Adevěrul, iunie 1898 (Anul 11, nr. 3188-3215)

1898-06-01 / nr. 3188

- LimS 1 Imité 1898 CHESTIA ZILEI Silozul liberal Sfinxul-liberal Eug. Stătescu, ca un senx modern ce este, a ridicat un beget, lucru care face pe colectivişti să creadă că-i cu ei, pe aurelianiştî •fă-î de partea lor. Singurul care rîde e regele. Ştie că arbitrul situaţiunei rămâne tot el.. iSummm——■ mm m iii i ———— Revista publicaţiunilor Convorbirile literare, pe luna Maia, au următorul sumar : C. Cornescu, Primul meu cîîne de vină­­toare; I. S. Floru, Statistica romina de Robin şi Chr. Staicov­ cî; Al. Volenti, Iar plîngi ?... (poesie); Mihai Teliman, Moartea lui Dule; loan Maiorescu, Scrisori din anii 1848—58 ; Nicolae Basilescu, Problemele psichologiei, de C. R. Motru; Tutopeanu, De-a pururî să te caut.—Viaţă (poesiî) ; Teo­­hari Antonescu, Epopea lui Isdubar ; Mi­hail Dragomirescu, Replice la D-lui N­. Chen­­di , asupra valorii literaţilor noştri actuali ; St. Ţuţescu, Şearpele (baladă populară); Mi­ron, Strigături de dragoste (populare); Re­vista publicațiunilor; Poşta redacţiei. IMPRESIUNI şi PALAVRE ( Din cor­esp. lui Chiţibuş cu cetitoarele sale) De ce n’am­ venit Nu zău­, ciudate mai sînt unele femei! Una a găsit de cuviinţă să ’mi dea întîl­­nire, la orele 5 dimineaţa, pe treptele bi­­sericeî Schitul Măgureanu. Alta mă pofteşte la grădina democratică a lui Mitică Ste­­rescu şi îmi indică chipul de a o recu­noaşte : va purta în piept două roze, una albă şi alta roză, pe care voieşte să mi le ofere, făcîndu-se că le uită pe masă, la plecare... De sigur că necunoscuta mea poftitoare, ori nu s-a gîndit la imposibilitatea acestei In ti lutri, ori a voit să mă trimeată la icre verzi, ori în sfirşit o fi pus vre-o prinsoare cu cine­va şi a voit să vadă rezultatul. Dacă s'o fi prins că o să vin­, a pierdut de­si­­şi îmi pare bine, de­oare­ce, Chiţibuş, ori cît de curios ar fi să-şi cunoască dra­ft­­e lui corespondente, totuşi, nici prea vipil nu este, nici prea bătrîn ca să nu-și dea seamă că s’ar putea face de rîs. Sintem­ în zi de sărbătoare. Pe scenă Ionescu işi zice cupletele, un italian zbiară o arie italienească, un clovn muzical ne asurzeşte cu zurgălăi, grădina este plină, toate mahalalele s’au­ desfundat ca să vină la grădină să asculte pe Musiu Ionescu, mesele sînt ocupa­t şi în acest local tixit de lume, uita­te lu Chiţibuş căutînd pe „dama cu două roze.“ Ai făcut inspecţia v­eselor şi ai găsit că cel puţin două zeci de femei purtau două roze diferite, mai multe ţî-au făcut ochi dulci, unele chiar în­ surîs şi par­că la vre­o două mese, ai auzit şoptindu se : uite Chiţibuş! Acum, nuca eşti năzdrăvan, amice, află care din toate este dama cu pricina? Să presupun că i-am dat de urmă. Dar mesele vecine sunt ocupate, de-abia ia fund chelnerul îţi arată, la o masă asediată de o întreagă familie, un biet scaun stingher. Cum o să capăt eu cele două roze uitate, cînd nu pot sta alăturea de „damă" şi cum le-aşî putea lua, la plecarea ei, cînd desigur alţii de-abîa aşteaptă să ocupe masa? Unde pui că poate aşi intra în conflict cu chel­nerii. De ce aşi lua eft rozele uitate şi de ce nu le-ar lua chelnerul care a servit? M­ai chibzuiese la urma urmelor, că poate să fie şi o neînţelegere. Pot să mă aleg cu un scandal, cu un mitocan care mă întreabă de ce fac ochi dulci dumnealor şi mai dau­ cu gîndul că ce mă fac cînd dama cu două roze ar fi urîtă, bătrînă ? Nu, nu ! Propunerea este iarăşi prea ro­manţioasă şi o refuz. Eu sînt un bărbat practic şi cînd e vorba de aventuri prea poietice şi prăpăstioase, mai bine mă lip­sesc ... Eşti femeie, draga mea cu două roze, eşti prin urmare născocitoare de toate şi­reteniile. De ce nu ai găsit un alt chip să-mi dai rozele ? Uite, de pildă, instituţia comi­sionarilor de stradă, între alte multe însu­şiri, are şi pe aceasta: de-a duce scrisori de dragoste şi flori la nevoie. N’ar fi fost mai comod şi mai modern, mai fin de sie­ole, să fi uzat de acest mijloc, prozaic, fi­reşte, dar mult mai sigur ? Chiţibuş. Poşta lui Chiţibuş. — Lakme. Loco. Cum ţi-ai putut, închipui una ca aceasta­­ Ch. VARETAŢI Soldatul american.—Armata regu­lată a Statelor­ Unite nu conţine mai mult de 30.000 de oameni, dintre cari 50 la sută sunt străini; mai mult Ita­lieni, Germani şi Irlandezi. Se vede în­dată ce amalgam curios constituie inima armatei americane. Disciplina e foarte severă. Cea mai mică greşeală se pedepseşte cu închi­soare. In acest caz, soldatului nu i se dă să mănince de cu­ piine şi apă şi i se leagă de pic­oare o ghiulea grea de 32 livre. Ofiţerii, individual, nu au voie să pe­depsească soldaţii. Aceştia sunt tot­dea­­una judecaţi, de cite un consilii­ de razboiu , fie­care regiment işi are con­siliul sau. Din contră, soldaţii de ocazie, sunt bine hrăniţi şi mai ales bine plătiţi. Angajamentele se fac pe cinci ani. In primii două ani, ei primesc 13 dolari pe lună, adică 65 franci; al treilea an, 14 dolari, adică 70 fr.; al patrulea, 75 fr. şi al cincilea, 80 fr. Afară de aceasta, mai primesc 1000 de franci pentru îmbrăcăminte, in mo­mentul cînd se încriu, 100 de franci ch­eltuelî de călătorie şi 60 de franci de buzunar. Caporalii şi sergenţii pri­mesc pînă la 200 de fr. pe lună, afară de diferite indemnizări. * Insula nouă.­O insulă nouă a a­­părut la N. E. de Borneo, în faţa oraşului Labuan. Apariţia ei pare da­torită cutremurului din Septembrie 1897, ce a avut loc lingă Kudat, in Borneo britanic. Insula e foarte stin­­coasă ; ea măsoară o lungime de 200 metri şi o lăţime de 150. Suprafaţa ei creşte in fie­care an. I Hotelul d-nei Janzé­. — Vicontesa de Janzé din Paris, care profesează Spaniei cea mai mare simpatie, a avut o ide­e ingenioasă. Ea a deschis porțile castelului său tuturor curioșilor ce ar dori să-l viziteze, pentru suma de două lei. Ast­fel a strîns peste 300.000 de franci, bani ce și-a trimes societățea pentru ajutorul răniților din Spania. Im drumu’ Tu stai pe-un vîrf de munte Eu — într’un fund de-abis. Şi eu m’avînt spre tine Ca gîndul după vis. Simţirea toată pus-am Şi dorul tot mî-am pus S’ajung pînă la tine, Ori cat ai & de sus. M’am prins pe-aripi de vultur, M’am agăţat de stânci, Mi-am sângerat tot trupul Târându-mă in brânci. «Mai sus! mai sus!... Să-mi piară Vederea a­lor mei...» Tu încă ’mi eşti departe, Eu sânt străin de el. Şi-atârn pe povârnişuri — Un vis trăsnit de-un gind. Că poate stai in culme Şi mă priveşti rîzind. A. Steuerman. CRONICA Semn bun Odată cu venirea primăverei, pe o­­gorul literaturei noastre răsăreau ope­rele ca ciupercile... Fie­ cine se credea îndreptăţit să îm­bogăţească literatura romînească, măcar cu un volum de o sută de pagini.... Şi bibliotecile ziarelor, şi mai ales rubrica in care se anunţă cărţile, su­fereau de o supra-abondentă de ma­terie.... Supra-producţiunea aceasta literară, care nu excela de loc prin calitate, care nu ’şi găsea însă pereche in Eu­ropa, dovedea mai mult lipsa de simţ critic la autorii noştri, de­cit o abon­­denţă prea mare de talent. In anul acesta insă, sîntem fericiţi că putem constata o schimbare in bine. Producfiunea literară a devenit nor­mală, şi dacă ici-colo ni se mai prezintă o colecţiune de spanac, ea este atît de izolată, în­cît nu mai poate cauza nici o stricăciune. Faptul este cu atît mai îmbucurător, cu cit dovedeşte că oamenii au început să-şi caute de meseriile lor, şi deci că autocritica — dacă pot să mă exprim ast­fel — a realizat progrese remarca­bile. Inter. A apărut: Moda Ilustrată, Mo. SI, conținînd drept supliment gratuit un tipar croit de un Corsagiu-bluxă, 20 bani exemplarul. Condeia electric. —Electricianii in­ventează pe capete : iată unul care a făcut un toc prevăzut cu o lampă e­­lectrică, menită să lumineze hirtia pe care scrim. Fireşte, lampa e incandescentă şi e a­­limentată de o pilă mică, aşezată în toc. Lampa propriu­ zisă e de mărimea u­­nei perle şi poartă un reflector care împiedică şi orbească pe scriitor şi pro­iectează toată lumina pe hirtie. Este un element serios de progres pentru diferite arte şi meserii. * Mortalitatea morarilor. — Morarii mor şi ei ca toţi oamenii. Dar mor el 1) Din volumul „Lirice“, care va apare în curînd. S Un bucureştean pe zi Gh. Chiru Director general al poştelor şi telegra­ *­felor d­e arhitect şi mai ales inginer de profesiune, şi în această privinţă are mai multe lucrări, mai ales asupra navigabili­­tăţeî rîurilor. Muncitor şi stăruitor, a avut şansă ca certurile din partidul liberal sa nu-î zdrun­cine poziţiunea... Răfi-voitori, îi zic Americanul, pentru că a luat parte la congresul internaţional al poştelor şi telegrafelor de la Washing­ton, ni se pare. Foarte amabil şi bine-voitor cu presa, avem să-i mulţumim că a scăzut portul ziarelor la un ban şi o să ne plîngem de d-sa cînd ne oprește telegramele, sub fa­­laciosul motiv al articolului 7. Per mai tineri de cit cei-l’alţi profesionali ? S’a pretins, că praful făinei, plin de microbi, ii îmbolnăveşte. Ziarul morarilor se ridică contra aces­tei afirma­ţiuni, invocînd statisticele. Dînsul mai spune că morarii mor mai des de influenţă şi de diabet. * Comerţul bicicletelor In Germa­nia.­­ Anul trecut, s’a importat in Germania 29.679 biciclete şi 3.911 du­zini de aparate pentru ciclişti. Expor­tul bicicletelor germane a fost de 27.201 maşini. Cele mai multe importuri s’au făcut din Statele­ Unite şi Anglia. Germania a exportat mai ales in Elveţia, Austria şi Australia.* Asigurare contra gemenilor. — E băiat ?» —«Nu.» — «Atunci, fată ?» — Salomx­ din Paris Galer­ia de sculpturi «Nici fată.» —• Atunci ?» •— «Două fete“. Și tatăl e disperat... Ca să se consoleze asemenea neplă­ceri, la New-York s’a creiat o societate de asigurare... contra gemenilor. Sfchoking! Ştiri teatrale Marţi, 9 Iunie, se va juca la Raşca: Ucigaşul lui Theodor, comedie in 3 acte.* Duminecă, 21 Iunie, se va da în gră­dina Raşca o mare reprezintă­ţie in be­neficiul d-lor G. Moceanu,G. Lăzărescu şi al elevilor gimnastici cu concursul d-lor N. Ilagiescu, Bosianu, etc. Programul este foarte variat. * Joi, II Iunie, se va juca la Dacia drama Hori­a, Cloșca și Crișan in be­neficiul d-lui V. Cernat. * Etsugua a fost angajat la Grădina Sinaia, unde va incepe să joace Joi. In curînd la grădina Sinaia Taran­­tela. Adevărul CARNETUL JUDICIAR Naşa sa vie Cirstea e un balaoacheş de ţigan din Fundenî. Cirstea, om cu stare, a găsit cu cale să se insoare şi încă cu o fată de romin, tinără şi frumoasă. Fata, să­racă dar şireată, n’a zis nu, nici la popă nici la primărie ; şi aşa cu voia ei a ajuns să fie jupîneasa lui Cirstea, sau, cum se zice pe la procopsifii din oraş, madam Cirstea. Jupîneasa Uţa, aşa o cheamă pe ea, nu prea îşi vedea de gospodărie; dar ţiganul, de bucurie că are nevasta o romnncă şi fiind­că avea cu ce poftii al­tora să facă treabă, nu prea făcea caz pentru asta. Şi aşa trăia omul mulţu­mit şi fericit. Dar n’a împlinit anei de la însurătoare şi Uţa î-a turnat un pui de ţigan, după spusa ei, de român, după spusa lui. Din pricina puiului, a încep­ut trăia rău iu casa. — Dacă e feciorii meii, dă ce nu‘mi seamănă, dă ce nu’i negru ca mue şi ’î bălan ca naşii l.Georghe? întreabă ţiganul belind ochii la nevastă. — Fiid-că ești un prost, ii răspunde ea. Copilu d’intiî nu seamănă cu tat’su, dar cu mă-sa. Eu nu-s bălană? Cum vrei să fie copilu, dacă nu bălan, c­i mine ? De odată Cirstea s'a făcut că crede. Dar cum bănuiala i’a înfipt un dinte in inimă, s’a pus omul pe pindâ. N’a trecut mult şi şi-a prins nevasta cu naşul. — Am prins-o căţeaua, se­­’inge el înaintea tribunalului unde a m­’a uitat acţiune de divorţ; am prins-o spurcata şi incă cu naşu care ne-a cununat. C’ d I-am văzut, mi-a venit să pui mina pă par şi să’i ucid p’amindoî ca pă porci. Da’ m’am stăpinit, că ori şi cum, na­­şu-i tot naş, şi’i păcat mare să te-a­­tingi dă el. A avut parte c’a fost cu naşu, că n’a fost cu altu ! — Minte ca un ţigan, minte ca un zlătar! răspunde Uţa roşie de ciudă. — Mint eu ? Aşa ? Spune, să fi ples­nească ochii, să-ţi crape burta, dă nu te-am prins? se grăţoieşte Cirstea către soţie. Dar preşedintele nu’l lasă să conti­nue şi il întreabă cu ce dovedeşte cele ce spune pe socoteala nevestei. El răs­punde cerind să vie naşu, să spuie de nu-î adevărat. Tribunalul insă găseşte că cererea nu’i admisibilă şi, in lipsă Sfirşitul bombardamentului Obuzurile au­ distrus şanţurile, casematele şi bateriile. Numai cupolele au rezistat, şi ori de cite ori inimicul se a­­propie, marile lor tunuri lansează proiectile cu mitralii impiedicindu-i drumul. (Vezi articolul : Viitorul războiu). FOITA ZIARULUI „ ADEVERUL“ 120 VADUVIOARA J­ohan de Henri De messe PARTEA­ A DOUA Claude Renard, zis „Bib­bi“ XXII Deniza la vilă — întrebarea ce d-ta îm­ pusesi pe negîndite, are în ochii mei o impor­tanță cu atît mai mare, cu cit, du­pă cum ai declarat, eşti dispus a urma sfatul ce-ţi voi da, ori­care ar fi el. — Mă angajez, zise Felicien. Abatele urmă: — Mal mult —și aceasta pentru motivele ce ai expus adineauri într’un chip atît de judicios, — convin că e indispensabil să răspund imediat la întrebarea d-tale. — Intr’adevăr, așa e. — Or, asta complică mal mult situația. — Dar.... — In orî­ce caz însă, eu îţi voiu răspunde după inima şi conştinţa mea. — Te-ascult. — In urma conversaţiunei ce am avut în noaptea din urmă şi în cur­sul căreia mi s’a părut că eşti sin­cer, în urma lămuririlor ce ai dat adineauri Denizel, eu cred că, dacă vei lucra dupe programul ce ţi-ai întocmit, vei face ca un om de o­­noare, vei urma cu bine opera începută de defunct în interesul fii­cei sale. Intr’adevăr, chiar tu ne-ai spus-o mai adineauri, scumpă Denizo: n’ai consimţit să devii femeia lui Girard de cît constrînsă şi forţată, de tatăl tău, care ţi-a impus această legă­tură detestabilă. Doctorul te iubla; prin urmare, dacă ţi-a dictat voinţa sa intr’o ase­menea împrejurare a făcut-o fiind­că a crezut că rezistenţa d-tale trebuia să fie zdrobită, şi aceasta fu intere­sul d-tale. De ce a crezut d. Hargand că a­­ceastă căsătorie e trebuincioasă? Pentru că, în situaţiunea în care te aflai, era indispensabilă salvarea onoarei d-tale în ochii lumeî. Or, d. Girard nu vrea să facă alt­ceva, după cît mi­ se pare. Mai mult, el îşi propune să lu­creze faţă de d-ta cu un devotament pe care n’aşi putea sâ’l laud în de ajuns, pentru că se angajează a-ţî respecta voinţa, a-ţi da libertatea, dacă o doreşti încă; dar numai a­­tunci cînd poziţiunea d-tale se va gă­si destul de onorabilă în ochii lumeî, atunci cînd despărţirea se va putea face fără scandal. Domnul Girard îşi va ţine făgă­duinţa ? Probabil. N’am dreptul să mă în­doesc. Dar, îl vom vedea la lucru, şi, dacă îşi va călca angajamentele, toţi prietenii dumitale, Denizo, în cap cu mine, care te iubesc mult, îl vor blama, vor fi gata a-i aminti angajamentele şi, la nevoie, a-l con­­strînge să ’şi le ţină. Ai spus d-lui Girard că prezenţa sa te torturează. Se poate. Dar această tortură ai primit-o în mod tacit, consimţind a te lega cu dînsul. Această tortură ţi-a fost impusă, în interesul dumitale, de către doc­torul Hargand, căruia te-ai supus, dînd mîna ta d-lui Girard. Cred deci că bărbatul d-tale va lucra după cum îi dictează datoria, rămânînd lingă d-ta chiar contra vo­inței d-tale și continuînd ast­fel o­­pera începută de doctor. Felicien se ridică triumfător. Așa­dar, cîștigase pe deplin spri­jinul preotului! — Bine! declară el. Mărturisesc că pentru un moment slăbisem; în­cepusem să mă îndoiesc de dreptul meu şi de dreptatea cauzei mele. Am avut o clipă de descurajare. Acum însă, văd din nou limpede. întărit, graţie d-tale, domnule a­­bate, îmi voi face datoria, cu toa­tă împotrivirea Denizei, cu tot chi­nul ce resimt la ideia că va trebui să lupt, pentru binele ei, contra a­­celeia a cărei fericire ași voi s’o a­­sigur pentru tot-d’a-una. Replica Denizeî nu trebuia aștep­tată mult. Tinara femeie era exasperată, dar înțelese că, în această împrejurare, trebuia să se arate mai calmă de­cît ori-cînd și să nu furnizeze noui arme în potriva sa, aceluia în care vedea un dușman pe cît de hotărît pe atît de dibaciu, un dușman care avea cel mai mare interes să pro­fite de cele mai mici greșeli ale ei, un dușman incarnat, mai redutabil de o sută de ori de cît și-l închipuise. Se făcu că nici nu privește pe Girard și că răspunde direct preo­tului : — Nu mă îndoiesc cîtuşi de pu­ţin de profunda dragoste ce ai către mine, domnule abate, zise dînsa nu fără emoţiune. Sînt foarte sigură că, dacă ai luat partea domnului în potriva mea, ai făcut-o fiind­că ai crezut că mă serveşti lucrînd după îndemnul ini­­mei şi conştiinţei d-tale. Apoi, reluă, pe un ton deosebit, cu o ironie mai vizibilă ca nici o dată: — De­sigur, domnul este un om foarte dibaciu: a dovedit aceasta încă o dată. Nu mă mir de loc deci că d-ta ai fost înşelat de meşeşugi­­tele d-sale invenţiuni. E vădit: sprijinul d-tale îi era indispensabil, căci, văzîndu-mă, con­tra aşteptărilor sale, atît de energic hotărîtă să nu mă las a fi dominată de d-sa, singur n’ar fi îndrăznit să urmeze punerea în execuţiune a pla­nului ce a combinat cu atîta meşte­­şugire şi curaj. De­ altmintrelea, eu sint foarte si­gură că acest plan nu se va putea executa. Tot ceea­ ce a spus domnul, n’a spus — după cum îţi voi dovedi ime­diat — de­cît pentru a se retrage cu demnitate înaintea ameninţărei ce i-am adresat. Fii pe pace, domnule abate; dom­nul va respecta voinţa mea şi-mi va primi propunerile. Prin urmare, responsabilitatea d-ta­le nu va fi de loc angajată şi, pe viitor, nimeni nu-ţi va putea reproşa că azi ai dat, în mod onest, un sfat care nu va putea fi ţinut de dom­nul, din pricina că se teme — şi cu drept cuvînt — că prin represalii nu va putea lua de la mine ceea­ ce îl datorez. Ţi-am spus toate astea, scumpe domnule Berthier, pentru ca con­știinţa să nu-ţi fie turburată multă­­ vreme și ca să nu te întrebi cuj teamă: „Oia fi lucrat eu bine ?* Apoi, redevenind gravă, Deniza, urmă: — Tot­odată, trebuie să-ţi daujj o informaţiune care își are impor-­ tanța sa, după cum voi putea ju-‘ deca. Da, tata m’a constrîns să mă cu­sătoresc cu domnul — și aceatia, pentru a da supunere sugestiunei un an­ fals punct de onoare : am dreptul să n’ mă exprim ast-fel, fără ca aceștia , vorbe să poată aduce vre-o atingere» respectului ce datorez memoriei ace-î luia care nu mai este ! Am cedat voinţei sale pentru m­o-^ tive pe cari n’am nevoie să io arăt­ motive de pietate filială. Dar, ceea­ ce nu ştii e că, dupăS­ ceremonia nupţială, am avut cu tataft o lungă conversaţie, în cursul căreia*,, mişcat de supunerea ce am atăcat şi voinţelor sale, tata mi-a spus că am făcut rău ceea­ ce a făcut. (Va­iu nu).

Next