Adevěrul, aprilie 1902 (Anul 15, nr. 4552-4579)
1902-04-01 / nr. 4552
RAZBOIUIâ IM BALCAHI Macedonia, Albania şi puterile europene.—încurcătura Rusiei. — Dorinţa bulgarilor. — Sarafoff sau prinţul Ferdinand ?~Explicaţiunea schimbăreî de front a Rusiei. — Razboiu probabil. Diplomaţia a păţit-o cu chestia balcanică, cum a păţit ciobanul din fabulă care păcălind mereu lumea cu strigătul de «lupul ! lupul !» n’a mai găsit crezare cînd lupul a venit într’adevâr. Atit de dese ori diplomaţii au strigat: „situaţiune gravă in balcani“ incit, acum, cind lucrurile mină inr’adevăr spre o catastrofă, nu intimpină de cit necredinţă şi scepticism. * Dar telegramele şi corespondenţele ce sosesc din Macedonia şi Albania, arată că acolo spiritele au ajuns la un grad de surescitare, care nu mai poate fi potolită decit printr'un rǎzboiu. Lucrul acest l-a simţit şi Poarta, i-au simţit şi marile puteri. Poarta a ordo- nat mobilizări mari, puterile au început să trimită note. De bănuit dă însă atitudinea Rusiei, care ba se asociază la o notă austriacă cerînd turcilor să restabilească ordinea, ba intervine la Poartă să se astîmpere pentru ca să nu provoace vărsări de singe. Austria ar dori să pescuiască şi ea in apă turbure şi să ocupe milităreşte sandjacul Novibazni, precum și Albania, pentru restabilirea ordinei, gindindu-se la precedentele create după cari asemenea ocupa- Jiunî temporare, au devenit definitive, Rusia insă nu va permite niciodată o asemenea avansare spre Est a Austriei, Care ar constitui o reală primejdie pentru imperiul ţarilor. Astfel în încurcătura aceasta Rusiei nu-i rămîne decit o soluţiune : să reintre in rolul de protectoare a creştinilor şi în special a slavilor din Balcani. * Bulgarii par a fi priceput acest lucru, căci sunt decişi cu orî-ce preţ să provoace un măcel în Macedonia. Persoane bine informate declară că bulgarii sunt hotăriţî să sacrifice chiar douâ-zeci pină la trei-zecî de mii dintre ai lor, —dacă cu acest sacrificiu ar putea obţine anexarea Macedoniei la principat. Şi conducătorul acestei politice sălbatece nu este Boris Sarafoil, cum s’a afirmat pină acum. O corespondenţă a ziarului Nene Freie Presse, care s’a inspirat de la sursele cele mai bune, declară că toată mişcarea actuală este opera guvernului bulgar, a principelui Ferdinand, marele preşedinte al comitetului macedonian şi doritor de a’şi înrădăcina dinastia printr’un act grandios de patriotism aproape nebun. Un asemenea act insă de sigur că ar fi anexarea Macedoniei. De altminterlea guvernul bulgar, prin ultimele sale note adresate puterilor, in cari cerea reforme pentru Macedonia, şi relevă surescitarea în care se află populaţia macedoniană din cauza confirmare! sirbuluî Firmilian ca episcop al Uschiubuluî, protestind tot odată contra acestei confirmări, s’a descoperit in așa măsură, în cit nu mai încape îndoială că protegueşte agitaţiunile din Macedonia şi priveşte cu ochi binevoitori bandele ce zilnic se organizează pe teritoriu bulgar pentru a năvăli în Turcia . Dar care este adevărata atitudine a Rusiei in această chestiune? Răspunsul ni l’au dat intru citva ziarele ruseşti, cari, deşi nu pot scrie —din cauza cenzureî~de cît ce vroeşte guvernul rus, au atacat în mod destul de violent pe Poartă, luînd apărarea bulgarilor. Rusia, ocupată in extremul Orient, avînd nerezolvată cestunea Mandoiurieî şi finanţele nu tocmai ordonate, nu vroia să înceapă un războini in Europa. Nu că ar fi intr’adevăr decisă de a nu mai ridica sabia nici odată, dar in momentele acestea nu-i convenea să se hazardeze intr’o cestiune al căreia sfirșit era greu de prevăzut, a căruia urmare imediată insă ar fi fost da sigur un razboiu european, in care Rusia ar fi avut să se apere şi să atace spre mai multe fronturi. [Dar pe cind îşi făcea aceste argumentări, diplomaţia rusă n’a ţinut seamă de un element foarte important, care de atunci încoace s’a accentuat considerabil,—anume situaţiunea politică internă a Rusiei. * Intr’adevăr, cu toate dezminţirile pe cari guvernul rusesc după un vechi obiceiu le-a dat in primul moment, a trebuit totuşi să recunoască mai târziu chiar prin Monitorul imperial că in diferite localităţi au avut loc turburări de un caracter cu deosebire grav. De astă-dată turburările nu erau înscenate numai de studenţi, ci au participat la ele mii şi zeci de mii de lucrători cuprinşi de marile idei revoluţionare cam altădată erau patrimoniul exclusiv al păturilor culte ruseşti. Şi a trebuit să se intervie cu forţa armată, cu cazaci şi poliţişti, cu cnut şi dragaică, să se opereze arestări şi exilări, să se bată şi să se schipgiuiască, tară alt rezultat insă, decit că tot mai mare a devenit numărul partizanilor revoluţiunei al căreia spirit a cuprins astăzi întreaga populaţiune rusă, toată opinia publică de care chiar şi moscoviţii nu pot să nu ţină seamă. Aşa fiind, Rusia se vedea ameninţată chiar înăuntrul imperiului săhi şi în asemenea cazuri ea e obicinuită să provoace o diversiune in opinia publică. O posibilitate bine-venită a unei diversiuni în acest sens i-o dă însă Rusiei situaţiunea bulgarilor din Macedonia. Rusia a dat deci a înţelege guvernu-,lui bulgar că atunci cind creştinii ar fi măcelăriţi de turci, n’ar sta cu miinile in sin, ci ar da un concurs oarecare. Nici la 1876 finanţele Rusiei nu erau mai bune decit astăzi, situaţiunea de atunci avea chiar mare asemănare cu cea de astăzi. Guvernul a declarat însă războiul sub pretext că fraţii creştini şi slavi sunt ameninţaţi cu peirea de către turci. Aşa se va intimpla şi acum. Iată deci de ce Bulgaria are acum atit curaj şi de ce diplomaţia este atit de alarmată. Războiul pare a fi inevitabil şi dacă finanţele dezordonate n’au împiedecat pe Rusia la 1877 de a incepe lupta, n’o vor împiedeca nici acum. Singura teamă i.ar fi că Rusia ar trebui să suporte un razboiu şi spre frontul asiatic. Chiar la 1877 lucrul s’a mai intîmplat şi n’a fost mare nenorocire. Toate condiţiunile se prezintă deci aşa fel, încit fără a vroi să treci de profet, poţi afirma că războiul in Balcani pare inevitabil si chiar iminent. B. P. şi dacă L'indépendance voeste nume îi putem oferi o listă întreagă ! Dacă e deci vorba de discuţie serioasă a lucrului—să poftească oficiosul francez al guvernului să discute fapte, nu interpretări. Dacă guvernul nu ar fi voit să lase asemenea echivocurî în legea meseriilor ar fi putut lesne face, căci nu numai ocaziunea i s’a oferit, dar a fost și somat in Cameră de d. Const. Miile să pună punctele pe i și să explice termenul de străini. A făcut Insă totul ca să se eschiveze şi astfel a dat prilej şi evreilor şi presei străine să interpreteze termenul de străini iu tocmai după chipul in care l’au interpretat toate guvernele în aplicarea legei expulzărei şi atilea alte legi. Ern străin şi azi „supus romín“—adecă un fel de „uite popa, nu e popa", aceasta nu poate fi un sistem pentru un guvern. Ad. Uite popa—nu e popa! — A propos A legea meseriilor — Ziarul L’Indépendance roumaine a fost foarte preocupat întru a comenta legea meseriilor inzistînd cu deosebire asupra părțeî privitoare la străini. In special L'Indépendance roumaine stăruie asupra punctului că prin străini nu se poate înţelege în legea meseriilor evreii din ţară. Oficiosul francez al guvernului tratează pe evrei de „supuşi romîni“ şi plecînd de la această premisă trage concluzia că dinşii sînt ipso facto asimilaţi cu meseriaşii romîni. Aşa ar fi un adevăr, dacă n’ar fi... ait-îel ! Şi iată cum se dovedeşte clar că e alt fel şi nu cum zice L'Indépendance roumaine. Nu vom invoca întreg codicele de rege de la 1879 încoace pentru a dovedi că orice dispoziţie, orice articol de lege în care se vorbea de străini s’a aplicat evreilor „supuşi romîni“- nu. Vom lua o singură lege : aceea a expulzărilor, fiindcă e mai cunoscută de toată lumea Se vorbeşte oare în ea şi de „supuşi romîni“ spunind că el sunt expulzabil? In ea se prevede categoric că numai străinii se pot expulza. Atunci cum au expulzat toate guvernele o serie de „supuşi romîni"?— Guvernul în grea cumpină Sub toate aparenţele de linişte se ascunde o stare de lucruri din cele mai zbuciumate în sînul guvernului. Cele ce urmează sînt cuvinte negre scrise pe hîrtie alba, ce vor rămîne în colecţiile ziarelor, prin urmare într’un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat se va putea vedea întru cît spusele noastre se vor verifica. Afirmăm deci in modul cel mai pozitiv că guvernul stă foarte prost. Cauzele acestei situaţii din cele mai precare sînt multiple şi variate. In primul loc e dorinţa vie a regelui de a vedea cabinetul complectat cît mai repede şi cît mai serios posibil, dorinţă exprimată de suveran cu perzistenţă. Dar o asemenea complectare nu convine d-luî Sturdza, care nu s’ar putea deprinde nici în ruptul capului cu ideea unor colaboratori ce nu i s’ar supune orbeşte. Mai curînd ar prefera să ia şi de formă interimatul tuturor ministerelor după cum îl are de fapt. Nu convine nici d-luî Ionel Brătianu care ar vedea pălindu-î steaua avînd de colegi oameni ce l-ar lăsa în umbră prin capacitatea şi activitatea lor. Este o stare de neînţelegere latentă între rege şi primul-ministru în această privinţă, fapt pe care-1 afirmăm cu deplina convingere de a spune un adevăr absolut. In al doilea rînd guvernul stă foarte prost din cauza legei meseriilor. Orice dezminţiri în chestia aceasta sînt vorbe goale şi de prisos. Zilnic miniştrii discută faptul şi nu ştiu cum să iasă din încurcătură. Acum că se discută în consilii oficiale sau în simple consfătuiri, asta e cu totul secundar. S’a dezminţit ştirea noastră că un consiliu de miniştri s’a ocupat de aproape de legea meseriilor. Se poate să nu fi fost chiar astfel. Dar să poftească ziarele oficioase să dezmintă că guvernul e foarte îngrijit de aplicarea acestei legi şi că miniştrii, fie cînd se întîlnesc în consiliu, fie cînd se adună în consfătuiri intime, nu discută pe larg chestia aceasta, aproape numai chestia aceasta.Dar de ce ? Afirmăm în mod categoric fără a ni se putea opune o dezminţire serioasă.Fiindcă finanţa străină face enorme dificultăţi guvernului în chestia conversiunei împrumutului de 175 de milioane, din cauza legei meseriilor. E un fapt tot aşa de pozitiv ca şi lumina zilei. Toate cele semnalate de d. Miile în legea aceasta, toate greutăţile pe care d-sa le-a profetizat guvernului, s’au realizat aidoma. Finanţa străină atît a aşteptat pentru a încerca să ne strîngă de gît ca “guvernul să prezinte o lege defectuoasă asupra meseriilor. I s’a strigat din vreme că dă în groapă, a fost avertizat în felurite chipuri şi cu toată energia posibilă de oameni ce vedeau clar şi aveau în adevăr sentimentul unui patriotism luminat, dar în zadar ! Sunt liberali cari se leapădă azi de guvern pe chestia aceasta şi-şi exprimă astfel părerea : un minister a căruia activitate e determinată de pretenţiile d-luî Brătescu şi de prejudecăţile mamelucilor, nu e un minister bun nici pentru ţară, nici pentru partid. Prin urmare asta e situaţia : pe de o parte d-nii Sturdza şi Ionel Brătianu nu vor să facă o remaniare a cabinetului urgent dorită de rege, pe de alta guvernul e strîns de gît de finanţa străină din cauza legei meseriilor. Pentru rezolvarea dificultăţei de a doua, care e extrem de gravă, nu rămîne decît ori să se schimbe complect legea meseriilor pe cale de reglementare, ceea ca ar constitui o adevărată ruşine , ori să se retragă guvernul spre a veni o altă formaţie care să rezolve chestia într’un mod oarecare. In cazul din urmă e lesne de înţeles că remaniarea cabinetului cade pe planul al zecelea.. Să ne rezumăm şi să fixăm bine lucrurile .• Vodă vrea remaniarea şi Ilîncu ba ; guvernul nu va putea să facă conversiunea celor 175 de milioane fără a sacrifica legea meseriilor sau de nu, va fi nevoit să lase loc altui cabinet care să aranjeze lucrurile. I Teodorescu Din fuga conaciului Dezminţirile Două gazete, una de opoziţie fără perdea, alta guvernamentală cu perdea, au luat de vre-o două-trei zile specialitatea oficioaselor: ele dezmint, viezii,ună orî-ce, adică nu tocmai orî-ce, ci în special orice..nu află ele şi află alţii. Recunoaştem că e o absurdă durere să afli totul cu întîrziere, dar şi mai absurd e să crei că dacă tu o să dezminţi, o să opreşti să se arate adevărul celor ce sînt şi rămîn adevărate. Asemenea ingrată misiune trebue lăsată pe seama ziarelor cari apar pentru a dezminţi. Ziarele caii au de gînd să se facă citite trebue să ofere cititorilor altceva decît dezminţiri, altfel riscă ca foarte curîrad să nu mai poată dezminţi ştirea că... au încetat de a dezminţi ! Este un sfat paternec pe care ar trebui să-l bage în seamă, deşi e făcut la această rubrică, care nu pronunţă sentinţa grave. Plf Paf. NouîIle comitete electorale In mod conştient guvernul d-luî Sturdza a dat poliţiei Capitalei un rol politic pe care nu la avut nici odată sub forma actuală. Această nouă operă constituţională, politică şi liberală s'a consolidat definitiv şi clar. De unde prefectul poliţiei, inspectorii, comisarii şi ipistaţii fuseseră întrebuinţaţi numai ca simpli oratori în întrunirile publice ţinute prin localurile secţiilor şi populate prin activitatea gardiştilor—aparatul a funcţionat astfel de la vîrf şi pină la bază—inspectorii au fost, în cele din urmă, însărcinaţi să facă parte în mod oficial din comitetele electorale pe cicluri. După toate probabilităţile, urmărindu-şi în mod logic opera, cei din guvern vor renunţa, la alegerea de la 4 Aprilie, la agenţii obicinuiţi, la pantalonii creţi, la bande de ciomăgaşî compuse din măturătorii primăriei şi din gardişti deghizaţi în civil, etc., ci va lucra cu gardişti în uniformă. Nu ne putem împiedeca de a constata, cu plăcere chiar, că sistemul acesta ni se pare mai frâne decît cele de pînă azî. Avem toate procedeurile din trecut , şi azî ca şi în trecut poliţia face alegerile. Dar avem o hipocrizie în minus. Morfé?* publică nu poate decît să folosească. Niciodată viţiul nu e mai primejdios decît cînd se ascunde şi-i este astfel cu putinţă să protesteze şi să se indigneze cu aceleaşi cuvinte şi atitudini ca şi cea mai imaculată virtute. Sînt naivi şi necunoscători caii cad în cursa hipocriţilor. Tot astfel cu poliţia. Cînd opera deghizată în alegeri, guvernele ţipau că sunt calomniate, şi publicul cădea adesea în cursă. Azi neruşinarea se etalează la lumina soarelui, azi poliţia face întruniri publice, poliţia vorbeşte în ele, poliţia e în comitetele electorale guvernamentale, pe faţă. Sperăm că conservatorii vor urma pilda, cînd vor veni la putere, pentru ca astfel sistemici să se răsufle în fine complect, lasînd fund ambelor partide. Index. POȘTA MICA Vasile, Ploești.—Piesa e întitulată Chestia feministă, ea vrea să ridiculizeze apucăturile de emanjeipare ale femeeî și a fost jucată de două ori, dacă nul mă înșel. Cititor permanent, Iaşî.— Prin intermediul reprezentantului Iceî vi se eliberează totuşi paşaportul, maî ales dacă sînteţî sănătos şi aveţi bani de drum. D-lui Panizzardi Sabo, Focşani.—1) Cauza epilepsiei este apăsarea osului cranian sau a unui corp strein asupra creierului. 2) Se poate vindeca prin operaţie uneori. Alte ori s’au obţinut rezultateexcelente prin suggestie. Există şi un tratament cu medicamente între cari bromura predomină. Hidroterapie. 3) Medici de nervi. Pentru operaţiuni prof. Toma Ionescu. Hidroterapie der Erdreich.’ Benjamin Tenenhaus, P.Neamţ. Cercaţi cu amoniac numai pe suprafaţa petei. Amoniacul să-l aplicaţi în doze mici cu un bastonaş de sticlă. D-luî Jean Francu. — Pariurile de pe cal cari aleargă la o cursă se adună, din suma generală se opreşte 10 la sută de „Jochei Club**, restul se împarte între numerele pariate de pe calul care a învins. CARNETUL MEC Din patria lui Tell Ziarele se ocupă mult în ultimul timp de Elveţia. Un conflict diplomatic a izbucnit între acest stat şi Ralia şi caracteristic este că ruptura n’a facut-o marea Italie, ci mica republică federativă. Guvernul acesteia n’a vroit să procedeze împotriva Constituţiei şi n’a vroit să calce cîtuşî de puţin libertatea presei. Guvernul italian a comis o greşeală cerînd aceasta şi inzistînd asupra cerere! sale. Reprezentantul Italiei a mărit greşeala adresînd o notă aspră guvernului poporului care n’a uitat încă jurămlntul de pe Gruelti. Guvernul acesta însă a răspuns cu demnitatea care era naturală in Elveţia. A refuzat să primească nota reprezentantului Italiei şi a cerut guvernului italian ca să-1 recheme pe acesta. Guvernul italian refuzînd să facă aceasta, Elveţia a tras ultima consecvenţă şi a rupt relaţiunile diplomatice cu regatul vecin. Mulţi s’au mirat de această îndrăzneală, căci state mai mari şi cu puternica armate permanente au avut în ocaziunî identice o atitudine mult mai puţin demnă. Explicaţiunea faptului însă este foarte simplă: Elveţia nu are armată permanentă, ci are naţiunea întreagă sub arme. Aceasta asigură poporului libertatea toată, dar şi ţârei siguranţa. De mic copil elveţianul învaţă mânuirea armelor şi fiecare cetăţean elveţian este un soldat excelent. Pentru dinsul serviciul militar nefiind o povară care-l sustrage familiei şi ocupaţiunilor sale, sfârămîndu-i adesea ori o carieră splendid începută, devine o adevărată datorie patriotică. Ţara însă care dispune de un aşa popor şi de o aşa armată poate să-şi permită apărarea pînă la extrem a deranităţei chiar şi în cazurile cele mai uşoare. U CHESTIA ZILEI Comitetele electorale Dăm aci poza comitetului electoral liberal pe culori ! ! POLITICA EXTERNA Atentatul contra lui Trepow Telegrame ne-au relatat la vreme despre al doilea atentat contra generalului Trepow. Iată amănuntele pe cari ziarul londonez Daily Mail e in poziţiune să le dea. «Pe cînd şeful poliţiei, generalul Trepow, trecea in trăsură printr’una din străzile principale ale Moscovei, s’a făcut a doua încercare de atentat contra vieţei sale, după ce primul îl făcuse o femee. «Un bărbat, despre care se spune că e un student gonit temporar de la universitate, a sărit pe scara trăsureî incercind să-l pugdeze pe general. El greşi indă lovitura şi in loc de a răni pe general, răni pe un ofiţer de poliţie care şedea lingă acesta. «Atentatorul a declarat, după ce i a fost arestat, că a avut intenţiunea de a ucide pe general din motive politice. Există temeri de un complot contra vieţeî generalului. «Presei ii s’a interzis să relateze acest caz. «Un alt complot a eşit la iveală la Odesa. Complotul acela e îndreptat contra şefului poliţiei de acolo. «Atit la Moscova cit şi la Odesa s’au operat numeroase arestării. Situaţia politică In Grecia ! Se scrie din Atena : «Situaţiunea politică devine tot mai critică. Deoarece guvernul a hotărit să reia şedinţele Camerei terminate dimineaţa, după amiază, opoziţia a lansat un apel la popor in care protestează contra acestei măsuri şi ameninţă să depună mandatele dacă guvernul nu cedează in această privinţă. «După ce acest manifest a fost lansat, Delyanis şi partizanii săi au reapărut in Cameră, insă numai pentru a relua mai cu energie interpelările. „După ce in astă privinţă s’a făcut tot ce era cu putinţă, s’a reluat cestiunea responsabilitâţeî pentru razboiu şi a activităţei Etniliei Etairia. Desbaterilor asupra acestei delicate cestiuni i-a fost dedicată ultima şedinţă a Camerei, care s’a terminat abia spre ziuă. „In discursul său Delyanis a arătat că programul său de guvernămint in 1895 a avut de scop să indrepteze condiţiunile financiare şi interne ale Greciei, nu avusese însă de loc în vedere evenimente războinice. Dar Etniki Etairia a organizat răscoala din Creta, încă şi atunci am vroit să punem zăgaz torentaluluî, pe cind Etniki Etairia orgenizind un pronunciamento militar a căutat să ne răstoarne. „Vapoarele noastre de război şi le-am trimis in Creta—a continuat Delyanis— abia după ce am auzit că atitea mii şi mii de femei şi copii greci sunt lăsaţi fără nici o protecţie la discreţia turcilor. A-i proteja pe aceştia a fost exclusiv scopul trimiterea vapoarelor noastre. „Pe cind guvernul trata încă cu Rusia care promisese să rezolve cestiunea cretană, dacă trupele greceşti ar fi rechemate din Creta,— guvernul turc ce a declarat războiul. Fără agitaţiunile Etniliei Etairia care ameninţa să facă o răscoală la Atena dacă nu s’ar fi proclamat uniunea, războiul nu s’ar fi început*. La acest discurs a răspuns membrul Etnikoi Etairia deputatul Slephano°, care a participat şi la* tratativele de pace din Constantinopole. Stephanos a zis că Etriki Etairia căreia aparţin toţi savanţii, ofiţerii, advocaţii, industriaşii etc. cu vază, n’au provocat răscoala din Creta. Societatea era in deplină înţelegere cu guvernul şi a procedat cu aprobarea acestuia. Nu el, ci poporul a vroit războiul. La eşirea din Cameră Delyanis a fost primit de mulţime cu ovaţiuni atit de entuziaste, încit caii de la trăsură s’au speriat. Probabil că se va disolva Camera, dacă guvernul nu va putea trece budgetul pină la Paști. Domnia lui Bibescu-Vodă şi „Voinţa Naţională" Domnule director, Toţi cititorii d-voastră ştiu ce se înţelege, in limbngiul de curse, prin cuvintele : a ajuns la biciuşca. Ele se aplică jokeului care, perzind nădejdea de a ajunge cel d’initiu la polcait, recurge la mijlocul suprem, la biciuşca. Ei bine, e aci locul să constatăm că «Voinţa» se află în aceeaşi situaţie cu ideea ei favorită, altfel zis legenda antibibescistă. E insă o deosebire intră foaia cu cazacă roşie şi jokeul: acestă are un motiv de a nădăjdui ori cum, pentru că calul lui e în mişcare, el traieste; pe cind calul legendei a murit ca şi iapa lui Roland. Nimic mai firesc. Principele George Bibescu n’a spulberat toate insanităţile şi calomniile acumulate de cei interesaţi contra alesului pe viaţă de la 1812, publicind Domnia lui Bibescu, producînd Ultima raza din viaţa lui Eminescu de Riina Printre cei ce se ocupă la noi cu literatura, «Ultima rază din viaţa lui Eminescu» este evenimentul cel mai însemnat în ultimul timp. Este una din cele mai frumoase perle care s’a pus curtinei literare a Rominiei. Rina este autoarea care prin firea’î desăvirşită de artistă, a redat acele pagini sublime din viaţa nemuritorului Eminescu. Atit de superior, în cil aruncă întocmai ca astea raze fascinatoare în jurul lor. Ne reîntoarce cu 16 ani. Atunci cind maestrul Eminescu, bolnav, se găsea la Repedea in căutare. Şi cind Ea, Rii'ia, abia avea 18 ani, cari ii legănaţi comoara de vise. Cînd mintea ei impresionabilă şi expansivă a fost sguduită de profunzimea ideilor lui, pe care notindu-le ni le vedete atit de superior. S’au întilnit: El, poetul încercat de boală, răpus fiziceşte, dar puternic sufleteşte ; cu Ea, care-i citise, il pricepuse şi sa individualizase în gindirea lui. Şi din primul moment au fost în cea mai desăvirşită prietenie inocentă. Căci el insuşi, suflet măreţ, a fost impresionat de noua lui amică. Poeta care îl evoca înamorată în sublimele lui pagini : Oh ! Undr eşti, poete ? aşî vrea să-ţî aud cîntul Să-mi luminezi o clipă şi sufletul şi gîndul. Se găsesc şi atunci începe acel dialog pe care pagină cu pagină citindu-l, simţi vibrarea unui suflet topit in flacăra luminei. Simţi că se înalţă in fiecare rînd ceva străin de noi. Eminescu torturat de boală, la auzul cuvintelor sale se găsi atras. Ce mîndru mai vorbeşti! De unde vii, copilă ? Şi cum e oare lumea în care tu trăeşti ? Sigur nu vre-o planetă departe de pămînt. Unde cu greu pătrunde ai gîndului avînt. De nu ai luat nimica de la semenii tei, Ce’şi caută victime să poată fi călăi, Tu vii mîngîietoare s’aducî vorbe de mă Acelui ce speranţa şi mila îi fac silă. Suferise mult în această lume de pe urma tuturora, căci întilnirea lor i se păru un vis. O! Maî rămîi o clipă plăcuta mea nălucă Și nu lăsa ca visul prea iute să se ducă. Visul lui fu pentru noi o fericire, că am putut datorită poete! Rina sâ-i cunoaştem incă cîteva din profundele lui ginduri. Cit de puternică îi fu impresia poetului în faţa ei1? Ce sublim moment cînd se încercă să şi răscolească amintirea de s’au mai cunoscut vreodată ? Şi iată dezlegarea enigmei dintre noi Că te am văzut de sigur cu mulţi ani inapoi Pe atunci cătam fiinţe să semene cu tine Prin flori de primăvară, prin raze şi lumina Sau poate printre stele cu visuri de luceferi, Pe cind luna’ncîntată de a soarelui iubire Din stea făcea mirese şi din luceferi mire. Dar ce gândeşti, copiii, de tot mă laşi să spun Şi să vorbesc eu singur că par’că aşî fi nebun ? Riria Din toate cele spuse aşa măreţ re^şî^ Cu"vastâ-ţi cugetare, cu gîndurî urieşi, Că am o mare frică în minte-ţî să n’apar Printre piticii care puzderie răsar. Aceeaşi vibrare patriotică pe care o găsim in poeziile lui Eminescu răsare în acest dialogul care iubea atit de mult ţara atunci, cind străinătatea nu corupsese simţirea, cînd banul străinului nu cumpărase conştiinţa şi nu ne făcusem robi materialiceşte lui, se ridică în acest dialog cu atita amărăciune în contra situaţiei de azi. Iar ca un profet prevăzu cataclismul economic prin care trecu ţara noastră in ultimul timp: Ce nefericire ne-a adus străinătatea? Unde e farmecul vieţei noastre patriarchale ? Unde sunt moravurile străbunilor? Unde-i averea micei noastre ţărişoare De la cumpănitele noastră trebuinţă de atunci era de ajuns, Iar la marile cheltueli de-acum este sărăcie !... Dar Să lăsăm toate la o parte, ce a fost nu o să mai fie, S’au deschis porţile ţărei în două laturi Pe care în fuga mare s’a dus binele şi-a venit răul, Ei, marele poet a mărit de boală, de sărăcie, regretă timpul cind credea in Dumnezeu. Deoarece necredinţa i-a stors şi ultima raza de speranţă , Dar nu-ţi tulbura mintea, copilă gînditoare Cu tristele nimicuri ce-ţî spune un ateu Că ce n-aşi da acuma că pot măcar o clipă Să cred în el şi eu ! Şi atit e convins deaceastă ultimă dorinţă, in cit fascinat de momentul sublim cind se examinează sufleteşte ne spune ca imprecaţie către divinitate: De eşti acolo unde copila asta-mi spune Ia-n fă acum cu mine nebunul o minane ! De eşti s’ăpîn pe moarte şi dătător de viaţă De poţi să ’ nelegî iar mintea, ce zace acum în ceaţă Arată-mi tu puterea, punînd mintea-mi la loc Şi fă să văd prin neguri o zare de noroc. Dar el care cerea cu atita patimă «o zare de noroc», cu ce amarnică satiră biciueşte pe don-juani cari dispreţuesc tot ce-î rominesc. Această pătură suprapusă neamului, străină în gindire şi in aspiraţii. De geaba te maî osteneşti, nu simţi că e zadarnic. Nu vezi tu graiul cel străin ce plin e de năvelnic ? Dacă ’n al nostru dulce graiu ei află sîrăcia , că din suflet li s’a stins iubirea de moşie. Pe negre aripi de fier vin multe din apus Şi tot pe negre aripi ce multe s’au mai dus Afurisit să fie dorul de înstrăinare Ce-a coprins de odată în uri ori-pe suflare. Printre străini să piară acel ce-n sîn îl poartă Şi dragostea de ţară in suflet le e moartă. Blestemul îi ajunge, nenorociţi de ei! Ni ’i ia străinătatea în cirduri ca pe miei. Ei pleacă-n floarea vîrsteî ce-o spulberă în vînt, Se reîntorc cadavre, aproape de mormlnt. Acum e bine încă!.. Dar nu într'o vreme lungă Cuţitul cel străin la inimă o să s’ajungă... Dragă țară, scump isvor de lapte şi de miere. Trîntoru! străin te-a supt şi-n foc lăsata fiere Nu-î neam să se hrănească-n biata noastră ţară, Dispreţ să mi i aducă prin hulă şi ocară. Au răstignit-o turcii bind sîngele ei din rană. Mai omenos pâgînul lăsat-a măcar hrana Iar cei sosiţi de la apus, cu drumul lor de fier Românul lăsă biet sărac şi-n ţara lui stingher. Rimia Şi pare la atît de păcătoasă stare Nu s’ar putea găsi vre-un chip de îndreptare ? Poetul Nu cred ! De sus şi pînă jos avem puţine mame Palatul şi coliba sînt pline de madame, Moşia sărăcită Şi vatra părăsită, De suflet de femee, Ce prunci vrui să maî dee ! Din inimi obosite şi vieţi sdruncinate Vrei să mai scoţi fiinţe cu cugete înalte? Dar ce atîtea vorbe ce-mi amarase fiinţa Cînd nu pot nicăirea să-mi samăn eu dorinţa ? Acuş în neagra groapă greii trupu-mi o să zacă, Puţin îmi pasă mie de ce-o să se mai facă.“ Poetul deşi s’ar arăta nepăsător, dar totuşi suferă : De-a şi şti că draga’mi ţara aşi scoate-o din robie Şi-aşi pune-o iar acolo, unde a fost să fie Aşi cere o limbă încă şi-un creer aşi maî cere Să pot cînta prin veacuri a ei reînviere. Cită poezie este în visul pe care i-l spune Ririeî, să-l tălmăcească ! Ne aminteşte acelaşi lanţ măreţ de imagini şi figuri pe care le găsim in toate poeziile sale: Părea că eram mort şi drept mormînt avețim O pajişte bogată de flori de primăvară, Plecate-uşor spre mine de viatul cel de seară. La cap repetă teiul, cu crengile plecate, prohodul cel de moarte Cintat cava înainte, prin frunzele lui late, Şi par’că la picioare’mi pusese nu știu cine, Un mîndru chip de fată ce semăna cu tine. Purtai o haină sură de pînză de paiangen, Urzită toată’n mreje făcînd mereu vîrteje Prinsesî mii da fluturi de nu puteai sâ-i scuturi Bogatul păr în valuri cădea numai pe-tin umăr Acoperit aproape maî tot cu flori de nufăr Şi fruntea’ţî era 'ncinşi cu mindre vineţele Cu mure ’ntunecate şi rumeni fragi prin ele Iar capul clătinindu-i povara acea grea Şi fragi şi negre mure din păr se desprindea. Din murele căzute s’opriră drept sub frunte Anume numai două, Ce strălucea el feerie Prin picături de rouă. Iar fragi tot doi la număr căzură bată-n vina Şăgalnic şi cu haz maî jos de la grumaz In două roţi ţesute de doi pâiangenî harnici Să poată prinde-n ele pe flcuturii zburdalnici Şi braţele aveai goale şi gîtul iar gol tare Infăşurate’n şiruri de mici mărgăritare. Iar mult vicleanul soare din apusa-i roşaţă Iţi trimitea dulci raze, pe cap, pe trup, pe faţă De strălucai ca luna. In mîna cartea vieţeî-mî ţineai întredeschisă Din care jumătate cu negru era scrisă. Pe ceal’altă parte prinzînd din fruntea roză vroiai să scrii ceva Dar nu fu cu putinţă.... căci umbra tot atergea. Văzînd a ta dorinţă Ghicind a ta voinţă Din racla în Horită De moarte înţepenită, vrui să întind eu mina Sa serin şi eu într’insa, o vorbă... numai una Zadarnică dorinţă ! Zadarnică silinţă, nu o putui atinge De eşti tălmăcitoare Spune-mi ce nseamnă visul ce-n pieptu-mi crnd mă doare. Ar trebui ca să arăt frumuseţea cuprinsului, să redau in întregime această carte, pentru că fiecare pagină, fiecare rînd, ne dă poezia cea mai sublimă, nota cea mai vibrantă a unor suflete măreţe. Dacă răspunsurile lui Eminescu sint maî mult decit frumoase, apoi şi cele ale autoarei insă-şî sint la aceeaşi inulţime. Gindirea gigantă a unuia este secondată cu a celei-l’alte şi amindouă ne din o lucrare desăvirşită. Publicate in două din cele mai bune reviste periodice şi literare : «Arhiva» d-luî Xenopol şi «Arta şi literatura romina» a d lui Pătraşcu, a fost omagiul cel mai mare, ce se putea da unei asemenea bucăţi, îndemn pe cei ce se ocupă cu literatura a şi procura această carte. Cind abătut şi prigonit de nevoile vieţeî, ai putinţa sa-ţi linişteşti cugetul, cu citeva momente fericite, de sigur că poezia inălţătoare îşi are raţiunea de a fi, şi atunci cu prisosinţă se vede utilitatea ei. Jr. Bosniel Paraschivescu