Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)
1891-10-27 / nr. 987
i. L ANUL IV—No. 987. EUMEMIL_IOBAH! ABONAMENTELE Încep la i şi is ale fiecare lunÎ ţi se plătesc tot-d’a-uim ’nainte in Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe ţi Străinătate prin mandate poştale. Un an în ţară 30 Ioi. In străinătate 50 Şease luni . 15 , , , 25 Trei luni Ub numfir tp Străinătate ÎS Iran! MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZA 0 SINagliSA EDIŢIEDUMINECA 27 şi LUNI 28 OCTOMBRIE 1891 NUMERUL IB BAU ANUNCIURILE mn BUCUREŞTI şl JUDEŢE se proMiseej NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STIîllNETATE, direct la administraţie §1 la toate Oficiile «le publicitate. Asiunciurî la pagina IV . . . . 0.30 b. linia s B s m...... 2.-** iei t »' B n ni...... 3.— lei p Insertiunele și Reclamele 3 Iei rândul. LA PARIS, ziarul se găsește de vânzare cu numărul la bioscul No. 117, Boulevard St.-dîdic. UN NUMĂR VECHI, 30 BANI REDACȚIA 111,BULEVARDUL ELISABETA, 111 Să te ferești, Române! de cuiți strein ADMINISTRAŢIA 111, BULEVARDUL ELISABETA, - 111Director politic: ALEX. V. BELDIMANU f SEPTAMANA GAROAFA Mătușica cea bună “poeme in proza OCTOMBRIE «£.: asugiT%«acBBmff3aaiis^aiBBnaB^^ București, 26 Octombre 1891. SEPTAMANA Romanii aveau zicătoarea: si vis pacem, para bellum, adicâ: dacă vrei pacea, pregăteşte-te de rezboiu. Ţerul şi cu imperatul Germaniei nu sunt urmaşi ai Romei, de aceea proverbul lor sună: si vis bellum, cara pacem (dacă vrei rezboiul, cântă pacea). Căci aşa fac cei doi suverani, învinovăţindu-se pe rînd de ceea ce face fiecare în parte. Ei cântă pacea şi caută rezboiul cu luminarea. Este adevărat că dacă pentru popoare rezboiul cu grozăviile lui e totdeauna o nenorocire, pentru suverani—şi în special pentru despoţi ca Alexandru III şi Wilhem II — el poate să fie adesea o scăpare. In momentele prin care trecem, situaţia e întocmai aşa: un rezboiu poate să salveze momentan pe Wilhelm II şi pe Alexandru III, dar poate şi să-l dea de rîpă. Mizeria economică în Germania, criza agricolă şi industrială, întărirea crescendă şi solidaritatea partidei proletare a apropiat monarhia prusiană de prăpastie. Un războiu victorios poate să oprească pentru câtva timp prăvălirea în această prăpastie, căci clasa domnitoare, împreună cu împăratul, ar avea de exploatat coarda patriotică și slăbiciunea poporului pentru izbândele militare. O înfrângere militară ar provoca imediat revoluţia socială, care ar spulbera şi monarhia Hohenzollerniană şi capitalizmul german. In Rusia, lucrurile stau şi mai rău. Foametea bântue cu furie într’un mare număr de guvernăminte, aproape 40 de milioane de supuşi ai Ţarului n’au ce mânca, mor de foame şi de tifosul foamei. Spectrul îngrozitor al revoluţiei pluteşte pe dinaintea ochilor Ţarului, ori de câte ori se gândeşte la viitor, iar visurile sale, călătoriile sale îl fac să se teamă la fiecare pas de o bombă ucigătoare aruncată de teroriştii desperaţi. Rezboiul, singur resboiul, apare în ochii lui Alexandru al IlI-lea ca o scăpare, deşi el ar putea să-l piarză. Resboiul ar distrage atenţia de la foamete; războiul ar mai împuţina numărul gurilor flămânde; războiul ar putea să aducă mişcare şi viaţă, iar izbînda ar întări despotismul. Cu toate aceste, se poate ca, în timpul războiului, să se provoace o mare răscoală populară şi atunci... nimeni nu ştie ce se poate întâmpla. Austro-Ungaria singură nu vede în războiu decât desmembrare, perzanie. Ea singură are tot dreptul de a dori o pace perpetuă. Italia poate să iasă din războiu numai sărăcită la extrem. Victorioasă ori învinsă, ea tot prăpădită rămâne. Iată situația. Ei bine, în mijlocul unei astfel de stări de lucruri, Ţarul a făcut lui Wilhelm II o ofensă de acelea cari — dacă am trăi în evul mediu — ar fi provocat neapărat războiul. Alexandru al IlI-lea a trecut pentru a doua oară în toamna aceasta pe teritoriul german și n’a voit să se întîlnească cu împăratul Germaniei. Intorcendu-se de la Copenhaga prin Danzig, Țarul s’a urcat imediat în tronul său și a plecat în Rusia. Este de notat, că, rîndul trecut, Ţarul a strebătut Germania fără a se întîlni cu Wilhelm ducîndu-se la înmormântarea cumnatei sale, ducesa Alexandra. Era prin urmare un motiv pentru a scuza această lipsă de politeţă. De astă dată însă, acest motiv lipseşte cu totul. Ţarul se ducea liniştit acasă, nu era grăbit şi datoria de politeţă îi impunea să primească vizita şi salutul Suveranului, pe al cărui teritoriu trecea. Bietul Wilhelm aştepta numai un semn şi era să vie. Ţarul însă n’a făcut acest semn. El a trecut repede din portul Danzig la gară şi s’a dus. Această ofensă făţişă a scos din fire pe ziarele celor trei stăpâniri aliate şi Neue freie Presse îşi bate joc cu multă amărăciune de credinţa Ţarului, că e atot puternic şi că poate să provoace pe toată lumea. Ziarul vienez spune lui Alexandru al IlI-lea adevăruri crude, pe cari numai necazul îl face să le mărturisească azi. El încheie spunând, că nimeni nu trebue să se teamă de provocările Ţarului, căci acesta se teme de revoluţie şi teama lui îl împiedică de a face resboiul. Ziarul vienez ni se pare prea optimist. In timp ce Ţarul face resboiu politeţei, etichetei, Wilhelm II declară resboidr, prostitutelor şi factorilor. El a publicat zilele trecute un rescript, prin care se ridică energic în contra scandalurilor provocate de prostituţia clandestină şi ordonă magistraţilor germani ca să aplice pedepsele cele mai aspre autorilor acestor scandaluri. Fapta lui Wilhelm II a indignat pe toată lumea independentă şi mai ales pe magistraţi, cari văd în această poruncă despotică o încălcare a drepturilor şi a neatîrnărei lor judecătoreşti. Până acum Prusia avea legenda : 11 y a des jugest Berlin, astăzi, Wilhelm II tinde să distrugă şi această frumoasă legendă. Rescriptul autoritar al Imperatului este criticat cu multă vioiciune de către presa democratică germană şi a contribuit nu puţin la convingerea, că tinerul suveran caută să reînvieze regalitatea medievală, atotputernică și nemermurită. Străbunul său Frederic cel mare, s’a speriat de amenințarea morarului de la Sans-Souci, care a zis că ’1 dă în judecata magistraților din Berlin. Wilhelm II vrea să fie mai viteaz de cât predecesorul său , dar va fi osândit.... de popor într’un viitor foarte apropiat. IIf Cu toate rezboaele suveranilor, la Roma s’a deschis congresul păcei. Acesta este al treilea de felul său. Primul congres al păcii s’a ţinut la Paris la 1889 pe timpul expoziţiei universale. Acolo s’a luat deciziunea de a se recomanda guvernelor, ca orice conflict internaţional să se rezolve de o comisiune de arbitragiu. Al doilea, s’a ţinut în 1890 la Londra, cu participarea unui număr mai mare de membri din toate Statele şi a votat din nou rezoluţia primului congres. In sfirşit, cel care s’a deschis septamina trecută la Roma, este cel mai mare şi hotărîrile ce el va lua sunt foarte însemnate. Aceste hotărîrî vor fi relative la măsurile, prin cari se va putea începe o propagandă activă în toate țările în favoarea păcei universale. Trebue să se știe că ideia aceasta a pornit din camera comunelor din Londra în anul 1887, când un comitet de deputaţi englezi a adresat un apel către preşedintele Statelor Unite ale Americei, în favoarea arbitragiului pentru conflictele internaţionale. La 1888 s-a ţinut o conferinţă pregătitoare între deputaţi francezi şi englezi, cari au decis primul congres din 1889. Negreşit, ca democraţi, ideia păceî universale şi a arbitragiului ne surîde; dar ştim că ea nu atârnă de voinţa câtorva deputaţi, ci de factori economici foarte importanţi şi mult mai puternici decât congresele burghezilor pacinici. Pentru ca pacea să nu fie tulburată între ţări vecine, trebue ca mai întâi să domnească pacea desăvîrşită în sinul fiecărei naţiuni. Când sfişierile interne vor dispare, pacea va fi asigurată. Regele s’a întors din lunga sa călătorie şi s’a întors cum a plecat, dacă nu cumva mai rău. Toată lumea este sigură acum, că M. Sa n’a făcut nici o ispravă la Monza şi la Berlin. Carol I n’a fost în stare să încheie nici o transacţie cu stăpînii săi, pentru că nici ei nu vor să se încreadă în statornicia lui pe Tronul României. Ceea ce este pozitiv şi neîndoeînic, e că M. Sa, deşi nici o lege nu-i permite, a avut toată buna voinţă de a ne înjuga la tripla alianţă, dar că n’a fost ascultat. Se pare inşi, că Regele a adus oarecari propuneri guvernului în vederea unei alipiri a României pe lângă puterile centrale. Se vede însă, că perspectiva e tristă, căci M. Sa îşi face inventariul avere şi par’că ar dori să expedieze tot ce e transportabil în Germania. Criza ministerială continuă în stare latentă. Focul e acoperit de un strat de cenuşă. Vîntul parlamentar o va împrăştia şi atunci, focul va izbucni. Toamna a ajuns la noi nedespărţită de criza ministerială, ca de vremea rea. reagu. --------------------------------------------------------------------------------------------------------- Asasinatul lui Belcev Din Sofia se anunţă, că la Chaskevo a fost arestat individul Cristo Kuzmanov, acuzat de a fi luat parte la omorul lui Belcev. Kuzmanov, împotrivindu-se agenților, a fost rănit. ssgissamatmmummmmBf. MEMORIU In toate statele civilisate, şcoala populară e temelia întregului învăţămînt public. Toată solicitudinea, toată preocuparea furaei oficiale şi a cetăţenilor în aceste ţări, e de a reorganiza, ameliora şi perfecţiona necontenit şcoala elementară. Direcţiunea şi cultura celui dintâi grad de înveţămînt — bune sau rele, — au hotărîtă şi nebiruită inrîurire în stat. De această înrîurire se resimte absolut, toate celelalte aşezăminte de guvernămînt : printr’însa se provoacă toate curentele, şi se determină toate progresele unui popor. Astfel se explică marile şi neîncetatele sacrificii făcute în Europa apusană pentru şcoala populară. E un adevăr absolut şi învederat că numai în ziua în care toţi membrii unei societăţi vor gândi, vor simţi, vor lupta în aceiaşi direcţiune, având câştigat, un acelaşi capital intelectual, deosebirile şi orele de clasă vor pieri, — cel puţin justiţia şi adevărul vor domni, din ce în ce mai puternic, — desvoltându-se pretutindeni. Ştim că un stat numai atunci propăşeşte şi se ridică, când toţi cetăţenii prin cultura primară alcătuise o naţiune, cu un acelaşi ideal,— când fiecare individ, foloseşte neamului său, patriei, sieşi şi la ai săi. Aci unde trăim la porţile Orientului mai avem şi misiunea de a civiliza lumea veche. Pe de altă parte, obîrşia noastră strălucită ne obligă a fi la înălţimea progresului, la care a ajuns rasa noastră, învăţătorii rurali ştiu foarte lămurit că au aceste sarcini. Ei însă nu vor putea niciodată şi în nici un chip a realiza marele scop fără concursul tuturor puterilor Statului. E dat şcoalei populare să vindece definitiv toate relele morale, toate ranele economice, toate suferinţele sociale, şi să pregătească egalitatea civică şi viaţa politică. Este o jumătate de veac când trebuia, sub osînda de a rămânea, încă în stare de barbarie,să organizăm şcoala populară, ca prin aceasta, să dăm statului fiinţă modernă, desvoltându-i şi organizându-î toate puterile pentru a alunga neştiinţa, mizeria cu toate urmările lor. Dar până astăzi încă, problema învăţămîntului popular a rămas nedeslegată în întregul său. In sfirşit bună-voinţa tuturor s’a întors către dînsa. Noi învăţătorii Argeşeni, folosindu-ne de acest prvilegiu ne grăbim a schiţa, a resuma deslegările acestei probleme. Nădăjduim, că şi ceilalţi confraţi ai noştri, din toată ţara, vor adopta aceste soluţiuni, căci din unitatea vederilor va eşi temeinicia şi obştescul caracter al reformelor. Iată punctele esenţiale ale reformei învăţămîntului popular. 1) Statul, guvernul, să înlesnească împrumutul clădire! localurilor de şcoală în fiecare comună, — unde lipsesc localuri higienice, comode, — care împrumut se va plăti prin anuităţi şi amortisment cu zecimi puse pe veniturile comunale şi judeţene. a) Aceste localuri vor fi astfel clădite, încât să serve complet şi fetelor şi băeţilor, mai având şi dependinţe pentru esercitarea artelor domestice şi ruraleb) Fiecare şcoală va fi înzestrată cu câte 10 hectare de pămînt, cu grădina sa de eserciţii, cu curtea sa proprie asemenea pentru exerciţii şi recreaţie. c) In corpul de clădire al şcoalei vor fi dependinţe anume pentru locuinţa învăţătorilor şi învăţătoarelor. d) întreţinerea în bună stare, reparaţiunea pocalurilor de şcoală vor fi obligatorii pentru Stat-2 Mobilierul, aparatele didactice, toate mijloacele cele mai noi de predare a învăţămîntului, sunt procurate de Stat. Cheltuelile pentru acestea sunt obligatorii şi se vor prevede cu sancţiune în legea organică a învăţămîntului. a) Mobilierul şi zestrea didactică va fi aceeaşi în şcoala rurală ca şi în cea urbană. b) Intre cheltuelile obligatorii pentru Stat, judeţe şi comune, vor fi înfiinţarea treptată de musee şcolare, de biblioteci şcolare pe lângă fiecare şcoală rurală. 3) Fiecare şcoală rurală va avea două cursuri: unul elementar primar, a cărui calitate şi conţinut va fi practic , întocmai ca cel primar urban, iar alt curs va fi acest din urmă va deştepta, şi va pregăti aptitudinile copiilor, făcându-le o educaţiune utilitară. a) Acolo unde interesele economice locale vor cere, statul, comuna, judeţul va înfiinţa treptat, ferme, ateliere, etc. cum de asemenea şi învăţătorii maeştri ambulanţi pentru formarea meseriaşilor, aflisanilor, agricultorilor, economilor de vite, etc. 4. In fiecare plasă sau plaja, în fiecare regiune, se va înfiinţa câte o şcoală superioară practică după felul activităţilor locale, şi din cari vor eşi mai târziu fermieri, conducători de cursuri practice, etc. 5. Personalul corpului didactic rural va fi : doi învăţători pentru băeţi cursul primar;—două învăţătoare pentru fete la fiecare şcoală. a) In cătunele depărtate de reşedinţă, preoţii tineri, fiind în viitor salariaţi de stat,vor conduce şcoale sucursale sub direcţiunea şcoalelor de reşedinţă. b) Şcoalele sucursale, cursurile practice sunt obligatorii, iar pentru susţinerea lor vor contribui proporţional statul, comuna, judeţul. 6. Titlul de învăţător, de învăţătoare va fi general, pentru personalul primar urban şi rural, însărcinarea egală, pregătirea, titlul egale;—şcoale normale de pregătire aceleaşi, drepturile aceleaşi. Nici o distincţiune, nici o deosebire ierarhică,—învăţătorii primari, urbani şi rurali formează o singură şi primă treaptă a învăţămîntului public. 7. Salariul învăţătorului primar rural va fi acelaşi cu al învăţătorului primar urban. 8. Inamovibilitatea învăţătorului primar în genere, stabilitatea sa în funcţiune, fixitatea sa voluntară în comuna ce -oi alege, trebue să fie principii în legea organică a învăţămîntului. a) Pentru faptele cari atrag răspundere cu pedeapsă, învăţătorii vor fi judecaţi de un consiliu disciplinar, compus din 3 profesori de cursul secundar şi 2 învăţători. b) Anchetarea cazurilor este încredinţată revizorului, inspectorului şcolar. c) Nici o măsură disciplinară nu se va putea lua decât după pronunţarea hotărîrei de cătră autoritatea arătată mai sus. 9) Regulamentele de ordine şi disciplină şcolară, decisiunile, instrucţiunile vor fi identice pentru întregul curs primar. 10) Revizorii şcolari vor fi recrutaţi din membrii cursului primar în genere, sau dintre membrii învăţămîntului normal, sau în fine dintre diplomaţii şcoalelor speciale pedagogice. Inspectorii şcolari vor fi recrutaţi dintre profesorii şcoalelor normale superioare, dintre cei mai distinşi oameni ai societăţei recunoscuţi pentru competenţa şi devotamentul lor în interesul învăţământului public. a) Personalul inspectoratului şcolar este inamovibil. 11. Personalul didactic rural din toată ţara, va alege din sânul lor, câte 2 învăţători de judeţ, din aceşti 60 de membrii inspectorul şcolar, consiliul permanent, vor trage la sorţi 10 învăţători, cari vor face parte din consiliul general al instrucţiunei publice, pentru a lua parte la alcătuirea programei şi discutarea proiectelor de lege. 12. învăţătorii rurali se pot alege în consiliul judeţean. a) învăţătorii rurali fac de a dreptul parte din consiliul comunal. 13. Membrii corpului didactic primar în genere vor avea cel puţin patru clase secundare şi un curs complet de pedagogie pentru a fi admişi, iar aspirantele la catedrele şcoalelor de fete se vor admite ca un curs secundar, profesional, dar neapărat având cunoştinţele pedagogice. a) Preferinţa pentru catedrele primare va fi pentru cei anume pregătiţi, (normaliştî). 14 Toţi aspiranţii pentru catedrele primare vor fi înscrişi pe un tablou, dintre cari vor fi numiţi de preferinţă, cel cu note mai mari în diplomele lor, cari vor fi notate în zisul tablou. După trei ani de zile, învăţătorii numiţi, vor fi supuşi unui concurs de maturitate după care vor primi numirea definitivă. Comisiunea de concurs va fi compusă de învăţătorii sau maeştri de aplicaţiune de pe lângă şcoalele normale, de un învăţător rural, traşi la sorţi, şi de revizorul şcolar al judeţului vecin. 15. După fiecare trei ani de zile, fiecare învăţător este obligat a citi în pre-