Adevěrul, decembrie 1900 (Anul 13, nr. 4079-4106)
1900-12-08 / nr. 4085
ggssssa Politica financiară şi cea externă , D. Carp a făcut la Senat o declaraţie care ni se pare cea mai importantă din multele pe cari le a făcut, adesea cu o mare francheţă. Nici de data aceasta francheţa nu s-a lipsit. D. Carp a afirmat că un puternic sindicat financiar străin a oferit guvernului consolidarea nenorocitului împrumut de 175 de milioane, şi acoperirea defitului de 43 de milioane, în schimbul cesionarei minelor statului, a serviciului maritim, etc., dar că dna a refuzat categoric, deşi condiţiile pur financiare erau bune, pentru că n’a vroit să primească şi o altă cerere a sindicatului, privitoare la atitudinea politică externă a României. IA Carp speră că şi cei ce-l vor urma proceda la fel. Rezultă deci că sindicatul misterios era ori francez, ori englez. Noi credem că mai curind a trebuit să fie francez, căci astăzi singură Franţa dispune de capitaluri libere. Ce a putut să ceară acest sindicat din punct de vedere politic? Desigur ca o degajare a Rominiei de.,politica triplei aimnţe,lu e probabil să fi mers pînă la alipirea noastră la dubla alianţă, ci numai pînă la inaugurarea unei politice neutrale, independente. D. Carp a refuzat pe motiv că aceasta ne ar împiedica libertatea noastră politică. Se dovedeşte deci, incă odată, că străinătatea dispune de forţele noastre militare şi economice, de puterea noastră pollitcă, prin subjugarea noastră financiară. Politica externa a Rominieî a fost şi este orienta şi încate pată de politica stupidă financiară ce s’a urmat, care nea dat legaţi de miini şi de picioare acelui stat ai căruia bambri au fost dispuşi să satisfacă pornirile noastre spre lux şi risipă. Pină acum a profitat Germanul, adică tripla alianţă. Astăzi, văzindu-ne ajunşi la aman, dubla alianţă: a încercat să ne subjuge ea, să şterpelească din mina Germaniei o situaţie cîştigată prin 25 de ani de împrumuturi acordate României. Libertatea pe care o reclamă d. Carp e un moft. Ea înseamnă numai fidelitatea clinească a ţarei jugului politic şi economic al triplei alianţe. înde două juguri, d-sa preferă jugul cu care ne-am deprins. Zicem aceasta ca să fim bine înţeleşi că nu poate fi vorba de libertatea politicei noastre externe. D. Carp a voit să ne inşele, fie că şi d-sa s’a înşelat sau nu. In politică, mai ales in cea internaţională, sentimentul nu jacă nici un rol, ci numai interesul şi sila. Ţările înţelepte, cu finanţe solide, cu o economie naţională bine echilibrată, fie ele şi miei, se conduc după interes. Cele cu finanţele ruinate şi cu economia naţională dezechilibrată, fie ele şi mari, merg după, sila după cum le ordonă creditorii de peste graniţă. Cazul nostru e cel din urmă. Graţie nechibzuinţei politicianilor, a risipei banului public, a dezvoltare! uriaşe a funcţionarizmuluî şi a favoritizmulrî, graţie relei gospodării private a clasei dominante, suntem astăzi la cheremul cămătarilor germani. Ei ne dictează linia de conduită, ei ne determină, in mod absolut, acea libertate a politicei externe de care ne vorbeşte d. Carp. Să fie deci ştiut că sîntem aşa de strînşi legaţi de camăta germană în cit nici cind un sindicat francez ne oferă să ne scape de faliment, nu putem primi. Dar chestia e prea importantă pentru a putea fi epuizată, într'un singur articol.Declarația d-luî Carp ne impune să mai revenim. Vom face-o în curind. Conflicte cu BiîSgafîa -Cu regret constata cit nici im «VHijSs«. deputat, că nici un senator nu se crede dator a intreba pe excelența sa ministrul nostru de externe, despre stadiul in care a ajuns conflictul cu Bulgaria ? In prima zi, d.Marghiloman, am constatat cu plăcere că a fost energic și vrednic. D sa a cerut Bulgariei urmărirea bandiţilor din comitetul macedonean.. Ni s’a răspuns că probele nu sunt subctente. Le-am trimes o ordonanţă definitivă şi o deriziune a Curţeî cu juraţi din Bucureşti prin care Sarafoff şi toţi complicii săi erau osindiţî la deosebite protepse. De atunci nu mai ştim nimic despre soarta reclamaţiunilor noastre .juste, căci la noi lunil a. intrat .în tăcere, guvern şi opoziţiune parcă. stau complici intr'o tăcere condamnabilă. Toată lumea tace ca şi cind ruşinea este. cunoscută, ca şi cînd ara renunţat să cerem satisfacţie Bulgarii. S’ar zice că depeşile din străinătate carivesteau ca un fapt îndeplinit umilirea noastră sint exicte, se bazează pe adevăr. Şi pe cînd acest lucr trist se adevereşte, bandiţii macedoneni işî dubleazi energia şi cutezanţa, declara că la primăvară vor pune tot Orientul in flăcări şi, unind vorba cu fapta, ucid la Salonic pe doctorul grec Sakelarios, iar contra şcoaleî comerciacromina încearcă ţin atentat cu dnamită, din fericire nereuşit. Toate aceste presupuneri sunt triste. Ar fi în adevăr deznădăjduitor lucru cu tot zgomotul făcut in chestiunea comploturilor bulgăreşti să se isprăvească prin o osîndire ridicolă pentru bulgari şi cu ruşinea Rominieî, de a fi eşo din acest conflict umilită şi ruşinată. E natural ca am dori ca să ne înşelăm, dar toate aparenţele, vai ! sînt pentru a ne face să credem că umilirea este un fapt îndeplinit. ... -------—• • 1. Teodorsson. bagiul obicinuit diplomatic, şi cu toate acestea in ambele noastre parlamente nu se atinge această chestiune decit in mod trecător, cum ai atinge greşeala politică de mult uitată a unui politician. Aceasta-i de neiertat, şi să nu ne mirăm cind miine vom fi de batjocură la bulgari, cărora ar fi trebuit să le dăm o lecţie pe care să n’o poată uita uşor. Se va zice : chestiunea financiară ne preocupă atîta încît nu mai avem vreme să ne gîndim la altceva. I. Carp a spus cu drept cuvint la Senat: ,Să nu se uite că un stat are îndatoriri cărora nu se poate sustrage.“ Apoi pare susţinerea creditului moral al statului nostru nu e cel puţin tot atît de necesară ca şi a creditului financiar ? E de regretat deci că in jurul unei chestiuni ca aceea a neînţelegere! cu Bulgaria, chestiune relevată şi de mesagiă, s’a făcut atît de puţină discuţie In cit par’că îţi vine să crezi intr’o conspiraţie a tăcere!. Pentru menţinerea prestigiului nostru ca stat, parlamentele sînt datoare să revie cît mai repede asupra acestei regretabile erori. Ad. anul XIII— No. 4085. FONDA TOP. flLUEX. V. Abonameitic Un an Sase iutei Trei luni Taolei 15 lei ~ 8 le tu stiSinătate, . 50 „ 25 „ 18 „ 1© bani si» toată. tara 15 străimsitate 99 99 Un Hwsuăd' vechiu 20 bani In ța ră . UUl^ftU ssM^maw DIRECTOR POLITIC T. MILLE A nunciuri fini» pagina IV Lei......................0,50 ban I ii 0! n * •• •• . * •• 2.— ,, BIRGUltlfaEp&lA FIULUI 51 —S tjpA fla ' 5*'a r i n «5 a r — jM'pi'j "T"; ' \ _____ In fine acum se poate orienta toată lumea asupra situațiunei guvernului față de Cameră. Discuțiunea mesagiuluî a limpezit foarte bine aceasta situație, a dat ocazie fiecărei grupări politice şi fie-cărei personalităţi să-şi arate atitudinea faţa de guvern. D. P. P. Carp şi miniştrii junimişti par absolut indiferenţi faţă de atitudinea Camerei care nu este junimistă şi rămîne ca, la nevoe, s’o stăpînească d. Nicu Filipescu, care a adus pleiada de prinderi în Adunare. Dar acel care a încercat cele mai crude decepţii în Camera actuală, e desigur micul dictator, căci a rămas cu un număr infim de partizani şi a reuşit să împartă Camera în diferite grupuleţe mai mult personal ostile d-lui Filipescu decît guvernului. Prin urmare atit junimiştii cît şi elementul conservator din cabinet nu mai pot astăzi conta pe concursul necondiţionat al Camerei a căreia majoritate este, fără îndoială, de partea dizidenţelor conservatoare grupate în jurul d-lor Take Ionescu, G. Panu, Lahovary, Disescu, general Manu, etc. * D. P. P. Carp, preşedintele consiliului, a văzut la discuţia mesajului că majoritatea Camerei e partizană a politicei d-luî Take Ionescu. Proba aceasta s’a făcut în chip strălucit şi ar fi a se nega realitatea dacă s’ar susţine contrariul. In ziua cînd d. Nicu Filipescu va eşi din stricta rezervă pe care o are faţă de d. Take Ionescu, guvernul va fi pus cu siguranţă în minoritate şi e foarte posibil ca aceasta să se întâmple şi cu ocazia votărei legilor d-lui Maiorescu. Deci guvernul nu poate conta pe Cameră, ci depinde de d. Take Ionescu dacă va mai voi să facă pe mamelucul în... expectativă. Dacă însă mamelucul acesta va vorbi de pildă şi la legile d-luî Maiorescu cum a vorbit la mesagiu, apoi de sigur că aceste legi vor rămînea în cartoanele Adimârei. Situaţia d-lui Take. Ionescu e dar foarte lămurită în Cameră, mai cu seamă după ultimul. ..său ..discurs. E reacîensi autorizat' al majorității și dacă guvernul,'' sau nai bine zis d. Filipescu, ar vedea posibilitatea unor nani alegeri, n’ar ezita un moment să dizolve Camera pentru a scăpa de mamelucî ca d. Take Ionescu. Neputînd fi vorba însă de dizolvare, guvernamentalii spun că d. Filipescu va fi silit să cedeze, să 30 închine înaintea mamelucilor și să le facă locul cuvenit în cabinet. De aci zvonul că d. Take Ionescu va lua în curind internele. Ca d. G. Panu iar sfnt perfect lămurite lucrurile. Gruparea radicală e reconstituită în jurul şefului ei, nimeni nu l’a părăsit. Din contra, toţi s’au manifestat făţiş în parlament că urmează şi vor urma politica d-lui Farm, fără a părăsi daocam dată partidul şi fără a putea fi trataţi ca dezasimilaţi sau dezertori. Şi s’a văzut, zilele acestea, ca forţă morală şi combativă este d-nii G. Panu, Mihail Vlădescu, Alexandru Bădărăiu, Al. Râşcanu, Ghibănescu şi cei l’alţi radicali din Cameră. La cel d’intîiu atac al şefului toţi au strîns rîndurile, toţi au reînoit declaraţiunile de devotament, toţi au făcut zid în jurul d-lui Panu şi gata sunt să înfrunte orice luptă. Pilda este înălţătoare şi a făcut, asupra Camerei un efect admirabil, efect care desigur se va simţi în toate partidele noastre politice. Dar generalul Manu ? Fostul preşedinte al consiliului nu mai e nici... mameluc. E un simplu „dezertor culpabil“, după părerea d-lui Filipescu. D. general Manu nu vrea să ştie de acest guvern, nici de fuziune, şi a ţinut să vorbească ca regele să afle că şi d-sa, un fidel- servitor al tronului, e contra guvernului actual. Cu aceste elemente, cari conduc azi majoritatea Camerei, guvernul nu va putea s’o ducă de cît numai dacă leaderii mameluci vor fi clemenţi. La cel d’intîiu conflict fie între Cameră şi guvern, fie între d. Filipescu şi d. Take Ionescu, fie între Cameră şi d. Maiorescu, totul se va sparge în capul micului dictator şi atunci va fi învins pentru multă vreme. D. N. Filipescu simte bine că are să cadă foarte curind pa al treilea plan în partidul săli, dar ar preferi ca aceasta să nu se întîmple cît va sta la putere, ci mai bine în opoziție. Indiscret. I ii I I.'/ i^»ii9 wnirt?ri~~':'''ii j ------D!N FU SA CQsWEJULUl Gadavrals d-lui Filipescu Erfii să ucizi un om, chiar cînd acest e C3 şi dezarmat, nn ce ponto bina tino pe picioare. Erau prntru iâ-ţi ii nsul la purtare şi creziiSr'’pîfSfurfîun'ea de asasin poate sa-ţî reuşească cu toată lumea. „Micul dictator“ de cînd a asasinat pe bietul George Lahovary nu visează de cît vieliie, se repede p» neb upitUşi pe cînd crede că cel atacate mort, toată lumea îl voie în pieţe are, mal. viii de cit ori cînd. Sarafoff cel mic' s'a încercat să ucidă AdedriH. şi se ştie cît de morţi suntem de cînd ne-a asasinat, «şa d-s morţi că ucigaşulvrea atît de mult să scape de noi şi dacă i-am spune să ne ceară iertare în gariime.Vor face-o bucuros. • După Adevend, a venit rîndul d-nului Panu. Ucigaşul lui Lahovari, l’a distrus, l’a excomunicat din partidul conservator ,şi dacă vă uitaţii în Cameră, niciodată Papu n’a fost mai mare şi mai plin de viaţă de cît după ce. „l’a asasinat“ Filipeseu. In aşa împrejurări, cine voeşte să trăiască, bine şi muta vreme si-l roage pe Filipeseu să-l ueidâ. Grupările din Cameră Guvernul şi Camera.—„Mamelucul“ Take.— Radicalii solidar! cu d. Panii.— D. general Manu contra.—Guvern prizonier . ,——■———— Periplizon Genuiletul romfrtobulgar şi Carnerae Acum cind dezbaterile asupra răspunsului la mesagnul tronului s’au închis atit în Cameră cît şi in Senat, treime constatat că despre o chestiune de cea mai mare importanţă, o chestiune care pune trt joe demnitatea noastră ca naţiune şi ca stat, nu s’a vorbit de cit în mod cu totul trecător de către reprezentanţii poporului, de loc de către doii miniştri. Singur d. Tacite Ionescu a atins chestiunea în mod mai serios. E vorba de conflictul nostru cu Bulgaria. Chestiunea aceasta a întreţinut intr’o imensă agitaţie nu numai opinia noastră publică, ci şi aceea a întregul Europe, ne aflam după spusa unui ministru la un deget de războiţi, corespundeam cu Bulgaria intr’un ton ne mai pomenit n lim COTIOANE DISCUŢIA LA SENAT D. Carp a început să transforme discuţiile publie din Senat în discuţii de familie. Aşa, răspunsul la mesagiu a fost redus la atacul d-lui Sturdza, d. Carp i-a răspuns mai mult în calitate de cuscru şi cumnat şi s’a trecut la ordinea zilei. Se zice că conu Petrache e incîntat: —Așa maî’ințeleg, ar fi zis premierul de azi: două partide, unul condus de mine, altul de cumnatu-meu. Ne trecem puterea în familie ! DESMINTIRI !epoca e necăjită că infamele ziare liberale pescuesc în apă turbure pe tema modicărei legei pensiilor. Ei, de ce, surato ? Este sau nu este adevărat că în discursul săli pentru alegerea de senator a d-luî Sfetescu d. Nicu Filipescu a declarat categoria că se va opune modificărei legei pensiilor Și este adevărat că azi fiind ministru va aduce legea de modificare ! Aud ? Snop. CARNETUL MEU Gonferinţă d-l . Racoviţă Miine seară d. Emil Racoviţă, astăzi un ilustru naturalist, va ţine mult aşteptata sa, conferinţă asupra expaziţiunei Belgicei la polul suv.i, pa bordul căreia s’a găsit, şi d-sa, însărcinat cu cercetările zoologice. Suntem siguri că sala Ateneului va geme de lume şi că Societatea naturaliştilor romini, în folosul căreia va vorbi d. Racoviţă, va realiza beneficii frumoase. Era o vreme cînd lumea da peste graniţă vorbea de vitejia românească. Au sosit apoi vrorourile infame cînd cuvîntuul de valah, de moldovean sau cuvintul eoipus moldo-valshortul sinonime’cu ce pote fi mai decăzut şi m-ui abject. Apoi iarăşi s’a vorbit de vitejia poporului nostru. De cît-va timp însă străinătatea o pusă în poziţie să aprecieze pe artiştii romini, de orî-ce gen, pe cugetătorii rotpîni, pe literaţii, pe savanţii noştri. Acesta e semnul cel mai îmbucurător din toate. Printre acei ce ne-au ilustrat numele pe cirea muncei painice, pe calea ştiinţei, trebue să cităm şi pe tînărul savant Emil Racoviţă. El a întrupat, în cursul expediţiei polare a Belgicei, şi vitejia neamului şi puterea minţi lui. Intr’o serie de foietoane am arătat cititorilor Aileverului, în urma unei conversaţii avute cu d. Emil Racoviţă, peripeţiile diaraatice ale călătoriei Belgicei, precum şi impotanţa ştiinţifică a expediţiei. După cum a aflat, acele foiletoane au fost mult gustate de public, îşi poate închipui ori diue farmecul şi interesul pe care le vor resimţi acei ce vor auzi din însăşi gura d-lui Emil Racoviţă povestirea expediţiei, descoperirile ei, suferinţele pe cari le-au îndurat exploratorii, etc., şi toate astea însoţite de un talent de expunere admirabil şi de numerose proiecţiuni electrice. S. T. Mmemasmmim CHESTIA Z I L PJ I Lupta o facem pentru... galerie! ■ÎMB» O partida de box Conu Petrache : Na cata că mă încrunt, cumnate Milita , să ne menajăm, că sîntem din familie! EXPORTUL DE CARNE D. Andrews la ministerul de domenii.—înfiinţarea de ferme- Un nou monopol.— Altă propunere.— Depreciarea vitelor.— Exportul de următor.—Graniţele ruseşti. Tratativele pentru exportul de carne in Anglia continuă între ministrul de domenii şi reprezentanţii societate! engleze, înainte de a relata nouile fapte petrecute, ţinem sărelevăm un fapt, care alarmează cu drept cuvint pe toţi cei cari sa interesează de această chestiune. Vitele se află azi intr’o colosală depreciare. Crescătorii de vie sint in disperare, căci sint siliţi a vinde vitele pe un preţ de nimic, din cauza numărului prea mare şi a lipsei de export. Acelaş fapt se petrece şi cu urmă torii. Micul export ce se face in Austria e prea neînsemnat, din care cauză aceiaşi depreciare, aceleaşi preţuri derizorii. Pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, se impun negreşit mijloace puternice, şi trebue s’o constatăm cu mulţumire că se lucrează in această direcţiune. Aceste zise, că trecem la cele petrecute. D. Andrews, după ce şi-a dat seama de tot ce-l interesa, şi-a concretizat propunerea pentru exportul de carne in Anglia. După ce a arătat capitalul ea va depune, întinderea ce va da citerva amatorii din ţară, a cerut autorizaţia de a înfiinţa cite va ferme, pentru a reproduce şi creşte vita de măcelărie, căci carnea pentru a putea fi exportată treime să fie de o calitate* specială. D. Filipescu s’a opus la aceasta. Cu drept cuvint d-sa a obiectat că acordindu-se societăţei dreptul de a înfiinţa ferme pentru reproducerea şi creşterea de vite, se va lovi în crescătorii romini, cari nu numai că nu vor câştiga nimic din acest export, dar incă vor fi loviţi in această ocupaţie a lor, prin concurenţa puternică ce ie va face societatea streină. * Ministrul de domenii a propus un alt mijloc. Mai practic, spune d-sa, ar fi să se institue o societate puternică românească, care să înfiinţeze ferme mari şi astfel să furnizeze societăţei vitele necesare, rămiind ca societatea să se ocupe în special numai de exportul de vite şi de carne. Reprezentanţii societăţei au înţeles justeţa acestor observaţiunî şi au convenit in parte. •r Zicem in parte, fiindcă cer a li se acorda autorizaţia de a înfiinţa o mica fermă model, după care să *sa întocmească cele ce se vor înfiinţa, fie de societatea ce se va organiza, fie din iniţiativa privată. Discuţiunea în această privinţă continuă. După socoteala făcută, reprezentanţii societăţei engleze au declarat că din momentul cind ar începe această industrie, vor exporta cel puţin 1000 de vite pe lună, iar pe viitor, după înfiinţarea fermelor model, exportul minimal va fi de 1000 de vite pe săptămînă. Dar şi exportul de următorîe pe care de a lua o întindere mai mare, sau cel puţin se lucrează în acest scop. In adevar, faţă cu greutăţile ce fără întrerupere se pune Ungaria, e vorba a se relua tratativele spre a se redeschide graniţele Rusiei pentru exportul deîîmătoii. Oamenii speciali asigură că Rusia de astă-dată nu va face greutăţi, şi acordîndu-se aceasta, negoţul cu uimătorî ar lua un avînt puternic. O nouă triplă alianţă Astăzi trebuie să se săvîrşească la Getinge un act de o importanţa iestul da mare. Prinţul Nicolae de Muntenegru, trebuie să se fi proclamat :«Alteţă regală», în entuziasmul supuşilor săi. Acest eveniment, aşteptat şi anunţat la citva timp, e viu comentat de presa străină. In special presa franceză iî dă o importanţă mult mai mare, care întrece cu mult realitatea faptului. Intre artele unui ziar francez, serios, Journal des Debats, nu i se pare de loc improbabilă reconstituirea «alianţei balcanice», in fruntea căreia să se găsească prinţul de Muntenegru. E drept că ziarul parizian nu inzistă mult asupra acestei afirmări, şi trece la o alta ce i se pare mai probabilă. Peste puţin expiră durata triplei alianţe, a căreia reinoire va intimpina multe di din asta în alta Krueger în Europa Mă apucă o grozavă milă şi un uriaş dezgust de întreaga noastră aşa zisă civilizaţiune, cînd înaintea ochilor minţeî văd figura frumoasă a bătrînului Krueger. Pe cînd încă acolo departe, în sudul Africei, poporul Mi se luptă eroic şi disperat pentru cinstea de-a muri fâcîndu-şi datoria. Krueger, bâtrînul prezident, încearcă ultimul mijloc de a’şî scăpa patria. O shakespeariană aceasta figură şi e teribilă drama care trebue să se petreacă în acest sfînt şi mare suflet. Conducea un popor brav şi papînic, muncitor şi de sine stătător. Poporul bur, retras într’o parte a pămîntfilor, neaspirînd nici ia cuceriri, niciia alte glorii, nu cerea, de cît să fie lăsat în pace să trăiască liniștit. Cind Anglia l’a atacat, el socotea că Europa va interveni. Ia capul ce tai anii lui din republica Capului se • cristalizase ideea că europeanul este civilizat şi entuziast, socotea nefericitul popor că acea conferinţă de la Urga va avea, cel puţin pentru acest caz,un rezultat. Era în adevăr o privelişte hidoasă a sugrumăm unui popor mic şi cinstit, de către puternica Anglie. Era strigătoare la ceruri această faptă banditească şi se credea că Europa nu se va mărgini numai la proteste platonice şi că statele însăşi vor sări în ajutor dreptăţei şi libertăţei. Nu s’au mărginit numai să fie încrezătorî şi entuziaşti bieţii buni, dar au luat vitejeşte armele În ruină, s’au luptat ca nişte viteji din alte vremuri. Mult timp au ţinut un foc pe cotropitorii englezi. Generali peste generali s’au trimis în Africa, în patria burilor, s’au ales cei mai bravi, cei mai reputaţi, Roberts, Kitchener, s’au cheltuit miliarde, s’au perdut zeci de mii de soldaţi, s’a expediat armata din toate coloniile şi în sfîrşit cînd au ajuns acolo zece conţi a unuia, au început să cîştige vitori, să împingă în spre nord armata republicană, să cucerească ţara, oraş cu oraş, sat cu sat, fermă cu ferma. Azi încă tunul bubue acolo, azi încă cetăţenii buri cîştigă victorii contra cotropitorilor. îjî Cînd s’a văzut că soarta armelor nu le poate fi favorabilă, cînd,zadarnic au făcut apel la tot curajul lor şi la D-zeu, atunci o singură speranţă le-a rămas: Europa, învins, dar mare în nefericirea sa şi a poporului său, bătrînul Krueger a plecat în bătrîna Europă. El știa că de acolo Tau venit cuvinte de încurajare, că s’au, trimis săbii da onoare generalilor săi, văzuse de atîtea ori alăturea de soldatul bur luptînd atîtea suflete nobile franceze, italiene, germane, belgiene ! Credea că la glasul lui Europa sa va cutremura, monarchi se vor milostivi şi uitînd vilul interes politic vor interveni pentru libertatea republicelor de la sudul Africei. Ştia balnoul president de o Franţă mare şi generoasă, ştia de tot ce a făcut ea pentru libertate, auzise de poporul belgian bătut de vitul democratic şi al socializmului, în Germania « se spunea de un împărat cavaler şi mindru, care s’ar putea să fie convins să vie în favoarea dreptăţi! sfinte. Apoi mai sus, la Nord, ţarul Nicolae, nu i sa zicea oare că este apostolul păcii ? N’a fost el monarchal care a provocat conferinţa pentru pace? Şi bietul bătrîn credeaatica, spera aşa de mult să mişte inimile celor de sus, să vină el, suveranul moşneag şi mare, şi să întindă mina cerînd milostivire de la cei tineri şi generoşi pentru patria lui. Mai gîridea el apoi la un bătrîn, venerat şi iubit în ţara lui, stăpînind atîtea popoare deosebite şi totuşi graţie prestigiului lui ţinîndu-Ie unite şi alcătuind o puternică împărăţie. II va primi cu braţele deschise Frantz-Josef şi îi va spune nu numai vorbe bune şi încurajatoare, la cari avea dreptul pentru marea lui nenorocire, dar îi va întinde şi mîna de ajutor pentru ţara lui. « Şi trecînd peste întinsa mare a debarcat bătrînul pribeag, a debarcat în mijlocul uralelor poporului francez. Pe întreg drumul a fost numai delir şi manifestaţie. Parisul, generosul Paris de altă dată i-a făcut o primire de suveran, la Elizeu, prezidentul Loubet l’a primit, miniştrii l’au vizitat, în Senat şi în Cameră ni s’a votat o moţiune de simpatie, ziariştii l’au urcat în ceruri, poeţii Pau cîntat—şi cît timp a stat în capitala Franţei, a fost o sărbătoare pentru eî, bătrînul procris... Dar cînd torţele s’au aţîhs, cînd zgomotul manifestaţiunei s’a perdut în uruitul trenului care-1 ducea afară din Franţa, s’a întrebat de sigur bătrînul dacă numai atîta va fi rezultatul vizitei sale triumfala în marea Franţă ? A voit să vadă pe Wilhelm al II-lea şi acesta i-a închis uşa, a voit să vadă pe ţarul Nicolae şi i s-a refuzat această favoare, a voit să viziteze pe Frantz Josef şi nu l-a putut vedea, regele Belgiei l-a interzis să se oprească pe tritoriul ţârei sale, iar Wilhelmina a Olandei i-a primit un oarecare jenă, ca strănepoată treburi,c ea care se poate socoti niţel suverană asupra martirului popor care se abate în ghiarele’morţei şi ale robiei. • * Krueger a socotit prea mult şi a pus prea sus Europa. Nu şi-a dat seama decît, de abia acum că altceva sînt sufletele popoarelor şi altceva acele ale statelor, că egoismul este teribil şi inexorabil în relaţiunile internaţionale, forţa a primat şi primează încă şi acum dreptul. Se va întoarce dar bătrînul suveran să moară luptînd pentru patrie şi se va mulţumi ca în istoria omenească să rămînă figura lui mare şi sfîntă, ca o protestare vie contra civilizaţiunei Europei şi a veacului în care sîntem! Se va întoarce in patria lui dată jafului şi violului, focului şi morţei, se va întoarce ducînd sabia lui Cronia şi buchetele vestejite ale atîtor manifestaţii, se va întoarce, în bagajul Iu! -partiad pe o foae de hîrtie îngălbenită poezia lui Edmond Rostand, în care el bătrînul Krueger, purtat de mină de tânăra regina Wilhelmina, este arătat mergând din Curte în Curte, cerînd ajutor pentru patria bură. Se va întoarce înapoi prezidentul Krueger, se va întoarce mai istovit de cît a plecat, mai gârbovit, se va întoarce să moară pe pămîntul patriei sale, cu conştiinţa cel puţin împăcată câ şi-a făcut datoria,pe cînd lumea civilizată nu şi-a făcut-o pe a ei!... Şi dacă numai Krueger ar fi lovit în sentimentele sale cele mai intime ! Ciţi însă, vai ! câţi, pentru cari mai există himera frăţiei şi a dreptăţei, cîţi nu trebue să fie jigniţi şi întristaţi, în faţa acestei triste privelişti a Europei civilizate stând nepăsătoare şi privind cum un popor zis civilizat ucide şi distruge pe un alt popor ! Şi par’că în mintea mea îmi vine un gând ciudat ! Nu numai statele, guvernele sunt complice ale sălbatecei Anglii. Altă dată, cînd cauze nobile erau în joc, plecau spre câmpul de glorie, în ajutorul libertăţei, mii şi zeci de mii de oameni. Cîţi au plecat să lupte cu englezii în Transvaal ? Puţini, foarte puţini. Dacă Europa, în neputinţă de a trimite armatele, sala ca să scape patria bură, ar fi trimis miile de voluntari, dacă fie-care popor s’ar fi simţit dator sâ fie la locul de onoare, departe, acolo în republica Capului, dacă bani, arme şi muniţii s’ar fi trimes, cine ştie, ar fi lupta încă în toiul ei acolo, burii ar ţine încă piept englezilor şi dreptatea n’ar fi pălmuită şi însângerată în chip aşa de nenorocit ! S’a, stins însă epoca romantică a omenire!, in groapa lui protestează Garibaldi, legendarul eroii, Lord Byron, mort pentru libertatea Greciei, îşi blestemă patria care suprimă libertatea altui popor, Lafayette şi el îşi doarme somnul cel de veci şi azi secolul apune în acest foc roşu al luptelor din Transvaal, în care dreptul este suprimat de forţa brutală!... * Pare că pe tine, visător al unei lumi mai bune, în care să domnească frăţia şi dreptatea, pare că pe tine te descurajează aceste triste privelişti ! Cînd omenirea se ucide cu sălbăticie, cînd totul dispare în faţa tunului, când războiul este suprema forţă şi raţiune, cît de departe este sfîntul tăui ideal!.. Să înfrăţişti popoarele, sa înfrăţeşti pe om cu om, să faci să dispară toate aceste moravuri sălbatice, toate aceste motive de ceartă dintre popoare şi oameni, să te închini la icoana dreptăţei, să vezi toate acestea cu ochii minţeî apropiate şi să trăeştî în mijlocul ticăloşiei morale de azi, a vrajbei oribile şi sîngeroasa, iată desigur o viaţă, care poate fi fatală tuturor entuziasmărilor, tuturor credinţelor... .... Şi totuşi, totuşi este partea cea mai bună din noi această credinţă, ea ne face să plutim deasupra mizeriilor omeneşti, ea ne scuteşte să nu cădem şi noi în noroiul comun, să avem puterea de a protesta, să salvăm cel puţin cinstea omenirei culte, a micei minorităţi care cugetă şi simte !.. Entuziasmul acesta, oricîte farse, ţî-ar face, e o bogăţie pentru noi şi voi toţi cîţi sunteţi molipsiţi da el păstraţi această comoară cît mai mult şi cît mai îndelung în cursul tristei şi decepţioniste, vieţi! Const. Salle