Adevěrul, septembrie 1891 (Anul 4, nr. 931-960)

1891-09-15 / nr. 945

2 DUMINICA, 15 SEPTEMBRIE 1891 terul argument: judecătoriile co­munale judecă tot­d­auna cu drept de apel la judecătorul de ocol, iar acesta din urmă, asupra acestor apeluri, statuează cu drept de re­curs. Insă, judecătorul de ocol ju­decă acțiunile comerciale tot­d­auna în prima instanță, adecă cu drept de apel, oricare ar fi valoarea. Dacă am admite că judecătoriile comunale sunt competente a judeca afaceri comerciale, s-ar întâmpla ca făcându-se apel la judecătorul de ocol, acesta, judecând afacerea în apel, va pronunța o hotărâre cu drept de apel, ceea ce ar fi o ano­malie monstruoasă. Ast­fel fiind această dispoziție a codului de comerciu, care, ca o lege nouă, se presupune a fi mai perfectă, trebue să constatăm cu părere de răa, că e plină de de­fecte. Interesul ţeranilor îi cerea să lase judecătoriilor comunale această competenţă, și legiuitorul care i-a răpit acest drept este vinovat. Să fie atât de incapabili judecătorii comunali a judeca afaceri comer­ciale ? Sunt capabili a judeca acţiu­nile posesorii între săteni, până la ori­ce valoare, şi nu pot judeca o acţiune comercială până la 50 lei ? Acelaş legiuitor care declară inca­pabili pe juraţii comunali a judeca asemeni afaceri, tot prin aceiaşi lege (art. 886,) însărcinează pe pre­şedintele judecătoriei comunale ca atunci când o contestaţie de na­tură comercială se iveşte într’un loc unde se ţine un tîrg sau bilciu, sau într’un port ori schelă, şi re­clamă o grabnică soluţiune, iar în localitate nu se află judecător de ocol, să constate ori­ce fapt şi să ordone provizor măsurile de asi­gurare prevăzute de lege, până când cauza se va judeca de auto­ritatea competentă. Sunt atâtea anomalii şi non-sen­­suri de neertat. Ar trebui ca prin noua lege a judecătoriilor comunale să se pre­vadă anume că şi acţiunile comer­ciale, până la 50 lei, intră în com­­petinţa lor. Şi, pentru a înlătura anomalia de care am vorbit mai sus, s’ar putea ca odată cu vota­rea acelei legi să se modifice şi art. 883 din cod. com. în sensul necesar. E în interesul întregei popula­­ţiuni rurale să se dea în compe­tenţa judecătoriilor comunale jude­carea pricinilor de natură comer­cială, şi să se spue aceasta în lege, limpede şi fără încunjur. Şi iată din ce punct de vedere se simte mai mult această necesi­tate: Acţiunile introduse înaintea judecătoriilor comunale sunt scu­tite de ori­ce taxă de timbru; în localităţile unde judecătorul de o­­col ţine locul şi­ a judecătoriilor comunale, acţiunile cari intră în competinţa acestor judecătorii, şi se introduc direct la judecătorul de ocol, adică până la 50 lei, sunt, în mod necesar, de asemenea scu­tite de timbru. Dar acţiunile co­merciale neintrând în competenţa judecătoriilor comunale şi trebuind, prin urmare, a fi introduse de-a dreptul la judecătoria de ocol, chiar când suma reclamată nu ar ajunge 50 lei, fiind adică nişte acţiuni cari se judecă în prima instanţă de că­tre judecătorul de ocol, fi-vor scu­tite de taxa timbrului? Răspunsul la această întrebare atîrnă de res­­punsul ce vom da chestiune­, dacă judecătoriile comunale pot sau nu judeca afacerile comerciale. Dacă judecătorul X. admite afirmativa, el va primi, fără timbru, asemenea cereri; dacă susţine negativa, a­­tunci va obliga pe reclamant să-şi facă cererea pe timbru. De aici o mulţime de inconveniente: judecă­torul va trebui mai întâi să stu­dieze reclamaţia să vadă dacă este la mijloc o afacere de natură co­mercială sau nu, şi dacă, la prima vedere, i s’ar părea că nu’i afacere comercială, şi în cursul procesu­lui rezultă contrariul, va trebui să respingă reclamaţia ca neîntrodusă în mod regulat, ba încă să fie şi el expus a plăti amendă ca unul care a frustrat Statul, dând curs unei hârtii netimbrate. Apoi unde se lasă şi răul că pui pe judecător să se pronunţe, de înainte, asupra chestiunei dacă a­­facerea e comercială sau nu, ches­tiune de care, adese­orî, atîrnă soarta unui proces. Şi nu ar fi de mirare să vedem cazuri de recuzare a ju­decătorilor de ocol pentru acest motiv. A lăsa judecătorului latitudinea de a primi sau nu o cerere după cum va susţinea el un sistem sau altul asupra unei chestiuni contro­versate, este a pune în mâinile u­­nui judecător de rea credinţă, un instrument de şicană. Cunosc ju­decători de ocol care nu primesc cereri netimbrate când suma recla­mată este chiar mai mică de 50 lei, îndată ce li se pare că aface­rea de judecat e de natură comer­cială, și aceasta numai pentru a nu împovăra lucrările judecătoriei. Cu aceasta au reușit să aibă 8-10 pro­cese pe zi de unde ar fi trebuit să aibă 20­25 și pune pe reclamant în neînchipuita poziţie de a nu găsi o instanţă judiciară care să-l judece, căci, dacă se întîmplă un primar mai de lume, nu-i primeşte recla­maţia pentru că afacerea nu intră în competenţa judecătoriilor comu­nale, şi-l trimete la judecătorul de ocol. Acesta îi cere timbru, în cât un biet om, pentru ca să-şi scoată zece lei, trebue să facă următoarea cheltuială: 1 leu 50 b. pentru recla­­maţie; 50 b. timbru pentru 5 citaţii, admiţend aceasta ca un mediu; 1 leu 25 bani copia de pe hotărîre de înmânat părţei care a perdut iar dacă s’a judecat cu opoziţie, se mai pune la socoteală încă un leu 25 b, apoi unul leu 25 b. învestirea cu formula executorie a cărţei de judecată, ceea ce urcă până la a­­proape şase lei numai cheltuelile legale, în afară de bacşişurile ce trebuesc date scriitorilor de la ju­decătorii şi comisarilor sau dele­gaţilor, ceea­ ce, la un loc, ar face tocmai suma reclamată, şi fără a mai ţinea în seamă că trebue să alerge de nenumărate ori la jude­cătorie din cine ştie ce cătună în­depărtată. Şi cheltuiala aceasta e pre­supunând cazul cel mai simplu; căci dacă intervine şi vreo chemare în garanţie şi un jurămînt, trebue să mai adăugăm vr’o doi lei; iar dacă se judecă și cu un evreu că­ruia îi dă jurămîntul, trebue să adăugăm încă vr’o cinci lei, cu ceea­ ce trebue să dea rabinului pen­tru facerea foii de jurămînt. Iată dar că un biet sătean sau un ne­­gustoraș care are de scos zece lei, trebue să cheltuiască aproape în­doit, numai pentru cuvîntul că noul cod comercial­ s’a alcătuit pe fugă, în câte­va nopţi, şi redactorii (?) lui au scăpat din vedere a vorbi ceva de judecătoriile comunale, şi pen­tru că D. judecător X. e de opinie că judecătoriile comunale nu sunt competente a judeca afaceri de na­tură comercială. Cum rămâne cu frumoasa trasă că: „scopul legiui­torului a fost de a apropia justiţia de justiţiabili, a face ca ţăranii să aibă justiţia la îndemână pentru micile lor afaceri?“ Această anarhie judiciară trebue să înceteze şi e o datorie, pentru legiuitorul viitor, să’i pue capăt, spunend lămurit că judecătoriile comunale pot judeca și afaceri co­merciale, în limita competenței lor. Arthur Goroweî. Erată. — In prima parte a studiului s’a stre­curat o greșală, spunându se că corn. Pașcani are aproape zece mii contribuabili în loc de suflete, când revizorul când D. Miliţeanu, inginer, la notarea teselor. In faţa acestora, rugăm pe D. Poni, ministru instrucţiune!, a invalida acest concurs care se ilustrează numai prin reuşita celor favoriţi. Primiţi vă rugăm D-le Director, asig. destinsei noastre considerări. rh . INFORMAŢIUNI era Primarului din Curtea de Argeş, că­ruia îi place a face lucrurile muşama. Consilierii comunali Gr. Chiriţă şi Gr. Popescu, împreună cu secretarul primăriei Ioniţă Pomană, fiind şi mă­celari, au scumpit preţul cărnei, şuiind pe locuitori a mânca o carne slabă şi scumpă. Cu toate reclamaţiunile cetăţenilor, D. Primar n’a luat nici o măsură contra a­­cestor consilieri cu care ’şi face trebu­rile în familie, de oare­ce le-a pus chiar dânsul capitalul şi suhatul vitelor. S’a reclamat şi’ D-lui Prefect, precum i­ s’a reclamat şi în afacerea axizărilor, dar şi D-sa n’a făcut nimic. Ba ceva mai mult, în afacerea cu an­cheta axizarilor care au perceput taxe i­­legale, a inplicat pe doi din reclamanţi, care au fost consilieri comunali, sub fos­tul primar. Halal de aşa administraţie comunală ! —*— Şcoala de medicină veterinară va începe cursurile la 1 Octombrie. —#— Un elev călătorind cu acceleratul pe linia Burdujeni-București a perdut în va­gon . Actul său de naștere, certificatul de absolvire a III d­. liceală și certificatul de vaccină; toate sus-zisele acte erau pe numele Anton Victor. V.... Ori­ce persoană le va fi găsit, este ru­gată a le prezenta sau a le trimite la redacția acestui ziar, pentru care va primi o recompensă. Pentru D. Poni Domnule Director Convinşi că D-voastră înfieraţi ori­ce ilegalitate, cu onoare vă rugăm să bine­voiţi a da ospitalitate în răspânditul ziar Adevĕrul celor ce urmează: Se ştie că de la 16 August expirat s’a ţinut concurs îil oraşul Focşani, pentru ocuparea catedrelor vacante de la şcoa­­lele rurale din jud Putna. Modul de procedare a comisiuneî ne face să protestăm­ cu toată energia, şi iată de ce. Contra lege! instrucţiune! publice, con­curentul Radu Macovei, de­şi a fost ob­servat că plagiază atât de revizorul şco­lar, cât şi de membrul comisiuneî, Ta­­novici, cu toate acestea n’a fost eliminat din rîndul concurenţilor, aşa cu ’­ vedem reuşit al IIIdea. Dacă D. Ministru ar ţine cont de cele arătate prin telegramă precum şi prin cele două petiţiuni trimise de concurenţii ce au observat aceste ilegalităţi, apoi de sigur va constata că tezele concurentului D. Ionescu, rudă de aproape cu revizorul Macedonescu, sunt plagiate adliteram după D. Moga (Agricultura) Pretorian (dreptul Administrativ) și Felix (Higiena), prin urmare că e clasificat în situl, să nu prindă mirarea pe cei ce ’i cunosc că e de o incapacitate incontestabilă. Tot ase­menea dacă D. Ministru ar ţine cont de cele ce indicarăm, ar mai vedea că con­curentul Constantinescu, care a servit ca secretar pe revizorul şcolar, a plagiat întocmai la aritmetrică după un altul D. Rădulescu, care n’a reuşit, precum şi după agricultura D. Aurelian, şi dacă e între numărul reuşiţilor, aceasta e spre mirarea, noastră. Tot contra legei instrucţiune! publice comisiunea n’a fost complectă, lipsind Un consiliu de miniştri s’a ţinut aseară la ministerul de interne.— Consiliul a ţinut de la orele 3 pînă la 7. Intre alte cestiuni s’a discutat şi intrarea în minister a D-lui Alex. Lahovary. D. G. Vernescu a fost contra. Până acum nu s’a luat încă nici o hotărîre. D. P. Poni a decis ca de la 1 Octombrie să se înfiinţeze o a doua clasă I divizionară, la Liceul Lazăr. Azi încep la Iaşi serbările Insti­tutelor Unite. Vor ţine trei zile şi se speră să fie strălucite. Poligonul stradelor Colţea, Ba­­tişte, Scaune, Pensionatul şi Bule­varde, a fost ridicat de primăria Capitalei, şi va fi supus cercetări­lor consiliului de miniştri şi co­misiei întocmită pentru alegerea locului pe care să se construiască catedrala orașului. ...*— Românul este informat că la cazarma de la Cotroceni un loco­tenent de roșiori a lovit așa de reu pe un soldat, că a căzut mort pe loc. D. ministru să ancheteze și să pedepsească pe vinovat. —*— Unele Doamne profesoare din capitală s’au apucat să oblige pe fete să’şi tae părul şi să se îm­brace în uniformă croite după fan­­tesia lor. Am întreba pe aceste Doamne, ce ar zice D-lor, dacă D. Poni ori alt cineva s’ar apuca să le tae coa­­dele ? Nu’i aşa că ar protesta cu indignare ? Atunci de ce ţin să tae coadele fetelor ? Apoi ce însem­nează uniforma? Părinţii copilelor sunt în genere oameni săraci şi şi le îmbrac cu ce pot. Din causa acestor gusturi fan­tastice, multe fete nici nu mai vor să se ducă la şcoală. Rugăm pe aceste Doamne să facă bine să se astâmpere şi să lase fetele în pace. De ţin cu ori­ce preţ să se facă cunoscute le putem publica şi nu­mele.­­»Si­in urma concursului depus, D-nii Paulian şi Caprescu au fost nu­miţi profesori cu titlu de provi­­soni, la gimnaziul­­ din Târgovişte Cel d’intîi pentru limba latină şi cel de al doilea pentru limba ro­mână. —*— Suntem rugaţi să atragem din nou a­­tențiunea D-lui Ministru de Interne, asu­­p­ro. **­Luni, 16 ale curentei, se va efec­tua tragerea lotăriei Bisericei pro­testante din Brăila. Când se va face şi aceia a Reu­niune! femeilor române din Iaşi ? ”—"—.... 1 —* Serviciul poştal Peste cinci­zeci de comercianţi din Piteşti au adresat următoarea petiţie D-lui diriginte al oficiului telegrafo-poştal de acolo. D-le Diriginte, Cunoaşteţi foarte bine că aveam de mai mulţi ani un vagon poştal la trenul care pleacă din Piteşti la 9.50 a. m. şi se în­torcea de la Bucureşti la 5.45 p­­m. De câte­va luni însă, poşta aceasta des­­fiinţându-se în desavantagiul nostru, şi cum Dv. cunoaşteţi foarte bine interesele comerciului piteştean, vă rugăm cu res­pect să bine-voiţi a interveni către onor. direcţie a poştelor, să bine-voiască a în­fiinţa din nou această poştă, care ne a­­duce avantagii prin faptul că avem co­respondenţele şi mărfurile urgente la timp. In această privinţă s’a mai adresat di­rect şi Direcţiei generale o ast­fel de re­­clamaţie. Sperăm mult de la D­­. c­ă, facându-ve interpretul comercianţilor noştri, veți stă­rui ca să putem avea această poștă, asi­­gurându-vă că vă vom fi foarte recunos­­cători. —■—~**““****»^^—----­ F­R­A­N­Ţ­A PARIS, 13 Septembre. — Sentinţa în afacerea de la St.-Mandé condamnă pe Deguerois, sub-şeful gării din Vincennes, la 4 luni închisoare şi 300 franci a­­mendă şi pe Caron, maşinistul trenului ciocnitor la 2 ani de închisoare şi 500 franci amendă. — Compania din partea sa a fost condamnată la daune interese în favoarea diferitelor victime. — Temps anunță că guvernul italian va fi reprezentat la inaugurarea monu­mentului lui Garibaldi la Nisa prin con­sulul său general D. Centurione. PARIS, 13 Septembrie.— Marele duce Wladimir a sosit în timpul serii, venind din St. Sebastien. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ FELIX DE STEYNE (25) IW is la W­EI X O știre prețiosă e adusă de un Domn Căpitanul plecă. Cum îl pierdu din vedere, polițistul se repezi la masă și apucă carta de vi­zită a căpitanului ca pe o pradă. Murmură: — Și când mă gândesc că toate cal­culele mele nu se puteau resolva, că ori­ce combinaţie făceam nu reuşam.... Şi prima aparenţă de probă serioasă îmi pică în mâini tocmai fiindcă am fă­cut tot ce am putut ca să me scap de omul care, singur, putea să’mi o dea! Iată ce era scris pe carta căpitanului: „Dragă Randel, pentru că e aşa de greu să te întâlnesc, aibi bunătatea şi împachetează costumul persan şi ’l lasă la portar cu adresa mea, ca să pot să’l iau mâine peste zi.“ După ce a cetit şi recitit aceasta de­nunţare involuntară, poliţistul strînse carta în portofoliu, apoi se uită la cea­sornic. Erau şapte şi trei sferturi. Are să vie Randel ? Darantin se sculă, eși din biurou, se duse pînă la poartă și se uită pe stradă. —­ Ar trebui, murmură el, să am două sergenți de oraș, ca să mă ajute. Dar nu zări nici un chipiu. — Nici­odată nu-l găsești, când îți trebuesc ! bombăni el. O trăsură ce venia dinspre piața Denfert se opri în fața portei ! — Ce ar fi el! se gîndi Darantin. Contra-snaestrul se dete jos din tră­sură. El cunoscu pe falsul Darandeau. — Mă pîndeai să mă întorc ? nu-i așa ? întrebă el. D. Randel e în biurou? — încă nu s’a arătat, răspunse la­conic Darantin. — D. Labruny, continuă contra ma­estrul, n’a vrut să ’și lase fata astăsea­­ră, dar m’a însărcinat să duc o scrisoare doctorului Ferreol. Au să vie amîndoui mîine de dimineață. Patronul e tare trist d­in pricina acestei întâmplări. Re­comandă într’una să nu eșim din voia d-lui Randal, să’i ascultăm toate nebu­niile fără să facem vre­o obiecţiune şi avem aerul că ne supunem. Mîine vor fi luate măsurile trebuincioase. — Da, da, răspunse Darantin pe care recomandaţiile acestea nu-l interesau de loc. , Ceasornicul uzinei bătu opt. — Şi să nu sufli o vorbă faţă cu lu­crătorii. — Bine, fii pe pace, răspunse poliţistul. Sgomotul atelierelor se domolia încet încet, căci maşinile erau oprite treptat treptat. Apoi după şueratul robinetelor ce lăsau aburii să iasă afară, uşile se isbiră, paşi răsunau pe pietrele din cur­te. Lucrătorii se duceau salutând, când treceau pe dinaintea biuroului, pe fal­sul Darandeau ce sta în picioare la fe­reastră. — Tot mai stați puțin ? îl întrebă contra maestrul. —­ Da, răspunse polițistul. Voia aș­tepta până la șapte și jumătate. — îmi dați voe să aștept cu D-stră? — Nu-i de nici un folos. Trecu o jumătate de ceas și Randel nu se mai ivi. Darantin se duse în stra­da Faisan, unde şedea tînărul. Nu se întorsese acasă. Şi de acolo poliţistul se duse în câm­pul lui Marte. La opt şi un sfert, as­censorul îl depunea pe platforma cea mare a turnului, la vreo cinci-şase me­trii departe de treapta unde se săvîrşi­­se crima. De acolo vedea foarte bine locul unde căzuse victima și printr’o ilusie ciuda­tă, datorată fără îndoială slăbiciunei stomacului lui gol, i se părea că în lo­cul acela tot mai vede­a umbră neagră. Și, par’că să’i mai mărească această ilusie a vederi lui, aș fi zis că cei ce se plimbau se învoiseră să nu dea pe aco­lo. Pe polițist îl prindeau frigurile. Poate că Randel­a­ are să vie tocmai în seara aceia. Darantin se uita la ceasornic în tot minutul, pentru că minutele î i păreau lungi ca ceasurile. Cu toate acestea încă nu trecuse o jumătate de ceas. De­odată bătu ceasornicul de la do­mul­ central şi în acelaş timp poliţistul auzi la spate zgomotul particular pro­dus de lunecuşul ascensorului. Se întoarse să vază lumea ce debarca pe platformă, foarte grăbiţi, îmbrîncin­­du-se, cătând să iasă unul înaintea al­tuia ca să se bucure de spectacolul fin­­tînelor luminoase. Şi Darantin, în mijlocul acestei mul­ţimi agitate, îmbrîneit şi el, era tare necăjit că nu da cu ochii de cel pe care* ’l aştepta cu atâta nerăbdare. După ce trecu valul de oameni, poli­ţistul se duse până la uşa ascensorul!, ca să se încredinţeze dacă nu cumva Randel a rămas în urmă. Vre­o două­zeci de paşi îl despărţiră de uşă. Cînd se întoarse, pe treapa scărei, un om înalt sta în picioare şi nemişcat ca o statue. Cîţî­va inşi se uitau la el cu mirare, nu numai din pricină că era neobicinuit de înalt, dar pentru că fisionomia și a­­titudinea lui era lugubre. Părea că nu vede nimic din ce era împrejurul lui și că era absorbit de un vis sinistru și teribil. Bărbații ridicau din umeri și femeile se întorceau și -l pri­viau cu teamă. — E chiar el! murmură Darantin a­­propiindu-se încet de tot; s’o fi urcat pe scară. Polițistul se ținea cât putea ca să nu se năpustească pe el. Ceia ce o opria, era privirea lui Randel, ce semăna cu a unui somnambul. —­ Când se va coborî, se gîndi Da­rantin, am să mă iau dupe el și când o ajunge jos o să’l iau de gît. Dar o faptă neașteptată a lui Randel ’l-a stricat planul. Tînărul lăsase capul în jos, și cu vîr­­ful bastonului ce ținea în mână, începu să sgîrie cu furie locul în care cursese sîngele bărbatului Jeannî. (Va urma) x é * ■V--

Next