Adevěrul, iunie 1897 (Anul 10, nr. 2846-2870)
1897-06-11 / nr. 2855
ANUL X No. 2855 Abonament® feosp la 1 și 15 aia fîa-oSro! luai !yi 1« pltue buSU* ®a an !bari ta lai; Ia itsraiaStata s*!tal Sau lBBl 13 o « aS ■ strai leal 8 • . » liu Numărul 10 bani jBdiți.'i ele seara Ia s&rem&tata 15 baal 3ă te ferești Romíne da euitt strein în eaaă ADMINISTRAŢIA iUnuulrl PS1MB. KAKOSI NAȚIONALE fTuLEPON No. SSJB II Director politie: ALEX. V. BELDIMAMU | _ „Jl ' MERCUR! li IUNIE 189? Anundiul ea jates#*® i%«al la JUtamniiintia si»aM lAtte pag» W . . I lai a.Sa kaal ] * a IEI iii ■ *»—i * » » ÎI . . . , . » 1^5 » I m nan amnSi da Ua9 ia Iaca roduo|i dia SOM Numărul 10 bani Ha iiMlp vechili 20 baaî INUNDATIILE DE LA GALATI SI BRAILA O dată cu ediţia de SEARA a „Adeverului“ de astăzi, cetitorii sunt rugaţi să reclame chioşcarilor şi vînzătorilor de ziare SUPLIMENTUL GRATUIT CU ŞTIRILE DE DIMINEAŢA.teresant, fiindcă el se petrece în ţara care a dat naştere constituţionalizmului, acolo unde tradiţiunile sunt nu numai respectate, dar şi raţionate, acolo unde cele două partide istorice n’au putut fi o ficţiune a legiuitorului, n’au fostprodusulunui «contract social», ci au izvorit numai din organizaţia naturală şi din nevoile publice. In ultimii ani, partidul liberal englez s’a aliat cu Irlandezii, cari cer sfărîmarea organizaţiei unitare a imperiului britanic, şi cu radicalii cei mai înaintaţi, de nuanţa Labouchere. Iar partidul torilor, partidul ereditarilor şi Lorzilor, partidul celei mai puternice aristocraţii a lumei s’a asociat cu liberalii moderaţi şi cu radicalii nuanţei Chamberlain. Şi, cu toate acestea, nimeni nu a îndrăznit să afirme că constituţionalizmul englez a devenit o ficţiune, ori că regimul parlamentar slăbite în Anglia. Din potrivă, această amovibilitate este privită cu încredere, căci ea dovedeşte puterile vitale ale partidelor politice, cari sunt încă destul de impresionabile pentru a percepe toate mişcările opiniunei şi a’şi asimila la timp ideile devenite indispenzabile. Insă acest subiect merită sa mai fie discutat. Const. Bacalbaşa, exprimate pin’acum. Susţine din convingere şi cu căldură ca specialiştii sa fie mai bine reprezintaţi în administrarea instituţiunilor speciale. Este un tînăr simpatic, muncitor, aşezat şi de mare viitor, bine cotat, care face încă ceva berbantlicuri fără să aibă alerul şi mal cu perdea. Semne particulare: crede în viitorul minelor la noi în ţară ca Turcii în Mahomet. Este prieten intim al actualului ministru de lucrări publice. II tot însura lumea de vre-o 3—4 ani cu toate fetele şi tot neînsurat rămînea. Acum însăi s’a înfundat. Sînt cîteva zile de cînd s’a logodit, cu D-ra Sarmisa Bilcescu, gentila şi inteligenta doctoră în drept. A pierdut mult din veselia şi glumele de altă dată, mi se pare de cînd cu Bărăganul, şi este spaima lui Grigore Ştefănescu et nie, cami la fiece succes al tînărului inginer scot cîte-o anonimă la adresa lui. Pri.siel, ceea ce se poate constata dintr’o întreagă serie de fenomene. Aşa sînt: articolele ziarelor ruseşti mai însemnate, mărturisirile bărbaţilor de stat ruşi—între cari şi aceea a generalului Ignatieff— prezenţa publiciştilor ruşi la Buda-Pesta şi, în sfîrşit, darul pe carel-a făcut ţarul muzeului unguresc, dîndu-i sabia lui Rakoczy Toate acestea dovedesc că o apropiere între Ungaria şi Rusia nu numai că e cu putinţă, ci că se întemeiază chiar pe o bază politică foarte sănătoasă. * Pe de altă parte, Chelard aminteşte că in Ungaria nu mai există un curent, rusofob care să evoce zilele de la Világos. Faţă cu părerile unora cari nu însemnează nimic, cad în cumpănă articolele atîtor ziare cari au vorbit aşa de simpatic despre imperiul ţarului cu ocaziunea întrevederea monarchilor Rusiei şi Austro-Ungariei la St. Petersburg. Apropierea dintre Rusia şi Austria se va menţine şi întări. Ea a început să dea şi roade. Aşa, de pildă, s’a putut observa o influenţă bine-făcătoare pe vremea tulburărilor greceşti. * Apropierea dintre Ruşi şi Maghiari se manifestează şi în politica internă a Ungariei. Se observă astăzi deja o scădera a mişcăreî şoviniste a naţionalităţilor din acest stat. Slavii şi Romîniî, cari nu urmăresc acelaşi ţel, ci adesea ţeluri diametral opuse, s’au liniştit şi recunosc autoritatea coroanei sfîntului Ştefan. înţelegerea dintre Austro-Ungaria şi Romînia a liniştit pe Romînia din Transilvania; înţelegerea cu Ruşii va avea, fără îndoială, o influenţă calmantă asupra Slavilor monarchia şi va provoca astfel moartea panslavismului în ambala state. Acest rezultat dorit este nu numai în interesul Rusiei şi al Austriei, ci şi în interesul păcei europene. Gal. \Xt«K&r Diviziunea partidelor E un fapt incontestabil că partidele noastre politice, cele două partide de guvernămînt, cad în sfărîmare. Nici partidul liberal, nici partidul conservator nu mai au coheziunea de altă dată, disciplina s’a slăbit, autoritatea şefilor a scăzut, organizaţia unitară nu se mai poate menţine. Unii vor să vadă în această întîmplare o cauză de slăbire a regimului parlamentar, unii merg şi mai departe declarînd că regimul nostru politic a devenit o ficţiune. Aceasta e o mare eroare. Partidele politice, ca oricare organizat, nu pot avea o durată fără sfîrşit. Un partid politic se naşte dintr’o trebuinţă publică, trăieşte atîta timp cît societatea are nevoie de serviciile sale şi moare atunci cînd rolul sau a fost îndeplinit. In Romînia, cele două partide, partidul liberal şi partidul conservator, s’at născut în urma revoluţiei de la 1848. Fiecare reprezintă o tendinţă, un curent de idei şi o doctrină filozofică, prin urmare aceste partide aveau raţiune de a trăi atîta vreme cît motivele cari au provocat mişcarea revoluţionară ar fi subzistat încă. De asemenea era firesc ca cele două partide să se resimtă în ziua în care programul patruzecioptist ar fi fost îndeplinit; rivalitatea de idei dintre liberali şi conservatori înce£înd, existenţa actuală a celor două partide devenia un anachronism. Slăbiciunea partidelor noastre nu însemnează numaidecît neputinţa absolută a regimului reprezintativ, ea însemnează numai trebuinţa pentru partidele cele mari de a se reorganiza pe alte baze, de a’şi asimila elemente noui, de a’şi reînoi programele, adică de a dobîndi din nou dreptul la viaţă. O tendinţă de asemenea natură s’a observat încă de mult. Liberalii lui Ion Brătianu au căutat multă vreme să se apropie de conservatorii D-lui Carp, iar partidul conservator nu s’a sfiit să se alieze o dată cu liberalii vernescani și altă dată cu gruparea radicală. Această nevoie manifestată a partidelor de guvernămînt de a’și apropia elemente din afară, de a fuziona cu grupări tinere are o mare asemănare cu trebuinţa organizmelor animale de a-şi asimila un sînge străin şi viguros. Amestecul grupărilor politice va da, infailibil, aceleaşi rezultate fericite ca şi amestecul raselor. Fenomenul acesta, adică nestabilitatea partidelor şi mobilitatea fundamentului lor, se observă nu numai la noi unde regimul constituţional poate fi privit ca «o ficţiune», dar în ţări clasice, precum e Anglia. In Anglia, bătrînul, clasicul, în adevăr istoricul partid conservator, acela care se reazămă pe tradiţii, pe recunoştinţa istoriei, pe o Cameră ereditară şi pe mai multe secole, a fost nevoit în ultimele vremuri să fuzioneze cu o mică grupare liberaloradicală, condusă de către ducele de Devonshire şi de către D. Chamberlain. Cazul din Anglia este cel mai in Politică asteraă Mitiţă Sturdza a găsit cheia echilibrului european: să se dea pe mîna Turcilor ca în tinereţe. Vorbind cu un ziarist din America, Mitiţă şi-a expus programul sau politic : „1. Să rămiîe fidel Turciei ; „2. Să se ţie de coada regelui Carol, a preşidenţiei consiliului şi, ce este mai grav, să se ţie şi de coada sultanului. „ Să mînînce fript ,pe D. Aurelian. In America aceste declaraţiunî au făcut o mare senzaţiune, iar Americanii, cetind declaraţiunile anti-ruseşti ale primului nostru ministru, se aşteaptă ca războiul ruso-romîn să izbucniască dintr’un moment într'altul. De aceea presa din New-York a hotărit să trimeată pe teatrul războiului un... medic alienist. Vax. C. Alimăneşteanu Constantin Alimăneşteanu, născut în comuna Alimăneşti-Olt la 1865 Septembrie 27, a făcut clasele primare la Slatina, gimnastul la Craiova, liceul la St. Sava Bucureşti şi şcoala de mine din Paris. A fost student distins şi băiat tivilichiu. Ca mai puţini dintre ai noştri la Paris, a „mişcuit utile dulci“, căci, de la natură fiind bine înzestrat, a putut să-şi permită luxuri pe care alţii le-ar fi plătit şi le plătesc scump. întors în ţară la 1801, a intrat în serviciul D-lui Saligny, secţia din care face parte şi actualul ministru de lucrări publice I. Brătianu. De acolo a fost detaşat la ministerul domeniilor, unde se găseşte şi azi—nu se ştie însă pînă cînd, căci straşnic doreşte să se emancipeze de bugetul statului şi să intre în industria privată. La domenii a fost mîna dreaptă a D-lui P. Carp în legea minelor şi a celorlalţi miniştri în ce priveşte chestiunile miniere. A lucrat şi lucrează neîncetat ca să pună în evidenţă bogăţiile noastre minerale şi ca să organizeze serviciul minelor. A făcut rapoarte despre cari am vorbit la timp în ziarul nostru, şi prin cari s’a arătat că nu e funcţionar, ci om de meserie şi care ştie ce vrea. Destăinuirile din ele i-au adus laude şi elogii bine meritate, dar î-au cretat şi inimici neîmpăcaţi. A feştelit-o de tot cu Bărăganul şi spele lui. Nu este înregimentat în nici un partid, este însă mai mult socialist radical, după părerile public Depeşi din Italia ne-au adus trista ştire că bătrînul maestru Verdi e grav bolnav. Alte depeşi dezmint această ştire şi, pe cît de mare fusese consternarea produsă de cea d’întrî, pe atît de mare fu bucuria pricinuită de a doua. însăşi Camera italiană a dat dovadă de marele vit.iresc« poartă marelui muzicant, primind cu ovaţii ştirea, anunţată de preşedinte, că Verdi nu ebolnav. Giuseppe Verdi s’a născut la 27 Septembrie 1813, în Roncole, un mic sat de lingă Busento. Primele studii de muzică le-a făcut la un organist obscur din satul sau, care-i prezise un mare viitor. Și profesorul micului Verdi nu s’a înșelat. Cine n’a adipirat pe compozitorul operelor: Trovatore, Traviata, Vesperele siciliane, Rigoletto, Emani, etc.? Acum patru ani, Verdi a mai stîrnit odată o furtună în lumea muzicală : bătrînul octogenar dărui lumei un juvaier. Opera sa Falstaff a fost o sinteză a tuturor lucrărilor sale precedente; ea ne-a mai arătat odată pe Verdi, la apusul vieţei sale, grandios şi titanic, răscolitor şi biruitor de suflete. Basse, GIUSEPPE VERDI Cine dăruieşte ? Ziarele palatis se publică cu multe laude un spanac al regelui către „iubitul său preşedinte, du consiliu“ prin care îi spune că dă 200.000 de lei pentru a se veni în ajutorul inundaţilor. Cînd ieşia în Monitor această scrisoare, ne a sosit din Paris ziarul Le Temps în care cetim o corespondenţă din Romînia. Prin această corespondenţă se explică proveninţa acestor bani. Regele—spune ziarul parizian—a oferit celor trei medici ai lui Ferdinand un onorar de 50.000 lei. Medicii aui refuzat această sumă, fugind pe suveran să o verse în fondul pentru inundaţi, dorinţă care s’a îndeplinit de rege; varsarea insa s’a făcut sub numele lui, de oare ce nu se vede ca să fi pomenit ceva de darul mărinimos al medicilor. O fi exactă ştirea ziarului Ls Temps? Lucrul este foarte verosimil, de oare ce corespondentul acestui ziar este unul din oamenii palatului şi deci în putinţă să ştie adevărul. Va să zică, în acest caz, regele s’a apucat să se mîndriască cu un dar pe care l’au făcut alţii, de oarece medicii afi refuzat onorariul, dar condiţionat, ca să se dea pentru nenorociţii inundaţi. E o datorie de cinste ca palatul să lămuriască acest lucru şi, în acelaşi timp, medicii sunt datori să vorbească. Ţara trebuie să ştie cui să mulţumiască: regelui ori celor trei oameni dezinteresaţi cari s’a fi gîndit la nenorocirea atîtor familii. Sfinx. RUSII SI UNGURII Cunoscuta revistă franceză Revue des Revues publică un interesant articol al lui Raoul Chelard, intitulat Ruşii şi Ungurii. Deşi în acest articol se exprimă păreri care pe de oparte debordează de maghiarofilizm, iar pe de alta de necunoştinţă— ca să nu zicem mai mult—a sentimentelor Românilor din regatul maghiar şi din cel independent, totuşi faptele politice şi destăinuirile conţinute în acest articol sînt aşa de importante, încît credem de datoria noastră ca să publicăm aci un rezumat după dînsul. Se observă de cîţîva ani— zice o apropiere continuă între Ruşi şi Unguri. Iniţiativa acestei apropieri se datoreşte Rb-Chilardang 3E 3E D. PALADI Situaţia fostului matador sturdzist nu mai este de invidiat. Toată înrîurirea sa în partid a scăzut, toată influenţa pe lingă D. Sturdza s’a evaporat. Un singur an de ministeriat a fost suficient pentru ca D. Paladi, gălăgiosul şi tribunul de altădată, să fie cu desăvârşire demonetizat, omul s’a dat la fund şi, ce este maî trist, chiar protectorii săi din ajun s’au coalizat pentru ca să-l scufunde. Seria nenorocirilor sale a început cu concediarea din minister. Cînd D. Sturdza a revenit la guvern, nu s’a mai gîndit la D. Paladi. Apoi a venit disgraţiarea fraţilor Cătuneanu, protejaţii matadorului. Unul din Cătuneni era prefect la Buzau, celilalt era secretar general la domenii, dar amîndoi au fost înlocuiţi. In sfîrşit, a venit şi hiadul D lui Nicorescu, prefectul de Tutova. Aceasta însemnează că D. Paladi e lovit chiar în judeţul sac. D. Nicorescu a fost chemat la Bucureşti şi somat să-şi dea demisia; în acelaşi timp, liberalii influenţi din Bîrlad au sosit în Capitală şi cer cu inzistenţa înlocuirea D-lui Nicorescu. Este aproape sigur că D. Nicorescu va fi sacrificat. Dar e tot atît de sigur că D. Paladi, pentru a maî salva măcar o parte din influenţa sa pierdută, va părăsi pe D. Nicorescu. stop. ROTATIVA NOASTRA Teassul tipografic „Gutenberg11. — Maşina de imprimat. Magina cu dublă reacţiune.—Rotativa. De alaltăieri, „Adevărul“ a început să fie tipărit cu o nouă maşină, şi anume cu o „rotativă“. Faptul în sine n'ar fi de natură să intereseze publicul, dacă acest nou chip da imprimare nu ar însemna ultimul pas făcut pînă acum în arta tipografică. Amintindu-ţi de teascul primitiv al lui Gutenberg, care dădea pe ceas cîte două-trei sute de foi imprimate pe o singură parte, rima uimit azi cînd vezi tirajul de 12—24.000 de foi pe oră im- ,primate, tăiate, numărate şi fâţuite. E o a- 3 devărată revoluţiune a presei moderne. Rota- 2 tiva se datoreşte progresului ziaristicei, nevoiei de-a tipări în cel mai scurt timp numărul cel mai mare de foi. Pînă acum cinci-zeci de ani, se imprima tot cu vechiul și primitivul teasc inventat de Gutenberg. El consta în doua plăci de tucifie între cari se aşeza compozițiunea (zaţul). O manivelă apropia partea de sus de ceade jos, apăsa peste zaţul uns cu cerneală pe care se punea o coală de hîrtie şi cu o a doua mişcare, pentru care trebuiau nişte muşchi puternici, teascul era deschis şi foaia ridicată. Şi tot astfel cu a doua şi a treia foaie. Aceste cinci mişcări,—ridicarea teascului, punerea hîrtiei, închiderea teascului, deschiderea lui şi luarea hîrtiei, — plus ungerea cu cerneală a compoziţiei cereşti timp mult, iar tipărirea era imperfectă. In acel timp însă, cerinţele epocei erau mici, numărul cetitorilor de ziare foarte restrîns şi acest chip de imprimare îndestulător. Progresul ziaristicei a făcut să se nască „maşina de imprimat“—presa mecanică de azi. Ea se datoreşte germanului König din Wurtzburg (Bavaria). Compoziţiunea este aşezată pe un postament, care se mişcă înainte şi înapoi; deasupra lui trece un sul de luciu; printre acesta şi zaţ trece o foaie de hîrtie pe care o duce nişte şireturi; sulul apasă hîrtia pe compoziţiunea care e unsă cu cerneală de către nişte valuri de clei; coala de hîrtie este imprimată „pe o parte“, iar şireturile o scot afară din maşină. Maşina ordinară de imprimat (1200—1500 foi pa ceas, pe o faţă) Cu acest chip de imprimare se pot obţine cu două maşini—una imprimînd pe o faţă şi alta pe cealaltă fata — cel mult 1,500 de foî pe ceas. Cînd însă cerinţele presei moderne cer ca într’o oră să se imprime nu 1,500 de foi, ci 15 pînă la 20,000, e natural ca sâ se fi căutat alte sisteme. Maşina cu dublă reacţiune „Marinoni“ (4000—5000 foî pe ceas, pe ambele feţe) O perfecţionare s-a obţinut prin maşina zisă „cu dublă reacţiune“, care dă patru pînă la cinci mii de foi pe oră şi care imprimă în acelaşi timp patru foi pe ambele părţi. Ea se datoreşte casei „Marinoni“ din Paris. Pînă în acest moment, „Adevărul“ a fost imprimat pe o asemenea maşină. Trebuia însă „ceva“ mai repede şi acest ceva a fost găsit în maşina zisă „rotativă“, inventată de englezul Nicolsohn şi perfecţionată de francezul Worms. Maşina rotativă cu ultimele ei perfecţionări atinge idealul cerut de ziaristica modernă în ceea ce priveşte celeritatea. Zaţul, în loc să rămînă ca înainte, este turnat în clişee de plumb curbe, cu cari se învălesc două cilindre cernămite de valuri de clei şi printre cari trece o trîmbă de hîrtie care se desface dintr’an la- Teascul zis al lui „Gutenberg“ (2—300 fos pa ceas) Barnay-Barnato Ştirea că regele minelor, Barnay-Barnato, s’a sinucis a fost dusă de telegraf în toate părţile lumeii. Şi acest om, care stăpînia bursele cele mari în viaţă fiind, le-a stăpînit şi după moarte, căci Ştirea că s’a sinucis a produs o mare panică. Barnay-Barnato s’a născut la White Chapel, cel mai sărăcăcios cuartier al Londrei. Cariera și-a început-o ca clown într’un circ ambulant. Dar directorul acestuia o șterse într’o bună dimineaţă şi, în lipsă de alt angajament, Barnato începu să caute diamante, ocupaţiume în care norocul îl favoriză cu deosebire. Cînd se descoperiră mai tîrziu minele de aur din Transvaal, Barnato angajă tot capitalul său cumpărind păminturi în această ţară, organiză pentru exploatarea minelor de aur societăţi comerciale şi plasă acţiunile acestora pe piaţa londoneză. Ultimele speculaţiuni ţineaui pe Barnato într’o vecinică surexcitaţie, care se crede a fi fost şi pricina sinuciderei lui. Averea lui Barnato se evaluează la 250—300 de milioane. In orele cînd nu făcea operaţiuni financiare, scria opere dramatice. Blitz.