Adevěrul, august 1902 (Anul 15, nr. 4671-4701)
1902-08-01 / nr. 4671
O propunere importanta Fermele model.—Efectele lor.—O măsură ce se impune.—Fermele școli.— Cooperativele țărănoslî.—Arendarea moșiilor statului pentru ferme.—Eledele nouei propuneri De la activul nostru secretar general al ministerului de domenii, d. C. Băicoianu, a pornit o propunere dintre cele mai importante. D-sa propune o reformă a întregului nostru invâţămint agricol, o reformă care să se bazeze şi ea pe schimbarea organizaţiunei fermelor model existente şi cari se vor mai înfiinţa. * Cind d. Carp a hotărit înfiinţarea fermelor model, persoanele cu cari d-sa s’a consultat i-au atras încă de pe atuncî atenţiunea că aceste ferme nu vor da rezultatele practice la cari d-sa se aştepta. Astăzi d. Băicoianu trage tacitul activităţei fermelor şi deşi rezultatele obţinute sunt excelente, ele nu s’au dovedit insă a fi de mare importanţă pentru agricultura in genere. Nici chiar în cea mai imediată apropiere de ferme nu se observă că populaţiunea ar fi tragind consecinţe din rezultatele date de ele. Or, intrucitaceasta nu se întîmplă, fermele nu au decît o importanţă teoretică, ori cit de raţională ar fi cultura ce o fac şi oricit de frumos şi abondent rodul. Pentru a pune în practică rezultatele fermelor, d. Băicoianu propune următoarele : să se adune fii de ţărani, absolvenţi ai cursului primar, din toate părţile starei şi să fie aduşi la ferme, tmde să fie ţinuţi a munci vara după instrucţiunile ce li se vor da, iar iarna să se dedea invăţămintului teoretic. Fiindcă însă s’a constatat că ţăranul din cauza greutăţilor de trai cu cari are de luptat, nu e in măsură de a aprecia foloasele ce le va trage in viitor din învăţătura copilului său şi fiindcă in consecinţă el îndată ce vede că copilul îşi poate* cîştiga ceva, îl sustrage învăţăturei, d.’ Băicoianu propune ca fiii de ţărani aduşi să înveţe muncind şi să muncească învăţind la ferme, să fie făcuţi părtaşi la produsul fermei—adică propune cooperarea elevilor cu statul. * Ideia este excelentă şi dacă ar fi realizată efectele ei ar fi salutare, mai ales că d. Băicoianu are în vedere înmulţirea numărului fermelor şi specializarea lor, aşa ca ele să cultive numai produse de acelea cari în regiunea respectivă sunt obicinuite. Dar persoane cari, deşi nu specialişti, cunosc insă chestiunile agricole, cred că admirabila idee a d-lui Băicoianu, a căreia realizare ar produce o adevărată revoluţiune în progresul agriculture! noastre, se poate pune in aplicare şi pe altă cale. Ba de această ultimă părere mi s’a intimplat să aud că este şi un inait funcţionar de la domenii, specialist şi cunoscut ca competent in materie. Una din propunerile acestui din urmă ar fi ca statul să arendeze din fiecare judeţ cite o moşie a sa unui cultivator priceput, dacă se poate chiar străin. Se vor crea astfel 32 de moşii cultivate de agricultori buni, după condiţiuni impuse de minister la licitaţie. Aceste condiţiuni ar fi de exemplu: să facă cultură raţională şi sistematică, să cultive anumite producte, după regiunea in care se află situată moşia etc. etc. In plus arendaşul să fie obligat a lua in serviciul sau un număr de ţărani absolvenţi de şcoală primară, cărora să le plătească o leafă anuală fixată de minister şi să le dea hrană şi casă. Aceşti copii să fie aţinuţi a lucra la cîmp ca simpli lucrători cum lucrează acasă la părinţi, la coarnele plugului, la grăpat, la seceriş, la treerat, la cosit, la prăşit etc. Iarna insă să li se dea oarecare noţiuni teoretice şi să fie învăţaţi a exercita o meserie oarecare, a îşi* face reparaţiunile de cari ar putea avea nevoie la car, la plug etc. * Persoana care face această propunere, are un plan întreg pedagogic. Elevii de la aceste ferme, vor fi nu mai puţin instruiţi teoreticeşte. Toate să le înveţe din practică şi cu terminarea invăţăturei la fermă să fie şi cariera terminată, dar pentru toţi, căci oricit de frumoasă e tendinţa fiilor noştri de ţărani ca să se urce pînă la cele mai inalte trepte ale ştiinţei teoretice, scopul celor 32 de ferme trebue să rămină ca să răspindească printre ţărani cunoştinţele practice necesare pentru a putea face o agricultură practică, iar nu de a scoate noui candidaţi la slujbe şi demnităţi. Natural ca un arendaş căruia i-ai impune atitea sarcini, nu va plăti pentru moşia asupra căreia ar reflecta atita arendă cită ar fi plătit predecesorul său care a putut jefui pămintul la voie şi lucra cu oamenii cari iî conveneau. El va oferi deci numai jumătate din arenda veche, dar chiar dacă statul ar da cele 32 moşii in mod gratuit pentru un timp oarecare, rezultatele şi efectele ar fi atit de bine-făcătoare pentru economia ţarei în general şi agricultură in special, in cît avantageie ar precumpăni cu mult paguba relativ mică ce ar avea-o budgetul statului. Acete ferme ar face, ceea ce fermele model ale d-lui Carp n’au putut realiza şi încetul cu încetul cultivarea raţională a pămintului n’ar mai fi excepţie ca astăzi, ci regulă generală. In consecinţă, productivitatea solului ar creşte, starea ţăranului s’ar îmbunătăţi, ar fi o prosperare generală. O a treia propunere mai curind realizabilă încă este a noului director al domeniilor, d. Niculescu-Telega, care tot in dorul de a răspîndi cultura naţională, a imaginat ideea ca acelora cari cer să li se acorde concesii pentru construirea de ferme pe moşiile statului să li se impue pe lingă alte condiţiuni şi următoarele: să ocupe in permanenţă şi tocmiţi cu anul cel puţin 50 ,la sută lucrători romînî, să permită oricind şcoalelor rurale ca să viziteze instalaţiunile şi lucrările, să scoată specialistă, etc. etc. Am făcut loc act tuturor acestor propuneri. Persoanele cari Ie fac, în frunte cu secretarul general al ministerului de domenii, ocupă situaţiuni cari le permit să treacă de la vorbe la fapte. Ţăranul nostru piere văzind cu ochii din cauză că nu-şî cultivă pămintul sistematic şi raţional. Vremea nu trebue pierdută , aplice-se ce se poate pentru moment aplica şi realizeze-se cu o oră mai curind cit posibil din aceste propuneri menite să provoace— cu cheltuială mică—una din cele mai importante evoluţiunî progresive pe cari le-am avea de înregistrat in istoria noastră economică. Stat Poliţie fără prefect * Iată două săptămini de cind Capitala n’are prefect de poliţiei... D. G. D. Pallide, noul ministru de interne, a făcut toate sforţările pentru a găsi un prefect de poliţie cu care să împace şi nevoile electorale şi pe cele politice,— şi n’a găsit !... Va fi greu de găsit un succesor d-lui Emil Petrescu, şi aceasta din cauză că noul prefect va trebui să aibă două calităţi foarte importante şi anume : pe de o parte să fie un bun şi abil elector în vederea alegerilor de la Noembrie, iar pe de alta să înfrineze pe funcţionarii superiori aî poliţiei cari duc,— desigur nu din propriul lor îndemn,— o vehementă campanie în contra actualei administraţiunî comunale. E ştiut lucru că între administraţia comunală şi funcţionarii superiori aî poliţiei, e o luptă veche care mai anul trecut degenerase în adevărate scandaluri plănuite şi pregătite de funcţionarii poliţiei. Aceştia lucrau,— şi poate chiar lucrează încă, — sub influenţa unor politiciani de frunte, cari duc o luptă în ascuns in contra actualului primar al Capitalei şi a partizanilor săi. Pe de altă parte, mai e ştiut lucru, că actuala administraţie comunală se bucură de sprijinul Bancei Naţionale, in frunte cu d. Carada, şi prin urmare ambele curente se bucură de influenţe cari nu pot fi neglijate în numirea noului prefect al poliţiei Capitalei De aceea d. G. D. Pallado intirapină greutăţi foarte mari în alegerea persoanei care să poată împăca şicapra şi varza*, — cum zice românul. Şi aceste greutăţi nu ştim cum le va putea învinge actualul ministru de interne. Pînă atunci însă, constatăm că poliţia n’are prefect, şi nu e exclusă posibilitatea ca la urma-urmelor să ve 2 din fuga condeiului Interview cu cc. Mitiţă Văzând că d. Hugo Ganz—un fel de gâacă pe romîneşte - a obţinut un interview cu cc. Mitiţă, m'am transportat şi eu la primul-ministru şi iată declaraţiile senzaţionale ce mi-a făcut: — Credeţi că Europa e în ajunul vreunei mari conflagraţiuni ? — Domnule, eu cînd studiam la Bonn, beam ceaia cu linguriţa cu Bernays. — Foarte bine, dar ce credeţi dv. despre campania străinătăţei contra Romîniei? — Azi dimineaţă, cînd m’am sculat, mi se riătea ochiul stîng. De sigur că d. Take Ionescu pregăteşte iarăşi vre-un atac în contra mea. — ...Dar rezolvirea chestiei evreeştî? — Cel mai bun prieten al meu e Srul Haim Daniel de la Iaşi. De la gară la el trag şi tot d’auna ne pupăm ! — Inc’o întrebare, dacă permiteţi: ce aveţi de gine să faceţi cu legea meseriilor . — Eu de mic copil n'am putut să sufăr pe ciocoi şi doica mea mă oprea să mă joc cu fiii de boerî ! Am mulţumit primuluî-ministru pentru amabilitatea on osro m’a lămurit asupra tuturor întrebărilor mele și am plecat, amintindu-mi vorba aia : — Bună ziua nea Istrati ! — Şoapte pui de raţă frate , Pap Ediţia die seara dem pe d. G. D. Pallade apelînd din nou la concursul d-lui Emil Petrescu, care, orice s’ar zice, a fost un prefect care n’a prea dat de lucru opoziţiunei. Nu ştim însă cum va rămîne cu lupta dintre poliţie şi administraţia comunală? învinge-va Banca sau cei cari se ascund în dosul funcţionarilor poliţiei ? Vom vedea, căci nu credem că va mai dura încă mult scandalul de a lăsa Capitala fără prefect şi a înlesni astfel campania de intrigi politice a funcţionarilor poliţieneşti! Al. Ionescu unui străin despre partidele politice din ţara sa. Totuşi primul-ministru se grăbeşte apoi a face reclama necesară germanofilismului sau, că şi-a făcut studiile în Germania, fiul d-sale idem şi termină cu fraza : — Casa Sturdza reprezintă mai degrabă spiritul german in ţară! Aşa dar „casa Sturdza* e casa de încredere, şi nu „casa... Take Ionescu* ! Aşa pune chestiunea primulministru al ţarei! Dar să mergem mai departe cu declaraţiile d-lui Sturdza. De unde chestiunea evreească eşise din faza creată de legea meseriilor, d. Sturdza nu găseşte alta mai nemerit decît să declare că evreii n’au nimic alta comun cu romînii decît doar respirarea*! Este foarte inteligent şi foarte diplomatic de a face asemenea afirmaţiuni ! Ne întrebăm care era oportunitatea de a se face declaraţiunî de soiul celor făcute d. d. Sturdza ziaristului german? Unde d. Sturdza însă a atins ridicolul, pe care inevitabil trebue să-l provoace de cîte ori vorbeşte în chestiuni de ordin general, este cind netam-nesam a început să arate că la nunta fiicei cutărui bancher evreu au asistat fete de „prinţi romîni* şi cutare alt bancher evreu e intimul d-sale. Ziaristul german fireşte a înregistrat toate aceste nătîngii cu o nuanţă de ironie care nu scapă cititorului! D. Sturdza s’a prezentat din nou străinâtăţei ca un fel de „boxer* al Romînieî şi dacă ar fi făcut’o ca simplu particular n’am avea nimic de zis. A făcut’o însă ca şef de partid şi ca prim-ministru—şi aceasta e partea tristă a întîmplărei! Alfa Anul XV.—No. 4671 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Cn an Şase luni Tre fonj în țară I . . , 30 lele lei 8 lei fn străinătate. 50 s 25 . 13 . 10 bani in toată țara lo „ „ străinătate Un număr vechii 20 bani. Tot 1 August Í9C® DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURT Linia ieagina IV Lei. 0.50 XXX ••••••• Si'****’ 1BIROURILE ZIARULUI .îl/— Strada Sărindar — îl? TELEFON este in folosul elevilor ? Nici de cum judece ori cine. Mai mult aceasta strică elevilor sau poate d-sa voește să scoată in relief crema , pe cînd se vede bine că și crema o s’o strice, căci e colosală munca depusă de un elev In acest caz. Publicînd aceste rindurî veţi fi ecoul legitimelor plingeri ale părinţilor acestor elevi. . Un părint» T.-Măgurele POŞTA MICA Cetit, const., Olteniţa.—Adresaţi-vă pentru informaţiuni d-l ui Arbore, directorul biurouluî statistic al Capitalei, la primărie Anexaţi marcă pentru răspuns. Omotscîndu-i amabilitatea de sigur că nu va va refuza cererea. I. S., Galaţi.—„Aurore“ nu e ziar antisemit, ci socialist. Directorul acestui ziar nu e Drumont, ci acesta este directorul ziarului „Libre parole“. Unui cititor zilnic, Piatra.N.— Gorki, e tot sub privighere poliţienească. Adresa lui o aflaţi poate la adresa: Redaction de la revue Ruskaia Bogatstvo, Petersburg, mai puţin, decît că primăria a dat monopolul ghieţei fabricanţilor. Pentru a complecta însă acest scandal, mai rămîne ca primăria să aprobe şi cererea fabricanţilor de a se interzice pe viitor colectarea şi vinderea ghieţei naturale !... In numele populaţiunei speculate, ne facem datoria de a protesta în contra nechibzuinţe! administraţiunei comunale care făgădueşte publicului una şi face alta. Iona Declaraţiile d lui Sturdza Rar vorbeşte d. Sturdza cu ziariştii... străini, bineînţeles, dar de cîte ori vorbeşte trebue sâ regrete apoi că a pierdut ocazia de a tăcea. Interviewul pe care l’a acordat ziaristului Hugo Ganz şi care a apărut In Frankfurter Zeitung va stîrni de sigur din nou furtună atit în presa conservatoare din ţară cît şi în presa străină. D. Sturdza a fost în adevăr de o lipsă de abilitate fenomenală. D-sa a profitat de ocazîune nu pentru a schiţa activitatea guvernului său şi a arăta viitorul său program, ci pentru a ataca în dreapta şi în stînga, înlăuntru şi în afară, a trezi toate chestiunile de duşmănie, de discordie înlăuntru şi de protestări în străinătate. In urma remanierei şi a intrărei în cabinet a d-lor Stătescu şi Costinescu, fruntaş din partidul liberal care înţeleg să imprime guvernului pecetea personalităţilor lor, d. Sturdza nu găseşte nimic alta de declarat decît că pentru omul de stat partidul e un „instrument*, o armată care trebue sâ asculte de ordinul de marş al şefului. In declaraţia aceasta apare lămurit autoritarismul de „şef* al d-lui Sturdza, care a provocat odinioară disidenţa drapelistă cu d. Costinescu în frunte. După ce a tratat astfel propriul său partid, d. Sturdza s’a aruncat asupra partidului advers şi din trădători de patrie, din autori ai campaniei din străinătate contra Romîniei nu i-a scos pe conservatori şi în special pe d. Take Ionescu, după ce cu cîteva minute mai înainte acuzase „Alianţa izraelită“ de această campanie. „Conservatorii apelează mereu la străinătate* declară primul-ministru ziaristului străin. Un şef de boxeri din China n’ar face de sigur asemenea declaraţiuni ■Hş*. POŞTA REDACŢIE 1. Examenele de absolvire a liceului Onor. red. „Adevĕrul” Bucureşti Ştiţi că prin legea d-lui lătrate modificată de d„ C. C. Arion se revenea la 7 ani de studii, cerindu-se media 7 pentru a intra la universitate sau dacă nu avea această medie se da un examen de admitere in universitate Astfel fiind, elevii ce urmaseră d. V după legea d-lui Haret, au urmat-o pe a 6-a după cea a d-lui Arion şi prin urmare elevii din această clasă aveau un drept ciştigat. Ce se intimplă ? Vine iar J. Haret şi îşî readuce legea d-sale, introduce 8 clase şi pentru acei cu dreptul ciştigat. Nu e oare aceasta pe lingă asprimea ce o constataţi dv. şi o ambiţie ? Şi cum calificaţi această ambiţie? Aşa fiind, elevii aceştia s’au prins ministerului prin petiţii iscălite de părinţii lor, căci era şi drept ca noi părinţii să arătăm nedreptatea d-lui ministru şi să cerem să revie asupra ei; n’a revenit asupra ei, dar a admis ca examenele de a 8-a să se dea in Septembrie fără, însă a pomeni ceva despre examenul de absolvire. Char fără examenul de absolvire era greu, căci în 2 luni chinuitoare ca Iulie si August elevii trebuiau să facă in 2 luni ce se face într’un an, şi unde pui greutăţile de a te conforma programului cind nu sint aproape de loc cărţi romineştî pentru a 8 a ? Acum cind ştie d. Haret că e la loc bine pus, revine şi cu examenul de absolvire ce se dă imediat după examenul de cl. 8 a. Ei! cum să-l poată da ? Nu-şî inchipue d. Haret că două luni n’ajung pentru a trece examenul de a 8-a, necum de a se putea pregăti pentru a rupe bariera trecere! la universitate ? Nu e curată ambdie și crede d. Haret că aceasta e ceva bun, ceea ce ă face dumnealui „Porumbul compromis! Nu ne-a fost dată bucurie deplină în anul acesta. Buletinul oficial asupra stăreî semănăturilor în ţară ne aduce veşti îmbucurătoare in ce priveşte recolta griului şi a celorlalte grine. Pretutindeni recolta griului e splendidă calitativ şi cantitativ. De asemenea orzul, ovăzul şi secara. Seceratul e aproape gata, de asemenea adunatul şi treeratul. Avem cuvint să fim veseli! Dar veselia ne este tulburată de acelaş buletin asupra stăreî semănăturilor. La toate judeţele revine stereotip fraza că porumbul e compromis. Botoşani: producţia porumbului mijlocie; Brăila: porumbul compromis in parte; Constanţa : porumbul compromis în parte; Covurlui: porumbul compromis; Dolj: porumbul compromis ; Fălciu : porumbul aproape compromis; Tecuci: porumbul e compromis cu desăvîrşire, etc., etc. Ţi se rupe inima cind citeşti aceasta. Bogăţia griului, este bogăţia marilor proprietari şi arendaşi, bogăţia bogatului. Porumbul compromis este sfărimarea nădejde betului ţăran, este sărăcia poporului, sărăcia ţarei. Bietul ţăran ! A muncit în sudoarea frunţei sale şi cînd să zică şi el Doamne ajută, cînd i se părea şi lui că în sfirşit s'a milostivit Dumnezeu de dinsul.—iată că tocmai acea recoltă care e toată speranţa şi viaţa lui este compromisă ! N’ai cuvinte să arăţi cît trebue să fie de mare durerea ţărănimei. Insă încă odată, cînd te gindeşti bine trebue să reflectezi la reaua organizaţiune a agriculturei noastre, la reaua cultură ce o face ţăranul. Dacă pînă astăzi el aplica rotaţia in lucrarea pămintului său, poate că avea şi el o cantitate mare de griu şi scăpa şi el de sărăcie, dar aşa cu porumb şi iar porumbi Să ne fie învăţătură şi această nenorocire, despre care vroim însă să sperăm, că va fi cit se poate mai mică. Ind. fiascul cu ghiaţa! Ca în toate, şi cu ghiaţa primăria Capitalei a făcut un complect fiasco !... S’a cintat, s’a trîmbiţat atîta timp că primăria va da cetăţenilor ghiaţă bună, ieftină şi igienică; s'a spus ziarelor că zilnic primăria va da în consumaţiune 18.000 de chilograme de ghiaţă şi că fabrica sa a început deja să funcţioneze. Unde e însă acea frumoasă ghiaţă comunală, căci nimeni n’a văzut-o pînă azi ? Ni se spune că cele 18.000 de chilograme pe zi sunt mfturi şi că totul se reduce la o producţiune care întrece cu foarte puţin trebuinţele halelor ; că publicului dacă îl trebue ghiaţă, n’are de cât să se ducă la piaţă, la hala Ghica, spre a-şî cumpăra ghiaţă, insă nimna în blocuri de... 25 chilograme !... Mai mult. Ni se spune că primăria se vaită că n’are măcar nici cantitatea de apă necesară unei producţiuni de 18.000 chilograme de ghiaţă pe zi!... Cu alte cuvinte, publicul va continua a fi speculat de către fabricanţii de ghiaţă artificială. Aceasta înseamnă nici mai mult nici CHESTIA ZILEI Interview cu d. Sturdza Ce idee trebue să-și facă Europa de inteligența lui c. Mitiță dacai trimite o gîscă să-l intervieweze !! Politica externă Reformele la Macedonia Ultimul număr din revista Le Mouvement Macedonien conţine un articol cu titlul de mai sus. Pentru aprecierea nepărtinitoare a chestiei credem nimerit să rezumăm cele ce spune revista citată. «O telegramă adresată ziarului Le Temps de către corespondentul sau din Constantinopol — începe autorul articolului—anunţă de curind, că a fost promulgată de către sultan oradea, ordonind introducerea reformelor în Macedonia. Această noutate n’a fost confirmată. S’a crezut, câ ea era falsă; totuşi lucrul e exact pe jumătate. Şi asupra acestui lucru trebue să insistâm, căci sublima Poartă se dedă în aceste clipe la o manevră abilă, de natură să creeze un echivoc, care s-ar putea servi in presă şi faţă de cabinetele europene, ca o armă contra oprimaţilor din Macedonia. «După informaţiile noastre rezultă, că chestia macedoniană e la ordinea zilei la palatul din Yildiz-Kiosk. Abdul Hamid a convocat chiar un consiliu extraordinar, compus din înalţi demnitari, foşti miniştri, mareşali şi mari alemani şi i-a consultat asupra măsurilor cari sunt de luat in Macedonia. Nu se ştie, ce opinii au fost emise in această adunare. E de presupus, că ele n’au prea variat, cea mai elementară prudenţă recomandind oamenilor de stat turci de a nu emite alte păreri de cit acelea, cari ar putea fi pe placul sultanului. După acest consiliu o comisiune a fost numită pentru a elabora reformele in Macedonia. Chestia e deci in studiu. Aceasta nu înseamnă însă, că este studiată. Această comisie nu se va întruni poate nici odată, sau dacă, printr’o împrejurare extraordinară, se va pune pe lucru, nu vom avea de la dinsa decît un raport vid și prolix, care se va adăuga la cele vechi, deja destul de numeroase, şi care, ca şi acestea, nu va avea nici o aplicaţie. El va fi aruncat la coş şi nu se va mai vorbi despre dinsul. Istoria Turciei ne dă nenumărate pilde ale unor astfel de comedii. Cu prodigioasa sa facultate de a uita, presa nu observă acest lucru. Turcia, conştientă de toate slăbiciunile — afară de a sa, poate—se foloseşte ia mod larg de dînsele. „Totuşi e uşor de ghicit, ce urmăreşte Turcia cu expedientele sale învechite. Unica sa grijă e de a evita o intervenţie europeană. Ea ştie ce a costat-o de o jumătate de secol încoace, accesul de decizie al concertului european. Ea s’a obicinuit cu aceste sperieturi. Totuşi aceasta nu insamnă pentru Turcia începutul înţelepciuneî sau al justiţiei, ci al prudenţei. «Prudenţa constă la sultan in faptul, că vrea să convingă Europa, că o perfectă linişte domneşte în imperiul sǎu. Şi cînd publicaţii veridice divulgă ororile regimului sǎu, spulberînd această legendă, sultanul îşî dă osteneală să acrediteze altă legendă—accen a reformelor, a căror iniţiativă a luat-o el însuşi şi pentru a căror elaborare a numit comisiuni. * Sultanul a ajuns la această tactică şi intru cit priveşte Macedonia. El nu poate să mai convingă Europa, că macedonenii, prosperi şi mulţumiţi, binecuvântează binefacerile regimului său. Astfel de minciuni ar revolta conştiinţa lumei civilizate. Nu mai sunt de altfel ziarişti importanţi distui de îndrăzneţi —sau neruşinaţi—pentru a le răspîndi in presă. Nu se mai poate vorbi de ordine şi de siguranţă în Macedonia. Excese revoltătoare se comit zinie şi Europa are cunoştinţă de dinsele. Şi aceste excese sint de două ori monstruoase; ele denotă o ferocitate nemai auzită, exercitindu-se sub protecţia autorităţilor, totdeauna cu complicitatea şi adesea prin intermediul organelor sale şi pe de altă parte, ele reintră în vastul plan guvernamental, inspirat de sinistra idee de exterminare, pusă in execuţie in Armenia. * «La emoţia, pe care o provoacă in Europa atrocităţile savirşite in Macedonia de turci, vine să se adaoge în vara aceasta neliniştea cabinetelor, cari se tem, ca revolta apăsaţilor să nu devie generală in Macedonia. Căci telegrame veridice publicate de unele mari ziare europene, şi mai cu seamă rapoartele consulare făcute la faţa locului şi cari sunt de o perfectă bună credinţă, au luminat diplomaţia şi pe oamenii de stat ai marilor puteri, asupra intensităţei rezistenţei revoluţionare, pe care tirania turcă a provocat-o ca un fel de ripostare. E interesantă şi instructivă cunoştinţa origină bandelor insurgente şi a mijloacelor lor de acţiune. Avem de a face cu o revoltă interminentă şi dezordonată. In fiecare zi ea capătă mai multă întindere şi mai multă intensitate. „Totul ne îndreptăţeşte să credem şi cruzimea opresiunea și exasperarea vicii- Politica economică a Romînieî — O teză Interesantă — lie Wirtschaftspolitik Rumäniens, adică «Politica economică a Romînieî», este titlul tezei inaugurale pentru obţinerea gradului academic de doctor in filozofie, pe care a prezentat-o şi susţinut-o cu succes înaintea facultate! de filozofie din Berlin d. Constantin Niculescu-Telega. Teza, publicată cu autorizaţiunea facultăţeî, nu coprinde decît primele cinci capitole ale părţei întinx a lucrăreî care se va compune din două părţi, prima cu 6 capitole, a doua cu 3 şi o încheere. Cind mă aflam şi eu la Berlin, am avut o pasionată discuţie cu un cunoscut şi coleg romín, care nu vroia cu nici un preţ să admită că datoria unui romín este să aleagă ca subiect pentru teza sa o chestiune rominească. Teza care tratează o asemenea chestiune este de un deosebit interes şi pentru străinătate, poate dovedi in mod suficient aptitudinile autorului ei şi poate să servească şi ţăreî a căreia cunoaştere o popularizează in străinătate. Iată de ce cind am văzut teza d-lu! Niculescu m’am bucurat mut, în special cunoaşterea economiei noastre naţionale, arătarea resurselor de bogăţie de carie dispune ţara noastră, trebue să ne stea la inimă. D. Niculescu a înţeles aceasta şi ■a scris lucrarea sa pentru alcătuirea carea, aceasta o vezi din capul locului, a făcut studii multe şi profunde, a cercetat autori şi documente, statistici, şi hărţi, în sfirşit a adunat un vast material care face ca fiecare afirmaţiune a sa să fie întemeiată pe fapte şi să inspire încredere. E oare greu să apreciezi cit de mare este importanţa pentru ţară ce o are lucrarea d-lui Niculescu, chiar din punctul de vedere practic, mai ales in aceste momente ? Şi lucrarea d-lui Niculescu-Telega nu este ca lucrările sobicinuite de teze, o colecţiune de fraze banale copiate de ici şi de colo, ci este o lucrare cuprinzătoare, voluminoasă, care îmbrăţişează chestiunea politicei noastre economice dea’ntregul ei şi după un metod propriu, compilat din diversele metode de concepţie economică: cel istoric, social, statistic... In special reiese din chiar prima parte a lucrărei, o dragoste pentru ţară şi mai ales pentru ţărănime, cu adevărat binefăcătoare. De asemenea din materialul colectat d. Niculescu trage concluziunile ce i se par mai naturale, mai corespunzătoare moadelor şi formulelor ştiinţifice.—aceasta in mod absolut obiectiv, fără a ţine seamă de părţile interesate, de rangul, de clasa socială, de influenta iar directă sau indirectă în stat. Aceasta-i face onoare, mai ales în timpurile acestea cind mulţi cred că fac ispravă mare ascunzîndu-şî origina şi atacind pe aceia din mijlocul cărora s’au ridicat, pe cind se prefac in apărători, instrumente inconştiente, aî celor puţini dar tari. Scopul lucrăreî d-lui Niculescu, din care o parte a servit ca teză, este de a îmbrăţişa toată politica economică a României; cum însă suntem o ţară emnnpamente agricolă, cea mai mare parte a lucrăreî este dedicată cesiunilor agricole. Populaţiunea, condiţiunile naturale, clima, formaţiunile geologice şi detalii asupra conformaţiunei solului, iată ce tratează in scurte capitole d. Niculescu. Urmează apoi în mai muite subdiviziuni o descriere a formărei marei şi micei proprietăţi la noi, fazele prin cari ele au trecut din timpurile cele mai îndepărtate, pînă la alcătuirea principatelor şi de aci pînă cind la 1864 s’a dat marea reformă a împroprietărire! ţăranilor. Cu multă obiectivitate autorul arată modul cum încetul cu încetul ţăranii au fost expropriatăriţi, aşa că, fără ca să piardă o vorbă măcar, face plauzibil oricărui om cu judecată că lovitura de stat de la 1864 n’a fost decît un act de dreptate socială. Ocupindu-se mai departe de condifiunile de exploatare agricolă de la noi şi arâtindu-i neajunsurile, d. Niculescu vorbeşte cu francheţa omului de ştiinţă de clasa noastră stăpinitoare. «Marii proprietari— scrie d-să— mai au încă toate calităţile boerilor de altă dată. Ei trăesc, intru cit nu se devotează vitţei politice şi vieţei de stat, ca rentieri parte în puţinele oraşe mai mari ale ţăreî, parte in marele oraşe ale străinătaţeî ţi în băile la modă. Mijloacele relativ însemnate cari se află in miinile acestei clase, nu folosesc cu chipul acesta ţăreî, ci se pierd in articole de lux, aşa că pentru îmbunătăţirea moşiilor nu rămîne absolut nimic». Pe de altă parte d. Niculescu arată că mari arendaşi, dată fiind scurtimea termenelor contractelor de arendă, nu au nici ei nici un interes să contribue la îmbunătăţirea moşiilor, mai ales că foarte adesea ori, chiar dacă ar vroi s’o facă nu au mijloacele. Şi d. Niculescu crede că o îmbunătăţire a slavei ţărănime nu sa poate realiza decît suprimind contractele agricole şi introducind un sistem de salarii ordonat european, ceea ce iarăşi nu s’ar putea face de cît dacă s’ar găsi o clasă de arendaşi cu capitaluri suficiente, cari să arendeze moşiile pe termen mai îndelungat. Şi ca un fel de concluzie d. Niculescu arată cum cu actualul sistet de exploatare arendaşul este silitsă exploateze pe de o parte pe ţărani, pe de alta fără milă pămintul. Continuînd, d. Niculescu se ocupă de creditul de care se bucură proprietatea rurală, de instituțiunile create pentru a-i înlesni această menire, de distribuirea proprietăţei şi de mărimea datoriei ce apasă asupra proprietăţei noastre imobiliare rurale. Garajul ce-l face în astă privinţă autorul va interesa de sigur şi pe cititorii noştri, cari nu ar avea ocaziunea să citească lucrarea însăşi care va apare in curind complectă tradusă şi iu romineşte. Iată deci calculul ce-l face d. Niculescu-Telega, pentru a stabili care este sarcina proprietateî imobiliare rurale din Rominia. In anul 1872 marea proprietate avea deja o sarcină de..................................• 200.000.000 1. Da la 1873 pînă în Decembrie 1901 marea proprietate e încărcată de creditul rural cu 376.292.700 „ Datoriile pe ipoteci particulare ale mărci proprietăți au fost de la lS85 — 1 Ianuarie 1900........................ 115.767 074 „ Datoriile maltei proprietăți 8.860.463 . Rezultă de la 1802—1901 în total o datorie ipotecară de....................... . 700.868.227 I. Dacă insă am în vedere toate trei felurile de sarcini pe cari le are proprietatea rurală romina, adică: sumele de răscumpărare, prețul de vînzare al domeniilor statului înstrăinate și datoriile ipotecare, găsim că în total proprietatea imobiliară rurală este încărcată în Romînia cu o datorie de un miliard 219.550,752 lei. Asemenea cifre, şi multe altele tot atit de interesante abundă în lucrarea d-lui Niculescu şi d-sa n’a avut numai răbdarea colectorului, ci le-a scrutat şi cu competința omului de ştiinţă, grupîndu-le după trebuinţă şi făcîndu-le să vorbească clar şi lămurit oricui lis’ar adresa. La sfirşitul lucrăreî găsim cele patru teze pa cari d-l Niculescu-Telega le a susţinut înaintea juriului academic şi un curriculum vitae. Din acesta din urmă un ziar a făcut un reproş d-lui Niculescu-Telega, spunind că d-sa ar fi vroit să’şi facă printr’insul reclamă. Ziarul în cestiune, care reprezintă ideile unor oameni educaţi în parte in Germania, trebue să ştie că este uz şi obligaţiune la universităţile germane, ca la finele tezei de doctorat să’ţî publici biografia, un curriculum vitae, care nu trebue să conţie natural decit adevărul şi pe care juri că l-ai făcut conform cu adevărul. E aceasta un vechiu obiceiu la universităţile nemţeşti, obiceiu care în parte se explică prin faptul că se cere ca demnitatea de doctor să nu se acorde decît persoanelor cu o viaţă perfect onorabilă. Cit despre tezele pe cari d. Niculescu Ie-a susţinut, ele sunt atit de caracteristice pentru tot modul d-sale de a vedea, incit nu pot să nu te reproduc. Iată-le: „licenţa pămintului este rezultatul unor procese sociale şi de aceea trebue să fie supusă unui impozit relativ mai greu. „2) Regularea muncei şi legiferarea protecţiunei muncei devine pentru Rominia nu numai o necesitate economico-socială, ci mai ales şi o necesitate de politică naţională. „3) In condiţiunile de pînă acum taxa , vamală protecţionistă romină „trebue privită ca o taxă fiscală. 4) Schimbul economic al Romîniei cu străinătatea depinde mai mult de condiţiunile de transport (tarif şi legături) decît de condiţiunile vamale. Dintre aceste teze atrag mai ales atenţiunea asupra celor dinţii două. Cu asemenea vederi, cu bagajul de cunoştinţe speciale de care evident că dispune şi cu stăruinţa de care a dat dovadă, după cum reese din Biografia publicată în această teză, dl Niculescu, chemat la o demnitate dintre cele mai potrivite pentru d-sa, poate să aducă cele mai nepreţuite foloase ţărei. Străin de luptele politice, d sa a fost chemaat ca om de ştiinţă muncitor şi stăruitor să conducă un departament dintre cele mai importante. Fie ca in realizarea ideaîuriior sale, cari trec ca un fir roşu de alungul lucrăreî sale, să reuşească a înlătura toate piedicele. B. Brănişteanus