Adevěrul, decembrie 1895 (Anul 8, nr. 2387-2412)
1895-12-08 / nr. 2392
ANUL VIII.—No. 2392 EDIŢIA A TREIA VINERI 8 DECEMBRIE 1896. NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECAREI LUNI fi se plătesc totd’auna Înainte: In Bttcttreşti la Casa administraţiei in Judeţe şi Streificitate prin mandate poştale Un an in Ţară 30 Lei; in Streinătate 50 Lei Sase lun.. . 15 . . . 25 . Trei luni. . 8 . . . 18 a Ute mnic kt streinătate M real MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAG. SANCEI NATIONALE CASELE KARAGEORGEVICI NUMERUL DO BANI ANUNCIURILE în Bucureşti şi Judeţe se primesc numai h. Administraţie in Streinătate, direct la administraţie şi la toate oficiele de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. Unite a 00 UL • • * 8r— lei jh • 00 H. , • , A— m m V. ASewuMM. TJn număr vsoMâ 90 Bani REDACȚIA TASAG. BANCEI NAȚIONALE CASELE» KARAGEORGEVICI Si COMEDIA ÎNCEPE Astăzi, pentru nu știm a citea oară, cortina teatrului politic se ridică în dealul Mitropoliei. Prologul într’o limbă stricata va fi rostit de Carol I şi parlamentul va trece apoi la lucruri „mai serioase“. Comedia prezintă un singur interes, acela că s’au schimbat actorii cari o joacă. Eri rolurile , erai ţinute de conservatori şi azi Regele a înlocuit pe actorii de eri prin comedianţii liberali. Piesa însă rămîne aceiaşi, vecinie aceiaşi, searbădă şi fără nici un interes. Pentru ce neam pasiona noi spectatorii de jocul artiştilor ? Ştim perfect că toate sunt convenţionale şi că jocul zis constituţional este regulat cu multă măestrie de regisorul general de vis-avis de Colţescu. Noi azi dacă am uita pentru un moment că suntem la teatru, nu am fi tot aşa de ridiculi ca şi aceia cari se încearcă să dea ţărei iluziunea vieţei parlamentare adevărate ? Tot -•■"ce ne rămîne este a privi cu ochi veseli dar reci, toate contursiunele factorilor şi cînd momentul este mai teribil să pufnim de rîs. “ Ni se va vorbi de ţara reală şi ţara reală va fi reprezintată aproape de atîţia reprezentanţi ai prefecţilor cît e numărul legal al deputaţilor, de atîţi deputaţi ai acestor colegii strimte cari totdeauna sunt la ordinele guvernului, ai acestor colegii cari eri erau conservatoare şi azi au devenit liberale, fiindcă sunt dinastice vorba glumeaţă a Epocei. Ni se va vorbi de liberalizm şi democraţie şi noi ştim ce va să zică în practica lucrurilor aceste două cuvinte bombastice. Şi actorii liberali şi actorii conservatori, în culise, cînd esă dinscenă, sunt perfect aceiaşi oameni, aceiaşi nesocotitori de legi şi cari au o singură normă în purtarea lor : interesul şi bunul lor plac. E vorba de a juisa cît mai mult, a trăi bine fără muncă, a se bucura de gloria şi avantagiile puterea şi a face ca această viaţă dulce să ţină cît mai mult. In colo puţin le pasă. Tot ce sacrifică ei pentru ţară este că-i joacă timp de şase luni de zile comedia parlamentară, care pasionează pe cîţiva găgăuţi şi care dă ţărei şi străinătăţei iluziunea vieţei parlamentare. Aici ambele tabere care rîvnesc puterea, îşi dau un asalt pour rire, aici se revarsă torente de elocvenţă şi se făuresc legi cari sfarmă pe cele făcute de ceilalţî, în aşteptarea ca şi aceia reveniţi la putere să răstoarne tot ce au făcut predecesorii. Reprezintă însă această parodie un raport exact de forţe, există în adevăr o luptă adevărată, există în definitiv liberali, există conservatori în afară de căpetenii şi de pretorienii fiecărui partid ? Nu trebue să fii mare om politic ca să declari în mod categoric că nu există decît o ţară în care două zeci de mii de cărciumari şi două zeci de mii de funcţionari, înlocuesc corpul electoral, fiind veşnic de aceaşi părere adică de a nu se despărţi niciodată de stăpânirea de la care îl poate veni tot binele şi tot răul. E azi o banalitate a mai spune că sîntem sub regim absolutist. Neavînd un corp electoral, el este înlocuit prin puterea regelui. Alegătorii, figuranţi docili, nu fac decît să-şi schimbe costumurile. Precum la MESAGIUL TRONULUI teatru aceiaşi oameni în actul I-ui sínt bi’iganzi şi în actul al doilea sínt călugări, tot aşa şi corpul electoral în această comedie devine din conservator’, liberal şi din liberal conservator, de îndată ce regele schimbă pe actorii principali — sai, în cazul nostru, schimbă pe soliştii operetei bufe din Dealul Mitropoliei, iar corurile trebue să rămînă aceleaşi. Azi cînd cortina se ridică din nou, cînd vorbele vor reîncepe să ne ameţească şi panglicele să se scoată şi pe nas şi pe gură, noi stînd în colţişorul nostru ne aducem aminte de nemuritoarele ver’surî ale lui Eminescu : Privitor ca la teatru Tu în lume să te închipui; Joacă unul şi pe patru Totuşi tu ghici- vei chipul Şi de plinge, de se ceartă. Tu în colţ petreci în tine Şenţelegi din a lor viaţă Ce e rău, şi ce e bine. Const. Miile, acesta. Grigore Macri era un om foarte iubit în Iaşi, de ani îndelungaţi dînsul reprezenta baroul şi nimenea încă nu gîndise să-l înlocuiască la decanat. Dar ultimite evenimente şi trecerea D-lui Macri în tabăra colectivistă au determinat un curent defavorabil printre colegii sale. D-l Macri nici nu a mai avut curagiul să se prezinte sufragiilor şi un adversar politic a fost ales în locu’. Acolo unde comitetele electorale şi punga lui beizadea Grigore este absentă, naţiunea rămîne indiferentă faţă de liberal. Drariot ficative destul de tari, care să nu fi fost deja întrebuinţate. De aceea vedem cu cehi buni, verdictul de la Iaşi. Cu atît mai rău pentru aceia cari dezonorează presa şi scoboară nivelul discuţiunilor la injurii personale şi calomnii nedemne. Sfinx. REPUBLICANE Dinasticizm acut Un nou mod de manifestare a dinasticizmului acut, de care sunt cuprinşi oamenii noştri politici îndată ce au ajuns la putere, este de a da numele «iubiţilor lor suverani şi «augustelor» progenituri ale acestora, tuturor clădirilor, tuturor instituţiunilor, tuturor întreprinderilor noi. Se formează vre-o comună nouă, se zideşte vre-o cazarmă, să taie vre-un bulevard, se ridică vre-o şcoală? Iute linguşitorii noştri se grăbesc să-i zică şcoalei: «Carol I», căzărineî «Elisabeta» şi «Ferdinand» bulevardului. Auzind dinasticii noştri de podul lui Traian s’au grăbit să facă podul lui «Carol». De vor fi consecinţe în curînd vom avea şi podul lui Ferdinand deoarece geometrii ne tot vorbesc de «podul măgarului». Nu vi se pare că şcoala Ferdinand ori azilul Carol e tot aşa de nepotrivit ca Spălătoria Nădejde ori ca Societatea de temperenţă Kneazu ? Zărafia Carol şi herghelia Ferdinand da, dar atîta tot. Şi cînd te gîndeşti că epidemia s’a lăţit şi asupra prinţişoruluî şi prinţişoarei! Azi avem şcoli «Principele Carol» şi şcoli «Principesa Elisabeta» ! Asta e o onoare nemeritată, D-lor liguşitori, cari trebue să recunoaşteţi că prinţişorii noştri, ori cît de «augustî» ar fi, nu au putut face încă treabă mare,—decît în scuticele lor. Săpunele «Principele Carol» şi biberoane «Princesa Elisabeta», da, dar şcoli nu. Nu se poate boteza o şcoală cu numele unui copilaş care, din toată cultura omenească, nu cunoaşte decît un lac — lacul Titicaca—şi încă şi pe acesta îl pronunţă cu p. Auzi şcoală «Principele Carol», şi Principele Carol» de abia îşi scrie numele— pe fundul pantalonilor! Zît Oamenii populari Semnele marei popularităţi a noilor guvernanţi au început să se succeadă. La Iaşi, cel puţin, doi din cei mai fervenţi liberali naţionali au avut să sufere consecinţele popularităţii lor fără seamăn. Unul, D-l Georges Scorţescu directorul Evenimentului, fiind tradus înaintea juraţilor de către un avocat pe care îl insultase prin gazetă, s’a văzut osîndit pentru calomnie. Şi este de notat că D-l Scorţescu n’a fost condamnat de către tribunale, ci de justiţia populară, de către juraţii-cetăţeni pe umerii cărora s’au ridicat acuma liberalii. Nu ştim şi nu voim să cercetăm dacă verdictul a fost drept sau nedrept, constatăm numai că, a doua zi după victoria sa electorală juraţii au dat gălăgiosului liberal un bobîrnac destul de dureros şi destul de semnificativ. Al doilea bobîrnac l-a suferit D-l Grigore Macri, decanul avocaţilor din Capitala Moldovei. De data aceasta păţania a suferit-o un om cu mult mai simpatic decît D-l Scorţescu şi cu o mult mai mar® cultură decît TIPURI A fost o vreme cind beizadea iolitica era obiectul de batjocură al liberalilor cari V■ botezase „Beizadea dovleac1“ sau „Mucul ţigarei de la Livadia“• Pe vremea aceia beizadeaua fiind dat cu reacţiunea era unul din eroii de la Şapte Nuci alături cu Petrache Aiddişteanu, Lie Geambaşu şi alţi bătăuşi de profesiune. Chiar în povestea cîntecului favorit al lui Ionică Frumosu spune: Beizadea Mitică Găsi oala mied. Şi strimtă la gură. Bea la înghiţitură, învăţătura, beizadelei poate fi reprezintată print'- un mare zero ceea ce nu sa împiedicat să joace o mare rolă în politică, să prezideze ministere, societăţi de asigurare şi alte Eforii naţionale. Nici orator, nici scriitor, nici vre-o capacitate, nici vre-o inteligenţă şi cu toate acestea chiar la vîrsta de 80 de ani—cel mulţi înainte— e căutat fi în amor fi înpolitică, probă carul cu prinţesa Ştefănescu fi probă sgomotul care circulă că va fi ales preşedinte al ramolitului corp. De la o vreme încoace beizadeaua s’a muiat de tot, buza de sus îi atîrnă în dreapta, buza de jos îî atirnă în stînga iar limba i’o fi bună ori unde numai la vorbă nu. Iată încă un candidat la un bust în Senat și la o statuie pe vre-o piață oarecare. Vardalabtun. Juriul şi Presa Juraţii din Iaşi au osîndit pe, confratele nostru Georges Scorţescu, directorul ziarului Evenimentul, pentru că a calomniat pe un Domn oarecare Constantiniu. Nu cunoaştem afacerea care a adus pe banca juraţilor pe confratele nostru ieşean şi nici nu ştim de această condamnare este binemeritată soft nu. Ceea ce însă ne interesează este faptul, că jvriţuesn, pentru a doua oară osîndesc în materie de presă. Partizan al celei mai întinse libertăţi a tiparului, cred însă că pentru a nu se ajunge la scandal şi la desfrîu, este nevoie ca cineva să pună o margine pînă unde să-i fie permis ziaristului să meargă. La noi trebue să recunoaştem: mai totd’auna presa trece de limitele permisului. Dacă juraţii nu îşi fac datoria şi veşnic achită pe aceia cari te calomniază şi te murdăresc în public, ce-ţi rămîne ţie cetăţean dezarmat faţă de un duşman ,care se bucură de toate avantagiile, prerogativele şi imunităţile ? Şi cu atît mai mult este de lăudat opera ce încep să facă juraţii de la Iaşi, cu cît în presa romînă s’au strecurat mulţi oameni care nu dau destule garanţii că ştiă să mănuească condeiul, ca o armă cinstită. In gazetăria noastră se ia drept glumă cînd cineva te numeşte pungaş, escroc, delapidator de bani publici, sau hoţ de drumul mare. Moralizarea presei nu o pot face decît juraţii cari vor arăta unde ziaristul trebue să se oprească cu polemica sa şi anume peste ce limită nu trebue să treacă. Cînd se va face această operă de purificare presa va cîştiga şi în prestigiu şi în consideraţiune. Astăzi aproape toate adjectivile s’au uzat s’au compromis şi cînd voieşti să înfierezi pe cineva cum trebue, vezi cu desperare că nu mai găseşti caii DIN CARNET Domol, domol ! înflăcărată Tribuna de odinioară, mulţumită că D l Dimitrie Sturdza a devenit la putere, proclamă depunerea armelor şi împăcarea cu ungurii. Vom cerceta mai cu deamănuntul această chestiune. Docamdată, însă, constat cu destulă satisfacţiune cum că prevederile subscrisului s’ au realizat cu prisosinţă, căci, aşa zisa chestie naţională sfîrşeşte in coadă de peşte ori ce ar zice amicul meu Ghiţă Bursun. De altfel în urma scuzelor D-luî Dimitrie Sturdza acesta era deznodământul care se impunea. Liga fiind condusă numai de creaturile actualului prim-ministru şi mişcarea de dincolo fiind dirijată tot de aceiaşi oameni, era firesc ca toată lumea să dezarmeze şi să urmeze sfatul şefului care a consiliatbuna înţelegere cu Austro- Ungaria». Felicitările noastre iluştrilor patrioţi cari au speculat atît de frumos această cestiune naţională. Le urăm succese tot mai numeroase pe această cale şi îi recomandăm atenţiunei naţiuneî care le-a arătat atîta încredere.“„ Trăiască şnapanizmul politic. Uemphla. Cine ne reprezintă? Partidul liberal face progrese în... inconsecvenţă politică, mai ales în ce priveşte atitudinea sa nesigură în chestia naţională. După scuzele făcute de D. Sturdza spre a obţine absolvirea pentru imprudenţa ce a avut’o el, politician mărginit să se angajeze într’o chestie care nu priveşte direct interesele materiale ale marei burghezii colectiviste,—iată acuma că întregul partid care făcea paradă de ani cu naţionalizmul lui,—mă rog, partid naţional-liberal—cu antistrăinizmul lui, că şi mobilează băncile majorităţeî cu străini, şi neîmpămînteniţi patenţi despre a cărora origină neromînească nu încape nici o îndoială Pentru ca ironia să fie şi mai complectă, comitetul electoral liberal din Roman fixase pentru colegiul al 3-lea candidatura unui ungur. Păcat că s’a făcut zgomot, cea ce a făcut pe marele elector romaşcan D. Alecu Morţun să renunţe la hotărîrea luată. De ce ar lipsi ungurul Robu-Alfi din colecţia de Greci, Germani, Ruteni etc, cu care D. Sturdza îşi a garnisit reprezentaţia liberală a ţărei romîneşti. Dar apropo de Ruteni! Deputatul colegiului al 3-lea de Botoşani, un oarecare Cornaci e Rutean getloget, neîmpămîntenit dar în schimb o adevărată lipitoare a satelor, care va face cinste fraţilor săi întru carnavalizm ţărănesc, Dincă Schileru, şi alţii etc. Pe noi nu ne revoltă atîta faptul că parlamentul român e ticsit cu tot soital de străini—căci şi cei mai mulţi romîni din Cameră şi Senat sînt străini de ţară, prin egoizmul neînfrînat cu care-şi caută de interesele lor personale şi de clasă—cît ne indignează sau mai drept zis ne scârbeşte uşurinţa cu care liberalii îşi calcă pînă şi cele mai nevinovate, ba cele mai burghezeşti resturi de ideologie din trecutul lor. Iată un partid care pentru cîteva mizerabile interese locale renunţă la toate declamările naţionaliste cari în fond îl au făcut de multe ori servicii însemnate. Şi partidul acesta a combătut legea minelor, legea muntelui de pietate pe motiv că vor deschide porţile ţărei tuturor străinilor! E drept că dînsul e mai amabil cu străinii şi le deschide şi uşile parlamentului. Vlad. SATIRA ZILEI Stil nu glumă Citesc în Evenimentul din Iaşi an necrolog pentru moartea unui lucrător tipograf anume Tigran Calist Extrag din acest necrolog : Tigran a murit din cauza unei lovituri ce a primit în inimă de la un cal pe cînd era în armată Și sa se mai zică cum că Evenimentul nu procură cititorilor săi ştirile cele mai proaspete şi mai interesante. Auziţi D-voastră minune, un cal care îşi vîră nasul, coada sau piciorul în inima unui om şi acolo îi trage o lovitură ! Apoi acest cal comite această miraculoasă infamie pe cînd era în armată, ceea ce dovedeşte că nici caii nu mai sínt respectaţi în această ţară căci şi dînşii sínt recrutaţi şi înrolaţi sub drapel. Bietul Tigran ce trebue să fi fost pe el cînd s’a pomenit cu copita calului în auricula dreaptă, ba încă cu copita unui cal îmbrăcat milităreşte. Vax. împărat „fin de siecle“ Sînt coincidenţa atît de ciudate, încît, chiar dacă ai fi adeptul filosofiei deterministe, încă ai fi dispus a crede în existenţa unei inteligenţe invizibile care îşi plăteşte luxul de a juca farse bieţilor muritori. Oare nu e o ironie a soartei ca tocmai Wilhelm II al Germaniei, împăratulrege care aspiră să reîntemeieze monarchia de drept divin, care a înscris în cartea de aur a municipalităţei München aforisma „regis voluntas suprema lex“, tocmai el să dovedească prin întreaga sa vieaţă deşertăciunea acestui vis ? Un „uns al Domnului“, un monarch din graţia lui Dumnezeu trebue să fie o fiinţă învăluită de mister, de care supuşii să se apropie cu capetele plecate şi cu umile genuflexiuni, de ale cărui acţiuni şi vorbe să nu transpire în public decît versiuni legendare şi care să despreţuiască a se îndeletnici cu ocupaţiile vulgare ale muritorilor de rînd. Wilhelm al II din potrivă par’că ar vrea să justifice rangul la care l’a ridicat ereditatea, arătînd lumei că e un geniu universal, că e versat în toate ştiinţele şi în toate artele. Chiar dacă ar fi reuşit să dovedească asta, încă această „producţiune“ a persoanei sale în public, îngăduind aprecieri şi critici, ar contribui să risipească negura misterioasă care în interesul locoţiitorului lui D-zeu, ar trebui să-l învălue. ( In vremea noastră de fin de siecle, cînd cineva se expune la lumina electrică a curiosităţei publice, e cam greu să-şi ascunză cusururile „fatal legate de o mînă de pămînt“, chiar cînd îl ocrotesc legi aspre şi judecători slugarnici. * După muzică, oratorie, marină, arta militară etc., acum a venit rîndul picture! ca să aibă dubioasa cinste de a prenumăra printre preoţii eî pe tînărul împărat al Germaniei. Toamna asta el a vizitat oraşul Cassel unde se afla împărăteasa, şi cu ocazia asta a frecventat atelierul cunoscutului pictor profesor Herrmann Knackfuss de la Academia de bele-arte din acel oraş. Mai tîrziu s’a aflat că acele vizite dese aveau de scop executarea unui desen, schiţat de împărat, şi care, după ce a fost reprodus în benogravură, a fost trimis cu contele de Eulemburg lui Nicolae II împăratul Rusiei. Iată o descriere a acestei opere imperiale : Pe o stîncă stau, iluminate de strălucirea crucei, figurile alegorice ale marilor naţiuni culturale ale Europei. In planul I, Franţa, umbrindu-şi ochii cu mina stingă, ea nu crede încă în apropierea primejdiei; dimpotrivă Germania, înarmată cu scut şi sabie, urmăreşte atentă creşterea nenorocirei. Rusia, o femee frumoasă, cu păr bogat, îşi reazemă cu familiaritate mîna pe umerii tovarăşei înarmate. Lîngă această grupă stă fermă Austria ţinînd de mînă Ungaria; între amîndouă, Italia priveşte îngrijată primejdia ameninţătoare. înapoia marilor puteri, două fete tinere simbolizează naţiunile mai mici. In faţa grupei stă arhangelul Michail care ţine mîna întinsă în direcţia pericolului asiatic. La poalele platoului se întinde continentul european, parcurs de un fluviu maiestos. Orizontul e mărginit de şiruri de munţi şi în vale se văd oraşe din cari proeminează bisericide diferite rituri; în planul I se vede castelul de Hohenzollern. Deasupra acestui șes pacinic însă se îngrămădesc norii nenorocirei. Drumul holdelor asiatice cari se apropie este însemnat de flăcările