Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)

1891-11-26 / nr. 1016

2 Onor. D. Aslan a ingaimat şi a şovăit, apucături ce nici odată nu s’a observat la D-sa, şi l’am lăsat crezând că se află sub presiunea unei rele dispoziţii. Insă care nu-mi fu mirarea şi mare mirare, când un politician de valoarea aşa de puţin contestată ca a D-lui Aslan, legal şi prob, face o scrisoare deschisă către preşedintele — repet încă viu — al decedatei ligi, şi în este desminte cu to­tul convorbirea şi declaraţiunea D-sale. In faţa acestei desminţiri din partea o­­nor. D. Aslan pe lângă că opun şi men­­ţin prima declaraţiune a D-lui pe care declar pe onoare că a făcut’o, apoi mai recurg la următoarele dovezi indirecte. 1) Onor. D. Aslan între multe sisteme ingenioase în politică de care uzează, chiar cu riscul abuzărei, are şi pe acela de a desminţi multe lucruri, ce avansân­­du-se din calcule, iarăşi din calcule­le desminte. Aşa pot cita câte­va cazuri re­cente. In aprilie trecut, la o întrunire, a spus că la 1866 la 3 Aprilie a eşit cu puşca în stradă şi apoi a desminţit. La o întrunire de la lONoembre a spus că nu s’a votat comisiunea de salute pu­blică fiind că guvernul nu putea să facă împrumuturi în străinătate, când i s’a fost relevat aceasta în aceiaşi întrunire, a negat atunci,—bine înţeles atrăgându-şî o ploae de dezaprobări. In Cameră în faimoasa-i interpelare spunând că evreul nu-i om ci evreu şi la întrunire fiind ri­diculizat de D. Roman cu această părere, D sa a negat iarăşi că n’a spus. In fine aşi putea cita şi altele dar cred că chiar D. Aslan mă va dispensa de aşa ceva. 2) Declaraţia D-lui Aslan a fost pu­blicată de mai multe ziare, atât în Iaşi cât şi în Bucureşti, tocmai de la 20 Oc­tombrie şi până azi 23 Noembrie adică în timp de o lună nu a desminţit-o. Cum se face ? Nu vrau să mă ocup de rumori și de intrigile de culise căci mă tem să nu ating susceptibilitatea D-lui deputat. Mă mărginesc la aceste soiuri de do­vezi indirecte și mențin în totul decla­rațiunea ce am­ făcut-o în Adevărul de la 20 Octombrie. Mențin deci că am reprodus exact cuvintele D-lui Aslan. Desminţirea ce o dă D-sa azi mă abţin de a o califica. Pe de altă parte am să rog pe onor. D. Aslan să’mi per­mită, mie unui umil alegător din cole­giul al 2-lea de Iaşi, ca să’l somez ca în numele respectului ce ne datorim către noi înşine şi către semenii noştri să da­­clare pe onoarea D-sale că n’a spus că se retrage din cohorta de şarlatani politici numită Liga-Langa. Aștept ca să revin. [Edasard Diogifceraide Magistrații „Im-de-siecle La multe năzdrăvănii ne fac ma­gistraţii noştri să asistăm, dar rar se vede o bazaconie ca acea pe care am văzut’o petrecându-se la secţia a treia a Curţei de apel din Bucureşti. Nu este şedinţă a acestei secţii fără ca ea să nu fie întreruptă, de câte 4 sau 5 ori în cursul ei, de zgomot, ceartă şi buşeală care se întâmplă la uşa acestei secţiuni. Care este pricina ? Iac’o , unul din aprozi dupe ce se deschide şedinţa stă înăuntru până ce se ocupă de public cel din urmă loc al celor câte­va puţine bănci de lemn care se află în sala destul de mare a auditorului acestei secţiuni. Gând vede că locurile băncilor s’au ocupat de către asistenţi, iese şi se postează la partea dinn afară a uşei ca un cer­ber şi de aci în­colo vai ! de acela care ar mai a­vea curiozitatea sau nevoia de a intra în sala de şedinţă. „Unde mergi, Domnule? întrea­bă aprodul. — Voesc să intru în sală. — Nu se poate. — Pentru ce? nu cumva Curtea nu ţine şedinţă ? —Ba da, dar locurile de pe bănci sunt ocupate. Vine dar spațiul din sală, care nu este ocupat de bănci, este destul de mare și poate în­căpea multă lume. — Da, dar... — Dar ce? — D. Președinte nu voește să vază pe nimeni stând în picioare. — Dar,D©mBMi8e aprod, lasă­­me să intru căci sunt împricinat. — Te-a strigat ? — Nu, dar voesc sâ’mi vez a­­vocatul ca să ’i vorbesc, căci o să’mi vie acum rândul. — Nu se poate, nu se poate Domnule, nu te las să intri. — Ba o să me lași căci și la cele­l’alte secții, între care secția a doua, are o sală pe jumătate cât a acesteia, lumea e lăsată să asiste la desbateri; o să me lași, căci art. 86 din procedura civilă pre­vede că şedinţele sunt publice. — Nu te las, Domnule, îţi zic, pentru că nu vreau să ştiii ce se face la celel’alte secţii, nici ce zice porcedura civilă pentru mine por­­cedura este D. preşedinte Schina. De aci, ceartă, strigăte şi buşeli; iar D. preşedinte care nu poate auzi ce spun avocaţii, trage clo­poţelul, aprodul din partea de afară a uşei vine, preşedintele îl întreabă ce este, aprodul îi răspunde că un Domn care zice că este împricinat, voeşte să intre, de­şi nu mai este loc pe bănci. „Lasă-i să intre nu­mai pe Dumnealui, spune D. pre­şedinte, şi urmează cu ascultarea litiganţilor. După un sfert de oră, acelaş scandal se repetă, urmat de aceiaşi bine-voitoare clemenţă din partea D-lui preşedinte. Ne pare curioasă măsura D-lui preşedinte al Curţei secţia a treia, căci ştim că numai oamenii cari suferă de stomah au tirul de a nu putea vedea pe cine­va stând în picioare în faţa lor. Coden:« Iasiu, şi alte sume dupe la diferiţi ne­gustori,’’şi-a înstreinat toată averea, fă­­cend’o vinzătoare unei rude a sa; cu chipul acesta a înşelat pe mai mulţi ne­gustori cu o sumă de aproape două­zeci mii lei. Pe lingă acest Hărcănaru, mai este în ajun a’şi înstreina averile Gheorghe Ţa­­frea şi Hristache Tănase, care asemenea ’şi-au apropriat sume colosale dupe la diferite case, precum şi diferite mărfuri de coloniale, etc., etc. Sumele cu care voeşte a înşela pe ne­gustorii mari Ţafrea şi Hr. Tănase se urcă la cifra de 75.000 fr. aprocsimativ. Numai însă daca v vor putea reuşi în ope­raţiunile lor, căci, de­şi actele le sunt gata spre a le depune tribunalului, totuşi aşteaptă să vadă consecinţele operaţiu­nelor lui Hărcănaru. Cu un cuvânt, piaţa Călăraşilor este ameninţată a suferi mari pagube din cauza, acestei sisteme de şarlatanie inventate de Hărcănaru şi &. Avis negustorilor mari. ^ * * Tot din Călăraşi ni se denunţă că un pungaş anume lîratt a încasat o sumă însemnată de bani după la diferiţii ne­gustori ca abonament la un jurnal Ecoul Săptăminii pe care nici astă­zi nu l’au primit cei care au dat banii la 1 Sep­tembre. Acest pungăşel de Draft a mai încasat o sumă însemnată pentru ştampile de cauciuc ce se fabrica în fabrica D-lui Davidescu din Bucureşti; ştampilele nici astă­zi nu s’au trimis negustorilor de şi le-au plătit încă de la 1 Septembre, Sa Sa Borcea. Comerţul în Călăraşi Ni se scrie din Călăraşi următoarele : „Mai mulţi negustoraşi de cereale care au vîndut partide de câte două trei sute de kile secară unor case din Brăila, încă de cu primă­vară, când preţurile erau scăzute, fiind obligaţi prin contract a face predările în Octombrie, când pre­ţurile pe piaţă sunt cu mult mai urcate de cum făcuseră vînzările,­­şi-au înstrei­­nat mai toţi averile, de teamă să nu fie urmăriţi de reprezentanţii acelor case, pentru a le preda secara’ vîndută. Printre aceşti negustori străluceşte în primul rînd numele mult cunoscutului Costache Hârcanare. Ridicând o sumă bunicică ca arvună de la o casă mare din Brăila, pentru a­­ preda câte­va sute de kile secară, pre­cum şi mai multe vase cu vin, de la un comersant din Focşani anume Anas­ MARȚI, 26 NOEMBRIE 1891 Din diui*giu O greşeală a D­lus misiisftras Peştii Este pentru prima dată, când iau con­deiul în mână în contra voinţei mele. Eram hotărît a nu scrie încă multă vreme, dar o nelegiuire ce văd că se face des­chis, la lumina zilei, m’a scos din răb­dări. Şi, trebue s’o declar, de astă dată, void critica, actele unei persoane, pentru care aveam oare­care afecţiune. Dar.... interesul public înainte de toate! Persoana în chestie şi care nu e alta de­cât D. ministru Poni, a lăsat — aşa, printr’o simplă trăsătură de condeiu — preste 40 de şcolari fără putinţa de a se instrui. Dar, se istorisesc chestia de la capăt. In Giurgiu sunt toate trei şcoale primare de băeţi şi două de fete. Se în­ţelege, că comparativ cu populaţia, acestea nu puteau ajunge. Se mai cereau deci oare­cari creaţiuni şi eu am spus prin coloanele acestui ziar şi ce anume ne-ar trebui mai urgent. Dar ministerul a ju­decat alt­fel. El a intervertit ordinea, căci în locul unei şcoale divizionare de fete, statistica i-a demonstrat, că trebue înfi­inţată o clasă a IV-a la şcoala de băeţi Nr. 3 şi Camera, de acord, mi-a votat şi suma necesară pentru aceasta. M’am lă­sat învins şi n’am mai zis un cuvînt, căci tot câştigasem ceva pemru Giurgiu. Vine însă 15 August. Ministerul nu numeşte pe nimeni în postul creat. Clasa e lăsată pe seama institutorului de clasa III, de­şi legea bugetară glăsuia alt­fel. Trece Septembre, trece şi Octombre şi când în 1oicembre, cu­­ce­­ne trezim? Clasa IV-a nu se mai înfiinţează şi în locu-î se crează o şcoală divizionară de fete cu o clasă. Şi pentru ce această întorsătură ? Erau fete, cari reclamau că n’au unde învăţa ? Ferească Duranezeu! Puţinele fete, cari rămăseseră fără lo­curi la începutul anului îşi făcuseră rost de învăţătură, căci unele fuseseră primite tot în şcoalele Statului în locul acelor ce au părăsit şcoala, iar altele mai cu dare de mână se plasase prin şcoalele particulare, cari, mulţumită Domnului, sunt destul de numeroase şi eftine n­e localitate. Atunci, încă odată, pentru ce o divizionară de fete? Pentru ce ? Să vă spun: Pentru că la şcoala Nr. 2 de fete de aici era o profesoară, care doria se aibă case de şedere fără bani şi, cum bărbatul său este vrednic agent electoral al regimului, se înţelege, că gustul a trebuit să-i fie satisfăcut. Astă­zi, adecă pardon, acum două zile, ne aflam în faţa unei situaţiuni dintre cele mai caraghioase. Aveam în Strada Sf. Gheorghe o şcoală de fete Nr. 3 cu profesoară şi fără eleve, iar în Strada Serurie o şcoală de băieţi cu o clasă a IV-a de peste 40 elevi, însă fără în­văţător. Ca să tocmească lucrul, revizorul şco­lar, principalul vinovat de toată acea­stă situaţie, mijloceşte la minister să se ordo­ne celor două directoare ale şcoa­­lelor de fete, să mai dea din elevele lor, păstoriţei fără turmă de la şcoala di­vizionară, iar elevii clasei a IV, râmaşi fără invitator prin matrapazlâcurile ur­zite de el, să se treacă la şcoala de bă­ieţi Nr. 1, al cărei institutor de clasa a IV, să fie ştiut, se află de vreo 7 ani re­vizor şcolar al circumscripţiunei Roman Bacou. Spuneţi acum dacă în faţa unor acte atât de arbitrare nu trebuia să țin eu condeiul şi să-i cer D-lui ministru so­coteală de ceia ce face ? Eu sunt sigur că, de bună credinţă cum este, D-sa a iscălit convins fiind, că ceia ce-î cerea reprezentantul său de la Vlaşca este în interesul general. Dar iată că lucrurile sunt cu totul din contra. — Clasa I de fete era bună la 15 August, iar nu la Noembrie, când toţi părinţii au făcut rost de învăţătură copilelor lor. — Astă­zi acea clasă nu s’a mai creat pentru ele7i,­ ci pentru căpătuiala, unui om al re­gimului şi pentru greşeala aceasta vino­vat este şi D-l ministru Poni. D-sa nu trebuia să se încreadă unui păcătos de revizor şcolar, pe care nu’l cunoştea, ci trebuia, înainte de toate, să ’şi pună aci, ca şi în restul ţării, un om de încredere şi bine cunoscut, şi apoi să se apuce de reforme şi îmbunătăţiri. Reformele şi im­­­bunătăţirile nu se fac cu alcoolici ca Pomponiu Ionescu şi nici şcoalele nu se dau sub administraţia unui om care şade şi joacă ziua şi noaptea cărţile şi tablele prin cafenelele şi cluburile oraşului­ Pen­tru o sarcină delicată şi însemnată ca aceasta trebue oameni serioşi şi integri, oameni, cari să se bucure de un pres­­tigiu moral neştirbit înaintea corpului înveţătoresc, peste care sunt puşi. Căci iată la ce greşeli neertate pot împinge a­­ceşti funcţionari pe miniştrii. Desfiinţarea clasei IV de la şcoala Nr. 3 de băeţi şi trimiterea celor 40 de şco­lari ai acelei clase la şcoala Nr. 1, acum la 22 Noembre, echivalează cu arun­carea lor pe strade. Şcoala Nr. 1, ara spus-o, are pa institutorul ei de clasa IV trimis ca revizor şcolar la Bacau. Aşi întreba deci, pe a cui mână dă D. mi­nistru, aşa ca din senin, aproape de ju­mătatea anului şcolar, un număr aşa de mare de elevi ? Ce, mingi sunt copii aceia, ca să fie permis cuiva să se joace cu ei aruncându-i de colo până colo ? Şi oare părinţii lor nu plătesc şi ei dăm­ ca să merite un dascăl pentru acei copii ? Până când atâtea favoruri şi atâtea ne­dreptăţi ? Ce, nici sub D-nul Poni nu se poate să nu înregistrăm scârboşenii de acestea ? Atunci, cine în ţara aceasta va putea pune capăt acestor nelegiuiri în­­drăsneţe ? E ruşine, e scandalos, ca în acelaşi oraş, să se plătească de o parte o pro­fesoare care nare pe cine înveţa, iar de alta, să se lase fără învăţător un număr de peste 40 elevi! îngrămădirea lor peste cei de la şcoala Nr. 1 nu poate să or­bească pe nimeni. Ei vor rămânea cu anul şcolar perdut, dacă D. ministru nu le va da de urgenţă un învăţător a­parte. Cerem deci să li se dea şi lor un învă­ţător, căci chiar legalminte au drept la aceasta. Camera a venit şi a recunoscut odată că este nevoie de acest învăţător. Reclamăm rolar respectarea votului ca­merei. In alt mod, vom stărui ca chestia să fie adusă înaintea Parlamentului, pen­tru ca representanţii naţiunei să aibă şi ei cunoştinţă de cum se respectă vo­inţa lor. Cât pentru revizorul şcolar, care a în­demnat pe ministru, să săvîrşească ast­fel de acte, promit că foarte curînd mă voiu ocupa special de el prin coloanele acestui ziar. Voesc, ca măcar lumea să ştie pe ce mâini netrebnice este lăsată ducerea şcoalelor din acest judeţ, dacă D. ministru nu vrea să şte aceasta. INFORMAŢIUNI Iei PE'iwa cos-sai|IMEiiliiB* puse de O. CaG*p, formaţiunea lis­tei ©OBSseBawa4©fii,I3oB'-sîBiI|î a diewesait cu neputinţă. §3. Las­ers* Catargiu s’a adresat ian D-lui tienneseu cu care a avut © lungă convorbire astăzi la iu­­ne şi Jumă­tate. Două ştiri date de Lupta şi pe care nu putem a nu le reproduce. Ziarul „Constituţionalul“, va fu­ziona cu ziarul „Timpul“. Puritanul Carp a dat ordin a­­cademicianului Jak Negruzzi ca sa­ şteargă, din dicţionarul Acade­miei, cuvintele de junimist şi de era nouă, cuvinte care supără pe venerabilul şi neramolitul şef L. Catargiu. Ziarul Românul anunţă că D-nul Gr. Ventura a depus comitetului Teatrului Naţional o traducţiune a piesei Cavaleria Rusticana. Spre a explica maî bine, anun­ţăm că în adevăr D-nul Gr. Ven­tura a tradus Cavaleria Rusticană­, drama scriitorului Verga, dupe care s’a servit autorul operei „Cavaleria Rusticana.“ Drama aceasta are un succes strălucit pe toate scenele din streinătate, unde se joacă şi acum. —­»Şi— Contrariu ştirei dată de con­fraţii noştri de la Indépendance Roumaine, putem linişti pe nume­roşii amici ai simpaticului Doctor Steiner, asigurându-i că bolnavul se află mai bine. Amicul nostru D-rul Max ne dă speranţa de o apropiată vindecare. Azi dimineaţă o ciocnire între două trenuri de marfă a avut loc la Buzău. Mai multe vagoane şi o sumă de butoae de vin sunt sfărîmate. Nu ştim încă dacă se va fi întâmplat şi morţi sau răniţi. Din cauza acestei ciocniri trenul de Burdujeni s’a întârziat cu 55 minute iar trenul din Vaslui cu 110 minute. — FOIȚA ZIARULUI „ADEVÉRUL“ ELY­MENTCLERE (4) Buchetul Ucigaș PARTEA II-a Frumos Monstru I . — Liniștește-te, îi zicea Madelena care știa ce se petrece în inima prieti­nei sale..., lasă, draga mea, nu plânge așa.... Tereza se silea în zadar să nu mai plângă. Ingâna, rușinată de slăbiciunea ei. — Muzica asta.... negreșit... m’a tul­burat așa de tare.... și afară de asta să vă spun drept nici nu mă simt bine. — Dar bine Dumnezeule, ce are ea ? zicea Burgand uimit. Sigur că nu ce i-am­ spus ea a fâcut’o să plângă? Sapristi, ce însemnează asta ? Madelena se gîndi că cel puțin pen­tru un moment trebue să scape situația. — Ce te tot amesteci tu în d’alde as­tea ? zisa ea cu autoritate. Par’că ai pricepe ceva în boalele fe­meilor ? Tereza noastră nu are nimic... numai nervii sunt.... Cel mult peste jumătate de ceas o să ’i treacă. Tereza se sculase. Zise: — Tată, du-me la noi..., iute.... — Vor să mă înebunească tinerii ăș­­tia... Acum vrea s’o duc acasă.. Ce ba­lamuc! zise Burgand în gîndul său. Cu toate acestea făcu ce ’i cerea Tereza. O luă de braț și plecă cu ea. Dupe ce intră în casă, Tereza chemă pe tată-său, și ’i zise : — Tată, am trebuință dă odihnă, te rog să mă laşi singură astăseară. Să nu fii îngrijat.... Mâine o să vor­bim despre ce ’mi ai spus adineaori..... — Aşa odihneşte-te, draga mea, şi mai cu seamă sileşte-te să te linişteşti.... zise Madelena. Eu iau pe tatăl tău d’aci.... cu chipul ăsta o să te lase în pace. Se plecă la urechia Terezi și­­ zise sârutând’o : — Să n’ai frică, surioară, o să se re­guleze toate. Tereza dete din cap. Când se ’ntoarse la castel cu Burgand, d- șoara de Montalais găsi pe logodnicul mea singur, întrebă unde e Filip. Nu o văzuse nimeni. II căutară prin casă, prin grădină.... Se făcuse nevăzut. Filip veni tocmai la prînz. Figura’i era schimbată, ochii ’i erau roșii. Pe când îl căutaîi, Filip stătuse în­cuiat în camera sa, cu inima plină de o întristare fără nume, cu pofta nebună de a striga, de a ţipa, de a spune în gura mare suferinţa lui, acea durere misterioasă ce simţise în inimă când auzise fără veste că Tereza o să se mărite. Tereza nu putu să închiză ochii toată noaptea. Nu era ea destul de nenorocită şi mai trebuia acum să aibă şi lupte cu tatăl său­ ? Dacă voia el s’o mărite avea să se încăpăţîneze în ideia lui şi pretendentul pe care o refuza ea va fi iute înlocuit cu altul. — Doamne Dumnezeule! fie’ți milă de mine! zicea Tereza pe când nu dormea. Trebue să ’mî păstrez secretul, trebue ca nimeni să nu bănuiască pe cine iu­besc eu, dă’m­i puterea trebuincioasă ca să sufer. Eu credeam că așa sunt destule chi­nuri; acum trebue oare să mai îndur și încercarea asta ? Să mă mărit! să fiu femeia unui om pe care nu’l iubesc, pe care nu’l voi­ putea iubi nici odată! Nu’l destul că ’mi ascund suferința și o să trebuiască oare acum să mă jert­fesc pentru ca să nu mi se afle ne­bunia ? Ce cer eu ? așa de puțin lucr­u ! Să mă lase să sufer în pace! să nu ’mi vorbească nimeni nici de dragoste nici de măritiș, dacă singurul om pe care ’l pot iubi nu va fi nici­odată băr­batul meu. Doresc să trăesc astfel, lingă tata, lângă el.... Ei o să se însoare, m’am gândit la asta de multe ori. O să am puterea să mă arăt liniștită, ba chiar să zâmbesc.... când va fi el însurat. O să iubesc pe nevasta lui, o să iu­besc pe copii lui, o să iubesc tot ce va fi a lui. Când nu voiu mai putea să -mi țiu lacrimile o să mă duc să plâng în taină în vreun colț ; nu voiu lăsa pe nimeni să vază mâhnirea mea. Voiu fi tot dauna liniștită, în apa­renţă, şi când moartea îmi va închide ochii voia muri cu durerea în inimă. Doresc ca lumea să nu ştie ducerea D-nii studenţi Aureliu Eliescu, D. I. Mateescu-Buzea, Em. Anto­­nescu, Se. Orescu, T. Melinescu, Brăescu, Răşcanu Al. Mumuianu :„ din inima mea, vreau sâ am aerul fericit. Nu crez că pretind prea mult dacă doresc lucrul acesta. Eu cer aşa de puţin lucru, Dom­ne­zeule! Astfel trecu noaptea pentru Tereza. Veni ziua. Soarele se ivea la răsărit. Tereza se sculă. Puse multă vreme ca să se pieptene şi să -şi facă toaleta, îşi regulă odaia, pe urmă se coborî în biuroul tatălui aeu voind să vorbească numai­decât despre măritiş, cum îl făgăduise în ajun. Putea să fie ceasurile 8. Burgand o aștepta. Fiind cam neliniștit din pricina sce­nei din ajun, nu dormise nici el bine și câtă vreme nu închisese ochii se’ntreba pentru ce Tereza se bolnăvise așa de fără de veste, ea care era așa de să­nătoasă. Burgand își închipui fel de fel de lucruri, numai adevărul nu. Fie-sa nu era nici visătoare nici sen­timentală ; avea un spirit foarte sănă­tos, foarte drept. Burgand n’ar fi bă­­nuit’o nici­odată că ar putea să aibă o mîhnire de amor. (Va urma)

Next