Adevěrul, noiembrie 1900 (Anul 13, nr. 4048-4077)

1900-11-26 / nr. 4073

V flecrologul 5-M Carp Guvernul d-luî Carp este pe ducă. Toate simptomele sunt pentru căderea sa. Demorali­zarea a intrat in toate rindu­­rile, înşişi miniştri nu’şi maî fac zadarnică iluziune. E o ces­­tiune de zile plecarea d-luî Carp şi tot ce mai caută d-sa este chipul onorabil, de s’o putea, să se retragă de la cîrma statului. Putem dar vorbi despre a­­cest guvern, ca şi cum ar fi trecut intru Domnul, guvern născut din dorinţa micului dic­tator de a-şi reface o situaţiune desperată şi din ne­prevederea d-lui Carp de a lua puterea cind criza de acum şase luni era o criză conservatoare, nu una guvernamentală numai. Noi trebue să mărturisim că ne pare rău de acest sfir­­şit prematur, trist şi ridicol D-l Carp merita mai mult de­cit să-şi sfîrşească în acest chip cariera sa politică, demo­netizat în şase luni de zile, nedînd nici o notă personală, arătindu-se inferior situaţiuneî. Ne pare rău pentru că d l Carp este o personalitate, are i­­dei, are curagiu şi lipsă de pre­judecăţi în multe cestiuni man. Ţara avea nevoe de un om care să facă politică generală, să Îm­brăţişeze un ci­mp maî vast a! activităţei noastre naţionale. D l ■ D -l Carp pe lingă aceasta s’a pre­zentat bine înaintea ţarei, a luat o postură care a dezarmat pe toţi duşmanii săi, bucuroşi , cel puţin pentru că ţara­ şî-a găsit conducătorul care să o îm­drepteze de pe cărarea pier­­zărei pe drumul cel sănătos şi mare al politicei de idei. Toate aceste însă n’au fost de ajuns. Situaţiunea a fost prea grea şi d-l Carp, cu toată bună-voinţa sa, cu tot meritul Sau necontestat, n’a putut să facă faţă situaţiuneî, şi azi este nevoit să se retragă înainte de-a 11 putut măcar arăta că şi-a pus în practică o parte cit de mică din programul sau. Silit să lucreze în pripă, strins cu uşa de necesităţi inexorabile,­ de plăţi cu date fixe, şi avînd drept orî-ce mijloc de liberare ori budget găurit din toate părţi­e de deficite, d-sa s’a grăbit să fabrice legi financiare in pripă, şi se ştie ce a deve­nit legea ţurceî, lege in princi­piu bună, dar care nu s’a pu­tut aplica şi pe de­asupra a fă­cut din guvern un guvern de ucigaşi de ţărani şi de vio­latori de fete şi de neveste. La noi un guvern care varsă singe este lin guvern pierdut. In două­zeci şi patru de ore simpatia de care se bucura în ţară a dispărut, în zgomotul puşeilor şi în strigătul disperat al celor ucişi şi torturaţi s’a risipit pres­tigiul şi faima d lui Carp. Gloan­ţele de la Buda, de la Pliscov şi de la Arjocî, dacă au răpus vieţe ţărăneşti, au lovit mortal guvernul d-luî Carp, l’au lovit drept în inimă. D. Carp s’a văzut maî mic de cît cereau împrejurările, ele l’au doborit, l’au pus în neputinţă să le ţină piept. Ce vor face aceia cari vor veni după d. Carp nu putem şti Le dorim să fie maî des­toinici de cit cel ce este pe cale sâ plece, dar nu ne putem opri să arătăm părerea de rău că ţara rominească pierde pen­tru tot d’a­una pe un om care ar fi putut să-i fie salvator şi care un moment a avut chiar şi aerul că este. const. Miile DIN FUGA CONDEIULUI O plăcere ! Domnul deputat Pala­s a citit la Ca­meră raportul prefectului de Rî­di­ul-Să­­rat Alexandrescu, care, vorbind de sătenii torturate fie ,generalul Com­âneanu, de­clara că sunt veseli, vioi, sănătoşi,— „o placare“ — a adăugat interpelatorul, să-i vezi după „operaţiunea“ d-luî general t­o­­măneanu, tot e vorba de a prefectului. Cuvântul va rămîne în limba noastră. La poliţie d. Pann -Alexandrescu dă pungaşilor cîte-o porţie de plăcere, la hîr­­dăul lui Petrache, d. Caludo,­cu de la Epoca tot o plăcere a avut din p.'.rtea unor ofi­ţeri şi acum tace iarăşi cu plăcere,—şi la alegeri cetăţenii din opoziţie trec dintr’o plăcere în alta, maî ales cînd baş-bucâtar este nobiul bărbat.Delavrancea, fabricau da plăceri contondente şi d­edare dea căţeaua, la tavă. Să nu dea însă sfîntul să vie vremea opoziţiei, căcî o să fie o plăcere în adevăr să vedem chelălăind, ca, în gură de şarpe, pe cei c­arî numesc schingiuirea sătenilor o plăcere­ şi o părintească corecţia oî P©ri.pîî«oM ALEGERILE DE AZI !) Azi sunt patru alegeri supu­­­•â'M’ me' t­ure în ţară şi la toate o­­poziţi­unea luptă cu mulţi sorţi de reuşită. Li Severin'îno­îgu­vernai, văzînd situaţiunea absolut pierdută, în faţa unei căderi sigure, n’a mal pus eau’i1»t. D. Dimitrie Sturdza, şeful par­tidului liberal, se va alege dar fân ca cino­va să-i dispute locul. Guvernul voagte să pară că face aceasta din condescendenţă, pe cînd in fapt, este frica de o ruşine sigurii. La Rîmnicul-Vilcei, b­­ndiţul Algiu can­did­ază în faţa simpaticului şef i­l lib­e­raliloir locali d. Crfişoara, fost prezident de tribunal în localitate şi fost prefect. Candid­atul liberal are multe şanse de reuşită şi noi nu putem de­­cît să, dorim înfrîfigerea banditului şi delapidatorului de fonduri publice, Algiu, din păcate şi pentru ruşinea armatei r­omîne, general. La Buzău, lupta iarăşi va fi grea pen­tru guvern. In faţa d lui Tisescu, candi­datul guvernului, este d. Constantinescu, candidat Ub­­ «I, fostul primar al oraşului şi om cu multa popularitate. La Botoşani situaţiunea este aproape pierdută pentru guvern. In adevăr, conser­vatorii sînt desbinaţi, a îui două candi­daţi, unul guvernamental propriu­ zis, junimistul­­ St. Ganea, şi altul conser­vator paraponisit, d. S­ion, fostul prefect în faţa acestuia stă fostul primar al Botoşanilor, d. Eduard Ud­e, care poate fi sigur de reuşită şi care în trecuta ale­gere parţială a reuşit de fapt, dar Ca­mera, prin o interpretaţie „conservatoare“ a declarat alas pe candidatul guvernului care c­ăzuse. Ziua de erî va­­ încă o dovadă mai mult de puterea opoziţiunei în ţară şi de lipsa de popularitate a guvernului tor­turor, violului, al lui Standard Oii şi el altor „unsori“ îi la Costica Mânu. EXCLUDEREA D-LUI PANU începutul luptei — Declaraţia d-luî Maioresci servatori.—Radicalii şi căderea­­juvernu şefului. In toate cercurile se discută cele petre­cute in şedinţa de Miercuri a Camer­ei. In afară de chestia torturilor de la sate, se mai discută, cu pasiune lupta deschisa de d. Panu şi consecinţele acestei lupte. Să ne mărginim, pentru azi, a înre­gistra ctte­ va păreri asupra celor petre­cute.* D. Panu s’a ţinut de cuvînt. D-sa a declarat că va face guvernului o opo­ziţie a putran­ie şi şi-a îndeplinit fă­găduinţă cu virf .şi Îndesat. Toţi­­acei cari au ascultat discursul d-lui"Panu sunt unanimi a recunoaşte că a fost «Panu de altă dată». Cu o lo-g­­ică strinsă, cu acel umor ce arde, d-sa a analizat opera conservatoare, punin­­du-se pe tavimul discuţiunilor ştiinţifice şi dind" chestiei în adevar importanţa ce comportă. Asupra celor zise de p. Panu nu în­cape nici o critică, căci au fost convin­gătoare argumentele aduse pentru a do­vedi că răscoalele întâmplate au fost provocate de incapacitatea guvernului, care nici nu ştie şi nici nu’şi da seama de ce* înseamnă reforme în materie de impozite. Nimeni maî bine ca d-sa n a ştiut să apere pe ţăran de acusaţiunile­­ce i se aduc, şi cu francheţa, ce alta data i- a făcut gloria, a caracterizat mişcarea ţăranilor. D. Panu a lăsat guvernu­l» o portiţă de scăpare, anume de a-şi de­cima răspunderea şi a pedepsi pe vino­vaţi, dar in acelaş timp l-a pus intr o dilemă din care nu putea eşi. Şi gu­vernul refuzind a pedepsi pe vinovaţi, a ramas in picioare ar­gumentarea d-»» Panu, că singurul vinovat e guvernul. ♦ Răspunsul dat de d. Maiorescu e considerat de cercurile politice ca pre­gătit de maî înainte. D. Maiorescu a început prin a de­clara ca guvernul nici nu cunoaste pe .,Domnul celar, cum intitulase repre­sent­antul guvernului pe fostul șef al radicalilor. - - - L.. , , ,­­poi d. Maiorescu continuând, a de­clarat că d. Panu n’a vorbit ca conser­vator Si teoriile d-sale nu pot fi pn­­mite de o Cameră con­se­vatoare. La argumentarea făcută, d. Maiorescu n’a răspuns, di in ceea­ ce priveşte pe n­. Panu s’a mărginit a face declaraţia de mai sus, pentru a trece apoi la d­ia­cade. * Un conservator de marcă, la între­barea noastră, ne-a răspuns următoarele. — D. Maiorescu a vorbit în nu­­mele guvernului, în aprobarea şefu­lui partidului şi a majorităţii, şi de­­claraţia sa nu înseamnă nici mai mult nici mai puţin de­cît că d­. Fanne a încetat de a mai face parte d­in partidul conservator. Junimiştii în special au profitat da oca­de pentru a se debarasa de d. Fanu, prin o declaraţie în Cameră şi pe chestia răscoalelor,­ în care conservatorii şi junimiştii sunt de o potrivă vinovaţi şi prin urmare vrînd-ne cînd trebueau să se solidon­­­e“. E probabil că J. Panu nu va mai aştepta ca chestia sa sâ fie discutată de club şi îşi va da demisia cit de curind. Un fost radical şi bun prieten cu d. Panu a găsit o altă explicaţiune, pe care o reproducem de asemenea întocmai : In faza în care se găseşte azi partidul conservator, declaraţia d-lui Maiorescu nu poate fi luată decent ca venind de la gruparea junimistă şi nu putea fi spusă în numele în­tregului partid conservator, astă­zi foarte divizat. D. Panu va continua oposiţia în potriva guvernului şi o de sperat câ va contribui la o cît mai repede că­dere. In opoziţie partidul conservator se va reorganiza, de astă-datâ ast­fel ca aceia cărora le place să tragă sforile să nu-şi poată juca mendrele ca pînâ acuma.* In tabăra radicală domneşte o mare nedumerire. Printre radicali se discută ce au de făcut : să urmeze pe d. Panu în campania de opoziţie deschisă în potriva guvernului, sau să păstreze o atitudine neutră ? Se crede că părerea de a urma pe şef va învinge şi radicalii vor lupta alăturea de d., Panu, cu de­viza : întîmpla-se ori ce s’ar in­­tîmpla! Im, £*..Ce cred tror­­in jurul Criza ministerială bulgară Ştirile oficiale sosite­ erî au con­firmat telegrama corespondentului no­stru «lin Sofia «minţind: demisia mi­nisterului Ivand­off. Asupra cauzelor acestei demisiunî circulă acum două versiuni. Una care spune că ministerul a căzut pe tema unei chestiuni interne, ţii anume pe chestiunea concesiunii cotei ferate Ruscinc- Varna. Alta, care este şi a co­respondentului nostru, spunind că mi­nisterul Ivand­off a căzut din cauză că nu putea stabili­­ o­ înţelegere în chestia conflictului cu România. Pentru cine a urmărit mai de a­­proape ultimele evenimente din prin­cipatul vecin, nu mai poate încăpea îndoială că versiunea a doua este cea mai conformă adevărului. Şi asupra unor chestiuni interne miniştrii bul­gari erau în dezacord, dar aceasta n’ar fi fost în­de­ajuns­­pentru ca să provoace o demisiune a întregului ca­bind. Neînţelegerile muit mai mult şi mai grave privitoare la­ polifiiciul cu Rominia, şi numai acestea, au­ putut provoca actuala criză. .5’ Cum insă se va rezolva ea ? Pină a­­cum se pare că va veni un cabinet pacînie in cap cu d. Ridoslawolf la crimă. Dar după expeibenţa trecutu­lui încă nu e exclusă posibilitatea unui cabinet militarist, sprijinit de co­mitetul macedonean. Pînâ acum Sa­­raloff a ştiut impune prinţului Ferdi­nand ; rămine să aşteptăm pentru a vedea dacă acesta a reuşit în si ieşit, să se emancipeze de influenţa lui Sa­­raîoff. Eastern. Partidul agrar romín Organizarea partidului. — Greşelile trecutului — Insuanţa politică a marilor proprietari».­­ Agrarii romîni şi industriaşii germani La d. senator Sav.­ Şomăneanu acasă, a avut loc o întrunire la care au­­­par­ticipat vre-o cincî-zeci de mari proprie­tari, cari au hotărit, înfiinţarea unei so­cietăţi de agrari, şi anume a unei so­cietăţi politice, care să aibă de scop a­­pararea intereselor marei iagrieniturî din Rominia, cu alte cuvinte înfiinţarea unui partid al agrarienilor după mode­lul celui existent in*Germania. * Natural că nici un om inteligent nu va avea nimic de obiectat contra con­stituirea unui asemenea partid. Ba­­­in potrivă, chiar, ori­cine îşi dă seamă că viitorul ţarei noastre stă tot în agri­cultură, fiind­că e singura ramură de producţiune care, favorizată in mod ex­celent şi de natură, poate conta în con­curența internațională — va saluta cu bucurie organizarea marilor, proprietari. Dacă această organizare exista de mult, poate că multe din greşelile ce s’au comis s’ar fi evitat, şi in tot cazul de sigur că am fi astazi, dacă nu într’o stare economică mai bună, cel puţin într’una mult mai puţin desperată. Poate nu se permitea închiderea în aşi măsură a frontierei austra­e pentru produsele noastre de vite şi deci nu se comitea poate un act, putem zice de si­nucidere economică, ruinindu-se un iz­vor imens de bogăţie naţională, suscep­tibilă de o continuă creştere. Ar fi insă absurd dacă noul nostru partid agrar, urmind după un vechili şi dezastruos sistem ce s’a încetăţenit î’a noi, ar căuta să imiteze partidul agrar german. Afară de organizaţia insăşî şi de cerinţele referitoare la in­­văţamintul agricol, aproape nici un punct din programul partidului agrar german nu poate fi adoptat in Rominia. Ga să iaiî mimai un exemplu maî cras, vom releva că partidul agrar german trebue să fie protecfionist, pe cind cei de la noî trebue sa fie mai liber-schim­­bist de cit chiar industriaşi germani. Căci agrariî germani sint protecţionişti fiind­câ Germania e o ţară importatoare de grine cari vin apoi de apasă asupra preţurilor cerealelor indigene, pe cinci noi, o ţara a căreia cea mai importantă sursă de bogăţie naturală este exportul de ce­reale, avem interesul să deschidem largi porţile noastre produselor industriei străine, fiind-că numai ast­fel putem spera să asigurăm produselor noastre agricole- libera­ intrare în ţările ce ne servesc de debuşeu. Ori cit s’ar părea deci de curios, aliaţii naturali ai agra­rienilor romînî ar fi industriaşii ger­mani, austriaci, fete* şi cu aceştia parti­dul nostru agrar va trebui să întreţină relaţiuni dacă va vroi să-şi propage in­teresele şi in afară. In tot cazul, constituirea societăţei de agrari, dacă aceştia vor urmări cu seriozitate ţinta ce şi-au­ pus, poate in­dica începutul unui nou capitol în is­toria economică a Rominiei, şi încă a unui c­apitol dintre cele mai fericite. . Pretor CARNETUL MEU „Vitejia rasei“ A vorbit şi d. general Lahovary în ches­tia torturilor, pentru a spune că ceea­ ce l’a fi­­at şi l’a încântat mai cu mult din e­le petrecute în judeţele teronzate a fost „vit­ejia rasei“. Va placa ce l’a impresionat mai mult pe d.ministru de războini? oamenii, des­­nădăjduiţi de biruri şi de nedreptăţi, pre­feră moartea atîtor suferinţi, iar armata trage în carne vie, în carne de român, umplind cîmpiile de morţi şi colibele de o vini, şi d. general Lahovary cade în extaz in fa a spectac­olului, admiră cu ne­saţ „vitejia rasei“ de pa fotoliul său de la gura sobei. Prin ce timpuri epice trecem ! E de ne­crezut şi e de speriat. C­înd zice 111 noi că ţa­ra asta e guver­nată de anarhişti, ziarele oficioase ne în­juraţi. :Şi cu toate astea vă rog sa spuneţi ce deosebire e în ro anarh­istul-art­st, Lau­rent Tailb­ade care admira „gest­ul“ anar­histului militant Henry pe und îşi svîrlea bomba de dinamită în miji­eul deputaţilor francezi, şi între ministrul de razboiu Lahovary care in sîngele nevinovat şi din exerciţiul trăgătorilor găseşte de ad­mirat „vitejia rasei“? Şi ca să-şi dovedească anarhismul pini­ la evidenţă, generalul nu se sfieşte a aduce şi o insultă armatei, a lovi în „onoarea militară“ cum se zice, poreclind de vitejie atacul trupei înarmate în con­tra ţăranilor dezarmaţi şi găsind că fap­tele sf­ârşite la Bordeşti şi la Gura Că­lite­ denoţi vitejia celor ce le-au comis. Eu unul, dacă aşi fi ofiţer, aşi refuza să servesc o zi mai mult sub un ministru de război, care nu se sfieşte a-şi bate aşa de c­runt joc de armată, păţind vitejia străbună c­a şi pe cea contimporană a oş­ti­rei naţionale prin comparaţii de aseme­nea natură. 1. T. Carta Poştala D-LOR D-NELOR DIR STAL la Teat’­u Înţeleg să ne luaţi vederea cu graţiile d sire, dar să ne-o luaţi cu pălăriile ?!.. Care din bărbaţi v’o spune că a „văzut“ pe Sorina in „Nora“, să-i strigaţi„Minţi, poate­­ai auzit’o, dar de văsuţ ba­­“ Mă rog, ce a fost aia? Conspi­raţie ?!.. De sigur c­ă aţi avut o întrunire în care v’aţi legat să fa­ceţi acea barieră de pălării intre sulă scenă! Toate aţi apărut cu pălării—şi ce pălării, D-seule mare! Vă conjur — nu ne exas­peraţi ! Vă sărut minuşiţele şi vă salut —depunindu-mî pălăria ! Joben FILOZOFUL MAIORESCU Şl TORTURILE Din reflexiile unui f­ost admirator al «sufletului Junime! * Şedinţa Camerei de Joi a fost o crudă desiluzie pentru toţi acei ce mai cre­deau că in ţara aceasta n’au pierit oa­menii de bine. Una din cele maî fru­moase şi solide reputaţii ale ţării,­­ Titu Maiorescu, s’a scoborit din sferele senine în cele tulburi şi joase, ca o stea ce cade de pe firmament în bezna văz­duhului întunecat. A fost,de ajuns o singură zi, un sin­­gur ceas, pentru ca o viaţa să se nărie, pentru ca o reputaţie să se risipească. D. Maiorescu a aprobat torturile pre­ventive, s’a făcut nu numai apărătorul sistemului trăgătorilor prealabile, dar apologistul lui, ridicind in slava cerului sentimentele de umanitate ale genera­lului care ca să nu impuşee a pus sa tortureze pe ţăranii nevinovaţi. Ascul­­tind­i-l, ni s’a părut că visam, şi con­vingindu-ne că suntem­ deşteptaţi şi că acel ce vorbeşte ast­fel e însuşi d. Maiorescu, o indescriptibilă întristare ne-a cuprins sufletul.­­­ Vedeţi că d-nealui nu e primul ve­nit. Printre numele pe cari epoca noa­stră avea să le treacă istoriei, figura cu multă cinste numele d-lui Titu Maio­rescu. Pe lingă talentele şi cunoştinţele sale, d-sa incarna ceva foarte rar In vremurile noastre, şi ceva foarte pre­ţios , pe omul datoriei aşa cum se în­ţelege in Europa occidentală. Poate ca alţii l’au întrecut in ce pri­veşte talentul, poate că alţii au avut concepţiuni politice şi sociale mai înalte, au fost mai străluciţi, maî in­vază, mai gălăgioşi, dar ca om de datorie, ca om de judecată rece, clară şi perfect echili­brată, ca om la care conştiinţa primează totul, nu l’a întrecut nimeni. In mijlocul profesorilor ce nu-şî ve­deau de catedră, d. Maiorescu îşi înde­plinea datoria Cu sfinţenie , în mijlocul frazeologilor deşănţaţi şi a ignoranţi­lor, d. Maiorescu a adus cuvintul cu miez, cu­getarea sănătoasă şi munca conştiin­cioasă; in mijlocul politicianilor sgomo­­toşi dar goi, pătimaşi, lacomi, răi, igno­ranţi, d. Maiorescu a fost omul cum­pătat dar substanţial, cu mintea pe cit de bogată pe atit de limpede şi de con­ştientă, cinstit, urmărind un scop de­finit cu mijloace civilizate. D. Maiorescu a fost aproape singurul reprezentant in Rominia al acelei pă­turi mijlocii care a furnizat in occident acea pleiada de savanţi, de profesori, de politician­, modeşti în aparenţă, dar că­rora li se datoreşte fizionomia veacului şi gloria lui morală. Şi d. Maiorescu a sfirşit, după o viaţă ce merita să fie luată drept pildă, ca apolo­gist al torturei preventive a acelei paturi care singură avea dreptul la iubirea şi admiraţia sa, căci e singura care in ţara ceasta, în modul cel mai modest şi mai obscur, face în nuc ce a făcut d-sa in mare şi în chip maî strălucit: mun­ceşte cu stăruinţă, îşi îndeplineşte cu sfinţenie menirea eî socială ! D. Maiorescu şî-a pătat munca şi viaţa sa întreagă într’un singur ceas. Blestemată politică, blestemat ţiartid, blestemat regim ! Nu e reputaţie si nu e virtute, fie cit de solide, care să nu se întineze venind in atingere cu dinsul Singele şi noroiul, singurele produsa ale partidului in care d. Maiorescu s’a rătăcit, au detrampat şi asupra sufle­tului d-sale, cu toată comoara lui de virtuţi. Nu putem spune cît cu ne-a amărit şi ne-a m­îhnit trista cădere a acestui caracter din puţinele ce le-am avut, încă un om la nord­u­l Platon. CRONICA ONOASEA MILITARĂ Sind­ălă, 25 Noembrie. Din cînd în cînd ne este dat să auzim vorbindu-se, cu mult pot şi încă, despre onoarea militară. Amil foarte curioşi să vedem pe cine-va arătîndu-ne ce se înţelege, în mod precis, prin aceste cuvinte ? Noi ştim că nu există pe lume de­cît o onoare, care nu se modifică după o­­cupaţiile oamenilor. Ideea de onoa­re este una, este absolută. Eşti sau nu un om onorabil,—şi nu poţi fi onorabil de­cît într’un singur feb Nu poate exista o onoare civilă şi una militară, după cum nu poate exista o onoare medicală, una far­macistă, alta agronomică, şi aşa maî departe. E probabil că unii militari îşi ,în­­chipuesc că onoarea militară trebue să însemne ceva maî mult de­cît o­­noarea pur şi simplu. Dar îşi în­­chipuesc ceva absurd, căci ci­vilii, fiind liberi în judecata şi pur­tarea lor, n’au de­cît să se înalţe şi ei pînă la onoarea cea mai mare posibilă. Atunci cum rămîne cu o­­noarea militară? Se va imagina oa­­re una şi mai militară ? * De fapt onoarea militară, fiind o subdiviziune a ideeî de onoare, e mai puţin ca onoarea pur şi simplu, căci ,fatalmente, fracţia,, subdivizi­unea, e mai de cît întregul din care s’a desfăcut. Şi vina e a mi­litarilor, căci unii din eî, fără să-şi dea seama, crează noţiunea aceas- Romîniî şi ungurii 13—na Hedvigo de Popovici, ziaristă un­gară şi corespondentă a mai multor ziare din Budapesta între cari şi Magyarorszag, a venit in Bucureşti ti lăudabilul scop de a încerca o apropiere între aceste două popoare cari aîi tot interesul să facă sâ înceteze nemţel­gerile dintre ele... Zia­rista ungară a intervievat pe d. V. A. Urechia în privinţa acestei cestiuni şi a­­cest interview a şi apărut în Magyarors­­zag, iar discuţiunea în privinţa’! urm­ează vne* în presa p­otană. D-na da Popovici ar fi dorit na şi răspunsul ce s’a făcut d-lui Urechiă de către bătrînul scriitor Barilla Mici­u să apară în ziarele romî­­neşti, pentru ca discuţiunea să nu fie 11- nilaterală şi sâ se poată ajunge la o so­­luţiune. Acest răspuns neapărîn­d încă prin îngrijirea d-luî Urechiă, d-na de Popovici ne roagă să’l dăm noi la lumină, lucru pe care ne grăbim sâ-l facem răspunzîndu-î în acelaşi timp. Patriotism şi naţionalism Opiniunea scriitorului Urechii asupra condiţiunilor de modus vivendi intre ungi­iri şi rom­ani este interesantă şi tristă. Interesantă, pentru că e brodată cu flori de toată frumuseţea fanteziei co­pilăreşti, tristă, pentru că amină pentru un timp îndelungat posibilitatea de a trăi împreună in linişte, prietenie şi încredere. In scrisoarea adresată d-nei Hedwige de V. Popovici, Urechiă îşi exprimă dorinţa de a lăsa în mina femeilor în­frăţirea ungaro-romină. Această curtenie politică din partea unui agitator batrîn nu e lipsită de farmec şi amabilitate. Apoi menţionează ge­­okai şi Apponyi ştiind că prin aceasta nu va lăsa indi­ferenţi pe unguri. In fine trimete şi o broşură "cu următorul titlu: «L’Alliance des Proumains et des Hongrois en 1859 contre l’Autriche». Această broşură e scrisă de d. Urechiă şi bine a socotit cînd a presupus că această amintire ne va lovi la coarda simţitoare. De la apariţiunea acestei broşur multă apă s’a scurs pe Dunăre şi atit Ungaria cit şi Rominia au­ intrat in port. Portul ungar este îngust, comuni­­caţiune­a e grea, conducerea complicată şi întreţinerea lui foarte costisitoare. Naţiunea ungivă nu e mulţumită. Ţara oficială nu se revoltă contra sa, dar va­lurile faptelor mereu rod malul şi as­tăzi cu greu­ s’ar găsi în ţara noastră un om politic, un cugetător care n’ar recunoaşte între patru ochi că portul clădit in 1867 astă­zî n’ar avea nevoe de reconstruire. Din contră, portul romín e foarte spaţios şi sigur, şi steagul naţional fii­­fie. Viaţa lui politică şi naţională este condusă exclusiv de o singură voinţă naţională. Poporul romin e singurul stapin in ţara sa şi Constituţia ei nu e lipsită de marile atribuţiuni de cari are nevoe un stat. in istoria universală reprezintă o putere independentă cu ţinta ei fixată. Rominia pe lingă propria sa pază a fost condusă la acest mal fericit de un bărbat de stat ungar. Nu zic că din graţia altora şi-a re­căpătat libertatea şi independenţa, dar susţin că roadele ce a cules statul in­dependent romin au fost coapte de con­tele Andrassy Gyula. Cind va sosi In Promînia timpul unei aprecieri obiective a Htorieu cu siguranța se va ridica în Bucureşti un monument lui Andrassy Gyula. Dar pe noi, nici Rominia, nici conce­­tăţenii noştri cari vorbesc, limba ro­mina nu ne-au ajutat ca să ajungem la malul nostru slab, greoiu şi costi­sitor. Libertatea fragilă şi incomplectă nu o datorim cituşi de puţin compatrio­ţilor noştri cari vorbesc limba romina. Nu’i .-cuz că mei unul dintre ei n'a împărtăşit opinia noastră in privinţa drepturilor noastre răpite Da, au fost citî­ va cari’ erau cu noî in luptele noa­stre de apărare, cari au simpatizat şi suferit cu noi în timpuri de restrişte şi au împărtăşit bucuria noastră în tim­puri de semi-victorie pe tărîmul drep­turilor civile. Dar majoritatea n’a fost cu noî nici în lupte, nici în suferinţe, nici în victorie. Imensa majoritate a compatrioţilor noştri romini nu numai că n’a fost in partea noastră în luptele noastre pentru Constituţie, ci din con­tra a ridicat armele in contra noastră, ajutind la subjugarea patriei noastre—pa­triei lor, celor de la Viena—şi mai tirziu a rămas pe faţă inamici ai vieţei noa­stre constituţionale. Nu stiu dacă aceste rîndurî vor a­­ajunge in mîinile lui Urechiă. Dacă ii vor parveni şi amorul de rasă nu va înăbuşi în el sentimentul de justiţie, atunci se va schimba opiniunea sa că şovinismul maghiar pune în pericol exi­stenţa rominilor şi se subjugă limba. Ce puteau să aştepte de la noi acei cari erau instrumentele barbare ale u­­nei puteri absolute şi străine, in timpul acestor perioade fatale cind naţiunea ungară era crucificată pe băncile mar­tinului? Acei cari erau pe faţă ina­mici ce puteau eî să aştepte de la noii după victoria noastră ? Acei care nu numai ne-au părăsit în haitele noastre de viaţa şi moarte de la 48 pină la 67, cari au­ dezertat in armata duşmana patriei şi cari in şedinţa Dietei din Sibiu­ de la 65 au declarat incorporarea Ungariei la Austria, aşa­dar,­­ ce se puteai­ aştepta de la această naţiune,, care cu toate consecinţele trădării con­tinue, au­ putut ciştiga victoria­­ consti­tuţională ! Întreb pe Urechiă, ce ar fi făcut eî, dacă o bună a şasea parte a popula­­ţiunei române ar fi ţinut cu turcii, a­­uncindu-se în braţele lor’ şi dacă s’ar fi revoltat pe faţă contra sforţărilor pa­trioţilor romini de a reciştiga libertatea şi le-ar fi pus obstacole" la- fie­care pas pentru independenţa ţarei" Nil , s’ar fi proclamat starea de asediu în ţara’ în­treagă, funcţionînd fără cruţare tribu­nalele marţiale ? • La noî toţi trădătorii nu imm­âî că au rămas nepedepsiţî, dar aceste in­strumente oficiale ale sistemului abso­lutist, sau au fost scoase la pensie de către statul maghiar, sau au­ fost nu­mite in funcţiuni. O lege a declarat chiar că toţi cetăţenii sunt egali in­­naintea legei, facă deosebire de rasă. Nici legea nici tribunalele nu fac dife­renţă între ungur şi rom­in. Viaţa cas­nica, şcolară, literara, averea socială ro­mina este tot aşa de­ liberă şi indepen­dentă ca şi a ungurilor. Nu se cere de la ei alt­ceva de cit a se ataşa patriei, sâ respecte stindardul şi instituţiunile eî. Dar eî nu fac nieî aceasta. Urechiă numeşte «cauchemar» statul unitar maghiar, şi dă ca model siste­mul Elveţiei. Acest «cauchemar» e pe spi­narea noastră da '1000 de ani. Nu ar fi uşor ca să ne debarasăm. Puterea t1­niversală germană a încercat adese­or­­ să ne răpească acest «cauchemar», dar n’a putut să reuşească cu nici un chip. Strămoşii noştrii au avut războaie sîngeroase cu germanii ca şi cu turcii, pentru ca să nu ni se răpească acest «cauchemar». Este inutil de a mai vorbi despre a­­ceasta. Dacă acolo stă condiţiunea amiciţiei romîno-ungare, aceasta nu poate fi. Va fi uşor de a proba necesitatea eu­ropeană a unităţii de stat maghiar. Dar este inutil. Este destul ca noi să fim ataşaţi ca pe o baza istorică. Dacă stin­dardul acestei unităţi, chiar zdrenţuit, nil s’a aplecat înaintea puterilor univer­sale a Germaniei şi a Franţei, atunci ar fi fantastic de a ceda opiniuneî ne­săbuite a compatrioţilor noştri romini, îmbucătăţind patria noastră. A vorbi de Elveţia este, chiar ca u­­topie, o eroare. Nu-mi aduc aminte vre-odată ca un cetăţean elveţian, ger­man, italian sau francez să se fi unit cu o putere străină,şi să ia armele în contra­­existenţei statului elveţian. Nu mai puţin, nu-mî aduc aminte ca una din aceste rase sâ se fi servit vre-o­dată de drepturile eî de cetăţenie şi prin mijloace imaginabile să caute a dobori existenţa ei istorică şi constitu­ţională. Nu cunosc nici un exemplu că un elveţian de naţiune italian, francez sau german, ar fi dus lupte politice sau literare în Italia, Franţa sau Germania pentru a desonora patria lui înaintea străinilor, şi ca cu ajutorul străinilor să încerce ca să facă sa tri­umfe drepturile sale imaginare. Nimeni dintr’inşiî n’a adresat pină acum vre­un «Memorandum» nici lui Umberto, nici lui Loubet, nici lui Wilhelm.­­ Deci dacă am avea cea­ ce n’avem — dispoziţiunea de a primi federaţiun­ea elveţiană -întreb pe Urechiă: de unde, de la cine, şi­ cind putem găsi încrederea în probitatea patriotică a rominilor ? Unde avem garanţia, că acest teritorii­ ce îl vom despica spre a’l împărţi rominilor nu va fi oferit de el Împă­ratului Austriei ca să complecteze par­tea esenţială a Reicher­ithului? Nu, domnule, în aceste condiţiuni nu există între noi un modus­ vivendi. Doamna Hedvige de V. Popovitch dă un tablou adorabil al locuinţei voastre. Ea vorbeşte asemenea de «fata» care i-a deschis poarta, îmbrăcată cu un şorţ naţional. Din descripţune văd că „fata“ este supusă fidelă a stăpinului care o hrăneşte. Acum dacă această «fată» pentru recompensa fidelităţii sale ar cere ca sâ împărţiţi cu ea frumosul vostru cuib, pămintul lui, tablourile lui, florile lui şi apartamentele lui, nu­­ aşa că veţi zice că această servitoare a devenit pur şi simplu nebună? Şi cu toate acestea, aceasta servitoare este fidelă şi supusă vouă. Dar d­acă ea n’ar fi fidelă şi ar fi plină de rele intenţiuni faţa cu ci-tră? Această locuinţă, această grădină şi a­­ceastă colecţiune vă aparţin prin drep­tul de cucerire. Asemenea Ungaria a­­parţine ungurilor tot prin dreptul de cucerire. Parcelarea acestui­ pămînt va fi o chestie de putere. Ar trebui o politică romantică, ca ungurii să zică romî­­nilor intr’o bună dimineaţă : Puterea este a noastră, veniţî s’o împărţiţi, pa­tria este a noastră, veniţi s’o parcelaţi! Noi nu vom fi nici­od­ată atit de ro­mantici, Bariba, Miclog. Pentru cine a citit interviewul d-lui lî­­rechin, a putut face deosebire de tonul ambelor scrieri. Urechiă întinde­re mura fie măsfin, pe cin­­ scriitorul ungur nu gâseşte de cît recriminări istorice, nu găseşte de­cît vorbe grele şi dispreţui­toare la adresa românilor de peste munţi. Nu apiv­ind, credem c­ă, pe această cale, s’ar putea face înţelegerea dintre noî şi poporul unguresc. Dacă voim să fin­­pri­teni, în prima linie trebue de uitat trecutul. Amintindu-ni-l veşnic, veşnic vom avea motive de animozităţi şi din­tr’o parte şi dintr’alta. Dacă presa ungu­rească şi oamenii po­litici unguri vor sincer apropierea elementului român de pă­tura ungară,­­ în prima linie trebue să nu învenineze disecţiunea, nici cu recri-­ minări, nici cu comparaţii unilaterale, nici­­ cu amintiri istorice, cari azi nu mai pot folosi absolut nimic. Ungurii şi romîniî trăesc în aceeaşi ţară, au aceîeaşi interese comune — sînt cetăţenii aceleaş patrii şi decî numai o oarbă patimă îl des-I parte şi îi duşmăneşte. Cit despre noi romînii din Romînia li­beră, noi nu avem nici un motiv de a fi în ceartă cu poporul ungar, de­cît doar acela al forţei fraţilor de pesta munţi. Rezolve dlar Ungaria cestiunea rominilor p­rin părţiii romîneştî şi să fie sigură că nu va avea în noî de­cît prieteni şi a­­liaţi naturali şi sinceri. E glumă aceea de a pune înainte spectrul daco-romaniz­­muluî, care nu exista şi n’a existat. In marea slavă care ne înconjoară din toate părţile,ameninţaţi de disoluţiunea a­­propată a imperiului austriac, Ung­uriî ca şi romîniî au aceleaşi interese şi e o tri­stă orbire din partea vecinilor noştri cînd nu văd importanţa pacifî­niei rega­tului lor prin conopaiuni reciproce şi prin un spirit mult m­i­ larg şi maî politic, am putea Să adăugăm Oessi. Miile

Next