern, or altui rege de neam strein, sau vre-unul pretendent pământean. In cazul însă când tronul ar deveni vacant mai curând decât ar trebui, or dacă până la o astfel de întâmplare vom rămânea în starea de nepăsare şi amorţeală în care ne aflăm azi, să fim siguri că nu vom avea puterea de a respinge pe cel ce va voi să se urce pe tron; şi fără îndoială vom schimba stăpânul, devenind supuşii vreunui suveran de neam strein, or, ceea ce ar fi şi mai reu, al vreunui domn pământean. Aşadar, progresul poporului român este în sfînsă legătură, este subordonat chiar, propagărei pacinice dar intensive a ideei republicane. Şi avem încredere în triumful causei republicane, ştiind că monarchia, pe care o atacăm în principiul ei, face parte dintre acele instituţiuni, ce ţin omenirea în loc, care sunt întemeiate nu pe eroare ci pe minciună. C. A. Filitis, membru în clubul liberal-naţional. ----------------- ------------ Brazilia—Franţa MADRID, 13 Ianuarie.—După o depeşă din Lisabona o noua conspiraţie în contra Republice! s’a descoperit in Brasilia, conspiratorii aparţin marinei. PARIS, 13 Ianuarie.—Camera a invalidat pe d-l Delabaye, deputat conservator al departamentului Indre et Loire, prin 286 voturi contra 190. RIO-DE-JANEIRO, 14 Ianuarie. Un tratat s-a semnat între Brasilia și Republica Argentina pentru o rectificare de graniță. Guvernul a decretat căsătoria civilă. Compromisul ceho-german BERLIN, 13 Ianuarie —Gazeta Germaniei de Nord zice, vorbind de compromisul ceho-german, că succesul lui trebue să fie atribuit mai cu seamă împăratului Franţ-Iosef. Compromisul în el însuşi trebue să fie primit cu satisfacţie în Germania pentru că e menit a întări autoritatea unui stat amic intim. PRAGA, 24 Ianuarie.—Clubul deputaţilor germani din Boemia au hotărit în unanimitate să primească compromisul formulat în protocolul de la 19 Ianuarie st. n. al conferinţei din Viena în speranţa că va fi adoptat de toate partidele reprezintate la această conferinţă. Protocolul a fost primit şi de marii proprietari germani, de marii proprietari cehi şi de clubul ceh. Tinerii cehi înainte de a se pronunţa, vor face să se studieze condiţiunile compromisului de către nişte raportori speciali, cari vor da seamă peste opt zile la întrunirea grupului de rezultatul studiului lor. Anglia şi Portugalia LONDRA, 13 Ianuarie. — Sir Fergusson, sub-secretar la Ministerul Afacerilor Strâine a declarat într’un discurs rostit la Kilmarnock că pretenţiunea Portugaliei de a supune la un arbitragiu diferendul său cu Englitera nu se poate susţine şi că e contrară tractatului de la Berlin. HAGA, 13 Ianuarie. —Se asigură că împăratul Rusiei va fi rugat să se pronunţe ca arbitru în diferendul angloneerlandez în privinţa graniţei Sumanului şi a Guyanei franceze. Lcul I. BEAlINSTEIM IS”unda a practicat câţiva ani ca specialist In boalela de gât, de gură, de nas, ţi da ureciii s’a stabilit în capitală strada Mircea-Vodă, No. 7 (lângă str. Lucaci). Consultaţiunil de la 11—12 a. m. şi de la 2—4 p. m. CRONICA LITERARĂ Fata şi Moşul (In formă populară) Moşule, moş Neagule. Ce mai faci pribeagule ? Te stai singur şi oftezi Şi din ochi tot lăcrămezi ? Cum să nu oftez, fetică Când văz lumea de nimică; Ş’am în spate grea povoară Anii vieţeî mă’npresoară, Calea ’mi pare lungă, grea mă privesc urât la ea. Moşule, moş Neagule Nu mai plînge dragule Cai trăit un train ş’o viaţă, Sub seninul fără ceaţă. Feţişoară fată dragă Limba- ngură mi se leagă, Futerea me părăseşte Şi văd moartea că’mi rînjeşte ; N’am putere a mă plînge Când la groapă ea mă’npinge. Moşule, moş Neagule Nu ai teamă, dragule Chiamâ moartea pentru tine Că mă dau în schimb pe mine; Zi’i să vie cât de iute, Să n’ apuce să te uite, Că de cât viaţă pustie Cu necaz şi cu urgie Mai bine să mor uşor Ici, în vale la izvor, Căci e calea lungă, grea Când găseşti tot spini pe ea. Eliza Mustea. Tecuciu. Information! Următoarea telegramă a fost expediată eri din Focşani,Preşedintelui Consiliului, D-lul Preşed. al Consiliului de miniştri Bucureşti. „ Astă-seară la întrunirea publică o bandă de bătăuşi cu sergenţi deghizaţi, după ce au străbătut stradele cu muzică şi placarde, au năpădit în sală şi au provocat scandal şi bătaie. Procurorul intervenind aprins cupropriajjfaţuână, una din bâtele ce vom aduce la Cameră de mostră. „ Vă facem responsabil de ilegali■ tăţile şi violenţele ce s’ar mai comite. Sunteţi cu atât mai responsabil cu cât ştiţi că în capul administraţiunei este un om încercat în orori şi scandaluri. „M. Cogălniceanu, G. Palade, N. Pieră, Tache Ionescu, Caton Lecca, I. P. Bobescu.“ Liberalii naţionali, au ţinut eri la orele 2 p. m., o întrunire publică în sala vechiului Ateneu. Asistenţa, deşi numeroasă, n’a fost tocmai aleasă. D. Orescu a fost proclamat preşedinte al întrunirei. Au vorbit D-nii C. Stoicescu, Junianu din T.-Jiu, C. Disescu şi Cristoforeanu, R.Serat. Toți oratorii au protestat în contra dârei în judecată şi la urmă, D. Orescu a citit o moţiune în acest sens. La orele 4, întrunirea s’a împrăştiat. Direcţiunea Uzinei de gaz din Bucurescî, a înaintat Ministerului de Interne un protest în contra consiliului comunal al Capitalei, care a încheiat un contract cu d. Schuckert pentru iluminarea unei părţi a Capitalei cu electricitate. Protestul Uzinei se bazează pe faptul, că prin cadtul de sarcine ce are cu comuna, ea singură are dreptul esclusiv d’a ilumina oraşul cu orî ce lumină s’ar descoperi şi care ar costa maî eftin. Cel mai bun lucru ce poate face Ministerul de Interne în cazul de faţă şi despre care am mai vorbit într’unul din numerile noastre trecute, ar fi ca înainte d’a aproba cererea primăriei, să trimită afacerea înaintea consiliului de avocaţi spre a’şi da avisul, ca nu cumva comuna să fie expusă la vr’un nou proces ce ar costa câteva sute de mii de lei. Ieri după ameazi liberalii conservatori au ţinut o întrunire la hotel de France sub preşidenţia D-lui Lascar Catargiu. Au asistat vreo 300 persoane. Au luat cuvîntul D-nui Lascar Catargiu, G. Vernescu şi general Florescu. Adunarea a decis a se alege un comitet central special al partidului și a se închiria salonul cel mare al hotelului de France pentru întrunirile clubului. Comitetul pentru ridicarea statue! generalului Davila a decis ca balul pentru sporirea fondului ridicărei statue! „Davila“, să aibă loc Vineri 2 Februare a. c. în sala băilor de pe Bulevard. Se prevede un succes strălucit, pe care o dorim din toată inima. Membrii clubului Liberal-Naţional din Botoşani au invitat pe D. I. C. Brătianu să prezideze întrunirea ce se va ţine săptămâna aceasta în vederea alegerilor comunale de la 25 şi 27 curent. Astă-seară, clubul liberal şi democrat va ţine o Întrunire plenară. Se vor discuta mai multe chestiuni importante ce sunt la ordinea zilei în Cameră, între altele, chestiunea dărei în judecată a d-lui I. Brătianu. Toţi membrii clubului sunt invitaţi să ia parte la această întrunire. Ni se comunică din Focşani că Joia trecută s’a celebrat acolo logodna gentilei domnişoare Marie Gorciu, fiica d-lui I. Gorciu, cu d. sub-locotenent din dorobanţi, O. Sima. Trimitem felicitările noastre. Primim statutele Societăţei „Sihleanu“ pentru formarea unei biblioteci precum şi pentru publicarea unei reviste. Succes. A apărut primul număr al revistei medicale Crmca,sub direcţia D-lui dr. Asaki. II urâm viaţă lungă. — NWI — Forța ce publicăm fiind aproape de a se sfîrşi, vom începe imediat publicarea traducerei ultimului roman, apărut acum, de celebrul scriitor Jean Richepin. INTRE FRATI DIOK MAY Nevastă de ofiţer (NUVELA) Nu doar că era frumos; n’avea nici trăsăturile fine, nici o înfăţişare aşa de deosebită ; frumuşel, dacă vrei să zici, şi sdravăn. Chipiul roşu, cu două tresii de aur, i se aşeza bine pe cap. Şi când se ducea la cazarmă prin uliţele cele înţesate de lume, fetele ce-i intalneau se cam uitau pe urma lui. Nevasta sa, cu pasul el cel mărunţel, de abia putea merge alături de el, — unde se potrivea pasul femeei cu pasul lui cel soldăţesc! Era mititică şi slăbuţă, cu părul baluid, cu ochii albaştri ca vioreaua, cu obrăjeii mici şi palizi. Toate mişcările el iţi destăinuiau pe fiinţa slăbită, anemică, care nu cunoaşte odihna supremă a boalei, şi e menită să ajungă, prin multă oboseală, chiar cele din urmă trepte ale bătrâneţei. Copilaşul mergea intre amândoi. Mai mult se târa de cât mergea, agâţându-se cât putea de mâna mănuşată a tatălui sud şi de mâna delicată a măsei N’avea nici trei ani, dar era gros, leneş, alintat grozav de ordonanţă şi încăpăţânat ca un catâr. Cum făcea zece paşi, începea să se scâncească, să dea din mâini şi din picioare, şi să ppe cât il ţinea gura: „nu vreau să merg !“ Cât merseră pe bulevardul Saint-Germain, până la muzeul Cluny, tată ţinu copilul. Dar când dădură un Saint-Germain — des Prés unde încep uliţele aristocratice ale vechiului foburg, nu se mai putea expune să’i vadă lumea cu copilul în braţe. Ea il luă atunci, trecândul când pe braţul drept, când pe cel stâng. Din vreme in vreme, ofiţerul o întreba : — Ai ostenit, drăguţă ? Şi ea ii respundea: — N'ci de cum. Şi’şi surâdeau — surâsul lui era bun, cam prietenesc — şi ea surâzându’i, îl privea cu ochi recunoscători şi fericiţi. In adever, era fericită. Nici nu’i păsa de vântul cel rece ce’i străbătea prin manteluţă, de bruma cea groasă care învâlea copacii despuiaţi, de pe de-a lungul bulevardului. Era stăpânită de o fericire sfiicioasă, adâncă, fericirea de a cumpăra, fericire pe care obişnuitele prăvalielor n’o mai simt, şi pe care în schimb, femeile sărace o simt. Se ducea să ’şi cumpere o pălărie de iarnă, o pălărie nouă. Pentru ca să ’şi cumpere o pălărie de iarnă, adunase ban cu ban toată vara, şi năzuinţa ei acuma era să aibă o pălărie mai aşa, ştii, mai excentrică, cum se cuvine unei neveste de ofiţer. Ţinuse numai de cât ca barbatu-seu și fiu-seu să meargă cu ea la Bon-Marché, pentru ca ochii tuturor să hotărască, care pălărie o prinde mai bine. Dar când se văzu singură cu ei Intr’o odăiţă călduţă şi închisă, într’atâtea și atâtea pălării, par’că fiu se mai satura privindu-le și ar fi vrut să le încerce pe toate. îşi scoase din cap pălăria de paie şi o aruncă într’un colţ- se ruşină când văzu înaintea ei pe modistă îşi frizase părul cu prilejul acesta, şi începu a încerca. Erau de tot felul, şi unele mai frumoase decât altele. Găsea c’o prinde bine — ori care pălărie încerca. Şi când barbatu-seu îi făcea, complimente, il spunea cu părere de rău: — Atunci, s’o iau pe asta? Ai vrea să sflrșim o dată, nu așa ? Te plictisește ? Iar el respunde încet: — Asculta-mă drăguță, nu te grăbi, ia-o care ’ți-o plăcea... —■ Nu’ți cumperi așa des pălării. Eu me FOIȚA ZIARULUI „ATETERUL„ Georges Dimat XI 51 DRAGOSTEA DIN URMA Mi-ai propus să mâ duc ca să întîlnesc pe Lucia. Știi bine că asta e singurul lucru pe care nu l’ași putea și n’ași vrea nici o dată să’l fac. Ca să mor? Lucru simplu. Să te părâsesc ? Iată cea ce nu se poate admite. — Pentru ce? Pentru că nu eşti slobod? pentru că ţi-ai călcat angajamentele luate către mine ? Trebuie să găsim mijloace pentru a-ţi reda libertatea, pentru a-ţi rupe angajamentele. Legea ne a unit, tot ea ne va despărţi ?... Divorţul există... — Divorţul ? zise Armand... Dumneata vorbeşti de divorţ. Mino, dumneata o femeie pioasă, o aprinsă catolică? — Ei! Şi ce’mi pasă de religie când e vorba de tine? Ce ajunge credinţa mea când e silită să se lupte cu dragostea mea? înţelege bine ce ţi spun. Am ajuns într’o aşa stare de desnădăjduire, încât nu mai ţiu seamă de nimic alt de cât de cea ce e legat de interesul tău. Jertfesc şi pe Dumnezeu, pentru tine! Imi voi jertfi chiar ceia ce mi-e mai scump : mulţumirea cea negrăită de a trăi lângă tine—singura mulţumire aici, pe pământ. Mă vom despărţi şi de asta, te vei duce şi voia rămânea; vei avea dreptate să te însori cu alta, și eil voiu ști că acea e nevasta ta, te voiu vedea și tată... Armand, dădu din cap și zise botarkor: — Nu primesc asemenea jertfă. Legâturele care ne unesc sunt vecinice. — Atunci, pentru ce Dumnezeu n’a făcut dragostea noastră nealterabilă ? Armand, gândeștete bine... Sunt într’un moment în care pot primi tot... Ceia ce voiu făgădui, voiu face, chiar dacă m’ași nimici... Dar poate n’ai să mă mai găsești așa hotărîtă sâ’mi pierd drepturile mele cele mai preţioase și cele mai sacre... Armand! Ia seama.. Nu mă lăsa să mă gândesc prea mult... — Nu Mina, ’! respunge el, nu voi primi nici o dată propunerea pe care mi-o faci. Crez că voi fi mai fericit departe de dumneata, lângă alta? Va fi un schimb de durere, și nimic mai mult. Resping o libertate, care te-ar costa lacrămi. Divorțul poate e un mijloc folositor pentru aceia cari nu se iubesc. Se despart doi nepăsători, ori ’şi redobândesc libertatea doi infideli. Dar, eu te iubesc, nu trebuie să te îndoeşti de asta. Nu s’a făcut divorţul pentru oameni ca noi. Sentimentele remân aceleaşi, şi de aceia nouă nu ne poate fi de nici un folos. Mina ’l asculta sfîşiată de durere. Un moment, parcă cerul se deschisese înaintea ei, îşi ridică privirile în sus, uită pământul şi i se păruse că sufletul i se înălţa, mângâiat, liniştit de o rază de dumnezeească milă. Lumina care se făcuse în noaptea iei dispăru, pentru a face foc iar întunericului, iar stărel îndoelnice și îngrozitoare. Armand nu era să se mai omoară, dar rămâne tot suferind, tot trist, tot desnădâjduit. Dar va muri, căci nu va căuta să trăiască, nu se va împotrivi necazului. In loc să fie o moarte repede, din potrivă ea va fi înceată, nespus de chinuitoare Ascultă cele din urmă vorbe a lui Armand, și nu se revoltă, nu protestă, plecă fruntea ca în fața unei hotărîri. — Bine, zise ea! Și-ţi mulțumesc de alinarea ce mi-ai adus-o. Nu primeşti jertfa mea, e dreptul dumitale. Dar eu îţi primesc învoiala, şi-mi păstrez siguranța că nu te vei mai gândi la îngrozitoarea hotărîre de odinioarea. Vrei să-mi mai făgăduești odată ? — Ți-o făgâduesc... Dar ce ușor s’ar fi isprăvit toate, Mina. — Mâ rog ție nu mâ mai chinui eu vorbe de astea. Apoi îi zise cu sfiiciune : Acum pot să mâ duc, fără nici o grijă? — Ți-am dat cuvântul meu de onoare. — Da adevărat. Și din moment cemi juri... trebue să fiu liniștită. Se uită cu groază la revolver. El înțelese de ce se uită așa, și’i zise. Ia-1, dacă asta poate să te asigure mai mult. Ea făcu un gest de protestare. — Nu ! Nu! E zadarnic, ai jurat. Se apropie de el. Era abătut de tot. II privi mult, îi luă capul în mâni, îl sărută cu patimă. Armand voi să se scoale, speriat de criza asta. Dar dânsa îl reținu, îl surâse și-i spuse: — Stai— nu te supăra... Sunt prea nervoasă. Asta mâ mai ușurează... Iartâ-mă, destule necazuri ai ca să te mai supăr și eu cu ale mele., Te las, numai te rog caută de aormi.. Se mai uită o dată şi eși. Intorcându-se în odaia ei, se puse pe un jilţ şi remase adâncită în gânduri. Tot ce putuse făcuse ca să schimbe această stare de lucruri îngrozitoare. Mersese până la violenţă, până la rugăminte, fără a dobândi nimic. Lupta pe care o începuse era sfârşită. Nenorocirea i se înfăţişa deplină şi fără leac, nu-i mai rămânea decât să sufere urmările ei. Şi aceste urmări, acum că erau apropiate, i se pareau mai puţin crude decât lupta pe care o purtase. Se gândi la greul drum pe care-l făcuse, din ziua în care se înfurie aşa de grozav la idea că soţul ei ar putea să o înşele. Câte opriri în drum, atâtea decepţiuni, atâtea dureri, atâtea umiliri mândriei ei. Ajunsese acuma să ofere libertatea lui Armand, în singura condiţiune ca aceasta să consimtă să trăiască şi să nu mai sufere. Şi această concesie supremă era zadarnică, şi zadarnice erau jertfirea dragostei şi a orgoliului ei. Nici nu primea măcar devotamentul ei. Admiraţiunea şi recunoştinţa pentru acel devotament îi smulgea lacrămi din ochi, dar îl respingea. O sclipire de bucurie îi trecu pe dinaintea ochilor, altă dată aşa de frumoşi şi acuma aşa de trişti. Acest devotament pe care i’l oferea, Îi era îngăduit lui să-l respingă, dar asta n-o împedica pe ea ca să i’l impună. Voinţei unuia se împotrivea voinţa celuil’alt, şi dacă Armand refuza ca să fie liber şi să nu moară, ce-o împedica pe Mina ca să moară tocmai pentru a-i da libertatea aceia ? Da, să moară! Ajunsese până acolo Problema, pe care şi-o pusese în vremea când vorbea cu soţul ei, şi a cărei deslegare, o întrevedea în mod confuz, era următoarea: deoarece moare fiind-câ nu putea fi iubit de Lucia, şi fiind-câ pentru a putea fi iulit de ea trebue să fie liber, nu-mi remâne decât să mor, eu. (Va urma) ------------------------------------------------. — -------~r