Adevěrul, ianuarie 1899 (Anul 12, nr. 3397-3420)
1899-01-28 / nr. 3417 (3420)
ANUL XII.—No. 3417. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXII Abonamente Un an Şase huii Trei Xura In ţară............30 lei 15 lei 8 lei In străinătate. . 50 „ 25 „ 13 „ M bani în toată (ara 15 ,, „ străinătate Un număr vechi, 20 bani Ediţia JOI 28 IANUARIE, 1899. DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ADMINISTRATOR S. PETREANu Anvincim-I Linia pagina IV Lei.............. , , <5.50 bani » » ni . o— „ BIROURILE ZIARULUI » t r a ă a Sărindar- 11 TELEFON Doi lamiiii" . - lai CSamfil Slantishfisiîn D. Fereky de anarchist Ziceam zilele trecute ca, dacă din fericire nu suntem în faţa Unei revolte săteşti, chiar de ar fi, ea ar fi legitimă. Toate guvernele aşa de mult şi-au bătut joc de legi faţă de ţărani, că ei au pierdut ori-şice nădejde de a căpăta dreptate. In acest caz cel mai bun sfătuitor pentru revoltă e însuşi guvernul, el e anarchist din cap la picioare, căci, legile călcind şi arătind satelor că singurul mijloc de protestare e revolta, le impinge la acest act deznădăjduit. Gogoriţa unor revolte închipuite inventate de presa conservatoare a dat prilej ministrului de interne ca să dovediască pe deplin cele zise de noi că d-sa provoacă la răscoală. In adevăr, cea d’intiia măsură a administraţiei centrale n’a fost să cerceteze dacă cluburile înfiinţate de ţărani sunt sau nu legale. D. Ferekyde a dat telegrafic ordin tutulor prefecţilor ca să dizolve cluburile de la sate. Şi pe cind d-sa dădea această poruncă samavolnică, procurorul şi judecătorii de instrucţie, in judeţele Ilfov şi Olt, n’au putut constata nici un fapt delictuos, au liberat din închisoare pe cei arestaţi, şi au închis dosarul acestor răscoale cari n’au existat Dacă, prin urmare, sătenii au procedat în limitele legei, organizindu-se,de ce cluburile lor au fost dizolvate şi, ei în sfinta Rusie, ţăranii povăţuiţi, cu argumente naţionale, ca să nu umble după mofturi ? Ni s’ar putea spune însă că în Romanaţi s’a deschis o acţiune publică şi că doi «instigatori» au fost depuşi în arestul preventiv din Caracal. Sintem siguri că ceea ce s’a intimplat în Ilfov şi Olt se va întimpla şi la Romanaţi. Totuşi, chiar in cazul cînd s’ar găsi un element delictuos in organizaţiile cluburilor din acel judeţ, ce putea face, în chip juridic, guvernul dacit să supună judecăţei pe vinovaţi? A dizolva însă in toată (ara asociaţiunile muncitorilor de pămint, pentru cuvintul ca intr’un judeţ s’a trecut de limita acestui drept, e monstruos, este samavolnic, e fapt anarchist, dacă voiţi. Ţăranul a putut afla că această întovărăşire paşnică şi legală îi este permisă. El trăgea nădejdea că, pe urma acestor asociaţiuni, ar putea să-şi îmbunătăţească starea şi guvernul vine şi-i zice: al drept, dar eu nu-ţî permit! E firesc lucru că in acest caz ultima iluziune a săteanului să dispară şi el să-şi zică, de astă dată, că totul paşnic şi legal a încercat şi că, aşa fiind, ultima speranţă este la răscoală! Dacă dar ar fi ca procurorii să deschidă acţiune publică în potriva cuiva pentru provocare la răscoală, ar fi desigur in contra d-lui ministru de interne care, prin o procedare samavolnică, a arătat clasei ţărăneşti că legi şi dreptate nu mai sunt pentru dinsa. Dizolvarea cu forţa a unor asociaţiuni legale şi paşnice e nu numai o greşală, e o adevărată crimă şi ne e teamă să nu vedem în curind tristele ei urmări. Const. Miile. DIN FUGA CONDEIULUI Don maior!... Descendentul celebrilor Paleologi din Bizanț, don maior Paleologu de la consiliul de rǎzboie, a pus gînd rău apărătorilor civili ai d-luî Căriil Demetrescu, declarînd în plină ștniință că are „să-l lucreze!“ Nu e vorba, 86 cam laudă d-nul maior cînd vrea să pozeze în bărbat atît de lucrativ, de cit, ori şi cum, trebuia să facă o distincţie. Aşa, de-o pildă, putea să declare că are de gînd să lucreze pe advocaţii mai tineri, ca d-nii Scarlat Arion şi Cancicov, însă despre avocaţi ca d-nii Fieva, Panu şi Disescu putea vorbi ceva mai respectuos. Vax De altfel această din urmă lucrativitate era şi naturală, de vreme ce junele Ionel este ministru de lucrări publice. BICICLIŞTII JUBILEAZĂ D-na contesă de Montesquieu anunţă că pădurea Băneseu va rămîne în picioare. Această hotărîre va umple de bucurie inima bicicliştilor de ambele sexe cari erau ameninţaţi să nu mai găsească la capătul Şoselei Kiselef acel adăpost tainic şi răcoros. De cît atîta nu e destul , că pădurea nu va fi tăiată e destul de bine, însă bicicliştii roagă pe d-na Contesă să binevoiască a renunţa la împrejmuirea care face pădurea neaccesibilă vizitatorilor. Unim vocea noastră cu aceea a bicicliștilor. Stop. C.0 TI DIA M E BULETIN ATMOSFERIC Bucureşti, 7 Feb. 1899 st. n., 1.2 ore ziua. înălţimea barometrică la 0°.765.2 Temperatura aiorului —2°6 Vîntul: tăricel de la N. K. Starea cerului: noros. Terapeiatura..mas. de Ieri; 3“. . Temperatura minimă de astăzi: — C’ Temperatura la noi a variat între +1 l"şi—16° Eri, deşi închis, timpul mai călduros ca în ziua precedentă, spre seară s'a înseninat. Noaptea cerul acoperit şi vînt foarte tare de la N. şi N. E. a bătut în toată ţara. Temperatura s’a coborît mult, ajungînd la —16 grade la Bălticeni. In Moldova de sus a nins puţin, iar în unele locuri a fost vijelie şi viscol. Dri cea mai mare căldură a fost de plus 11° la Buzău. Barometrul a crescut foarte, mult pretutindeni cu 13—15 m.m. La Constanţa starea mărei potrivită. Astăzi cerul acoperit, vînt şi frig. Către amiază începe a se deschide. CUM SE IUBEŞTE ŢARA D. maior Paleologu, avînd cuvîntul ca să declame în procesul Camil Demetresu, a spus, între altele, că presa şi studenţii nu-şî iubesc ţara. Cu alte cuvinte, ţara nu şi-o iubesc—după părerea d-luî Paleologu—decît acei cari trag oamenilor pe sub fălci, cari înjură toată ziua de Cruci şi Dumnezei, cari cunosc sistemul trăgătorilor şi cari ucid măcar cîte un sergent în cursul carierei lor. Desigur că în ziua în care va fi nevoie să se găsească o definiţiune precisă a patriotismului, nimeni nu se va gindi să ceară celebrului maior-jurist. TACTICIANII 1)E la camera In şedinţa de ori a Camerei a fost o lucrătură generală, aşa că la un moment dat nimeni nu mai ştia dacă victoria e de partea d-luî Stolojan, de partea opoziţiei ori de partea grupului pur ocultist. Tot ceea ce s’a putut degaja pînă în sfîrşit a fost că prima lucrătură a suferit-o d. C. Nacu din partea opoziției, iar a doua lucrătură a suferit-o d. Stolojan din partea colegului său Ionel. Bă ce ficţiunea! Ziarul L’Independance Roiunain® şî-a luat ..ficţiunea in serios“. Crezînd că a fost destul ca din Oficina sa să însă istoria unei ficţiuni pentru ca Constituţiunea să fi devenit o ficţiune, ea îndeamnă pe magistraţi — pe procurorul de Olt între alţii ■— ca să calce Constituţia pentru cuvîntul că legea noastră fundamentală, fiind o ficţiune, nu treime luată în serios. Cînd un ziar, pretins serios şi pretins de ordine, împinge, mania „ficţiunilor ” sale pînă a îndemna pe funcţionarii statului să nu mai respecte legile şi Constituţia şi cînd, peaceastă Constituţiune votată de reprezentanţii legali ai naţiunei române, voeşte să o înlocuiască cu o simplă broşură în 8ă tipărită cu garmond şi întitulată Istoria unei ficţiuni, apoi de sigur că nouă nu ne mai rămîne decît să răspundem scriind şi tipărind istoria unei aberaţiuni. Aberaţiunea este evidentă. De altfel, şi cu acest prilej, am putut constata că atunci cînd reacţionând vrea să facă pe fantezistul şi pe novatorul, nici dracul nu poate să i sepotrivească. In adevăr, democraţii, oricît de visători şi de ■revoluţionari, cel mult dacă îndeamnă la răsturnarea legilor actuale şi la înlocuirea lor prin altele; reacţionarii, însă, sînt incomparabili: dânşii critică legile, dînşiî le răstoarnă, dînşiî le înlocuesc şi tot dînşiî şi numai dînşiî cred că lumea s’a schimbat după ochelarii lor. Onoraţii confraţi de la L’Independance au ajuns în haltă (fără calambur) mincinosului din poveste, care, tot spunînd la minciuni, a ajuns să creadă că sînt adevăruri. Bruscă. CARNETUL MEU Piesa d-lui Carageale De mai pretutindeni am auzit întrebarea : — De ce vine d. Carageale cu o revistă spectaculoasă, înjghebată din bucăţi literare ale tuturor autorilor naţionali im veacul nostru şi tiu prezintă o lucrare dramatică, proprie a sa? Nu că prin aceasta s’ar trăda o nemulţumire. Nu ! Fiecare prevede succesul nouii lucrări a dramaturgului nostru şi înţelege că va fi o frumoasă piesă, de un patriotism cald şi sănătos şi redată cu toată splendida fantezie dramatică de care dispune autorul. In întrebarea pusă^nai mult dorul celor cite va sute de h telectualî de la noi, cari se pasionează pentru piesele psichologice şi cari isteaptă asemenea lucrări de la d. Carageale, a cărui putere de obs-+*aţiune o cunosc. La această dorinţă insă marea majoritate a publicul nostru a răspuns cu lecţiuni foarte dure pentru dramaturgii noştri : a răspuns cu risete la apariţia lui 4in din Napasta, cu risete la apariţia alcoolicului visător Mateia din arburătorur, cu risete la apariţia lui Iad din «Mort fără luminare». Intelisitualii işi raincaă pumnii de necaz, dar onor. P. T. spectatori riclean. .■ Trebueşte o mare dezvoltare culturală pentru ca dun ile sufleteşti şi durerile sociale să - ncapă in toate minţile şi in toate inimile. Iată de ce autorul Napastei apare cu revista Osiria de cu, care va fi mai in stare să uneascâ spate minţile şi toate inimile specta orilor. S. D. F. Coloisel U©' rescia D. Sieljio q jjiairne &pe» S’au schimbat lucruri:« la Cameră. Şedinţa de ori a fost ura din cele mai nostime şedinţe. S’a fi manifestat pe faţa neînţelegerile din guvern, deşi d-nai Stolojan şi Ion Brătianu a fi declarat că guvernul se afla in cea mai deplină armonie. Tactica oposiţiei. Opoziţia liberală şi cea conservatoare s’au învoit sâ-l sprijine pe ministrul domeniilor in contra atacurilor ocultei. Dupe consfătuirile urmate s’a decis că opoziţia nu are nici un interes să ajute oculta in luptă contra d-luî Stolojan şi din potrivă are tot interesul să’l menţie pe ministrul de domenii la locul său tocmai pentru că colegii săi vor să-l gonească. Rezoluţia luată de opoziţie n’a fost c noscuta de ocultă şi reprezentantul ei, d. G Nacu, a căzut ori in cursă. A fost un moment splendid în Cameră cind s’a proclamat învingerea ocultei. Primul atac Primul atac s'a dat la art. 13. In acest articol se prevedea că warantele sindicatelor agricole se pot sconta şi la Banca Naţională. D. Nacu se ridică şi cere suprimarea acestei dispoziţii, deoarece nu se poate impune Băncei Naţionale să facă o operaţie neprevăzută in statutele ei. Imediat d. Dinu Brătianu şi formulează amendamentul propus de d. C. Nacu. Mai mulţi deputaţi protestează contra amendamentului, deoarece Banca Naţională azi serveşte numai intere- Contele Caprivi sele cămătarilor şi trebue să se înceteze odată cu această conducere. Însuşi d. Stolojan se ridică şi declară că nu primeşte amendamentul. D. Nacu luă cuvîntul pentru a doua oară şi susţine cu oarecare violenţă amendamentul. Ba ii vine un ajutor şi d. Mendas Ghermani. Cu toate acestea, amendamentul cade. Camera a isbucnit in aplauze, iar d. Nacu a rămas plouat, cu o figură care schimba cincisprezece feţe pe minut. D. Ionel Brătianu cu aceeaşi figură lividă se aşezase in banca de deputat lingă d. Nacu şi se consultau ce este de făcut. Consultaţia De ce se consultau? D. Ionel Brătianu vroia să ceară suprimarea art. 17, care prevedea că sindicatele agricole vor beneficia de o scădere de o jumătate de centimă La tonă pe clulometru asupra tarifului G. F. pentru transporturile lor și d. ministru de lucrări publice se temea acum să nu i se respingă cererea şi deci de unde se incerţja o restur- | nare a d-lui Stolojan să. jiu se îpome- I nească cu un vot de blam d-sa. A avut apoi d. Brătianu o consultare cu d. Stolojan şi numai după ce acesta i-a dat asigurarea că primeşte să se şteargă articolul, d. Brătianu’ s’a decis să o facă. Dar și aci, pentru ca să dovedească cum că cererea se face cu consimfimintul d-lui Stolojan, d. Brătianu l’a rugat pe d. Misir, ruda d-luî Stolojan, să ceară suprimarea articolului. Tactica d-lui Stolojan Văzind că are concursul opoziţiei, d. Stolojan a prins curaj, şi după ce s’a opus cu energie d-luî Nacu şi a dovedit deci că prin parlament nu-î poate răsturna oculta, i’a lăsat şi pe d. Brătianu o oră singur in şedinţă ca să fie hărţuit şi in urmă a venit în şedinţă şi a declarat că in guvern este cea mai perfectă înţelegere. D. I. Brătianu a făcut aceeaşi declaraţie. Dar adevărul era că opoziţia l-a salvat pe ministrul de domenii şi a făcut să nu izbucnească criza ministerială. Cearta din guvern nu se mai poate contesta. In art. 13 d. Nacu, leaderul majorităţei şi fratele ministrului de lucrări publice au dat atacul, iar opoziţia pe faţă a votat cu ministrul domeniilor. *Şi totuşi guvernul stă. Interesante sunt declaraţiile d-lor Delavrancea şi V. Lascar. Primul a arătat că ministrul de domenii este combătut de colegii sei, cel de al doilea a cerut să se închidă discuţia, pentru că spectacolul pe care îl prezintă banca ministerială nu e spre onoarea partidului liberal, şi Camera a închis discuţia. Niciodată nu s’a închis discuția pe un motiv ca acesta. Rep. A murit zilele acestea la Crossen. / i SOCIALIŞTII — Interview cu d. I şi TOMNII 1. San Nădejde — înainte de a încheia ancheta noastră a asupra mişcărei ţărăneşti, am crezut la că este bine să ascultăm şi pe aceia , contra cărora se ridică cele mai grave acuzări, pe socialiştii democraţi. Ne-am adresat deci d-lui Ioan Năcdejde, singurul dintre intelectualii şi a fruntaşii partidului social-democrat, care conduce astăzi mişcarea muncitorime! socialiste. Scopul mişcărei ţărăneşti 11 Este adevărat că din ancheta pe care l- am făcut-o, rezultă că mişcarea fără- 11 nească din Romînia, nu are de loc ase cu amănare cu mişcările agrare socialiste ci din streinătate. Mişcărei de la noî îi w) lipseşte cu desăvirşire caracterul radical ca şi revoluţionar, şi pentru ca să fie o. mişcare socialistă ii lipseşte cu desă- 11 virşire formularea şi predicarea idealului îndepărtat, acela al socializărei şi a mancei şi a produselor ei. In aşa condiţiuni era natural ca prima ci întrebare pe care am pus-o d-luî Nă- ti dejde să fie: d —Ce scop urmăriţi cu mişcarea ţără- ci nească ? * c. D. Nădejde a răspuns: d. — Voim să facem şi pe ţărani cetă- ceni, voim ca să se sfîrşească odată cu restarea aceasta de lucruri : drepturi însemnate pe hirtie şi un adevăr stare de robie, încătuşirea cea mai desăvîrşită a voinţei majorităţeî locuitorilor acestei ţări. Noi credem că e nu numai o fără delege această stare de lucruri, dar si chiar o crimă, pentru că pune in price mejdie insăşi existenţa noastră ca stat. pc Nu vom scăpa de uneltirile duşmanului nostru de veacuri pe cită vreme fără ca nul va fi vecinic înşelat, oropsit, nedreptăţit şi tratat ca o fiară, cind încearcă şi el a se folosi de drepturile ce i Ie daţi legile. «Am lăsat la o parte tot bagajul de reforme înaintate şi am crezut că pentru viaţa noastră a acelora cari de două- g zeci de ani muncim pentru clasele apăsate, ar fi de ajuns dacă am reuşi să .v.cori ido nnia legii.• ? astăzi, «a prefacem starea reala TMCea legală. In adevăr noi lucrăm la sate ca liberal! şi nu ca socialişti. Geea ce facem noi la * sate, ar fi fost datoria liberalilor să fi fă- ^1 cut de mult». m a Răscoalele ţărăneşti ci am căutat să-î arăt că tot trebuie să fi fost vre-o răzvrătire ţărănească, pentru că alt-fel s’ar explica cu greu măsurile luate de guvern. La acestea d. Nădeje a afirmat că se poate ca ici colo, ţărani, cari nu fac parte din cluburi, săfi fost anume instigaţi ca să se răscoale. Mi-am permis atunci să întreb: — «Cine credeţi c’au instigat? —„Agenţi ruseşti şi agenţi conservator». Cei dintii au scos minciuna că regele a făgăduit ţarului că va da pămint sătenilor şi că, deoarece nu se ţine de vorbă, trebuie să se plîngă ţarului. Agenţi conservatori au fost toţi oamenii arendaşilor, cari au scos vorba că socialiştii vor dijmă una din zece şi altele multe, că doar ar ieşi oamenii din calea legală şi deci s’ar da prilejconservatorilor să facă din nou ca la 1888." ) Intenţiile socialiştilor La sfirşit a venit vorba şi despre campania pornită de administraţie con- tra organizaţiilor socialiste: închiderea cluburilor, confiscarea banilor şi a bibli-: dterilor, arestarea ţăranilor, — toate a- 1 cestea d. Nădejde ie dezaproba şi con- •' damna ea fiind «singurele ilegalităţi — după cum zicea — în aceste pretinse revolte». —«Ce aveţi de gînd să faceţi în viitor?» mi-am permis să-l mai întreb pe d. Nădejde. D-sa mi-a răspuns: — „Vom merge înainte, vom căuta să facem cunoscute ţăranilor drepturile ce au, după legile de astăzi, şi cum se pot folosi de rele. Vom stărui să fie urmăriţi prin judecată toţi cei cari au călcat constituţia faţă cu ţăranii.“ Interviewer: Am fost de acord cu d. Nădejde că mişcarea ţărănească organizată de so- ,u cialişti in judeţele Teleorman, Roma, Anaţi, Vlaşca şi Olt, este o simplă miş- „r care poporanistă, democratică, al căreia ‘ program conţine cerinţe atit de mici, în cit par ridicule pentru un partid cu uii pretentiuni revoluţionare, şi a cărei ten ddință este mai mult culturală. C( «Cu toate acestea se zice că ţăranii ni s’au răzvrătit, ’i-am spus d-lui Nădejde, că «Ce credeţi despre răscoalele ţără- fieneşti? * n’ D. Nădejde a răspuns : m — Nu sint şi n’au fost răscoale. Oamenii aîi ascultat cu atita străşnicie sfaturile noastre in cit s’au lăsat ares- tătaţi, înjuraţi, bătuţi, au văzut jandarmi fri călcînd cu caii peste femei şi copii şi s’ n’au răspuns la lovituri cu lovituri. Sint locuri unde oamenii s’au culcat pe pă- a mint, declarind ca li se le facă orice, n ei nu se împotrivesc. Ceea ce e mai ai' de admirat, e că măcar că oameni ne- de legiuiţi au căutat să-î scoată pe săteni din calea pacînică, ei nu s’au potrivit... bb Deci răscoale n’au fost; călcări de legi ea au fost, dar făptuite de primari, sub-pre- du feefî. Călcări de legi au fost acolo unde tr’ au silit pe oameni să desfiinţeze cluburile, acolo unde au secvestrat condicele, şi peceţile, cărţile şi banii adunaţi prin la cotizaţii.» de SCI Organizatorii răscoalelor Continuînd convorbirea cu d. Nădejde coi DIN STRĂINĂTATE Casimir-Perier la Casaţie. — Chestiunea macedoneană.—Foametea în Rusie. — Castelan st ’ s,tăcerea Dreyfus —După cum anunţă ziarul parizian Petit bleu, fostul preşedinte al republicei Casimir-Perier, ar fi declarat in mod formal înaintea secţiei criminale a Curţei de casaţie, că generalul Mer-icier ’i-a comunicat el însuși, că a su-i pus in 1894 consiliului de războia ac-| tele secrete, deoarece cele-l’alte ii se păruseră insuficiente. Generalul Mercier | ar fi găsit că un asemenea mod de procedare e foarte natural. —Primul secretar al palatului imperial turcesc Tahsim Bey, a anunţat * d-luî Novacovici, ministru al Serbiei la Constantinopole, că la Niş s’a format un comitet revoluţionar macedonean, şi că sultanul doreşte ca acest comitet să fie dizolvat. Novacovici a răspuns că n’are cunoştinţă despre menţionatul ca- mitet, dar că va anunţa guvernul său. —In Rusia foametea hintuie tot mai rău, aşa că nici puternicii cari deţin; Irinele* guvernului nu mai Îndrăznesc s’o mai ascundă. Ast-fel administraţia societăţei ruseşti a crucei roşii anunţă că ţarul ’i-a transmis un milion de ruble, pentru ca să ajute pe ţăranii din ţinuturile bîntuite de foamete. Acum cîte va luni, ţarul a mai dat o jumătate de milion *de ru-ble pentru acelaş scop, aşa că şi oficioasa Nevoie Vreme îşi permite" să de- , ducă in ultimul ei număr că nevoia trebue să fie mare printre ţărani. — In ultimul număr al lui Nouvelle Revue Internationale marele Emilio, Castelar se ocupă intr’un lung articol de afacerea Dreyfus, şi printre altele scrie : «Nu ne putem aştepta la un calm complect cită vreme nu va fi tranşat.. Aria sau negustorie ? Sînt cîţîva ani de cînd a început să se discute cu mai multă aprindere şi la noi asupra artelor. Şi, ori ce s’ar zice, teatrul preocupă în primul loc lumea de la noi; este şi cea mai veche artă de care s’a îngrijit statul. Acum este în discuţie noul proect de lege al d-lui P. Grădişteanu, relativ la modificarea legei teatrelor. Ministrul, sau, mai bine zis, miniştrii fac mare caz de această lege. Pe ei însă nu-l preocupă partea relativă la organizarea teatrelor, ci capitolul relativ la subvenţie. Puţin le pasă miniştrilor ce drum şi ce scop se indică teatrelor prin noua lege, ei vor să ştie numai ce subvenţie li se cere. „Teatrul o şcoală“ sau „Teatrul un local de distracţie“, „Teatrul o instituţie artistică şi culturală“ sau „Teatrul o prăvălie de mărunţişuri“, aceasta nu o ştiu şi nici nu vor s’o ştie miniştri?. — Ce subvenţie ! Cită subvenţie? Să mai tăiem din subvenţie ! Iată singurele lor cuvinte, unica discuţie născută înre ei de un atît de important proect de lege. Faptul este straniu şi cu atît mai straniu că tocmai subvenţia nu trebue să se discute cînd este vorba de arte. Hs Admiram institutele artistice, dezvoltarea extraordinară pe care au luat’o artele, interesul pe care îl manifestă publicul pentru arte în celel’alte ţări, dar ia să vedem în ce condiţii s’au dezvoltat artele acolo şi cari sînt condiţiile în cari s’au dezvoltat la noi. Nu vorbim de Italia, acolo arta e prea veche ca să o urmărim aci. Dar să luăm, de exemplu, Franţa, Franţa pe care o imităm în toate. Ei bine, în Franţa teatrul îşi avea adăpostul în palatul regilor şi în castelele nobililor. Tot ceera mai vestit în arta punerei în scenă, toţi artiştii renumiţi în Italia erau aduşi ca să organizeze reprezentaţii la palat şi castele. Scriitorii francezi aveau protecţia palatului şi a nobilime, iar mai în urmă a statului. Azi în Franţa teatrele ocupă în primul loc presa şi toată lumea. La Paris mişcarea teatrală are mai multă importanţă decît schimbarea ministerelor. Cu toate acestea, nimeni nu s’a gîndit că teatrele serioase pot să se lipsească de sprijinul statului. Din potrivă, pe fiecare an subvenţia se sporeşte. Şi lucrul se explică. Cerinţele modernei puneri în scenă sînt extraordinare şi oricîte reprezentaţii ar avea o piesă, ea nu poate să dea beneficii prea mari pentru ca şi artiştii să aibă o viaţă bună. Se înţelege că nu vorbesc aci de teatrele cari dau piese de mare spectacol, de teatrele cari au de scop cîştigul material numai. Vorbesc de Comedia Franceză, Opera-Mare, Opera-Comică, Odeon. Ş’apoî chiar şi celel’alte teatre, îndată ce încep să angajeze artişti cu reputaţie şi să reprezinte piese serioase, cer subvenţie de la stat. Şi foarte des se văd în ziarele franceze articole prin cari se cere ca statul să acorde subvenţii cutăruî sau cutărui teatru. Dar la Viena ? Acolo e şi mai caracteristic. Burgtheater şi Opera se întreţin din caseta împăratului. Acolo nici nu este o subvenţie fixă, directorul acestor teatre prezintă contul tuturor cheltuelilor şi al încasărilor şi împăratul achită deficitul. Dar e de prisos să mai lungim vorba asupra acestui punct. Toată lumea ştie că în nici o ţară nu se face teatru serios fără subvenţie. * Şi la noi se dă o subvenţie, dar, pe lîngă faptul că această subvenţie este insuficientă, se adaugă şi alte foarte mari neajunsuri. Aşa, primul neajuns este că în acelaşi local se joacă : dramă, comedie, farsă, operă, operă comică, operetă, apoi feerii, piese panoramă, piese-circ, etc. Asta nu poate să meargă. Aşa nu se poate face nimic seris. Nici o piesă nu se poate studia şi se joacă piese cu mare şi bogată punere în scenă fără repetiţii complecte — generale, cum se zice în limba teatrelor — fără ca să se fi putut forma ansamblul. Interpretarea este mai întot-d’a-una insuficientă. Alt-fel nici nu s’ar putea explica cum la noi ori ce piesă, cea mai bună ca şi cea mai rea, are acelaşi număr de reprezentaţii. La teatru, dacă mă ponte interesa, pe mine spectator, subiectul unei piese, desigur că în primul loc mă interesează jocul actorilor. Sînt foarte puţini aceia cari înţeleg o piesă chiar cînd e rău jucată, dar şi pe aceştia îi enervează o rea interpretare. Sistemul acesta de a se schimba spectacolele în mod vertiginos este dezastruos pentru teatru. E ucigător pentru actori, e nefast pentru piese, e descurajator pentru scriitori. * Dar mai e ceva. Teatrul nostru nu are statiști, adică un număr de oameni cari să facă armata, poporul, etc. Pentru mase se adună oameni de pe stradă cărora li se plăteşte 50 de bani de fiecare repetiţie. Şi se înţelege că repetiţiile trebue să fie cît mai puţine pentru că, altfel, se urcă cheltuelile. Poftim cu cinci sau şase repetiţii să armonizezi pe aceşti prinşi cu arcanul şi să-i faci să fie exacţi la replică. Trebue numaidecît să se organizeze un corp de statişti, cum se organizează corurile de la operă, orchestra, etc. Este adevărat că teatrul are un personaj foarte numeros, dar recrutarea lui s’a făcut după vremuri în condiţii foarte rele. Foarte mulţi dintre cei angajaţi nu ar putea să justifice acest angajament decît dacă fac serviciul de figuraţie. Şi nu numai că nu este ruşine pentru un absolvent al conservatorului să îndeplinească această funcţie, dar această funcţie e chiar absolut necesară. Toţi actorii pe cari îi aplaudăm azi au debutat în figuraţie şi coruri. Şi apoi la un teatru subvenţionat ceea ce se cere în primul loc este ansamblu. Şi ansamblul nu se poate obţine cu concursul figuranţilor de azi. Aceştia pot foarte rar să figureze fără ca să încurce lucrul chiar cînd nu au nimic de spus. Cînd au însă de vorbit, cînd au de jucat, atunci distrug tot efectul scenelor în care intervin. Ei nu sunt de vină, pentru că fac fără nici o pregătire, un lucru pentru care trebue o pregătire specială. Fără îndoială că tinerii angajaţi, şi în unele împrejurări chiar artiştii mai vechi ar trebui să apară în figuraţie. Şi aci sînt multe de spus. Toţi actorii noştri vor să joace numai: Hamlet, Romeo, Julieta, Desdemona, Macbeth, Othelo, Cid, etc. Nu e nimeni pentru rolurile secundare. Şi, dacă li se dă asemenea roluri, apoi es îa scenă pentru că n’au încotro, dar nu ca să joace. Şi, lucru curios, cei mari, aceia cari au ajuns societari sau care şi-au făcut reputaţia sînt mult mai conştiincioşi ca cei mici, însă e ceva fenomenal. Trebue s-o spun: La Teatrul Naţional este imposibil azi să vezi o repetiţie serioasă la care să nu lipsească nimeni şi să repete toţi ca şi cum ar juca. Inchipuiţi-vă acuma că la reprezentaţia unei piese studiată în asemenea condiţii mai se împ^săveşte şi primul regizor şi astfel ra.i'-Tne conducerea dintre culise pe mîna unui copist care are rolul numai să ţie replicile. Inebuneşte toată lumea şi pe scenă şi în sală. Cei de pe scenă au atîta grije că nu mai ştiu unde le e capul şi cei din sală cred că cei de pe scenă glumesc. * Dacă cele maî strălucite mărgăritare din literatura dramatică străină s’ar da pentru prima oară la noi şi nu ar veni cu reputaţia deja formată, de sigur că toţi le-am sfîşia ca pe nişte lucrări lipsite de orice valoare. Ce voiţi atunci să se petreacă cu lucrările originale ? * Nu, aşa ţiu mai poate să meargă. Trebue numai de ,cît să se trans* porte opera în alt teatru şi Teatrul Naţional să rămîîe al dramei şi co- mediei. Numai aşa arta dramatică^ va , putea să ia o dezvoltare serioasă la noi, numai astfel vom putea să ne dăm seama de forţele noastre alet tuturor. Pînă atunci ceea ce facem nu e artă, ci pur şi simplu negusto- rie. Cu acest sistem se împinge lumea la piese de circ şi succesul cel mare nu-l mai poate avea opera gîndită de o minte profund cugetă , toare, nici artistul pe care natura la dotat cu marele dar al înfăţîşărei patimelor omeneşti, ci numai elefantatul care mănîncă din farfurie şi porcul care se plimbă călare. Ion C. Bacalbaşa i