Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)

1892-10-28 / nr. 1335

LNUL VI. No. 1335 NUMÉRUL 10 BÁJMI ABONAMENTELE încep LA 1 ȘI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI și bo plătesc WMS,fr'-uri& Inslats Ie Baca­r­esti la casa Atiministrafd­el, Dia Județe și Străinătate prin mandats postal Un an în țari 80 lai. In «trivnfetate 60 Sea** luni» 15 „ , . 25 Trei luni » 8 „ „ . 13 ian towmér in. s%s»é iaAlat« Sä fisaawrä BlâSDSCRÎPTELl HU SS IKAF01ÄZÄ ADMINISTRAŢIA ÎS,­­ STRADA AC­A DE MIK­I,­­ IB Director politic: ALEX. V. BMJDIMAMIJ REDACTIA EDIŢIA A DOPA Să te fereşti, Române! ne ewla strein in casă. T. Utttadrl. MERCURI 28 OCTOMBRE 1892 NUMElUJli 10 BAJMI ARUNCItmiLE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Străinătate, direct la administraţie şi I« toate Official* da publicita«»« la patina IV . , , , , . 0 SO b. lini* , Dn............... a,­ l«i , „ O . lei , sl Reclamei* 3 lei rtaănl. uarul se risesta de rdnsare cu nu '' »*S*T»rd KVMiebe OR ROMAE VECHIO SO BARI ■ Tit AD A ACADEMIEI,­­ M»I B­mir­eşti, 27 Octombre 1892. Eil­lSMfflc Declar, fără cea mai mică şovăire, că, după informaţiunile culese, Gheor­­ghie Tihon era un îndrăzneţ contra­bandist şi un hoţ de vite. Două versiuni au fost puse în cir­culaţie asupra împuşcărei acestui ne­norocit— zic oficialii şi oficioşii, — asupra asasinăreî lui — susţin eu. Versiunea Paciurea: — Tihon a fost Împuşcat, când trecea Prutul cu doui cai furaţi fiind-că nu a voit a se opri, faţă cu somaţiunile senti­nelei. Blândul şi neprihănitul maior Paciurea să fereşte de a spune cum apa Prutului nu a luat cadavrul îm­puşcatului, sau măcar cum soldaţii au scos acest cadavru din Prut, căci ştiut este că Tihon a fost îngropat la biserica din Cuzlan. Versiunea ministrului de jus­tiţie : — Tihon a fost împuşcat în satul Cuzlan, când voia a trece Pru­tul cu două cai furaţi, fiind­că nu a voit a se supune somaţiunei sergen­tului Pleşoianu, care, după denunţul făcut de Constantin Romaşcu, ştiea chiar locul unde Gaia furaţi erau as­cunşi. Rog pe lectorii mei să citească cu atenţiune declaraţia lui Constantin Romaşcu făcută, în Dorohoia, în faţa comisiuneî de anchetă a presei de­mocratice. Caii pretinşi furaţi erau al lui, şi frica de împuşcare l’a silit a spune procurorului de Dorohoiu că ei erau furaţi de cumnatul său Gheor­­ghie Tihon. Ştiţi — şi am declarat’o ititr’o su­plică adresată parchetului de Doro­hoia — că administraţia dorohoeană, profitând de vălmăşeala de la Cuzlan, a pus mâna pe nenorocitul Romaşcu, care — mă aştept fără a mă mira — va reveni asupra declaraţiuneî sale făcute, ne­silit de nimeni, în faţa întregei comisiuni de anchetă. Administraţia stroicească a însce­nat o farsă de răn gust, o glumă sinistră de care numai cinismul cel mai sfruntat este capabil. Pentru a convinge pe deputatul Vasile G. Morţun, membru în co­­misiunea de anchetă, că Romaşcu este liber, i l-a pus în Gale, când se plimba pe uliţa principală din Doro­­rohoiu. Reprezentantul colegiului al 2-lea de Roman a vorbit cu el, şi, în onesta sinceritate a caracterului său, a crezut că RomaşsU este liber. Ce fel de libertate!! — Sunt gata a presta cel mai solemn jurăment că Const. Romassu a fost adus în Dorohoia de Bălănescu primarul co­munei Horodiștea — această moșie o ține în arendă prefectul Stroici — și, îndată ce l’a văzut Vasile G. Morțun, a fost recondus tot de Bălănescu în comuna Horodiștea. încă o dată, întreb: — Ce fel de libertate!! Dar să las pe Const. Romașcu, despre care sunt adânc convins că administrația și parchetul de Doro­hoiu mă vor sili a vorbi în curând și revin la Gheorghe Tihon. Conform promisiunei dată lectori­lor mei, în ultimul meu articol, voi­ nara câte­va fapte întâmplate înain­tea asasinăreî lui Tihon. Ei vor face aprecierile lor, ei vor trage con­cluziile lor. In luna Decembre a anului trecut 1891, nouă boi au fost furaţi de pe moşia unui proprietar­ din judeţul Dorohoia. Parchetul de Dorohoia a arestat ca autori al acestui furt pe Gheorghe Tihon şi pe jidovii Zalman Trauer, Berşcu Smilovici, Israel Bernovan şi Baskal Crăşmarul. Tihon a stat trei luni arestat pre­ventiv, şi, în urma unei ordonanţe de neurmărire dată de judecătorul de instrucţie, el a fost pus în liber­tate Sâmbătă 18 iulie anul curent. Jidovii Zalman Traver, Berşcu Smi­­lovici, Israel Bernovanu şi Baskal Crăş­marul au fost condamnaţi de tribu­nalul de Dorohoi, la doi ani şi o zi închisoare, însă Curtea de apel din Iaşi­­l-a achitat. Trebue să nu trec cu vederea că Haskal Crăşmarul ţinea în arendă crâşma acelui proprietar păgubaş de nouă boi. Gurele rele din Dorohoia pretind că, Haskal Crăşmarul de­şi achitat, a plătit valoarea boilor fu­raţi ce nişte orz şi popuşoî, pe care proprietarul i-ar fi luat cu de la sine putere, gonindu-i din crâșmă câte­va săptamâni înaintea expirărei contrac­tului său.— Dar acest din urmă a­­m­ănunț sub toată rezerva, fiind­că timpul mi-a lipsit pentru a-1 con­­trola. Miercuri 22 iulie au ars câte­va girezi de rapiță și de orz la mo­șia acelui proprietar, și se pretindea că focul a fost pus de o mână cri­minală. Duminică 26 iulie Gheorghie Tihon a fost asasinat de sergentul Pleşoianu, în modul cel mai mişe­­lesc, şi a trebuit — pentru ruşinea armatei pe care o respect — ca un ofiţer superior, un maior Paciu­rea să vie la faţa locului, şi să con­state că Gheorghie Tihon a fost îm­puşcat, când trecea Prutul cu doi cai furaţi, fiind­că nu a voit a se opri, faţă cu somaţiunile sentinelei. Sub un guvern care se respectă, sub un ministru de rezbel care ar avea grija prestigiului armatei, acest maior Paciurea ar fi astă­zi trimes înaintea unui consiliu de rezbel. Dar să nu uităm că trăim sub Domnia Dinastiei Lahovary care a împins obrăznicia până a pune sub interdicţiune pe bătrinul Lascar Ca­­targiu. Am ştiut până mai­eri că trăim sub Era necinstei. Declar că astă­zi trăim sub Era asasinatelor. Alexe Vi Beldimann Revizuirea în Belgia BRUXELLES, 26 Octombrie. — Uniunea liberală a hotărât să primească pe Rege. Marţi, la sosirea sa la Cameră, prin stri­găte de: Trăiască sufragiul universal! Se asigură că discursul Tronului pentru deschiderea Camerei va fi foarte scurt. Va constata că relaţiunile cu puterile străine sunt foarte cordiale şi va face apel la în­ţelepciunea şi uniunea oamenilor spre a resolva chestiunea revizuirei conform ade­văratelor interese ale ţărei. IBTSTAHTAVEE lofu­l Vulcan De vreo 50 de ani, înalt cu o figură gravă de archimandrit Ca student la Universitatea din Budapesta a înfiinţat revista literară Fa­milia în 1854. La această revistă au colaborat pe atunci D-nui B. P. Hajdeu, Alexandri, Emi­­nescu, G. Sion şi alţii. E cel mai antipatic dintre toţi fruntaşii de de peste munţi. In 1885 şi-a pus candidatura de deputat in trei cercuri electorale româneşti. Intr’un cerc a fost candidat naţional, intr’altul candidat guvernamental şi în al treilea candi­dat Kossuthist, noroc pentru Români că a bloc­­bulat pretutindeni. In viaţa socială e tot ca In cea politică, fuge de Români şi saloanele sale nu sunt deschise de­cât numai familiilor ungureşti din Oradea­­mare. Familia II asigură un venit aproape de 4000 flori() pe an, de­şi această revistă şi-a pierdut nimbul său de odinioară. E membru al Academiei române. Se măgulește foarte mult când ziarele ungu­rești 11 numesc „bun patriot ungur*. Semne particulare. Are mania de a se crede literat di primo cartello. Dridri tale din Dorelii ANCHETA PRESEI DEMOCRATICE RAPORT Subsemnaţii: Alexandru V. Beldi­­mann, Directorul ziarului Adevărul, Vasile G. Morţun, deputat, Director al revistei Critica Socială şi represen­­tant al Democraţiei Sociale, Ioan Ba­­calbaşa, redactor la ziarul Lupta, Alexandru Ionescu, membru în comi­tetul de redacţie al ziarului Munca şi Ioan N. Roman, prim-redactor al ziaruluiAxievarul, faţă cu diferite ver­siuni ce arculau­ asupra chipului cum locuitorul Gheorgh­­ Tihon, din satul Păltiniş, judeţul Dorohoia, a fost în­­puşcat la 26 iulie 1892 în satul Cuz­lan din comuna Horodiştea, judeţul Dorohoia, de către soldaţii cari fă­­ceau parte din cordonul sanitar, însăr­cinat cu paza frontierei, precum şi asupra chipului cum au fost înpuş­­caţi locuitorii Vasile Topală şi Toa­­der Rusu din satul Cuzlan la 31 Au­gust 1892 de către soldaţii aceluiaşi cordon sanitar în pădurea de la Tă­ioasa , voind a avea prin noi înşi­ne o convingere în această privinţă, ne am hotărît să facem o cercetare la faţa locului, în scopul de a putea in­forma publicul în mod exact despre cele petrecute şi de a putea cere pe­depsirea vinovaţilor, în cazul când am fi statornicit cu dovezi că aceste în­­puşcări s’au făcut cu nesocotirea le­gilor scrise, fără ca soldaţii din es­cortă să se fi găsit în una din acele înprejurări, în care li se impune trista datorie şi necesitate de a face uz de arme, trăgând focuri. Ceea­ ce cu deosebire ne-a făcut să ne credem datori faţă cu publicul de a face o asemenea cercetare, e fap­tul că versiunea guvernului, înregis­trată într-un comunicat de Monito­rul Oficial de la 27 Septembrie, se întemeează pe neexactităţi şi dena­turări de fapte uşorr de controlat, şi pe care le-au recunoscut atât autori­tăţile judecătoreşti civile, însărcinate cu ancheta, cât şi însuşi D. ministru de justiţie în audienţa ce a acordat D-lui Alexandru V. Beldimann, Direc­torul ziarului Adevărul, în ziua de 10 octombrie 1892, fără însă să le rec­tifice în mod oficial. Aşa,­­ pentru­­ca să nu amintim de­cât un sigur fapt, — comunicatul oficial pretinde că Vasile Topală şi Toader Rusu ,prinşi în flagrant de­lict de contrabandă“, au fost trimişi sub escortă de la Rădăuţi la Doro­­rohoiu, şi că, pe când se apropiau de pădurea Teioasa, „căutând a fugi de sub escortă, au fost înpuşcaţi în ur­mărire, în momentul de a intra în pă­dure“. Această aserţiune, departe de a fi adevărată, dovedeşte o absolută necu­noaştere a situaţiei topografice din a­­cele părţi, —şi iată cum: Intre Rădăuţi şi Dorohoia sunt două drumuri: unul—cel mai scurt—pe care ar fi fost logic ca Topală şi Rusu să fi fost transportaţi şi care vine di­rect de la Rădăuţi la Dorohoia, tre­când prin satele: Redeia, Bivol, Mi­­leanca, Gârbenî, Havîma, Cracalia (Livenî) şi Trestiana; al doilea—cel mai lung—pe care ar fi fost mai pu­ţin logic ca acei doui oameni să fie transportaţi, din cauza înconjorului, şi care trece prin localităţile: Pălti­niş, Darabani, Hudeşti­­ Mari, Lişna, Ibăneşti şi Trestiana. Din aceste două drumuri însă, pe care se face circu­laţia între Rădăuţi şi Dorohoia, nici unul nu trece prin pădurea Teioasa, pentru ca Topală şi Rusu să fi pu­tut fi înpuşcaţî „în momentul de a in­tra în pădure.“ Drumul Interc se află la o depărtare de 14—15 ki­lometri de pădurea Teioasa, al doilea, la o depărtare de 4—5 kilometri. Fără a mai releva alte neexactităţî de fapte, cuprinse în comunicatul o­­fîcial, aceasta singură era de ajuns pentru a ne duce la bănuiala că, nu fără nici un interes de a se ascunde starea adevărată a lucrurilor, se de­naturează ast­fel chiar faptele care cad sub cel mai nemijlocit control, şi pentru a ne determina să procedăm la o cercetare conştiincioasă, bazată pe informaţiuni culese de noi înşi­ne la faţa locului. In acest scop, sub­semnaţii: Alexan­dru V. Beldimann, Ioan Bacalbaşa, Alexandru Ionescu şi Ioan N. Roman, am plecat din Bucureşti Joi 15 Oc­tombre cu trenul de 10 seara, la Ploeşti am fost întâmpinaţi de cole­gul nostru D. Anton Bacalbaşa, pri­mul redator al ziarului Democraţia Socială, cu care am continuat îm­preună drumul pănă la staţia Gal­beni, unde eram aşteptaţi de D. Va­sile G. Morţun, deputat şi Director al Criticei Sociale, care de asemenea a primit să ne însoţească; şi în sfîr­­şit, în staţia Leorda, am întâlnit pe D. Scipione­l Bădescu, Directorul zia­rului Curierul Român din Botoşani, care, la invitaţiunea ce i s’a făcut, s’a hotărît să ne întovărăşască şi D-sa. Cu noi aveam pe Alexa Teo­­dorescu, care a trăit mai multă vreme în Cuzlan şi care venise în cele din urmă la Bucureşti, de­oare­ce—după cum ne spunea—se temea că la Cuz­lan o să fie împuşcat, ca unul ce a făcut să se observe că Gheorghe Ti­hon a fost asasinat de sergentul Ple­şoianu, nu pe când se încerca să fugă de sub escortă, ci după ce a petre­cut cu el mai multă vreme, bănd ra­­chiu, în casa lui Constantin Romaşcu. Am crezut că lămuririle ce ni le pu­tea da acest martor nu puteau fi de­cât folositoare scopului nostru de a face cercetările cele mai minuţioase. La Dorohoiu Am ajuns cu toţii la Dorohoiu Vi­neri 16 Octombrie la orele 2 p. m., şi am descins la otelul Zoller. In seara aceleiaşi zile ni s’a înfă­ţişat pe Constantin Romaşcu, care se afla în Dorohoia şi înaintea casei că­ruia a fost împuşcat Gheorghe Tihon. Când martorul a intrat în odaia No. 13, ocupată de noi, cel dintâiu lucru ce ne-a impresionat a fost spaima ce era zugrăvită pe faţa lui. L’am rugat să ne spue cum s’au petrecut lucrurile cu împuşcarea lui Gheorghe Tihon. La început a refu­zat, zicând că nu poate să ne spue nimic, de­oare­ce el ştie că dacă ne ar spune tot adevărul, o să fie îm­puşcat. Am insistat pe lângă densul mai multă vreme, încredinţându-l tot odată că îşi face numai spaimă cu împuşcarea, — şi, după multe hesita­­ţiuni, Constantin Romaşcu s’a îndu­plecat să ne facă următoarea decla­raţie, pe care o transcriem din ose­bita foaie ce am încheiat-o atunci, iscălită de martor prin punere de deget şi de toţi reprezentanţii presei, foaie care, în originalul eî, s’a dat în păstrarea D-luî Alexandru V. Bel­dimann. Declaraţi« lui Constantin Romaşcu „Stăm acasă şi pe la amiază a venit la mine cumnatul meu Tihon, căruia îi datoram 20 de lei, ca să-mi ceară aceşti bani. I-am dat,— şi el mi-a dat 50 de bani ca să iau­ rachiu. M’am dus la crîşmă, am luat rachiul şi m’am întors. Pe când beam cu Tihon, intră sergentul Pleşoianu, însoţit de un rus. îmi dă bună ziua şi me întrebă : — Cine-i omul ista ? Ii răspund că e cumnatul meu şi a venit să mă vadă. Sergentul îmi dă un franc şi jumătate, ca să cumpăr rachiu. M’am dus din nou la crîşmă şi am luat rachiu. M’am întors.—şi el s’au pus la cinstit. Am tăiat şi un puiu de găină pe care l’am făcut fiertură şi l’am dat de l’au mâncat. „Pe când beau, şi după ce s’au mai îmbătat, îl auzeam încondrându-se. „Serjentul nu vrea să creadă că Tihon e din Păltiniş. Apoi am mai auzit că-i spunea că o să-l lege şi o să-l aresteze. S’a făcut tăcere câte­va minute şi serjentul a ieşit afară şi fi strigat soldaţii, căci corturile soldaţi­lor sunt la spatele casei mele. „Atunci Tihon, împreună cu Rusu, au ieşit şi au sărit şanţul din faţa casei. Serjentul se întoarse cu sol­daţii şi mă întrebă: — Unde e Tihon ? I-am răspuns că a plecat. S’au luat pe urma lui, trăgând focuri. Eu am ieşit pe prispă şi priveam. Am văzut cum l’au prins şi l’au dus la cort. „Pe înserate, aud împuşcături mai jos de grădina mea. Atunci, de frică, închid uşa şi mă uit prin crăpătura din susul uşei. Văd soldaţi şi oameni grămadă. „Serjentul bate mai pe urmă la fereastra mea şî-mi spune:— Pe Ti­hon , am împuşcat! I-am răspuns că nu e treaba mea. A doua zi, ieşind din casă, am găsit pe Tihon la zece paşi în grădina mea, lungit cu faţa în jos, cu o mână la cap şi cu alta

Next