Adevěrul, noiembrie 1894 (Anul 7, nr. 2020-2047)

1894-11-26 / nr. 2043

AN til* vn, NO. 2043 NUMERUL_IO BAN! ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREÎ LUNI SI SE PLĂTESC TOT-1)’A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţie! BMN Judeţe şi Slrăinătate prin * MANDATE POŞTALE UN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINĂTATE 50 LEÎ ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 X TREI LUNI . . 8 » » » 13 1 Usa BîMiiseB? îas sís*eÜEB»<aíe feaisi MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGiUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA PASAGiUL BENCEI NAŢIONALE (CASELE EDIŢIA A TrcEIA Să te fereşti Române de cuiți strein în casă ). ASex B sat M. M­EHERUL JO BANI ANUNCIURILE din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie Din Streinătate, direct la administraţie is la toate oficida de publicitate ANUNCIURI LA PAG .iv..............0,30 b. linia » » »iii..............2,— leî » » » » ii .... . 3,— » » inserţiele şi reclamele 3 le! rÎndul. La Paris, ziarul se găseşte de vÎnzare CU NUMERUL LA bioşcul No. 192, Boulev. St.-Germain UN NUMER VECUI PETIŢIA STUDENŢILOR Camera trebuia să discute ieri pe­tiţia studenţilor în potriva barba­riilor ale cărora victime au­ fost ei, în noaptea de 14 Septembre. O chestiune de formă, de proce­dură, a făcut însă ca plîngerea lor să fie respinsă. In adevăr, în loc ca un număr însemnat de studenţi să iscălească cu numele lor, ei au lă­sat, — nu ştim de ce,—ca suplica să fie semnată „comitetul naţio­nal studenţesc.“ Cu drept cuvînt, din punctul de vedere al procedurei, atît D. Cuza cît şi D. Tache Ionescu au cerut respingerea petiţiei. Căci este ele­mentar că Parlamentului nu i­ se poate adresa direct de­cît ori un număr de cetăţeni, ori o autoritate recunoscută, iar „comitetul naţio­nal studenţesc“ e o simplă ficţiune. Pentru unii studenţi, acest „comi­tet“ poate avea vre­o valoare; pen­tru Cameră însă, nu. Noi, constatînd această greşală de formă, declarăm că ne pare foarte bine de modul cum a fost rezolvată petiţia „comitetului na­ţional studenţesc“. Şi ne explicăm pentru ce. Aşa cum s’a ’ntors afacerea, ea nu va fi înm­ormîntată, ci înviată, ba încă înviată in toată străluci­rea ei. Căci ce se va întimpla acum ? D. Ionel Grădişteanu a promis îna­intea Camerei că va transformă petiţia în interpelare ; prin urmare, D-sa va fi mai la largul D-sale să spune tot ce ştie în afacerea asta şi nu va fi silit să se mărginească în cadrul strimt al unei pimigeri. Evident, lumina va fi mai mare, şi toată lumea va fi încîntată, căci toată lumea doreşte lumina,—pre­supunem. Acum, noi fiind siguri că D. Gră­­dişteanu nu va renunţă la interpe­larea D-sale, îi rugăm să dea ace­stei interpelări cît mai multă întin­dere. In adevăr, scopul interpelăreî deputatului de R.­Sărat nu poate fi pur şi simplu acela de a căpătă sa­tisfacţie numai pentru o categorie de cetăţeni. Ni se pare, din potrivă, că D. Grădişteanu urmăreşte, sau trebuie să urmărească, un scop mult mai înalt, de o morală mult superioară . D-sa vroieşte să vadă dacă un guvern nu este dator să asigure tuturor cetăţenilor liberta­tea şi să urmărească pe aceia cari turbură ordinea, atacă oamenii sau le devastează locuinţele. Ei bine, din punctul acesta de vedere, interpelarea nu se poate mărgini la „brutalităţile de la 14 Septembre”. In anul acesta au mai fost şi alte turburări şi iu toate poliţia a jucat un rol. Ca să precizăm faptele, amintim D-lui deputat Grădişteanu că la 8 Aprilie, cu prilejul pelerinajului la mormântul lui Rosetti, s’au întîm­­plat grave tulburări; dacă se va adresă la cei direct interesaţi în cauză, D-sa va putea află toate a­­mnănuntele de care ar avea nevoie. Mai departe. In luna lui Mani s’au petrecut alte taxvitalităţi, a căror gravitate întrece pe toate cele-l’alte, atit prin daunele pe care le-au pri­cinuit, cît şi prin durata lor. O re­dacţie a fost devastată la miezul nopţii de către nişte bande de des­­măţaţi; libertatea presei a fost su­primată timp de cite­va zile,— şi... nici pînă astă­zi autorităţile n’au descoperit (?) pe vinovaţi. Această afacere interesindu - ne foarte de aproape, eu­ rog în nu­mele Adevĕrului pe D. deputat Ionel Grădişteanu să o cone­­xese la «brutalităţile de la 14 Septembre» şi să o aducă în faţa Camerei. Din parte-ne, sîntem gata să-i dăm toate lămuririle de care va avea nevoie,­şi îl asigurăm că va putea alcătui un dosar întreg. De alt­fel, această rugăciune o adresăm tuturor Domnilor deputaţi cari vor luă parte la interpelarea D-luî I. Grădişteanu. Ca ziarişti, credem că ne împlinim o datorie semnalind unui deputat o nedreptate, — ori-cuî i s’ar fi în­­tîmplat ea,—şi rugîndu’l s’o aducă în faţa Parlamentului. Precum,—nu ne îndoim şi de a­­ceea nici nu avem nevoe s’o cerem,— D. G. Panu va aduce chestiunea aceasta în Senat, tot ast-fel socotim c’ar fi drept s’o aducă cine­va în Cameră. D. I. Grădişteanu nu este amicul nostru politic. Totuşi, încrezători în sinceritatea şi lealitatea D-sale, îl rugăm să ia în cercetare mandatul pe care îndrăznim a i’l dă. Liber­tatea individuală, inviolabilitatea domiciliului, libertatea presei, nu trebue să fie ale unui partid numai­ A­nton Sassea Omsa. POLITICĂ ÎNALTA Toată lumea s’a mirat de tăcerea deputaţi­lor liberali în chestia barbariilor comise de poliţie, în seara de 14 Septembre. D. I. Grădişteanu a rămas singur, şi şi-a făcut datoria, adresînd o interpelare gu­vernului. Pentru liberali, tactica asta poate să fie re­zultatul unui savant politicianism; — pentru studenţi însă, cari au făcut greşala să pue mare temeiu pe liberali, politicianismul a­­cesta e o păcăleală foarte memorabilă. Să vă învăţaţi minte, toţi cei cari vă puneţi toată nădejdea in politician! ordinari. --i-t Sagre --­ M0I30POLUL ALCOOLULUI Deputatul A. G. Guza a adus in Parlament chestia alcoolismului sub forma unui proiect de lege asupra monopolului vînzărei alcoolului. Este evident că, faţă cu progresele făcute, de alcoolism în ţară la noi, şi faţă cu urmările ne­norocite ce are,­­ se impune luarea de măsuri energice. — Nu vom mai descrie aceste conse­­cinţe, de­oare­ce am făcut-o pe larg mai dăunăzî, rezumînd importantul discurs al procurorului B­stake. Fără îndoială, toţi cititorii noştri le cunosc. Ce este de făcut în potriva acestui rău ? In Statele-Unite s’au organizat societăţi de temperenţă, compuse din femei, care merg din circiumă în circiumă şi caură cîntece religioase pînă plictisesc pe băutori şi î i fac să fugă. Mijlocul ăsta nu prea ar reuşi la noi. Femeile nu prea ştiu cîntece religioase şi nu ar avea entuziasmul necesar pentru o asemenea treabă. Un alt mijloc de combatere, pe care’l susţinea procurorul Bastake, e acela de a restringe nu­mărul cîrciumilor, prin legî şi măsuri spe­ciale, — presupunîndu-se că omul neînliinind cîrciumî în cale, tentaţia are să’i lipsească şi n’are să maî bea. Statistica a venit însă să distrugă această iluzie. In Olanda şi în unele cantoane din Sviţera s’au întocmit nişte hărţi, care prin coloraţiuni speciale să arate de o parte, nu­mărul cîrciumilor după populaţie, iar pe de altă parte numărul alcoolicilor constataţî în fie­care localitate. După teoria de maî sus, la un număr mai mic de cîrciumî ar fi tre­buit să corespundă un mai mic număr de alcoolici. Ei bine, hărţile ce s’au întocmit au dove­dit că aceasta n’avea loc mai nici o dată. Tot atit de ineficace vor fi şi legile în po­triva beţiei, pe cari le reclamă unii. Atita timp cit în actuala întocmire socială muncitorul va fi istovit de muncă, el are ne­voie de un stimulent, în potriva întrebuin­­ţării căruia ori­ce lege va fi insuficientă. Tot ce se poate face e de a-i pune la dis­poziţie un alcool curat. Alcoolul curat nu este vătămător sănătăţii, alcoolul nerafinat este însă un flagel teribil. Flagelul este cu atit mai cumplit cu cît cu mijloacele actuale este imposibil de a dejuca frauda. E imposi­bil de a supravegh­ia în fie­care moment pe cei 30,000 de cîrciumari, nici de a analiza fie­care litru din cele 29,367,401 litruri de spirt ce se fabrică în ţară. Cît timp libertatea comerciului va exista, va exista şi libertatea fraudei. La aceasta s’ar putea remedia numai prin monopolul rectificări alcoolului pentru stat, sau, pentru că mijlocul să fie încă maî eficace, prin monopolul producţiunei alcoolului pentru stat. Partizanii actualei stări de lucruri vor striga spunînd că se violează libertatea. Dar oare azi impozitele asupra alcoolului, care fac ca, din valoarea unui decalitru de alcool, cel mai mare beneficiu să’l aibă statul—nu constitue ele o vio­­laţiă a libertăţei.? Dar, cum spune D. Alglavie, care a fost chemat în țară pentru a fi consul­tat asupra acestui subiect, nu există impozit care să nu violeze libertatea, prin faptul că ia contribuabilului o parte din proprietatea lui legitimă. Aşa­dar, de ce ne-am opri la un pretext atît de ridicol şi n’am da fabricaţia acestui produs celui care şi azi are maî mare interes de el — adică statului? Faţă cu interesul superior al obştieî, pentru ce ne-am opri la interesul cîtor­va fabricanţi? Dacă guvernul conservator vrea să’şî lege numele de o reformă, pentru care ţara să’i fie veşnic recunoscătoare — apoi aceasta, trebue s’o realizeze, chiar riscînd de a avea la alegeri opoziţia cireiumarilor. O. 1­. Angliei. Bătut şi nerecunoscut . Mume care aţi pierdut pe unicul vostru fiu de cu­­rînd ; prunci cărora vi s’a schimbat doica ; pesimişti zdrobiţi de răutatea astei lumi de mizerii; comer­cianţi ruinaţi de criza economică; june copile cu cariera, cu iluziile, cu speranţele, cu toate alea zdro­bite,—nu vă mai cufundaţi în melancolia ucigătoare! Descreţiţi frunţile voastre, încălţaţi ghetele voa­stre, — şi haideţi cu mine la Cameră ! Acolo se’uneacă toate suspinele, acolo se sting toate durerile, — acolo se ride cu poftă ! * Ascultaţi! Nu maî departe de cît ieri eram în tri­buna presei, unde merg regulat ca să uit de amaru­rile astei vieţi, precum nenorocitul merge la cir­ciumă ca să’şi uite suferinţele. Şi am auzit susţinîndu-se o teorie foarte ciudată, care m’a făcut să rid grozav. Un deputat zicea că: — Daca te bate cine­va, poţi să te plîngî; dar cu o condiţie : să fii corp constituit şi recunoscut. Oamenii serioşi, — şi chiar Adevărul în articolu’l de fond,—au găsit că teoria asta e dreaptă şi logică. Pentru mine însă, băiat vesel, e un moft parlamen­tar. Şi iată de ce: Cilic cine­va te bate, nu te bate nici ca corp con­stituit, nici ca nimic. Te bate, pur şi simplu. Deci, şi tu ai dreptul să te plîngî, ori sub ce fonnă îţi vine maî bine la socoteală. Şi apoi, aşi admite teoria, dacă D-niî deputaţi s'ar ţine^de ea în­totdeauna. Cînd îi aud însă zicînd: ,,noî reprezintăm ţara“, — eu mă întreb cu neîncre­dere: — Ţara? Dar care ţară? E ţara un corp con­stituit? Eu cunosc ţara D-luî Lahovary, ţara D-luî Sturza, ţara D-luî Hristodule şi ţara lui Hübsch... * Apoi, care din ţările astea a dat D-lui deputat Brînzovenescu mandatul şi diurna ? Cît pentru ,,corp recunoscut“, — asta’î curată bat­jocură, maî ales cînd e vorba de o bătaie. Căci ade­vărata trînteală naţională este aceea în urma căreia victima poate spune cu dreptate: — Straşnic m’a bătut! Nici nu’mrimaî recunosc corpul! ...Totuşi, Camera a luat soluţia D-luî A. C. Cuza în serios, ca dovadă că corpul legiuitor are o jude­cată foarte ciudată despre corpurile bătute şi necon­­stituite. Ii plîng pe studenţii de la 14 Septembre, cari au rămas... bătuţi şi nerecunoscuţi! Iilgolo. r­v De unde sare epurele Consiliul comunal din Buzău a admis, în una din şedinţele sale, o propunere de mare însemnătate. Iat-o : A se procede la revizuirea tarifului actual al taxelor comunale în scopul de a se adopta un tarif de taxe compatibile cu interesele econo­mice şi financiare ale comunei şi care să res­pecte principiul proporţionalităţei sarcinilor şi să nu împovăreze peste măsură nici mijloacele de muncă, nici preţul consumaţiuneî, care apoi să se înainteze guvernului spre a-l supune Cor­purilor legiuitoare. Bine înţeleasă şi bine aplicată, propu­nerea asta înseamnă o adevărată revolu­ţie în actualul sistem de impozite care funcţionează la comunele noastre. Noi am spus-o în­ atîtea raiduri : a pune taxe grele asupra consumaţiei şi asupra mancei, taxe care apasă numai pe oamenii săraci şi pe muncitori, e o monstruoasă inichitate. Mai ales la noi, unde toate veniturile comunale se întrebuinţează pentru lu­crări de lux şi de înfrumuseţare in cen­tru, lăsîndu-se mahalale îndepărtate pradă boalelor şi necurăţeniilor, s’ar cuveni ca taxele să apese mai mult asupra boga­ţilor. Să luăm de pildă Capitala. In fie­care an se fac împrumuturi şi se întreprind mari lucrări de higiena şi de înfrumu­seţare în centru. Banii sunt adunaţi de pe spinarea celor o sută de mii de ma­halagii, pentru a fi cheltuiţi în folosul celor cite­va zeci de mii de bogătaşi şi de negustori cari trafichează şi trăesc la centru. De aceea vedem că mortalitatea con­tinuă să fie îngrozitor de mare prin ora­şele noastre. Pricina a că focarele de in­­fecţii, stradele noroioase şi lipsite de ca­nale de prin mahalale, au rămas tot cum erau acum trei­zeci de ani. Dacă nu se face nimic pentru îmbu­nătăţirea mahalalelor, e drept ca taxele comunale să nu mai apese esclusiv asu­pra lor. Propunerea votată de consiliul comu­nal din Buzău, are de scop uşurarea să­racilor pentru cari nu se face nimic, şi îngreunarea bogaţilor pentru care se face totul. I. Theodorescu. LIMBATA 26 NOEMBRE 1894 VOI REUS! MEIM811 Un mare proprietar de pămînt, om cu mare influenţă politică, îmi spunea mai zilele trecute că nici o chestie mai populară nu există în ţară la noi, ca suprimarea arendaşilor. Ţăranii sunt exploataţi în modul cel mai neo­­menos de aceste lăcuste, iar proprietarul re­nume şi el păgubaş la urma urmei, căci cultura barbară a arendaşilor, secătueşte şi­ puterea de muncă a ţăranului şi puterea de producţie a pămintului. Cam asta era în substanţă părerea marelui proprietar cu care vorbeam. Astă­zi arendaşii au făcut un memoriu, se agită pentru a căpăta concesii de la stat şi de la proprietari, fac tot ce le stă prin putinţă pentru a ieşi de­asupra, pentru a-şi menţine corporaţia lor dăunătoare intereselor generale. Şi să vedeţi că arendaşii au să reuşească la urma urmei, de­şi au contra lor mai pe toţi marii proprietari din ţară. Şi pricina? Pricina e că sînt alegători. In odiosul nostru sistem electoral, o deplasare de 2000 de alegători poate răsturna un guvern. Şi dacă aceşti 2000 de inşi se întimplă să fie ex­ploatatori, ignoranţi, răi şi netrebnici, exploa­tatorii şi netrebnicii vor deveni stăpînii acestei țări, de la bunul lor plac va depinde soarta mi­lioanelor de locuitori cari muncesc și duc tot greul. Ori­cît de paradoxală ar fi părerea asta, dar ea e foarte adevărată. Toate relele de care suferim, sînt strîns legate de sistemul nostru electoral. Diulex. FAMILIA, ŞCOALA SS „PALODA” Familia, Şcoala plus Biserica sunt lanţul din trei inele ce formează cingătoarea ori­cărei societăţi; ele mai sunt epitropia omului în trecerea lui prin viaţă,­­ iar Paloda este organul bîrlădean care a emis aceste remarca­bile definiţii. Am lăsat afară Biserica din titlul acestui ar­ticol, de­oare­ce Paloda se ocupă de­ocam­dată numai de primele două inele ale cingătorii. Inelul numit Familia, ne dă copilul, materie brută! prin naştere, acest copil vine în mijlocul familiei. Mamelor, familia şi societatea ie incumbă o su­blimă misiune. După această interesantă definiţie a primului inel al cingătorii ori­cărei societăţi, Paloda trece la legătura dintre primul şi al doilea inel, Şcoala. Şi fiind­că Şcoală fără pedeapsă nu poate să existe, primul lucru la care se gîndeşte aci ziarul bîrlădean, este la apreciarea pedepselor şi zice : învăţătorul are act­ diferenţele de mediu­, pe care treb­ue să le cunoască, pentru a fi drept în apreciarea pedepselor şi pe care le va putea cunoaşte numai din relaţiunile intime, ce ar trebui să existe intre el şi părinţii elevilor lui... Gredi şi eu că asta ar putea să convină, cel puţin, pe jumătate, învăţătorilor. Dar atunci cum remind cu familia, primul inel al cingă­­torei ? înainte de a trece la inelul al treilea, Bise­rica, Paloda remîne datoare cititorilor ei cu o explicaţie. Rad. PE­NT­RU D­. CARP Dăunăzî, ministrul domeniilor, într’un grup de senatori, se ocupa de articolele noastre asupra legei minelor şi se apăra de învinuirile ce-i aduceam. Relativ la dreptul regalian şi la exploa­tarea minelor de către stat, de care ne-am ocupat ieri, D. Carp spunea că în proiectul său se prevede dreptul de ex­ploatare pentru stat. Relativ la dreptul de grevă, pe care noi îl pretindeam atins, D. Carp mărtu­risea, cu sinceritatea’i obicinuită, că tre­buia o aşa dispoziţie îa lege, ca o garan­ţie pentru capitalişti, spre a’i atrage să’şî bage capitalurile. Iată ce spunea ministrul.—Să discu­tăm puţin aceste puncte. Mai intim mărturisesc că n’am găsit în lege dreptul de exploatare pentru stat. In expunerea de motive se vorbeşte numai­ de învestirea statului cu facul­tatea de a conceda mina altora mai abili sau înzestraţi cu mijloace maî puternice şi nici de cum de exploatarea proprie. In lege găsiră art. 6 care prevede pen­tru stat putinţa de a proceda singur la ex­plorarea minei. Dar cînd e vorba de exploatare, nu mai găsim acelaşi acru. Art. 7 spune numai că statul poate conceda exploata­rea unei terţe persoane. E foarte greu de a scoate de aci prin a fortiori facultatea pentru stat de a ex­ploata singur. Dacă aceasta a fost intenţia D-lui Carp, trebuia să o spue clar şi să nu lasa altor miniştri posibilitatea de a interpreta alt­fel articolul acesta. Să venim acum la a doua declara­­ţiune a D-lui Carp. Cuvintele D-sale sunt monstruoase. Ele arată perfect dispozi­ţiile de care sunt animaţi conservatorii faţă de muncitori. După ei, muncitorul poate fi legat de mîini şi de picioare poate fi spoliat de drepturile lui de prol prietate uman pe­ntru ca să nu risce ca­pitaliştii nimic şi să se poată deda la exploatarea cea maî absolută. Iată garanţia ce oferă D. Carp, capita­lurilor pentru a le atrage. Şi aici cam are dreptate, căci capitalistul nu se riscă atita timp cît ştie că nu are loan palmă pe lucrător, pentru a ’l exploata­ după voie. Dar tocmai de aceea cerem noi pentru stat singur, dreptul de exploatare al mi­nelor. Este oare prevăzător, este oare pa­triotic pentru un om de stat să sacrifice pe muncitorii din ţară, pentru a asigura beneficii capitaliştilor străini? Aceşti capitalişti vor începe prin a exploata pe lucrător, şi apoi vor exploata pe consumator, monopolizînd minele, cum au facut-o deja în apus. Istă pentru ce vorbele D-lui Carp sînt monstruoase, nu dispoziţia, pe care o justifică ast­fel, remîne revoltătoare şi călcătoare a edilităţei şi a tuturor prin­cipiilor în materie de proprietate. Ar mai fi de discutat și chestia drep­tului de grevă—dar pe altă dată. C. A. GUVERNUL LUT CREŢU Guvernul avea cea maî bună ocazie de a curaţi poliţia Capitalei de celebrul Creţu. Onorabilul îşi dăduse singur demisia. Cu toate acestea, demisia i se respinge, acordîn­­du­-i şi ceva sume din fondurile secrete. Ce înseamnă acest caragîn­ozlic ! Oare guvernul conservator nu poate trăi fără aju­torul valorosului Creţu, şi el ţine acesta în palmă, aşa ca să se poată juca de-a demisia ? Aceasta numai trebue să fie, de vreme ce, cînd e vorba de reorganizarea poliţiei, lucru de care e aşa nevoie, Cuconu Lascar nu se îndură să elimineze pe Creţu. Dar ori­ce măsură e inutilă pină nu se va mătura dintiiii pe Ciclu. 011 PE FILUL DIURNEI Corp lovit şi corp... constituit Tot frumoasă şi şedinţa de ieri. .Era la ordinea zilei raportul comisiunea de petiţii privitor la «brutalităţile din noaptea de 14 Septembre». Din cauza asta, tribunele sunt pline de ti­nerime, mai mult sau mai puţin universitară. Ca urmare logică, tribuna damelor ar trebui să fie tixită. Totuşi, nu se vede de­cît,... D. Scarlat Orăscu, directorul poliţiei. Ah, ce damă e şi poliţia asta ! * * * Raportorul comisiuneî de petiţiunî e D. A. C. Cuza. Porumbelul negru apare la tribună, ca să ne spune ce a hotărît onorabila comisie în chestie. In loc ele raport însă, valorosul autor al Calicului prezintă epigrama următoare: Studenţii ni s’au jeluit C’au fost bătuţi lingă statuie! Au fost bătuţi,— nici vorbă nu le.— Dar nu ca corp constituit... Concluzie ? Fie­care corp de student în parte a putut fi lovit; dar ce are asta a face cu cor­pul studențesc ? Foarte logic. Un student care a fost bătut în noaptea m­e­morabilă, se pipăie la șolduri. — Și acuma mă doare! esclaml el. — Mă rog, ce te doare ? — Corpul. — Corpul? N’are valoare, — nu'î corp... constituit.* * * In sfirșit, după mai multe lupte de cifre intre D-nii Ghermani şi Porumbarii asupra bu­getului d­in vremea lui Radu-Vodă, se reia «afa­cerea studenţilor». D. Cuza îşi justifică epigrama. D. Ionel Grădişteanu face o constatare , aceea că «afacerea» s’a îngropat. Declară apoi că va face o interpelare. — Foarte bine ! replică D. Tache Ionescu. .... Și... iată tot !* Toată lumea se ’ntreabă ’n vremea asta : — Dar liberalii nu iau parte la discuție ? Unde sunt apărătorii tinerime! ? — Liberalii sunt diplomaţi! replică o voce. . Ei nu vor să aibă aerul că fac din «chestiu­nea studenţilor» o «chestiune politică». — Şi ast­fel, graţie acestei înalte diplomaţii, petiţia e respinsă cu succes şi fără discuţie. * Ştiţi însă care-i adevărul ? Este că studenţii au vrut să iscălească petiţia, însă «comitetul naţional studenţesc» a ţinut să fie el mai teri­bil, — şi a iscălit... anonim. Vorba lui Caragiale : — Atunci o iscălesc și eu ! Bran. -----——

Next