Adevěrul, decembrie 1895 (Anul 8, nr. 2387-2412)

1895-12-08 / nr. 2392

ANUL VIII.—No. 2392 EDIŢIA A TREIA VINERI 8 DECEMBRIE 1896.­­ NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CAREI LUNI fi se plătesc tot­d’auna Înainte: In Bttcttreşti la Casa administraţiei in Judeţe şi Streificitate prin mandate poştale Un an in Ţară 30 Lei; in Streinătate 50 Lei Sase lun.. . 15 . . . 25 . Trei luni. . 8 . . . 18 a Ute mnic kt streinătate M real MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAG. SANCEI NATIONALE CASELE KARAGEORGEVICI NUMERUL DO BANI ANUNCIURILE în Bucureşti şi Judeţe se primesc numai h. Administraţie in Streinătate, direct la administraţie şi la toate oficiele de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. Unite a 00 UL • • * 8r— lei jh • 00 H. , • , A— m m V. ASewuMM. TJn număr vsoMâ 90 Bani REDACȚIA­­ T­ASAG. BANCEI NAȚIONALE CASELE» KARAGEORGEVICI Si COMEDIA ÎNCEPE Astă­zi, pentru nu știm a citea oară, cortina teatrului politic se ridică în dealul Mitropoliei. Prologul într’o limbă stricata va fi rostit de Carol I şi parlamentul va trece apoi la lucruri­­ „mai serioase“. Comedia prezintă un singur interes, acela că s’au schim­bat actorii cari o joacă. Eri rolurile , erai­ ţinute de conservatori şi azi Re­gele a înlocuit pe actorii de eri prin comedianţii liberali. Piesa însă ră­­mîne aceiaşi, vecinie aceiaşi, searbădă şi fără nici un interes. Pentru ce ne­am pasiona noi spectatorii de jocul artiştilor ? Ştim perfect că toate sunt convenţionale şi că jocul zis consti­tuţional este regulat cu multă mă­­estrie de regisorul general de vis-a­­vis de Colţescu. Noi azi dacă am uita pentru un moment că suntem la teatru, nu am fi tot aşa de ridiculi ca şi aceia cari se încearcă să dea ţărei iluziunea vieţei parlamentare adevărate ? Tot -•■"ce ne rămîne este a privi cu ochi veseli dar reci, toate contursiunele f­actorilor şi cînd momentul este mai teribil să pufnim de rîs. “ Ni se va vorbi de ţara reală şi ţara reală va fi reprezintată aproape de atîţia reprezentanţi ai prefecţilor cît e numărul legal al deputaţilor, de atîţi deputaţi ai acestor colegii strimte cari tot­deauna sunt la or­dinele guvernului, ai acestor colegii cari eri erau conservatoare şi azi au devenit liberale, fiind­că sunt dinas­tice vorba glumeaţă a Epocei. Ni se va vorbi de liberalizm şi democraţie şi noi ştim ce va să zică în practica lucrurilor aceste două cuvinte bom­bastice. Şi actorii liberali şi actorii conservatori, în culise, cînd esă din­­scenă, sunt perfect aceiaşi oameni, aceiaşi nesocotitori de legi şi cari au o singură normă în purtarea lor : interesul şi bunul lor plac. E vorba de a juisa cît mai mult, a trăi bine fără muncă, a se bucura de gloria şi avantagiile puterea şi a face ca această viaţă dulce să ţină cît mai mult. In colo puţin le pasă. Tot ce sacrifică ei pentru ţară este că-i joacă timp de şase luni de zile comedia parlamentară, care pasio­nează pe cîţi­va găgăuţi şi care dă ţărei şi străinătăţei iluziunea vieţei parlamentare. Aici ambele tabere care rîvnesc puterea, îşi dau un asalt pour rire, aici se revarsă torente de elocvenţă şi se făuresc legi cari sfarmă pe cele făcute de cei­l­alţî, în aştep­tarea ca şi aceia reveniţi la putere să răstoarne tot ce au făcut predece­sorii. Reprezintă însă această parodie un raport exact de forţe, există în ade­văr o luptă adevărată, există în defini­tiv liberali, există conservatori în afară­­ de căpetenii şi de pretorienii fie­cărui partid ? Nu trebue să fii mare om politic ca să declari în mod cate­goric că nu există de­cît o ţară în care două zeci de mii de cărciumari şi două zeci de mii de funcţionari, înlocuesc corpul electoral, fiind veş­nic de aceaşi părere adică de a nu se despărţi nici­odată de stăpânirea de la care îl poate veni tot binele şi tot răul.­­ E azi o banalitate a mai spune că sîntem sub regim absolutist. Ne­a­­­­vînd un corp electoral, el este în­locuit prin puterea regelui. Alegă­torii, figuranţi docili, nu fac de­cît să-şi schimbe costumurile. Precum la MESAGIUL TRONULUI teatru aceiaşi oameni în actul I-u­i sínt bi’iganzi şi în actul al doilea sínt călugări, tot aşa şi corpul elec­toral în această comedie devine din conservator’, liberal şi din liberal con­servator, de îndată ce regele sc­himbă pe actorii principali — sai, în cazul nostru, schimbă pe soliştii operetei bufe din Dealul Mitropoliei, iar co­rurile trebue să rămînă aceleaşi. Azi cînd cortina se ridică din nou, cînd vor­bele vor reîncepe să ne a­­meţească şi panglicele să se scoată şi pe nas şi pe gură, noi stînd în colţişorul nostru ne aducem aminte de nemuritoarele ver’surî ale lui Emi­­nescu : Privitor ca la teatru Tu în lume să te închipui; Joacă unul şi pe patru Totuşi tu ghici- vei chipu­l Şi de plinge, de se ceartă. Tu în colţ petreci în tine Şenţelegi din a lor viaţă Ce e rău, şi ce e bine. Const. Miile, acesta. Grigore Macri era un om foarte iubit în Iaşi, de ani îndelungaţi dînsul re­prezenta baroul şi nimenea încă nu gîndise să-l înlocuiască la decanat. Dar ultimite e­venimente şi trecerea D-lui Macri în ta­băra colectivistă au determinat un curent defavorabil printre colegii­­ sale. D-l Ma­cri nici nu a mai avut curagiul să se pre­zinte sufragiilor şi un adversar politic a fost ales în locu’. Acolo unde comitetele electorale şi punga lui beizadea Grigore este absentă, naţiunea rămîne indiferentă faţă de liberal­. Drariot ficative destul de tari, care să nu fi fost deja întrebuinţate. De aceea vedem cu cehi buni, verdictul de la Iaşi. Cu atît mai rău­ pentru aceia cari dezonorează presa şi scoboară nivelul discuţiunilor la injurii personale şi ca­lomnii nedemne. Sfinx. REPUBLICANE Dinasticizm acut Un nou mod de manifestare a dinas­­ticizmului acut, de care sunt cuprinşi oa­menii noştri politici îndată ce au ajuns la putere, este de a da numele «iubiţilor lor suverani şi «augustelor» progenituri ale acestora, tuturor clădirilor, tuturor ins­­tituţiunilor, tuturor întreprinderilor noi. Se formează vre-o comună nouă, se zideşte vre-o cazarmă, să taie vre-un bulevard, se ridică vre-o şcoală? Iute linguşitorii noştri se grăbesc să-i zică şcoalei: «Ca­rol I», căzărineî «Elisabeta» şi «Ferdi­nand» bulevardului. Auzind dinasticii noştri de podul lui Traian s’au grăbit să facă podul lui «Carol». De vor fi consecinţe în curînd vom avea şi podul lui Ferdi­nand de­oare­ce geometrii ne tot vorbesc de «podul măgarului». Nu vi se pare că şcoala Ferdinand ori azilul Carol e tot aşa de nepotrivit ca Spălătoria Nădejde ori ca Societatea de temperenţă Kneazu ? Zărafia Carol şi herghelia Ferdinand da, dar atîta tot. Şi cînd te gîndeşti că epidemia s’a lăţit şi asupra prinţişoruluî şi prinţişoarei! Azi avem şcoli «Principele Carol» şi şcoli «Principesa Elisabeta» ! Asta e o onoare nemeritată, D-lor liguşitori, cari trebue să recunoaşteţi că prinţişorii noştri, ori cît de «augustî» ar fi, nu au putut face încă treabă mare,—de­cît în scuticele lor. Săpunele «Principele Carol» şi bibe­roane «Princesa Elisabeta», da, dar şcoli nu. Nu se poate boteza o şcoală cu nu­mele unui copilaş care, din toată cultura omenească, nu cunoaşte de­cît un lac — lacul Titicaca—şi încă şi pe acesta îl pro­nunţă cu p. Auzi şcoală «Principele Carol», şi Prin­cipele Carol» de abia îşi scrie numele— pe fundul pantalonilor! Zît Oamenii populari Semnele marei popularităţi a noilor gu­vernanţi au început să se succeadă. La Iaşi, cel puţin, doi din cei mai fervenţi liberali­ naţionali au avut să sufere conse­cinţele popularităţii lor fără seamăn. Unul, D-l Georges Scorţescu directorul Evenimentului, fiind tradus înaintea jura­ţilor de către un avocat pe care îl insul­tase prin gazetă, s’a văzut osîndit pentru calomnie. Şi este de notat că D-l Scorţescu n’a fost condamnat de către tribunale, ci de justiţia populară, de către juraţii-cetă­­ţeni pe umerii cărora s’au ridicat acuma liberalii. Nu ştim şi nu voim să cercetăm dacă verdictul a fost drept sau nedrept, consta­tăm numai că, a doua zi după victoria sa electorală juraţii au dat gălăgiosului liberal un bobîrnac destul de dureros şi destul de semnificativ. Al doilea bobîrnac l-a suferit D-l Gri­­gore Macri, decanul avocaţilor din Capi­tala Moldovei. De data aceasta păţania a suferit-o un om cu mult mai simpatic decît D-l Scor­­ţescu şi cu o mult mai mar® cultură decît TIPURI A fost o vreme cind beizadea iolit­ica era obiectul de batjocură al liberalilor cari V■ botezase „Bei­zadea dovleac1“ sau „Mucul ţigarei de la Livadia“• Pe vremea aceia beizadeaua fiind dat cu reac­­ţiunea era unul din eroii de la Şapte Nuci ală­turi cu Petrache Aiddişteanu, Lie Geambaşu şi alţi bătăuşi de profesiune. Chiar în povestea cîntecului favorit al lui Ionică Frumosu spune: Beizadea Mitică Găsi oala mied. Şi strimtă la gură. Bea la înghiţitură, învăţătura, beizadelei poate fi reprezintată prin­t'- un mare zero ceea­ ce nu sa împiedicat să joace o mare rolă în politică, să prezideze ministere, so­cietăţi de asigurare şi alte Eforii naţionale. Nici orator, nici scriitor, nici vre-o capacitate, nici vre-o inteligenţă şi cu toate acestea chiar la vîrsta de 80 de ani—cel mulţi înainte— e căutat fi în amor fi în­­politică, probă carul cu prinţesa Ştefănescu fi probă sgomotul care circulă că va fi ales preşedinte al ramolitului corp. De la o vreme încoace beizadeaua s’a muiat de tot, buza de sus îi atîrnă în dreapta­, buza de jos îî atirnă în stînga iar limba i’o fi bună ori unde numai la vorbă nu. Iată încă un candidat la un bust în Senat și la o statuie pe vre-o piață oare­care. Vardalabtun. Juriul şi Presa Juraţii din Iaşi au osîndit pe, confra­tele nostru Georges Scorţescu, directorul ziarului Evenimentul, pentru că a calom­niat pe un Domn oare­care Constantiniu. Nu cunoaştem afacerea care a adus pe banca juraţilor pe confratele nostru ieşean şi nici nu ştim d­e această condamnare este binemeritată soft nu. Ceea­ ce însă ne in­teresează este faptul, că jvriţu­es­n, pen­tru a doua oară osîndesc în materie de presă. Partizan al celei mai întinse libertăţi a tiparului, cred însă că pentru a nu se ajunge la scandal şi la desfrîu, este nevoie ca cine­va să pună o margine pînă unde să-i fie permis ziaristului să meargă. La noi trebue să recunoaştem: mai tot­d’auna presa trece de limitele permisului. Dacă juraţii nu­ îşi fac datoria şi veş­nic achită pe aceia cari te calomniază şi te murdăresc în public, ce-ţi rămîne ţie cetăţean dezarmat faţă de un duşman ,care se bucură de toate avantagiile, prerogati­vele şi imunităţile ? Şi cu atît mai mult este de lăudat opera ce încep să facă juraţii de la Iaşi, cu cît în presa romînă s’au strecurat mulţi oa­meni care nu dau destule garanţii că şt­iă să mănuească condeiul, ca o armă cinstită. In gazetăria noastră se ia drept glumă cînd cine­va te numeşte pungaş, escroc, delapi­dator de bani publici, sau hoţ de drumul mare. Moralizarea presei nu o pot face de­cît juraţii cari vor arăta unde ziaristul tre­bue să se oprească cu polemica sa şi anume peste ce limită nu trebue să treacă. Cînd se va face această operă de puri­ficare presa va cîştiga şi în prestigiu şi în consideraţiune. Astă­zi aproape toate ad­­jectivile s’au uzat s’au compromis şi cînd voieşti să înfierezi pe cine­va cum trebue, vezi cu desperare că nu mai găseşti caii DIN CARNET Domol, dom­ol ! înflăcărată Tribuna de odinioară, mul­ţumită că D l Dimitrie Sturdza a devenit la putere, proclamă depunerea armelor şi împăcarea cu ungurii. Vom cerceta mai cu deamănuntul a­­ceastă chestiune. Do­cam­dată, însă, constat cu destulă satisfacţiune cum că prevederile subscrisului s’ au realizat cu prisosinţă, căci, aşa zisa chestie naţională sfîrşeşte in coadă de peşte ori ce ar zice amicul meu­ Ghiţă Bursun. De alt­fel în urma scuzelor D-luî Di­mitrie Sturdza acesta era deznodământul care se impunea. Liga fiind condusă nu­mai de creaturile actualului prim-minis­­tru şi mişcarea de dincolo fiind dirijată tot de aceiaşi oameni, era firesc ca toată lumea să dezarmeze şi să urmeze sfatul şefului care a consiliat­­buna înţelegere cu A­ustro- Ungaria». Felicitările noastre iluştrilor patrioţi cari au speculat atît de frumos această cestiune naţională. Le urăm succese tot mai numeroase pe această cale şi îi re­comandăm atenţiunei naţiuneî care le-a arătat atîta încredere.“„ Trăiască şnapanizmul politic. Uemphla. Cine ne reprezintă? Partidul liberal face progrese în... in­consecvenţă politică, mai ales în ce pri­veşte atitudinea sa nesigură în chestia naţională. După scuzele făcute de D. Sturdza spre a obţine absolvirea pentru impru­denţa ce a avut’o el, politician mărginit să se angajeze într’o chestie care nu pri­veşte direct interesele materiale ale marei burghezii colectiviste,—iată acuma că în­tregul partid care făcea paradă de ani cu naţionalizmul lui,—mă rog, partid na­­ţional-liberal—cu antistrăinizmul lui, că şi mobilează băncile majorităţeî cu străini, şi neîmpămînteniţi patenţi despre a cărora origină neromînească nu încape nici o în­doială Pentru ca ironia să fie şi mai complec­tă, comitetul electoral liberal din Roman fixase pentru colegiul al 3-lea candidatura unui ungur. Păcat că s’a făcut zgomot, cea ce a făcut pe marele elector romaş­­can D. Alecu Morţun să renunţe la ho­­tărîrea luată. De ce ar lipsi ungurul Robu-Alfi din colecţia de Greci, Germani, Ruteni etc, cu care D. Sturdza îşi a garnisit repre­zentaţia liberală a ţărei romîneşti. Dar apropo de Ruteni! Deputatul colegiului al 3-lea de Boto­şani, un oare­care Cornaci e Rutean get­­loget, neîmpămîntenit dar în schimb o a­­devărată lipitoare a satelor, care va face cinste fraţilor săi întru carnavalizm ţără­nesc, Dincă Schileru, şi alţii etc. Pe noi nu ne revoltă atîta faptul că parlamentul român e ticsit cu tot soital de străini—căci şi cei mai mulţi romîni­ din Cameră şi Senat sînt străini de ţară, prin egoizmul neînfrînat cu care-şi caută de interesele lor personale şi de clasă—cît ne indignează sau mai drept zis ne scâr­beşte uşurinţa cu care liberalii îşi calcă pînă şi cele mai nevinovate, ba cele mai burghezeşti resturi de ideologie din tre­cutul lor. Iată un partid care pentru cîte­va mi­zerabile interese locale renunţă la toate declamările naţionaliste cari în fond îl au făcut de multe ori servicii însemnate. Şi partidul acesta a combătut legea minelor, legea muntelui de pietate pe mo­tiv că vor deschide porţile ţărei tuturor străinilor! E drept că dînsul e mai amabil cu străinii şi le deschide şi uşile parlamen­tului. Vlad. SATIRA ZILEI Stil nu glumă Citesc în Evenimentul din Iaşi an necrolog­ pen­tru moartea unui lucrător tipograf anume Tigran Calis­t Extrag din acest necrolog : Tigran a murit din cauza unei lovituri ce a pri­mit în inimă de la un cal pe cînd era în armată Și sa se mai zică cum că Evenimentul nu pro­cură cititorilor săi ştirile cele mai proaspete şi mai interesante. Auziţi D-voastră minune, un cal care îşi vîră nasul, coada sau piciorul în inima unui om şi acolo îi trage o lovitură ! Apoi acest cal comite această miraculoasă infamie pe cînd era în armată, ceea­ ce dovedeşte că nici caii nu mai sínt respectaţi în această ţară căci şi dînşii sínt recrutaţi şi înrolaţi sub drapel. Bietul Tigran ce trebue să fi fost pe el cînd s’a pomenit cu copita calului în auricula dreaptă, ba încă cu copita unui cal îmbrăcat milităreşte. Vax. împărat „fin de siecle“ Sînt coincidenţa atît de ciudate, în­cît, chiar dacă ai fi adeptul filosofiei determi­niste, încă ai fi dispus a crede în exis­tenţa unei inteligenţe invizibile care îşi plăteşte luxul de a juca farse bieţilor mu­ritori. Oare nu e o ironie a soartei ca tocmai Wilhelm II al Germaniei, împăratul­­rege care aspiră să reîntemeieze monar­chia de drept divin, care a înscris în cartea de aur a municipalităţei München aforisma „regis voluntas suprema lex“, tocmai el să dovedească prin întreaga sa vieaţă deşertăciunea acestui vis ? Un „uns al Domnului“, un monarch din graţia lui Dumnezeu trebue să fie o fiinţă învăluită de mister, de care supuşii să se apropie cu capetele plecate şi cu umile genuflexiuni, de ale cărui acţiuni şi vorbe să nu transpire în public de­cît versiuni legendare şi care să despreţuiască a se în­deletnici cu ocupaţiile vulgare ale muri­torilor de rînd. Wilhelm al II din potrivă par’că ar vrea să justifice rangul la care l’a ridicat ereditatea, arătînd lumei că e un geniu universal, că e versat în toate ştiinţele şi în toate artele. Chiar dacă ar fi reuşit să dovedească asta, încă această „producţiune“ a persoanei sale în public, îngăduind aprecieri şi critici, ar contribui să risipească negura misterioasă care în interesul locoţiitorului lui D-zeu, ar trebui să-l învălue. ( In vremea noastră de fin de siecle, cînd cine­va se expune la lumina electrică a curiosităţei publice, e cam greu să-şi as­­cunză cusururile „fatal legate de o mînă de pămînt“, chiar cînd îl ocrotesc legi as­pre şi judecători slugarnici. * După muzică, oratorie, marină, arta mi­litară etc., acum a venit rîndul picture! ca să aibă dubioasa cinste de a prenumăra printre preoţii eî pe tînărul împărat al Ger­maniei. Toamna asta el a vizitat oraşul Ca­ssel unde se afla împărăteasa, şi cu ocazia asta a frecventat atelierul cunoscutului pic­tor profesor Herrmann Knackfuss de la A­­cademia de bele-arte din acel oraş. Mai tîrziu s’a aflat că acele vizite dese aveau de scop executarea unui desen, schiţat de împărat, şi care, după ce a fost reprodus în ben­ogravură, a fost trimis cu contele de Eulemburg lui­ Nicolae II împăratul Rusiei. Iată o descriere a acestei opere impe­riale : Pe o stîncă stau, iluminate de străluci­rea crucei, figurile alegorice ale marilor na­ţiuni culturale ale Europei. In planul I, Franţa, umbrindu-şi ochii cu mina stingă, ea nu crede încă în apropierea primejdiei; dimpotrivă Germania, înarmată cu scut şi sabie, urmăreşte atentă creşterea nenoroci­­rei. Rusia, o femee frumoasă, cu păr bo­gat, îşi reazemă cu familiaritate mîna pe umerii tovarăşei înarmate. Lîngă această grupă stă fermă Austria ţinînd de mînă Ungaria; între amîndouă, Italia priveşte în­­grijată primejdia ameninţătoare. înapoia ma­rilor puteri, două fete tinere simbolizează naţiunile mai mici. In faţa grupei stă ar­­hangelul Michail care ţine mîna întinsă în direcţia pericolului asiatic. La poalele platoului se întinde continentul european, parcurs de un fluviu maiestos. Orizontul e mărginit de şiruri de munţi şi în vale se văd oraşe din cari proeminează biserici­­de diferite rituri; în planul I se vede castelul de Hohenzollern. De­asupra acestui șes pacinic însă se îngrămădesc norii nenorocirei. Drumul holdelor asiatice cari se apropie este însemnat de flăcările

Next