Adevěrul, noiembrie 1890 (Anul 3, nr. 658-682)

1890-11-26 / nr. 679

2 LUNI şi MARȚI 26-27 NOEMBRE 1890 Lupii în şcoală Sub acest titlu publică onorabilul d. Pandele Popazu, ca procurator plătit al D-lor Ioan Cetăţanu şi Dumitru Cer­chez, din nou un voluminos articol în România de la 16 curent. In acest articol d-nul Popazu atacă cu violenţă pe toate persoanele valoroase, cari au­ demascat, urmărit şi pedepsit şoptele înjositoare, săvîrşite de numiţii domni la liceul din Galaţi; apoi plânge şi suspină, că d-nul Cetăţanu Cer­chez sunt victime şi că­­„ei nu cer de­cât dreptul de apărare.“ 1 . Negreşit d nul Popazu, care era anga­jat prin epistola că la 5 octombrie 1881 a contat ocaziune pentru a servi şi el, nu putea să scape această ocaziune pentru a se achita de angajament şi­ îmi aruncă în spinare o mare parte (dar nu toate) din viţtele şi păcatele sale şi ale clienţilor ser, viţii şi păcate, pe cari toată lumea cinstită din Galaţi ştie, nu­ numai că ’mi sunt cu desâvîrşire stre­ine, dar pe cari le-am combătut în tot decursul vieţii mele. Articulul d-lui P. Popazu şi foile sale volante merită toată atenţiunea publică; acestea probează că cu desăvîrşire co­rupţi oameni există încă — din fericire puţini la număr — în această ţară. In adevăr, cât de corupţi trebue să fie, şi de ce fapte sunt capabili oame­nii cari, prinşi cu fapte infamante co­mise în şcoală, sanctuarul culturei na­ţionale, şi condamnaţi în toată regula de legile şi justiţia ţării, nu numai nu pleacă cu ruşine capul cum o face cri­minalul ordinar, dar îndrasnesc să insulte pe toţi bărbaţii de valoare, cari au ur­mărit şi pedepsit infamele lor specula­­ţiuni băneşti ! E în interesul moralităţii publice să aruncăm o privire asupra întregei afa­ceri ; cestiunea e mai mult de­cât se­rioasă. Eu am avut curajul să denunţ cu pro­pria mea sub semnătură actele înjosi­toare şi speculele ruşinoase, săvirşite de C-nia Cetăţanu şi Cerchez în liceul de Galaţi. D nul Grigorie Tocilescu, eminentul profesor al Universităţii din Bucureşti, şi cel cin­­ profesori universitari, cari compun Consiliul permanent al instruc­­ţiunei: d-nul B. P Hâşdău, Alexandru Orobescu, D-l Al. Viţu, Anghel Dimi­­trescu, Iacob Negruţi, toţi bărbaţi de o mare valoare morală şi intelectu­ală, au avut tăria de caracter şi n’au­ cerut lacrimilor şi stăruinţelor şi­ n’au făcut lucrurile muşama. Cei 5 membrii al juriului universi­tar de Iaşi nu s’au înduioşat de lacri­mile condamnaţilor, în faţa probelor pa­tente de culpabilitate şi’şi au făcut da­toria. In faţa insultelor, a calomnielor, la cari au fost expuşi de un an de zile În­coace toţi cari şi au făcut în mod onest datoria, în faţa îndrăsnelei, ca să nu zic a obrăsniciei cu care d. Popazu, un su­flet perdut şi o inimă putredă, ca pro­curator al companiei Cetăţanu-Cerchez îşi bate joc de cele două Universităţi, de­ legile ţârii şi de morala publică prin articulii săi insolenţi şi prin acţiunea, ce a deschis domnului G. Tocilescu, ac­ţiune care s’a respins atât de judecă­torul de instrucţiune cât şi de camera de punere sub acusaţiune. Oare, găsi­se­ vor oameni, cari să se mai espunâ a servi şcoala şi interesele publice, când vor cântări cât de crud sunt răsplătiţi cei ce şi-au făcut dato­ria în afacerea scandaloasă Cetăţanu- Cen­te­z ??! Iată ceia­ ce trebue să îngrijască pe toţi oamenii de bine ! Iată de ce e bine să aruncăm o privire generală asupra întregei afaceri. I. Dreptul de apărare D. avocat P. Popazu începe arti­­lul săli amintit cu o mulţime de teorii asupra dobitoacelor, între cari se nu­mără—fără consimţimîntul nostru negre­şit—şi pe D-sa. Apoi es lamă că : „clien­ţii săi nu cer de cât dreptul de a se apăra“. D. Popazu comite intenţionat o mare greşalâ. D nil Ion Cetâţeanu Dumitru Orrhoz c-nia s’au folosit de dreptul de apărare pe toate căile posibile. Abia s’a făcut ancheta şi onorabila companie a pus totul în mişcare, s’a in­tervenit p­e lângă d. Gr. Tocilescu, prin senatorii şi deputaţii Galaţilor, ca să facă lucrurile muşama. După ce s’a depus raportul pe de o parte m’au atacat şi insultat pe mine şi pe d. To­cilescu în Poşta de Galaţi cu cuvintele cele mai murdare şi calomniele cele mai josnice, dar făceau ochii dulci consiliu­lui permanent şi ministrului. După ce consiliul permanent a dat a­­vizul prin care trimite pe capii compa­niei Cetăţanu Cerchez în judecata ju­riului de Iaşi Poşta atacă cu violenţă şi pe membrii consiliului permanent şi pe Secretarul general d. Ştefan Mihai­­lescu, pe cel dintâi pentru că n’a ce­dat intervenţiunilor lor, pe cel din ur­mă pentru că a dat curs lucrărilor şi­ nu le a dosit... alt­ceva nu-i puteau cere. La 25 Mai a. c. apar înaintea juriu­lui universitar din Iaşi, compus din cinci dintre cei mai eminenţi profesori. Pro­cesul durează trei zile. Capii companiei apar înarmaţi cu o mulţime de certifi­cate economicoase, stoarse prin lacrimi şi alte mijloace. Ei şi-au luat de apărător pe un dis­tins avocat, pe d. Bâdărău, s’au apărat înşişi prin gură şi lacrimi. Dar.... Juriul universitar avea înaintea sa: procesele verbale falsificate, matricula cu notele falsifiate şi şterse, depoziţiile mirturilor subsemnate de ei, deposiţiile d-lor Cetăţanu şi Cerchez subsemnate de ei înşişi, deposiţii care-i condamnă şi în fine multe alte acte, între cari şi o e­­pistola autografă a tînărului Bernard Seel, în care acesta declară că d. Ion Cetăţeanu, martirul, i-a luat 140 lei sub Veţel­ d’a’l prepara şi a-i da certificat de­ 4 clase gimnaziale, dar nici nu l’a preparat, nici certificat nu i-a dat, nici paralele nu i le-a restituit. In faţa acestor acte, cu toată strălu­cita apărare a d-lui Bădărău, juriul a fost nevoit în unanimitate a-l condamna. Credeţi că au încetat a se apăra a­­cum, când aveau o sentinţă definitivă, nesupusă apelului sau casării? Nu! Aui făcut un memoriu, pe care l’au adresat Majestăţei Sale Regelui prin in­­tervenţiunea unui om de valoare. Asemenea oameni găsesc mai lesne sprijin, de­cât oamenii de treabă. Au intervenit şi pe lângă ministrul Th. Rosetti. Nici Regele, nici Ministrul n’au voit să se facă protectorii unor fapte infa­mante, ca cele petrecute în liceul de Galaţi. Cum ? onorabile d-le Popazu, aceasta însemnează că nu li s’a dat dreptul de apărare ? Dar mărginitu-s’aci el aci ? Nu ! In ziua în care s’a subscris sentinţa juriu­lui de Iaşi de ministru, au scos la lu­mină o broşură sub­semnată de el, în care insultă pe d. Gr. Tocilescu, pe d. Ştefan Mihăilescu, insultă Dâmboviţa şi Bahluiul, adică cele două universităţi ale ţării şi mă lovesc pe mine căutând prin calomnii şi epitete înjositoare a mă tîrî la nivelul lor moral şi intelec­tual. Toate căile de apărare sunt epuizate dar celebru d. Popazu le mai deschide una. D. Cerchez şi-a făcut prin mijloa­cele amintite o frumoasă avere : d. Pân­dele Popazu prin procesele avute în Galaţi şi-a perdut clientela, aşa că a fost nevoit a se muta la Bucureşti, unde cu regret trebue să o spunem, nu-i mer­ge mai bine. D. Popazu—negreşit bine plătit—in­tentează proces criminal d-lui G. Toci­lescu, pentru că acesta n’a voit prin ancheta sa să facă lucrurile muşama. D-l Popazu ştia, ca şi noi, că această acţiune e un act nebunesc. D-sa n’a făcut procese criminale judecătorilor de instrucţiune din Galaţi, cari Pau urmă­rit şi dat în judecată în repeţite rîn­­duri pentru escrocherii şi falsuri şi nu s’a constituit parte civilă cu câte 40.000,’când faceste parale multiplicate cu numărul proceselor, era să le înca­seze d-sa personal şi — face proces d-luî Tocilescu, se constitue parte ci­vilă pentru 40.000 lei pe cari, să’i ieie domnii Cetăţanu — Cerchez ! De ce ?... In fine, judecătorul de interucţie şi camera de punere sub acuzaţiune au respins cererile d-lui P. Popasu, recu­noscând şi unul şi alta, că: Procesul d-lor I. Cetăţanu şi Dumi­tru Cerchez s’a judecat contradictoriu în toată regula şi că condamnaţii au uzat de toate mijloacele de apărare. Cum rămâne acum cu capacitatea ju­ridică a d-lui Popazu ? Cum rămâne cu insultele ce ne-a adus ? Cum rămâne cu moralitatea ziarelor, cari s’au făcut rezervorii pentru toate murdăriile d-lor Cetaţeanu—Cerchez— Popazu ? II. Valoarea d lor Cetăţanu—Cerchez. De când există România, nu s’a fă­cut atâta tapaj, cât s’a făcut cu afa­cerea scandaloasă Cetăţanu—Cerchez. Judecând după zgomot, ar putea ci­­ne­va crede că cine ştie ce persoane de valoare sunt aceşti doi domni profesori; ei n’au însă nici meritul d’a fi cel pu­ţin profesori. D. Cerchez, în tot decursul profeso­ratului săfi, n’a explicat o singură lecţie din matematică, studiu ce era însărcinat a preda în cursul inferior. T­u-d’a­una a citit lecţiile, a copiat exemplele la tablă, iar când a învăţat vr’o regulă pe da rost, declara în faţa întregei clase : „Acum să spunem regula pe de rost.­ Aceasta o făcea punăndu-şi car­tea la spate în rîsul ironic al copiilor. Aritmetica D-sele a fost scoasă de D. Dumitru Sturdza, minstru liberal, de­şi D-nul Cerchez era liberal, din toate şcoalele printr’un ordin publicat în Monitorul oficial Cu toate acestea martirul a conti­nuat a-şi impune cartea în liceu chiar şi după ce a fost condamnat, chiar şi în Septembre trecut ! D-na Ion Cetăţanu şi-a citit tot­d’a­­una lecţiunile în clasă , iar la esamenire din Iunie trecut, D-nu Ştefan Vârgolici, profesor universitar, delegat, l-a sur­prins că corecta pe elevi dupe carte. Iată ce zice D-nu Vârgolici despre D Ce­­tăţanu în raportul său asupra examenului final al anului şcolar 1889—90. „Foarte slab „a mers de asemenea limba­ română şi la „clasa II-a. Respunsurile elevilor erau foarte „insuficiente şi nici programa n’a fost cu „rig­oare observată. De mici compos­­i­uni şi „de recitări din autorii români nici vorbă n’a „fost“.... In privinţa limbei latine în clasa patra, predată tot de D-na I. Cetăţanu, iată ce zice D-nu Vârgolici: „In clasa a patra am găsit elevii foarte slabi şi la gramatică şi la traducere, chiar cei mai buni se înşelau asupra formelor regu­­late a cuvintelor. Citirea e de tot neglijeată“. Ca director, D. Cetăţanu, cu cumnatul D. Cerchez au transformat liceul într’un cuib de speculă ruşinoasă. Toţi elevii preparaţi privat, sau veniţi de la alte ş­coale erau esaminaţî de compania Ce­tăţanu-Cerchez ; nici un concurs nu s’a p’ăcut fără această companie.... D. Popazu zice în articolul amintit: „Şi nob­­eţa şi respectul nu immnprin­tere ca să se ceară pe faţă expecafiuni „oficiale direcţiunei respective, dupe care „numai să se hotărască calea de apucat ”. Popa nu vrea să zică, că ministrul a fost lipsit şi de respect şi de politeţă, că n’a întrebat mai întâi pe directorul Ion Cetăţanu oficial, dacă poate urmări pe directorul Ion Cetățanu și pe cum­natul acestuia D-na Cerchez! D. Popazu e sub­im! Până în toamna anului 1889—toamna fatală, când s’au numărat boboceii com­paniei — liceul s’a condus numai de com­panie . Ministerul n’a văzut liceul de cât prin rapoartele D lui Ion Cetățanu... Rapoartele directorului Cetăţanu au lău­dat în decurs de 1/1 de secui—cum zice D-nu Popazu—pe profesorul Cetăţanu şi pe cumnatul său D-nu Cerchez. De modul cum s’a achitat Cetăţanu de o îndatorire delicată, impusă prin lege, de îndatorirea şi dreptul de a numi delegaţi la examenele şcoalelor private, vom da numai un esemplu . O dată D-na Cetăţanu, directorul li­ceului, se derogă pe sine şi pe amicul său, D-na Pandele Popazu, ca să asiste la esamenul şcoalei de fete a călugări­ţelor catolice, de­şi D na Cetăţanu era profesor la această şcoală. D-na Cetăţanu s’a prezentat aşa—dar la esamen în trei feţe. Ca director de liceu a venit să controleze pe delegatul Cetăţanu cum îşi îndeplineşte datoria; ca delegat a venit să controleze pe pro­fesorul Cetăţanu; iar ca profesor a ve­nit să facă formalităţile esamenului şi să încurajeze pe călugăriţe pe calea mă­reaţă a propagandei cat­­ice. Şi de cine era d. Cetăţanu însoţit în această delegaţi­une? De d. Popazu ! Apoi nu are dreptate d. Popazu să esclame : „Lupii în şcoală !“ Ba ce mai lupi ! Unul condamnat pentru acte de mi­tuire şi falsificări de note, celălalt, Po­pazu, scăpat ca prin urechile acului de puşcărie în urma a o mulţime de pro­cese de escrocherie şi falsuri.... D. Cetăţanu, chemat ca director de liceu a controla înviţămîntul privat, şi­­a împărţit cu cumnatul său D. Cerchez şcoalele private strâine şi cât timp a fost director Cetăţanu, nimeni n’a în­­drăsniie sâ de «de.­Tot d. Cetăţanu a fost profesor la Tetzis, care a vrol­t opt copii, chiar după ce acesta a eşit din puşcărie, iar d. Popazu a oferit lui Tetzis tot con­­cursul său, ca să nu i se închidă şcoala. Ambii au servit pentru bani. In viaţa privată şi Cetăţanu şi Po­pazu au fost mai scandaloşi, de cât Cer­chez . Cel dintăi doi au probe vii de viaţa lor imorală ! Me opresc aci, de­şi sunt provocat, nu merg pentru astă-dată mai departe. Sunt însă gata ori­când a pune şi viaţa mea privată faţă în faţă cu viaţa privată a martirilor Cetăţanu-Cerchez Popazu şi promit a putea proba prin fapte, că toată viaţa mea a fost şi este curată ca cristalul, fără nici o pată; din contră compania amintită, chiar desfă­­cându-se de tovărăşie, pot prezenţi so­cietăţii fie­care în parte un capital tot atât de mare de fapte înjositoare co­mise în viaţa privată, ca şi cel din viaţa publică­ profesională... şi pentru aceşti oameni s’a făcut atâta sgomot în ţară ? 11 In ceea ce priveşte acuzaţiunea că m’aş fi bătut, spune neadever d. Popa­zu , eu am aplicat o mică corecţiune: unuia fiind că m’a insultat şase hui de zile prin ziare; altuia fiiind­că mă a­­tacase, asistat de patru inşi, ca resbu­­nare pol­tică, iar nu din caua unor certe personale, cum susţine d. Popazu. Spună însă d. Popazu, de ce a fost­ crud bătut de bărbatul unei lăp­ărese ?? In şcoală am avut un singur păcat, acela de a’mi lua rolul de profesor în serios . Cu riscul de a-mi crea ostilităţi şi a-mi lovi în interesele mele pavate am curăţit pănă acuma trei s­oli secundare de imoralităţi, am închis d­­eşcoli stră­ine demoralisătoare şi am foldat două institute româneşti. Terminând, rog pe d. Popaiu, să bine­voiască a se crede achitat le angaja­mentul „în scris, ce are faț, cu mine“, de a mă servi, să nu mă expună în timpurile grele de astă­zi să mai scot copil după procesele sale e escrocherii și falsuri din dosarele trbunalului și ale curții....Să me scuteasă de a ridi­ca de tot vealul ce acopee romantica și tempestoasa sa viață. Al. Radu. 107( Calea Victoriei, IO* Bucuresc E. PRAGER, EMANUJEL& BILLER Fahre Si MAGAZIN Si MOBILE Instalaţiuni conplecte de Qasse, în toate genurii și toate sty­lurile. In­ormaţlnffil In secţiunea a 6-a a Camerei s’a ales preşedinte D. N. Blaram­­berg cu 10 voturi contra 9 voturi date d-lui Carp. Secretari s’au ales d-nii I. M. R. Epureanu şi Emil Lahovary. Răsfoind preţioasa colecţiune a defunctului ziar Epoca avem tot dreptul a ne întreba cum Domnii Alex. D. Helban şi Nicu Filipescu au putut da voturile lor D-lui Mi­hail Kogălniceanu, pentru preşe­­denţia Secţiunea VII a Camerei. Regretabil şi foarte trist ! — Cum explică aceşti duo! deputaţi saltu­rile lor politice ? Azi sunt la ordinea zilei în Ca­meră cele două interpelări ale D-lui N. C. Aslan. D-sa va desvolta mai întâi pe aceea privitoare la poziţia guver­nului. Tot azi se va depune şi ra­portul comisiunei de răspuns la Mesagiu. Discuţia asupra răspunsului va începe abia la ţsîîrşitul săptamâ­­neî viitoare. Bugetul Ministrului de justiţie pentru exerciţiul viitor 1891 — 1892 se ridică la cifra de lei 5.190.344, această sumă, compa­rată cu acea din budgetul exer­cițiului curent de lei 4.764.574, resultă un spor la cheltueli de lei 444.770, din care scăzându-se lei 19.000, reducerile efectuate, spo­rul real este de lei 425.770, pro­venit din aplicarea nouei legi a­­supra magistraturei. Senatul nu a ţinut şedinţă Sâmbătă. MIM Profesorii gimnaziului real din Târgu-Jiu, vor da, la 15 Decem­vrie viitor, un bal în folosul şco­larilor săraci din acel oraş. D-nii Lt.-Colonel Lupu Al., Bo­­teanu R., Maiori Iarca Al., Teişea­­nu Gh, Lambru Gh., Căpitani Mi­­ronescu I, Mihaescu C., Cristodule G., Aver­escu Al., Costescu Stef, Ghica M., Mavrocordat L., Rădu­­lescu C. oficerii de Stat-major mem­brii şi scriitori la „Publicaţiunile militare“ au încetat, din iniţiativa lor, de a mai colabora la „Publi­caţiunile militare“. Aceşti D­ni oficeri, împreună cu camarazii lor din cele alte ar­me, îşi propun a scoate, după 1 Ianuarie 1891, noul publicaţiuni militare, iar în cursul lunei Decem­brie vor apare prospectele nece­sare. Ni se scrie din Bacau că cu tot ordinul ce s’a dat de a se desinfecta şcolile cari s’au închis din pricina scarlatinei, la unele şcoli uşile şi ferestrele stau veci­nie închise. Atragem atenţiunea celor in drept spre a lua măsuri ca să se aerisească clasele măcar aceste câ­­va zile câte mai sunt până la re­deschidere. I ■■ I In urma instrucţiune! făcute, s’a constatat că vinovaţii pentru bătaia d-lui N. Rosetti-Roznovanu cu ocazia al­egerei trecute de la Paşcani, sunt Gheorghe Vasiliu, I. Grigoriu şi Gh. a Anuţei. Aceştia au aţîţat pe ţărani fă­­găduindu-le că pămîntul de pe moşia Păşcani li se va împărţi lor, şi ademenind câţi­va beţivi cari au provocat scandalul. D-l locotenent de marină Şte­fan Cristescu, a dat la lumină un studiu asupra curbelor integrale şi diferenţiale şi instrumente de calcul. Lucrarea este aprobată de Mi­nisterul de Resbel. Aflăm cu multă plăcere că fiica medicului judeţului Tulcea, d-ra Ecaterina Cheladino s-a logodit cu d-l Sub-locotenent Berlescu­­. Cunoscutul vînător de pisici, ex­­cepțtanul Th. Antonescu, ginerele directorului seminarului din Ro­ man, aflăm că a fost dat în ju­decată pentru bătaia economului seminarului. Credem că justiţia îşi va face de astă dată datoria, mai înfrâ­nând poftele acestui bătăuş. Din Iaşi Hoţiile, spargerile şi dările de foc se practică pe o scară întinsă în comuna Bucium, jud. Iaşi. Nu de mult cârciuma lui N. Gheor­­ghiu a fost asediată de hoţi şi prădată; când s’au cules viile s’a dat foc la o casă aparţinând Monastirei Socola, pro­prietatea Statului, înconjurată de o mul­ţime de case, şi acum câte­va zile s’a făptuit un furt prin apropiere de o rară îndrăzneală. Iată împrejurările : Mai mulţi hoţi îşi propun să predea pe băcanul Leibinzon ; tâlharii, pe când spărgeau uşa, au fost simţiţi de un ser­vitor şi imediat s’au retras, oprindu-se la un depozit de băcănie al lui Aizig Wachtel. Aci el au spart lacătele de fer, ’şi au încărcat un car cu trei saci de cafea, de o greutate de 356 kile, o ladă cu luminări de stearină, vre-o 20 câpăţâni de zahar şi multe altele. In tot timpul acestei operaţiuni ei n’au fost tulburaţi nici de strajeri, nici de vre-un locuitor, de­şi acest depozit este situat pe cel mai principal drum, la Trei fân­tâni. Dacă în comuna Bucium, la o depăr­tare de 12 oră de oraşul Iaşi, ar exista o administraţiune onestă şi capabilă, a­­poi nu s’ar întîmpla aproape sistematic aceste hoţii. Din nenorocire la Bucium este un primar care se află sub tutela supleantului subprefecturel, un om cer­tat cu cinstea, care în loc să-şi caute de slujbă, face politică şi vinicultură. Sub­prefectul vine la zile mari, în in­specţie — se zice—pe când în realitate se fac sindrofii. Cei din Bucium nu au cui se adresa. Averea şi viaţa lor nu este apărată de cei plătiţi s’o apere, iar tâlharii umblu cu carul cu boi încărcând prădăciunile ce le fac. Prefectul de judeţ, D. Dimitrie Donici, dacă ar descinde pentru câte­va ore la Bucium, suntem siguri că s’ar îngrozi de desordinele administraţiei şi ar lua măsuri de îndreptare. * Curtea cu jurați va avea de judecat în această sesiune două importante pro­cese de calomnie prin presă, unul pri­vitor pe deputatul Ioan Nădejde, la 4 Decembrie, cel­l­alt privitor pe D. Vasile Sion-Gherel, la 5 Decembrie. * Comitetul Teatrului­ Naţional de aci a găsit de cuviinţă să suprime anul acesta biletele de liberă intrare ziariştilor. Dupe cât suntem informaţi nici o re­­dacţiune n’a primit bilete. CATULLE MENDÉS Calomniata ! Coleta deschise ușa cu atâta furie și o trânti așa de tare după ce intră în cât se cutremurară geamurile storurilor japoneze, dând un sunet de mărgele ce se sparg. — Lila, cunoști tu oameni de lege ? stri­gă ea. Lila răspunse: — Am cunoscut un student, anul trecut; trebue să fi avut mare dibăcie în ce priveş­te pledoaria, fiind­că şi-a câştigat foarte iute cauza lângă mine şi foarte dese­ori deschi­dea cele şapte coduri ca să găsească acolo ascunse între foi scrisorile mele şi să le ci­tească; dar, spune-mi, scumpo, ce supărare ai, ce pricină te sileşte să cauţi un avocat. — Vrea­i să intenţie un proces. — Tu ! Coletto ! şi ce proces, rogu’te ? Ci­ne ţi-a făcut rău ? Ce ţi s’a furat ? Sărutări poate ? Nu’i nimic cu asta! Mai ai tu des­tule. E vorba cumva de vreun depozitar ne­credincios care refuză să’ţi napoeze vre­o comoară pe care i-ai încredinţat-o cu nesă­­buire—buni­oară inima ta—sau ie vorba de vreo e fracţiune de corsaj noaptea ? Ori­cum ar fi, eu cred că ar trebui să duci cauza în fața tribunalului care ’şi are sediul la Cy­­tera cu Venera ca preşedinte și cu doi zei Amor ca asesori. — Nu rnde, Coletto dragă. Eu vreau să in­tentez un proces adevărat, un proces serios. Ce fell nu poate cine­va să învinovăţească pe un negustor că vinde cu me­mri f­işe, pe o cusutoreasă că a furat câţi­va metri de sto­fă, fără ca oamenii aceia să nu ţipe, să nu facă plângere în faţa tribunalului, să nu facă să fie bîrfitorii osîndiți la amendă ? și eu să nu’mî răzbun pentru'.o calomnie, cea mai cumplită din lume, care’mî vatămă intere­sele mele cele mai scumpe ? Știi tu unde șade vreun portărel? Am trebuință de un portărel numai de cât. — Va să zică, Coletto dragă, ai fost ca­lomniată ? — Grozav de tot! Când vei auzi ce s’a vor­bit de mine nici n’o să vrei să crezi că se poate ast­fel de tâlhărie. NI Coleta zise mai potolită: — Inchipuește’ți că de mai multe zile mă miram foarte mult de ce mi se întâmpla. Făcută cum sânt eu, cu ochii prea mari și cu gura prea mică, cu ochi cari fâgăduesc mult şi cu o gură care nu se înpotriveşte nici o dată, nu mi s’a întâmplat să nu se ţie după mine bărb­aţi amabili cari me roa­gă să’mî fie milă de dânşii, aşa că mizeri­cordia mea, ori cât de activă ar fi, nu are tot-d’a­una vreme ca să le împlinească ru­găciunile ; şi mă văd silică să fac nenoro­ciți. — Rar. — Câte o dată. Ei bine, puica mea, de o sâptămână încoace se schimbase tot­ ele-

Next