Adevěrul, decembrie 1891 (Anul 4, nr. 1021-1047)

1891-12-08 / nr. 1027

ANUL IV.—Nr. 1027 aaSBBMnHBiHnBaUaBBBaHI o f NUMERUL10 BANI ABONAMENTELE •» ÎNCEP LA 1 Şl 15 ALE FIE­CÂRI­I LUNI ţi se plătesc lot-d’a-uua ’nai a to [n Bucureşti la casa Administraţiei. Din Jude[e şi Străinătate prin mandate poştale. Un an In ţară 30 Ioi, în străinătate 50 Şease luni , 15­­ , . 25 Trei luni , 8 , , , 13 % Un nimfir în StrMnStnte 15 bani MANUSCRISELE NU SE 'NAPOEAZĂ a­dministrația ,y ÎÎ1,— BULEVARDUL ELlcSABETA,— Ill -Să te ferești, Române! de culți strein tn " r~'*' ' r. DUMINICA 8, DECEMBRIE 1891 NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE ma BUCURESTI Sl JUDETE se primesc t NUMAI Ia ADMINISTRAŢIE. ,­­ Din STRIîNETATE, direct la administraţie şi la toate Oficiile de­­publicitate. A­tunciurl la pagina IV ... . . 0.30 b. linia a a 1» Dl...... 2.— lei n 3.— tei Inserţiuneie şi Reclamele 3 lei rândul. LA PARIS, ziarul se găseşte de vânzare cu nu­la kioşcul Ne. îl?, Bouleverd St.-Michel UN NUMÉR VECHI: 30 BANI D­irector politic * ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA ETARDUL ELISABETA,—111 Disolvarea’’pe tocmeală O carte a prinţului Grigore Sturza Politica şi mizeria DIN CONSTANTA FARSA DE VICAR Fapte şi întâmplări Bucureşti, 7 Decembrie. Marea pe tocmeală De 10 zile încoace nu auzi pre­tutindeni de­cât punându-se în­trebarea : Va avea sau nu va avea guvernul majoritatea, la redeschiderea Ca­­merilor ? Mulţi îşi dau osteneala de a face un pointagiu amănunţit al senato­rilor şi al deputaţilor, clasificându-i după partide şi grupuri politice, de a socoti numârul voturilor pentru şi contra şi de a trage din această socoteală tot felul de deducţiuni în privinţa trăiniciei guvernului. Unii cred că cabinetul va cădea din prima zi. Alţii par siguri că guvernul va avea majoritate. După mine, toate aceste preve­deri şi calcule nu au nici o în­semnătate. Este indiferent dacă gu­vernul, folosindu-se de prorogare, a câştigat câte­va voturi de majo­ritate, sau dacă n’a izbutit şi va primi un vot de blam. Ori cum o fi, nu se poate nega că guvernul este şi va fi slab şi că, poate în curînd, Camerele vor fi disolvate. Disolvarea este astă­zi cestiu­­nea zilei. Ziarele opoziţiunei susţin că gu­vernul nu o are; presa guverna­mentală nu cutează a zice într’un mod categoric că o are, dar dă a înţelege că la nevoe cabinetul ac­tual o va obţine. Din ambele părţi dar, disolvarea Corpurilor legiuitoare este privită ca o eventualitate probabilă. Acest fapt este cea mai pipăită dovadă că majoritatea pe care gu­vernul voieşte să se sprijinească este slabă, căci de bună voie un guvern nu se expune nici­odată la vicisitudinile unei agitaţiuni elec­torale. Cu toate acestea, eu cred că gu­vernamentalii sunt mai aproape de adever de cât opoziţiunea şi iată pe ce întemeiez opiniunea mea: De­sigur Regele n’a dat încă D-luî Lascar Catargiu decretul de disolvare, căci altmintrelea acest din urmă n’ar fi avut nevoie de a recurge la prorogare. Dând guvernului prorogarea, Re­gele a voit să-î înlesnească mijloa­cele de a se lipsi de disolvare şi de a încerca încă o dată sâ’şî for­meze o majoritate dacă nu com­pactă, dar cel puţin îndestulătoare pentru a trece sesiunea tîrîş-grăpiş, întrebarea este: Dacă guvernul nu va putea să o ducă, dacă minoritatea va fi atât de impozantă în­cât ori­ce lucrare parlamentară va deveni cu nepu­tinţă, atunci Regele va acorda oare lui Lascar Catargiu disolvarea? Eu cred că da. Conservatorii speră cu drept cu­­vînt că Palatul va fi cu el, căci tocmeala între dânşii şi Regele este făcută. De aceea foile lor vorbesc cu atâta siguranţă de disolvare. Nu e vorba, Carol I adese­ori a făgăduit şi în urmă nu s’a ţinut de cuvînt. La 1876 el făgăduise generalului Florescu disolvarea Se­natului şi în urmă ’i-a refuzat’o. S’ar putea dar crede că şi acum Regele a făgăduit lui Lascar Ca­targiu disolvarea şi, cu toate aces­tea, nu­­l-o va da în ziua când va avea nevoie de dînsa. Dacă singura garanţie a conser­vatorilor ar fi promisiunea regală şi eu aş zice împreună cu opozi­ţiunea că guvernul actual nu va obţine disolvarea. Este însă o altă cauză mult mai temeinică care mă face să cred, să fiu convins chiar că, dacă guver­nul nu va putea merge cu Parla­mentul actual, Regele va disolva Adunările și va lăsa pe Lascar Ca­targiu să prezideze alegerile. Această cauză este­ interesul. Pentru Carol I, valoarea guver­nelor se mâsoară după ceea ce ele II pot da. Dacă la 1884 Ion Brătianu n’ar fi putut să’i dea domeniul Coroanei, ar fi căzut de atunci. Dacă la 1889 guvernul junimisto­­conservator I’ar fi putut da credi­tul fortificaţiilor, ar fi poate şi azi la putere. Gestiunea este clar: De la cine Regele poate aștepta ceva ? De la liberali sau de la con­servatori ? Acela care va putea să ofere mai mult, va avea disolvarea. Să cercetăm dar : cine poate fi darnic către Rege în împrejurările actuale ? Liberalii? I-au dat atât de mult în curs de 12 ani încât le-ar veni greu să reînceapă cu dărnicia. Ei au creat împrejurul lui Carol I legenda marelui căpitan ; el I-au pus pe cap Coroana regală; el I-au înlesnit distrugerea partidelor; el I-au regulat succesiunea Tronului; el I-au dat fortificările şi infendarea Ţarei politicei nemţeşti; în fine tot el I-au dat Domeniul Coroanei■ Pe cât liberalii au dat Regelui, pe atât au perdut el în faţa Ţarei. Liberalismul este compromis şi partidul liberal nu poate astăzi să-şi reîmprospăteze puterile şi popula­ritatea perdută de­cât adoptând un program democratic. Liberalii nu mai pot da Regelui ceea ce El va cere în schimbul puterei, adică foloase materiale pen­tru Sine şi pentru ai Sei şi com­­plectarea aservirei noastre econo­mice în favoarea Germaniei Carol I mai are doua cestiuni însemnate de rezolvat: Una în interesul Său propriu şi alta în interesul politicei nemţeşti. Prima cestiune este: Darea unui apanagiu nepotului său Ferdinand, cu prilejul căsătoriei sale. A doua: Încorporarea României în noua alianţă economică, înjghe­bată de puterile centrale, sub for­ma unui fel de blocus continental contra Franciei şi a Rusiei Spre a rezolva aceste cestiuni după placul său şi conform porun­cilor primite din Berlin, Regele va întrebuinţa pe conservatori precum a întrebuinţat odinioară pe liberali pentru alte cestiuni tot atât de im­populare. El va da prin urmare puterea şi chiar disolvarea conservatorilor EDITIA A DOUA sub firma lui Lascar Catargiu și sub conducerea efectivă a concen­traților și a junimiştilor. Dunăreanul­ ­ —" —­ Reichstagul german Reichstagul a continuat a doua citire a tractatului austro-german. D. de Caprivi a respuns unui deputat care zisese că Austro-Ungaria ar putea să se sustragă obligaţiunilor sale. El a zis că de când are onoarea de a întreţine relaţiuni cu guvernul austr­o-ungar, nu s’a întâmplat nimic care să poată să sdruncine încre­derea sa. Tractatul austro-german s’a adoptat în a doua citire. După o scurtă discuţiune tractatele cu Belgia şi Elveţia au fost adoptate de asemenea. Mâine a 3-a citire. ————— POLITICA şi MIZERIA III Nestabilitatea guvernelor noastre, cri­zele continue cari ne bântite îşi au obîr­­şia, pe lingă cauzele arătate mai sus, în slaba şi neputincioasa noastră opinie pu­blică, în neîndestulătoarea tărie a tine­relor şi generoaselor partide democratice precum şi în iscusinţa proprie a regelui nostru de a distruge şi anihila ori­ce for­maţiune serioasă şi puternică politică, ca­pabilă de a reprezenta întru cât­va ade­văratele aspiraţii ale ţării şi de a lucra pentru realizarea — cel puţin — a celor mai urgente reforme folositoare poporu­lui. Pe lângă acestea, apoi şi presa poartă o mare parte din vina acestei quasi anar­­hii păgubitoare şi triste. Afară de Ade­veriţi, Lupta şi Românul, singurele ziare la noi cari luptă statornic şi fără preget pentru idee, toate celelalte nu re­prezintă de­cât lupta strimtelor şi josni­celor interese zilnice, ele mai mult în­tunecă de­cât luminează opinia publică, o sugrumă în loc să-i dea viaţă şi pu­tere şi dacă unele din ele critică cu în­verşunare faptele guvernului, aceasta e o chestiune de meserie, pe seriozitatea u­­nei ast­fel de critice nimeni nu dă o ceapă degerată. Partidele tinere însă, care reprezintă tot ce e cu adevărat cult, muncitor şi de inimă în ţara aceasta, ar trebui să înţe­leagă necesitatea grabnică a unei puter­nice uniri, care lăsând de­o­cam­dată la o parte chestiile de detail şi de princi­pii, ce caracterizează şi formează temelia fie­cărui grup în parte — şi să aibă un singur scop : delăturarea cât se poate de grabnică a enormelor putregaiuri, ce le stau în cale, începănd de la buşteanul cel mai mare, până la cea din urmă ciu­percă otrăvitoare. Generalii de carton şi de paradă, politicianii răsuflaţi şi înbă­­trîniţi în fapte rele, demagogii răspântii­lor, reptilele triste ale palatului trebue trimişi la muzeu şi la circ — dacă cumva nu vor încăpea la Văcăreşti — ca ast­fel să se sfirşască odată stupidele şi neno­rocitele frământări, ce sbuciumă Statul şi să se poată desfăşura nesfiită munca rod­nică a celor iubitori de progres, iar fru­moasa noastră țară să se ridice din ge­nunchi. Cortesil Spanioli Se asigură că guvernul va prezenta la deschiderea Camerilor un proiect de pro­rogare a tractatelor de comerţ până la 30 iunie 1892, dar fără nici o modifi­care cu taxele de vamă a părţilor con­­tractante. Camera Italiană Comsiunea a aprobat tractatele de co­merţ cu Germania şi Austro-Ungaria şi­ a numit raportorul sau. Discuţia va putea începe la reluarea lucrărilor parlamen­tare. Camera a continua discuţia în interpe­larea D-lui Catenaccio, diferite ordine de zi s’au prezentat până acum dintre cari una a D-lui Agnini, socialist, care pro­pune a reduce taxele asupra griului de la 5 franci la 1 franc și 40. Tratatele de Comerţ Camera Austriacă La comisiunea tractatelor de Comerţ D. Lupul recunoaşte că avantagiile trac­tatelor de comerţ sunt mult atai mari de­cât desavantagiile, este fericit de decla­­raţiunea ministrului de comerţ că vrea să reînoiască raporturile comerciale cu Statele Balcanilor. Prinţul de Lichtenstein s-a declarat în numele antisemiţilor contra tractatelor de comerţ, cari în urma facultăţii acordate Germaniei de a recunoaşte aceleaşi be­neficii vamale Statelor Unite şi Rusiei, dau avantagii transitorii Austriei subt ra­portul agriculturei, dar pricinuesc sacri­ficii permanente industriei sale. D. Rosenstock declară că beneficiile cari provin pentru agricultură din con­­venţiunea veterinară cu Germania ar fi compromisă dacă s’ar deschide graniţa vitelor româneşti. Consilierul Kalchberg respinge în nu­mele guvernului aserţiunile prinţului de Lichtensein şi arată însemnătatea conce­siunilor făcute agriculturei austriace. Conservatorii români Conservatorii, moderaţi cu sen­timente liberale, fiind astă­zi la pu­tere, credem a face o plăcere citi­torilor noştri comunicându-le apre­cierile unui conservator pur asupra tendinţei D-lui Lascar Cetargiu de a concentra în­prejurul său toate grupurile conservatoare. Acest articol, de­şi scris sunt trei ani, pare a fi scris ieri, căci astă­zi D. Lascar Catargiu coche­tează cu junimiştii cari nu par a fi indiferenţi avansurilor făcute de şeful conservatorilor. Junimiştii sunt reprezentanţii unei şcoli politici, de importaţiune străină, care nu are nici un soin de legătură cu mora­vurile noastre, nici un soin de rădăcină în trecutul nostru istoric. Ei sunt de opinie că un conservator român trebue să fie înainte de toate de­votat Tronului, fie el cum ar fi, întocmai ca un conservator nemţesc. Cu această teorie, D. Carp, care este sufletul grupului junimist, ar voi să for­meze partidul ce-i lipseşte până acum şi al cărui Şef autorizat ar fi D-sa. El uită se vede, că Dinastiile germane, a căror istorie este strâns legată cu istoria însuşi a popoarelor, au dreptul de a cere de la nobilimea ţărei devotament absolut către Tron, şi, până la un oare­care punct chiar încrederea poporului, a cărui des­tine le-a condus în timpul veacurilor. Numai sub titra D-lui Carp a putut să încolţească strania idee de a compara d­­e­ acei 600 de ani ai familiei Habsburg cu 22 de ani şi 3 luni ai Regelui Carol, de a pune în paralel nobilimea conserva­toare austriacă, de origină feodală, cu boerimea noastră, ,din care astăzi abia urmă dacă a mai rămas şi din care în ori­ce caz, D. Carp n’a făcut parte de cât — aşa cam cam şi nu prea. Dacă D. Carp ar zice pur şi simplu: Precum D. I. Brătianu a lucrat din răs­puteri pentru a alcătui ad usum del­­phini conglomeratul hybrid şi văpsit cu roşu, numit colectivitate, asemenea şi eu î mi voiu exercita talentul de a vopsi cu alb o nouă colectivitate care sper că va întrece pe cea­l­altă în Dinasticism, a­­ceasta am înţelege-o şi ar fi adevărul. De dinasticismul D-lui Carp nimeni nu se îndoeşte. Dinasticismul sǎu este un soin de fanatism epileptic, stare patolo­gică foarte displăcută, dar de altminterea de mare interes pentru un specialist de boale nervoase. Misiunea junimiştilor este de a acli­matiza în pământul românesc planta străi­nă a Dinasticismului german. Pentru onoarea generosului pământ ro­mânesc, sperăm că această buruiană nu va prinde rădăcină. Se poate ca ei să măi tîrîie după dân­şii vre-o câţi­va conservatori cari se uită cu jale la fracul lor văduvoi de de­­coraţiuni, spânzurat în garderobă. Aceş­tia nu mă îndoesc că vor îmbrăţişa ideile junimiste din interes, dar din inimă—nici­odată. Adevăratul conservator român trebue să păstreze înainte de toate vechile tra­­diţiuni ale ţărei sale. Bătrânii boeri au luptat din răsputeri pentru a cuceri drep­tul de a-şi alege Capul Statului în de­plină libertate. Urmaşii lor trebue să lupte pentru a da acestui drept cea mai mare întindere, aşa în­cât întregul po­por Român, prin vot universal, să aibă dreptul de a alege din sinul sau pe cel mai vrenic de Cap al Statului. Astă­zi să se consulte Ţara prin ble­­biscit—în deplină libertate . Câte glasuri crede oare D. Carp că va dobândi iubitul sau Rege Carol I? Ori şi cine cunoaşte Ţara, o ştie. Sfânta datorie a unui adevărat conser­vator este: De a pipăi pulsul Ţărei, de a simţi cu Ţara şi de a se pune în frun­tea fie­cărei’ mişcări adevărat naţionale. Eugeniu ti. Ghika — Budeşti. r­m­â PEipî SE. STURZA Zilele acestea am primit două volume din o operă a Prinţului Gr. Sturza tra­tând despre Legile fundamentale ale Universului. Primul volum cuprinde la 600 pagini, tipărit cu îngrijire în ediţie franceză la Paris. Al 2-lea volum este o detaşare din cel d’întâi şi anume a celor din urmă patru capitole, tipărite în o ediţie specială de Prinţul Gr. Sturza ca unele ce, după cum spune D-sa, inte­resează pe toată lumea, iar nu ca cele d’întâi şase capitole, care se adresează în special la oamenii de ştiinţă. Pentru data aceasta vom cerceta ediţia specială cu patru capitole unde se vor­beşte de societate şi de om ca psihic Vom vedea ideile Prinţului Gr. Sturza, bazele legilor ce le enunţă şi vom face aprecierile cuvenite cu toată imparţiali­tatea şi obiectivitatea cerută. De la început vom spune că cu toată claritatea expunerea ce se întâlneşte la Prinţul Gr. Sturza şi cu multe vederi juste D-sa este metafizic şi fantastic. Vom căuta să dovedim acestea. Mai întâi Prinţul Sturza are o metodă curioasă de procedare în stabilirea legilor sale fundamentale. Consideră fenomenele morale, sociale, politice, filosofice ca un fel de valori şi cantităţi matematice, căci ajunge a enunţa o problemă de această natură în chipul cum se enunţă în ma­tematici teoremele şi apoi a le dovedi cu un exemplu, două. Legile D-sale nu sunt formulate în urma unui studiu amănunţit sau a ob­­servărei unei categorii de fenomene so­ciale, morale, etc., aşa ca la urmă să re­iasă legea în mod logic şi neînlăturat, nu , ci, plecând de mai înainte de la o enunţare teoretică pe care o numeşte lege, caută exemple. Iată dar ci ni se lămureşte caracterul metafizic al Prinţului Sturza, întrebuinţând metoda preconizată de noi şi care este metoda ştiinţei moderne vom merge pe o cale sigură. Elementele materiale din sinul societăţei fiind stu­diate, analizate, cunoscând natura lor,­ vom fi în plină realitate, vom deduce le­gile şi nu vom greşi. întrebuinţând metodul Prinţului Sturza vom fi cu desăvârşire metafizici, idealişti şi expuşi a greşi. D-sa enunţă entităţi metafizice după ideile ce le are D-sa despre lume şi so­cietate , apoi caută să potrivească feno­menele sociale după acele entităţi şi ab­stracţiuni. Ori, lumea socială se conduce cu totul după alte norme de­cât după rezervele noastre mintale, abstracte, metafizice. Societatea are legile ei şi rolul nostru este a descoperi acele legi nu a le in­venta. E vădit dar deosebirea cea mare ce există între metodul Prinţului Sturza şi metodul ştiinţific. In amândouă cazurile tot procedee ce­rebrale se întrebuinţează, însă diferă ca­lea. Prinţul Sturza enunţă legi şi caută potriviri de fapte, iar noi studiăm fap­tele şi numai pe urmă formulăm legile descoperite. Şi metoda D-sale e une­ori aşa de şubredă şi g de simplistă în­cât ajunge un fapt ca să-i răstoarne legea, atât e de adevărat că nu ideile, abstrac­ţiunile guvernă lumea, ci acestea sunt guvernate de mişcarea elementelor ma­teriale din sinul societăţei. Aceste sunt în scurt consideraţiile noastre în ce priveşte metoda metafizică a Prinţului Sturza. Să vedem acuma fan­­tasticitatea D-sale. Fiind metafizic, privind lumea prin en­tităţi ce ţi le formezi, ridicându-te din

Next