Adevěrul, ianuarie 1900 (Anul 13, nr. 3751-3775)

1900-01-28 / nr. 3772

Anul XIII — No 3772. fondator ALEX. V. N­ELOIMAXI­­A To on ameilte tn ţ®ra. . • • » * 30 16Î 15­0 leî In străinătate. . 50 „ 25 „ 18 „ 1O bani In toată țara jfo ,, „ străinătate Un an Șase luni Trei luni Un număr vechiă ban 20Adeve Vineri 28 Ianuarie 1900 DIRECTOR POLITIC COST ST. 91ILLE Anunciurî Linia pagina IV Lei......................0.50 ban III 2.­BIRO­URILE ZIARULUI 11. — Strada Sărindar — iar telefon' m* Mitropolit, Vaticanul și Conservatorii Situaţiei teribilă Situaţia in partidul conser­vator a devenit teribilă. Toate intrigile, toate mizeriile, toate ruşinile l-au năpădit. Mai dău­­năzi văzusem spectacolul ex­traordinar al pronunciamentu­lui unor funcţionari subalterni: un prefect de judeţ, unul de poliţie şi un primar revoltîn­­du-se în contra guvernului şi indicîndu-i în ce fel şi cu cine trebue să se remanieze, ce sluj­başi să numească în judeţ, si­­lindu-l în cele din urmă să revoace, pe o cale piezişă, o numire deja făcută. Astăzi vedem spectacolul contrar, căpeteniile intervenind într-un oraş, la Galaţi, pentru a învrăjbi pe prefect cu pri­mar, punînd pe cel d’întii să or­ganizeze întruniri publice de vestejire în contra celui din urmă, la care a vorbit un se­nator guvernamental in con­tra unui ministru, în contra d-lui Take Ionescu, acuzindu-1, în persoana primarului, de lu­cruri extraordinare. La întrunirea majorităţilor, unde d. general Manu treimea să retracteze cuvintul «clien­telă» lansat la adresa radicali­lor, a lipsit tocmai d. general Manu. D. Panu a primit cite­­va slabe mîngieri din partea d-lui Olănescu, şi altele cîte­va din partea d-lui Delvrancea, în calitate de tovarăş de mi­zerii şi de suferinţe morale. D. Take Ionescu, simţindu­­se ameninţat să fie, la rîndul sau, un nou Panu şi un nou­ Delavrancea, lovit, calomniat, dat într’o parte de foştii amici, a crezut de asemenea necesar să mîngie pe acela cu care va sta în curînd alături în ura şi dispreţul ciocoimeî partidu­lui. Partidul se cerne straşnic. Spuma tinde să se separe tot mai mult de fond, elementele ciocoeşti de cele democratice. Din nenorocire — şi justă e pedeapsa — elementele de­mocratice se vor alege, in cele din urmă, cu tot ponosul, cu cea mai tristă situaţie morală, cu atit mai tristă cu cît sfir­­şitul guvernare! conservatoare se apropie, aşa că cea mai mare parte din ele nu vor fi avut nici timpul să se com­ppenseze cu cite­va foloase ma­teriale sau cu satisfacere­a ci­­tor­va mici vanităţi. Şi voiţi un simptom carac­teristic al apropiatului sfirşit ? Citiţi, in pagina I de azi, felul In care prefectul poliţiei Capi­talei a silit pe d. Bogdan-Pi­­teşti să-şi retragă candidatura de la colegiul III de Ilfov. Nu e numai chestia de eter­na călcare a Constituţiei din partea conservatorilor, de ne­vindecabila lor pornire anar­­hico-reacţionară de-a călca le­gile şi de-a suprima libertăţile garantate prin ele, dar de-a în­lătura o înfrîngere absolut sigură pînă şi la un al treilea colegiu electoral, cel mai su­pus din toate influenţei direc­te a unui formidabil aparat administrativ şi poliţienesc. Toate alegerile i-au fost de­favorabile. Ce ruşine să fie bătut şi la un colegiu ţărănesc ! Şi ar fi fost cu siguranţă, nu vă îndoiţi un moment. Ce teribilă situaţie ! Ce par­tid, dar... şi ce ţară! Z­o­o I. Teodorescu- DIN FUGA CONDEIULUI Căzni de la Piatra-Neamţa Alegerea de la Piatra a fost pentru ac­tualul guvern o grea piatră de încer­care. In tot cazul, cînd se vor împăca lu­crurile în acel oraş regimului i se va ridi­ca o "grea piatră de pe piept. Dar ceea­ ce e încă foarte extraordinar ca coincidenţă este că tocmai Neamţul face atît de mari dificultăţi cabinetului. In adevăr Neamţul nu a iubit nici­odată pe conservatori, dar nu credeam ca el să meargă cu ostilitatea pînă la margini atît de extreme. Bieţii conservatori, cu ce duşmani puter­nici aiî de luptat, cu Nemţii şi cu pie­trele ! Vax Dictatorul nu se astîmpără Micul dictator care trage sforile din culise, iar cînd e vorba să fie tras la răspundere o şterge la Predeal, mi­cul dictator iar s’a apucat de tras sforile şi iar... i s’a înfundat. De astă- dată ca actorii, cari cînd văd că dau faliment în Capitală, pleacă în provincie, tot aşa şi d. Nicu Fi­­lipescu a lăsat Bucureştiul şi a ple­cat la Galaţi ca să sape acolo şi de­odată şi pe d. Take Ionescu şi pe d. Aslan, amicul politic al d-nului Fleva şi mitocan de origină. Şi la Galaţi ca şi la Bucureşti, acel care a ucis pe Lahovary în duel, năzueşte să ucidă onoarea a­­celora cari au venit să regenereze partidul conservator. La Bucureşti, d. Filipescu şi amicul săli Ionaş Grădişteanu au răspîndit zvonul că la Primărie d. Delavrancea şi Take Ionescu au încasat sume colosale in afacerea tramvaiului electric. La Galaţi, tot după acelaşi d. Nicu Filipescu, acelaş Take Ione­scu, de astă dată în unire cu pri­marul Aslan, a făcut un mic ghe­­şeft în chestiunea apei şi, ceea ce este mai comedios­­—prefectul Mo­­ruzzi, şi el amestecat în complot, a provocat şi o întrunire publică con­tra primarului acuzat de gheşeftărie. Iată un guvern, în care şefii par­tidului îşi joacă farse de aşa prost gust şi încă un guvern care are pretenţia să poată merge înainte ! Toate acestea nu sunt de­cît semnele premergătoare ale descom­punere!. Regimul a intrat în putre­­fracţie şi e nevoe, credem, a pune deja batista la nas. Ediţia d­e seară Fostul mitropolit, vaticanul şi conservatorii Episcopatul de Roman. — Intervenţia vaticanului. —­gele şi episcopul Hornstein. — Angajamentele conservatorilor. Vom continua astăzi cu expunerea a­­mănuntelor necunoscuta de public in afacerea Ghenadie, mărginindu-ne strict la o expunere obiectivă, şi rezervindu­­ne pentru mai tirziu a spune şi cuvin­­tul nostru, a arăta ce credem, ce va­loare au aceste fapte, ce concluzii pu­tem trage din ele.* E incontestabil că partidul conserva­tor, prin persoana şefului lui şi a celor mai autorizate personagii, a luat faţă de fostul mitropolit, pe vremea cind e­­ra închis la Căldăruşani şi păzit de ar­mată, angajamente formale de a-î reda scaunul de pe care fusese zmuls cu jan­darmi. In ce conzistă acele angajamen­­e, se va vedea mai jos. Faptul pe care-1 vom releva acum e că conservatorii nu s’au ţinut de cuvînt. Să zicem că le-ar fi fost foarte greu să redea lui Ghenadie scaunul de mi­tropolit primat, fie din cauză că n’au luat puterea imediat cum sperau și că astăzi cînd o au scaunul e ocupat, fie că n’au voit pur și simplu s’o facă. Dar un scaun episcopal puteai­ să-i dea. Fostul mitropolit s’ar fi declarat mulţumit. S’a ivit vacanţă la Roman. Ghenadie şi-a pus candidatura din vreme, adică a exprimat dorinţa de a fi ales în a­­ceastă eparhie, ba ni se pare că a co­municat chiar regelui această dorinţă a sa. Guvernul nu numai că n’a crezut de cuviinţă să ţie angajamentele din opo­ziţie şi în acelaşi timp să pue capăt pentru tot­ d’a­una unei chestii ce ame­ninţa să se deschidă, ca o rană rea şi veche, dar s’a opus din răsputeri şi se va opune, probabil, ca fostul mi­tropolit să se aleagă episcop de Ro­man. De ce ? La prima vedere atitudinea aceasta a guvernului conservator pare inexplicabilă. Dar cum nu este fum fă­ră foc și efect fără cauză, atitudinea guvernului are o cauză, ba încă una co­losal de puternică. Iată in ce conzistă ea. * Credem a ști că vaticanul a in­tervenit, indirect, pentru a zădărnici o asemenea alegere. S’a văzut d­in numărul de ori­ce mo­tive puternice de defienţă şi de ură a­­veau catolicii in contra fostului mitro­polit. Cum ar fi putut vedea vaticanul cu ochi buni alegerea in eparhia Ro­manului, oare are cei mai mulţi ca­tolici din ţară, a unui om care îi făcuse atitea crude neajunsuri ? Episcopii catolici aveau de ce să se tea­mă că Ghenadie va încerca o convertire la ortodoxizm a c­angăilor din judeţul Bacău şi a ungurilor din judeţul Ro­man, destul de numeroşi. Botezul ţiga­nilor de la Dobreni Ie sta pe inimă. Se zice că un cardinal — probabil cardinalul Rampolla — ar­­fi făcut pre­sante intervenţii la Bucureşti pentru a nu se da lui Ghenadie scaunul episco­pal de Roman. Pentru un altul nu s’ar fi opus, dar pentru acesta avea motive vaticanul să se opue. Către cine s’a făcut intervenţia, cind anume, în ce termeni, nu ştim. Un fapt ce se pune în legătură cu acesta e cel următor. Acum cît­va timp fostul mitropolit a avut o lungă audienţă la rege. A doua zi chiar regele a făcut o vizită monse­niorului Hornstein, episcopul catolic din Capitală. Este vre-o corelaţie intre acest fapt cu cele mai sus expuse . Este o simplă coincidenţă ? Nu ştim. Dar cînd ne gîndim că partidul con­servator a luat aşa de formale şi de categorice angajamente faţă cu fostul mitropolit şi că acum le calcă cu de­săvârşire, ne pare incontestabil că o cauză puternică de-a nu le ţine trebue să existe, şi nu putem bănui de­cit o cauză externă, căci nu e admisibil ca nişte oameni politici să se facă de ris, să se compromită grav moraliceşte nu­mai aşa de gust, din capriciu. * Asta ne aduce a vorbi de acele an­gajamente mai pe larg. De ce natură au fost ele ? Se ştie că Ghenadie, pe cînd era închis la Căldăruşani, a dat lui Lascăr Gatargiu o demisie de care acesta a uzat cum a voit. La un mo­ment dat fostul mitropolit a scris lui L. Catargiu pentru a’i cere demisia înapoi sau spre a-l conjura să nu uzeze de ea. Totuşi şeful partidului conservator n’a ţinut seamă de nimic, a uzat şi a abuzi­t de demisie, fără ca,in cele din urmă, Ghenadie să protesteze în mod public, deşi soluţia dată afacerei lui nu-i convenea de loc. Cum se explică faptul acesta ? Prin aceea că Ghenadie se simţea înarmat in contra unei eventuale trădări a con­servatorilor. Dăduse el demisia, dar avea in mină scrisori de ale lui Lascăr Catargiu şi Alexandru Luhovaci, la came următoarele două puncte erau puse în cea mai complectă evidenţă: alianţa politică intre partidul conservator şi închisul de la Căldăruşani, cel din urmă trebuind să dea concursul lui numai conservatorilor pentru a a­­junge la putere; angajamentul for­mal de­ a­ i se reda în schimb scaunul de mitropolit primat. Lascar Catargiu şi Alexandru La­­hovari au făgăduit in termenii cei mai categorici, în numele partidu­lui conservator, că în ziua când vor veni la putere ii vor reda scaunul de primat al Romînieî, fără nici o condiţie. Era un pact in regulă, făcut prin scrisori semnate. De aceea fostul mi­tropolit nu s’a prea alarmat de abuzul pe care-l făcea Lascăr Catargiu de de­misia lui, căci se ştia asigurat prin scrisorile ce le avea, aşa în­cit spera că chiar demisionind momentan, în ziua venirei conservatorilor la putere işi va recăpăta scaunul. • * Ast­fel se explică şi subita iubire de «religia strămoşească» a conservato­rilor, şi groaznica lor indignare pe cei ce călcaţi legile bisericeşti şi biserica însă­şi: erau aşa de siguri că vor veni la putere pe temele acestea ! In năvala lor spre putere, pentru a nu scăpa chilipirul din mină, m­ai ales că era la mijloc şi concurenţa flevişti­­lor, conducătorii conservatori au făgă­duit totul, au luat ori­ce fel de anga­jamente, le-au­ subscris, le-au­ dat la mina aliatului. Acum poliţa le vine la plată, in nişte împrejurări foarte grele. Guvernul conservator crede că se va putea achita cu o pensie de 1000 de lei lunar. Nu ştim pozitiv dacă se înşeală sau nu, dar nu aceasta au făgăduit şi nu aceasta ni se cere de fostul aliat.­ Vom continua. Index: Re­ COT­ID­I­AN E ÎNGÂMFATUL V* D-l general Manu făgăduise formal că la cea d’întîiui întrunire intimă a ma­jorităţilor va explica cuvintele agresive adresate «clientelelor politice». Această făgaduială o dăduse d-lui Farm. De­cit, d-l general Manu s’a grăbit ca să nu vie la întrunirea ţinută alaltăeri seara la d-l C. Olănescu. Este adevărat că d-nii Olănescu, Ion Lahovari şi Take Ionescu au făcut tot felul de declaraţii de dragoste pentru d-nii Panu, Delavrancea, etc., de citi­ce importanţă au toate aceste vorbe late atunci cînd generalul Manu şi d-l Fili­pescu stau de o parte şi nu vor să se angajeze . Este evident că conservatorii pregătesc o nouă tragere pe sfoară. Rezerva generalului şi a d-lui Nicu Filipescu sînt cele mai elocv­ente do­vezi. INDIGNARĂ Primim din partea mai multor funcţi­onari superiori şi inferiori protestări în potriva României June care, într’un in­terview, a luat apărarea stat-majorului in­gineresc de la căile ferate. Unii din aceşti funcţionari ne arată că, de­şi plătiseră abonamentul pe 3 luni la numita foaie, au refuzat-o imediat, preferind mai bine să piardă cîţî­va lei de­cît să mai citească o foaie care a luat apărarea citor­va privilegiaţi pentru a lovi în miile de funcţionari de atîta timp exploataţi şi nedreptăţiţi. Considerăm că plingerea funcţionarilor de la căile ferate este foarte dreaptă. Iar «Adevărul», ziar democrat şi apărător al tutulor persecutaţilor, va rămîne ca şi un trecut de partea celor obijduiţî. In curînd ne vom ocupa mai de a­­proape, într’o serie de articole, despre importanta chestie a prigoniţilor de la drumurile de fer. ARMONIA DIN PARTID ! Intriga înscenată la Galaţi de către d- Filipescu in­potriva d-lui Take Ionescu a produs o nouă şi mare furtună în rîn­­durile partidului conservator. Pe sub mînă d-l Filipescu a întreprins trei lucruri in potriva ministrului de fi­nanţe: 1) L’a acuzat de gheşeft în chestia tram­vaiului electric; 2) L’a tras pe sfoară cu remanierea mi­nisterială. 3) L’a acuzat de gheşeftărie în che­stia apei de la Galaţi. Şi d-l Filipescu, care declară că nu vroeşte să permită gheşeftarilor să se ri­dice în fruntea partidului conservator, scormoneşte pe de­desubt şi nu are cu­rajul să spună pe faţă aceea ce crede. Unde ’ţi este bravura, şi unde ’ţi este cavalerizmul, d-le Filipescu ? Stop. Depeşile nopţei şi?«aamii 11 hiwwMiwmn de la corespondenţii noştri speciali Moţiunea Camerei Londra, 26 Ian. Moţiunea patriotică votată ieri de Cameră este primită cu entuziasm de întreaga pre­să. — John. D-l Lieber Berlin, 26 Ian. D-l Lieber, şeful ultramon­­tanilor, este în agonie—Mem­phis. Taxele porţilor de fier Viena, 26 Ian. Aflu că ieri primul ministru un­gar Szell a avut o conferinţă cu contele Goluchowski in chestia re­ducerea taxelor de la porţile de fer. —Bran. RAZBOIUL Ştiri din Africa de Sud Londra, 26 Ianuarie Generalul Macdonald, gonind pe buri, a ocupat Rotesdamul, poziţie dominantă la Modderriver. — Methuen a dizolvat corpul Remington Scouts fiind­că găsise strecuraţi printre ele mulţi spioni buri. — Frenche a cerut lui Roberts şeapte mii oameni întărire. — Roberts şi Kitchener aü ple­cat din Capetown.—John. ii / •’ Conservatorii şi libertăţile publice — Scrisoare d-lui ministru de justiţie — Domnule ministru, Ştiţi foarte bine că mi-am pus can­didatura la colegiul al 3-lea de Ilfov. Pentru a solicita sufragiile alegătorilor am făcut un manifest pe care îl cunoa­şteţi şi care nu conţine nici o frază care ar putea constitui un delict, de­oare­ce nu exprim de­cit două idei: aceea că ale­gătorii colegiului al 3-lea au şi ei drep­tul să aleagă pe cine vor, şi că acest drept trebue să-l exercite şi să-l apere contra celor ce vor să atenteze la el, şi al doilea, motivele ce eu cred că tre­bue să le aibă alegătorii pentru a nu alege pe cel ce se va prezintă ca susți­nător al actualului guvern. Toate acestea, domnule ministru, sunt foarte legale. Pentru a susține această candidatură nu m-am dus prin sate, nu am vorbit cu alegătorii, căci știam că mi se vor întinde curse și că se vor face uneltiri contra mea. Guvernul acesta ar fi putut să indice şi el un candidat, care să intre­ în co­municare cu alegătorii mult mai bine ca mine, să le solicite voturile, să afle nevoile lor, să le promită o alinare la ele, să mă atace pe mine, să mă de­­masce în faţa alegătorilor ca o fiinţă periculoasă, infamă, nedemnă, etc., în fine tot ce legalmente este permis in lupta electorală. Guvernul, sau candidatul guverna­mental, sau administraţia ce este insăr­cinată a-l susţine, au­ găsit de cuviinţă să ducă o alta lupta faţă de candida­tura mea. Iată, domnule ministru, faptele: Mai întiiii mi-au trimes la mine a­­casă pe un domn, avocatul G , împreună cu 18 ţărani, pe cari din greşală i-am primit, cu cari insă nu am vorbit ni­mic, absolut nimic, pricepând ce fel de ţărani sunt ei, de­oare­ce este în­de­­obşte ştiut ce meserie exercită avocatul C., şi chiar cind acesta plecă de la mine cu ţăranii ce adusese, i-am spus in faţa, că se ştie că am vrut să-mi bat joc de el: ştiu că te ocupi de chestia ţărănească, de astă-vară cînd erai la ministerul de interne şi făceai rapoarte asupra m­­işcareî. Mi s’a trimes la domiciliul meu­ cînd cite trei, cinci cite patru agenţi îmbră­caţi ţărăneşte, nu am primit pe nici unul. Văzind că aceste manopere nu reu­şesc, au recurs la intimidări. Am fost chemat, in ziua de Vineri 21 c., la prefectura poliţiei de d. pre­fect de poliţie, printr’o scrisoare a d-lui Alexandrescu. Atrag atenţia c-tră asupra procede­ului. Toţi amicii mei m­’au sfătuit să nu mă duc, căci legalmente prefectul de poliţie nu are dreptul să cheme pe un candidat, in mijlocul perioadei electo­rale, la poliţie. Dar, cu spiritul meu veşnic împă­ciuitor, m’am dus, preferind a uita dem­nitatea mea şi a împiedica pe altul a face ilegalităţi. D. prefect de poliţie m’a primit in mod foarte cuviincios şi următoarea conversaţie s’a angajat: — D-te Bogdan, d-ta nu vrei să te laşi de drăcii ? i­ar ţi-aî pus candidatura, şi te-ai apucat să înjuri oamenii. Ce ai cu d. A­­lecu Catargiu? — D-ta prefect, nu datoresc lămuriri de­cît d-lui Alecu Catargiu, la a cărui dis­poziţie mă ţin; dar trebuie să-ţi spun şi­­i-tale că pe d. Catargiu nu l’am înjurat. Nu am vorbit nimica de cinstea sa, de onorabilitatea sa personală, de viaţa sa privată, lucruri pe cari scribii d-tră le-aîi făcut vis-a-vis de mine. Nu am atacat pe d Catargiu de­cît politicește, și aceasta pentru că, fiind alesul țăranilor din Ilfov, nu a protestat contra guvernului care a măcelărit pe țăranii din Olt. — Ce, d. Catargiu trebuia să te apere pe d-ta? — O nu! Persoana mea nu are nici o importanţă. Iar eu găsesc culpabili pe toţi acei reprezentanţi ai ţăranilor cari nu au protestat contra guvernului cînd acest guvern a dat ordin să se tragă gloanţe şi să şarjeze cu sabia nişte oameni veniţi in mod pacînic să reclame dreptate la o anchetă care li se dăduse, în ziua hotă­­rîtă de guvern pentru această anchetă. In ori­ce caz, d-le prefect, d-stră nu m’aţî chemat ca să discutăm trecutul și să facem politică. — Iată, d-le, ci­ti prin candidatura d-tale vei provoca dezordini, căci înțelegi bine că de ales nu te alegi cu nici un chip. Toată prefectura de ilfov este îm­pănată cu unde de ale d-lui A. Catargiu, cari vor să te mănînce. Prin ur­mare tre­buie să renunţi la această candidatură şi să pleci în străinătate,la Braşov de vrei, sau la Viena, pentru 15 zile. In alt­ fel se strică lucrurile. Am arme teribile con­tra d-tale. — Şi anume ce ? — Iată. Mai intuiu depoziţiile ţăranilor pe cari i-ai primit. — Nu am primit nici un ţăran afară de cei 18 ce mi-ai trimes. — Da, da. Cei 18, dar nu i-am trimes eu, au venit singuri la d ta. — Au venit cu d. avocat G. — Nu, nu este adevărat, au venit sin­guri. — Pardon, d-le prefect, au venit cu d. C. pe care toată lumea ii cunoaşte ca agent secret.Eu nu am vrut să-l primesc fără el şi atunci a fost silit să vie cu eî. La mi­ne in casă toţi ştiau, îi avizasem şi fa­milia, şi servitori şi t­oţî nu-şi puteai­ ţine risul de această farsă proastă a poliţiei, care consista a trimete un agent cunoscut şi ars cu ţărani ca agenţi provocatori şi pentru a sluji de martori falşi. — Aceşti ţărani declară că le-ai dat cite 3 lei. — Aşi fi putut să o fac, dar declar că nu le-am dat nimic, căci am ghicit cine sint. Nu i-am primit de cît ca su­-mî bat joc de eî şi de acei ce i-afi trimes. D-l O. Miile îmi este martor că a doua zi i-am povestit faptul și i-am adus un articol ca publicul să cunoască aceste manopere, și din cauza altor chestii mai importante la ordinea zilei articolul nu a fost pu­blicat. — In fine, d-le Bogdan, d-ta nu trebue să te alegi contra guvernului. Puteai bine să te înţelegi cu guvernul şi ţi s’ar fi dat de sigur vre-un colegiu prin pro­vincie. Dar, contra guvernului, nu voi to­lera ni­c odată să te alegi. — Dar d. Brătescu, cu­m s’a ales ? — D. Brătescu a fost susţinut de în­treg partidul. — Ştiu, şi chiar de agenţii d-tale. — D-le, dacă vrei să știi adevărul, fi chiar de mine însmnî. Da, d-le, eu l am susținut din răsputeri pe Brătescu. De st­­ceea s’a ales; în alt-fel, fără concursul meu nu se alegea. Dar contra d-t.de mai ara o armă și mai teribilă. D-ta complotezi contra regelui. — ? ? ? — Da,d-te, am depoziţii. Ai atras pen­tru aceasta la d-ta acasă, pe un amplo­iat al palatului. Ai făcut cunoştinţă es­­pres cu acesta, şi a venit de dină ori la d-ta. Mărturisesc că mă treft un f.or. li ştiu pe aceşti oameni capabili de tot, chiar de faptul de a se juca cu persoana regela, pentru a se menţine ei la putere şi a se apăra contra celui ce, cu violenţa mea, îi ataca în faţă. — D-le Al­in, aceasta este o infamie, eu nu cunosc de cît 6 sau 7 persoane de la palat şi nu aceştia sînt oameni a com­plota. ori pe cine altul declar că nu-1 cu­nosc. (Imî închipuiam că au găsit vre­un nemernic, fost servitor pa la palat, să ts servească contra mea). — De cine cunoști ? — Pe d. Kalindera, pe d. Vlădescu, pe d. X, pe d. Y, pe Z.­­— Acesta este, cel din urmă. Aicea izbucnii într'n» hohot de ris. —_ Dar, d-le general, aceasta este suprem de ridicol. Agenții d-tale .își bat joc și mă­­nîncă paralele ce le dai în loc să le c.*. tige. Pe d­. Z îl cunosc ae ani de ziie. ■ — Nu este adevărat. — Pardon. Sînt cu dansul în comit tul societățeî „Ileana“ din 9- 11 cunosc de prin 96 cel pu­țin. — Eu am fost informat că acuma aî căutat să-l cunoști ca să-l atragi la d-ta. „Aî mai spus la țărani că regele a dat ordin să nu se tragă în țărani. O VIAŢA Judecata Sala este mică, joasă în tavan, plină de mirosul acru al fumului de ţigări şi al respiraţiuneî omeneşti. In fund e tribuna deasupra căreia sînt portretele maeştrilor împodobite cu steaguri roşii şi cu embleme. Pe ceî-lalţi pereţi aceleaşi steaguri, a­­celeaşî insignii, aceleaşi portrete ale­gorice cari reprezintă triumful mun­­cei. Decoraţiunea aceasta este naivă, multe din portrete şi tablouri sunt şi ele naive, deşi printre ele se găsesc opere eşite din mina unui Walter Crane, superbe bucăţi alego­rice publicate de ilustratele din stră­inătate. In fie­care colţişor e ceva din sine însuşi. Cutare fotografie repre­zintă cutare manifestaţiune la care a luat el parte, steagul roşu care atîrnă într’o parte a sălei de cite ori l’a purtat el şi sub cutele lui cîte discursuri n’a pronunţat! Tot ce s’a făcut a trecut pe sub ochii săi, căci a fost un timp cînd în persoana lui se rezuma aproape toată mişcarea şi nu se făcea nimica fără de ştiinţa sa. E opera lui această alcătuire. El pentru prima oară acum zece ani a ridicat glasul, în jurul lui s’a gru­pat tineretul generos şi entuziast şi dacă în primul moment au fost mai mulţi, el singur a rămas credincios steagului, el singur n’a dezertat, în zile bune ca şi ,în zile rele, mun­cind cu încăpăţânare, ceas cu ceas, zi cu zi, făcîndu-şi din această lu­crare o obişnuinţă. Cunoaşte aproape pe toată lumea. Ştie nevoile celor mai mulţi. Ii ajutase cu vorba ca şi cu fapta, îi luminase timp de atîţia ani, vorbind tuturora prieteneşte şi căpătîndu-le încrederea. Socotise că face o operă veşnică, crezuse că nimeni şi nimic nu-i va scoate din inima acestor oameni simpli, dar de­votaţi ideei şi poate şi lui personal, lui care nici­odată nu le ceruse nimic, ci le dase totul. In momente de grea cumpănă, de furtuni, era sigur pe înrîurirea lui. Putea să liniştească uraganele popu­lare, să aducă pacea şi înţelepciunea în mijlocul dezlănţuire! patimilor. Şi apoi pe cîţî nu i-a scos el din umbră! Din simpli lucrători îi fă­cuse oameni politici, îi lansase, le făcuse educaţiunea, îi învăţase să vorbească, erau elevii, diracului. Avea impresiunea de a fi părin­tele, patriarhal venerat şi incontestat, în mijlocul familiei sale numeroase, şi deşi era încă tînăr, munca şi abnegaţia celor zeci de ani de cre­dinţă, mi se părea că î î dau această însuşire. ...Şi cu toate acestea, în această casă a lui intră ezitând, cu oare­care jenă. Vine aproape silit, citat ca să fie judecat, să-şi dea seamă de a fi „trădat partidul“. Puţini îi întind mîna, şi aceştia cu oare­care silă, alţii îl ocolesc şi din unii ochi vede priviri fulgerătoare contra lui, contra trădătorului. Pe cît dragostea a fost de mare, pe atîta acum ura clocote­şte în aceste inimi în cari se văr­­sase cu îmbelşugare otrava calom­niei, a intrigei, a minciunei. Lîngă Capitol este şi stînca tar­­peeană şi în cîte­va luni şi-a dat seamă ce este gloria, dragostea populară, aureola ce operezi vecinică pe fruntea ta ! Cît a fost de aceeaşi părere cu mulţimea, mulţimea Pa aclamat, cît timp i-a gâdilat trebuinţele şi păre­rile, instinctele, el a fost omul po­porului. Din moment ce alţii Fair de­nunţat ca trădător, l’au­ bîrfit, l’au arătat duşman al „gazetei partidu­lui“, vîndut lui Mişu Vladin şi tutu­lor duşmanilor ideei, mulţimea s’a îndepărtat cu groază şi dispreţ şi a început să scuipe în icoana adorată de pînă ori. * Cu conştiinţa absolut împăcată, so­cotind că face bine devenind proprie­tarul Oglindei, convins că intriga, ca­bala în potriva-i este izvorîtă din in­vidie şi de teama pîineî zilnice ame­ninţată pentru unii, încredinţat că într’o zi îi va eşi dreptatea, el s’a încercat să lupte, a dat mai multe asalturi publice, a reuşit să împartă părerile, să capete aderenţi şi sim­patii, să împrăştie bîrfelile şi intri­gile. Duşmanii lucrau însă pe sub mi­nă, duşmanii unelteau la umbră, pe cînd el lucra la lumina zilei, neavînd drept armă de­cît cuvîntul şi drept argument dreptatea cauzei lui Astăzi însă îşi da seamă că par­tida este pierdută, că este bătut. Dă ultima bătaie de formă numai, pen­tru a nu fi acuzat că dezertează, ho­­tărît să lupte pînă la ultimul mo­ment, să nu cedeze de­cît zdrobit şi după ce îşi va spune întreg cu­getul său, întreg dispreţul contra a­­cestor robi cari îşi exercitează li­bertatea lor spînzurînd ca liberator. Poate ar mai lupta dacă ar avea în faţa lui mulţimea anonimă către care el a vorbit zece ani în şir, dacă ea Far judeca. Vine însă înaintea unui tribunal, ales pe sprinceană, se ve­de judecat tot de Cara şi oameni! Ini, se vede abandonat de amicii cari sar fi putut ajuta, prea laşi ca să se compromită pentru a scăpa onoa­rea amicului lor. * Şedinţa congresului se deschide, înainte, amici binevoitori, din a­­ceia cari voiau să împace şi capra şi varza, îi propun o transacţiune, un fel de dezavuare fără de efect, platonică. Respinge această soluţiu­­ne laşă. Ori este vinovat, ori nu este vinovat. Dacă a făcut ce nu trebuea să facă, dacă a trădat, să fie executat cu cea mai mare aspri­me. Dacă însă a avut drept să facă ceea ce a făcut, dacă a făptuit ,ceva util partidului şi ideei, să fie lăsat în pace, — atîta cere el. Amicii Fail lăsat în pace şi s’au apropiat de aceia cari cereau moar­tea trădătorului, gata fireşte să. se întoarcă la cel ameninţat de votul congresului, la caz cînd soarta ar favoriza pe cel dat în judecata po­porului ! * Executarea începe. Stă liniştit în colţul lui, h­otărît să nu vorbească de­cît la urmă pentru a scuipa în faţa tuturora dispreţul şi hotărîrea sa. Atacul începe liniştit. Cîţi­va copii îl acuză de trădare, îi cer so­coteală, de ce n’a consultat partidul, şi cer pedepsirea lui. Unii încearcă să -i ia apărarea, dar în chip aşa de nedibaciv că îl compromit mai rău­. Cu intenţie rău­-voitoare micul Blubea se încearcă să încălzească discuţia, sala tremură de indignare. Blubea a pronunţat cîte­va cuvinte spuse înadins ca să încurce lucru­rile şi încetul cu încetul, din colţul lui retras, în mijlocul clamoarei pu­blice, în această sală strimtă şi cu tavanul jos, în duhoarea de tutun şi de respiraţiune umană, liniştit îşi poate da seama de cum mulţimea este coprinsă de demenţă, cum ori şi ce hotărîre cuminte este imposi­bil de luat. Discuţiunea reluată de zece ori, de atîtea ori deviază, se încurcă, lucruri străine chestiune! se discută, fie­care aduce partea lui de nebunie şi de zăpăceală. In întreaga această babilonie, cu toţii însă pe el îl acuză, pe el il înjură, pe el îi învinues­c de toate relele. E mul­ţimea laşă, care se aruncă asupra unuia singur, e curajul de-a lovi pe cel ce nu se poate apăra. Toate a­­cestea le suferă resemnat şi se mi­ră cum poate sta liniştit, cum nu protestează sub injuria şi sub min­ciunile cu cari îl lovesc... Are însă o voinţă de fier. Voeşte să bea pa­harul pînă la sfîrşit, pînă la fund ! Cind a luat cuvîntul s’a făcut tă­cere. N’a spus de cît cîte­va cuvinte, a arătat că nu se apără, ci că lasă cinstea şi numele să fi în mîinile cla­sei muncitoare. Dacă ea le va stropi cu noroiu, dînsul nu va mai putea sta între amicii de altă­ dată şi va pleca. Va veni însă odată vremea în care vor voi ei singuri să’l cureţe de murdăriile ce i se aruncă azi, dar că atunci va fi prea tîrziui. A plecat. In urma lui demenţa ia proporţii colosale. Se votează moţiunea în care purtarea lui este veştejită şi­ apoi o scenă ruşinoasă, dezgustătoare se întîmplă. După o propunere, o mică statu­etă ce ’1 reprezintă, e ridicată de la locul eî şi mulţimea în alaiu, cu strigăte sălbatice, o duce la..... la­trină. S’au ţinut acolo discursuri în potriva trădătorului, s’a scuipat în faţa zeului de altă dată şi tîrziîî, tîr­­ziu, aproape în spre ziuă, berăriile şi cîrciumile din jurul localului, ră­sunau încă de strigătele vandalilor. * A dormit iii­ştit, ca nici­odată. O seninătate de cuget ideală pare­ câ s’a scoborît în sufletul sau. Nu ’î pare rău­, nu ’i pare bine. E şi din puntul de vedere politic o viaţă nouă care începe. Ella î-a dat lovitura de graţie sufletească, — partidul com­­plectează opera eî în mare parte, îi dă lovitura ultimă în ceea ce pri­veşte idealul şi credinţele sale. Se simte reînviat, un om nou, dez­legat de trecut şi de prejudecăţi.... * ... Dimineaţa cînd s’a scoborît la ziar, a constatat că răzbunarea par­tidului se executase­ şi asupra uneia din tablele Oglindei pe care o dă­duse jos. Era puţin lucru, dar dato­ria işi făcuse şi în această privinţă partidul­ Const. Miile

Next