Adevěrul, noiembrie 1895 (Anul 8, nr. 2358-2385)

1895-11-26 / nr. 2381

ANUL VIII.—No. 2381 NUMERUMO BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA i SI 15 ALE FIE­CAREl L fi «e plătesc tot-d’auna Înainte: tn BvmrttfX la Casa administrației ,n Î&.S Strein&UOe prin mandat« Un an tn Țară SO Lei, in Streinătate Şase luni. .15.­­ _ Trei luni. . 8 * . * Va acHit la streinătate M tauri MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAJ, BANCEI NAŢIONALE CASELE KARAGEORGEVICI EDIŢIA A TREIA, DUMINICA 26 NOEMBRIE 1895. NUMERUL 10 BANI ANUNCIURTLE in Bucureşti şi Judeţe se primesc numai la Administraţie in Streinătate,, direct la administraţie şi la toate oficiele de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. liniă * eu HI* • • %r~ te® m HL , I , ăt ■ • • a fl lidiwdi I ta» DU iaumer TOohlik 90 Răni REDACȚIA V \y PASAG. BAncei naționale casele karageorgevic! Al «oftt «treia Sa Un partid cu mai puţine pofte şi cu mai multă pătrundere a lucru­rilor politice de cum este partidul liberal ar trebui să fie întristat de marele săli triumf. Căci acest triumf nu dovedeşte nici tăria partidului liberal, nici slăbiciunea opoziţiuneî; el dovedeşte, pur şi simplu, numai păcătoşia corpului electoral, neruşi­narea factorilor de alegeri şi acti­vitatea regimului nostru reprezen­tativ. Cînd, la 1888, liberalii au fost zdrobiţi în alegerile prezidate de către D-l Theodor Rosetti, am ţinut în Lupta exact acelaş limbagiu ca şi acela pe care îl ţin astă­zi, şi am arătat cît desgust trebuie să ’ţi in­spire în ţara aceasta lupta politică. Şi aiurea, şi în străinătate cad guvernele şi corpul electoral pără­seşte vremelnic partidele dar nică­­eri încă n’am văzut anihilări ca cele ce se îr­tîmplă la noi. In 1876 cînd a căzut cabinetul Lascăr Catargiu, alegerile generale au dat în Cameră un singur conservator pe prinţul Ştir­bei. In 1888 după căderea lui Ion Brătianu, alegerile D-lui Theodor Ro­setti au dat două liberali pe D. Tache Trotopopescu şi pe D. Stanian. Aşa că sistematic corpul electoral dis­truge, desființează, anihilează parti­dele căzute de la cîrmă. Cu toate acestea marele justiciar, acest corp electoral pe care astă­zi liberalii îl înalță la ceruri, este un politician foarte prudent, el, ca or­ şi­care candidat la favorurile buge­tului, nu se pune nici­odată rou cu guvernele dar pune în­tot­d’auna la rezon pe opoziţionişti. Opoziţiuni­­lor le dă invariabil lecţiunî, vecinie pedepseşte cu toată asprimea pe cei căzuţi însă cu guvernele se poartă blajin şi le tolerează toate infamiile. Din această hotărîre a corpului electoral de a fi cinic şi laş rezultă că ţara noastră este unica din toate ţările cu regim reprezentativ unde să se poată alege parlamente fără un singur opozant. Nu cunosc o sin­­gură ţară care să dea lumei exemple atît de ruşinoase. Am văzut în străinătate partide politice căzînd pentru crime, în urmă ţara le-a zdrobit, le-a redus dar nici o putere omenească nu le-a putut a­­nih­ila. Partidul bonapartist s’a pre­zentat în alegeri a doua zi după cea mai teribilă catastrofă naţională, în urma unui rǎzboiu dezastruos şi a pierderel celor două provincii, dar partidul acesta a figurat în parla­ment şi a rămas pînă astă­zî. In Anglia partidul liberal a fost crîncen bătut la ultimele alegeri, en- *­glezii spun că a fost zdrobit, dar în toată nenorocirea lui partidul liberal a rămas în Cameră cu 200 deputaţi din 600, iar şefii săi au fost aleşi în mare parte. Să luăm exemple de unde poftiţi din ţările cele mai culte şi din cele mai inculte, din ţările cu sufragiul restrîns ca şi din cele cu sufragiul universal, să ne oprim la statele cele mai bătrîne, dar nicăeri nu vom în­­tîlni spectacolul jalnic pe care ni-l oferă iubita noastră ţară. Să nu mai vorbim de Serbia unde ► alegătorii trec prin gloanţe dar nu capitulează. Dar iată Bulgaria, în parlamentul bulgar opozanţii întrec o treime şi chiar sub dictatura lui Stambulov, adversarii guvernului pă­­trundeau în Sobranne. Cu toate aceste exemple liberalii jubilează pentru înfrîngerea radicală a opoziţiuneî fără să cugete că ur­sul care joacă astă­zî în bătătura conservatoare a jucat acum opt ani în bătătura liberală precum va mai juca şi pe viitor. Această păcătoşenie a corpului e­­lectoral măreşte tot mai mult pute­rea Regelui; ea a deschis era guver­nelor personale, ea va contribui ca această eră să se statornicească. Li­beralii au protestat opt ani de zile în contra chipului în care suveranul a concediat pe Ion Brătianu, con­servatorii vor protesta la rîndul lor în potriva felului în care Regele a trimes acasă pe D. Catargiu, și cu toate aceste amîndouă partidele au contribuit să corupă colegiile şi a­­mîndouă s’au înveselit în faţa celor mai laşe acte ale D-lor alegători. Această stare e de plîns. Cînd din o sută şi mai bine de scaune pentru Senat opoziţiunea de abia poate cîştiga unul, şi cînd toţi şefii ei, toţi fruntaşii, toate capacităţile, toate talentele nu găs­esc graţie în faţa urnelor, te cuprinde un neîn­vins desgust pentru politica romî­­nească. Dacă tot aşa se vor petrece lu­crurile pentru Cameră—şi probabil că tot aşa se vor petrece—guvernul va rămîne fără control în parlament şi va fi absolut stâpîn al situa­­ţiunei. Atunci numai vor înţelege libera­lii că o victorie, prea mare costă în­tot­d’auna prea scump. Const. C. Bacalbaşa. UN TRIUMF cul de activitate profesorală şi ştiinţifică, unul pe socoteala celuî-l’alt, ar fi trebuit şi ar fi putut fi regulată ă l'amialele de D. Maldărescu, dacă D-sa s’ar ocupa maî pu­ţin de rivalităţi politice şi personale şi ceva mai mult de cele ce stau în atribu­ţiile D-sale. Lucrurile n’ar fi ajuns la regretabilul scandal care a compromis pe D. Petrini şi a făcut un rău­ neasemănat studenţilor din anul al 3-lea, rămaşi fără sală de me­dicină operatorie, — dacă D. Mardărescu în loc să încurajeze pe D. Petrini-Paul în pretenţiile sale exagerate, ar fi căutat să împace lucrurile. Nefăcînd aceasta, a silit pe un om drept ca D. Poni să justifice un act arbitrar, iar facultățea de medicină ale cărei interese și al cărei prestigiu e dator să apere, îi a a­­dus o pagubă serioasă. D. Măldărescu e un decan foarte ciudat. Vlad. HA­­­IBA ZILEI Mare veselie. In partidul socialist , mare veselie, se jubilează, se iluminează. Iar Nădejde bea bere de-o marcă nemţească, cade la acte de generozitate şi tole­rează chiar halba cu guler. Motivul jubileului, este că dacă nu s’a ales nici un socialist la Senat, în schimb şi conservatorii au păţit la fel. Boulangerul partidului, D. Georges P­amandy, care de două săptămînî îşi pregăteşte căderea la Brăila, se simte foarte fericit în proi scitul său, iar Iancu Nădejde ţine întruniri în Bucureşti în co­loarea sa naturală, adică în Coloarea de Negr­u. La urma urmelor are să fie un talmeş-balmeş gen­eral, o să cadă şi socialiştii şi conservatorii nu­mai v­orba ţiganului . „Toc­mai pe tocmai­ de la iei a murit unul de la noi a rămas unul Vax. CIUDAT DECAN Comunicatul dat de ministrul instruc­ţiunii pub­ice în chestia diferendului de la facultatea de medicină dintre D. dr. Pe­­trini Paul şi D. colonel Demostene, e cît se p­oate de nesatisfâcâtor. E adevărat că nu-i tocmai plăcută di­lema in care era pus D.. Poni, anume sau să-şi calce pe conştiinţă şi să dea dreptate D-lui Petrini Paul, sau să-şi facă traiu rău cu politicianii colectivişti de la universi­tate recunoscînd că special în cazul de faţă, D. colonel Demostene e în dreptul său, ori maî bine zis neîndreptăţit. De la cine însă să ne aşteptăm la oare­care imparţialitate, în actualul minister, dacă nu de la D. Poni, şi mai ales într’o chestie care -1 interesează nu numai ca ministru, dar şi ca profesor universitar ce este ? Găseşte D sa că­­ demn pentru univer­sitate şi pentru corpul profesoral, ca un profesor—D. Petrini-Paul—să uzeze de o violenţă dezgustătoare pentru a se pune în proprietatea unei săli, aruncînd afară mo­bilierul, cum obicinueşte primul mahala­giu ciar vrea să-şi facă un gust cu chi­riaşul ? D. Poni să mulţumească onorabilului de­can al facultăţeî de medicină, D-lui Măl­­dărescu, pentru situaţia penibilă în care se află. Toată neînţelegerea asta dintre D-niî Petrini Paul şi Demostene, cari în defini­tiv n’au altă ambiţie de­cît a-şi mări cer­ CANDI­DAŢI I I). B. P. Easdi­t s’a prezintat la Universitate in calitate de candidat independent pentru scaunul de senator. Ca om de ştiinţă, B. P. Eastett este un bărbat fruntaş, un bărbat eminent. I­e­mm­a sa vor rămîne o mulţime de mari opere care vor dovedi o putere de muncă extra­ordinară, cunoştinţe imense, o vigoare de minte fenomenală. Acum în urmă s’a­ întîmplat­ o întrerupere în mintea savantului nostru : a întrunit în drum spiri­tizmul şi s’a împiedicat de­ el. Precum reiese dintro scrisoare publicată în Lupta D. Hasdeil şi-a pus candidatura la scaunul de senator al Universitâţei numai pentru a combate pe D. Ma­­iorescu cu care o fi avînd ceva de răfuit. Ca toţi oamenii plini de pasiuni vii I­. Tunsdeu merge cam departe cu, critica faţă de rectorul Universitâţei căruia îi tăgăduieşte, cel mai mic merit. Evident că, atunci cînd şi-a pus candidatura­­). Ilasdeil nu spera, să fie ales Spiritele nu de­geaba stau de vorbă cu D­s­­. Vardalabrm. B. P. Hasdeu Negoţul triumfă Partidul liberal merge din concesiuni în concesiuni, din cedare în cedare. Se ştie nemulţumirile ce au produs printre co­mercianţii din Capitală, lista candidaţilor pentru alegerile din Bucureşti. Protestele curgeau din toate părţile şi la Club era o adevărată ridicare de scuturi a tuturor negustorilor cari pretindeau că au drepturi în partid . Se desconsideră comerciul Capitalei, ,,cetatea liber­alizmului11, strigau unii pe toată ulița Lipscanilor. In paranteză fie c­ă această citare a liberalizmului pe tot timpul guvernului tre­cut a cam dat cinstea pe ruşine şi coatele cu stăpinirea. Aceasta probabil a avut în vedere şi comitetul central cînd n’a prea as­cultat glasul comerciul­ui şi a alcătuit lista din alţi candidaţi cari au dat mai mari probe de fidelitate pe timpul jalnic al O­­poziţiunei. Protestările însă au ajuns prea puter­nice. Nemulţumiţii ameninţau pur şi simplu cu trecerea la opoziţiune, şi partidul liberal care deja are în germine atîtea dizidenţe nu avea de loc gustul să mai încerce şi o dezidenţă a comerciului. Aşa fiind DL Gogu Cantacuzino, ben­jaminul partidului, sa hotărît a se sacri­fica pe altarul liberalismul A. D sa se va alege la Huşi şi locul din Capitală va fi ocupat de bancherul Nae Moroeanu, unul din acei cari făceau mai multă gură şi se făcuse port drapelul nemulţumirilor ne­guţător­eşti. Şi ast­fel partidul a trebuit deci încă odată să cedeze şi nu va fi­­prima și nici ultima lui cap­tur­are. Sfinx. Un clişeu mai puţin pe lingă alte multe morale cari reies din alegerile de faţă, mai este una pe care o putem rezuma în modul ur­mător : Guvernul liberal a cîştigat pe de o parte o majoritate zdrobitoare, ba chiar unanimitatea, iar pe de alta a pierdut dreptul la un clişeul foarte util şi foarte uzitat de guverne. Anume, ministerul D- luî Sturdza nu-şî va putea motiva lipsa de activitate reformătoare prin cunoscu­tul pretext că „ opoziţia prin obstrucţio­­nizmul eî şi veşnicile interpel­ţiunî ţine Camera în loc şi o împiedică de a se o­­cupa de chestii serioase». Clişeul acesta e pierdut. In parlament n’o să fie maî de loc opoziţie, şi adversarii pe care i vor lăsa să pătrundă nu vor fi din stofa acelora care sunt în stare să facă «obstrucţionîzm». Ce se va face D. Sturdza şi... unani­mitatea D-sale fără acest clişeu preţios ? Unanimité oblige—dacă ne e permis să variam dictonul—deci în lipsă de «ob­­strucționizm» să vedem ceva reforme! Cert. Bătuţi în casa lor Cele două colegii­­de Senat şi-au­ dat verdictul: el este dezastruos şi ruşinos pentru partidul conservator. Colegiile sena­toriale sunt compuse din elita socială, din tot ce conservatorii cred mai inteligent şi mai independent. Cînd vor să combată vo­tul universal, Domniile-lor au acest argu­ment, că lărgirea colegiilor ar da puterea în mina maselor ignorante care ar înăduşi glasul independenţei şi al inteligenţei re­prezentat prin păturile culte. Idealul con­servatorului adevărat şi conştient este să strîmteze din ce în ce mai mult colegiile, aşa că în ele să nu fie ca alegători de­cît oameni bogaţi şi cei prezaraţi inteligenţi, adică profesiunile libere. Ei bine ! acest ideal este aproape îndeplinit de colegiul Itu şi al II-lea de Senat, unde bogătaşii şi profesiunile liberale sînt stăpîne. Nu se vede picior de ţopîrlan printre alegătorii Senatului. Cu toate aceste, tocmai aceste colegii s’au pronunţat contra domnilor con­servatori, întrebarea este : de ce s’au pronunţat ele ast­fel ? Pot fi două ipoteze . Una e că partidul conservator a pierdut în timp de două luni încrederea corpului electoral şi în acest caz el este menit să dispară de pe arena politică. O altă ipoteză este că acest corp electoral e tocmai cel mai venal, cel mai guvernamental, cel mai con­­rupt şi care, tocmai fiind că-î alcătuit din oameni bogaţi, este ast­fel. Şi atunci cum rămîne cu argumentul principal al reacţio­narilor contra votului universal ? Dacă în adevăr — şi aşi este — cole­giile strimte şi alcătuite din clasele stăpî­­nitoare şi zise culte, dau asemenea rezul­tate dezastruoase chiar şi pentru conser­vatori, e de mirare ca ele mai pot găsi apărători şi apologişti. In tot cazul ne pare bine că vedem par­tidul conservator căzînd victima propriei sale armate. C. M. Putere morală Nimeni nu poate tăgădui că politicianii noştri sînt în­deobşte buni actori, cari îşi cunosc bine rolurile şi se identifică cu ele de multe ori atît de perfect în­­cit mai se înşală chiar pe el însuşi. De pildă, slnt sigur că chiar D­­elavrancea, cînd se află în toiul declamaţiei melodramatice în care excelează atîta, trebue să fie con­vins adesea, că e un om de stat căruia ţara rominească ii va datori mult şi pe care posteritatea îl va înscrie în cartea de aur a Istoriei. Cu toate acestea, de­oare­ce chiar ac­torii geniali de multe ori îşî uită rolul, cînd o pornire puternică a firei lor ade­vărate vine să tulbure masca artificială pe care pentru o clipă au pus o, ?iu tre­bue să ne mirăm, că şi în discursurile şi articolele politice ale politicianilor noştri se strecoară cîte o dată fără voia lor cite o vorbă sinceră, care pune în evidenţă firea lor adevărată în contrast cu carac­terul nereal pe care, şi lau însuşit. Voinţa Naţională, în revista de ieri, intonează un imn pindaric în onoarea Na­­ţiunea, care a ştiut să discerne pe adevă­raţii patrioţi, pe oamenii politici desinte­­resaţi cari râvnesc puterea nu din veri-un interes personal—Doamne fereşte­—ci nu­mai pentru a putea colabora la fericirea ţarei, pentru a putea expedia urgent na­ţiunea în sinul lui Abraham. Foarte frumos, nu e aşa ? Dar din ne­norocire matura alungată pe uşă, se în­toarce prin fereastră, şi în mijlocul stro­felor triumfale tipărite cu cicero în pri­mele coloane ale Voinţei se străcoară tiptil următoarea frază. Din 60 de representanţî ai co­legiuluî I de senat, nu s’a ales de cât un singur candidat din oposiţie, D. Brabeţeanu, la rtomanaţi, şi acesta nu este un conservator, ci un liberal nemulţumit, şi mai drept, un om care n’a avut destulă putere morală de a rabda. N’a avut puterea morală de a răbda ! Să rabde ce ? Ca naţiunea să fie mîncatâ de vie de antropofagii reacţiunei ? Nu, căci ăsta nu e un motiv ca să dai mina tocmai cu această neagră reacţie. N’a a­­vut răbdarea să mănînce „ pine­a amară a opoziţiei», să privească cu jind cum alţii îşi fac trebşoarele şi-şi rotunjesc patrimo ■ niile. N’a avut răbdarea de a aştepta să vie din fruntea bucatelor» odată cu în­treaga tovărăşie, n’a avut măcar cinstea hoţească de a nu-şi trăia asociaţii întru gheşefturi. Şi iată cum o simfonie atît de fru­moasă poate fi stricată printr’o mică di­sonanţă t­ ­ot. Colectiviştii şi Fleva Voinţa Naţională sub pretext de a glorifica iz­­binda partidului national-liberal in alegerile co­legiului I-iu de Senat, împre două lungi co­loane de revistă cu doleanţe ipocrite pe soco­teala D-luî Fleva. După organul colectiviştilor sadea ar urma că ministrul de interne s'a în­­ţel­s cu conservatorii ca să impedice noţiunea de a-şî exprima voinţa în favoarea liberalilor, şi că numai graţie popularităţeî marelui partid manoperile de trădare ale D-lui Fleva n’au re­uşit. „ Libertatea alegerilor a existat numai pentru opoziţie“ zice Voinţa Naţională. Şi ştiţi de ce ? Fiind­că prefecţii au avut ordin să-şi caute d­e treaba pentru care sunt numiţi şi să nu se a­­mestece în alegeri de oare­ce legea nu permite aceasta, fiind­că funcţionarii numiţi de guver­nul conservator n’au fost destituiţi fâră motiv, pentru a face loc unor creaturi liberale , fiind­că consiliile comunale conservatoare n’au fost dizolvate in mod arbitrar, pentru a permite al­cătuirea de comisii interimare cu menire libe­­ralo-electorală. Prin urmare ministrul de interne lucrind în mod legal și ferindu-se de abuzuri, a trădat cauza colectivităței. De unde urmează că pentru a fi un perfect co­lectivist trebue să calci legea­­ Soc. Un servicii­ păcătos Serviciile noastre publice îşi arată in­curia în toate împrejurările. Ce e mai pri­mejdios însă e că în anumite ocazii această incurie e atît de absolută în­cît numai printr’o minune extraordinară, nu se pro­duc nişte nenorociri de o extremă gravi­tate. Dintre toate serviciile publice însă cel maî înapoiat, şi cel maî incapabil şi cel mai prost organizat e serviciul pompie­rilor. Nu ştim ce sume se cheltuesc cu în­treţinerea lui, nici modul lor de întrebu­inţare, nici asupra cui cad responsabilită­ţile, dar fapt este că-î de o primitivitate aziatică. Inchipuiţi-vă că tribunalele nu s’ar fi mutat încă de lîngă teatrul liric. Enu­­mărarea consecinţelor din care una ar fi mai dezastroasă ca cea-l’altă, e de prisos. Un avant-gont al gravelor dificultăţi cari ar fi decurs în acest caz atît pentru jus­tiţie cît şi pentru populaţie, am avut deja acuma patru ani, cînd, cu prilejul unui alt incendiu, a fost distrusă o parte din arhi­vele tribunalului. O fericire este că tribunalele s’au mutat. Gîndiţi-vă numai ce s’ar fi întîmplat dacă palatul de justiţie nu s’ar fi terminat de cît peste cîte­ va luni! In sarcina unui serviciu atît de păcătos e lăsată siguranţa unui oraş întreg! Vrajbă

Next