Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)

1891-10-27 / nr. 987

­i. L ANUL IV—No. 987. EUMEMIL_IO­BAH! ABONAMENTELE Încep la i şi is ale fie­care­ lunÎ ţi se plătesc tot-d’a-uim ’nainte in Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe ţi Străinătate prin mandate poştale. Un an în ţară 30 Ioi. In străinătate 50 Şease luni . 15 , , , 25 Trei luni Ub numfir tp Străinătate ÎS Iran! MANUSCRISELE NU SE ’NAPOEAZA 0 SINagliSA EDIŢIEDUMINECA 27 şi­ LUNI 28 OCTOMBRIE 1891 NU­MERUL IB BAU ANUNCIURILE mn BUCUREŞTI şl JUDEŢE se proMiseej NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STIîllNETATE, direct la administraţie §1 la toate Oficiile «le publicitate. Asiunciurî la pagina IV . . . . 0.30 b. linia s B s m...... 2.-** iei t »' B n ni...... 3.— lei p Insertiunele și Reclamele 3 Iei rândul. LA PARIS, ziarul se găsește de vânzare cu nu­mărul la bioscul No. 117, Boulevard St.-d­îd­ic­. UN NUMĂR VECHI, 30 BANI REDACȚIA 111,­BULEVARDUL ELISABETA,­ 111 Să te ferești, Române! de cuiți strein ADMINISTRAŢIA 111,­­ BULEVARDUL ELISABETA, - 111D­irector politic: ALEX. V. BELDIMANU f SEPTAMANA GAROAFA Mătușica cea bună “poeme in proza OCTO­M­BR­I­E «£.: asugiT%«acBBmff3aa­iis^aiBBnaB^^ București, 26 Octombre 1891. SEPTAMANA Romanii aveau zicătoarea: si vis pacem, para bellum, adicâ: dacă vrei pacea, pregăteşte-te de rezboiu. Ţerul şi cu imperatul Germaniei nu sunt urmaşi ai Romei, de aceea proverbul lor sună: si vis bellum, cara pacem (dacă vrei rezboiul, cântă pacea). Căci aşa fac cei doi suverani, învinovăţindu-se pe rînd de ceea ce face fie­care în parte. Ei cântă pacea şi caută rezboiul cu lumi­narea. Este adevărat că dacă pentru popoare rezboiul cu grozăviile lui e tot­deauna o nenorocire, pentru suverani—şi în special pentru des­­poţi ca Alexandru III şi Wilhem II — el poate să fie adesea o scă­pare. In momentele prin care tre­cem, situaţia e întocmai aşa: un rezboiu poate să salveze momentan pe Wilhelm II şi pe Alexandru III, dar poate şi să-l dea de rîpă. Mizeria economică în Germania, criza agricolă şi industrială, întă­rirea crescendă şi solidaritatea par­tidei proletare a apropiat monar­hia prusiană de prăpastie. Un răz­­boiu victorios poate să oprească pentru cât­va timp prăvălirea în a­­ceastă prăpastie, căci clasa dom­nitoare, împreună cu împăratul, ar avea de exploatat coarda patriotică și slăbiciunea poporului pentru iz­­b­ândele militare. O înfrângere militară ar provoca imediat revoluţia socială, care ar spulbera şi monarhia Hohenzoller­­niană şi capitalizmul german. In Rusia, lucrurile stau şi mai rău. Foametea bântue cu furie în­­tr’un mare număr de guvernăminte, aproape 40 de milioane de supuşi ai Ţarului n’au ce mânca, mor de foame şi de tifosul foamei. Spectrul îngrozitor al revoluţiei pluteşte pe dinaintea ochilor Ţa­rului, ori de câte ori se gândeşte la viitor, iar visurile sale, călăto­riile sale îl fac să se teamă la fie­care pas de o bombă ucigătoare a­runcată de teroriştii desperaţi. Rezboiul, singur resboiul, apare în ochii lui Alexandru al IlI-lea ca o scăpare, deşi el ar putea să-l piarză. Resboiul ar distrage aten­ţia de la foamete; războiul ar mai îm­puţina numărul gurilor flămânde; războiul ar putea să aducă mişcare şi viaţă, iar izbînda ar întări des­potismul. Cu toate aceste, se poate ca, în timpul războiului, să se provoace o mare răscoală populară şi atunci... nimeni nu ştie ce se poate în­tâmpla. Austro-Ungaria singură nu vede în războiu de­cât desmembrare, perzanie. Ea singură are tot drep­tul de a dori o pace perpetuă. Italia poate să iasă din războiu numai sărăcită la extrem. Victo­rioasă ori învinsă, ea tot prăpădită rămâne. Iată situația. Ei bine, în mijlocul unei ast­fel de stări de lucruri, Ţarul a făcut lui Wilhelm II o ofensă de acelea cari — dacă am trăi în evul me­diu — ar fi provocat neapărat răz­boiul. Alexandru al IlI-lea a trecut pentru a doua oară în toamna a­­ceasta pe teritoriul german și n’a voit să se întîlnească cu împăratul Germaniei. Intorcendu-se de la Copenhaga prin Danzig, Țarul s’a urcat ime­diat în tronul său și a plecat în Rusia. Este de notat, că, rîndul trecut, Ţarul a strebătut Germania fără a se întîlni cu Wilhelm ducîndu-se la înmormântarea cumnatei sale, ducesa Alexandra. Era prin urmare un motiv pentru a scuza această lipsă de politeţă. De astă dată însă, acest motiv lipseşte cu totul. Ţarul se ducea liniştit acasă, nu era grăbit şi da­toria de politeţă îi impunea să pri­mească vizita şi salutul Suveranu­lui, pe al cărui teritoriu trecea. Bietul Wilhelm aştepta numai un semn şi era să vie. Ţarul însă n’a făcut acest semn. El a trecut repede din portul Danzig la gară şi s’a dus. Această ofensă făţişă a scos din fire pe ziarele celor trei stăpâniri aliate şi Neue freie Presse îşi bate joc cu multă amărăciune de cre­dinţa Ţarului, că e a­tot puternic şi că poate să provoace pe toată lumea. Ziarul vienez spune lui Alexandru al IlI-lea adevăruri crude, pe cari numai necazul îl face să le măr­turisească azi. El încheie spunând, că nimeni nu trebue să se teamă de provocările Ţarului, căci acesta se teme de revoluţie şi teama lui îl împiedică de a face resboiul. Ziarul vienez ni se pare prea optimist. In timp ce Ţarul face resboiu politeţei, etichetei, Wilhelm II de­clară resboidr, prostitutelor şi fac­torilor. El a publicat zilele trecute un rescript, prin care se ridică e­­nergic în contra scandalurilor pro­vocate de prostituţia clandestină şi ordonă magistraţilor germani ca să aplice pedepsele cele mai aspre autorilor acestor scandaluri. Fapta lui Wilhelm II a indignat pe toată lumea independentă şi mai ales pe magistraţi, cari văd în această poruncă despotică o încăl­care a drepturilor şi a neatîrnărei lor judecătoreşti. Până acum Prusia avea legenda : 11 y a des juges­t Berlin, astă­zi, Wilhelm II tinde să distrugă şi a­­ceastă frumoasă legendă. Rescriptul autoritar al Imperatu­­lui este criticat cu multă vioiciune de către presa democratică ger­mană şi a contribuit nu puţin la convingerea, că tinerul suveran caută să reînvieze regalitatea me­dievală, atot­puternică și nemermu­­rită. Străbunul său Frederic cel mare, s’a speriat de amenințarea mora­rului de la Sans-Souci, care a zis că ’1 dă în judecata magistraților din Berlin. Wilhelm II vrea să fie mai viteaz de cât predecesorul său , dar va fi osândit.... de popor într’un vii­tor foarte apropiat. IIf Cu toate rezboaele suveranilor, la Roma s’a deschis congresul păcei. Acesta este al treilea de felul său. Primul congres al păcii s’a ţinut la Paris la 1889 pe timpul expo­ziţiei universale. Acolo s’a luat de­­ciziunea de a se recomanda gu­vernelor, ca ori­ce conflict inter­naţional să se rezolve de o comi­­siune de arbitragiu. Al doilea, s’a ţinut în 1890 la Londra, cu participarea unui nu­­măr mai mare de membri din toate Statele şi a votat din nou rezolu­ţia primului congres. In sfirşit, cel care s’a deschis septamina trecută la Roma, este cel mai mare şi hotărîrile ce el va lua sunt foarte însemnate. Aceste hotărîrî vor fi relative la măsurile, prin cari se va putea în­cepe o propagandă activă în toate țările în favoarea păcei universale. Trebue să se știe că ideia acea­sta a pornit din camera comune­lor din Londra în anul 1887, când un comitet de deputaţi englezi a adresat un apel către preşedintele Statelor­ Unite ale Americei, în fa­voarea arbitragiului pentru con­flictele internaţionale. La 1888 s-a ţinut o conferinţă pregătitoare între deputaţi francezi şi englezi, cari au decis primul con­gres din 1889. Negreşit, ca democraţi, ideia pă­­ceî universale şi a arbitragiului ne surîde; dar ştim că ea nu atârnă de voinţa câtor­va deputaţi, ci de factori economici foarte impor­tanţi şi mult mai puternici de­cât congresele burghezilor pacinici. Pentru ca pacea să nu fie tulbu­rată între ţări vecine, trebue ca mai întâi să domnească pacea desăvîr­­şită în sinul fie­cărei naţiuni. Când sfişierile interne vor dispare, pa­cea va fi asigurată.­­ Regele s’a întors din lunga sa călătorie şi s’a întors cum a ple­cat, dacă nu cum­va mai rău. Toată lumea este sigură acum, că M. Sa n’a făcut nici o ispravă la Monza şi la Berlin. Carol I n’a fost în stare să încheie nici o tran­­sacţie cu stăpînii săi, pentru că nici ei nu vor să se încreadă în statornicia lui pe Tronul Româ­niei. Ceea ce este pozitiv şi neîndo­­eînic, e că M. Sa, deşi nici o lege nu-i permite, a avut toată buna vo­inţă de a ne înjuga la tripla ali­anţă, dar că n’a fost ascultat. Se pare inşi, că Regele a adus oare­cari propuneri guvernului în vede­rea unei alipiri a României pe lân­gă puterile centrale. Se vede însă, că perspectiva e tristă, căci M. Sa îşi face inventa­­riul avere­ şi par’că ar dori să ex­pedieze tot ce e transportabil în Germania. Criza ministerială continuă în stare latentă. Focul e acoperit de un strat de cenuşă. Vîntul parla­mentar o va împrăştia şi atunci, focul va izbucni. Toamna a ajuns la noi nedes­părţită de criza ministerială, ca de vremea rea. reagu. ---------------------------------------------------------------------------------------------------------­ Asasinatul lui Belcev Din Sofia se anunţă, că la Chas­­kevo a fost arestat individul Cristo Kuzmanov, acuzat de a fi luat parte la omorul lui Belcev. Kuzmanov, împotrivindu-se agenților, a fost rănit. ssgissamatmmummmmBf. M­EMORIU In toate statele civilisate, şcoala po­pulară e temelia întregului învăţămînt public. Toată solicitudinea, toată preo­cuparea furaei oficiale şi a cetăţenilor în aceste ţări, e de a reorganiza, ameliora şi perfecţiona necontenit şcoala elementară. Direcţiunea şi cultura celui dintâi grad de înveţămînt — bune sau rele, — au ho­­tărîtă şi nebiruită inrîurire în stat. De această înrîurire se resimte abso­lut, toate cele­lalte aşezăminte de guver­­nămînt : printr’însa se provoacă toate curentele, şi se determină toate progre­sele unui popor. Ast­fel se explică marile şi neînceta­tele sacrificii făcute în Europa apusană pentru şcoala populară. E un adevăr absolut şi învederat că numai în ziua în care toţi membrii unei societăţi vor gândi, vor simţi, vor lupta în aceiaşi direcţiune, având câştigat, un acelaşi capital intelectual, deosebirile şi orele de clasă vor pieri, — cel puţin jus­tiţia şi adevărul vor domni, din ce în ce mai puternic, — desvoltându-se pretu­tindeni. Ştim că un stat numai atunci propă­­şeşte şi se ridică, când toţi cetăţenii prin cultura primară alcătui­se o naţiune, cu un acelaşi ideal,— când fie­care individ, fo­loseşte neamului său, patriei, sie­şi şi la ai săi. Aci unde trăim la porţile Orientului mai avem şi misiunea de a civiliza lumea veche. Pe de altă parte, obîrşia noastră strălucită ne obligă a fi la înălţimea pro­gresului, la care a ajuns rasa noastră, învăţătorii rurali ştiu foarte lămurit că au aceste sarcini. Ei însă nu vor pu­tea nici­odată şi în nici un chip a rea­liza marele scop fără concursul tuturor puterilor Statului. E dat şcoalei populare să vindece de­finitiv toate relele morale, toate ranele economice, toate suferinţele sociale, şi să pregătească egalitatea civică şi viaţa politică. Este o jumătate de veac când trebuia, sub osînda de a rămânea, încă în stare de barbarie,să organizăm şcoala populară, ca prin aceasta, să dăm statului fiinţă modernă, desvoltându-i şi organizându-î toate puterile pentru a alunga neştiinţa, mizeria cu toate urmările lor. Dar până astă­zi încă, problema învă­ţămîntului popular a rămas nedeslegată în întregul său. In sfirşit bună-voinţa tuturor s’a întors către dînsa. Noi învăţătorii Argeşeni, folosindu-ne de acest prvilegiu ne grăbim a schiţa, a resuma deslegările acestei probleme. Nădăjduim, că şi cei­lalţi confraţi ai noştri, din toată ţara, vor adopta aceste soluţiuni, căci din unitatea vederilor va eşi temeinicia şi obştescul caracter al re­formelor. Iată punctele esenţiale ale reformei în­­văţămîntului popular. 1) Statul, guvernul, să înlesnească îm­prumutul clădire! localurilor de şcoală în fie­care comună, — unde lipsesc loca­luri higienice, comode, — care împrumut se va plă­ti prin anuităţi şi amortisment cu zecimi puse pe veniturile comunale şi judeţene. a) Aceste localuri vor fi ast­fel clă­dite, în­cât să serve complet şi fetelor şi băeţilor, mai având şi dependinţe pentru esercitarea artelor domestice şi rurale­b) Fie­care şcoală va fi înzestrată cu câte 10 hectare de­ pămînt, cu grădina sa de eserciţii, cu curtea sa proprie ase­menea pentru exerciţii şi recreaţie. c) In corpul de clădire al şcoalei vor fi dependinţe anume pentru locuinţa în­văţătorilor şi învăţătoarelor. d) întreţinerea în bună stare, repara­­ţiunea pocalurilor de şcoală vor fi o­­bligatorii pentru Stat-2 Mobilierul, aparatele didactice, toate mijloacele cele mai noi de predare a în­­văţămîntului, sunt procurate de Stat. Chel­­tuelile pentru acestea sunt obligatorii şi se vor prevede cu sancţiune în legea or­ganică a învăţămîntului. a) Mobilierul şi zestrea didactică va fi aceeaşi în şcoala rurală ca şi în cea urbană. b) Intre cheltuelile obligatorii pentru Stat, judeţe şi comune, vor fi înfiinţarea treptată de musee şcolare, de biblioteci şcolare pe lângă fie­care şcoală rurală. 3) Fie­care şcoală rurală va avea două cursuri: unul elementar primar, a cărui calitate şi conţinut va fi practic , întoc­mai ca cel primar urban, iar alt curs va fi acest din urmă va deştepta, şi va pregăti aptitudinile copiilor, făcându-le o educaţiune utilitară. a) Acolo unde interesele economice locale vor cere, statul, comuna, judeţul va înfiinţa treptat, ferme, ateliere, etc. cum de asemenea şi învăţătorii maeştri ambulanţi pentru formarea meseriaşilor, aflisanilor, agricultorilor, economilor de vite, etc. 4. In fie­care plasă sau plaja, în fie­care regiune, se va înfiinţa câte o şcoală superioară practică după felul activită­ţilor locale, şi din cari vor eşi mai târ­­ziu fermieri, conducători de cursuri prac­tice, etc. 5. Personalul corpului didactic rural va fi : doi învăţători pentru băeţi cursul primar;—două învăţătoare pentru fete la fie­care şcoală. a) In cătunele depărtate de reşedinţă, preoţii tineri, fiind în viitor salariaţi de stat,­vor conduce şcoale sucursale sub direcţiunea şcoalelor de reşedinţă. b) Şcoalele sucursale, cursurile prac­tice sunt obligatorii, iar pentru susţine­rea lor vor contribui proporţional statul, comuna, judeţul. 6. Titlul de învăţător, de învăţătoare va fi general, pentru personalul primar urban şi rural, însărcinarea egală, pre­gătirea, titlul egale;—şcoale normale de pregătire aceleaşi, drepturile aceleaşi. Nici o distincţiune, nici o deosebire ierarhică,—învăţătorii primari, urbani şi rurali formează o singură şi primă treaptă a învăţămîntului public. 7. Salariul învăţătorului primar rural va fi acelaşi cu al învăţătorului primar urban. 8. Inamovibilitatea învăţătorului primar în genere, stabilitatea sa în funcţiune, fixitatea sa voluntară în comuna ce -oi alege, trebue să fie principii în legea or­ganică a învăţămîntului. a) Pentru faptele cari atrag răspun­­dere cu pedeapsă, învăţătorii vor fi ju­decaţi de un consiliu disciplinar, compus din 3 profesori de cursul secundar şi 2 învăţători. b) Anchetarea cazurilor este încredin­ţată revizorului, inspectorului şcolar. c) Nici o măsură disciplinară nu se va putea lua de­cât după pronunţarea hotă­­rîrei de cătră autoritate­a arătată mai sus. 9) Regulamentele de ordine şi disci­plină şcolară, decisiunile, instrucţiunile vor fi identice pentru întregul curs pri­mar. 10) Revizorii şcolari vor fi recrutaţi din membrii cursului primar în genere, sau dintre membrii învăţămîntului normal, sau în fine dintre diplomaţii şcoalelor speciale pedagogice. Inspectorii şcolari vor fi recrutaţi din­tre profesorii şcoalelor normale supe­rioare, dintre cei mai distinşi oameni ai societăţei recunoscuţi pentru competenţa şi devotamentul lor în interesul învăţă­mântului public. a) Personalul inspectoratului şcolar este inamovibil. 11. Personalul didactic rural din toată ţara, va alege din sânul lor, câte 2 în­văţători de judeţ, din aceşti 60 de mem­brii inspectorul şcolar, consiliul perma­nent, vor trage la sorţi 10 învăţători, cari vor face parte din consiliul general al instrucţiunei publice, pentru a lua parte la alcătuirea programei şi discutarea pro­iectelor de lege. 12. învăţătorii rurali se pot alege în consiliul judeţean. a) învăţătorii rurali fac de a dreptul parte din consiliul comunal. 13. Membrii corpului didactic primar în genere vor avea cel puţin patru clase secundare şi un curs complet de pedago­gie pentru a fi admişi, iar aspirantele la catedrele şcoalelor de fete se vor admite ca un curs secundar, profesional, dar nea­părat având cunoştinţele pedagogice. a) Preferinţa pentru catedrele primare va fi pentru cei anume pregătiţi, (nor­­maliştî). 14 Toţi aspiranţii pentru catedrele pri­mare vor fi înscrişi pe un tablou, dintre cari vor fi numiţi de preferinţă, cel cu note mai mari în diplomele lor, cari vor fi notate în zisul tablou. După trei ani de zile, învăţătorii numiţi, vor fi supuşi unui concurs de maturitate după care vor primi numirea definitivă. Comisiunea de concurs va fi compusă de învăţătorii sau maeştri de aplicaţiune de pe lângă şcoalele normale, de un în­văţător rural, traşi la sorţi, şi de revi­zorul şcolar al judeţului vecin. 15. După fie­care trei ani de zile, fie­care învăţător este obligat a citi în pre-

Next