Adevěrul, ianuarie 1895 (Anul 8, nr. 2075-2102)
1895-01-14 / nr. 2086
I t , 2 ANUL VIII.—No. 2086. NUMIERUJL10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 şi 15. ALE FIECĂREÎ LUNI SI SE PLĂTESC TOT-D’AUNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţie! din Judeţe şi Streintitate prin "f mandat® poştale • * » UN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINĂTATE 50 LEÎ ! ŞASE LUNI . . 15 »» ' » * » A 25 » TREI LUNI . . 8 '» » » 13 » Un numer în s trein&este 90 bani manuscriptelumi SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA PASAJEIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) EDIŢIA A TREIA Să te fereşti Române de cuiț strein în casă V. Alexandri. Director politic: ALEX. V. BELDIMANU NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE DIN Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie DIN Streinătate, direct la administraţiei, la toate oficiile de publicitate ANUNCIuri la pag .iv...............0,30 b. linia 9 » » iii .... . 2,— le! » » » y> ii.............3,— » » INSERŢIELE şi RECLAMELE 3 LEI RÎNDUL. Im Paris, ziarul SE găseşte CU NUMERUL LAhioşcul No. 192, Bouleu. UN NUMER VECHI REDACŢIA PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) LEGEA NUMELOR Conservatorii au început a fi cuprinşi de o adevărată manie de legiferare. Ca să poată lungi vemelnicul pretinselor reforme, cu care la alegeri ,speră să arunce praf in ochii cetăţenilor, ei au început a crede că pot turna orice materie în proiecte de legi. Greşelile, imposibilităţile şi avorturile la care au ajuns pînă acum, fi’au reuşit încă sâ’i înveţe minte. Ei stătue mereu să prefacă tot ce le trăsneşte în cap în articole şi paragrafe, precum odinioară Midas, regele Frigiei, prefăcea în aur tot ce atingea. Astfel, după legea servitorilor, a jandarmeriei, a nebunilor şi a altor nebunii, dovedite imposibile şi inaplicabile, nu le-a mai rămas decit să facă o lege pentru creiarea şi regulamentarea dreptului de proprietate a numelui. Sub pretext de a pune capăt putinţei ce au unii oameni certaţi cu justiţia de a înşela lumea schimibînd de nume, ei vin cu o lege imposibilă, reacţionară, călcătoare a principiului neretroactivităţeî legilor şi care deschide uşa tuturor abuzurilor şi neajunsurilor. Mai întîii legea e reacţionară, căci numai nişte ciocoi, cari au moştenit un nume cu niţică notorietate şi cari vor să speculeze asupra’î, pot să fie geloşi de el. — Celor l’alţi muritori ce le pasă de aşa ceva. Ce le pasă tuturor Ioneştilor de pildă, cîrciumari, arendaşi, sau bragagii, dacă un omonim al lor a ajuns ministru sail a înfundat puşcăria. Legea apoi deschide calea tuturor vexaţiunilor şi neajunsurilor. Orice persoană poate acţiona pe alta care poartă un nume identic şi arătind că are drepturi mai mari la el, să facă să fie condamnat la plata de daune interese şi de amendă. Vra să zică, fiecare cetăţean e la discreţia celui intim venit, putînd fi condamnat la daune pentru că i-a uzurpat numele. Aşa de pildă, toţi Ioneştii liberali ar putea intenta procese fiului lui Ghiţă Ioan, pentru că le dezonorează numele. Dar mai mult, legea dă drept chiar procurorilor să urmărească pe cei ce nu ar putea dovedi că au un nume moştenit de la tata Noe şi întărit prin hrisoave. Oricine înţelege ce izvor de persecuţii şi de neajunsuri va putea rezulta de aici. In loc de a face procese de contravenţii ca pe timpul liberalilor, procurorii conservatori vor intenta procese de uzurpare de nume. Şi să nu se pară lucru de şagă, căci pe lîngă amendă şi daune, cite cheltueli de instanţă nu vor rezulta pentru împricinaţi, plus costul pulbcărei hotărlrei în Monitor şi în trei ziare mari. Dar partea şi mai monstruoasă a legei este aceea în care se calcă principiul neretroactivităţeî şi o sumă de chestii de drept şi de echitate. Guvernanţii noştri nu se mulţumesc să creeze un nou drept de proprietate, garantind privilegiul ce rezultă de aci pentru viitor, ci vor ca să aibă efect şi pentru trecut, retroagisînd pînă în momentul promulgarea codului nostru civil. Ori cine va fi adoptat de atunci încoace un nume, fără autorizaţia persoanelor ce sunt în drept să’l poarte, va putea fi acţionat şi condamnat să’l schimbe şi să plătească daune. De această condamnare nu’l apără nici prescripţia, nici posesiunea de stat, nici faptul de a fi făcut cu bună credinţă formalităţile obicinuite de publicare prin Monitor. Din o trăsătură de condeiu se nesocotesc meinice codul civil. Pentru nişte legiuitori, şi mai ales conservatori, acest mod anarhic de a lovi în bazele legiuirilor noastre este un adevărat scandal. Trebue ca reacţionarizmul şi crocoizmul să-i fi orbit de tot, pentru ca să ajungă la asemenea inepţii şi păcătoşii. Şi, culmea ridiculului, art. 2 legiferează chestia pronumelor, hotărind că nu se pot lua decit din calendare şi din istoria veche. Ce scop poate avea această dispoziţie? In ce e atins interesul obştesc dacă, în loc să’mi numesc fiul Gheorghe ori Vasile, Paşi numi Stan sau Bran? Ori cit de păcătoasă ar fi Camera şi ori cît de jos nivelul intelectual al creaturilor D-lui Lascar Catargiu—nu ne vine să credem că vor vota o asemenea lege monstruoasă. Ea va ajunge la un avort ruşinos, afară doar dacă D. Carp va reuşi să convingă pe proprietarii pe cari’i deposedează prin legea minelor, că noul gen de proprietate, ce creiază prin legea numelor, le va fi o desdaunare suficientă. D. D. Angliei. E e li principiile cele mai teile drept, se rade întreg . Sj» A. *3T .£k. »F -KJ f --------Ţara cere ca inzistenţă D-lui Marghiloman ca să introducă in codul nostru articole foarte aspre in contra şantajului în genere şi in contra şantajului prin presă în special. Ne asociem şi noi la această cerere. S’a vorbit de atltea ori de şantaj, dar sîntem siguri că mulţi nu ştiu încă ce însemnează cuvitul acesta. Să dăm deci o scurtă explicaţie. Prin cuvintele chanter, chantage, francezul înţelege acţiunea delictuoasă şi infamantă a aceluia care cunoscind o situaţie încurcată sau delicată a unei persoane, a unei familii sau a unei asociaţii comerciale, financiare, etc., obligă pe acele persoane sau asociaţii să-i plătească tăcerea. Şantajul se poate manifesta şi altfel. Un ziarist necinstit care a pătruns secretul cuiva sau a mai multora, ori de ce natură ar fi acel secret, începe să scrie articole transparente, cu aluzii discrete, forţând astfel pe cei vizaţi să intervină şi să cumpere tăcerea imoralului scriitor. De multe ori şantajele au avut urmări foarte tragice, foarte singeroase şi totdeauna imorale. Această plaga a bintuit şi bintue cu furie o parte din presa franceză, şi scandalurile la care au dat naştere ultimele şantaje ale unei anumite prese pariziane, sunt cunoscute de toată lumea. E incontestabil că ar fi o mare nenorocire dacă asemenea obiceiuri mizerabile s’ar putea aclimata şi la noi. Ori ce măsură preventivă care s'ar lua in contra şantajului, de once natură ar fi el, va fi bine primită de toţi oamenii cinstiţi. „Ţara“ însă nu se mărgineşte să ceară măsuri de urgenţă, ea afirmă în mod categoric că şantajul şî-a făcut deja apariţia în presa noastră şi mai afirmă că cunoaşte cazuri, că posedă documente. Tăcerea ar fi o greşală şi chiar o calomnie in asemenea materie. Rugăm deci pe confratele nostru să se grăbească să precizeze cazurile şi să publice documentele sau să le depună la parchet. Dacă avem nenorocirea să posedăm şantajişti in presă, să avem şi curajul să-i executăm sumar, ori cine ar fi ei. Așteptăm cu nerăbdare. I. Tfc. UN DEŞTEPT Unu de la Constituţionalul s’a apucat, de glume, printr’o triştă ironie care face pe muribunzi să zimbească. In accesu’i umoristic, confratele face o judaică interpretare a programului Adevărului şi declară că s’ar împăca lesne cu noi, dacă n’am fi aşă de violenţi. Faptul e ciudat. Constituţionalul nu se împacă cu noi fiindcă prea suntem violenţi, iar Voinţa Naţională s’ar împăca şi ea, dacă aa fi ceva mai violenţi. Cum să ’l împăcăm, Doamne? Fiindcă însă e vorba de dragoste, iată ce avem de respuns Constituţionalului: Noi ne-am împăca lesne cu el cu condiţia următoare : 1) Să probeze că vinde cel puţin zece foi pe zi in Capitală. 2) Să probeze că există în toată ţara o gazetă mai prost făcută. 3) Să se lase de făcut spirit. După aceste trei condiţii, bucuros. Cum însă sîntem convinşi că organul in chestie nu va întruni nici o dată aceste trei bagadeluri, îl lăsăm in întunericul tirajului său anemic. Wunder. SATTER ASS 5C BL. 3E5 3[ Geografia Yvetteî Ce ţîe şi cu geografia făcută din zborul trăsurii ! Sînt oameni cari, ca să facă geografia unei ţări, se duc pentru o zi două într’un oraş, petrec şi... observă. Din întîmplare, văd un cîîne căruia nişte băieţi î-au legato tinichea de coadă. Atunci, se apucă să noteze: — In acest oraş, cîinii servesc drept şlepuri la nişte tăraşe de tinichea, pe care Ie transportă pe strade atrăgînd astfel atenţia locuitorilor că trebuie să -şi măture în faţa casei. Iar profesorii cari iau de bune tot ce citesc prin „cărţile didactice“, predau şi ei în şcoli fanteziile astea ale tinichelei ambulante. Yvette Guilbert a fost la Bucureşti. Prin urmare, ea va putea să se lase fără să -şi noteze impresiile asupra acestui oraş, pe care—vai !—îl compară uneori cu Parisul. Intre notele divetei Yvette găsesc una foarte nostimă, menită să facă pe Bucureşteni a se tăvăli de ris. Iată cum descrie ea calea Griviţei : „Zăpada zboară împrejurul nostru, şi ce amuzantă e intrarea asta în oraş ! Negustori de zarzavat, de fructe, de stofe, de covoare, etalaturi ţipătoare, case zugrăvite pe din afară. Mai ales una ! O, casa ceea cu două portrete în mărime naturală, în faţadă, deasupra ferestrelor calului Intila. Dama, blondă, seamănă cu un afiş decărturăreasă. Domnul, brun, foarte păros, seamănă cu o reclamă de apă pentru creşterea părului... Fără ’ndoială, sînt stăpînii casei...“ Auzirăţî de aşă ceva, iubiţii mei concetăţeni? Desigur, nu. Cu toate astea, e ceva adevărat din povestea asta,—dar e altfel. Casa de care vorbeşte Yvetta, e cunoscuta casă din calea Griviţei. Bărbatul cel păros, care seamănă cu reclama Anei Csillag, este... portretul lui Ion Brătianu. Dama,—o ştiţi ca şi mine, — e... Vasile Alexandri. Nu’l aşă că Yvetta a ’ntrecut în geografie pe August Gorjan al nostru ? înţeleg să iei capul lui Ion Brătianu drept o reclamă ; dar să nu observi gogeamite mustăţile lui Alexandri şi să’l iei drept o damă,—dame! dar atunci drept ce o fi luat Yvetta pe Claymoor Vigolo. fiu noua Minim Uumînii şi Sânii. — Concepiunile jjuvernului.-Declaraţiile Iul Kwiny.Alitudinea Saşilor.- -Concluzia, Kominii şi Saşii Am relevat alaltăieri situaţia penibilă în care se află guvernul unguresc în urma ameninţării celor 17 deputaţi saşi de a se retrage din partidul guvernamental. Prin venirea lui Bánffy la cîrma statului se spera foarte mult o apropiere, o alianţă durabilă între romînii şi saşii din Transilvania, căci ambele popoare au suferit foarte mult de la actualul primministru timp de 15 ani cit a fost ei paşă a două judeţe din cele mai mari. Ra junimea săsească grupată împrejurul ziarului Kronstaedter Zeitung din Braşov, dornică de o luptă naţională viguroasă în contra şovinismului unguresc şi incuragiată de luptele agitate şi eroice ale românilor, credea că momentul este foarte oportun pentru a începe o campanie violentă in contra actualului sistem de guvernare, sistem dictat de şovinismul şi grandomania cea mai periculoasă a ungurilor. Concesiunile guvernului Dar guvernul, şi în special primul ministru Bánffy, speriat de consecinţele ce le-ar produce retragerea celor 17 deputaţi saşi din partidul guvernamental, a capitulat şi a făcut o sumă de concesiuni populaţiei săseşti din Transilvania. In şedinţa de Luni a Camerei ungare, unul din deputaţii cei mai şovinişti, preşedintele Kultur-egylet-ului, anume contele Bethlen Gábor, a acuzat pe guvern că, pentru a’şî asigura concursul deputaţilor saşi, a jertfit interesele statului maghiar naţional în Transilvania. Imediat un deputat sas, D. Oscar Meltzl s’a ridicat şi, pentru a sili pe Bánffy să ratifice înplină Cameră pactul ce l’a încheiat cu saşii, a declarat, că deputaţii saşi n’au nici un motiv de ‘ a se retrage din partidul guvernamental, deoarece guvernul a încheiat un pact I cu dînşii obligîndu-se că va respecta şi va căuta să aducă la îndeplinire programul săsesc. Şi acest program prevede următoarele : funcţionarii administrativi din cele cîteva judeţe locuite în parte de saşi şi în majoritate de romîni, să fie în majoritate suşi şi romîni ; să se respecte autonomia comunală şi limba germană ca limbă de administraţie prin satele şi oraşele locuite de saşi; să se respecte autonomia bisericei luterane săseşti, precum şi şcolile populare săseşte susţinute din fondurile aşa numitei universităţi săseşti. Aceste sînt declaraţiile făcute de deputatul sas. Natural că aceste «concesiuni», care în definitiv nu pot fi considerate decît numai drept nişte drepturi foarte fireşti ale tuturor naţionalităţilor din Ungaria şi Transilvania, au produs o vie nemulţumire printre şoviniştii deputaţi unguri. Declaraţiile lui Bânffy Pus între ciocan şi nicovală, primulministru Bânffy a declarat, că nu admite ca deputaţii să se grupeze în partide după naţionalităţi, căci aceasta e în contrazicere cu ideea de stat naţional maghiar. Şi văzînd, că deputaţii saşi s au declarat dispuşi a rămîne în partidul guvernamental nu ca un grup naţional, ci ca liberali, el a admis ca să ‘continue SIMBATA 14 IANUARIE 1895. faţă de populaţiunea săsească aceeaşi politică a predecesorilor săi. Concluzia Declaraţiile echivoce ale lui Bânffy au indispus şi pe deputaţii unguri şi pe deputaţii saşi. Aşa, acum presa maghiară, pînă şi cea favorabilă guvernului, acuză pe Bânffy că a trădat interesele ţării. Iar deputaţii saşi, prin D. Meltzl, au declarat că declaraţiile lui Bánffy le consideră drept o duplicitate ordinară. Vest. BOIER SGABERCEA. —Aventurile unui pîrlit nobil faţă cu legea numelor— . Gostică Sgabercea este un băiat de familie bună, aşa de bună încit lumea pretinde că toţi în neam erau proşti de dedeau în gropi. In virtutea eredităţii, Gostică a moştenit şi el bunătatea. Răposatul Conu Iordache Sgabercea, tatăl actualului june Costică, a murit la vreme, după ce’şi tocase stăricica cu diferite harfoniste, mai mult sau mai puţin franţuzoaice. In schimb, la moarte’!, el a lăsat odraslei una pereche papuci cusuţi cu fir şi un nume ilustru. Papucii au fost utilizaţi de moştenitor cum a ştiut el mai bine, in lungile’i plimbări visătoare prin odaie. Cit pentru nume, diferiţii samsari de neveste cu zestre n’au găsit nici un loc să'l plaseze, — fiindcă mizerabilii de burgheji nu dau nimic la ziua de azi pe asemenea marfă abstractă. Intr’o astfel de situaţie, înţelegeţi bine că amicul Costică era condamnat să cugete cu regret la vremile de odinioară, cînd boeria îţi dedea dreptul să te faci cel puţin ofiţer ; pe cînd azi, ilustrul lui nume era un capital mort. Ce să facă dar ? Carte nu ştia alta decit codul manierilor elegante, şi apoi mai avea, tot în dezavantajul lui, una din acele formidabile leni care ar face gelos pe cel mai oriental dintre Turci. Intr’o noapte tristă şi fioroasă, in care filozofase asupra grandoarei şi decadenţei papucilor nobili, Costică Sgabercea fu cuprins de un acces de mustrare de cuget, complicat cu un funebru ghîorăit de mațe. — Mi-e foame ! spunea lupta intestină. — La muncă, nebune ! respundea conștiința anemiată. Ce să fac dar? Quil mourat! ar fi respuns Cidul. — A, Cidul are dreptate, dar acidul gastric îmi lipsește mie.* * « Dezolat, Costică se hotărî să se sinucidă. In momentul acela însă, apăru un samsar — Boerule, strigă el, ai dat de bani ! — Bani ?! Și Costică era să cadă la pămînt, ca să vii brăţişeze ca Brutus pe alma mater; însă odaia eră podită cu seînduri. Samsarul îi dete cîteva explicaţii, din care Costică trase concluzia următoare : — Rodolphe Kretzoulesco, te'admir ! Dacă se votează legea asupra numelor,—iată-mă în faţa unui mic capital. Cunosc la Tirchileştî un cherestegiu căruia ’i zice tot Sgabercea. E un nume uzurpat. Iî fac proces şi’î cer daune ! Picliţi cu blazoane, a sunat în fine şi ceasul vostru! Bran. TAMPONUL NAŢIONAL Care ar trebui să fie rolul Regelui in legea minelor ? Iată o chestie care nu vă interesează nici pe D-voastră, iubiţi cititori, şi nici pe mine ; ea interesează însă grozav pe cei cari fac opoziţie fiindcă nu’s la guvern. Prin urmare, care ar trebui să fie rolul Regelui în chestia de mai sus? Dacă Regele se ţine în afară de polemici, îşi ţine părerea secretă ; în caz cînd are vre-o părere, imediat vine Voinţa Naţională şi î î toarnă cam următoarele: «Sire ! fanarioţii de la guvern vor să vîndă străinilor drepturile naţiunei! Ei vor să dea în gura haitelor din apus oasele strămoşilor noştri! Ei vor să permită şoarecilor papistaşî să roadă hrisoavele vechi! Urechile Maîestăţei Voastre n’au auzit încă ţipătul de groază al naţiunei vîndute de reacţiune ?»... şi aşa mai departe. Bietul Rege, îngrijat de-atîta larmă şi de invitaţia asta formală de a interveni în proectele de legi ale D-lui Carp, adună pe miniştri la palat, se pune cu el la fală şi la sfat, se cioroboeşte, se tocmeşte şi, în sfirşit, mai însă tu, mai dau şi eu, miniştrii cad de acord să introducă oarecare modificări în blestemata de lege. Credeţi că s’au liniştit lucrurile cu asta? Aşi! Staţi să vedeţi ce zice Naţionalul, alt organ liberal: «M. S. Regele Romîniei constituţionale voeşte să imiteze pe împăratul semi-absolut al Germaniei, exprimîndu’şi pe faţă opiniile şi preferinţele sale, căutînd să influenţeze deciziunile parlamentului». Pe, nouă nu ne pare rau de loc cînd ii şi de toţi şi toateţ pe Carol I, dar şi aşa sîcîeală, belbed eu unul n’aşi putea rezista. Mi-aşi lua frumuşel milioanele la subsuoară şi m’aş tot duce n larga lume. Pentru a împăca şi pe unii şi pe alţii, nu’i de cît un singur lucru da făcut: să se desfiinţeze regalitatea din buget şi să se înlocuiască cu un tampon mare şi frumos, făcut numai din aur şi din nestimate,cu o coroană de oţel în vîrful cozei. De ce numai decît un tampon? Adică nu se poate desfiinţa regalitatea pur şi simplu, fără să se pue nimic în joc? Nu se poate. Politicianii noştri recunosc singuri că sînt aşa de trai, aşa de păcătoşi, de zurbagii’, de lacomi, că mu’i chip să se înţeleagă omeneşte, tară intervenţia unui al treilea care să pue la ordine şi sâ’i cheme la respectul bunei cuviinţe. Acest al treilea era Regele. Cum însă un Rege care se amestecă în treburile ţârei e un trădător al Constituţiei, iar cînd nu se amestecă e o moluscă stupidă care mănîncă la milioane de pomană, şi cum politicianii nu pot trăi fără un fetiş la care să se închine, de aceea propunem înfiinţarea tamponului naţional, avînd misiunea să sancţioneze legile în mod automatic. Pentru păstrarea formelor, tamponul poate să fie complicat şi cu un fonograf care să reciteze mesajul de deschidere a Corpurilor legiuitoare. Cu paza tamponului şi cu mişcarea resorturilor să fie însărcinaţi şease oameni politici dintre cei mai bătrni şi mai ramoliţi, numiţi pe şease luni după ordinea alfabetică şi luaţi alternativ din ambele partide istorice. A se nota particularitatea de ramoliţi şi bătrîni; ţinem mult la punctul acesta, căci şi la tampon se poate încăpea şarlatanie şi tragere pe sfoară. — ramolismentul şi bătrîneţea vor fi garanţiile constituţionale ale bunei şi dreptei funcționări a Tamponului Național. Lynx. DREPTUL FEMEILOR Sexul cel tara se făleşte că e şi galant Această galanterie însă nu merge aşa de departe, după cît s’ar crede. De îndată ce femeea încetează de a fi «sclava adorată» şi voieşte să fie egala bărbatului, atunci* omul* galant devine nu numai mojic, dar şi meschin. Se ştie cum în Bruxelles biuroul a refuzat a înscrie printre avocaţi pe o femee. Se ştie cum la concursul de la Universitatea din Iaşi, pentru o catedră din Capitală, juriul a respins dintre candidaţi pe D-na Secară, sub motiv că D-sa nu poate să aleagă senatorul pe care legea dă dreptul Universităţei să-l atragă. Pe acest motiv caraghios, D na Secară a fost respinsă de la concurs. Azi, D-şoara Kernbach se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor de medici primari. Ştiţi ce zice juriul faţă de candidată? Că legea cere ca cei ce concurează să fi făcut serviciul militar, — şi cum D-şoara Kernbach nu poate să prezinte un asemenea certificat, juriul e dispus să o elimineze dintre concurenţi. Eu înţeleg infamia, dar clară, pe faţă, curagioasă. Nu înţeleg infamia mică, ascunsă după deget şi după pretexte ridicule. Cei ce o comit sunt îndoit infami. Legea cere ca cei ce concurează să fi făcut serviciul militar — sau să fi fost legalminte scutiţi. Iată un cocoşat. El poate să fie medic excelent, dar fiu poate fi militar şi deci va fi înlăturat de la recrutare. E legalminte scutit şi deci, dacă nu şi-a făcut serviciul militar, poate să se prezinte la concurs. Presupunem că Dşoara Kernbach, pentru a păcăli pe deştepţii membri ai juriului, s’ar fi înscris pe listele de recrutare sub numele de Cornelii* Kerenbach şi s’ar fi prezintat înaintea consiliului de revizie. Ce s’ar fi întîmplat ? Ar fi căpătat în tocmai ca şi cocoşatul, (oh ! iartă-mi, domnişoară, aceasta nedreaptă apropiere) un certificat de scutire, deoarece după lege femeile ca şi cocoşaţi sunt noapte serviciului militar, deci e legalminte scutite. Ce-ar fi făcut juriul ? Ar fi găsit de sigur alt pretext, pentru a înlătura concurenţa unei femei. Pentru a fi logici domnii profesori ar trebui să închidă femeilor porţile bacalaureatului şi facultăţilor, ca să fie bine ştiut că ştiinţa este monopolul numai al bărbaţilor. E nedrept a fi ce ca femeile să capete toate titlurile ca şi bărbaţii ; iar atunci cînd e vorba de a găsi cu cale un mijloc de existenţă, bărbaţii nici măcar nu au curajul de a spune verde, că exclud pe femei de la viaţa publică şi profesională, ci sub pretexte ridicule şi meschine le îndepărtează. Acuma cel puţin, dacă nu vă arătaţi galanţi, arătaţi-vă drepți, domnii mei ! Const. Male.