Adevěrul, noiembrie 1900 (Anul 13, nr. 4048-4077)
1900-11-26 / nr. 4073
V flecrologul 5-M Carp Guvernul d-luî Carp este pe ducă. Toate simptomele sunt pentru căderea sa. Demoralizarea a intrat in toate rindurile, înşişi miniştri nu’şi maî fac zadarnică iluziune. E o cestiune de zile plecarea d-luî Carp şi tot ce mai caută d-sa este chipul onorabil, de s’o putea, să se retragă de la cîrma statului. Putem dar vorbi despre acest guvern, ca şi cum ar fi trecut intru Domnul, guvern născut din dorinţa micului dictator de a-şi reface o situaţiune desperată şi din neprevederea d-lui Carp de a lua puterea cind criza de acum şase luni era o criză conservatoare, nu una guvernamentală numai. Noi trebue să mărturisim că ne pare rău de acest sfirşit prematur, trist şi ridicol D-l Carp merita mai mult decit să-şi sfîrşească în acest chip cariera sa politică, demonetizat în şase luni de zile, nedînd nici o notă personală, arătindu-se inferior situaţiuneî. Ne pare rău pentru că d l Carp este o personalitate, are idei, are curagiu şi lipsă de prejudecăţi în multe cestiuni man. Ţara avea nevoe de un om care să facă politică generală, să Îmbrăţişeze un cimp maî vast a! activităţei noastre naţionale. D l ■ D -l Carp pe lingă aceasta s’a prezentat bine înaintea ţarei, a luat o postură care a dezarmat pe toţi duşmanii săi, bucuroşi , cel puţin pentru că ţara şî-a găsit conducătorul care să o îmdrepteze de pe cărarea pierzărei pe drumul cel sănătos şi mare al politicei de idei. Toate aceste însă n’au fost de ajuns. Situaţiunea a fost prea grea şi d-l Carp, cu toată bună-voinţa sa, cu tot meritul Sau necontestat, n’a putut să facă faţă situaţiuneî, şi azi este nevoit să se retragă înainte de-a 11 putut măcar arăta că şi-a pus în practică o parte cit de mică din programul sau. Silit să lucreze în pripă, strins cu uşa de necesităţi inexorabile, de plăţi cu date fixe, şi avînd drept orî-ce mijloc de liberare ori budget găurit din toate părţie de deficite, d-sa s’a grăbit să fabrice legi financiare in pripă, şi se ştie ce a devenit legea ţurceî, lege in principiu bună, dar care nu s’a putut aplica şi pe deasupra a făcut din guvern un guvern de ucigaşi de ţărani şi de violatori de fete şi de neveste. La noi un guvern care varsă singe este lin guvern pierdut. In douăzeci şi patru de ore simpatia de care se bucura în ţară a dispărut, în zgomotul puşeilor şi în strigătul disperat al celor ucişi şi torturaţi s’a risipit prestigiul şi faima d lui Carp. Gloanţele de la Buda, de la Pliscov şi de la Arjocî, dacă au răpus vieţe ţărăneşti, au lovit mortal guvernul d-luî Carp, l’au lovit drept în inimă. D. Carp s’a văzut maî mic de cît cereau împrejurările, ele l’au doborit, l’au pus în neputinţă să le ţină piept. Ce vor face aceia cari vor veni după d. Carp nu putem şti Le dorim să fie maî destoinici de cit cel ce este pe cale sâ plece, dar nu ne putem opri să arătăm părerea de rău că ţara rominească pierde pentru tot d’auna pe un om care ar fi putut să-i fie salvator şi care un moment a avut chiar şi aerul că este. const. Miile DIN FUGA CONDEIULUI O plăcere ! Domnul deputat Palas a citit la Cameră raportul prefectului de Rîdiul-Sărat Alexandrescu, care, vorbind de sătenii torturate fie ,generalul Comâneanu, declara că sunt veseli, vioi, sănătoşi,— „o placare“ — a adăugat interpelatorul, să-i vezi după „operaţiunea“ d-luî general tomăneanu, tot e vorba de a prefectului. Cuvântul va rămîne în limba noastră. La poliţie d. Pann -Alexandrescu dă pungaşilor cîte-o porţie de plăcere, la hîrdăul lui Petrache, d. Caludo,cu de la Epoca tot o plăcere a avut din p.'.rtea unor ofiţeri şi acum tace iarăşi cu plăcere,—şi la alegeri cetăţenii din opoziţie trec dintr’o plăcere în alta, maî ales cînd baş-bucâtar este nobiul bărbat.Delavrancea, fabricau da plăceri contondente şi dedare dea căţeaua, la tavă. Să nu dea însă sfîntul să vie vremea opoziţiei, căcî o să fie o plăcere în adevăr să vedem chelălăind, ca, în gură de şarpe, pe cei carî numesc schingiuirea sătenilor o plăcere şi o părintească corecţia oî P©ri.pîî«oM ALEGERILE DE AZI !) Azi sunt patru alegeri supu•â'M’ me' ture în ţară şi la toate opoziţiunea luptă cu mulţi sorţi de reuşită. Li Severin'înoîguvernai, văzînd situaţiunea absolut pierdută, în faţa unei căderi sigure, n’a mal pus eau’i1»t. D. Dimitrie Sturdza, şeful partidului liberal, se va alege dar fân ca cinova să-i dispute locul. Guvernul voagte să pară că face aceasta din condescendenţă, pe cînd in fapt, este frica de o ruşine sigurii. La Rîmnicul-Vilcei, bndiţul Algiu candidază în faţa simpaticului şef il liberaliloir locali d. Crfişoara, fost prezident de tribunal în localitate şi fost prefect. Candidatul liberal are multe şanse de reuşită şi noi nu putem decît să, dorim înfrîfigerea banditului şi delapidatorului de fonduri publice, Algiu, din păcate şi pentru ruşinea armatei romîne, general. La Buzău, lupta iarăşi va fi grea pentru guvern. In faţa d lui Tisescu, candidatul guvernului, este d. Constantinescu, candidat Ub «I, fostul primar al oraşului şi om cu multa popularitate. La Botoşani situaţiunea este aproape pierdută pentru guvern. In adevăr, conservatorii sînt desbinaţi, a îui două candidaţi, unul guvernamental propriu zis, junimistul St. Ganea, şi altul conservator paraponisit, d. Sion, fostul prefect în faţa acestuia stă fostul primar al Botoşanilor, d. Eduard Ude, care poate fi sigur de reuşită şi care în trecuta alegere parţială a reuşit de fapt, dar Camera, prin o interpretaţie „conservatoare“ a declarat alas pe candidatul guvernului care căzuse. Ziua de erî va încă o dovadă mai mult de puterea opoziţiunei în ţară şi de lipsa de popularitate a guvernului torturor, violului, al lui Standard Oii şi el altor „unsori“ îi la Costica Mânu. EXCLUDEREA D-LUI PANU începutul luptei — Declaraţia d-luî Maioresci servatori.—Radicalii şi cădereajuvernu şefului. In toate cercurile se discută cele petrecute in şedinţa de Miercuri a Camerei. In afară de chestia torturilor de la sate, se mai discută, cu pasiune lupta deschisa de d. Panu şi consecinţele acestei lupte. Să ne mărginim, pentru azi, a înregistra ctte va păreri asupra celor petrecute.* D. Panu s’a ţinut de cuvînt. D-sa a declarat că va face guvernului o opoziţie a putranie şi şi-a îndeplinit făgăduinţă cu virf .şi Îndesat. Toţiacei cari au ascultat discursul d-lui"Panu sunt unanimi a recunoaşte că a fost «Panu de altă dată». Cu o lo-gică strinsă, cu acel umor ce arde, d-sa a analizat opera conservatoare, punindu-se pe tavimul discuţiunilor ştiinţifice şi dind" chestiei în adevar importanţa ce comportă. Asupra celor zise de p. Panu nu încape nici o critică, căci au fost convingătoare argumentele aduse pentru a dovedi că răscoalele întâmplate au fost provocate de incapacitatea guvernului, care nici nu ştie şi nici nu’şi da seama de ce* înseamnă reforme în materie de impozite. Nimeni maî bine ca d-sa n a ştiut să apere pe ţăran de acusaţiunilece i se aduc, şi cu francheţa, ce alta data i- a făcut gloria, a caracterizat mişcarea ţăranilor. D. Panu a lăsat guvernul» o portiţă de scăpare, anume de a-şi decima răspunderea şi a pedepsi pe vinovaţi, dar in acelaş timp l-a pus intr o dilemă din care nu putea eşi. Şi guvernul refuzind a pedepsi pe vinovaţi, a ramas in picioare argumentarea d-»» Panu, că singurul vinovat e guvernul. ♦ Răspunsul dat de d. Maiorescu e considerat de cercurile politice ca pregătit de maî înainte. D. Maiorescu a început prin a declara ca guvernul nici nu cunoaste pe .,Domnul celar, cum intitulase representantul guvernului pe fostul șef al radicalilor. - - - L.. , , ,poi d. Maiorescu continuând, a declarat că d. Panu n’a vorbit ca conservator Si teoriile d-sale nu pot fi pnmite de o Cameră consevatoare. La argumentarea făcută, d. Maiorescu n’a răspuns, di in ceea ce priveşte pe n. Panu s’a mărginit a face declaraţia de mai sus, pentru a trece apoi la diacade. * Un conservator de marcă, la întrebarea noastră, ne-a răspuns următoarele. — D. Maiorescu a vorbit în numele guvernului, în aprobarea şefului partidului şi a majorităţii, şi declaraţia sa nu înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît că d. Fanne a încetat de a mai face parte din partidul conservator. Junimiştii în special au profitat da ocade pentru a se debarasa de d. Fanu, prin o declaraţie în Cameră şi pe chestia răscoalelor, în care conservatorii şi junimiştii sunt de o potrivă vinovaţi şi prin urmare vrînd-ne cînd trebueau să se solidone“. E probabil că J. Panu nu va mai aştepta ca chestia sa sâ fie discutată de club şi îşi va da demisia cit de curind. Un fost radical şi bun prieten cu d. Panu a găsit o altă explicaţiune, pe care o reproducem de asemenea întocmai : In faza în care se găseşte azi partidul conservator, declaraţia d-lui Maiorescu nu poate fi luată decent ca venind de la gruparea junimistă şi nu putea fi spusă în numele întregului partid conservator, astăzi foarte divizat. D. Panu va continua oposiţia în potriva guvernului şi o de sperat câ va contribui la o cît mai repede cădere. In opoziţie partidul conservator se va reorganiza, de astă-datâ astfel ca aceia cărora le place să tragă sforile să nu-şi poată juca mendrele ca pînâ acuma.* In tabăra radicală domneşte o mare nedumerire. Printre radicali se discută ce au de făcut : să urmeze pe d. Panu în campania de opoziţie deschisă în potriva guvernului, sau să păstreze o atitudine neutră ? Se crede că părerea de a urma pe şef va învinge şi radicalii vor lupta alăturea de d., Panu, cu deviza : întîmpla-se ori ce s’ar intîmpla! Im, £*..Ce cred trorin jurul Criza ministerială bulgară Ştirile oficiale sosite erî au confirmat telegrama corespondentului nostru «lin Sofia «minţind: demisia ministerului Ivandoff. Asupra cauzelor acestei demisiunî circulă acum două versiuni. Una care spune că ministerul a căzut pe tema unei chestiuni interne, ţii anume pe chestiunea concesiunii cotei ferate Ruscinc- Varna. Alta, care este şi a corespondentului nostru, spunind că ministerul Ivandoff a căzut din cauză că nu putea stabili o înţelegere în chestia conflictului cu România. Pentru cine a urmărit mai de aproape ultimele evenimente din principatul vecin, nu mai poate încăpea îndoială că versiunea a doua este cea mai conformă adevărului. Şi asupra unor chestiuni interne miniştrii bulgari erau în dezacord, dar aceasta n’ar fi fost îndeajunspentru ca să provoace o demisiune a întregului cabind. Neînţelegerile muit mai mult şi mai grave privitoare la polifiiciul cu Rominia, şi numai acestea, au putut provoca actuala criză. .5’ Cum insă se va rezolva ea ? Pină acum se pare că va veni un cabinet pacînie in cap cu d. Ridoslawolf la crimă. Dar după expeibenţa trecutului încă nu e exclusă posibilitatea unui cabinet militarist, sprijinit de comitetul macedonean. Pînâ acum Saraloff a ştiut impune prinţului Ferdinand ; rămine să aşteptăm pentru a vedea dacă acesta a reuşit în si ieşit, să se emancipeze de influenţa lui Saraîoff. Eastern. Partidul agrar romín Organizarea partidului. — Greşelile trecutului — Insuanţa politică a marilor proprietari». Agrarii romîni şi industriaşii germani La d. senator Sav. Şomăneanu acasă, a avut loc o întrunire la care auparticipat vre-o cincî-zeci de mari proprietari, cari au hotărit, înfiinţarea unei societăţi de agrari, şi anume a unei societăţi politice, care să aibă de scop apararea intereselor marei iagrieniturî din Rominia, cu alte cuvinte înfiinţarea unui partid al agrarienilor după modelul celui existent in*Germania. * Natural că nici un om inteligent nu va avea nimic de obiectat contra constituirea unui asemenea partid. Bain potrivă, chiar, oricine îşi dă seamă că viitorul ţarei noastre stă tot în agricultură, fiindcă e singura ramură de producţiune care, favorizată in mod excelent şi de natură, poate conta în concurența internațională — va saluta cu bucurie organizarea marilor, proprietari. Dacă această organizare exista de mult, poate că multe din greşelile ce s’au comis s’ar fi evitat, şi in tot cazul de sigur că am fi astazi, dacă nu într’o stare economică mai bună, cel puţin într’una mult mai puţin desperată. Poate nu se permitea închiderea în aşi măsură a frontierei austrae pentru produsele noastre de vite şi deci nu se comitea poate un act, putem zice de sinucidere economică, ruinindu-se un izvor imens de bogăţie naţională, susceptibilă de o continuă creştere. Ar fi insă absurd dacă noul nostru partid agrar, urmind după un vechili şi dezastruos sistem ce s’a încetăţenit î’a noi, ar căuta să imiteze partidul agrar german. Afară de organizaţia insăşî şi de cerinţele referitoare la invăţamintul agricol, aproape nici un punct din programul partidului agrar german nu poate fi adoptat in Rominia. Ga să iaiî mimai un exemplu maî cras, vom releva că partidul agrar german trebue să fie protecfionist, pe cind cei de la noî trebue sa fie mai liber-schimbist de cit chiar industriaşi germani. Căci agrariî germani sint protecţionişti fiindcâ Germania e o ţară importatoare de grine cari vin apoi de apasă asupra preţurilor cerealelor indigene, pe cinci noi, o ţara a căreia cea mai importantă sursă de bogăţie naturală este exportul de cereale, avem interesul să deschidem largi porţile noastre produselor industriei străine, fiind-că numai astfel putem spera să asigurăm produselor noastre agricole- libera intrare în ţările ce ne servesc de debuşeu. Ori cit s’ar părea deci de curios, aliaţii naturali ai agrarienilor romînî ar fi industriaşii germani, austriaci, fete* şi cu aceştia partidul nostru agrar va trebui să întreţină relaţiuni dacă va vroi să-şi propage interesele şi in afară. In tot cazul, constituirea societăţei de agrari, dacă aceştia vor urmări cu seriozitate ţinta ce şi-au pus, poate indica începutul unui nou capitol în istoria economică a Rominiei, şi încă a unui capitol dintre cele mai fericite. . Pretor CARNETUL MEU „Vitejia rasei“ A vorbit şi d. general Lahovary în chestia torturilor, pentru a spune că ceea ce l’a fiat şi l’a încântat mai cu mult din ele petrecute în judeţele teronzate a fost „vitejia rasei“. Va placa ce l’a impresionat mai mult pe d.ministru de războini? oamenii, desnădăjduiţi de biruri şi de nedreptăţi, preferă moartea atîtor suferinţi, iar armata trage în carne vie, în carne de român, umplind cîmpiile de morţi şi colibele de o vini, şi d. general Lahovary cade în extaz in fa a spectacolului, admiră cu nesaţ „vitejia rasei“ de pa fotoliul său de la gura sobei. Prin ce timpuri epice trecem ! E de necrezut şi e de speriat. Cînd zice 111 noi că ţara asta e guvernată de anarhişti, ziarele oficioase ne înjuraţi. :Şi cu toate astea vă rog sa spuneţi ce deosebire e în ro anarhistul-artst, Laurent Tailbade care admira „gestul“ anarhistului militant Henry pe und îşi svîrlea bomba de dinamită în mijieul deputaţilor francezi, şi între ministrul de razboiu Lahovary care in sîngele nevinovat şi din exerciţiul trăgătorilor găseşte de admirat „vitejia rasei“? Şi ca să-şi dovedească anarhismul pini la evidenţă, generalul nu se sfieşte a aduce şi o insultă armatei, a lovi în „onoarea militară“ cum se zice, poreclind de vitejie atacul trupei înarmate în contra ţăranilor dezarmaţi şi găsind că faptele sfârşite la Bordeşti şi la Gura Călite denoţi vitejia celor ce le-au comis. Eu unul, dacă aşi fi ofiţer, aşi refuza să servesc o zi mai mult sub un ministru de război, care nu se sfieşte a-şi bate aşa de crunt joc de armată, păţind vitejia străbună ca şi pe cea contimporană a oştirei naţionale prin comparaţii de asemenea natură. 1. T. Carta Poştala D-LOR D-NELOR DIR STAL la Teat’u Înţeleg să ne luaţi vederea cu graţiile d sire, dar să ne-o luaţi cu pălăriile ?!.. Care din bărbaţi v’o spune că a „văzut“ pe Sorina in „Nora“, să-i strigaţi„Minţi, poateai auzit’o, dar de văsuţ ba“ Mă rog, ce a fost aia? Conspiraţie ?!.. De sigur că aţi avut o întrunire în care v’aţi legat să faceţi acea barieră de pălării intre sulă scenă! Toate aţi apărut cu pălării—şi ce pălării, D-seule mare! Vă conjur — nu ne exasperaţi ! Vă sărut minuşiţele şi vă salut —depunindu-mî pălăria ! Joben FILOZOFUL MAIORESCU Şl TORTURILE Din reflexiile unui fost admirator al «sufletului Junime! * Şedinţa Camerei de Joi a fost o crudă desiluzie pentru toţi acei ce mai credeau că in ţara aceasta n’au pierit oamenii de bine. Una din cele maî frumoase şi solide reputaţii ale ţării, Titu Maiorescu, s’a scoborit din sferele senine în cele tulburi şi joase, ca o stea ce cade de pe firmament în bezna văzduhului întunecat. A fost,de ajuns o singură zi, un singur ceas, pentru ca o viaţa să se nărie, pentru ca o reputaţie să se risipească. D. Maiorescu a aprobat torturile preventive, s’a făcut nu numai apărătorul sistemului trăgătorilor prealabile, dar apologistul lui, ridicind in slava cerului sentimentele de umanitate ale generalului care ca să nu impuşee a pus sa tortureze pe ţăranii nevinovaţi. Ascultindi-l, ni s’a părut că visam, şi convingindu-ne că suntem deşteptaţi şi că acel ce vorbeşte astfel e însuşi d. Maiorescu, o indescriptibilă întristare ne-a cuprins sufletul. Vedeţi că d-nealui nu e primul venit. Printre numele pe cari epoca noastră avea să le treacă istoriei, figura cu multă cinste numele d-lui Titu Maiorescu. Pe lingă talentele şi cunoştinţele sale, d-sa incarna ceva foarte rar In vremurile noastre, şi ceva foarte preţios , pe omul datoriei aşa cum se înţelege in Europa occidentală. Poate ca alţii l’au întrecut in ce priveşte talentul, poate că alţii au avut concepţiuni politice şi sociale mai înalte, au fost mai străluciţi, maî invază, mai gălăgioşi, dar ca om de datorie, ca om de judecată rece, clară şi perfect echilibrată, ca om la care conştiinţa primează totul, nu l’a întrecut nimeni. In mijlocul profesorilor ce nu-şî vedeau de catedră, d. Maiorescu îşi îndeplinea datoria Cu sfinţenie , în mijlocul frazeologilor deşănţaţi şi a ignoranţilor, d. Maiorescu a adus cuvintul cu miez, cugetarea sănătoasă şi munca conştiincioasă; in mijlocul politicianilor sgomotoşi dar goi, pătimaşi, lacomi, răi, ignoranţi, d. Maiorescu a fost omul cumpătat dar substanţial, cu mintea pe cit de bogată pe atit de limpede şi de conştientă, cinstit, urmărind un scop definit cu mijloace civilizate. D. Maiorescu a fost aproape singurul reprezentant in Rominia al acelei pături mijlocii care a furnizat in occident acea pleiada de savanţi, de profesori, de politician, modeşti în aparenţă, dar cărora li se datoreşte fizionomia veacului şi gloria lui morală. Şi d. Maiorescu a sfirşit, după o viaţă ce merita să fie luată drept pildă, ca apologist al torturei preventive a acelei paturi care singură avea dreptul la iubirea şi admiraţia sa, căci e singura care in ţara ceasta, în modul cel mai modest şi mai obscur, face în nuc ce a făcut d-sa in mare şi în chip maî strălucit: munceşte cu stăruinţă, îşi îndeplineşte cu sfinţenie menirea eî socială ! D. Maiorescu şî-a pătat munca şi viaţa sa întreagă într’un singur ceas. Blestemată politică, blestemat ţiartid, blestemat regim ! Nu e reputaţie si nu e virtute, fie cit de solide, care să nu se întineze venind in atingere cu dinsul Singele şi noroiul, singurele produsa ale partidului in care d. Maiorescu s’a rătăcit, au detrampat şi asupra sufletului d-sale, cu toată comoara lui de virtuţi. Nu putem spune cît cu ne-a amărit şi ne-a mîhnit trista cădere a acestui caracter din puţinele ce le-am avut, încă un om la nordul Platon. CRONICA ONOASEA MILITARĂ Sindălă, 25 Noembrie. Din cînd în cînd ne este dat să auzim vorbindu-se, cu mult pot şi încă, despre onoarea militară. Amil foarte curioşi să vedem pe cine-va arătîndu-ne ce se înţelege, în mod precis, prin aceste cuvinte ? Noi ştim că nu există pe lume decît o onoare, care nu se modifică după ocupaţiile oamenilor. Ideea de onoare este una, este absolută. Eşti sau nu un om onorabil,—şi nu poţi fi onorabil decît într’un singur feb Nu poate exista o onoare civilă şi una militară, după cum nu poate exista o onoare medicală, una farmacistă, alta agronomică, şi aşa maî departe. E probabil că unii militari îşi ,închipuesc că onoarea militară trebue să însemne ceva maî mult decît onoarea pur şi simplu. Dar îşi închipuesc ceva absurd, căci civilii, fiind liberi în judecata şi purtarea lor, n’au decît să se înalţe şi ei pînă la onoarea cea mai mare posibilă. Atunci cum rămîne cu onoarea militară? Se va imagina oare una şi mai militară ? * De fapt onoarea militară, fiind o subdiviziune a ideeî de onoare, e mai puţin ca onoarea pur şi simplu, căci ,fatalmente, fracţia,, subdiviziunea, e mai de cît întregul din care s’a desfăcut. Şi vina e a militarilor, căci unii din eî, fără să-şi dea seama, crează noţiunea aceas- Romîniî şi ungurii 13—na Hedvigo de Popovici, ziaristă ungară şi corespondentă a mai multor ziare din Budapesta între cari şi Magyarorszag, a venit in Bucureşti ti lăudabilul scop de a încerca o apropiere între aceste două popoare cari aîi tot interesul să facă sâ înceteze nemţelgerile dintre ele... Ziarista ungară a intervievat pe d. V. A. Urechia în privinţa acestei cestiuni şi acest interview a şi apărut în Magyarorszag, iar discuţiunea în privinţa’! urmează vne* în presa potană. D-na da Popovici ar fi dorit na şi răspunsul ce s’a făcut d-lui Urechiă de către bătrînul scriitor Barilla Miciu să apară în ziarele romîneşti, pentru ca discuţiunea să nu fie 11- nilaterală şi sâ se poată ajunge la o soluţiune. Acest răspuns neapărînd încă prin îngrijirea d-luî Urechiă, d-na de Popovici ne roagă să’l dăm noi la lumină, lucru pe care ne grăbim sâ-l facem răspunzîndu-î în acelaşi timp. Patriotism şi naţionalism Opiniunea scriitorului Urechii asupra condiţiunilor de modus vivendi intre ungiiri şi romani este interesantă şi tristă. Interesantă, pentru că e brodată cu flori de toată frumuseţea fanteziei copilăreşti, tristă, pentru că amină pentru un timp îndelungat posibilitatea de a trăi împreună in linişte, prietenie şi încredere. In scrisoarea adresată d-nei Hedwige de V. Popovici, Urechiă îşi exprimă dorinţa de a lăsa în mina femeilor înfrăţirea ungaro-romină. Această curtenie politică din partea unui agitator batrîn nu e lipsită de farmec şi amabilitate. Apoi menţionează geokai şi Apponyi ştiind că prin aceasta nu va lăsa indiferenţi pe unguri. In fine trimete şi o broşură "cu următorul titlu: «L’Alliance des Proumains et des Hongrois en 1859 contre l’Autriche». Această broşură e scrisă de d. Urechiă şi bine a socotit cînd a presupus că această amintire ne va lovi la coarda simţitoare. De la apariţiunea acestei broşur multă apă s’a scurs pe Dunăre şi atit Ungaria cit şi Rominia au intrat in port. Portul ungar este îngust, comunicaţiunea e grea, conducerea complicată şi întreţinerea lui foarte costisitoare. Naţiunea ungivă nu e mulţumită. Ţara oficială nu se revoltă contra sa, dar valurile faptelor mereu rod malul şi astăzi cu greu s’ar găsi în ţara noastră un om politic, un cugetător care n’ar recunoaşte între patru ochi că portul clădit in 1867 astăzî n’ar avea nevoe de reconstruire. Din contră, portul romín e foarte spaţios şi sigur, şi steagul naţional fiifie. Viaţa lui politică şi naţională este condusă exclusiv de o singură voinţă naţională. Poporul romin e singurul stapin in ţara sa şi Constituţia ei nu e lipsită de marile atribuţiuni de cari are nevoe un stat. in istoria universală reprezintă o putere independentă cu ţinta ei fixată. Rominia pe lingă propria sa pază a fost condusă la acest mal fericit de un bărbat de stat ungar. Nu zic că din graţia altora şi-a recăpătat libertatea şi independenţa, dar susţin că roadele ce a cules statul independent romin au fost coapte de contele Andrassy Gyula. Cind va sosi In Promînia timpul unei aprecieri obiective a Htorieu cu siguranța se va ridica în Bucureşti un monument lui Andrassy Gyula. Dar pe noi, nici Rominia, nici concetăţenii noştri cari vorbesc, limba romina nu ne-au ajutat ca să ajungem la malul nostru slab, greoiu şi costisitor. Libertatea fragilă şi incomplectă nu o datorim cituşi de puţin compatrioţilor noştri cari vorbesc limba romina. Nu’i .-cuz că mei unul dintre ei n'a împărtăşit opinia noastră in privinţa drepturilor noastre răpite Da, au fost citî va cari’ erau cu noî in luptele noastre de apărare, cari au simpatizat şi suferit cu noi în timpuri de restrişte şi au împărtăşit bucuria noastră în timpuri de semi-victorie pe tărîmul drepturilor civile. Dar majoritatea n’a fost cu noî nici în lupte, nici în suferinţe, nici în victorie. Imensa majoritate a compatrioţilor noştri romini nu numai că n’a fost in partea noastră în luptele noastre pentru Constituţie, ci din contra a ridicat armele in contra noastră, ajutind la subjugarea patriei noastre—patriei lor, celor de la Viena—şi mai tirziu a rămas pe faţă inamici ai vieţei noastre constituţionale. Nu stiu dacă aceste rîndurî vor aajunge in mîinile lui Urechiă. Dacă ii vor parveni şi amorul de rasă nu va înăbuşi în el sentimentul de justiţie, atunci se va schimba opiniunea sa că şovinismul maghiar pune în pericol existenţa rominilor şi se subjugă limba. Ce puteau să aştepte de la noi acei cari erau instrumentele barbare ale unei puteri absolute şi străine, in timpul acestor perioade fatale cind naţiunea ungară era crucificată pe băncile martinului? Acei cari erau pe faţă inamici ce puteau eî să aştepte de la noii după victoria noastră ? Acei care nu numai ne-au părăsit în haitele noastre de viaţa şi moarte de la 48 pină la 67, cari au dezertat in armata duşmana patriei şi cari in şedinţa Dietei din Sibiu de la 65 au declarat incorporarea Ungariei la Austria, aşadar, ce se puteai aştepta de la această naţiune,, care cu toate consecinţele trădării continue, au putut ciştiga victoria constituţională ! Întreb pe Urechiă, ce ar fi făcut eî, dacă o bună a şasea parte a populaţiunei române ar fi ţinut cu turcii, auncindu-se în braţele lor’ şi dacă s’ar fi revoltat pe faţă contra sforţărilor patrioţilor romini de a reciştiga libertatea şi le-ar fi pus obstacole" la- fiecare pas pentru independenţa ţarei" Nil , s’ar fi proclamat starea de asediu în ţara’ întreagă, funcţionînd fără cruţare tribunalele marţiale ? • La noî toţi trădătorii nu immâî că au rămas nepedepsiţî, dar aceste instrumente oficiale ale sistemului absolutist, sau au fost scoase la pensie de către statul maghiar, sau au fost numite in funcţiuni. O lege a declarat chiar că toţi cetăţenii sunt egali innaintea legei, facă deosebire de rasă. Nici legea nici tribunalele nu fac diferenţă între ungur şi romin. Viaţa casnica, şcolară, literara, averea socială romina este tot aşa de liberă şi independentă ca şi a ungurilor. Nu se cere de la ei altceva de cit a se ataşa patriei, sâ respecte stindardul şi instituţiunile eî. Dar eî nu fac nieî aceasta. Urechiă numeşte «cauchemar» statul unitar maghiar, şi dă ca model sistemul Elveţiei. Acest «cauchemar» e pe spinarea noastră da '1000 de ani. Nu ar fi uşor ca să ne debarasăm. Puterea t1niversală germană a încercat adeseor să ne răpească acest «cauchemar», dar n’a putut să reuşească cu nici un chip. Strămoşii noştrii au avut războaie sîngeroase cu germanii ca şi cu turcii, pentru ca să nu ni se răpească acest «cauchemar». Este inutil de a mai vorbi despre aceasta. Dacă acolo stă condiţiunea amiciţiei romîno-ungare, aceasta nu poate fi. Va fi uşor de a proba necesitatea europeană a unităţii de stat maghiar. Dar este inutil. Este destul ca noi să fim ataşaţi ca pe o baza istorică. Dacă stindardul acestei unităţi, chiar zdrenţuit, nil s’a aplecat înaintea puterilor universale a Germaniei şi a Franţei, atunci ar fi fantastic de a ceda opiniuneî nesăbuite a compatrioţilor noştri romini, îmbucătăţind patria noastră. A vorbi de Elveţia este, chiar ca utopie, o eroare. Nu-mi aduc aminte vre-odată ca un cetăţean elveţian, german, italian sau francez să se fi unit cu o putere străină,şi să ia armele în contraexistenţei statului elveţian. Nu mai puţin, nu-mî aduc aminte ca una din aceste rase sâ se fi servit vre-odată de drepturile eî de cetăţenie şi prin mijloace imaginabile să caute a dobori existenţa ei istorică şi constituţională. Nu cunosc nici un exemplu că un elveţian de naţiune italian, francez sau german, ar fi dus lupte politice sau literare în Italia, Franţa sau Germania pentru a desonora patria lui înaintea străinilor, şi ca cu ajutorul străinilor să încerce ca să facă sa triumfe drepturile sale imaginare. Nimeni dintr’inşiî n’a adresat pină acum vreun «Memorandum» nici lui Umberto, nici lui Loubet, nici lui Wilhelm. Deci dacă am avea cea ce n’avem — dispoziţiunea de a primi federaţiunea elveţiană -întreb pe Urechiă: de unde, de la cine, şi cind putem găsi încrederea în probitatea patriotică a rominilor ? Unde avem garanţia, că acest teritorii ce îl vom despica spre a’l împărţi rominilor nu va fi oferit de el Împăratului Austriei ca să complecteze partea esenţială a Reicherithului? Nu, domnule, în aceste condiţiuni nu există între noi un modus vivendi. Doamna Hedvige de V. Popovitch dă un tablou adorabil al locuinţei voastre. Ea vorbeşte asemenea de «fata» care i-a deschis poarta, îmbrăcată cu un şorţ naţional. Din descripţune văd că „fata“ este supusă fidelă a stăpinului care o hrăneşte. Acum dacă această «fată» pentru recompensa fidelităţii sale ar cere ca sâ împărţiţi cu ea frumosul vostru cuib, pămintul lui, tablourile lui, florile lui şi apartamentele lui, nu aşa că veţi zice că această servitoare a devenit pur şi simplu nebună? Şi cu toate acestea, aceasta servitoare este fidelă şi supusă vouă. Dar dacă ea n’ar fi fidelă şi ar fi plină de rele intenţiuni faţa cu ci-tră? Această locuinţă, această grădină şi această colecţiune vă aparţin prin dreptul de cucerire. Asemenea Ungaria aparţine ungurilor tot prin dreptul de cucerire. Parcelarea acestui pămînt va fi o chestie de putere. Ar trebui o politică romantică, ca ungurii să zică romînilor intr’o bună dimineaţă : Puterea este a noastră, veniţî s’o împărţiţi, patria este a noastră, veniţi s’o parcelaţi! Noi nu vom fi niciodată atit de romantici, Bariba, Miclog. Pentru cine a citit interviewul d-lui lîrechin, a putut face deosebire de tonul ambelor scrieri. Urechiă întindere mura fie măsfin, pe cin scriitorul ungur nu gâseşte de cît recriminări istorice, nu găseşte decît vorbe grele şi dispreţuitoare la adresa românilor de peste munţi. Nu apivind, credem că, pe această cale, s’ar putea face înţelegerea dintre noî şi poporul unguresc. Dacă voim să finpriteni, în prima linie trebue de uitat trecutul. Amintindu-ni-l veşnic, veşnic vom avea motive de animozităţi şi dintr’o parte şi dintr’alta. Dacă presa ungurească şi oamenii politici unguri vor sincer apropierea elementului român de pătura ungară, în prima linie trebue să nu învenineze disecţiunea, nici cu recri- minări, nici cu comparaţii unilaterale, nici cu amintiri istorice, cari azi nu mai pot folosi absolut nimic. Ungurii şi romîniî trăesc în aceeaşi ţară, au aceîeaşi interese comune — sînt cetăţenii aceleaş patrii şi decî numai o oarbă patimă îl des-I parte şi îi duşmăneşte. Cit despre noi romînii din Romînia liberă, noi nu avem nici un motiv de a fi în ceartă cu poporul ungar, decît doar acela al forţei fraţilor de pesta munţi. Rezolve dlar Ungaria cestiunea rominilor prin părţiii romîneştî şi să fie sigură că nu va avea în noî decît prieteni şi aliaţi naturali şi sinceri. E glumă aceea de a pune înainte spectrul daco-romanizmuluî, care nu exista şi n’a existat. In marea slavă care ne înconjoară din toate părţile,ameninţaţi de disoluţiunea apropată a imperiului austriac, Unguriî ca şi romîniî au aceleaşi interese şi e o tristă orbire din partea vecinilor noştri cînd nu văd importanţa pacifîniei regatului lor prin conopaiuni reciproce şi prin un spirit mult mi larg şi maî politic, am putea Să adăugăm Oessi. Miile