Adevěrul, ianuarie 1898 (Anul 11, nr. 3045-3072)

1898-01-15 / nr. 3057

g*«.s Ediţia de seară Anul XT, No. 305T Abonamente încep u­t și 15 ale fle­o&rel lanf si ae pl&teec Înaintea Un an In terft 30 lei, in străinătate 601« Bone luni 15 « m u 25 m Trei luni * •» •» •1 13 » Numărul IO Bani In străinătate ÎS Bani Ft­e­d­a­c­ţ­i­a MBAGh­l «ANCEINAŢIONALE (TELEFON Ho. 25). I Director politic : ALEX. V. BELDIMANU A­d­­m­inistra­tarn. M te­lwe$d­ Komin« de culți strein in eenă V» Alexandra Joi 15 Taniarie 1898 Anuneiurl •• primesc direct le Administrația statului Lini» pagina VI-» .... lei 0.80 bant u • ••••*» 8. n n - IV.».............a. n Id un mare număr de linii se fac rsdaottj din tarif * Numărul IO Bau^. —... I Un num&r vechiü 20 bafflpj&l 1 ii PAS­AGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON Ne. as). Manopera trataiiw©i®r 6 pagini LA FIE­CArlE EDIȚIE ^ bfirşitu! IratBilislar Negocieri­i dintre liberali au avut întocmai concluzia pe care am prevăzut-o. Lucrurile s’au desfăşurat in ordinea ior naturală, n a fost nici o abatere de la logică şi, era de prevăzut, d. rămas stă­precum Gogu Cantacuzino a priul situaţiuneî. Situaţi­unea sa limpezit intru cit­va, dar nu s’a limpezit încă destul şi, dacă nu s’a limpezit definitiv, cauza este tot grupa­rea drapelistă. Trebuie s’o spunem, cu re­gret, dar trebuie s’o spunem : dintre amindouă taberile libe­rale, aceea care se prezintă mai sfiicioasă, mai puţin hotărită, mai puţin sinceră, este grupa­rea de la «Drapelul». Dincolo, la guvern, este o voinţă, poate chiar mai multe voinţe, dincolo, la «Drapelul», este destulă in­teligenţă, mult talent, dar vo­inţă­ de joc. Acesta-i singurul motiv pentru care gruparea drapelistă nu sa putut impune mai mult, cu toate talentele, cu toate inteligenţele ce conţine. Dacă trapeliştii ar fi fost mai energici, dacă ar fi stabilit cu hotărire aceea ce voesc, dacă s’ar fi unit sincer cu d. Fleva, dacă s’ar fi despărţit franca­­mente de elementele indoioase , la d-nii Tache Giani, Petre Gră­­dişteanu şi cei­lalţi, de sigur că pina acuma drapeliştii ar fi fost mult mai departe. Politica de şovăială, pretinsa politică de prudenţă şi de înaltă tactica, o fi avind avantagiile ei, însă in cazul special s’a dove­dit a fi fost fără eficacitate. Dra­­peliştii au­ crezut că sint foarte dibaci dacă menajează pe toţi indoioşii, pe aceia dintre mem­brii lor, destul de bine cunos­cuţi ca sturdzişti deghizaţi, cu toate acestea i-au menţinut în grupare şi i-au­ reţinut numai pentru ca să le paralizeze ho­­tărîrile. Dacă cei de la «Drapelul» ar fi procedat cu mai multă băr­băţie, nu s’ar fi lăsat ocazia d-lui Tache Giani ca să pronunţe discursul din şedinţa intimă de la Senat, in orî-ce caz i s’ar fi ridicat posibilitatea de a vorbi ca un fost drapolist, indignat de pretenţiunile d-lui Lascar. Trecutul să slujească de lec­ţie pentru viitor. Ori ce ar spune d. Sturdza, gru­parea drapelistă conţine multe şi foarte bune elemente tinere inteligente, competente pentru guvern, aşa că este mai mare păcatul ca toţi oamenii aceştia să se piardă graţie unei neîn­ţelese lipse de voinţă. Momentul este astăzi mai fa­vorabil ca ori­cind. Drapeliştii să se unească sincer şi defini­tiv, dar sincer şi definitiv cu d. Fleva şi să pornească cu hotă­rire în contra guvernului. O a­­semenea atitudine se impune cu atit mai mult, cu cit emisarii ministerului mişună şi acuma împrejurul d-lui Fleva, îi fac tot felul de propuneri, voind să stabilească cum că in tot cur­sul tratativelor cu guvernul, dra­ peliştii n’au dat nici o impor­tanţă directoru ai «Dreptăţei». Acuma guvernul se află în­tr’o stare disperată şi nu e de mirare că poartă cu vorba pe d. Fleva ; momentul pentru gu­vern este ca să poarte cu vorba pe toată lumea, să făgăduiască de toate şi la toţi, căci nici o dată nemulţumirea printre li­berali n’a fost mai mare. Com­plectarea ministerului cu d. Faliade a pus virf la toate Astăzi cabinetul a rămas în aer, a rămas fără sprijinul d-lui Stă­­tescu, fără sprijinul d-lui Fleva, fără sprijinul d-lui Aurelian, fără sprijinul d-lui Epurescu Un singur noroc a dat peste d. Sturdza , a recăpătat pe d. Tache Giani! Const. C Bacalbașa. 1\ Brătoșanu. Mare proprietar din Romtmail, fost ma­gistrat și deputat în cel opt urii de guvern conservator. . E chemat pentru azi ca martor in pro­cesul Lahavary-FiUpescu. ■ft.-««.) A fost reprezentant al cărei la Vienu și in alte părți. In timpul guvernului conservator a fost senator, ales la Ploești. In duelul Filîpescu-hahovary a fost la început martorul cel din urmă, dar s’a re­tras, fiind contra c­ire­i pe teren. KATIBA POLITICA Doianu Balada Cabinetul s’a cîrpit, dar ce cîrpeală ? S’a cîrpit aşa de bine, in­cit îţi vine să-­l cîr­­peştî de zece ori la o zi. Domnu Paladu, devenit acum­a salvatorul situaţiunei, are, în trecutul s­in ilustru, o mulţime de lapte strălucite, cari trebuesc reamintite. O dată, Paladu, fiind poftit la balul Cur­­ţi­i, a avut ghinionul să-­şi cumpere cipioi noul de lac şi cu bizeţuri. La un moment dat, ciolanele matadorului încingîndu-se, şi gheaţa din stingă supărîndu’l la bătături, ma­tadorul o scoase cu discreţie, apoi, sco­­ţînd şi bazmaua cu portretul prinţului moş­tenitor şi parfumaţii cu opoponax d’al lui domnu Alexandriu, începu sâ-şi facă vînt la picior. Altă­dată, domnu Paladu fu poftit la o masâ a palatului. Din întîmplare, la masă se găsea şi un rasol ca ciolan, asupra că­ruia fostul ministru al abdomenelor puse ochiul țintă. Apoi îl luă hotărît cu dreapta, întinse brațul stîng, strînse pumnul și în­cepu să lovească cu dreptul peste stîngul, pentru ca să iasă măduva. Toată masa regală se opri în loc pentru a privi minunea minunilor. Matadorul iz­buti să scoată o mare halcă de măduvă, o sără și o piperă repede, ca să nu se ră­cească, apoi — delicat ciun­e din natură — întinse şi mai repede farfuria către da­me, zicînd cu un zîmbet fermecător: „Luaţi de grabă că se sleieşte !“ De atunci inovaţia piciorului a fost trecută de urgenţă, în codul manierelor e-Vax. V­ăcărescu Fost maior în cavalerie—colonel in re­­servă—a scris istoria războiului de la 1877. Procesele loi Zola La Juraţi.— Şedinţă publică.—La poliţia corecţionalâ. Neapărat că un mare eveniment se a­­propie în Franţa. Afacerea Dreyfus a de­venit afacerea Zola, şi Zola prezentîndu-se ca să fie judecat de civili, aceasta însem­nează că procesul ex-capitanului Dreyfus, că procesul lui Esterhazy, că însăşi justi­ţia militară va fi judecată de civilişti, de cetăţeni fără spadă şi uniformă. Că Zola va fi judecat numai pentru a­­numite pasagii, aceasta nu însemnează ni­­mic. Marele romancier va şti să expună cestiunea întreagă, şi sentinţa, nu special aceea a juraţilor, ci sentinţa lumei întregi, care va cunoaşte amănuntele dezbaterilor, va fi zdrobitoare pentru justiţia militară şi iezuitică.* Guvernul, iezuiţii şi monarchiştii au mare teamă de Zola. Dovadă pentru aceasta este faptul că toţi generalii acuzaţi n'au­ avut curajul să vie să se apere, ci au lasat ca acuzările lui Zola să rămînă în picioare.. Mai multă dovadă pentru aceasta este însă faptnd că cei trei experţi acuzaţi că s'au exprimat, călcîndu-şi conştiinţa, l'au citat pe Zola înaintea poliţiei corecţionale, unde proba cu martori nu se permite. Dedictul comis de Zola, însă, nu poate fi judecat de poliţia corecţională, ci numai de juriu. Iată deci că cei trei experţi, la rîndul lor, saft vor trebui să vină la juraţi, sau vor râm­înea compromişi pentru toată viaţa lor. «• E discutabil poate faptul dacă Dreyfus e vinovat sau nu. Fapt este însă, că s’au co­mis atit­ea iregularităţi in judecarea pro. «­­sului Dreyfus, nu cu­ tot ce are Franţii mai de frunte și mai luminat se asociază la pro­testul lui Zola... Pe lingă Yves G­uyot, Anatole France, mai avem de înregistrat acum nume ca Fre­deric Passy, Francisque Sarcey, şi alte sute şi chiar mii de profesori, agregaţi, oameni de ştiinţă şi publicişti ale cărora nume fi­gurează zilnic alături de sute şi mii de funcţionari, muncitori, foşti militari, pe li­stele publicate în ziarul „Aurore“. După cum se vede, protestul şi procesul lui Zola dau loc la o colosală demonstra­­țiune pentru dreptate, care singură mai poate acoperi marea nedreptate ce s’a co­mis, și care singură va salva poate onoa­rea veacului în care trăim... Bol. I. Gradişteanu D. I. Grădişteanu a fost preşedinte al Ligei, tit al căreia comitet e şi acum mem­bru. Deputat conservator, are multă in­fluenţă în R.­Sărat. Figurează ca martor in procesul Amirul N. Filipescu. Tratativele Dim. Sturdza. —Va să zică, ne îm­păcăm... dar... Aurelian. — Interesele partidului cer să sfîrşim­ o luptă fratricidă... dar... cu condiţiune... Dim. Sturdza. — Fireşte, fireşte... vă primim în minister, conducem parti­dul împreună... dar... iarăşi cu o condi­­ţiune... ca să mă lăsaţi tot pe mine să-l conduc. Aurelian. — Să-l conducem cu toţi... şi d-ta şi noi..., şi noi şi d-ta... dar cu o mică rezervă: să ne daţi ministe­rul de interne... Dim. Sturdza.. — Toate concesiunile sunt dispus a le face... se înţelege însă, că ne veţi permite a le discuta şi a ne pune şi condiţiunile noastre, Aurelian.—Şi politica externă ar tre­bui să o avem în vedere cu toţii, aşa în... Dim. Sturdza. — Se înţelege, totul... totul, cu condiţiunea ca... Aurelian. — Atunci pacea este fă­cută... I Dim. Sturdza* — Făcută,„ dar cu rezerve. Aurelian. — Cari rezerve?... să le dis­cutăm... Dim. Sturdza. — Mici, foarte mici, I uite: ee conduc guvernul și partidul, am ministerul de externe și acel de interne; pe lîngă aceste, patru portofoliurî... și restul, întreg restul, vi-’l dau— vi-’l concedăm, vedeți cît sînt de conciliant.. Aurelian. — Noi, de asemenea, nu sîntem mai puțin concilianți. Ce cerem de altmintrelea ? O bagatelă : conducerea par­tidului, a politicei externe, ministerul de interne și trei portofoliurî... Dinu. Sturdza. — Apoi cereți tocmai ceea ce nu putem noi da... Aurelian.—Şi d­v ne daţi ceea ce noi nu putem primi... Dim. Sturdza. — Nu vedeţi că du­ceţi partidul la groapă !... Aurelian. — Nu vezi, că l’ai îngro­pat deja !... Dim. Sturdza. — Trădătorilor! Aurelian. — Incapabililor !... (Ambii mesageri sar la bătaie, se zgirie, se trîntesc la pământ,, pe cînd partidul aşteaptă cu gura căscată îm­păcarea). Fonograf. Se poate spune că iu Camera nu e nici un conservator. Ba, d. Tache Ionescu nici nu se sinchiseşte ca să se întoarcă de la Londra. Fleviştii şi drapeliştii Fleviştii şi drapeliştii se ocupă mai mult să se tragă pe sfoară intro ei, de cit să facă dificultaţî­ guvernului. Fleviştii aşteapta ca să înceapă ata­cul contra guvernului drapeliştii. «Destul au luat toţi castanele cu mâinile noastre, să lupte şi d-lor!» Acestea sint cuvintele pe cari le spun fleviştil­or! de cite ori sint întrebaţi. •— Dar d­v. de ce tăceţi ? —Drapeliştii cari incă nu sint decişi s o rupă cu desâvirşire cu guvernul, vor să se servească de flevişt. El imping pe aceştia să facă guvernului situaţia grea şi să-l silească ast­fel să cedeze drapeliştilor. Se inţelege că ei se feresc să atace guvernul, pentru ca să nu fie­­imposi­­bilă impacarea cu guvernul. Manopera, tratativelor Şi guvernul, care vede acest joc al ostor douâ grupări adverse, stă la plndă şi îndată ce i se pare că ele sunt pe punctul de a se înţe­lege şi a începe c­­opania împreună In contra sa, începe cu unul din grupuri tratative de împăcare. Aşa lucrează guvernul de un an şi tactica aceasta i-a reuşit perfect. Alaltăieri a încetat tratativele cu drapeliştii şi p pentru-$să se te­me a cum că drapeliştii vor face concesii fleviştilor şi vor începe lupta împreună, imediat d. Dim. A. Sturdsa a pus pe d-nii Giani şi Baca să înceapă tratative cu d. Eleva. Din această pricină nu s’a dis­cutat încă la Caraera, retragerea d-nui Djuvara din minister. Dra­peliştii cereau ca un n­avist să in­terpeleze guvernul, iar reviştii au răspuns: „Dar de ce nu Interpelaţi dum­neavoastră» Tactica grupurilor liberale şi a conservatorilor din Cameră a re­dus adunarea la cea mai tristă si­tuaţie. Rep. CARNETUL MEU Col. Georgescu Se ştie ca a­i colonel Georgescu joacă un rol însemnat in procesul Lahovary-Fi­­lipescu. Unii susţin că d-sa a pus sala la dispoziţia duelanţilor, d-sa neagă insă a­­cest lucru. In ori­ ce caz, Asa va da inte­resante amănunte cu privire la acest duel,­ de aceea a şi fost citat ca martor in pro­cesul ce se judecă astăzi. Tache Ionescu Fostul ministru de instrucţie in ultimul minister L. Catargiu. Acum e deputat, ales la Romanaţi. Figu­rează în procesul Aiul Filipescu ca mar­tor. CULISELE POLITICE Manopera tratativelor Camerele s’au redeschis de două zile, un ministru nou a luat loc pe banca ministerială, s’a ţinut şi o consfătuire intimă a majorităţilor guvernamentale. Cu toate acestea, nici in Camera, nici în Senat nu s’a spus un singur cuvint măcar asupra acestor evenimente po­litice. Cazul este caracteristic şi e deci in­teresant să aratam adevărata situaţie a grupurilor politice din Cameră. Tactica conservatorilor Conservatorii au luat hotărirea ca să nu se amestece în nici o discuţie asupra situaţiei politice, de­oare­ce intervenţia lor ar putea să grăbească împăcarea beligeranţilor liberali. E vorba tot de vechea fabulă a lui Orele cu cei doi clini ce se luptau intre ei şi cari s’au împăcat imediat ce au văzut lupul. Şi, din acest motiv, conservatorii s'au anihilat benevol cu desăvârşire. Şcoală de opera Debutul Nuovinei, după cel al d-nei Darclée, a fost cât se poate de in­structiv. Nu că ar avea raţiune o compa­raţie intre aceste două artiste, a­­ceasta nu. Darclée şi Nuovina sunt două individualităţi artistice, cari nu pot fi apreciate luând pe una drept unitate de măsură pentru cea­l­alta; amândouă trăesc două fiinţe artistice distincte, de sine stătătoare. O observaţie insă, e de făcut o ob­servaţie de un interes capital, cred, pentru rudimentul de operă naţională ce avem. Darclée posedă o voce, aproape fe­nomenală, mai că n'o mai poate stă­pâni . Nuovina posedă o voce mică — ei bine, cunoscătorul nu ale cântului dramatic, va resimţi, şi la auzul u­­neia şi a celei­lalte, emoţiuni dife­rite, dar egal de superioare. Cu vocea asta mică, Nuovina face minuni—şi e o mare satisfacţie să vezi cum artista, cu o rafinărie mu­zicală, cu un accent dramatic, cu un gest de o clipă, învinge natura rebelă şi trece singură şi triumfătoare la efectul de artă, la emoţ­iune. E aci tocmai răzbunarea artei a­­supra naturei, care adesea işi face o crudă plăcere din a tăia drumul spre emoţiunile artistice. Exemplul Nuovinel a fost hinc­ec­­nit pentru a ne arăta, in chip fra­pant, ce poate o excelentă şcoală d­e operă. Una înseamnă a absolvi o şcoală de canto şi alta înseamnă a absolvi şi o sistematică şi serioasă şcoală de operă. Or, cântăreţii şi cântăreţele noas­tre de operă sunt aproape cu toţii absolvenţi ai clasei de canto de la conservator—şi atâta tot. Fireşte, cu atâta pregătire poţi ajunge un bun cântăreţ de muzică religioasă, poate chiar un bun concertist — nici­odată insă, un cântăreţ de operă. Un cântăreţ de muzică religioasă sau de concert, foarte cu greu se poate dispensa de o mare întindere de voce —o perfectă şcoală de operă, cu spe­ciale cursuri de dicţiune şi mimică dramatică, poate insă duce o voce mică la efecte culminante de artă. Nuovina e o reprezentantă autori­zată a acestei din urmă şcoli. E. D. P. Orașm­ort. — Ultima dramă a lui Gabri­ele d'Annunzio. — Cel mai mare romancier și literat al Italiei, simpaticul decadent Gabriele d A­­nnunzi­o, es­te acum on vogue la Paris. Uitată o vremea, nu depărtată, cind ziarele metropolei l’au acoperit cu cele mai dureroase imputări, cind au încercat să-i dovedească, despre cele mai frumoase romane ale sale, că sunt copiate, plagiate şi traduse in italieneşte, după lucrările marilor autori ai repu­­blicei... Gabriele d’Annunzio este la or­dinea zilei, şi, după Eleonora Duse, compatrioata sa, el dă tonul teatrului francez... Cea din urmă, cea mai nouă modă esta reîntoarcerea la drama antică. Ga­briele d’Annunzio a adus-o din ultima sa călătorie in Grecia, unde vederea anticelor cotaţi, a rămăşiţelor splen­didei civilizaţiuni eline, i-a umplut şi sufletul şi inima, şi a reinoit intr­insul, urmaşul Romei, spiritul antic. Aceasta este geneza ultimei drame a lui d Annunzio, «Oraş mort», care se va da in curind la teatrul «Renaissance» din Paris, cu Sarah Bernhardt in rolul principal. Fundul vechei capitale a lui Agamem­non, «oraşul mort», este locul in care se petrece noua drama antică. In acest loc s au dus doi prieteni : Alessandro, cu tinara sa soţie Anna, şi Leonardo, un pasionat archeolog, cu sora sa Bianca Maria. Anna este o nenorocită oarbă. Leonardo voeşte să facă săpaturi spre a da da cavourile regeşti ale Atrizilor. Alessandro insa, se îndrăgosteşte de­spre amicului său,, care se pierde şi ea de dragoste către dinsul, dar care caută sa se stapineasca, din milă către neno­rocita oarbă. Aceasta însă, instinctiv, descoperă taina care leagă pe Bianca de soţul ei. Amb­ele sunt la­olaltă: Arma şi Bianca Maria. Leonardo se în­toarce de la o plimbare, şi aduce flori proaspete, îmbătătoare prin mirosul lor. Ei le oferă soţiei sale Arma, dar acea­sta pricepe pentru cine au fost rupte, şi biata oarba, cu inima singerindă, il roaga să ie dea tinerei fete, Bianchei, pentru ca ea se împodobească cu din­­sele. Leonardo aduce şi o ciocirLie: div­inul din toate puterile, ea se înălţase In albastrul cerului... Privirile lui Leo­na­rlo au urmărit-o in regiunile scăl­date de soare şi ciocirlia căzu moartă U pămînt: bucuria şi dorul o săgetaseră drept in inimă. Mişcaţi de simbolizmu! acestei morţi pretimpurii, toţi privesc mica victimă, cind iată că se aud stri­gate de bucurie: mormintele au fond găsite, comori bogate aşteaptă pe săpători . In actul al doilea inevitabilul devine fapt. Cei doi îndrăgostiţi nu-şi mai pot infrina patima. Bianca Maria se ocupă de antichităţile şi urmele cari au fost scoase din morminte, in momentul cind soseşte Alessandro. Ea vroeşte să fugă, dintr’un sentiment de datorie fata cu­ Anna, dar, in zadar, el o prinde, o stringe in braţe şi ii astupă gura cu o sărutare lungă şi desperată. Anna, au­zind zgomot, vine şi ea. Oarbă lima, nu po­te vedea pe cei îmbrăţişaţi, dar, plina de presimţiri, ea apucă mina so­ţului, pe cind strigă amicei sale: «Vine de mă sărută... Ah ! Cum ard buzele tale!»—şi plină de durere işi intoarce ca­pul, pe cind Bianca Maria, vinovată şi a­­t­ac ruşinată,—fuge. Adine mişcat acum intră in scenă Leonardo.. Şi el e mis­tuit de o patimă nebună către Bianca desperarea, conştiinţa de crima morală ce comite, il fac să se acuze in chipul cel mai violent.. Aceasta, pe cind blin­da oarbă, nenorocita Anna, resemnata, declară: «Eu sint cauza intregei neno­rociri... Sora-ta iubeşte pe soţul meu, şi e iubita de dinsul. —• eu stau intre dânşii. Sa­se fericiţi, eu dispar». Gabriele A­nnunzio

Next