Adevěrul, iunie 1897 (Anul 10, nr. 2846-2870)

1897-06-11 / nr. 2855

ANUL X No. 2855 Abonament® feosp la 1 și 15 aia fîa-oSro! luai !yi 1« pl­tue buSU* ®a an !b­­ari ta lai; Ia itsraiaStata s*!tal Sau lBBl 13 o « a­­S ■ strai leal 8 • . » li­u Numărul 10 bani jBdiți.'i ele seara Ia s&rem&tata 15 baal 3ă te ferești Romíne da euitt strein în eaaă A­DMINISTRAŢIA iUnuulrl PS1MB. KAKOSI NAȚIONALE fTuLEPON No. SSJB II Director politie: ALEX. V. BELDIMAMU | _ „Jl ' MERCUR! li IUNIE 189? Anundiul ea jates#*® i%«al la JUtamniiintia si»aM lAtte pag» W . . I lai a.Sa kaal ] * a IEI iii ■ *»—i * » » ÎI . . . , . » 1^5 » I m nan amnSi da Ua9 ia Iaca roduo|i dia SOM Numărul 10 bani Ha iiMlp vechili 20 baaî INUNDATIILE DE LA GALATI SI BRAILA O dată cu ediţia de SEARA a „Adeverului“ de astă­zi, cetitorii sunt rugaţi să reclame chioşcarilor şi vînzătorilor de ziare SUPLIMEN­TUL GRATUIT CU ŞTIRILE DE DIMINEAŢA.­teresant, fiind­că el se petrece în ţara care a dat naştere constituţio­­nalizmului, acolo unde tradiţiunile sunt nu numai respectate, dar şi ra­ţionate, acolo unde cele două partide istorice n’au putut fi o ficţiune a le­giuitorului, n’au fost­­produsul­­unui «contract social», ci au izvorit numai din organizaţia naturală şi din ne­voile publice. In ultimii ani, partidul liberal en­glez s’a aliat cu Irlandezii, cari cer sfărîmarea organizaţiei unitare a im­periului britanic, şi cu radicalii cei mai înaintaţi, de nuanţa Labouchere. Iar partidul torilor, partidul eredi­tarilor şi Lorzilor, partidul celei mai puternice aristocraţii a lumei s’a a­­sociat cu liberalii moderaţi şi cu ra­dicalii nuanţei Chamberlain. Şi, cu toate acestea, nimeni nu a îndrăznit să afirme că constituţiona­­lizmul englez a devenit o ficţiune, ori că regimul parlamentar slăbite în Anglia. Din potrivă, această amovibilitate este privită cu încredere, căci ea do­vedeşte puterile vitale ale partidelor politice, cari sunt încă destul de im­presionabile pentru a percepe toate mişcările opiniunei şi a’şi asimila la timp ideile devenite indispenzabile. Insă acest subiect merită sa mai fie discutat. Const. Bacalbaşa, exprimate pin’acum. Susţine din convingere şi cu căldură ca specialiştii sa fie mai bine reprezintaţi în administrarea instituţiunilor speciale. Este un tînăr simpatic, muncitor, aşezat şi de mare viitor, bine cotat, care face încă ceva berban­­tlicuri fără să aibă alerul şi mal cu perdea. Semne particulare: crede în viitorul minelor la noi în ţară ca Turcii în Mahomet. Este prieten intim al actualului ministru de lucrări publice. II tot însura lumea de vre-o 3—4 ani cu toate fetele şi tot neînsurat rămînea. Acum însă­i s’a înfundat. Sînt cît­e­va zile de cînd s’a logodit, cu D-ra Sar­­misa Bilcescu, gentila şi inteligenta doctoră în drept. A pierdut mult din veselia şi glumele de altă dată, mi­ se pare de cînd cu Bărăganul, şi este spaima lui Grigore Ştefănescu et­­ nie, cami la fie­ce succes al tînărului inginer scot cîte-o ano­nimă la adresa lui. Pri.­siel, ceea ce se poate constata dintr’o întreagă serie de fenomene. Aşa sînt: articolele ziarelor ruseşti mai însemnate, mărturisirile bărbaţilor de stat ruşi—între cari şi aceea a generalului Ignatieff— prezenţa publiciştilor ruşi la Bu­­da-Pesta şi, în sfîrşit, darul pe care­­l-a făcut ţarul muzeului unguresc, dîndu-i sabia lui Rakoczy Toate acestea dovedesc că o apro­piere între Ungaria şi Rusia nu numai că e cu putinţă, ci că se întemeiază chiar pe o bază politică foarte sănătoasă. * Pe de altă parte, Chelard aminteşte că in Ungaria nu mai există un curent, rusofob care să evoce zilele de la Világos. Faţă cu păre­rile unora cari nu însemnează nimic, cad în cumpănă articolele atîtor ziare cari au vor­bit aşa de simpatic despre imperiul ţarului cu ocaziunea întrevederea monarchilor Rusiei şi Austro-Ungariei la St. Petersburg. Apro­pierea dintre Rusia şi Austria se va men­ţine şi întări. Ea a început să dea şi roade. Aşa, de pildă, s’a putut observa o in­fluenţă bine-făcătoare pe vremea tulburărilor greceşti. * Apropierea dintre Ruşi şi Maghiari se ma­nifestează şi în politica internă a Ungariei. Se observă astă­zi deja o scăde­ra a mişcăreî şoviniste a naţionalităţilor din acest stat. Slavii şi Romîniî, cari nu urmăresc acelaşi ţel, ci adesea ţeluri diametral opuse, s’au li­niştit şi recunosc autoritatea coroanei sfîn­­tului Ştefan. înţelegerea dintre Austro-Un­­garia şi Romînia a liniştit pe Romînia din Transilvania; înţelegerea cu Ruşii va avea, fără îndoială, o influenţă calmantă asupra Sla­vilor monarchia­ şi va provoca ast­fel moar­tea panslavismului în ambala state. Acest re­zultat dorit este nu numai în interesul Ru­siei şi al Austriei, ci şi în interesul păcei euro­pene. Gal. \Xt«K&r Diviziunea partidelor E un fapt incontestabil că parti­dele noastre politice, cele două par­tide de guvernămînt, cad în sfărî­­mare. Nici partidul liberal, nici partidul conservator nu mai au coheziunea de altă dată, disciplina s’a slăbit, au­toritatea şefilor a scăzut, organizaţia unitară nu se mai poate menţine. Unii vor să vadă în această în­­tîmplare o cauză de slăbire a regi­mului parlamentar, unii merg şi mai departe declarînd că regimul nostru politic a devenit o ficţiune. Aceasta e o mare eroare. Partidele politice, ca ori­care or­ganizat, nu pot avea o durată fără sfîrşit. Un partid politic se naşte din­­tr’o trebuinţă publică, trăieşte atîta timp cît societatea are nevoie de ser­viciile sale şi moare atunci cînd ro­lul sau a fost îndeplinit. In Romînia, cele două partide, par­tidul liberal şi partidul conservator, s’a­t născut în urma revoluţiei de la 1848. Fie­care reprezintă o tendinţă, un curent de idei şi o doctrină fi­lozofică, prin urmare aceste partide aveau raţiune de a trăi atîta vreme cît motivele cari au provocat miş­carea revoluţionară ar fi subzistat încă. De asemenea era firesc ca cele două partide să se resimtă în ziua în care programul patruzecioptist ar fi fost îndeplinit; rivalitatea de idei dintre liberali şi conservatori înce­­£înd, existenţa actuală a celor două partide devenia un anachronism. Slăbiciunea partidelor noastre nu însemnează numai­de­cît neputinţa absolută a regimului reprezintativ, ea însemnează numai trebuinţa pentru partidele cele mari de a se reorga­niza pe alte baze, de a’şi asimila ele­mente noui, de a’şi reînoi programele, adică de a dobîndi din nou dreptul la viaţă. O tendinţă de asemenea natură s’a observat încă de mult. Liberalii lui Ion Brătianu au căutat multă vreme să se apropie de conservatorii D-lui Carp, iar partidul conservator nu s’a sfiit să se alieze o dată cu liberalii vernescani și altă dată cu gruparea radicală. Această nevoie manifestată a partidelor de guvernămînt de a’și apropia elemente din afară, de a fu­ziona cu grupări tinere are o mare asemănare cu trebuinţa organizmelor animale de a-şi asimila un sînge străin şi viguros. Amestecul grupărilor politice va da, infailibil, aceleaşi rezultate fericite ca şi amestecul raselor. Fenomenul acesta, adică nestabili­­tatea partidelor şi mobilitatea funda­mentului lor, se observă nu numai la noi unde regimul constituţional poate fi privit ca «o ficţiune», dar în ţări clasice, precum e Anglia. In Anglia, bătrînul, clasicul, în a­­devăr istoricul partid conservator, a­­cela care se reazămă pe tradiţii, pe recunoştinţa istoriei, pe o Cameră ereditară şi pe mai multe secole, a fost nevoit în ultimele vremuri să fuzioneze cu o mică grupare liberalo­­radicală, condusă de către ducele de Devonshire şi de către D. Chamber­­lain. Cazul din Anglia este cel mai in­ Politică asteraă Mitiţă Sturdza a găsit cheia echilibrului eu­ropean: să se dea pe mîna Turcilor ca în ti­nereţe. Vorbind cu un ziarist din America, Mitiţă şi-a expus programul sau politic : „1. Să rămiîe fidel Turciei ; „2. Să se ţie de coada regelui Carol, a pre­­şidenţiei consiliului şi, ce este mai grav, să se ţie şi de coada sultanului. „­ Să mînînce fript ,pe D. Aurelian. In America aceste declaraţiunî au făcut o mare senzaţiune, iar Americanii, cetind decla­­raţiunile anti-ruseşti ale primului nostru mi­nistru, se aşteaptă ca războiul ruso-romîn să izbucniască dintr’un moment într'altul. De aceea presa din New-York a hotărit să trimeată pe teatrul războiului un... medic a­­lienist. Vax. C. Alimăneşteanu Constantin Alimăneşteanu, născut în comuna A­­limăneşti-Olt la 1865 Septembrie 27, a făcut cla­sele primare la Slatina, gimnastul la Craiova, li­ceul la St. Sava Bucureşti şi şcoala de mine din Paris. A fost student distins şi băiat tivilichiu. Ca mai puţini dintre ai noştri la Paris, a „mişcuit utile dulci“, căci, de la natură fiind bine înzestrat, a pu­tut să-şi permită luxuri pe care alţii le-ar fi plă­tit şi le plătesc scump. întors în ţară la 1801, a intrat în serviciul D-lui Saligny, secţia din care face parte şi ac­tualul ministru de lucrări publice I. Brătianu. De acolo a fost detaşat la ministerul domeniilor, unde se găseşte şi azi—nu se ştie însă pînă cînd, căci straşnic doreşte să se emancipeze de bugetul statului şi să intre în industria privată. La do­menii a fost mîna dreaptă a D-lui P. Carp în legea minelor şi a celor­lalţi miniştri în ce pri­veşte chestiunile miniere. A lucrat şi lucrează ne­încetat ca să pună în evidenţă bogăţiile noastre minerale şi ca să organizeze serviciul minelor. A făcut rapoarte despre cari am vorbit la timp în ziarul nostru, şi prin cari s’a arătat că nu e func­ţionar, ci om de meserie şi care ştie ce vrea. Des­tăinuirile din ele i-au adus laude şi elogii bine meritate, dar î-au cretat şi inimici neîmpăcaţi. A feştelit-o de tot cu Bărăganul şi spele lui. Nu este înregimentat în nici un partid, este însă mai mult socialist­ radical, după părerile public Depeşi din Italia ne-au adus trista ştire că bătrînul maestru Verdi e grav bolnav. Alte depeşi dezmint această ştire şi, pe cît de mare fusese consternarea produsă de cea d’întrî, pe atît de mare fu bucuria pricinu­ită de a doua. însăşi Camera italiană a dat dovadă de marele vit.ires­c« poartă marelui muzicant, primind cu ovaţii ştirea, anunţată de preşedinte, că Verdi nu e­­bolnav. Giuseppe Verdi s’a născut la 27 Septem­brie 1813, în Roncole, un mic sat de lingă Busento. Primele studii de muzică le-a făcut la un organist obscur din satul sau, care-i prezise un mare viitor. Și profesorul micului Verdi nu s’a înșelat. Cine n’a adipirat pe compozitorul operelor: Trovatore, Traviata, Vesperele siciliane, Rigoletto, Emani, etc.? Acum patru ani, Verdi a mai stîrnit odată o furtună în lumea muzicală : bătrînul octo­genar dărui lumei un juvaier. Opera sa Fal­staff a fost o sinteză a tuturor lucrărilor sale precedente; ea ne-a mai arătat odată pe Verdi, la apusul vieţei sale, grandios şi ti­tanic, răscolitor şi biruitor de suflete. Basse, GIUSEPPE VERDI Cine dăruieşte ? Ziarele palatis se publică cu multe laude un spanac al regelui către „iubitul său pre­şedinte, du consiliu“ prin care îi spune că dă 200.000 de lei pentru a se veni în aju­torul inundaţilor. Cînd ieşia în Monitor această scrisoare, ne a sosit din Paris ziarul Le Temps în care cetim o corespondenţă din Romînia. Prin această corespondenţă se explică pro­­veninţa acestor bani. Regele—spune ziarul parizian—a oferit celor trei medici ai lui Ferdinand un onorar de 50.000 lei. Medicii aui refuzat această sumă, fugind pe suveran să o verse în fondul pentru inundaţi, do­rinţă care s’a îndeplinit de rege; varsarea insa s’a făcut sub numele lui, de oare­ ce nu se vede ca să fi pomenit ceva de darul mărinimos al medicilor. O fi exactă ştirea ziarului Ls Temps? Lucrul este foarte verosimil, de oare­ ce co­respondentul acestui ziar este unul din oa­menii palatului şi deci în putinţă să ştie adevărul. Va să zică, în acest caz, regele s’a apu­cat să se mîndriască cu un dar pe care l’au făcut alţii, de oare­ce medicii afi refuzat o­­norariul, dar condiţionat, ca să se dea pen­tru nenorociţii inundaţi. E o datorie de cinste ca palatul să lă­­muriască acest lucru şi, în acelaşi timp, me­dicii sunt datori să vorbească. Ţara trebuie să ştie cui să mulţumiască: regelui ori celor trei oameni dezinteresaţi cari s’a fi gîndit la nenorocirea atîtor fa­milii. Sfinx. RUSII SI UNGURII Cunoscuta revistă franceză Revue des Re­vues publică un­ interesant articol al lui Raoul Chelard, intitulat Ruşii şi Ungurii. Deşi în a­­cest articol se exprimă păreri care pe de o­­parte debordează de maghiarofilizm, iar pe de alta de necunoştinţă— ca să nu zicem mai mult—a sentimentelor Românilor din regatul maghiar şi din cel independent, totuşi fap­tele politice şi destăinuirile conţinute în acest articol sînt aşa de importante, în­cît credem de datoria noastră ca să publicăm aci un re­zumat după dînsul. Se observă de cîţî­va ani— zice o apropiere continuă între Ruşi şi Unguri. Iniţiativa acestei apropieri se datoreşte Rb-Chilard­­ang 3E 3E D. PALADI Situaţia fostului matador sturdzist nu mai este de invidiat. Toată înrîuri­­rea sa în partid a scăzut, toată influenţa pe lingă D. Sturdza s’a evaporat. Un singur an de ministeriat a fost su­ficient pentru ca D. Paladi, gălăgiosul şi tribunul de altă­dată, să fie cu desă­vârşire demonetizat, omul s’a dat la fund şi, ce este maî trist, chiar protectorii săi din ajun s’au coalizat pentru ca să-l scu­funde. Seria nenorocirilor sale a început cu concediarea din minister. Cînd D. Stur­dza a revenit la guvern, nu s’a mai gîn­­dit la D. Paladi. Apoi a venit disgraţiarea fraţilor Că­­tuneanu, protejaţii matadorului. Unul din Cătuneni era prefect la Buzau, cel­ilalt era secretar general la domenii, dar amîndoi au fost înlocuiţi. In sfîrşit, a venit şi hiadul D lui Nico­­rescu, prefectul de Tutova. Aceasta în­semnează că D. Paladi e lovit chiar în judeţul sac. D. Nicorescu a fost ch­emat la Bucu­reşti şi somat să-şi dea demisia; în acelaşi timp, liberalii influenţi din Bîrlad au so­sit în Capitală şi cer cu inzistenţa în­locuirea D-lui Nicorescu. Este aproape sigur că D. Nicorescu va fi sacrificat. Dar e tot atît de sigur că D. Paladi, pentru a maî salva mă­car o parte din influenţa sa pierdută, va părăsi pe D. Nicorescu. stop. ROTATIVA NOASTRA Teassul tipografic „Gutenberg11. — Maşina de imprimat. Magina cu dublă reacţiune.—Rotativa. De alaltă­ieri, „Adevărul“ a început să fie tipărit cu o nouă maşină, şi anume cu o „ro­tativă“. Faptul în sine n'ar fi de natură să intereseze publicul, dacă acest nou chip da imprimare nu ar însemna ultimul pas făcut pînă acum în arta tipografică. Amintindu-ţi de teascul primitiv al lui Gutenberg, care dă­­­dea pe ceas cîte două-trei sute de foi impri­mate pe o singură parte, rima uimit azi cînd vezi tirajul de 12—24.000 de foi pe oră im- ,­primate, tăiate, numărate şi fâţuite. E o a- 3 devărată revoluţiune a presei moderne. Rota- 2 tiva se datoreşte progresului ziaristicei, ne­voi­ei de-a tipări în cel mai scurt timp numă­rul cel mai mare de foi. Pînă acum cinci-zeci de ani, se imprima tot cu vechiul și primitivul teasc inventat de Gutenberg. El consta în doua plăci de tucifie­ între cari se aşeza compozițiunea (zaţul). O manivelă apropia partea de sus de cea­­de jos, apăsa peste zaţul uns cu cerneală pe care se­­ punea o coală de hîrtie şi cu o a doua miş­care, pentru care trebuiau nişte muşchi pu­ternici, teascul era deschis şi foaia ridicată. Şi tot ast­fel cu a doua şi a treia foaie. A­­ceste cinci mişcări,—ridicarea teascului, pu­nerea hîrtiei, închiderea teascului, deschide­rea lui şi luarea hîrtiei, — plus ungerea cu cerneală a compoziţiei cereşti timp mult, iar tipărirea era imperfectă. In acel timp însă, cerinţele epocei erau mici, numărul cetitori­lor de ziare foarte restrîns şi acest chip de imprimare îndestulător. Progresul ziaristicei a făcut să se nască „maşina de imprimat“—presa mecanică de azi. Ea se datoreşte germanului König din Wurtz­­burg (Bavaria). Compoziţiunea este aşezată pe un postament, care se mişcă înainte şi înapoi; de­asupra lui trece un sul de luciu; printre acesta şi zaţ trece o foaie de hîrtie pe care o duce nişte şireturi; sulul apasă hîr­­tia pe compoziţiunea care e unsă cu cerneală de către nişte valuri de clei; coala de hîrtie este imprimată „pe o parte“, iar şireturile o scot afară din maşină. Maşina ordinară de imprimat (1200—1500 foi pa ceas, pe o faţă) Cu acest chip de imprimare se pot ob­ţine cu două maşini—una imprimînd pe o faţă şi alta pe cea­laltă fata — cel mult 1,500 de foî pe ceas. Cînd însă cerinţele pre­sei moderne cer ca într’o oră să se imprime nu 1,500 de foi, ci 15 pînă la 20,000, e na­tural ca sâ se fi căutat alte sisteme. Maşina cu dublă reacţiune „Marinoni“ (4000—5000 foî pe ceas, pe ambele feţe) O perfecţionare s-a obţinut prin maşina zisă „cu dublă reacţiune“, care dă patru pînă la cinci mii de foi pe oră şi care imprimă în acelaşi timp patru foi pe ambele părţi. Ea se datoreşte casei „Marinoni“ din Paris. Pînă în acest moment, „Adevărul“ a fost imprimat pe o asemenea maşină. Trebuia însă „ceva“ mai repede şi acest ceva a fost găsit în maşina zisă „rotativă“, inventată de englezul Nicolsohn şi perfecţio­nată de francezul Worms. Maşina rotativă cu ultimele ei perfecţionări atinge idealul cerut de ziaristica modernă în ceea­ ce priveşte celeritatea. Zaţul, în loc să rămînă ca înainte, este turnat în clişee de plumb curbe, cu cari se învălesc două cilindre cernăm­ite de valuri de clei şi printre cari trece o trîmbă de hîrtie care se desface dintr’an la- Teascul zis al lui „Gutenberg“ (2—300 fos pa ceas) Barnay-Barnato Ştirea că regele minelor, Barnay-Barnato, s’a sinucis a fost dusă de telegraf în toate părţile lumeii. Şi acest om, care stăpînia bursele cele mari în viaţă fiind, le-a stăpînit şi după moarte, căci Ştirea că s’a sinucis a produs o mare panică. Barnay-Barnato s’a născut la White­ Chapel, cel mai sărăcăcios cuartier al Londrei. Cariera și-a început-o ca clown într’un circ ambulant. Dar directorul acestuia o șterse într’o bună dimineaţă şi, în lipsă de alt angajament, Barnato începu să caute diamante, ocupaţiume în care norocul îl fa­­voriză cu deosebire. Cînd se descoperiră mai tîr­­ziu minele de aur din Transvaal, Barnato angajă tot capitalul său cumpărind păminturi în această ţară, organiză pentru exploatarea minelor de aur societăţi comerciale şi plasă acţiunile acestora pe piaţa londoneză. Ultimele speculaţiuni ţineaui pe Barnato în­tr’o vecinică surexcitaţie, care se crede a fi fost şi pricina sinucid­erei lui. Averea lui Barnato se evaluează la 250—300 de milioane. In orele cînd nu făcea operaţiuni financiare, scria opere dramatice. Blitz.

Next