Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)

1892-10-14 / nr. 1323

2 Conflictul Greco-Român Viena, 12 Octombrie.— Corespon­denţa Politică zice în privinţa aface­re! Zappa şi a rupt oreî de către Grecia a relaţiunilor cu România că această bruscă decisiune a guvernu­lui elenic nu este justificată de loc. Guvernul Român nu putea să ad­mită ca înţelegerea să se fi regulat pe cale diplomatică, atunci când tri­bunalele ţârii sunt singure compe­­tinte pentru a cunoaşte afacerile care interesează proprietatea imobiliară si­tuată in România, şi cu atât mai mult cu cât nişte terţe persoane care se zic moştenitori ai lui Vanghelie Zappa sunt interesate în litigiu; des­­baterea trebue să urmărească cursul său legal şi regulat dinaintea instan­ţelor judiciare. Corespondenţa Politică aprobă nota ministrului afacerilor streine al Ro­mâniei care contrastează cu tonul nervos al comunicaţiunilor greceşti. GESTIUNEA SOMAM IN TRANSILVANIA SI UNGARIA Sub acest titlu citim în renumita revistă lunară La Revue des Revues următoarea notiţă relativă la Replica studenţilor români de peste munţi. Un grav conflict s’a iscat, în aceste din urmă timpuri, între studenţii maghiari şi români, şi acest conflict, ajuns astă­zi în stare acută ameninţă să producă în scurt timp, consecinţe pline de îngrijire. Stu­denţii din universităţile româneşti publi­caseră un memoriu adresat tinerimei uni­versitare maghiare ce conţinea expunerea plângerilor lor. Tinerimea maghiară de la universităţile ungare, a răspuns şi avem acuma o replică, făcută acestui răspuns de tinerimea română de la universităţile din Transilvania şi Ungaria. Această broşură pe care junimea ro­mână ne-a trimis-o acum de curând, a fost publicată simultan la Viena, Buda­pesta, Gratz şi Cluj. E un adevărat rechi­­zitoriu, scris cu pasiune nobilă, generoasă, şi documentată cu îngrijire. Resultă din ea că românii din Ungaria se plâng cu drept cuvânt de şicanele şi vexaţiunile de tot felul a căror ţintă sunt dânşii. Dacă faptele încriminate sunt raportate cu exac­titate — şi nimic nu ne autorisă de a ne îndoi de ele — trebue să convenim că ele sunt monstruoase. Ele înseamnă subju­garea complectă a unei naţiuni cinstite şi loiale în profitul nu ştiu cărei sisteme de panmaghiarisaţiune împinsă la culme. Re­dactorii broşurei iau Europa de martoră asupra situaţiuneî intolerabile care li s’au creat românilor. Este de temut ca nu cum­va Europa să se desintereseze de chestiunea în care ea este aşa de puţin amestecată , dar Ungaria a suferit destul tirania altora pentru ca să putem spera a o vedea revenind la sentimente mai bune față de cele­l­alte naționalități care trăesc pe teritoriul său. HOLE A .A. VIENA, 12 Octombrie.— Wiener Abend Post, anunţă că cele două caşuri suspecte de boală semnalate erî şi azi nu au fost constatate, ci sunt probabile. SEMLIN, 12 Octombrie.—De la 19 Oc­tombrie pănă azi au fost­ în total 8 ca­şuri de boală şi­­ decese. Examenul bac­teriologic a demonstrat că este holera asi­atică. Persoanele atinse sunt lucrători; doar sunt care i-a adus şi face carantina în mijlocul Dunărei. Şcoalele s’au închis. BUDAPESTA, 12 Octombrie.— In cele 24 de ore au fost 19 caşuri de holeră şi 5 decese. La Kalocs şi la Temesvár­­­d.606 kg. HAMBURG, 12 Octombrie.— Eri 2 ca­şuri, 2 decese. S’a transportat 2 bolnavi şi 1 mort.­­ In total au fost de la apariţiunea ho­lerei 17,978 caşuri şi 7605 decese. Noul proiect militar german ./ —-----­ COLOGNE, 12 Octombrie. — Gazeta de Cologne zice că proiectul militar fixează efectivul de pace pentru periodul de la 16 Octombrie 1893 pănă la 31 Martie 1899 la o medie de 492.068 oameni împărţiţi în 711 batalioane de infanterie; 477 es­­cadroane de cavalerie ; 494 baterii de cam­panie ; 37 batalioane de artilerie pedeas­­tră; 24 batalioane de pionieri; 7 batalioane de trupe de drumuri de fer ; 21 batalioane de tren. Se presupune că trupele pedestre vor face un servi­ciu de două ani. Expu­nerea motivelor face să se observe că si­tuaţia militară s’a schimbat în detrimentul Germaniei; ea cere măsuri eficace pentru ca toţi oamenii în stare de a purta arme să facă serviciul militar. Trebue de ase­menea să’şî reserve mijloacele de a păstra oamenii sub arme pănă la finele celui de al 3-lea an în oare-cari cazuri prevăzute de codul penal. Chelt­uelile cerute de proiect sunt : 66.800.000 mărci plătite o dată, dintre care 61 milioane în 1893—94 ; cheltue­­lile anuale se vor urca la 64 milioane dintre care 56.400.000 mărci pentru cei d’Intâia ani. Sporirea efectivului este de 238 ofițeri, 234 doctori militari, 11857 sub­ofiţeri, 72037 soldaţi şi 6130 cai. BERLIN, 12 Octombre.—Monitorul Im­periului declară că Gazeta de Cologne nu poate să fi avut cunoştinţă de conţinutul legei militare de­cât pe cale nelegală, pentru mine convingerea că el a fost un contrabandist şi că împuşcarea lui a putut să ur­meze unei lupte între el şi sol­daţi. In ce priveşte Insă pe Toader Rusu şi Vasile To­­pală, n’aşi putea lua pe su­flet, D-le ministru, că n’au fost asasinaţi fără nici un motiv bine cuventat. Acum se explică pentru ce atât pri­­mul-ministru cât şi ministrul de jus­tiţie refuză cu încăpăţînare o anchetă serioasă. O anchetă serioasă ar arăta că la Dorohoiu s-au comis trei asasi­nate de care administraţia ace­lui judeţ nu e străină. —­ai, fireşte, guvernlul nu-i convine să facă lumină mare şi adevărată, pentru că aceasta ar însemna cea mai făţişă compromi­tere a lui. Din Iaşi ne sosesc plângeri con­tra D-lui C. Epureanu ajutor de pri­mar, de modul cum D-sa se poartă GU cetăţenii la oficiul stărei civile. Ast­fel, la 3 Octombrie s’a prezentat D. D. Doboş pentru a declara naş­terea unui copil al său. In aceiaşi zi s’a prezentat şi D na Efimov pen­tru a declara iarăşi o naştere de co­pil. Ambii au rugat pe D. Epureanu a însărcina pe un D-n funcţionar spre a constata naşterile, dându-i şi trăsură la disposiţie. Această rugă­minte a făcut-o D-luî ajutor de pri­mar din cauza timpului reu care ar fi putut fi fatal nouilor născuţi. D. Epureanu însă îndeplini numai cererea Doamnei Efimov, iar cu D. Doboş se purtă brutal spunând că poate să şi moară copilul. Asupra acestei purtări necorecte atragem atenţia D lui primar şi a întregului consiliu comunal, căci oa­meni ca D. Epureanu nu-şî dau seamă de funcţia ce ocupă. Cât despre cetăţenii Iaşului să aleagă la comună tot oameni ca D. Epureanu.­­«ase­tea caselor ce locuiesc, ori le au închi­riate. Ce se fac, în acest caz, chiriaşii? să arunce lăturile în curte? serviciul sa­nitar îi opreşte! In gurile canalelor, îi opreşte... Atunci unde ? In privăţi ? Nu e cu putinţă. Ar trebui să se gândească onor. Primă­rie la aceasta, în interesul contribuabililor care nu-i refuză dările cu care-l încarcă... Câţi nu ni se plânge de amenzile ce Pri­măria le dă mereu pentru aruncarea lă­turilor în gurile canalelor... Aceasta să fie însă singură grijă a Primăriei şi îngrijirea ce Primăria cală să aibă de birnicii săi? Model de ortografie : Citim, mal la vale de biserica An­tim, pe zidul şcoalei No. 3 de verde : Caassa ! Poenărescu... Doul a şi doul s... la cuvântul casă, şi unde? la lo­cul de şcoală! Ce îşi vor fi închi­puind copiii când vor fi râzând pe zid scris ca assă, iar profesorul, în clasă, le va fi arătând că se scrie casă! Aceasta ne aminteşte că la o şcoală era scris băyeţi—cu y—şi ,că Directorul şcoalei a pus de a şters pe grecii de acolo, în urma observaţiu­­nei ce tot noi i-am făcut. D. Duiliu Zamfirescu, prim secre­tar al legaţiunei noastre din Atena, rechemat în urma conflictului diplo­matic cu Grecia, este ataşat la di­­visiunea politică a ministerului afa­cerilor streine. D. N. Eleva, în urma unei opera­ţii fericite ce a avut să suporte la o mână a sa, se întoarce la 20 oc­­tombre din Viena. Casele din Bucureşti, situate pe şoseaua Bonaparte No. 5, lângă bariera casei Victoria, pe linia tramvaiului, compuse din 16 camere, 12 de stăpîni şi 4 de slugi cu tot locul lor şi îm­preună cu locul de alături, unde se ţine târgul de ţuică, şoseaua Bonaparte No. 7, se vând în condiţiuni excepţional de favorabile: întinderea suprafeţei totale a ambelor locuri, e de metri patraţi 4,278. Cu puţ cu pompă, apă din vîna de la Herestráu. Nemerite pentru instalaţiu­­nea unui stabiliment de indu­strie. Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului nostru. INFORMAŢIUNII Din cauza serbătorei de mâi­ne, Sfânta Papaschiva, ziarul nostru nu va apare de­cât joi la orele obişnuite. Suntem în măsură de a afirma că D. Adam, procurorul de Dorohoiu însărcinat cu anchetarea asasinatelor din satul Cudău şi din pădurea Tă­ioasa, şi cu complementul de anchetă din urmă, întrebat de ministru de jus­tiţie să-i spue în chip cofidenţial opi­nia sa în această afacere, a răspuns : — Domnule ministru! după mărturiile mai multor locuitori şi ale soldaţilor care au împuş­cat pe Gh­eorgh­e Tih­on, reese MERCURI 14 OCTOMBRE 1892 Sfintul Sinod întrunit pentru sesi­unea de toamnă, va designa archie­­reii cari vor fi candidaţi pentru locul vacant de episcop al Romanului. —I —II­ Pe ziua de 1 Noembrie se va face o mare mişcare în personalul direc­ţiunei căilor ferate. Informaţia de aseară a oficiosului Timpul, privitoare la dispariţia desă­vârşită a holerei în Basarabia, este o pură manoperă de bursă, menită a servi interesele unui mare comer­ciant din Capitală. Suntem autorizaţi a declara că holera există încă în Basarabia şi anume în Ivişinett şi Bender. In Leova şi în apropiere de gra­niţa noastră holera a fost stîrpită. Crede onor. Primărie a Capitalei, ser­viciul sanitar, că e nemerită măsura de a se opri aruncatul lăturilor de prin cur­ţile ce nu au canale, în gurile canalelor de pe strade ?... Nu toți sunt proprietari de case, nu toți pot să preîntâmpine chel­­tuelile destul de mari, pentru punga lor, a facerii unui canal de scurgere în cur­ -MBH­ Ia nenumărate rîndurî s’a semnalat răul obiceiu ce se practică prin şcoalele pu­blice, de a se maltrata şi bate copii, în­tocmai precum se practică cu soldaţii prin cazarme. Şi ca să confirmăm aceasta, astă­zî sun­tem nevoiţi să veştejim purtarea Domni­şoarei Bălaşa Dumitrescu, profesoară de cl. IlI-a la şcoala primară de fete din strada Clemenţei din Capitală de sub di­recţia D-nei Petrescu, căci numita D-ră, pe lângă că maltratează fetele, injurându­­le ca la mahala, apoi le şi bate. Dovadă este eleva Dumitrescu Alexan­drina,", care de la începutul anului şcolar şi pănă la 7 ale curentei a fost într’una înjurată, pedepsită în genunchi, oprită la arest — din ordinul D-rei B. Dumitrescu. Regulamentul în vigoare al şcoalelor nu prevede opreală, nici nu autoriză pe pro­fesori a uza de această măsură corectivă. Numita elevă a fost chiar bătută în mai multe rîndurî cu pumnii în spinare, cu linia la palmă, trasă de urechi şi ciu­pită de obraz pănă o podidea lacrămele, ast­fel că părintele ei, D. Th. Dumitrescu, din strada Polonă a fost nevoit în ur­ma atâtor cruzimi s’o permute la şcoala din curtea bisericei Precupeţii-nici unde îşi urmează actualmente cursul. Nu ar fi răa dacă D. revizor şcolar respectiv, ar face o anchetă în consecinţă şi ar cerceta care a fost mobilul permu­­tărea numitei eleve, înfrângând tot de o dată această metodă educativă a D-rei B. Dumitrescu ce o practică cu elevele. D. Dr. Aurel C. Popovici, autorul celebrei Replice a studenţilor români de peste munţi,­­a sosi în curînd în Capitală. Studenţii îl pregătesc o primire entusiastă. In consiliul de miniştri ţinut ieri s’au examinat titlurile nouilor sub­­prefecţi ce urmează să fie numiţi pe ziua de 15 Octombrie, o dată cu a­ plicarea legei pentru reorganizarea serviciului exterior al ministrului de interne. In consiliul de miniştri de mâine se vor hotărî schimbările ce se vor face printre prefecţi. Punerea pietrei fundamentale a palatului Universităţeî din Iaşi, s’a amânat pănă la primăvară. Ast­fel dar, D-nii Take Ionescu şi Virgil C. Arion nu vor mai pleca la Iaşi. Un individ, care aspiră la o sub­­prefectură din Ialomiţa, după ce a bătut câmpii în diferite oraşe ale ţa­rei, a descins la Călăraşi, unde a fost lovit de o crudă boală. Necunoscutul a luat Bărăganul şi umblă rătăcind şi vociferând la adresa noastră. II compătimim din suflet. Preţul cerealelor In portul Brăila în zilele de 11—12 octombrie este următorul: Secară buig. 53V2 libr. cu 8.10 hect.; grâul 53% libr. cu 7.20 hect. şi cu 10.55 hect.; fasole cu 9.50 hect. ; porumbul 61 libr. cu 7 hect.; orzul 43 v2 libr. cu 4,80 hect. AUGUSTE BLONDEL Unchiul Milo Mă chema adesea să mă joc cu el dră­guţul copilaş. Camera lui era un adevărat museu de tot felul de jucării pe care le lua şi le strica pe rând într’un acces de o nespusă bucurie. Se plimbi prin mij­locul comorilor lui cu majestatea pe care o dă trei ani împliniţi. Când însă, apărea „Unchiul Milo“, tunuri, soldaţi, polişm­ele erau toate uitate. „Unchiul Milo“, eram eu. Mă botezase într’o zi cu acest nume, nu ştiu pentru ce; şi pronunţat de vocea lui nehotărîtă încă, părea delicios. Cele maî mici cu­vinte, trecând prin gura copiilor, căpătă o graţie şi un farmec neexplicabil. Gât mă iubea, ştrengăruţul! şi cum ştia să se facă ascultat! Ce e drept, un­chiul Milo arăta o răbdare fără seamăn; pentru fie­care visită el inventa un ama­­zament nou... dar ceea ce-i plăcea copi­lului de obşte, erau castelurile mele de cărţi construite cu atâta răbdare şi pri­cepere... Nu mai respira în timp ce fra­gilul edificiu se ridica...; încă două cărţi... încă una!... Ochii îi scânteiau de feri­cire..., iar eu, uitându-mi opera, mă o­­pream ca să admir acea frunte radioasă, acea bucurie atât de naivă, atât de com­plectă, şi simţeam născându-se în mine o poftă nebună de a strânge în braţe, la inima mea, aceea fiinţă mică şi iubită, plină de sănătate şi de viaţă! Dar atunci nu era vorba de mângâieri: castelul mă reclama. Iată-l isprăvit,­ şi acesta e momentul delirant. O mână mi­cuţă, iute ca fulgerul, se năpusteşte asu­pra castelului şi ’l răstoarnă dintr’o sin­gură lovitură... Să fi auzit ce delicoase hohote de rîs !... Nimic mai liniştitor pentru un suflet tul­burat, de cât acel rîs perlat şi resunător: — A căzut! unchiule Milo, a căzut! nu maî e nimic!... Fă castel pentru bebe! Şi petrecerea continua cu ce gălăgie de rîsete, cu ce sărituri şi strigăte de te a­­surzea! II Bébé e bolnav, foarte bolnav. El nu mai aleargă printre polişm­elele lui fără cap şi jucăriile îngrămădite una peste alta, şi a părăsit chiar culcuşul cu perdele albe. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERULUI“ FORTUMÉ DU BOISGOBEY VIII (95) Loja stngerată — De ce e vădit ? întrebă Gaston. — Foarte probabil, cel puțin. își poate cine­va închipui prea ușor scena . D-ra Lesterel se întoarce de la bal. Are scrisorile, și ar vrea să le ardă cât mai curând. Focul e stins. Trece în cabinetul de toaletă ca să se desbrace. Aprinde o luminare, aruncă pachetul în sobă, le dă foc, şi priveghează cu cea mai mare bă­gare de seamă arderea lor, pentru că n’a scăpat de flăcări nici o bucăţică. Dacă ar fi fost arestată cu câte­va cea­suri mai târziu, n’am maî fi găsit nici o urmă; dar când s’a dus comisarul din partea mea, ea tocmai atunci se sculase, şi încă nu strînsese prin casă. — Şi pretindeţi să întemeiaţi o acuzare de omor, pe nişte resturi de cenuşă uitate în fundul unei sobe! •— De loc. Descoperirea asta e o bă­nuială mai mult, atâta tot. Dar s’a făcut încă și alta. Vizitând cu băgare de seamă soba din odaea de culcare, un agent a găsit o scri­soare, sau mai bine o bucată dintr’o scri­­oare, prinsă între gratii. Arderea în pripă face șotii de astea. După plecarea femeeî din casă, D-ra Lesterel a voit să ardă cât se poate de iute invitaţia D-nei d’Orcival. Focul pîlpîia în sobă, şi ea a aruncat scrisoarea pe care flacăra a prins-o şi pe care curentul de aer din coş a luat-o. Hârtia era de cea la modă, foarte groasă, şi prin urmare ardea foarte anevoios. D-na Cambry urmărea povestirea cu cea mai mare nerăbdare, şi părea că nu prea crede multe dintr’însă. Gaston credea, căci nu se îndoia că Marieta a spus ade­vărul , însă nu era tocmai speriat și pre­vedea chiar o scântee de speranță. Se gândea el: — Julia a trebuit să scrie că scrisorile compromițătoare erau ale D-nei Crozon. Dacă a scris asta pe bucata de bilet care nu a ars. Berta va fi cel puțin scăpată de o bănuială murdară, justificată fără voia eî, justificată în paguba soră-sa, dar ce’mî pasă! — Din nenorocire, reluă D. Roger Darcy, nu mai rămânea din scrisoare de­cât cele din urmă rîndurî, dar sunt destul de lă­murite. — Și ce spun ? întrebă D na Cambry foarte emoționată. — Mai intuiți, aceste rîndurî sunt is­călite? Julie Berther, adevăratul nume al D-nei d’Orcival, și această iscălitură e pre­cedată de calificarea ca și prietenoasă. Vechea ta colegă. Prin urmare, nu maî rămâne nici o în­doială asupra autorului scrisoarei, nici asupra persoanei căreia a fost adresată această scrisoare. — Dar cred că nu e numai atât­, zise Gaston care şedea pe cărbuni. — Nu. Mai este şi fraza asta pe care o ţin minte cuvînt cu cuvînt: „Socot că vei lua osteneala de a te de­ranja. Iţi poţi aventura preţioasa’tî per­soană la balul Operei pentru a căpăta fru­moasele bilete dulci pe care mă învoiesc să ţi le dau numai fiind­că sunt bună la inimă, căci alt­fel nu mă pot lăuda de tine. „Dacă aî împinge ruşinea pănă la a nu vroi să vii ca să le iaî, te înştiinţez că nu mă voiu maî crede datoare să iau în seamă nimic.“ Este destul de semnificativ, scumpă D-nă ? întrebă D. Darcy, care avu delicateța de a nu face întrebarea asta iubitului Bertei. D-na Cambry era prea tulburată spre a răspunde categoric. Nu putu de­cât să îngâne: — E ciudat!... tare ciudat... — Vai! nu, se gândea Gaston ; asta nu e destul de semnificativ, pentru că e peste putință de știut dacă scrisorile sunt ale D-nei Lesterel sau ale soră-sa. Apoi vine, înaintea formulei de la sfîr­­șit, arătarea numărului lojeî și ora întâl­­nireî, reluă unchiul. — Și ce oră era arătată ? întrebă ne­potul cu o neliniște nespusă. — Două și jumătate, răspunse magis­tratul. Iar crima a fost săvârșită pe la trei. Ar fi greu de spus care, dintre Gaston Darcy și D-na Cambry, era cel mai des­­nădăjduit în urma acestei declarații hotă­­rîtoare. Gaston se prinsese de ideea sugerată de Novitel ca un înecat care se agaţă de o scândură. Scândura lui Darcy se sfărâma, iar a­­morezatul cădea în braţele disperărei. îşi plecă fruntea. Mai puţin sdrobită, dar mai mişcată, frumoasa văduvă se uită la D. Darcy pă­rând că vrea să citească pe faţa aspră a magistralului pe care îl alesese de bărbat, h­otărîrea cu care dreptatea omenească trebuia să lovească pe vinovată. Era scrisă pe frunte, această hotărîre grozavă, și cu toate acestea, D-na Cam­bry nu renunță de a apăra pe Berta Lég­terei. — La două ore și jumătate, strigă D-na Cambry, dar e cu neputință. Berta a ple­cat de la mine puțin înainte de miezul nopței. — A plecat în fugă. Pentru ce s’ar fi grăbit să plece, dacă întâlnirea dată de D-na d’Orcival ar fi fost fixată la două și jumătate ? — Uitați, scumpă D-nă, că a venit s’o caute o femee care pretindea că e servi­toare la D-na Crozon. — Dar care nu era de sigur în servi­ciul D-neî d’Orcival. Asta e încă o dovadă că D-ra Lesterel nu s’a dus la bal. — Nu, asta e de neînțeles. Pănă acum acea femee nu a fost găsită. O caută și o vor găsi, nici nu mă îndoiesc. Dacă prevenția n’a voit s’o spună, e tocmai fiind­că se teme de mărturia eî. — Așa­dar, strigă cu durere D-na Cam­bry, D­v. credeți că nenorocita copilă e pierdută ? — Pierdută ca reputaţie, vai! da, este deja. Condamnată, va fi. (Va urma)

Next