Adevěrul, ianuarie 1902 (Anul 15, nr. 4467-4492)

1902-01-15 / nr. 4476

CAMPANIA CONSERVATOARE — Alegerile comunale — Întrunirile publice.— Pregătirea terenului pentru alegerile comunale.— Ultima speranţă a junimiştilor.— Conserva­torii refuză cartelurile.— Situaţia din ţară Partidul conservator e in plină cam­panie in­potriva adversarilor săi fireşti, liberalii, şi in­potriva acelora cari şi-au însuşit titlul de conservatori, junimiştii. D. Cantacuzino, şeful partidului, care se afla la Viena, s’a înapoiat aseară şi peste trei zile d. Take Ionescu se va în­toarce de la Londra, şi ast­fel comitetul executiv al partidului’ se va putea în­truni imediat pentru a lua mai multe hotărîrî însemnate pe care le vom schi­ța aci. „ * In primul rînd vom avea o hotărire care va interesa campania ce conserva­torii au s’o ducă prin întruniri publice, în chestia Olimpicelor și in chestia ma­cedoneană. Cu acest prilej căpeteniile conserva­toare vor expune alegătorilor din a­­proape toate oraşele din ţară, vederile lor asupra situaţiei politice, vor căuta să convingă masele populare de greşatele politice ale guvernului actual şi vor a­­firma odată mai mult, necesitatea de a se face o însemnată reformă electorală făcînd­ o propagandă vie în folosul re­­prezentării minorităţilor în parlament. Bine­înţeles că conservatorii nu vor perde, în campania lor de întruniri pu­blice, din vedere nici chestiunile econo­mice la ordinea zilei, nici chestiunea re­­înoirea tratatelor noastre de comerţ. Paralel cu această campanie, conserva■ lorii vor căuta tot­ d’aunia să pună in re­lief rolul politic de o sinceritate vecinie îndoelnică a grupărei d-luî Carp, precum şi imoralitatea politicei de carteluri inau­gurată de junimişti. Aceasta va fi platforma viitoarelor în­truniri conservatoare ce se vor ţine atit în Capitală cit şi in provincie. Dar trebue să adăugăm că această campanie are un îndoit scop 1) de a întreţine o agitaţie in opinia publică contra regimului actual şi 2) de a pregăti terenul pentru viitoarele alegeri comunale.* In adevăr la Noembrie expiră man­datul consiliilor comunale urbane din toată ţara. Partidul conservator e hotărit să ia par­te activă la aceste alegeri şi să prezinte liste la comună în toate oraşele. Un fapt important insă e că conser­vatorii vor respinge, din capul locului, ori­ce propunere de cartel li s'ar face pentru aceste alegeri din partea grupărei d­lui Carp. Nici un cartel, absolut nici unul, a­­ceasta va fi lozinca conservatorilor de la centru către comitetele conservatoare din judeţe. Conservatorii vor prezintă liste la ambele colegii comunale şi vor lupta prin propriile lor mijloace. Or, pe cit aflăm tocmai aci­stă spe­ranţa,—ultima speranţă, —­ a grupărei d-luî Garp­ Filipescu de a distruge par­tidul conservator. Junimiştii vor menţine la alegerile co­munale, din ordinul şefului, cartelul cu liberalii şi vor lupta contra listelor con­servatoare. * Şi dacă ne dăm seama de situaţia ju­nimiştilor in toată ţara vom constata că în afară de două sau trei localităţi, unde d. Filipescu are prieteni personali cum e spre pildă Brăila, Focşani, in a­­fară de Vaslui unde d. Carp are^cîţî­va obligaţi, in afară de Buzău, oraşul d-lui Marghiloman, nicăeri aiurea junimiştii nu vor putea prezintă liste separate. E indoios chiar că vor vroi să lupte la Vaslui contra administraţiei, după cum e tot atit de indoelnic că o listă fără d. Filipescu la Brăila ar putea a­­vea sorţi de Bbindă. * Intr’o singură localitate gruparea d-luî Carp va prezintă cu siguranţă o listă deosebită in afară de cartel, în Bucu­reşti. D. Filipescu socoteşte ca o chestie de demnitate pentru d-sa de a prezintă o listă cu numele sau în cap. Aşa că se poate spune că nu junimiştii se vor prezintă singuri la alegerile comunale din Bucureşti, ci d. Filipescu cu parti­zanii săi. Şi tocmai în această alegere în care d. Filipescu îşi pune mai multe i­­luzii, lupta va fi mai crincenă. Căci nu trebue să se uite că pe lista colegiului I vor figura numele genera­lului G. Manu şi al generalului Laho­­vary, iar pe lista colegiului al 2-lea nu va lipsi numele d-lui Ion Brătescu. In asemenea condiţiunî isbinda d-luî Filipescu va fi foarte problematică. Să mai vorbim de cele­l’alte oraşe ca Galaţi, Craiova, Ploeşti, Turnu-Mă­gurele, Alexandria, Slatina, Caracal şi R.­Vilcea . Cine nu ştie că junimiştii nu au în aceste localităţi nici numărul de parti­zani necesari pentru a forma o listă com­plectă de candidaţi ? Să mai vorbim de Iaşi“? Dar d. Dimi­­trie Roseti, preşedintele clubului juni­mist, port-drapelul junimist în oraşul care a fost leagănul însuşi al junimis­mului, a trecut la liberali. Situaţia junimiştilor In alegerile co­munale, in care îşi pun ultima speranţă, va fi, după cum e uşor de prevăzut, foar­te dureroasă, umilitoare, chiar, căci sunt oraşe unde eî nu pot forma nici carteluri cu liberalii pe cind conservatorii, refu­­zind ori­ce cartel, vor lupta singuri şi cu multă înverşunare. Putem adăuga că campania va fi foarte crincenă. * Şi situaţia conservatorilor in alege­rile comunale va fi cu atit mai bună cu cit se va dovedi că nu există în ţară junimişti, şi că, pină la toamnă, parti­dul liberal, dacă va urma pe calea pe care a apucat-o, va produce la sinul sau sciziuni foarte dăunătoare prestigiu­lui şi forţei lui, şi va perde încă o bună parte din situaţia pe care, pe iei şi colo, n’o mai poate asigura dibăcia unui pre­fect şi a citor­va devotaţi. In ăst­fel de condiţiunî viitoarele a­­legeri comunale se anunţă foarte puţin favorabile pentru partidul liberal, cu­ a­­tit mai mult cu cit greşelile guvernului se înmulţumesc, cu cit legea pensiilor va deveni mai aspră, cu cit reducerile din budget devin mai simţitoare, cu cit nemulţumirile se accentuează din ce in ce mai mult. Se va dovedi că prevestirile noastre pentru rezultatul acestei cam­­panii n’au fost greșite. L. T. Agitaţia d-lui Brătescu XZSB D. Ian­cu Brătescu, care nu e prie­ten cu ştiinţele economice, continuă agitaţia între meseriaşi, cărora le umflă capul că pot obţine legi, cari să ajungă a lua, fără concurenţă, toate lucrările şi ast­fel să se îmbo­găţească. Mai mult, d. Iancu Bră­tescu le spune că aşa legi sunt în toată lumea■ Noi am spus din timp meseriaşilor să nu-­şi hrănească sufletul cu ase­menea fantasmagorii, ca să nu sufere apoi decepţii, căci guvernele nu pot face legi de asemenea natură. N'am fost însă ascultaţi. Azi în legea d-luî Missir, d. Bră­tescu pentru a complace d-luî Nicu Filipescu nu vede de cit rele şi nu vrea să vadă nimic din avantajele ce prezintă ea pentru zecile de mii de lucrători din fabrici, ateliere mari şi mici. Şi d. Brătescu pretinde că d-sa e cu poporul român şi noi nu !! De alt­fel d. Brătescu vrea să aibă monopolul chestiei meseriaşilor —do­vadă că nici „Liga naţională", nici alte direcţiuni ale mişcăreî meseria­şilor nu-î plac şi le combate. Noi suntem convinşi că ori­ ce fel de lege s'ar propune şi de orî-cine, d­. Brătescu va rămîne tot nemulţu­mit, fiind-că d-sa cere să facă d-sa legea şi s'o voteze Camerile. Pentru aceasta trebue însă ca d. Brătescu să fie însărcinat întxiu de rege cu formarea guvernului şi să aibă Camerile d-sale. Pînă atunci d- Brătescu să dea voe însă zecilor de miî de muncitori pentru cari legea mesenilor e bună, să fie pentru această lege şi tuturor democraţilor s'o susţie, cu anumite rezerve. Ad. TARIZMUL ROMÂN De multe orî ne place să spunem că ţara noastră e o ţară ştearsă, o palidă copie a Belgiei, în care nici constituţionalismul n’a prins încă ră­dăcini, nici feudalizmul nu-şî exer­cită puterea în toată întregimea. De aci lipsa de interes a luptelor poli­tice, lipsa de caracter la oameni, lîncezeală şi ipocrizie de sus şi pînă jos. Dar această judecată superficială e o judecată datorită jenei noastre de a adînci lucrurile şi de a trage din toate faptele ce se petrec conclu­ziile logice. Nu ne place nici a cer­ceta, nici a raţiona prea mult. Trăim între vis şi realitate, ambele deopo­trivă de nebuloase, de vagi, de im­precise înaintea ochilor noştrii. Iată un fapt petrecut în şedinţa de Vineri a Camerei, care ne arată că trăim încă într-o vreme ce pare a fi din veacurile trecute. Dar cine a stat să se impresioneze de acest fapt şi să-l examineze mai de aproape? S’a trecut asupră-i cu obicinuita u­­şurinţă de toate zilele. Faptul e acesta . Patru­zeci de de­putaţi semnează un amendament la legea Casei bisericei şi unul ia cu­­vîntul ca să-i combată un articol. Camera era deci în plinul exerciţiu al prerogativelor şi datoriilor ei. Ce face d. Sturdza? Nu răspunde nici la amendament, nici la observaţiile deputatului, ci se ridică, roşu de mînie, şi taxează atitudinea deputa­ţilor de tiranică, somîndu-i să se as­tâmpere, să nu încerce a înăbuşi libertatea parlamentului. Auziţi pre­tenţie : Libertatea era înăbuşită de cei cari o practicau ! Asta mi-a amintit ţipetele proprie­tarilor din Covurlui, cînd prefectul judeţului, d. Atanasiu, a aplicat u­­­ra legea tocmelilor agricole, aşa de flagrant călcată. Proprietarii cul­pabili strigau­ că anarhia domneşte în judeţ! Adică a călca legile e o stare legală; şi a le aplica, e o anarhie. Aşa şi d. Sturdza în Ca­meră. Ei bine această stare de lucruri şi de spirite se dă la iveală la fie­ce pas. In administraţii, în guverne, în parlamente, aproape pretutindeni, nu domneşte de­cît bunul plac. Ţara în­treagă geme sub jugul absolutizmuluî celui mai absolut. Şi nu numai ţara dar pînă şi acei ce sînt învestiţi cu puterea suverană, deputaţi şi sena­tori, nu-s de­cit nişte iobagi la or­dinul stăpinului, simple instrumente la dispoziţia ţarizmului care ne gu­vernă. Căci nicăeri ţarizmul nu e mai în floare şi mai în putere ca în ţara românească. Avem doi ţari, unul alb­ şi altul roşu, unul întitulat conser­vator şi altul liberal, nu se ştie pen­tru ce, şi denumiţi în special „şefi“,­­în faţa cărora, cînd sunt la putere, totul şi toţi tremură. Istoria veche se oglindeşte întrea­gă în prezent. Luptele pentru dom­nie au fost înlocuite prin luptele pen­tru şefie; vechiul domn absolut îşi găseşte icoana în actualul şef ab­solut. Forma constituţionalizmului — nu­mai forma, numai aparenţa,—e re­prezentată prin rege. Dar în afară de constituţionalizmul aparent al re­gelui, la fie­care pas dăm peste acte, stări de lucruri şi de spirite care toate sînt esenţă cu desăvîrşire ab­solutiste. Sub coaja legilor civile şi politice importate din apus, feudalizmul tră­­eşte viu şi puternic, din ce în ce mai accentuat de la oraşe spre sate, din ce în ce mai evident de la pe­riferiile organizmului guvernamental spre centru, unde tronează „şeful“, dar cu mult mai autocrat de­cît cel de la Petersburg. A discuta actele şefului, — deşi ale regelui se discută, în opoziţie bine­înţeles, ba chiar persoana lui se atacă adesea cu vehemenţă,—e o crimă, a lua cuvîntul în Cameră spre a combate sau măcar amenda o lege agreată de şef, e o nebunie, şi mai ales un act revoluţionar. Boerimea, de baştină sa fi parve­nită, lăsată să organizeze şi să gu­verne singură statul modern român, n’a făcut de cît să evolueze în sen­­zul în care numai ni s’a părut c’a împiedecat-o revoluţia de la 1848 şi Constituţia de la 1866, adică a în­tărit şi a înrădăcinat adîne feuda­lizmul şi ţarizmul. De formele poli­tice apusene s’a servit cum se ser­veşte o armată de cuceririle ştiinţei, pentru a deveni şi maî redutabilă în opera ei de distrugere. Liberalizing poate că o apare el în România peste vre-o 50—60 de ani.­ ­ Teodorescu. Monopolul zahărului D-luî I. Teodorescu Bucureşti îmi permit să vă supun o idee care cred că şi-ar putea face un drum fericit dacă s’ar examina de aproape. E vorba de chestia zahărului. In caz cînd fabricanţii ar reuşi— şi eu cred că vor reuşi — să impue statului nostru, o primă de export, în timp de 12 ani budgetul va avea să sufere enorm. E gravă chestia zahărului. După mine numai prin monopolizarea de către stat a fabricaţiei şi vinzărea za­hărului se va da o soluţie rezonabilă şi folositoare chestiei. Atunci scăpăm şi de prime de consumaţie, şi de prime de ex­port, şi putem avea zahărul mai eftin. Din bilanţurile fabricilor noastre, pu­blicate prin Monitorul Oficial, reese că zahărul revine acestor fabrici între 20- 30 bani chilogramul. Capitalul angajat de ele se urcă la vre­o 33 de milioane. Să zicem că va trebui să li se acorde pentru manque à gagner, în caz de răs­cumpărare, încă vre-o 7 milioane. Statul ar avea să le platească 40 de milioane. In mijlociu­ amortizarea şi dobînda ace­stei sume ar cere vre-o 3 milioane pe an. Ei bine, chiar vinzînd zahărul comer­ciant­lor cu 80 bani chilogramul, cu o­­bligaţia pentru ei de a-i desface publi­cului cu 90 de bani, la o consumaţie de 20 de mii de tone anual statul va folosi vre­o 10 milioane. Prin urmare budge­tul va avea un venit de 7 milioane a­­nual, minus sacrificiile cari se fac azi pentru încurajarea industriei zahaniere, plus că publicul ar câştiga 30 de bani la chilogramul de zahăr. Iar dacă consumaţia sporeşte, ceea ce e de aşteptat, pînă la vre­o 30 de mii de tone, statul poate folosi net 10 mili­oane pe an reducînd preţul chilogramului de zahăr vîndut la detaliu pînă la 80 de bani. Dacă credeţi că propunerea merită a fi examinată şi discutată, vă rog daţi-o publicităţeî. Primiţi, etc. Un băcan Bucureşti POŞTA MICA A. L., Buzău.—In ciclul reprezentaţiilor Darclée intră de două orî Hughenoţii şi de două ori Toaca. V. Costin, Dorohoiu. — Orfelinatul Ferdinand a fost fondat de rege în urma însănătoşire! prințului Ferdinand.­­ Peninsular, Vasluiu.— A fost în adevăr înregis­trată ştirea despre numirea d-luî Panu la catedra de istorie rămasă vacantă la universitatea din Bucureşti prin moartea lui V. A. Urechiă, dar nimic pozitiv nu se ştie pînă acum. Fox, Panciu.­ Comandant al pieţei din Capitală e colonelul Anghelescu. jDim. Const., Iaşi. — Siegfried e partea a doua a tetralogiei lui Wagner : cineiul Niebelungilor» şi s’a reprezentat acum pentru prima oară la Opera din Paris. «Parsifal* nu se poate încă reprezenta pe altă scenă de­cît pe aceea de la Beyreuth­. Aceasta după expresa voință a lui Wagner. Sin foga condeiului Dona Laura Sîmbătă seara Teatrul naţional a repre­zentat pentru prima oră Dona Laura de eminentul nostru autor naţional Don Tig­­narez di Castilio Y Marcu­les­cu. De la actul 1 s’a putut vedea că această operă e o adevărată operă.... serie, adică o operă menită să facă serie. In adevăr la finele actului I Filip al 11-lea ai Spaniei apostrofează ast­fel pe Elisabeta Angliei : — „Sau o voi­ bate, sau o voi­ lua de soţie“. Aşa­dar: Actul 1: Ori cu tunu, ori cu.­.. Actul II: Mal de mer! (Acţiunea se pe­trece pe mare). Actul III: Ines şi Laura sau două pe unul! Actul IV: Ba se poate, nu se poate Actul V: Şeapte morţi şi o nebună!­­ De­­cînd cu Călătoria Lizeteî pe la Ma­drid, s’a molipsit tot teatrul de spanio­­lizm­ : direcţia clădeşte castele în Spania, madam Cincurescu s’a transformat în Paquita, visează numai bolerouxî, nu mă­­nîncă de cît pandişpan şi cînd îi vorbeşti, îţi răspunde : — Per Dios ! Holey!... Mă duc la tanti Dolores! Cînd e aşa epidemie, se explică cum a devenit cazul şi cu Dona Laura a d-lui Marcu­les­cu. Din Spania derivă nu numai spaniol, ci şi..... spaniac ! _______Don Tova!. CARNETUL MEU ftoyi.sV- franco-romînă De mai mu­lte orî am vorbit de meri­­toasa încercare a cîtor­va tineri romînî din Paris, de-a alcătui o publicaţiune care să facă şi mai mult cunoscută ţara noastră occidentului în general şi Franţei în special. Era vorba de-a-i face cunos­­cută literatura noastă, moravurile, poli­tica ţarei, de a familiariza mai mult pe străini cu sufletul român, cum de pildă traducerile din literatura rusă au făcut cunoscut multora sufletul rus. Intenţiunea fireşte era bună, dar tinerii aceştia inimoşi nu şi-aui dat seamă că ceea ce fac alte state în chip oficial, cu sub­­venţiuni grase, va fi greu de îndepli­nit de către cîţî­va tineri obscuri în ma­rele Paris, pe deasupra săraci şi fără nici un ajutor din partea Romîniei ofi­ciale.... Astă-vară, trecînd pe la Paris, m’am întreţinut îndelung cu redactorii acestei reviste şi le spuneam că ar fi bine să se adreseze şi în ţară şi in special d-nuluî ministru de instrucţiune. Nu speram prea mult în această intervenţiune, dar ce pu­tea strica ? Nu ştiu dacă s’a făcut, nu ştiu dacă făcîndu-se au avut vre­un rezultat, ceea ce însă ştiţi este că după o existenţă de vre-o şase luni, Revista franco-romînâ a trebuit să înceteze şi singurul beneficiu, îmi scrie unul din redactorii publicaţiu­­neî, ce au căpătat aceştia, este... o dato­ria de o mie cinci sute de leî !... Revista franco romina a murit şi ceea­­ce este maî trist e că s’a zdrobit cu ea atîta energie, atîtea speranțe, atîta entu­­siasm cheltuit in zadar. C. M. CHESTIA ZILEI La hotel Bulevard se a­­dună regulat vre-o 40 de­­ deputaţi, din partea că- • rora ne putem aştepta­­ la multe surprize. ” (Ziarele) „Deputaţii de la Bulevard* După cererea maî multor cititori dăm aci cîţî-va din „ deputaţii ds yx Bulevard*, prinşi cu instantaneul, la lumina lună. POLITICA EXTERNA Războiul spano-american Asupra evenimentelor cari au precedat războiul spano-am­erican s’a iscat o vie discuţie in presa străină. Asociaţiunea presei, cunoscutul birou englez a făcut o anchetă în astă privinţă, care se poate rezuma în cele ce urmează. Germania concede că i s’au făcut mai multe cereri,chiar şi din altă parte de cît din partea Austro-Ungariei, ca să intervie. Totuşi nu s’a depărtat nici un moment de la atitudinea sa negativă. Rusia declară că n’a primit nici odată o asemenea propunere, şi n’a avut nici odată intenţiunea de a se amesteca. Apoi Austro-Ungaria care era de pă­rere că Spania a făcut destule conce­siuni, a propus de asemenea înaintea războiului prin ambasadorul său, ca să se remită o notă colectivă în care să se inziste ca guvernul Uniunea să ac­cepte propunerea Spaniei. Balfour a promis că va instrui pe lordul Parnceforte ca singur,sau în uni­re cu colegii săi să lucreze pentru men­ţinerea paceî. Cu puţin înainte de iz­bucnirea războiului el a refuzat ori­ce notă ce denota o pasiune şi propunerea primită­ cu plăcere de toate puterile a eşuat. Influenţa Franţei s’a manifestat ex­clusiv intra menţinerea păcei, pe cînd Germania a îmboldit pe Spania la re­zistenţă, lăsind-o apoi. Singură Austro-Ungaria concede că a încercat o intervenţie. Abdicarea regelui Serbiei Ziarul Vossische Zeitung scrie: minis­trul de comerţ surb doctor Milovanovicî, cu ocazia ultimei sale veniri la Viena, a avut o convorbire cu contele Golu­­chowski în care a atins şi chestiunea succesiune­ la tron. Contele ar fi atras atenţiunea asupra faptului că regele Alexandru e încă tâ­­năr şi că se poate ca de la o a doua căsătorie să aibă copii, fapt care ar crea o situaţiune gravă dacă s’ar regula de pe acum chestiunea succesiune! la tron. 7. In tot cazul există atit la Viena cit şi la Petersburg interesul cel mai viu­­ de a nu aduce prea curind chestiunea­­ in mod public la ordinea zilei, căci în-­­ tre toţi pretendenţii la tronul sirbesc,­­ cari ar putea fi luaţi acum in conside-­­ raţiune, nu există nici unul care să fie­­ acceptabil şi pentru guvernul din Viena , şi pentru cel din Petersburg. — Din Geneva se anunţă: Prinţul Petre Karageorgevici, pretendentul *l şi tronul sirbesc care locueşte la Geneva, a plecat azi de dimineaţă la Petersburg, unde se află fiul sau Petre, care e con­siderat ca eventual succesor la tronul sirbesc. Petre e in virstă de numai paispre­zece ani. După cum se zvoneşte călătoria e la legătură cu intîmplările din Serbia. Prinţul Galles la Berlin Telegramele au anunţat vizita prin­ţului de Galles la Berlin. Prinţul a fost primit cu mare­ pompă. Cu ocazia aceasta oficiosul Norddeutsche Allgemeine Zeitung a publicat următoarea notă foarte sem­nificativă după duelul Chamberlain- Buelow: «Alteţa sa regală principele pe Galles pleacă azi in Germania, pentru a felicita pe m. s. împăratul şi regele în numele m. s. regelui Angliei la 27 Ianuarie. A predăm senti­mentele de amiciţie cari au determinat pe regele Angliei de a trimite in anul acesta pe moşte­nitorul Coroanei Britanice la serbarea zilei de naştere a împăratului Germa-­­ niei la Berlin. Sperăm că dorinţele pe cari principele le aduce precum şi im­presiile ce le va primi la noi, vor fi fa­vorabile unei întăriri a bunei-voinţe reciproce. In mosafirul împăratului nos­tru stimăm tot­odată pe reprezentantul unei naţiuni bătrine şi mari cu care ne leagă importante interese. Armele din zilnica luptă politică se pleacă de bună voe în fața fiului de rege botanic, că-­­­ruia îi spunem bine ai venit pe terito­riul german». Domnul care scrie — Fantezie — Era odată o ţară pe lume, In care cea maî mare pacoste după capul ei, consta în nenorocitul curent al publicităţeî. Ste­rilitatea şi barbaria intelectuală in care dormitase vreme îndelungată, care dă­duse prilej atitor talente ieftine, să-şi cucerească cu cea mai mare uşurinţă un nume literar, tentase o sumă de vlăs­tare ale neamului aceluia, şi le sustră­­sese de la o sumă desfaceri şi utilizări, pentru cari ar fi desfăşurat de sigur mai multe aptitudini de cit­in publicistică. Oameni cari cel mult puteau fi me­diocrii cititori, — vorba unui scriitor al lor mai incontestat, — şi-au închipuit că pot să se improvizeze scriitori buni şi au năpădit din toate păr­ţile cu o re­coltă exuberantă de ştevie şi păpădie literară. De altfel era aşa de comod să devii scriitor, poet sau prozator acolo: îşi lă­saţi flăcăii nişte chici maî mult sau mai puţin displăcute, umblau pe stradă bu­­şindu-se de toată lumea, căci ochii Ie erau ocupaţi prin nori, se plimbau noap­tea pe la trei din­spre «aos,printr’o gră­dină vastă cu vegetaţie bogată şi cu un lac poetic — un fel de Cişmigiu­ al no­stru­­— şi... scriau versuri sau proză­­după circumstanţă. Gloria venea în ur­mă de la sine. Se găsea de­sigur o re­vistă care să aibă nevoie de cîte­va co­loane de umplutură, şi un scriitor mai cu vază, care agasat de suplicaţiunile lui stăruitoare să-l recomande printr’o prefaţă publicului, drept un element ca­re promite dar care are nevoie de încu­rajare, după cum o tînără plantă nevoie de a fi scoasă din pălămidă care o sufocă. Graţie acestei culpabile indulgenţe a revistelor şi oameni de litere recunoscuţi, protegui­tori de tinere talente, în fond insă nişte accizari nu destul de vigilenţi cari lasă să se furişeze pe barierele literare, o droaie de contrabandişti ai talentului, «tinărul care promite» (căci devenise oare­cum o semi-carieră, calitatea acea­sta de «tînăr care promite», cam ceea­ ce erau cadeţii pentru muşchetari, iunche­­rii pentru ofiţeri, —aceasta era situaţia dumnealor faţă de publiciştii recunos­cuţi), —­ era lansat scriitor, şi de aci încolo devenea insuportabil prin aceia că ’şî aroga autoritate. Pină acum soli­cita, se strecura, acum avea pretenfiunî, voia să se impună. Natural că se găsea cite unul maî puţin răbdător, care să-i dea la cap scandalizat de atita alintare şi neobrăzare, şi atunci ei răspundea, cel-l’alt risposta şi in curind se încin­gea unul din acele turniere literare, sau pugn­aturî literare, cum voiţi să-l numiţi, cum numai în acea ţară se putea vedea. Epitetele curgeau ca la uşa... cenaclu­lui literar al lui bulibaşa Dragutin din Grebău, ripostele deveneau din ce in ce mai dureroase, insultele mai singeroase iar publicul aplauda cind pe unul, cînd pe cel­ l’alt, reviste noi apăreau unele pentru unul şi altele pentru altul şi in felul acesta, poporaşul acela avea iluzia că înjghebează o viaţa intelectuală. * Domnul care scrie, trăind în acest me­diu­, care ’l plămădise şi-l conformase după acest tipar, a fost şi dumnealui ademenit ca şi atiţî alţii de gloria atit de comod de dobîndit a scriitorilor ţă­rii lui. Intr’o seară, pe cînd ședea cu fruntea înfrigurată, strinsă în palmele-î arzătoare, U umi la-î masă de brad, gin­­dindu-se poate la zămislirea rațelor, — un filfiu­ straniu­ se auzi în odaia lui igrasioasă și un neastimpăr inexplicabil il coprinse. Vru în zadar să continue fi­rul întrerupt al ginduluî căci nu mai știa de unde ’1 intrerupsese. Vru să în­ceapă a gîndi la alt­ceva, însă nu reuși nici atit; un gol par’că, o prăpastie se scobea in creierul lui găunoșidu-1 ca pe o nucă în care a putrezit miezul. După ce se strădănui în deșert cîte­va minute de îl trecură nădușelile, se scula şi mă­sură cu paşi mari odaia crezind că va goni neliniştea-i curioasă. Un al doilea fîlfiit mai sepulcral, mai înfiorător ca cel dinții se auzi; în cul­mea spaimei se uită prin odaie , nu văzu nimic. Se frecă la ochi, de­geaba. în­grozit se puse din nou la masă şi-şi astupă ermetic urechile cu degetele , lucru inutil, căci de astă dată in loc de filfu­lui macabru simţi un vînt rece plimbindu-se prin fundul urechilor. A­­tunci işi luă degetele din urechi şi strînse ca într’un cleşte timplele­ î­nvîcnitoare. in culmea teroare! auzi o voce barito­­nală care ii porunci cuvintele astea stra­nii, deslușit și răspicat: «apucă-te și Scuip ! — Ai? ■— făcu tinărul — uitindu-se cu o privire rătăcită prin odaie, fără să vază nimic, natural. La rădăcina părului simţi broboane mari de sudoare rece. I se păru că i se învirtește ceva in cap ; pe urmă fu apucat, ca de un fel de crampe cerebrale, auzi voci bizare ţiu­­indu i prin urechi. De­odată se linişti iar. Atunci ca in vis din nou­ auzi rar şi apăsat: „a—pușcă—te şi scrie !“ Făcindu-şi curaj, întrebă tinărul: — Cine eşti ? — Ce-ţi pasă. — Ce vrei, cel puţin ‘1 — Binele tău. — Curios fel de a-mi vrea binele, speriindu-mă cu riscul de a căpăta o epilepsie. — Nu comenta și nu căta să faci spi­rit, mai ales nu te opune. Ți-am zis sene ! — Dar nu știu ce să scriu, nici n’am ce să scriu­. Tata m’a învățat să fac paste alimentare, steluțe, trahana, macaroane. — Vei seri atunci epigrame. — Dar cu ce bruma am învățat și eu un gimnaziu d’abia ştiu ce-i aia epigra­mă. Pe urmă nici n’am chef, n’am nici o aplicaţiune... — Pofta vine mineînd ; scrie și vei vedea cum o să-ţi curgă subiectele ca o cascadă. — Dar încă odată dacă n’am price­pere , după ce m’am lăsat de n­eşteşugul lui tat’ meu­, m’a făcut un deputat sub­comisar. —Perfect, o să abordezi atunci şi ge­nul madrigal... — Nu-l cunosc nici din nume, căci după ce a căzut guvernul am fost dat afară şi atunci a trebuit să dorm nop­ţile pe băncile grădinilor publice ascul­tînd concertul broaştelor şi al maţelor mele revoltate. — Din ce in ce, mai bine, vei aborda şi genul descriptiv şi în acelaşi timp vei debuta şi cu un roman social; in viaţa ta aventurată, trebue să fi dat de multe mizerii, să fi văzut multe turpitudini; contrastul dintre bun şi nobil şi dintre meschin şi vil trebue să te fi impresio­nat puternic : vei seri un admirabil ro­man psihologic a! mulţimeî. — O, cît despre mizerii şi lovituri n’am fost cruţat în turneurile mele prin aleeie sinuate ale parcului, pelerin al mizeriei şi umilinţei, am fost bruscat in chipul cel mai mizerabil de pungaşi şi de agenţi poliţieneşti şi invectivat cum a fost maai rău­. IDe cele maî multe ori răbdam, cite o dată insă cind mi se umplea măsura, mă ridicam şi eil şi Ie trăgeam un za vrac de le mergeau pe­trede. — De minune, vezi dar că ai şi ele­mente de polemist: poftim şi maî zici ca nu ştii să scrii, că nu ai ce să scrii şi numai in cite­va minute ţi-am des­coperit elemente pentru vreo cinci ge­nuri literare. E adevărat că puţin lus­tru literar îţi maî trebue, dar asta e lucru secundar de care mă îngrij­esc eu. Se sculă ca scuturat de o legiune de demoni, părăsi odaia ca o furtună, se co­borî in strada deşartă și alergă mult rătăcind pînă intr’un tirziu cind se în­toarse rupt de goană, de­ frig și de foame. 8. După trei săptămini, avea o po­ezie, intitulată „Steaua Polară", in care fă­cea aluzie la viața lui anterioară, com­­parindu-o cu o barcă al căreia pilot nu maî ştie să se orienteze. Cind de o da­tă apare steaua polară care’l îndru­mează spre ţelul căutat, (steaua polară ar fi fost vocea ocultă care se amesticase in viaţa lul natam-nesam). Maî avea nişte versuri lirice şi un foileton de ziar, cu un subiect tratat de mulţi nu e vorba, dar in care, vorba vine, pusese şi de-al lui ceva. Titlul era: «Are gloata psihic ?» Dar ceea­ ce e mai important e că făcuse o listă cam de vre­o patru­zeci şi trei de titluri de foiletoane, cu su­biecte variate şi multiple de sociologie, medicină, psihologie, religie, literatură, lucruri extrase de prin vechi almana­­churi, reviste şi cărţi, subiecte ca­ri fac cuprinsul rubricelor „Misscellanea", „Di­verse", «Din lumea întreagă» etc., su­biecte de felul acesta: «Educaţia senti­mentală a muştelor», «Elemente de fosfor în craniul lui Petoffi», «Charlotte Corday şi incesturile Mesalineî, ca antimergă­­toare ale femenizmuluî», «Cind n’aî piine mănîncă cozonaci», «Lacunele educaţiu­­neî la noi», influenţa raţelor asupra con­­gelaţiuneî apelor», «Autenticul,­ verdi­­cul şi definitivul autor al poemelor ome­­rice» şi altele şi altele pină un număr de patru­zeci şi trei, aliniate frumos pe trei coloane într’o coală albă. De la al treilea foileton, primit bine de vulg, directorul il angaja, anunţind a doua zi cu litere compacte că a ob­ţinut colaborarea unui distins publicist pentru că direcţia in marea ei do­rinţă de a corespunde încurajărilor ce publicul, care se manifesta atit de fa­vorabil gazetei care umplea o adevărată lacună in publicistică, care... etc. După aceea abordă toate chestiunile mari ce frămintau spiritul contimporan ca feminizm, anarhizm, tolstoizm, ibse- Hizm, şi cătind în­tot­d’auna să-şî spue mica Iui părere, indubitabil ignoranţi»­simă şi lipsită de ori­ce importanţă. Pentru că gloria întirzia de a* veni atit de repede cit dorea Domnul care scrie, se hotărî să dea o lovitură mare, teatrală. Alese doi bărbaţi distinşi ai literature! ţârei lui, şi int­iu pe unul, ceva mai tirziu pe altul îl atacă cşi o furie morbidă, epileptică. Inutil să adăogăm că scremetele, furi in deşert, munca lui rămase infructuoasă; iarăşi e incontestabil că se aştepta la acest rezultat, şi dacă l’a încercat a fost pentru câ-şi dădea seamă că din insultă şi calomnii va rămine tot­d’auna ceva, măcar drojdia amărăciunii şi o idee de mefienţă a publicului către cel detractat. Şi cupiditatea lui de glorie cişligată cu ori­ce preţ, se mulţumea şi cu atit.­­ Scoase într’un volum o culegere din bucăţile lui, a cărui eterogeneitate da de glndit, şi-l botează cu un titlu ade­cvat conţinutului, ceva aşa ca, Mozaicuri, Miscelanea, sau ceva similar. jHAcest volumaş fu lăudat de unii, în­jurat de alţii, nebăgat in seamă de alţii, faptul­ insă ii lăsă indiferent, căci lucrul esenţial era că devenise un autor, după ce fusese un publicist. Că era vulnera­bilă opera lui, că obscuritatea situaţiei actuale nu era mai mică ca a celei­ trecute, asta nu-l neliniştea, căci cum am spus esenţialul era că reuşise a fi autor. Şi nu era puţin. Şi aşa se devenea scriitor în vremea şi în ţara aceia. Dar ce îndepărtată ţară şi ce îndepărtate vremuri... — Aud­­! O.D. are noianul de nepăsărî şi a puţinilor ow

Next