Adevěrul, noiembrie 1898 (Anul 11, nr. 3339-3368)

1898-11-25 / nr. 3363

anul XL—No. 3363. Abonamente Incep la 1 ;1 la 15 ala fie-carei luni ţi sa plătesc înainta. Un an in tara 30 lei; In strainatate 50 lei Şase luni Trei luni 15 8 Numărul IO Bani In străinătate ÎS Bani Animeiuri 8» primesc direct la administraţia ziarului Linia pagina VT-a ..... lei 0.50 bani V-a IV-a 3. • Un mare număr de linii se fac reducții din tar' Numărul IO.Bani Un număr vechi şi 20 bani Director CONST. MILLE Fondator: ALEX. V. BELDIMANU llEeiqU SX XliniXISTRXTM STRADA SĂRINDAR No. 11 fTHiJKPOVT. 35 13 Ediţia de seara Interpelarea 4-m­i Hal®rts^1 6 pagini la fie­care ediţie Nu vrea! Spuneam alalta-erî că d.­­Di­­mitrie Sturdza este acela care nu vrea să contribue la reuşita concentrarei liberale şi spriji­neam această afirmaliune pe­ mai multe dovezi. Intîia dovadă este că d. Sturd­za, de cîte ori în sinul majori­­tăţei se ivesc îngrijiri şi dorinţa de concentrare, se grăbeşte în­tot­dea­una ca, în ajunul înce­perea tratativelor, să învenineze şi mai mult raporturile dintre guvern şi dizidenţă. Pentru a a nu mai rememora trecutul ne vom mărgini a cita două ca­zuri recente: Discursul de la C Craiova îndreptat în potriva i­ lui Aurelian şi discursul din întrunirea intimă de la Senat a căruia menire era să prezinte pe d. Slătescu ca pe un per­sonagiu­ ridicol. Dacă d. Sturdza ar fi avut cînd­va intenţiunea serioasă de a realiza concentrarea liberali-­­lor, era elementar că trebuia săi înceapă prin a fi blind cu şe­fii dizidentei, prin a ’i vorbi (de bine şi prin a le linguşi sus­ceptibilităţile. Or, d. Sturdza a făcut tocmai din potrivă, ceea] ce dovedeşte că grija ceai d’intiiîa d-.sale este să facă im-: ■* , posibilă c­o­ncentrarea. A doua dovadă este­ că d-l. Sturdza nu voeşte, nici în rup­­­tul capului, ca să cedeze pre­­­şidenţia consiliului. Un om cu mai mult interes pentru par­tidul silit ar fi făcut de mult sacrificiul ambiţiunei sale şi ar fi trecut altui fruntaş întîietatea unui guvern dacă, cu această condiţiune­ numaî, partidul ar fi putut fi salvat. Aşa a procedat Coadstone citul s’a convins că prezenţa sa în țintea partidului liberal era o pagubă pentru partid şi aşa a procedat chiar Ion Brătianu cînd, silit de împrejurări, a cedat preşidenţia consiliului fratelui său Dumitru Brătianu. In­să d-l Sturdza nu voeşte să facă nici un fel de sacrificiu, d-sa nu fiice nici o concesiune, d-sa preferă mai bine să cadă partidul liberal de la putere de cit să cadă însuşi de la pre­şidenţia consiliului; ceva mai al: d-sa, de cite ori simte că ambele grupări liberale sînt mai dispuse ca ori­cînd pentru îm­păcare, aruncă untdelemn peste foc şi reaprinde patimile amor­ţite un moment. Ajungem, ori ce am face, la aceeaşi concluziune, că d. Sturd­za nu voeşte concentrarea li­berală, aşa că toate tratativele n’au fost şi nu sunt de­cît nişte curate farse ori, mai bine, ac­tele sau peripeţiile uneia şi a­­celeeaşi farse. Num® cu o pune d. Sturdza ar primi con­centrarea; dar aceasta ar în­semna izbînda sa deplină, tri­umful şi apoteoza finală. D. Sturdza primeşte negreşit con­centrarea ; de cît, d-sa pretinde : 1) Să i se recunoască şefia ex­clusivă asupra partidului; 2) Să i se lase presidenția consi­liului; 3) Să aibă d-sa maje­singură condi­ -+1.­ ritatea în consiliul de miniştri; 4) Toţi cei cari l’au atacat mai tare, d-nii Costinescu, Lascar, Delavrancea, să fie lăsaţi pe planul al doilea; 5) Portofoliul externelor să’i rămie pe seamă; 6) D. Fleva să rămie pe din afară. Neapărat că d. Sturdza pri­meşte concentrarea cu aceste condiţiuni, de cit... la dracu, dizidenţii au­ şi ei obraz ! Const. C. Bacalbaţa nainte ca Senatul să fi putut ros- j bească. Carolinele rămăseseră multă vreme punde mesagiului tronului! neîngrijite de dînşii Iată însă că vre­ o cîţi A | j j va germani se stabilesc pe una din însu-Asemenea răspuns e un dezastru I jera acestui archipelag şi o prefac într’un pentru un prim-ministru şi dovedeşte­­ izvor de bogăţii. Odată mai mult că şeful guvernului­­ Germania vroieşte să ia sub a­şa pro­as renunţat definitiv la onorurile lup­telor parlamentare, pentru a se mul­ţumi cu miluirile regale! ________ _ *• »• SATTRA POLITICA A doua păţania D. Refere zis şi Robescu a păţit un nou afront electoral pe ziua de alaltăeri. D-sa, fiind însărcinat să prezideze socie­tatea Peleşul şi Vîrful cu dor, tocmai cînd se făcea alegerea comitetului, a început să întrebuinţeze metoda sa electorală, adică falsificarea votului, intervenţia morţilor, plicurile subţiri şi cite şi mai cîte. La un moment dat ambele partide în luptă, înţelegînd­ că Refereul le face figura, l’au apostrofat cu vorbe de salon, în cari familia juca un mare rol, şi L’au silit s’o şteargă acasă. In două-zeci de zile, două succese elec­torale. Vax V. Boerescu V. Boerescu s’a remarcat printr’un dis­curs pronunţat la 1859 pentru, unirea ţări­lor. A fost ministru pentru prima oară in cabinetul lui Iapureanu, apoi in ministerul L. Catargul şi in cele din urmă cu Ion Brătianu. Jurisconsult distins, a lăsat codi­cele Boerescu. El a ins­cris in bugetul Munteniei sub­venţia pentru şcolile din Braşov. Ziua de ei la Senat Prim­iul-ministru a amd­erî o zi rea, rea de tot — una din acele zile cari fac un­e­ori pe o excelenţă să nunească soarta liniştită a unui co­mun muritor ! , D. Maiorescu a adus înaintea Se­natului chestiunea rentei şcoalelor din Braşov şi citind documente de la A­­ron-Vodă încoace a arătat diferitele faze prin cari, treptat, a trecut ches­tiunea, rentei ce statul român trebue să plătească eforiei şcoalelor române din Braşov. D. Maiorescu a stabilit în mod indubitabil că se calcă o lege expresă votată la 1868, cînd la ministerul de instrucţie era Dimitrie Guşti şi prin care se stabilea în chip defini­tiv trecerea­ în buget a rentei ce tre­bue servită eforiei braşovene. O aşa flagrantă călcare de lege cade direct sub legea responsabilită­­ţei ministeriale, fără a mai vorbi de normele moralităţei politice şi de sen­timentele naţionale. Bazat pe acest fapt, d. Maiorescu, care e destul de sobru în expresmî, a numit guvernul Sturdza un gu­vern de tristeţă şi de nenorocire pen­tru ţară. D. Sturdza, ca în tot­d'a­­una, n'a putut mei contesta faptele înşirate de d. Maiorescu, nici şterge efectul cuvîntăreî acestuia. Primul-ministru a afirmat din nou, bazat iarăşi pe afirmările din comunicatele miniştrilor laa­­­ficiari, că cele spuse la Cameră de d. Take Ionescu sunt falsurî şi ne­adevăruri­—ceea ce de alt fel n’avea a face cu chestiile de fapt­ precisate de d. Maiorescu. Drept orî­ce răspuns la cele spuse de d. Maiorescu, d. Sturdza i-a re­proșat că a venit cu interpelarea .- Titu Liviu Maiorescu Şi-a dezvoltat era, in Senat, interpelarea in chestia şcoalelor din Braşov. A pronun­ţat două discursuri magistrale. O logică, zdrobitoare unită cu o extra­ordinară pu­tere de a fascina auditorul. D. Maiorescu a făcut in 1879, ca ministru de instrucţie, le­gea prin care se înscrie un buget subvenţia şcoalelor din Braşov. La d. Stătescu (Rec,opţiune extraordinară făcută comisiuneî parlamentare, însărcinată să restabilească armonia în partidul liberal). D. Matei Corbescu. —Am venit, d-l. Statescu, să vă propunem ca să intraţi în minister. P. Statescu.—Adică în halul ăsta am ajuns ca unul ca­­d-ta să-mi propue mi­nisterul unuia ca mine!.. D. Missir. —­ D. Sturdza vă roagă ca să-l ajutați cu sfaturile, d-voastră. D. Stătescu.--Parol ?... Apropos, cum mai merge cercul studiilor sociale ? N’ai mai fost de mult acolo ? D. Giani.—Am fost însărcinați să vă rugăm ca să povăţuiţi majoritatea ce are de făcut în împrejurări e actuale. D. Stătescu. — Dragă Tache, nu te mai cunosc ! Eu te știam postmeridian și, cînd acolo, te-ai apucat de fleacuri înainte de 12. D. Gane. — Nu trebuie să uitați că interesele superioare ale partidului liberal vă obligă... D. Stătescu. — Cum, pînă și d-ta ai ajuns să te interesezi de partidul li­beral mai mult de­cît mine ?... Mă rog, de cîți ani ai trecut de la conservatori la liberali? D. Gane.—Mă iertați, dar... D. Stătescu. — Nici un „dar“ nu pri­mesc de la d-voastră. D. Mirzescu. -- Majoritatea parla­mentară dorește să readucă în sinul par­tidului pe toţi dizidenţii... B. Stătescu. — Ce ai zis?.. Adică­telea eu sînt dizident în partidul liberal şi d-ta eşti credincios!.. Dar, pe cît ştiu, ai fost dizident în gru­pul lui „8 şi cu brînză 9“, ai fost con­servator, ai fost dizident cu Dumitru Brătianu, ai fost liberal-conservator, ai fost în cabinetul d-lui Aurelian și acuma te făcuși sturdz'st. D. Mirzescu.—Escelență !... D. Stătescu.—Te rog, nu mă liţiguşi fiind­că bugetul meu este restrîns ! Vlau. Sfîrşitul Spaniei Cuba şi Filipinele. — Caroîinele.­­E ministerul coloniilor. Gospodăria granzilor şi a iezuiţilor a du® Spania la poire.Această ţară,—care altădată era o mare putere europeană şi o putere colo­nială de primul rang, —astăzi a ajuns pe o treaptă cu cele din u­rmă state din Europa, iar în ce priveşte coloniile, le-a pierdut pe toate, aşa că — după cum ne-a anunţat o tele­gramă sosită­ ieri — guvernul spaniol s’a hotărît„să prezinte Camerelor o lege prin care se cere desfiinţarea ministerului co­loniilor.* Şi cînd te gîndeşti că coloniile spaniole erau cele mai bogate din cîte le­ au statele europene, afară doar de Indii, cînd te gîn­­deşti la acea peria a Antilelor, la Cuba, care a fost odinioară o sursă nesecată da bogăţii, cînd te gîndeştî la marele archi­pelag al Filipinelor, la Carolinele, din cari Germania a ştiut să scoată atîtea avuţii,— apoi nu poţi de­cît să te miri cum granzii, cum iezuiţii, au putut să fie atît de nemi­loşi în gospodăria lor, atît de neruşinaţi în exploatarea pămînturilor peste cari stă­­pîneau, în­cît să fi stabilit foametea acolo unde altă dată era supra-abondenţă, să fi încuibat mizeria acolo unde altă dată dom­nea cea mai fantastică bogăţie. Granzii şi iezuiţii ţineau în ghiarele lor bogatele colonii şi nu vroiau să le mai stî.­ fecţiune acea insulă populată de supuşii săi, — imediat granzil sar şi so opun; — mai­ simţeau loc de pradă, şi nu vroia ei să’l lase în voie. Principele Bismarck, care nu vroia să facă din chestiunea Filipicelor un caz de războiu, a făcut apel la arbitragiul papei. In cazul acesta papa nu era tocmai jude­­decător obiectiv, dar totuşi a acordat Ger­maniei oare-şi cari drepturi, în special şi acela de a-şi stabili în Caroline o staţiune de cărbuni. In 1894 Germania a renunţat la acest drept, şi granzii spanioli au început cu gospodăria lor şi în acest nenorocit archi­­pelag.* Astăzi toate coloniile spaniole sînt scoase la mezat. Pentru Filipine, Statele-Unite plătesc o sută de milioane lei, Cuba au luat-o tot ei spre a o declara autonomă. Mai rămîn Ca­rolinele, cam­ mai mult de­cît sigur se vor împărţi între Anglia, Statele-Unite şi Ger­mania. Spania nu mai e o putere colonială, înă­untru ea e zilnic ameninţată de o revolu­­ţiune carlistă, finanţele sînt ruinate, popo­rul e decăzut, ni mai e nici o speranţă. Dacă nu se va găsi acum un om energic care cu ajutorul banilor, preţul înfrîngereî, ce­ se vor lua de la Statele­ Unite, să reor­ganizeze Spania în mod fundamental, a­­tunci Spania e pierdută, s’a apropiat: sfir­­șitul Spaniei! Pol. sumă ? Cum se face că de la 1883, de cind s’a votat In Ungaria legea prin care se opresc şcolile să pri­mească subvenţii de la alte state, numai d-lui Sturdza i se opune acea lege ? 8. Maiorescu arată apoi că d. Sturdza, chiar dacă este in discuţie asupra acestei chestii cu guvernul unguresc, trebuia să continue a da subvenţia plnă ce se tranşa inci­dentul. Replica Replica d-luî D. Sturdza a fost maî mult decît slabă. Nici un argument, şi un fel de ton plîngător care te făcea să simţi ruşine că d. Sturdza vorbea ca ministru al ţarei. Această impresie au­ avut’o toţi se­natorii. Ast­fel cînd s’a ridicat d. general Catargiu să propue moţiunea de încredere, d. Petre Grădiştia­nu i-a strigat: „ Nu se maî poate, că s'a închis discuţia“. Şi d. P. Grădişteanu fusese la început hotărît să ia cu­­vîntul să-l apere pe d. Sturdza. Cînd s’a pus moţiunea la vot, unii senatori au fugit repede şi numai vre­o cinci au ridicat mîna. Un intim al d-luî Sturdza spunea : greşeala din opoziţie o plăteşte acuma. „Dar e trist că nu o plăteşte numai Sturdza, ci o plătesc interesele supe­rioare ale neamului nostru ,î-a răs­puns un alt senator“. Rep CULISELE POLITICE Interpelarea d-lui Maiorescu Interpelarea d-lui T. L. Maiorescu^ asupra­ subvenţiei şcoaleior române­ din Braşov, se aştepta erî cu vădiţi nerăbdare de toate cercurile politice^ Drapeliştii mai ales aşteptau ener­vaţi răspunsul d-luî Dim. A. Sturdza.­ Se spunea, şi noi am înregistrat acest sgorupt, că de răspunsul pe care ’l va da d. Dim. A. Sturdza d-lui Maiorescu depinde ce sfîrşit au să ia tratativele. Dacă logica ar juca vre-un rol in tratativele şi atitudinea grupurilor liberale, apoi de sigur, că acum cînd am ascultat interpelarea d-lui Maiorescu şi răspunsurile d-lui D. A. Sturdza, am spune că împăcarea nu se mai poate face. Impresia produsă D. Dim. A. Sturdza a fost zdrobit. Aceasta este impresia pe care a primit-o fie­care. Intimii d-luî Sturd­za chiar au­ fost aşa de penibil impresionaţi, încît la eşirea de la Senat simţeau nevoia să întrebe pe toată lumea : „Aşa-i c’a fost bine Sturdza ?“ Şi le era frică să aştepte răspunsul, convinşi că va fi: „Nu . Un membru marcant al partidu­lui, guvernamental, întrebat, să ex­plice, cum se face că d. Sturdza este sing­und ministru pe care ungurii îl opresc să dea subvenţia şcoalelor din Braşov, a ridicat din umeri şi a ple­cat, neputînd să dea nici un răs­puns. Tfar'adevăr acesta este punctul cel mai, interesant din discuţie. Răspunsul d-luî Maiorescu După primul discurs al d-luî Sturd­za majoritatea se înviorase puţin. Ea era convinsă că d. Sturdza a scăpat cu faţa curată. Din nenoro­cire însă pentru ea, d. Maiorescu a­­vea dreptul la replică. Guvernamentalii, cînd s’a urcat a doua oară la tribună d. Maiorescu, se sculaseră să plece. Pentru ei nu mai era nimic de ascultat, d. Maio­rescu nu mai putea spune nimic in­teresant. După cinci minute însă toată lu­mea se reaşezase în fotolii, toţi as­cultau cu cea mai încordată atenţi­une, d. Maiorescu era acum şi mai interesant. Documentele şi parantesele, asu­pra cărora se poate discuta, nu mai tulburau argumentaţia logică, strînsă, a eminentului orator în acest al do­ilea discurs. Huîaaî d. Sturdza. I Cum sa face, întreabă d. Bîciorescu­, că dintre toţi miniştrii da la 1875, de cînd s’a votat la noi legea prin care se Înscria în buget sama pen­tru şcoala de la Braşov, d. Sturdza , singurul oara plăteşte acea Mercurî, 25 Noembrie 1898 Ion Maiorescu Ion Maiorescu este tatăl d-luî Titu Liviu Maiorescu. El a fost preşedinte al Eforiei şcoalelor româneşti şi a luptat mult pentru şcolile de aci şi de dincolo. Titu Maiorescu a citit cri­­n Senat o scrisoare a lui Ion Maiorescu prin care, acesta cerea lui Va­­sile Boerescu, cînd era ministru de instruc­ţie, să dea şcoalerr din Braşov subvenţia pe care le-o datoreşte statul nostru conform prisoavelor. AZI A A­PĂRUT ALMANACHUL ADE­VEI EULUI Un Preţul 1 leu. SBBgBBHggpfiBi CARNETUL MEU Erî, la Senat, d. T. Maiorescu a pronunţat un discurs. A vorbit în chestia şcoalelor din Braşov. Dar aci îmi e indiferentă chestia, mă ocup numai de partea artistică a discur­sului. A fost magistral. Dacă nu se poate vorbi de­cit cu elogii despre ori-care discurs al d-luî Maiorescu, apoi sunt unele din discursurile d-sale pentru cari ori­ce elogiu nu poate să die o exageraţie. Printre aceste discursuri se va clasa şi cel de eri. A fost zdrobitor pentru adversar. Replica nu mai era posibili. Opera unui mare artist, într’un moment de supremă inspirare, cînd mintea rece ascultă bătăile calde ale inimei. Patriotul mişcat pină în fun­dul inimeî sale reprezentat de Blo­­soful care şî-a concentrat întreaga sa putere de logică. Este adevărat că şi cauza pe care o apăra era o cauză mare, dar şi soarelui ca să strălucească în toată splendoarea lui îi trebue un cer senin. Prezentată de strălucitul talent al d-luî Maiorescu, închegată în logica d-sale de fier şi cizelată în fraza d-sale lapidară, chestia şcoalelor de la Braşov a putut să se înţeleasă de toţi şi sări mişte pe toţi. I. O. 3. DIN PARIS .manifestaţiunî pentru Picquart. — Prinţul prozatorilor.—Lupta pentru adevăr. Văzu­t-a­ţi ploaia de scrisori, de liste, şi potopul de iscălituri cari năpădesc redacţiile ziarelor dreyfusiste? Citit-aţi nume dejă celebre ? Găsit-aţi alături de nume necunoscute, de protestări a­­nonime şi umile, dar revoltătoare şi ca­racteristice, nume ca Anatole France, Jaures, Mirbeau, Duclaux, Havel, Suily- Prudhomme, Sarah Bernardt, Rej­ine, Sardou, Gaston Paris, etc..., mii de per­­s­onalităţi, mii de artişti, mii de savanţi, mii de scriitori, — o iunie întreagă de intelectuali ? Şi v’aţi dat seama de ce însemnează revoltarea aceasta uriaşă scoasă din mii de mii de conştiinţe ? De sigur că lucrul e mic, de sigur că la noi n’are acelaş efect bucurător ca în Franţa, insă e măreţ. Sîntem prea depărtaţi ca să auzim ’zgomotul atitui zbuch­im social, care se înalţă d­e furie către cerul Franţei. Totuşi, să ştim­ că azi dreyfusizmul e întins in toate locurile, in toate stra­turile societăţei franceze, în toate meş­teşugurile. Acei cam­­pina erî se inchi­­deau­ in turnul de fildeş al artei, azi se coboară jos, ca să protesteze in­po­triva urmăririlor luîPicquart. Mai mult chiar, aiî luat ioc in m­odul luptătorilor; se interesează de res publica, afacerile publice. Ah ! Savanţi şi poveţi, artişti şi scriitori, intelectuali şi lucrători, — toţi, cu toţii se amestecă, se întrunesc, luptă, luptă în numele unui adevăr,­l u­nei dreptăţi, unei lumini, de himeră atrăgătoare, magnetică şi amăgitoare in acelaş timp, acest trio de vorbe, pentru cari se zbate o lume ! Fi-va re­alitate, ori mulţimea, aprinsă de ea, va cădea din nou­ în prăpastie? Nu ştim. Ge ştim e că conştiinţele se lumi­nează. Citiţi. De patru zile L’Aurore publică suplimente de iscălituri. 14 coloane întregi! Veţi vedea şi nume celebre şi necunoscute. Dar, in Frânţi lucrurile merg mai departe, ţiindu-se lanţ. S’a propus din partea guvernului micşorare din personalul funcţionarilor. Bun, admis, parafat. Veţi zice insă: «ce are de a face asta cu afacerea Dreyfus ?» Ce are de a face? Iată: Toţi funcţionarii­ cari au iscălit protestul in onoarea lui Pic­­quart vor fi alungaţi,­ sub diferite mo­tive, din slujbe. Aşa se petrece aici şi azi; cind eşti funcţionar încetezi să fii om, deci încetezi să ai ori­ce idee, ori­ce convingere,­afară de aceea pe care o impune administraţia. Alături cu întreaga mişcare, tot M­ mintul, care e străin artelor frumoase, avem o mişcare, foarte nostimă, un fel de sufragiu universal, democratic pen­tru alegerea unui prinţ al prozatori­lor. Ce contradicţie! Sufragiu, demo­cratism, prinţ ! Ei bine! da, ne trebue, după distrugerea monarchiei politice, • monarchie literară Ziarul La Volonté a găsit momentul cel mai nemerit. La Cameră, la Senat, prin culise, pină şi pe teatru se ţipă ’n potriva acestei co­­vîrşiri de spirit, de conştiinţă, pe cînd in literatură se simte nevoe. Jos cu prinţii! e strigătul unora şi al nostru. Uite,—Picquart e cu ghiara răzbună­torilor, justiţia­ militară !­şi întinde ghia­­rele de oţel ca să sugrume un om! ne­dreptatea e din ce in ce mai colosală, creşte zilnic. Noi avem de ales intre o justiţie şi alta, nu intre un prinţ şi prozatori. Şi zic noi, pentru că mi­ne acelaş lucru se poate ivi la noi, şi deci ne preparăm, facem stagiul, ne­­ obiş­nuim cu psichologia guvernatorilor şi a mufţimei, cu caracterul unei justiţii şi a alteia. De aceea îmi permit să pun pluralul şi persoana ’ntiî. Nu e­ o greşeală’ cînd ne amestecăm în mulţime, cind asistăm la mişcările ei, cind simţim elanul ei, cînd sintem­ străbătuţi de acelaş curent de simpatie, de iubire, de convingere pentru un ce sfint, pentru dreptate. Alături de omul care strigă : vive Picquart ! strigăm şi noi. In lungul şir de manifestanţi pen­tru Picquart luăm loc. Iar înaintea"închi­soare! Cherche-Midi, unde Picquart e închis, aclamăm şi noî adevărul. Mani­festaţiile cari s’au produs eri la Sorbon­a, alaltâ­ erî in cartierul Wilette şi în m­e du Bac, toate sunt mişcări de spirit re­voltat, a cărei gravitate universală e în jurul­ adevărului. Setoşi de el, captivaţi, îndrăgostiţi, cei cari au dorinţi de­­cunoştinţă şi de izbînda se avinta orbeşte înainte, chiar în prăpastie. Ei cer adevăr pentru ei, pentru satisfacerea lor proprie. Noi ce­rem de asemeni, dar pentru lumea în­treagă, pentru tot muritorul, tot omul; de ce atita întuneric în jurul tuturora? Adevăr pentru cel sărac, adevăr pentru cel muncitor, adevăr pentru cel igno­rant, — nimic de cît adevăr. Paria, Th. Cosnsl.

Next