Adevěrul, noiembrie 1892 (Anul 6, nr. 1339-1368)

1892-11-01 / nr. 1339

2) Justiţie nu există la sate, ea este înlocuită cu regimul arbitrar militar şi subprefectorial contrar Constituţiei; 3) Starea de asediu este procla­mată la sate — contrar Constituţiei; 4) Pedeapsa cu moarte este intro­dusă la sate — contrar Constituţiei; In fine am putea face o listă lungă arătând că la sate conservatorii men­ţin ordinea cu baioneta, cu gloanţe, versând sânge. Aceasta însă­­ repetăm nu mai este ordine, ci este teroarea. Şi ni­meni mai mult ca conservatorii n’au căutat să terorizeze mai tare popu­laţiile ţărăneşti. Ei întrebuinţează tor­tura şi asasinatul pentru că alt­fe nu se pot menţinea la putere. Nici nu le vine în minte că or­dinea se poate ţinea numai cu apli­carea cinstită a Constituţiei şi a le­gilor. Ei în­tot­deauna sunt terorişti, în opoziţie revoluţionari de stradă, la guvern terorizează ţara. Aşa înţe­leg ordinea. Această stare de lucruri însă nu poate dura la infinit. Trebue ca o dată partidele să respecte legile existente, şi mai cu seamă tre­­bue să căutăm a aplica Constituţia şi la sate. E o ruşine fără seamăn ca de 26 ani de când trăim sub re­gimul constituţional, să vedem că în 1892 la sate domnește teroarea. Deci iată un punct mare, în nu­mele căruia se poate da o luptă de­cisivă. Altmintrelea vom asista veci­nie la ordinea conservatoare, care de fapt nu este de­cât cea mai spăimân­­tătoare teroare. Eduard Dioghenide. Criza în Ungaria VIENA, 30 Octombrie.—D. Weckerle a conferit după amiazî cu contele Kalnoky, apoi a plecat la Buda-Pesta. Se consideră ca sigur că D. Weckerle va păstra por­tofoliul finanţelor. După VBuda-Pester Corespondent prima declaraţiune a D-luî ce D. Weckerle va face parlamentului va dovedi în mod neîn­doios că a primit sarcina formărei cabine­tului demisionat. — împăratul a primit de dimineaţă pe miniştrii D-nul Fejervary şi Weckerle. — El a însărcinat pe acest din urmă cu for­marea cabinetului. D. Weckerle care a primit această misiune va presenta împă­ratului propunerile sale în privința distri­­buirea portofoliurilor după ce se va fi în­țeles cu diferite persoane politice mai cu seamă cu acelea ale partidului liberal. PEOCESUL LUCACIU Din Sătmar primim următoarele cu privire la procesul D-lui Dr. Vasile Lucaciu: Inteiii ungurii vor sa ne răpească, să ne întunece steaua , pe Vasile Lucaciu luptătorul neobosit, care la 12 Noembrie st. n., are să se presinte înaintea curţei cu juraţi din Dobriţin unde nu ne îndoim, are să fie condamnat. Iar apoi ungurii vor să ne întunece soarele, dând în judecată pe întreg comitetul naţional pentru că a făcut şi răspândit memorandul. Va să zică procesul D-lui Lucaciu este preludiul marelui proces ce ungurii l-au intentat întregei naţiuni româneşti, de­oare­ce comitetul naţional este represen­­tantul întregului popor român din Ardeal­­şi Ungaria şi numai din însărcinarea con­­ferenţei generale comitetul a făcut şi dus memorandul la Viena. Dr. Vasile Lucaciu când a protestat în contra barbariilor de la Turda, Şimleu­ şi Arad — pentru care a fost dat judecăţei , a exprimat şi el vederile întregului neam românesc. Procesul ce i se intentează deci, curagio­­sului luptător este al nostru al tuturor ro­mânilor din regatul Sfântului Ştefan. , De aceea noi toţi suntem nu îngrijaţi dar revoltaţi văzând turbarea maghiară care crede că va putea repune prin arun­carea în temniţă a lui Lucaciu, pe întreg poporul de aici. Peste 6 zile iubitul nostru preot va fi dus între baionetele jandarmilor maghiari înaintea curţei cu juraţi din Dobriţin compusă din cele mai miserabile elemente maghiare. Vom însoţi sute şi mii pe agerul preot, voind a dovedi iubirea ce păstrăm celor cari pentru ale naţiunii drepturi pătimesc şi când uşile temniţei se vor închide în urma lui Lucaciu, noi vom cuprinde în ini­mele noastre pe vecie idealul pentru a cărui reali­zare el luptă cu atâta dispreţ faţă de duşmanii noştri­, rupe-vom lan­ţurile sclaviei, după cum rupe-vom şi la­cătele puse pe uşa temniţei martirului nostru naţional. Da, iubiţilor fraţi din România liberă, prin asupririi şi Creă­rile zilnice ale ungurilor, noi aceştia de aici am ajuns pănă la aşa revoltă a su­fletului în­cât nu­mai un pas şi sângele are să boteze, să sfinţească lupta noastră dreaptă. Aici şi pretutindeni lumea este agitată cum n’a mai fost. Dobriţinul G­abea o să încapă pe românii mulţi cari vor însoţi nu la judecată ci la temniţă pe Vasile Lucaciu. Ungurii sunt şi eî în culmea agitaţiunei cred că arestând pe Lucaciu o să oprime mişcarea naţională română. Rămâne să le dovedim că Lucaciu este un apostol din ale cărui cuvinte nici unul n’a fost rostit în deşert. Apărător în proces, îi va fi lui Lucaciu advocațiul din Cluj, D. Iuliu Coroian. DUMINICA 1 damnații din Albi au fost reluați de com­pania din Carmaux ; cei­lalți 5 de com­pania din Albi; ei au reluat lucrul în timpul dimineței; nici un incident. FRANŢA MARSILIA, 30 Octombrie.—O scrisoare din Po­rtonovo adresată ziarului Petit Marseillais zice că spahii au luat ca pri­soner­ în timpul luptei 3 germani : Schulze, Puech şi Weckel şi un belgian. .Colonelul Dodds a ordonat să-l împuşte. Colonelul Dodds a luat disposiţiuni pen­tru a tăia retragerea lui Behanzin. PARIS, .30 Octombre.— înmormântarea victimelor expresiei s’a făcut azi în mij­locul unui mare com­urg al populaţiuneî. D. Loubet, Ricard şi membrii consiliului municipal erau de faţă. D. Carnot şi toţi miniştrii au fost representaţî. Mulţimea era enormă. Domnul Loubet şi pre­şedintele consiliului municipal, au rostit discursuri la cimitirul Montparnasse. D. Loubet a zis că acestea sunt crime vul­gare, nejustiţiabile; a asigurat că victi­­mile nu vor fi uitate. Nişte scene sfâşiitoare a'au produs în momentul defilării familiilor victimelor ; mulţimea era adânc mişcată. Generalul Duchemin a fost numit co­mandant şef al trupelor Indo-Chinei. PARIS, 30 Octombrie. — Cercurile par­lamentare discută eventualitatea unei crize ministeriale cu ocazia discuţiei proectului de lege asupra presei; ele prevăd respin­gerea acestui proiect, de­oare­ce conser­vatorii consideră măsurile propuse ca ne­­suficiente şi radicalii se opun la ori­ce restricţiune a libertăţii presei.­­ Comisiunea bugetului s’a ocupat de amendamentul votat ieri şi care suprimă toate taxele asupra vinurilor, cidrului şi berii, a decis cu 14 voturi contra 7 şi în înţelegere cu D. Rouvier de a cepe Ca­merei amânarea discuţiei proiectului de reformă a băuturilor şi de a începe dis­cuţia bugetului. Comisiunea vămilor a examinat învoiala franco-elveţiană şi a respins cu 20 voturi contra 2 ori­ce reducere asupra vitelor. CARMAUX, 30 Octombrie. —­4 din con- Legitima suspiciune Amicul nostru de la Iaşi, D. A. Melinte, avocat, ne-a trimes de câte­va zile următorul articol, care din cauze independente de voinţa noastră, nu s’a putut publica până acum. Aşa, de când cu strămutarea procesului uriaş al milioanelor mult se mai purtară prin toate gurile legiuita suspiciune. * Magistraţii, şi cu deosebire cei din treapta mai urcată, se simt (şi cu drept cuvânt) bresaţi de rezoluţiunea luată de înalta Curte cu strămutarea procesului principelui Mi­­hiaia Sturza de la Iaşi la Bucureşti; unii susţin că ori­cât de plausibile vor fi mo­tivele din care să reiasă bănueli de sus­piciune legitimă, ele n’ar putea fi luate In considerație, fiind indiscutat d­e legalminte, întru cât legea civila cu privire la ma­­teria fie care se ocupă nu prevede prin anume text (cum face cea penală) care să deschidă părților o aşa cale, adăogând că­tre acestea şi un alt sprijin tot pe atât de puternic, team­filteren flipţicot constituţio­nal, care hotărăşte că „nimenea nu poate fi sustras de la judecătorii săi naturali sau pe care îî desemnează legea." Sunt şi opiniuni contrarii doctrinei e­­m­ise, care par mai puţine la număr, totuşi mă înscriu între aceşti din urmă. Şi tot independent de eficacitatea motivelor de fapt existente în cererea de strămutare, care ar precumpăni sau nu asupra bănueli­lor suspecte, numai cât asupra cesţiunea de drept în punctul de a se şti de este des­chisă o aşa cale extraordinară şi în ma­terie civilă, găsesc că argumentaţiunea o­­pusă, fiind luată prea în uşor, şchiopătează de la un capăt la altul, adică atât în nă­zuinţele articolului din Constituţiune la care se face alusiune, cât şi în ceea­ ce se zice cu privire la legea civilă, unde nu există un text anumit care să deschidă o cale legală pentru îndrumarea unor aşa cereri de procedare extremă. Acum, în ceea­ ce priveşte că nimenea nu poate fi sustras de la judecătorii săi legitimi, este prea adevărat acest precept. Dar tot atât de devărat este că nici Con­stituția şi nici legea civilă nu permite ca judecătorii să fie părtinitori sau porniţi către una din părţile legitime. Deci, o stare aşa nu este naturală sau firească , de unde reese că instanţa superioară sau autori­tatea îndreptăţită după lege cu vegherea supremă asupra ramului justiţiei, admi­ţând strămutarea de proces ce de fapt da bănueală de părtinire ori de pornire, de­parte de a sustrage pe parte de la jude­cătorii sei naturali şi legitimi, tocmai în­lătură o judecată care n’ar fi nici naturală şi nici constituţională ori legală (dacă bănueala este că ar fi părtinitoare). Deci când e vorba de o stare normală, atunci numai se poate zice cu succes . Nimenea nu poate fi sustras de la judecă­torii legiuiţi. Acelaşi lucru reese şi din năzuinţa ce se face la legea civilă că nu există un text formal de strămutare a proceselor pentru suspiciune legitimă, or nu se poate presupune că legiuitorul să fi căzut într’o contrazicere atât de flagrantă, că adică să fi voit a înlătura judecăţile rele numai în materie penală, iar în civil să permită un aşa lucru !!... Departe de a trage un înţeles atât de bizar şi neli­­picios de raţiune, mai curând se poate admite că înscriindu-se în legea penală articolul cu pricina, legiuitorul îşi exprimă îndestulător intenţiunea asupra măsurilor de înlăturat judecăţile nedrepte, servind de normă şi în civil, ca şi cum ar fi zis: Destul o măciucă la un car de oaie. Dar Doamne păzeşte să se fi alunecat a cugeta că în procesele civile, unde nu-i intere­sată ordinea publică cu interesele private facă-se „iama,­ ca şi cum acestea nu me­rită a fi ocrotite sub scutul unei bune justiţii... ! [Presupunând însă că nici în legea pe­nală şi nici aiurea nu se menţionează nimic despre legitima suspiciune a jude­căţii părtinitoare, totuşi din natură lu­crului, din lege şi chiar din Constituţie reese ca judecătorii să judece fără ură, fără pasiune, fără părtinire, după cum îl obligă jurămîntul depus, şi când se iveşte aşa ceva, acel ceva trebuește înlăturat de către autoritatea în drept cât se poate maî în grabă, — căci sfântă să fie gura acelui mare om de stat al Moldovei care zicea : Dreptatea ce întârzie a se da încetează de a mai fi dreptate î). Citind cine­va rândurile precedente și oprindu-se aici, cu drept cuvînt ar sta plin de uimire, neputendu-şî destul explica ce sens ar avea un aşa sprijin pe care încerc a aduce cauzei prinţului Grigore Sturza ? !! Şi cu atât mai puţin când ces­­tiunea e şi rezolvată în favoarea prinţului! Da, aşa ar fi în aparenţă, dar în rea­litate e cu totul altă­ceva. Toate cele spuse aice sunt reproduse din o cerere a mea proprie pentru strămutarea de proces (o fi mai bine de o lună, dar pe care am adresat de D-lui ministru fie justiție spre cuvenita apreciare, ca cap al legei și su­premul veghetor asupra ramului judecă­toresc, ne­hasardându-mă să mă adresez înaltei Curți de justiție, aprecierea prea­labilă „ D-tei toinioț­” resipectiv crezând’o necesara; şi vezând că pănă acum resu­­­­tatul e același ca şi cum n’aşî fi dat’o, găsii ocasia bine venită să fac causă co­mună cu procesul milioanelor, adică un pitic lângă un uriaş, sau cum zice un proverb : „unde merge mia merge şi suta'' în specie ar fi : „unde merge milionul să meargă şi mia“. Natural că nu puteam mistui să sufăr înăduşit şi săţ nu-mi fiivulg pălărgnia mea, văzând cum se frământă şi se ferbe acea legitimă suspiciune de care eu mă plân­sesem cât­va timp mai înainte, în taină şî în tăcere, fără să fi avut intenţie de făcut tapaj şi larmă cu un petecuţ de proces de câte­va mii. Dar acum nevrând mă văd provocat a mă văita de ceea ce mă doare şi, care în resumat stă ast­fel: La tribunalul Iaşi, secţia II-a fiind re­­partizat procesul ce am intentat contra bancherilor Byk pentru 3000 fr., se făcu mai multe amânări între care se chema şi 2 serii de garanţi după cererea piraţi­­lor mei bancheri; între garanţi figurează femei măritate şi nemăritate,­toţi de co­nivenţă cu bancherii, spre a mă şicana cu amânări infinite; în cele din urmă la I Iunie se prezintă una din aceste simulate garante, numită Dorotea Goldental necă­sătorită, dar care prin representaţia eî (cu procură autentică) ceru amânarea ca să se cheme şi soţul ei s’o autorize ! !! Cine va fi acel bărbat şi încotro s’o fie fi aflânt ?! Se va şti atunci când D-soarea balabustă îi va veni să se mărite; pănă atunci pro­cesul meu cu bancherii stă ţintuit prin jocul de amânare ; portăreii nu făcu eiteţii de pentru ţgrigenvil de Septembre fără să mă conformez jurnalului trib. din 11 Iunie, adică să caut un bărbat ga­rant bancherilor. Am comunicat D-lui ministru atât co­pia jurnalului de amânare, în care nu se arată nici dovada căsătoriei alegată, nici numele bărbatului pretins să se citeze pentru autorizaţie, precum şi copia pro­cure­ dată de Dorotea fraţilor eî şi prin care ea însăşi afirma necâsătoria eî, căci concepe ast­fel: „Subscrisa Dorotea Goldental, necăsăto­rită, autorizez" etc. Apoi că dânsa poarta numele tatălui ei Goldental, ca şi fraţii ce au representat’o la înfăţişarea din 11 Iunie; că în definitiv dacă Conteea era măritată bărbatul avea să consimtă când s’a dat procura; alt­ fel nici că era legal represintată. Dar toate acestea servesc ca lux de protecţiune, căci era vorba de o c­erere extremă și dovezile trebuia să întreacă pe cele ordinare ; de altmintrelea dovada alegațiunei e pe seama celui ce o pro­pune. Cu toate aceste vii dovezi, am rămas tot la cheremul iscusiţilor bancheri, cari ştiu cu ast­fel de meşteşugiri să-şi plătească datoria către naţionalii ţarei unde se hrănesc şi se îmbuibează cu averi enorme, implicând în cursele lor meschine autorităţile către care datoresc respect şi realitate (1). Din parte-mi - am avut intenţiune să fac tapaj şi larmă în această minimă a­­facere, am supus cestiunea, în taină D-lui ministru respectiv, dar după trecere de o lună neobţinând nici o satisfacere, şi văzând că procesele de milioane au trecere iar cele de mii nu li se dau atenţiune, cu toate că miile valorează poate’maî mult la cel ce le reclamă ca preţ al munceî de cât milioanele reclamate ca succesiune şi mo­tivele cerere! de nu vor fi mai tari şi mai vădite ca acele, dar mai slabe în tot caşul nu pot fi ; acestea toate mă provocară a divulga în public piticul meu, proces spre a-1 trage la cumpănă cu uria­şul proces al milioanelor ca să. Se ştie în­deobşte şi mai cu seamă cre­dea în drept că nu numai procesele uriaşe, dar şi cele pitice îndură aceiaşi soartă, neputând străbate îndrumarea lor către liman, fără a fi expuse la veselii periculoase. A. Melinte. 1) Intr’un proces anterior cu bancherii Byk mi se făcu nu mai puțin de 30 amânări. Dosa­rul o fată spre afirmarea acestui lucru. INFORMAŢIUNI Afacerea Catedralei din Constanţa . Ca să nu rămână mai pre­jos de­cât clericalii din Belgia, Franţa, Aus­tria şi Ungaria, prelaţii noştri au în­ceput a se mişca în vederea formă­­reî unui partid clerical. Nu scapă el nici o ocasiune pentru a manifesta în contra statului şi pentru a se a­­­firma ca stat în stat. Afacerea catedralei din Constanţa le este o ocazie favorabilă pentru a atrage atenţia publicului asupra loi. Catedrala din Constanţa construită din bugetul statului, urma să se sfinţească în cursul acestei luni. E­­piscopul Partenie al Dunărei de jos refuză însă de a sfinţi catedrala pe motivul că decorurile interioare, a­­dică picturile şi iconostasul sunt în contra stilului ce este adoptat în bisericele ortodoxe şi lovesc în chiar dogmele bisericei ortodoxe. În acest sens episcopul Partenie a făcut din raport Sinodului, care a încuviinţat retuşul episcopului de a sfinţi cate­drala. Ministerul cultelor a delegat apoi pe episcopul de Huşi, pe archiereul Timuş şi pe alţi doi archierei împre­ună cu D-nil Exarcu, Odobescu şi Tocilescu, ca să vază dacă picturile catedralei din Constanţa sunt con­forme stilului bizantin. Această co­­misiune a depus apoi un raport a­mănunţit, care conchide că toţi sfin­ţii din catedrală sunt la locul lor fi­­v, nu se află printr’înşii­nţei un sfanţ catolic. Acest raport a fost semnat de toţi membrii comisiunei. Sinodul a rămas însă nemulţumit de acest raport şi a terorizat atât de mult pe archiereii comisiunei, în­cât ei au revenit asupra raportului sem­­­nat de ei şi au făcut o declaraţiune, ca icoanele catedralei din Constanţa sunt în contra dogmelor ortodoxe. 1) Cu bancheri de talia Byk am ajuns în ha? Iul a ne feri de ei mai dihai ca de retalii din târgul Cucului. Au dispărut acei bancheri de odinioară ce făceau onoare profesiune! lor atât de importantă într’un Stat şi dacă mai există un Mihai Daniil, un Lever şi poate un altul, se perd ca şi cum n’ar fi. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ (3) FÖRTUNÉ im BOISGOBEY Blaoawmtiiliii (Urmare la Loja sângerată) CAPITOLUL I — Eî bine, dragă Novitel, nu mî-am pierdut vremea, căci instrucția nu mm are secrete pentru mine. M’am pus în legă­tură cu cine­va pe care nu ți-1 voia numi, fiind­că i-am promis o discreție inviola­bilă... — In schimbul indiscreţiilor sale. — Negreşit. înţelegi că dacă s’ar şti că el îmi dă desluşiri, l-ar da afară. Nu vreau să fac rău unui tată de familie, şi apoi nu mi-ar mai spune nimic, şi mî-aşî fi cheltuit paralele în zadar. Nici nu îţi. trece prin minte că aceste destăinuiri nu­ sunt gratuite, și că m’au costat deja bune parale. — Chestiunea e să știi dacă ele pre­­țuesc cât te-au costat. — Ai să judeci. Iată tot ce s’a petre­cut de Duminecă, zi cu zi. Ieri, Luni di­mineaţă, perchiziţie la domiciliul D-soarei Lesterel. S’a descoperit un fragment din scrisoarea în care D-na d’Orcival îi dă­dea întâlnire la balul de la Operă. — La ce oră ? întrebă Novntel care nu văzuse din ajun pe Darcy. — Omul meu nu mi-a spus, și nici nu m’am gândit să ’l întreb. De altminteri, n’are a face ceasul. E de ajuns să se do­vedească că prevenția a fost la bal. .— E drept, zise căpitanul care gândea cu totul din potrivă, dar care vedea că asupra acestui punct, n’avea nimic de scos de la Lolit. — Și s’a dovedit că a fost. Ieri, după amiază, a fost interogată, și ea a stăruit în sistemul eî, care constă în a nu răs­­punde. — Nu e răa, sistemul. Tăcerea este de aur, zice proverbul. — Proverbul greşeşte, de astă dată. Gândeşte-te că faţă cu evidenţa faptelor, tăcerea e egală cu o mărturisire. — Aşi! tot maî e vreme de vorbit, şi nerespunzând nu riscă de a fi pusă în fiare. Dacă aşi fi acuzat, n’aşî spune o vorbă în cabinetul judecătorului de in­strucție. N’ași deschide gura de cât în fața juraților. — D-ra Lesterel e de părerea D tale, căci pănă acum D. Roger Darcy n’a ob­ținut nimic, nici destăinuire, nici expli­cație ; dar faptele vorbesc. Ar fi putut să susțină că n’a fost la întâlnirea dată de Julia d’Orisival. Din nenorocire pentru ea, ieri, un comisar foarte deştept, a avut ideia de a răsfoi registrul obiectelor pier­dute şi depuse la Prefectură. El a văzut, înscrise pe acel registru, un domino şi o mască de catifea, găsite pe drum în noap­tea de Sâmbătă spre Duminecă. D. Roger Darcy a fost prevenit îndată; el a dat ordine şi s’a lucrat cu o iuţeală minunată. In aceiaşi seară, s’a descoperit negusto­ri­ţa de toillette care vânduse obiectele vândute, nu închiriase, ia seama. Ea le-a recunoscut numai de cât. Domino nu era nou şi avea o ţesătură la capuşon. In a­­cea dimineață, la orele 9, a confruntat-o cu preveniia pe care a și recunoscut-o în modul cel mai formal. — Și preveniia a negat? — Nu; s’a mulțumit să plângă.­Nu pu­tea să nege. Negustoriţa ’î-a amintit toate împrejurările cumpărătoarei care se fă­cuse în ziua de Sâmbătă. Acum nu maî este nici o umbră de îndoială asupra pre­zenței D-reî Lestérel la balul de la Operă. — Faptul e că ea negreșit n’a cumpă­rat un domino și o mască ca să se ducă să dea o lecție de canto. — Și dacă le-a cumpărat în loc să le închirieze e că densa avea intenția să nu le mai dea înapoi ci să se desfacă de ele. — Să se desfacă de ele, cum ? — Aruncându-le pe fereastra trăsureî care a adus-o de la bal. Nu s’a descoperit încă acea trăsură, dar o caută. — Și unde s’a găsit acel costum ? — A! Iată. Doi sergenți de oraș cari făceau rondul de noapte, l-au găsit pe bu­­levardul de la Villette, în colțul stradeî Buisson-Saint-Louis. Asta -i ciudat, nu -i așa ? — Zi că e neexplicabil. Dacă această D-șoară a omorît pe Julia, ar fi trebuit să se grăbească să se întoarcă acasă după ce ar fi omorî­t-o. Ce dracu se ducea ea să facă în­spre Belleville? — Asta e o șiretenie ca să piardă urma cercetărilor. — Deci ea prevedea că de a doua zi avea să o aresteze. Ar fi fost mult maî simplu să se întoarcă acasă binișor, să ’și scoată domino în trăsură, dacă se temea să nu fie văzută de portar, și a doua zi seara să se ducă să arunce domino unde­va... în Serna, într’un loc gol, sau chiar la colţul vre­uneî zaplaz. — Dragul meu, criminalii nu fac ra­ţionamente aşa de complicate. Ea se gră­bea să scape de un costum compromiţă­tor, şi nu voia să T semene în cartie­­rul eî... — Şi s’a dus să T semene la cel­alt capăt al Parisului. Ori ce aî zice, nu T natural de loc, şi, dacă aşi fi în locul D-lui Roger Darcy, aşi deschide o an­chetă asupra relaţiunilor ce D-ra Lesterel­le ar putea avea pe la Viliette sau Buttes- Chaumont. — Ceia ce o să se și facă, n’aibî grijă. Dar convit că țî-am dat noutăți. Darcy are să fie mulțămit când îi vei spune că, eiliav de p­e acum, condamnarea e sigură. — Idiotule ! gândea Novitel privind pe Lolit care își dadea aere de importanță. Și T întrebă cu un aer indiferent: — Nu știi ce oră era când sergenții au găsit acele obiecte ? — Zei ! nu, nu m’am gândit să mă in­formez de asta; dar judecătorul de in­strucție trebui s’o știe. El nu omite ni­mic, te asigur. Amănuntele cele mai ne­însemnate sunt culese cu multă îngrijire. — Eî bine, atunci caută de te infor­mează asupra acestui punct și fă-mî plă­cerea de a-mî spune aceia ce vei fi aflat.. — Aha! ai început să prinzi gust de meșteşegul care me pasionează, după câte văd. Bravo ! dragă. Practică-l puțin și vei recunoaște că nimic nu e mai amuzant. (Va urma).

Next