Adevěrul, iulie 1891 (Anul 3, nr. 872-900)

1891-07-24 / nr. 893

ANUL III.—Nr. 893. J ABONAMENTELE Să te ferești, Române! de culă strein în casă* T. Alexandri, iif MERCURI, 24 IULIE 1891 NUKERUL 10 BANI NUMERUL10 BARI ANUNCÎURILE V, «Io BUCURESTI ș! JUDEȚE se primesc* NDMAÎ'la ADffiSISTRAȚiE.­­ Din STUAlNEtATE, direct la administrație și la toate Oficiile de publicitate. Anunciuri Îs pagina IV................. 0.30 b. linia tRCEP LA 1 SI 15 ALE PIE­CARE! LUnI ţi se plătesc tot*d’e-nn» 'nai­n­te ! " tn Bueureşti la casa Administraţiei Dh» Judeţe şi Străinătate prin mandate postale. Un an tn tari 30 Icn. In străinătate so cease luni , 15 s , , 25 Trei luni , » ^ , . ;!ii . *3 'S' Ln annBr tir EtrfilnState ÎS bani MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZÂ ADMINISTRAȚIA 111. — BULEVARDUL EL18ABF.TA,­ 111 REDACT 111. — BULEVARDUL EHS Inserţiunele și Reclamele 3 lei rândul. i LA PARIS, ziarul se găseşte de vânzare cu nu»­mărul la kioscal No. 117, Boulevard SL-Sk­ebel. UN NUMER VECHI03 tr­ANI­­T Când doi se bat.... „ADEVERUL“ LA IAŞI HOŢIILE PHUIEDLOEL­UI JUSTIŢIA MILITAM UN CEZAR CIUNT Manifestaţii la Berlin contra împăratului Cutia cu scrisori DRAGOSTE Bucureşti, 23 Iulie 1891. Când doi se bat... Pe nesimţite, pe neaşteptate şi pe ascuns s’a făcut o remaniare ministerială de cea mai mare în­seninătate. D. G. Dem. Teodorescu s’a retras de la ministerul cultelor şi în locul său a venit D. P. Poni distinsul profesor universitar din Iaşi. Faptul pare, la început, foarte puţin însemnat, foarte banal chiar Un ministru se duce, altul vine şi ţara habar n’are. Procedeul acesta monarhic e comun și nimeni nu se mai miră de dânsul. Chiar noi, cici dorim să’l vedem scos din moravurile noastre politice îm­preună cu monarhia, ne-am fi mărginit a’l înregistra pur și sim­plu, ca o dovadă elocintă a des­potismului monarchic. Am fi zis Iată, Regele a mai schimbat un fecior de casă. Băgaţi de seamă, că feciorii lui de casă sunt câr­­muitorii voştri. El îi cheamă. El îi goneşte şi voi vă supuneţi ca nişte fiinţi inconsciente. Drept ori­ce comentariu, am fi avut un oftat de adâncă mâhnire şi... am fi tre­cut înainte. Remaniarea de astâ­zi însă, nu este un lucru aşa de simplu ca cele de până acum; ea nu este, mai cu seamă, o remaniere obici­nuită la un guvern liberal-conser­vator. Şi, iată pentru ce: Ca un om ca D. G. Dem. Teo­dorescu să iasă din minister pe timpul vacanţei, când treabă e pu­ţină, când răspunderea doarme în incinta amorţită a Parlamentului şi când situaţia de ministru, la Sinaia, e foarte măgulitoare, trebue ca un mobil puternic să existe. E drept că s’ar putea crede, fără teamă de contrazicere, că D. Teo­dorescu s’a retras pentru că era sigur că, îndată după deschiderea Camerei, va fi dat afară în mod foarte puţin reverenţios; că, chiar de n’ar fi existat această sinistră perspectivă, era însă alta, pe care D-sa nu îndrăznea s’o privească în faţă: nevoia reformei învâţâmîn­­tului. Căci ori­care ar fi guvernul şi ministrul de culte, reforma funda­mentală a întregului nostru sistem de instrucţiune, precum şi reforma clerului se impune ca ceva de ne­înlăturat. Ei bine, D. Teodorescu a înţeles, ori i s’a explicat, că nu D-sa va putea face această reformă şi deci... s’a retras. Din parte-ne, ori care ar fi fost motivul şi modul de retragere a D-luî Teodorescu, noi ne credem datori a-i aduce în public mulţu­mirile şi felicitările noastre pentru binele ce a făcut... retragându-se. Şi este un merit mare din partea unui vernescan să plece din minis­ter, fără a fi gonit cu parul. încă odată şi sincer vorbind, felicitările noastre D-lui Teodorescu, a câru retragere preţueşte cât a lui Xe­nophon şi-i dă dreptul la stima tuturor. Iată dar, că pe faţa intuia a me­daliei, remaniarea de acum e foarte originală. S’o întoarcem şi pe cea­l’altă faţă D. Petru Poni a intrat în minis­terul prezidat de generalul Florescu N’am nevoe să mâ întind aici asu­pra meritelor savantului profesor ieșan. E destul, pentru cei cari n’au auzit de dânsul, ca să spun că D Poni e un om de o mare valoare personală, că trece cu mult peste nivelul comun, pentru ca în mod firesc, cititorul inteligent să râmâie uimit şi să-şi pue îndată o între­bare dublă: Cum se face că un om de valoare a consimţit să intre într'un minis­ter de nulităţi îmbătrânite ? Cum se face că un minister de nulităţi a primit în sânul său un om de valoare, când e sigur că acel om va eclipsa pe toţi colegii săi de pe banca ministerială ? La aceste douâ întrebări, râspunt­sul e uşor de dat. JVavem de cât să observăm chipul în care s’a fă­cut remaniarea; n’avem de cât să ne gândim la frămîntârile cari exis­tau în guvern în privinţa remanie­­rei; n’avem, în sfârşit, de cât să ne gândim că reforma instrucţiunel e ca sabia lui Damocles pe capul gu­vernelor şi ne vom explica uşor toate. Mai întâi şi, remaniarea s’a făcut pe tăcute, fără surle şi fanfare, fără reclamă. Par’că s’a născut un al zecelea copil în casa unui sărac, căruia mijloacele nu’i permit luxul de a face copii şi care... totuşi face Par’ că le era ruşine bâtrînilor din sfatul ţarei de această dovadă a slâbiciunei lor, aşa de puţină reclamă au făcut ei însemnatei per­soane a D-lui Poni. Şi avea de ce să le fie ruşine. In vechiul, în is­toricul lor partid, nu gaseau un om, care să poată ocupa în mod demn portofoliul cultelor. Apoi, toată lumea ştie că bătrî­­nii de la guvern sunt nuli, ca va­loare ministerială, dar iarăşi toată lumea ştie, că ei sunt foarte şireţi. Toată cearta lor asupra remanierei a fost pe motivul forţelor respec­tive dintre catargişti şi vernescani. D. Catargiu voia să mai zmulgă un portofoliu din mâna tovarăşilor D-lui Vernescu; acesta din urmă, deşi a compromis ministerul cu sateliţii săi, totuşi nu voia să re­nunţe la poziţia preponderentă ce avea. De aci neînţelegeri. La urma urmei, fie că cei doi şefi singuri au priceput-o, fie că generalul Florescu a avut o inspi­raţie fericită—lucru rar la dînsul, dar esplicabil la o fiinţă care vrea să trăiască—destul că s’au decis să aducă un ministru, care să nu fie al nici unui partid, care să însemneze ceva prin numele său. Ast-fel, problema s’a rezolvat les­ne. D. Poni, care nu putuse obţine mâna liberă la instrucţie nici sub junimişti, nici sub concentraţi, a intrat în ministerul acesta, unde­ i se dă totul şi­ i se cere numai nu­mele ca firmă. E probabil că D-sa a făcut abstracţie de persoanele cu cari va sta alături, sperând că va putea face reforma instrucţiunei. Catargişti­ şi vernescanii din minis­ter sunt mulţumiţi, căci forţele lor respective au râmas aceleaşi; gene­ralul Florescu e îngâmfat, căci sub preşidenţia sa are pe un om ca Poni şi, dacă acest din urmă va realiza ceea ce promite numele său, atunci şi noi vom fi mulţu­miţi. Iată cum, pentru această una şi singură dată, bătaia a doua grupe de politician­ a fost de folos şi ne dă voie să zicem: Când doi se bat, al treilea câş­tigă. Dacă toate bătăile politiciani­lor ar da aşa rezultate, multe păcate li s’ar ierta. Scipio Din cauză că Agenţia Română ne trimite tot­d’auna telegramele târziu, suntem nevoiţi a le publica, d’aci înainte la pagina III. ■W'mm wÜHBttwn »uw imwihTf Mutaţii li Munin Inpu­l­i Mlizeria In Germania Im­peratul Wilhelm a cumpărat la Lon­dra, în cursul călătoriei sale, 16 cal de sân­ge curat, pentru cari a plătit 65.000 franci Sosirea acestor cai la Berlin a provo­cat o iritaţia vie în clasa muncitoare. Bande numeroase, compuse din lucrători şi din membri ai micei burghezii, s’au dus în Breitestrasse, în faţa grajdurilor imperiale şi au sfârîmat porţile cu pietre Intendentul palatului a pus să se aşeze uşi duble la intrările ^principale ale graj­durilor şi a întărit*^1!,postul de poliţie Cu toate aceste măsuri, mulţimea n’a încetat de- a staţiona în toate zilele din urmă dinaintea grajdurilor şi strigăte s’a fi ridicat în contra Imperatului, „care’şi lasă poporul să moară de foame şi de mizerie.“ Mizeria este intr ’adever foarte mare în satele ca şi în oraşele germane. Cei cari vor să’şi dea seamă de mize­­ra populaţiei noastre, zice Berliner Tageblatt, n’au de­cât să vie la halele din Berlin. Acolo se răresc copii şi femei, cu faţa searbădă, care este icoana vie a foamei. II vezi cerşetorind din piaţă în piaţă, ce­rând un cartof, sau luptându-se cu o a­­dev­ărată înverşunare pentru remăşiţele e­talagiilor, rămăşiţe, cari în vremuri or­dinare sunt măturate şi aruncate în gu­­noiu. Dacă mizeria e aşa de mare în mijlocul vereî, ce va fi la iarnă? Publicitatea dată acestei situaţii prici­nu este o vie emoţiune în toate clasele s­cietăţei şi se prevede că manifestaţii noul în contra Impăratul vor avea loc, căci Wilhelm e acuzat de a călători prea mult, fără a se mai îngriji de poporul german, ca şi când acesta n’ar exista. -----........................................................ UN CESAR CIUNT Un ziar din Paris publică urmă­toarele amănunte, culese de la un funcţionar al curţei lui Vilhelm II. La Guild-Hall am putut să văd de aproape braţul stîng al împăra­tului Vilhelm. Acest membru este complect paralizat. Profesorul Hintzpeter, guverno­­rul lui, mi-a povestit silinţile ce şi-a dat tînârul prinţ pentru a în­drepta această greşală a naturei. El a reuşit, cu o dibăcie extraor­dinară, să aducă acest braţ în stare de a-i servi să mâie calul la călă­rie. El se sileşte într’adevâr să’şi învăluiască hăţurile împrejurul mâ­­nei paralizate. De aci numeroasele accidente de trăsură, cărora era să le cadă vic­timă. Braţul stîng este cu şase centi­metri mai scurt de­cât cel drept. Mâna sa n’are de­cât embrioane de degete. El se serveşte de mâna dreaptă, pe cea stingă o ţine ori pe garda săbiei, ori în şold. A­ ...—— SipmiCOMl|iipMILim Domnule Director, Cu onoare vâ rog să bine-voiţi a da publicităţei în stimabilul D­v. ziar următoarea plângere ce vâ o fac, rugându-vâ a cere cu insis­tenţă, persoanelor cărora le incumbă, stricta verificare a celor ce voiu expune. La 1 Aprilie 1890 am fost nu­mit casier al regimentului 2 de că­lăraşi cu reşedinţa la Caracal. Am luat serviciul pe seama mea şi l-am condus până la 5 Decembrie ace an, la care dată D. Adjunct Lam­­brinescu vine spre a verifica so­cotelile băneşti ale corpului. înainte de verificare, îi declar D-lui Adjunct că numerarul îmi lipseşte şi am deficit, pentru care la început nu i-am dat nici o so­coteală. D. maior Mitescu, ajutorul Regimentului, nou venit în corp, telegrafiază D-luî L.-Golonel Că­­plescu, care era în permisie la Bu­cureşti, spre a veni îndată la re­giment. D. Adjunct Lambrinescu, după declaraţia mea, începe o verificare minuţioasă şi găseşte la partida D-lui Lt. Colonel Căplescu suma de lei 6044 bani 60. Aceşti bani se repartizează ast­fel: lei 3960 în comptul soldei, lei 774 o chitanţă şi lei 1310 costul unui cal, luat de D-l Lt. Colonel fără a-l plăti, şi care cal era cumpărat cu banii regimen­tului. In total suma de mai sus. In acea zi soseşte şi D­ l. Lt. Co­lonel Căplescu, comandant al Re­gimentului de la Bucureşti, i se pune în vedere de către D. Ad­junct sumele ce le-a găsit asupra sa şi-l întreabă dacă recunoaşte a­­ceste ca asupra sa. După ce din negru schimbă faţa în vânăt şi a­­poi în albastru, declară că le re­cunoaşte ca în comptul său perso­nal. Această declaraţie s’a notat de D-l Adjunct, foarte conştiincios, în procesul verbal dresat atunci şi care proces verbal se poate vedea la dosarul procesului. Deficitul total însă nu se măr­ginea la această sumă, ci era cu mult mai mare, şi D-l Lt. Colonel Căplescu îl cunoştea destul de bine, fiind­că D-sale i-a plăcut să tră­iască bine, să viziteze timp de 2 luni strâinătatea, sâ-şi trimeată fa­milia şi slugile la băi, să aibă co­voare scumpe de Persia (a se ve­dea scrisoarea D-lui Dim. Mihai­­leanu la dosar), să aibă echipagiu scump, cai de călărie şi de trăsură, în sfîrşit toate aceste de la Aprilie până la Octombrie timp de 6 luni şi numai din 300 lei ce avea drep­tul lunar, căci cu restul de 320 plătea datorii, pe care le contrac­tase mai înainte de a veni în corp, cu sentinţe judecătoreşti. Ori­cine va fi în stare a spune că un ast­fel de traiu nu se poate duce cu 300 lei. Ca să acopere deficitul, care se urca la suma de vreo 12.000 lei, face apel călduros către ofițerii din regiment, cari dau chitanţe pentru soldă pe lunele Decembrie şi Ia­nuarie fără a primi bani, aceasta pentru a face să se creadă că re­gimentul este în deficit, nu că ba­nii s’ar fi delapidat, de anume cine­va, după cum şi oficerii au decla­rat în faţa consiliului de resboi. In fine cu această operaţie, deficitul a dispărut, sau mai bine zis s’a aco­perit. A doua zi însă, mai mulţi ofi­ţeri, adunaţi la regiment, M au în­trebat pentru ce nu se determină acel vinovat de deficit şi se zice că pentru regiment. Eu le-am de­clarat din parte utul că nici nu le­­am cerut şi nici primesc asemenea chitanţe, personal pentru mine. De acolo neînţelegeri între oficeri, unii din ei cerîndu-şi chitanţele înapoi. Aceste neînţelegeri, auzite de D. Adjunct Lambrinescu, care se afla încă în Caracal, s’au raportat D-lui General Cruţescu, comandantul di­viziei, care în ziua de 17 Decembrie vine în Caracal, cercetează şi or­donă a se înapoia acele chitanţe o­­ficerilor şi a li se plăti solda în numerar. Deficitul iar s’a ivit din nou şi atunci D. General dă ordin să fiu arestat la Statul Major al regimentului, până la constatarea instrucţiei. La 15 Ianuarie, adecă peste o lună de arestare, vine D. raportor al Corpului 1 de armată, începe instrucţia şi la 17 Ianuarie sunt trimes în arestul corpului de ar­­mată la Craiova. Instrucţia, care se putea face în 10—15 zile, durează 6 luni. La 11 iunie vine procesul înain­tea consiliului de resboi. Judecata a fost foarte scurtă, am cerut a­­mânarea pentru lipsa principalului martor, D. maior Retoricii, renun­ţând la toţi cei-l’alţi în numâr de vr’o 26. Consiliul însă nu a admis această justă şi legală cerere. A­­părarea mi s’a dat din oficiu în persoana D-lor Nicolaide şi căpi­tan Jac­­escu. Nu s’a presentat nici unul, din cauză de boală, şi iar am cerut amânarea. Consiliul nu mi-a acordat-o declarând desbaterile ter­minate, şi deliberând, mă con­damnă la un an închisoare cu des­tituirea. Fac recurs, având destule motive de casare. Recursul mi se res­pinge și hotărîrea râmâne defini­tivă. Vă voi­ arâta de acum faptele şefului de regiment D. Locot.­Co­­lonel Căplescu, care, prin condam­narea mea, şi-a făcut scut de apă­rare, şi pe care fapte­le las să le apreciaţi atât D-voastră cât şi acei ce vor ceti, rugându-vâ să bine­voiţi a insista şi stărui cu energie să se verifice prin persoanele ci­tate aici. A înşelat pe toţi ofiţerii din re­giment vânzându-le cai pe cari îi cumpăra de pe la călăraşi elibe­raţi, sau îi lua fraudulos din re­­monţii trimeşi de minister, spre a se distribui călăraşilor cu schim­bul, cari depuseseră bani pentru acest scop, sau cai cumpăraţi de De la alte persoane cu un preţ mic şi pe care îi vindea pe preţuri mult mai mari, abuzând de influ­enţa ce avea ca şef de regiment. Aşa vă voi­ cita câte­va cazuri de asemenea natură: 1) La anul 1889, la venirea D-sale în regiment ca şef, fac­e raport Ministerului, rugând a i se per­mite să ia un cal de al Statului, pe care -l va plăti lunar, neavând mijloace a da odată banii. Minis­trul îi acordă această favoare şi locot-colonelul îşi alege calul a­­nume Dorohoi, de la şcoala de equitaţie, pe preţ de 500 lei şi plătit în 10 rate lunare a câte 50 ei una. Cu acest cal se serveşte numai o lună şi plăteşte Statului numai o singură rată, după care imp îl vinde sub-locotenentului Rădulescu (de care era informat că are părinţi cu avere mare) cu

Next