Adevěrul, iulie 1891 (Anul 3, nr. 872-900)

1891-07-22 / nr. 892

2 LUNI şi MARȚI, 22, 23 IULIE 1891 o temă pe care o citeşti în toate ziarele lor şi în fie-care zi—ei întorc ascuţi­şul săgeţeî şi ne denunţă Europei, ei pe noi, ca element de desordine în O­­rient. De când s’a înfiinţat statul ro­mân,—zic ei—ţara ungurească e într’o agitaţie continuă şi ideea dacoromânis­­mului—România iridentă—s’a încui­bat în Transilvania şi Ungaria şi le ţine într’o nesiguranţă permanentă. România n’are drepturi de revendicare în Transilvania. Teritoriul ce-l revendică Românii nu este românesc. Pe el trăesc 3.000,000 de Maghiari. Şi se întreabă ei: dacă ar ceda ei acel teritoriu, „ce ar de­veni libertatea, cultura şi buna stare a aces­tor 3.000.000 de Maghiari ? A doua causă pentru care Romănia nu pot cere acel te­ritoriu este, că populaţiunile de pe el nu vor să se desfacă de Ungaria fericită. Românii din Transilvania n’au istorie. Studenţii români citează revolta lui Ho­­ria şi Cloşca ca îndreptată contra Ma­ghiarilor, dar ea era o revoltă şi a ţera­­nilor neromâni. Revoluţia Românilor din 1848 este o ruşine pentru dânşii, de­şi ea se făcuse în numele ideei de naţio­nalitate. Dar ea este o ruşine fiind­că n’au luptat alături cu Kossuth, care zicea „şi din piatră Ungur să se facă“ ci ală­turi cu reacţiunea din Viena. Asemenea popor reacţionar nu poate să fie nici­odată gardian al libertăţii şi al civilisa­­ţiunei occidentale în Europa Orientală. După aceea tăgăduesc stăruinţa Româ­nilor în Dacia Traiană. Ei sunt nişte ve­netici, care au venit pe încetul în munţii Transilvaniei, strecurându-se neobservaţi. Adevăratul leagăn al Românilor este Da­cia Aureliană. In susţinerea acestei ţese isvoarele lor de căpetenie sunt Roessler, Humfalwy, şi Réthy, acest din urmă au­torul memoriului maghiar. O parentesă. Acest Réthy e cunoscut ca membru activ al proletariatului lite­rar din Ungaria. Acest proletar sub­venţionat de guvernul ungar, n’are altă misiune de­cât să creeze teorii istorice pe spinarea Românilor şi mai ales să asmuţe poporul şi societatea maghiară a­­supra naţionalităţilor. Ideile cele mai su­cite, teoriile cele mai absurde sunt ele­mentele, cu care adapă ei orgoliul şi fanatismul Maghiarilor. Astfel acest Ré­thy, faimos, se încercase odată să tăgă­duiască latinitatea chiar a Românilor. El a primit un modest respuns, într’o mică broşură a protosincelului din Arad Iosif Goldiş, intitulată Latinitatea po­porului român. După apariţia acestei broşuri, cavalerul Réty adresează auto­rului o scrisoare, în care declară că să simte învins şi făgăduia solemn, că nu va mai tăgădui latinitatea noastră. Această scrisoare e publicată în aceiaşi broşură a D-lui Goldiş. Academia română a şi numit pe D. Goldiş membru corespon­dent al ei, în urma acestui succes, de­şi el este repurtat numai contra unui pro­letar literar. Trecând apoi la partea a doua a memoriului românesc exami­nează—zic ei—diferitele ramuri ale vie­ţii publice maghiare. Memoriul românesc examinează—suc­cint—în adevăr administraţiunea maghiară, biserica şi şcoala, viaţa politică şi culturală a Românilor de peste munţi. In toate aceste ramuri ale vieţii publice din Ungaria el afi dat dovezi pipăite pentru justificarea învinovăţirilor lor. Era dlar datoria Maghiarilor de a sdrobi acele dovezi. Maghiarii nu vor să ştie de aceasta. După ce n’au putut să le zdro­bească cu focul—ei arseseră pe pieţele publice din Budapesta şi Cluj memoriul românesc—nu s’au mai încercat să le sdrobească prin fapte. Ei eludează deci cestiunea, căci n’au ce face alt­ceva mai bun. In adever sistemul lor de a combate faptele citate de memoriul românesc con­sistă în a desvolta legea de naţionali­tate din 1868. Legea e liberală până la un oare care punct şi ea—aplicată în sinceritate—ar mulţumi oare­cum pe Ro­mâni. De aceea trecând peste toate învi­novăţirile memoriului românesc, ei ape­lează la lege şi zic: Românii pot ocupa funcţiuni publice, limba română e admisă în toate ramurile administrative şi judi­ciare, biserica română este autonomă, în şcoalele române care progresează uimitor limba română înfloreşte. Românii pro­gresează şi pe terenul economic, în scurt timp ei au înfiinţat peste 30­ de bănci de împrumut, limba lor administrativă este limba română ect. etc. Numai la două puncte de acuzaţiune răspund ei. Dar răspunsul acesta te îngrijeşte. Te pune în uimire cu câtă temeritate susţin ei disposiţiunile cele mai arbitrare, mai reac­ţionare ale guvernului ungar. Au fost învinovăţiţi că sufocă vocea poporului românesc, ucizând presa, sin­gurul lor mijloc de a cere dreptate. S’a citat caşul cu transferarea curţei cu ju­raţi din Sibiu la Cluj, într’un oraş ma­ghiar, unde şovinismul a întrecut ori­ce închipuire. Ei bine iacă cum răspund Maghiarii: „Curtea cu juraţi a fost în adevăr transferată de la Sibiu la Cluj. Iacă pen­tru ce. In curs de 10 ani nici improce­­suatorii maghiari, nici statul n’au câşti­gat nici o dată nici un proces în faţa Curte! cu juraţi din Sibiu. Justiţia s’a făcut pe faţă complice cu agitatorii iredentiştî. De când însă curtea se gă­seşte la Cluj, agitatorii români ca Sla­vici ori Lucaci au câştigat (?) sau au perdut rând pe rând procesul lor“. Un străin luminat, liberal, care a ci­tit şi memoriul nostru va sta uimit în faţa unei îndrăzneli atât de mari. Cău­tând să te justifici de faptele de opre­siune, de rea voinţă, de tiranie, te recu­noşti însuţi cu o mândrie, care dovedeşte, că acest popor este simbolul de disor­­dine, de barbarie şi tipul celei mai în­drăcite reacţiuni. Şi când ne gândim că aceste rânduri sunt spuse în numele ti­nerimei maghiare, o îngrijire mare ne cuprinde. Căci aci nu mai e vorba de un vinovat, care ’şi recunoaşte greşala pen­tru ca să fie iertat, ci de un criminal, care î şi recunoaşte crima, fiind­că ea este meseria lui! Legea asilelor de copii, ienicerismul modern, pentru dânşii este „atât de no­bilă atât de sfântă, în­cât ea e mai pe sus de ori­ce critică“. Prin această lege „e posibil că mulţi copii vor găsi o pasiune de a învăţa limba maghiară“ —o mărturisesc micii reacţionari înve­ninaţi. Aşa­dar ştim ce aşteaptă pe poporul românesc de peste munţi: lupta­­ cu trance cu Maghiarii. Când tineretul unui popor, care se pretinde a fi fost campio­nul ideilor liberale î­n aceste părţi, îşi permite asem­ea mărturisiri, pacea, pen­tru care pretind dânşii a lucra, este o vorbă goală eşită din capetele unor des­­creeraţi, unor duşmani neîmpăcaţi ai ei. Pacea în gura lor însemnează resboiu pe faţă. Ce mai însemnează atunci încheerea memoriului lor, unde declară că sunt cei mai sinceri doritori ai înfrăţirei cu Ro­mânii în faţa marelui pericol venit din partea panrusismuluî ? Dar ce vor ei sa zică, când demon­strând — cum ştiui ei — că poporul ro­mânesc din Transilvania n’are trecut is­toric, că a fost o turmă de servi toleraţi, mărturisesc dacă astă­zi sunt oameni li­beri, aceasta o datoresc numai liberaliz­­mului maghiar? Răspunsul îl dau ei inşişî. Românii trebue să fie mulţumiţi cu ce au, căci alt­cum li se va lua şi aceasta. Românii con­form trecutului, trebue să fie toleraţi numai şi astă­zi pe păraîntul lorstrebun. Iar toate aceste nu dovedesc intenţiunî pacinice. Ele susţin pe faţă răsboiul cu Românii. Şi e bine ca să ştie şi Europa acest lucru.* Peste tot memoriul maghiar este o lu­crare, menită de a înăspri şi mai mult relaţiunile dintre Români şi Maghiari. Pe de altă parte însă ea este icoana celui mai perfect tip de perfidie omenească. Şi cum Europa cultă a acoperit cu simpa­­tiele sale memoriul românesc, suntem si­guri, că perfidia lor de astă-dată va fi înţeleasă de Europa în toată brutalita­tea ei. Ţinta lor, eludând cestiunea cum a fost pusă de studenţii români, este înşelarea opiniunei publice europene. Aceasta a fost arma lor de căpetenie în toate tim ■ purile contra naţionalităţilor nemaghiare. Denunţarea, că statul român, că ele­mentul românesc, este germenul tutor desordinelor din aceste părţi se resfrînge din chiar memoriul lor asupra societăţii şi guvernului maghiar. Nici o dovadă nu aduc ei, ca să sprijinească denunţarea unei Românie iredente. Aceia, că Ro­mânii din Transilvania au fost cei care au chemat la redeşteptare pe poporul ro­mânesc din Principate, nu e de­cât o do­vadă în sprijinul tezei noastre: că în Transilvania este leagănul neamului ro­mânesc, acolo este tăria lui. Adevărul este, că Maghiarii văd în interesul nos­tru pentru fraţii de peste munţi cea mai vie dovadă de înalta noastră înţelepciune politică. Şi în acest interes al nostru zace Ro­mânia iredentă. Toată lumea însă ştie că România iredentă ast­fel cum o înţeleg Maghiarii nu există. Chiar dacă ar exista, ea n’ar fi de­cât o onoare pentru noi; ceea­ ce însă există este îngrijirea noastră mare pentru siguranţa regatului român, care e amenininţat în existenţa sa, din cauza şovinismului maghiar. Căci pe câtă vrere a jăluirile celor 3 milioane de Ro­mâni vor resuna până la noi și strigătul nostru de alarmă va resuna cu tărie con­tra asupritorilor neamului nostru româ­nesc. Lumină, libertate , iată ideile mari, în numele cărora a primit poporul ro­mânesc lupta cu Maghiarii, căci numai ele vor putea să ne întărească, să ne a­­sigure existenţa noastră naţională şi un viitor glorios. Pe câtă vreme însă vecinii noştri ma­ghiari vor stărui în tirania lor, să ştie, că nimic nu ne poate încălzi inimile mai mult şi nici o luptă nu vom purta mai cu sinceritate, mai cu hotărîre, mai cu entuziasm, de­cât lupta contra întunere­­cului şi desordinelor tiranice. De aceea avem satisfacţiune mare ce­tind memoriul maghiar. El este menit a contribui la continuarea unei discuţiuni înaintea forului european, la care până acuma n’au găsit studenţii noştri şi cauza română de cât simpatii. Ele se vor îmulţi atunci, când cauza noastră va fi bine cu­noscută în Europa. Şi asta e motivul pentru care aplaudăm din toată inima noastră românească ho­tărirea studenţilor romîni din Tran­silvania şi­­Ungaria­, de a răspunde ei de astă-dată maghiarilor. Vocea lor va fi mult mai autorizată de cât a noastră şi dacă nouă ni s’a im­putat iridentismul din partea maghia­rilor, el vor putea imputa fraţilor noştri de peste munţi trădarea patriei lor. Un lucru însă nu va imputa fraţilor noştri nici Europa, nici istoria. Acest lucru este, că romîniî din ori­care părţi ar fi ei nu s’au făcut nici odată îi'ădătaa'iiSimbol, csaSiur'ai, idea­l-l-î, I"'- uaiST. turi cu ţiganii în ce priveşte mân­dria şi monarchismul. Recunoaştem că băeţii D-lui Carp au şi puncte de deosebire cu ţi­ganii. Aceştia, pentru a câştiga un gologan, pun ursul să joace cum îi cântă ei; pe când mândrii băeţî junimişti, pentru a ajunge la golo­ganii bugetului, joacă după cum îi cântă ursul lor. Regele, în faţa că­ruia ei umblă pe brânci, se dau peste cap şi fac multe alte comedii. Apoi, ţiganii sunt monarchişti dezinteresaţi; pe când monarchis­mul băeţilor de la Era noue e foarte lucrativ şi mai puţin sincer de­cât republicanizmul nostru. Băeţii să fie deci cuviincioşi, dacă nu vor ca să le tălmăcim mai bine mândria lor. —*— D. P. Poni, care a fost numit ministru al instrucţiunei publice în locul D-lui Gh. Dem. Teodo­­rescu, a depus ieri jurământul la Sinaia şi a sosit în Bucureşti. Condoleanţele noastre nemângâ­iatului Ghiţă Mârzescu. —Hb— Ieri s’a făcut la Huşi alegerea unui deputat la colegiul al 3-lea, vacant în urma opt orei D-lui G. D. Teodorescu. Din 496 alegători înscrişi, s’au prezentat 338. D. Radu R. Rossetti, candidat Telemanist, a întrunit 334 voturi. 4 buletine au fost anulate. D. G. Panu, candidat democrat, a fost silit să-şi retragă candida­tura. —*— D. Vernescu, ministru de finance, a sosit ieri dimineaţa din Moldova de sus, şi va pleca în astă-seară cu D-na Vernescu direct la Karl­sbad. Din Bălţăteşti ni se scrie că numărul visitatorilor este aşa de mare acolo, în­cât nu se mai găsesc case de locuit nici chiar în sat, şi lumea nu încetează de a veni încă. In monastirea Agapia, în Văratec şi în monastirea Neamţu, numerul visitatorilor este de asemenea cu mult mai mare de­cât în anii cei­r’alţi. D-l G. Vernescu, ministrul Finanţelor, a sosit Sâmbătă în Botoşani venind de la moşia sa Răpicenii. D-sa a descins la D-l Prefect Cerchez, cumnatul D-lui Ena­­covici. Corespondentul nostru ne scrie că ver­­nescanii jubilează şi unul câte unul se duc ca să şi arate nemărginitul devo­tament către stăpân. Printre cei dintâi­ a fost şi primarul de Botoşani D-l I. Buzdugan. Am dori să ştim dacă cu ştirea şi con­­simţimântul D-lui ministru al cultelor maica de la arhondaricul monastirei A­­gapia spune visitatorilor acestui sfânt locaş, că nu pot fi toleraţi să doarmă de­cât o singură noapte la arhondaric şi n’au drept de­cât la o sigură masă. Noi ştiam, că o dispoziţie mai veche obligă pe sfintele maice, să fie mai în­găduitoare cu streinii. Ori poate să face vre-o deosebire între visitatori? Visita­­torul căruia i s’a mărginit aşa de mult timpul de şedere se dusese acolo cu fa­milia. Se urmează tot aşa şi cu cei ce se duc singuri? Am dori ca măsura să lovească deo­ ---------------------­ I­NFOIMATIim ------ • Atragem serioasa aten­ţiune a D-lul ministru de restrieî asupra articolului ce t­ a apare în numărul nostru de m­­ine subtitlul: HOŢIILE UNUI COLONEL şi JUSTIŢIA IHN­LITAHA. Băeţii de la Era Noue, cari se credeau boeri de drept divin, s’au formalizat pentru că i-am pus ală­ potrivă pe toţi şi D-l ministru s’o afişeze spre ştiinţa generală. —*— Ieri a avut loc la grădina de dare la semn (Schisstat) serbarea clubu­lui muncitorilor în favoarea bru­tăriei cooperative. Asistenţă numeroasă, animaţie mare şi rezultat bănesc mulţă­­mitor. Societatea Fortuna şî-a serbat Sâmbătă sfiinţirea drapelului şi apoi a plecat la Vila Manolescu unde s’a dat o serbare. D-na Zoe Bengescu, născută Ro­­setti, ale cărei zile erau, sunt câte­va săptămâni, numărate, a intrat în convalescenţă, graţie căutărei emi­nentului medic Dr. Schachmann. Bolnava va pleca în curând pentru a urma o cură la o staţiune bal­neară din străinătate. Cu tratamentul urmat de D-na Bengescu, D-rul Schachmann şi-a câştigat de drept un loc între so­mităţile corpului medical bucureş­­tean. —*— —*— Anunţăm căsătoria D-lui Dimi­­trie Teodorescu cu D-şoara Maria Ioneanu, care a avut loc ieri la biserica Sf. Gheorghe Nou, şi urăm tinerei perechi toate fericirile. —*— A apărut la Focşani Răzvrătirea, organ comunist-anarchist. Ii urăm moarte grabnică. —***— Administraţia ziarului Bucarest ne roagă a publica avisul următor: Fără a mai intra în amănunte esplica­­tive, suntem din nenorocire nevoiţi a pre­veni publicul şi în special acela din Mol­dova de sus că D. Laurent Canano n’are nici o calitate d’a face abonamente pentru acest ziar, şi încă mai puţin d’a face în­casări şi administraţia ziarului declină ori­ce obligaţie resultând din operaţiile făcute de sus numitul Domn. ŞTIRI TELEGRAFICE TROMSOE, 21 Iulie.­Vaporul „Amely“ care duce misiunea ştiinţifică la Spitz­­berg a sosit în timpul dimineţii; el va pleca probabil marţi. PARIS, 21 Iulie.—Generalul Japy, re­publican, a fost ales senator al Belfor­­tului. PARIS, 21 Iulie. — D-na Ribot a fost informat în mod oficial că Regele Ale­xandru al Serbiei va sosi incognito la Paris pe la 13 August și că va petrece acolo vreo 15 zile. SERBURG, 21 Iulie.—Primirea făcută la Primăria marinarilor ruşi, greci şi a­­mericani a fost foarte cordială; prima­rul le-a urat bună-venire; a vorbit de primirea făcută escadrei franceze la Kron­stadt, primire care întăreşte amiciţia franco-rusească. Comandantul încrucişă­­torului rusesc Amiral Korniloff a mul­ţumit; el a adăugat că la întoarcere es­cadra franceză va zice care este simpa­tia Rusiei pentru Francia. Prefectul a băut pentru uniunea naţiu­nilor francese, grece şi americane. La banchetul care s’a dat apoi deputa­tul Cabart Dauneille a exprimat speranţa că într’un resbel apropiat ruşii şi fran­cezii se vor sprijini mutualminte şi în­­tr’un mod frăţesc. DrDl Ciurcu 0 e u 1 i s t la spitalul Brânco­­venesc. Consultaţiuni de la orele 4—6 p. m. Calea Rahovei Nr. 4 vis-a-vis de Domniţa B­ălaşa FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL* ARSÉNE H09ISSAYE Lacrimile Jeanei Așa merge lumea. (11) D-șoara d’Armaillac se întoarse la mama sa; erau patru ore când sună la ușa departamentului său. — Ah ! D-șoară, îi zise camerista des­­chizând ușa, dacă a­ți ști cum a plâns Doamna și ce fericită va fi când să va vedea . In adevăr, abia pronunță aceste cu­vinte și Domna d’Armaillac se repezi ca o nebună în fața ficeî sale. — Tu ești ? strigă ea cu veselie; și o îmbrăţişă, dojenind-o. Ah! scumpa mea Jeană, eu sunt vinovată! Prea te siliam să te căsătorești, fără voia ta! De acum înainte, n’am să ’ți mai pun cuțitul la gât. Jeana îmbrăţişă și ea pe mama sa, asigurând că micele ei răutăți nu’i pu­teau zdrobi amorul filial. — Tu știi, adăoga mama, eu pun toate în extreme. Se vorbește atât de mult de sinuci­deri în ziare, că îmi închipuiam că tu aveai intenţiunea..... At! ași fi murit! Apoi reluă : — Dar ce-aî făcut toată ziua și unde aî fost ! Jeana n’avea obiceiul să mintă. Se roși puțin; se gândea să născocească o poveste. Spuse mumei sale că a făcut o vizită unei prietene. — Iți voiu spune altă dată ce-am fă­cut la această vizită. Dar tu ce-ai făcut ? — Eu te-așteptam să dejunăm, fără să înțeleg pentru ce plecaseși. Dupe aceia am mâncat singură, apoi am ieșit în tră­sură să te caut. Am fost la D-mna de Tramont, la prietena ta Angela, la ducesă.... In acel moment, se auzi sunând. D-mna de Tramont intră cu zgomot ca de o­­biceiu. — Ah! amicele mele, ce mulţime nu­meroasă, pe malul lacului! O sumă de oameni trebuie să umble pe acolo, fără să fie invitaţi. E un scandal!.. Inchipui­­ţi-vă că în această mulţime m’am întâl­nit cu D-şoara Margareta Aumont, me­tresa amicului nostru Brianson. — E plăcută ? întrebă J­eana cu aierul distrat. — Foarte plăcută ! Iată pentru ce i s’a iartă lui Brianson pasiunea ce o are pentru ea. Jeana care avea teamă să dejuneze singură cu mama sa, opri pe D-mna de Tramont. Dejunul fu vesel, pentru că D-mna de Tramont îl înveselea cu spiritul ei. La noue ore ea plecă cu Jeana spu­nând D-mneî d’A­rmaillac că va înapoia pe fica ei înainte de cinspre­zece ore și jumătate. D-mna de Tramont voia ca Jeana să servească ceaiul la ea. Era acolo o adu­nare de 3—4 amice intime și poate un prinț rus, care umbla dupe însurătoare. D-șoara d’Armaillac acumpaniă deci pe D-mna de Tramont. Mama ei rămase acasă. Ea nu mergea în lume de­cât la ocaziuni mari. Prințul rus încercă să facă puţină curte Jeanei, dar ea nu se gândea de­cât la D-l de Brianson. Ce face el ? Unde este el? Se gândeşte la mine ? In momentul când servea ceaiul cu o graţie mândră, se anunţă D-l de Bri­­ancon. — Eram sigur că vei veni astă seară, zise D-nna de Tramon, zărindu’l. — Pentru ce ? — Prin forța afinităților sau a mag­netismului , D-soara d’Armaillac fiind aici, D-ta nu puteai fi în altă parte. Marțial se gândi atunci dacă nu cum­va Jeana confesase puțin D muel de Tramont. — Ah! ce fericită sunt că te revăd, zise Jeana lui Marţial. Ştii la cine mă gândeam, îl întrebă ea. — Cine ştie! poate la mine! — Inchipueşte-ţi că toată lumea, de când mă ştie metresa D-tale, mă salută cu respect. — Lumea e plină de asemenea lucruri. Dar crezi că eşti mai puţină demnă de admiraţie de cât cele mai multe femei adultere, care strălucesc în cele mai fru­moase saloane ? — Cred că sunt demnă de pietate ca şi aceste femei. Dar aceia ce me desco­peră este că dacă lumea mă stimează nu mai mă stimez eu.. Dacă nu te-aşi iubi, m’aşi privi cu oroare. — Tu ştii că te ador, că n’am iubit şi că nu voia iubi de căt pe tine! Marţial vorbea cu sinceritate. Această întâlnire neaşteptată îl înduioşase. Aie­­rele amoroase ale prinţului rus îl făceau gelos. Şi apoi, Jeana era aşa de fru­moasă­ aşa de mândră! Nu era aceasta o victorie strălucită? El savura miste­rios fericirea sa. In acest timp însă Jeana vorbi lui Marţial despre metresa lui Margareta Aumont. Domna de Tramont privi atunci către Jeana şi îşi zise în sine : — Ce lucruri şi-o fi vorbit ? Ce palidă e Jeana ! — Abizul amorului, îşi luară adio, ca şi cum nu se vor mai revedea multă vreme, de­şi erau si­guri că se vor revedea a doua­ zi de dimineaţă. D-ra d’Armaillac rămase îndată sin­gură cu D-na de Tramont care o povă­­ţuia să nu se ia după înşelăciunele fru­mosului Marţial. Vezi, scumpa mea, prinţul rus ţine cu voi, voi sunteţi născute princese, tre­bue ca din această parte să batem cu even­­taiul, aceşti domni nu cred că fac căsătorie cu o persoană de condiţiune inferioară, când se căsătoresc cu comedience, mar­­tor principile Koutchoubey, care a dat numele seu frumoasei Alix Bressaut. Este destul de natural ca acesta să se căsătorească cu o fată ca voi. Jeana se apropiă de foc ca şi cum ar fi simţit pe umerii ei zăpada Rusiei. Prințul e încântător zise ea, dar nu voesc să mă espatriez. E! scumpa mea, adevărata patrie a Ruşilor e Parisul; intreabă pe Basilevski pentru­ ce are museul seu pe strada Blanche... Nimeni nu scapă de ursita sa. Eu n’am pretenţiunea de a avea o stea, dar cred că am a face bine, voi fi silită să ascult la cea ce e scris sus. Ia seama! acesta e rezonul insolen­ţilor cari se se supun curentului vieţii. Cu aceste idei, cine­va se lasă a fi răpit zicând: Este scris sus! (Va urm­ar

Next