Adevěrul, decembrie 1902 (Anul 15, nr. 4793-4821)

1902-12-08 / nr. 4800

P~ K K Anul XV.—No. 4800 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase luni Tre l«n î­n ţară . .... 30 lei 15 lei 8 lei * străinătate. 50 „ 25 ■ 13 • 10 bani în toată ţara străinătatei» » U­n număr vechii 20 bani. Sr jssffl. SITUAŢIA D-LUI VASILE LASCAR Din culisele liberale Numirea d-lui Safta, ca prefect al Capitalei, continuă a fi viit comentată in cercurile liberale. Unii consideră această numire ca.... îndrăzneaţă, alţii spun că ministrul de interne nu ţine seamă de nici o consi­­deraţiune politică cind e vorba să facă vre­o numire importantă, iar amicii d-lui Vasile Lascar sa organizează pen­tru a apăra pe ministrul de interne în potriva vre­unuî eventual atac fie al "ocultei", fie al tine­rimei generoase. D. Lascar pare a nu se intimida față de aceste semne ostile cari se disting zilnic în cercurile liberale. D. Lascar, sa ştie prea bine, a intrat in minister în nişte condiţiuni excepţi­onale şi cari i-au­ întărit considerabil situaţia sa politică! In partid clocoteai! multe patimi, in­trigile se fineai! lanţ şi frămintările lă­untrice ameninţai! distrugerea puterni­cei organizaţiunî liberale. După demisia d-luî Pallade, se căuta un ministru de interne, dar singurul om politic care se impunea era, fără îndoială, d. Vasile Lascar. De sigur că d-sa n’a intrat în gu­vern fără a lua mai inttim toate garan­ţiile că va putea rezista intrigilor şi conspiraţiilor acelor nuanţe liberale cari au alte aspiraţiuni de­cit actualul mi­nistru de interne. Se zice că cea mai puternică garanţie luată de d. Lascar ar fi angajamentul d-lor Sturdza, Stătescu şi Costinescu de a-l sprijini cu toată sinceritatea, de a se solidariza cu acţiunea sa şi de a-l apăra în potriva tuturor încercărilor de a se paraliza activitatea sa ca ministru şi acţiunea sa ca om politic. Pe­ această garanţie se pare că se bi­­zue d. Vasile Lascar. Dar să vedem ce se petrece in partid de cînd d. Vasile Lascar a intrat in minister. Cel d'intîiii act al d-luî Lascar, ca ministru de interne, a fost confirmarea alegere! conservatorilor la Tecuci şi în­locuirea prefectului local. Cum s’a interpretat aceasta? Conservatorii, bine­înţeles, că au ju­bilat spunînd că e un succes al lor. Junimiştii, de­şi n’au spus-o prin ziare, dar prin culise afirmat­ că d. Lascar va căuta să neutralizeze acţiunea filo-ju­­nimistă a d-lui Sturdza şi se va afirma ca adversar imparţial al ambelor nuanţe conservatoare. In contra numirei d-lui Donici ca prefect la Tecuci, opoziţia n’avea ce __ C*« numit lin m Q n­ioftM f vo^îiin apune, o a uuiiiiv *-iis . will« președinte de tribunal. Liberalii tecuceni spun, însă, că d. Lascar nu a consultat pe nimeni la nu­mirea noului prefect și intr’adevăr am aflat că ministrul de interne n’a între­bat pe nici un deputat sau senator din Tecuci dacă le convine d. Donicî. Dar pe cit ştim d. Lascar a evitat ori­ce în­ţelegere cu reprezentanţii Tecuciului pen­tru motivul foarte simplu că ei nu s’afi înţeles intre ei, nici in trecut şi nici nui se înţeleg nici în prezent. Prin ur­mare ei n’ar fi căzut de acord asupra numireî unui prefect şi ast-fel s’ar­­ prelungit o stare de lucruri anarchică la Tecuci. Pe de altă parte, un viclean politi­cian, explică ast-fel numirea d-lui Do­nici la Tecuci. D. Lascar venise la in­terne cu faima că va transforma admi­nistrația într’o adevărată magistratură. Or, după scandalurile de la Tecuci, după izbînda conservatorilor, dacă se numea un prefect pentru a distruge opoziţia, faima d-lui Lascar se ducea în 24 de ore. Numirea ca prefect a unui magis­trat în localitatea unde izbutise opozi­ţia, confirmarea primarului conservator, erau acte de natură a menţine aureola noului ministru de interne. Dar consideraţiile politice ?—întrebau liberalii tecuceni. La aceasta­ se zice că d. Lascar a răspuns că dacă liberalii nu vor putea recuceri Tecuciul, îl va dă­rui conservatorilor pentru a putea ast­fel inaugura alte moravuri la admini­straţie şi în politică. A doua numire a fost aceea a prefec­tului de Prahova. D. Gogu Negulescu a făcut mari sa­crificii băneşti primind această demni­tate, aceasta o şt­ îi toţi acei cari cunosc activitatea de avocat a d-luî Negulescu. Cum s’a făcut această numire ? Şi aci d. Lascar s’a lovit de o situaţie ext­ern de delicată. La Ploeşti izbutiseră libe­ralii în alegeri contra unei puternice o­­poziţiuni conservatoare şi contra unei dizidente liberale. Deci d-nii Stoicescu şi Al. Radovici, cari conduc pe liberalii prahoveni, aveau cuvîntul să-şi desem­neze pe noul prefect. Prefectura de Prahova plictisise gu­vernul de un an, fiind­că nu se găsea un prefect care să fie agreat de leade­­rii ploeştenî. Atunci d. Lascar s’a ho­­tărit, cu riscul de a se împiedeca de d-nii Stoicescu şi Radovici, să numească pe d. Negulescu. In faţa actului îndeplinit, d. Stoicescu a agreat pe noul prefect şi, pentru a face să dispară credinţa că nu l’ar a­­grea şi că a fost numit contra voinţeî sale, însuşi d. Stoicescu s’a dus la d. Sturdza pentru a î recomanda pe noul prefect pe care nu-l cunoştea. Iată, dar, că după un an de zile, s*a găsit, in fine, chiar un ploeştean, care să accepte prefectura cu asentimentul, mai mult sau mai puţin Spontanei!, al conducătorilor de la Prahova. Cu toate acestea, dacă ocazia se va prezenta, conducătorii liberali de la Pra­hova nu vor ezita să reziste autoritatea cu care caută să le impună d. Vasile Lascar, care pare că nu vrea sa știe că la Prahova e deprins d. Stoicescu să fie ministru de interne ori cine ar fi titu­larul acestui departament. * In fine, a treia numire care a făcut zgomot, e aceea a prefectului Capitalei. * Primind demisiunea d-luî Iulian, toc­mai în momentul cind « Voinţa Naţio­nală» anunţase că d. Iulian rămîne la postul Său, d. Lascar a ţinut să rezolve această numire in cîte­va ore şi intr’a­­devâr în patru ore a numit pe d. Safta. Graba aceasta se explică prin faptul că se iviseră vre-o cinci candidaturi şi toţi au început să pună în mişcare apa­ratul lor de influenţe. Unul era un bră­­tienist, altul un stătescist, un al trei­lea ud sturdzist, un al patrulea un ex drapelist etc. D. Lascar ştia bine ce înseamnă tra­tative şi conciliabule pentru numirea prefectului Capitalei, că ele duc la un fiasco şi la nemulţumiri. Atunci s’a oprit la d. Saita şi în cîte­­va ore i-a făcut­­decretul, prefectul a jurat, s’a instalat la poliţie şi toţi can­didaţii şi-au atirnat armele in cui. Dar e bună, sau nimerită alegerea d-luî Saita ?—Iată ce se discută in cer­curile liberale. Presa oficioasă liberală a primit a­­ceastă numire cu o foarte semnificativă răceală şi surprindere. Intr’un ziar ofi­cios a apărut o notă care trăda o gro­zavă amărăciune şi multă răutate; in­­tr’alt ziar o notă din care transpirau deziluzii şi o alta, ceva mai elogioasă, dar... făţarnică. Notele prin cari oficioşii anunţau­ numirea d-lu­ Safta, erau pro­babil­ scrise de chiar candidaţii la pre­fectura Capitalei! Aşa se explică de ce această numire a fost mai bine primită chiar de «Ade­veru­!» de­cit de oficioasele liberale, de «Adeverul» care, azi, e sincer şi speră că noul prefect va mai civiliza poliţia, şi mîine, cu aceeaşi sinceritate, va fi poate silit să-i atace cum a atacat pe toţi acei prefecţi cari nu s’au ilustrat de­­cit prin acte de sălbătăcie fiind in capul poliţiei. Asupra casărilor da la Piatra, R.­Să­rat şi Roşiorii de Vede, asupra confir­mare! alegere!­conservatorilor la Dră­­găşani, iarăşi se fac fel de fel de co­mentarii. Intr’adevăr, înştiinţarea acestor casări era însoţită prin ziare de scrisori şi de­­claraţiunî de.... aderare din partea li­beralilor in joc. Au fost dar casări cu aderări, dar probabil aderări mai mult sau mai puţin voluntare ! * Iată bilanţul celor cite­va zile de ac­tivitate a noului ministru da­nteene. Acum J. Vasile Lascar se ocupă să vadă cum stau liberalii in judeţele unde au a se face alegeri parţiale şi se mai ocupă cu modificarea proectului d-lui Aurelian privitor la organizarea poliţiei rurale. Venind cu această reformă se va pu­tea mai bine aprecia modul de-a vedea al d-lui Lascar şi ca­­ministru de in­terne şi ca om politic. R. X. Ediţia de sear­ă Chestia notei americane In corpul ziarului publicăm textul unei note a guvernului Statelor­ Unite care a fost transmisă guvernului no­stru şi care tratează despre cestiunea evreilor din Romînia. Credem că dacă nu altă dată, cel pu­ţin acum, în momentul cînd atmosfera politică se arată în vecinătatea noa­stră foarte încărcată, trebue să resim­ţim cu toţii greutatea cu care apasă asupra noastră această cestiune. Adevăraţi patrioţi şi naţionalişti, noi n’am urmat curentului, ci am’susţi­nut în tot-d’a­una că treime să i se dea o soluţiune pentru ca ca să nu poată servi ori­cînd de pretext unei puteri străine ea să se amestece în treburile noastre. Am mai cerut să se dea o soluţie chestiunei evreieşti pentru că aceasta este şi în interesul economic al ţarei. Dar tocmai fiind că suntem­ sinceri patrioţi şi naţ­onalişti, îndată ce am auzit că Statele-Unite s'au amestecat în treburile noastre interne, am cerut guvernului ca să răspundă cu toată energia şi cu toată demnitatea. N­i s’a opus că guvernul nu poate face aceasta, de oare­ce in­ nota au i s’a transmis,—afirmaţiune astăzi dez­minţită de fapte ce nu se pot contesta. Este adevărat că nu s’a transmis a­­ceeaşî notă guvernului român, care s’a transmis marilor puteri, dar o notă i s’a transmis, care în multe părţi se aseamănă cu aceea adresată puterilor, şi la această notă trebuia să răspundă. Ce a răspuns guvernul ? — aceasta ţara are dreptul să cunoască şi pen­tru a objine satisfacerea acestui drept am publicat noi textul notei. Dacă d. Sturdza va continua să tacă, dovada se va fi făcut că n’a ştiut să menţie demnitatea ţarei şi ţara îl va judeca. D­repţi înăuntru, demni in afară — după acest pr­incipiu­­ etnie tratată chestia evreiască. Contrariul este mai primejdios de­cit ori­ce am face. Am. pronunţat asupra tuturor gestiunilor puse, căcî printre ele erau unele de mare însemnătate, cum de pildă cestiunea evreiască şi Casa rurală, şi ar fi somat pe conservatori ca şi ei la rîndul lor să se pronunţe asu­pra acestor cestiunî şi să intre în dezvoltarea ideeî generale de gu­­vernămînt a partidului conservator Ar fi fost abil, curagios şi de da­toria unui guvern care se pretinde democratic şi care deci este dator să spună lămurit în numele cărora principii guvernează şi va guverna. In locul tuturor acestor lucruri mari, d. Dimitrie Sturdza l-am văzut oprindu-se la lucruri mici, inzistînd asupra cestiunilor de al nouălea or­din, dînd explicaţiuni caraghioase şi copilăreşti, cum de pildă, a fost cu chestia papucilor ofiţerilor bulgari şi a faptului că d-sa poartă vecinie cizme. Ce să maî zicem apoi de mi­nunata metaforă a conservatorilor cari nu ştiu să scoată sunete din flau­tul naţiunei? Nu am ascultat acest discurs, dar l’am citit tot cu atîta deprimare, cum am suferit cînd am ascultat la Ca­meră, discursul relativ la Adresa tro­nului. D. Sturdza este ajuns astăzi într’un stadiu intelectual în care tre­­bue împedicat,cel puţin să vorbească. Am văzut ce comedii a făcut pe urma mîncarimei sale de limbă cu gazetarii străini. S’a lecuit de această boală, dar ar trebui să fie lecuit şi de boala de a vorbi în parlament, căci ne face ţara de ocară. Sînt, slavă Domnului, alţi bărbaţi în guvern cari mînuesc destul de in­teligent arta de a vorbi. Să ia a­­ceştia cuvîntul, să ne înjure cît vor pofti pe noi aceştia care aparţinem minorităţei, dar să ne injure inteli­gent, căci aşa cum d. Sturdza ne combate, noi rîdem fireşte şi rămî­­nem neatinşi, dar ţara se compromite în ochii străinătăţeî. D-lor din guvern, fie-vă milă de obrazul ţarei romîneştî şi faceţi pe d. prim-ministru ca să fie tot aşa de rezervat în vorbire, cît a devenit de discret, faţă de gazetarii străini, pe cari acum cinci luni de zile, îi pisa cu intervievările sale. Coast. Mill® plinit datoria faţă cu dezmoşteniţii societăţei noastre. I­ată cu o asemenea stare de lu­cruri se impune o reformă complectă a asistenţei publice. Înainte de toate asistenţa publică trebue descentrali­zată. O instituţiune ca aceea a con­silierilor de asistenţă—Armeniathe— funcţiune publică, dar onorif­ică,—este la noi o necesitate inexorabilă. Apoi se impune o strînsă colaborare a cali­­tăţeî publice cu cea privată. Aşi fi chiar de părere ca să se dea toată asistenţa publică pe nuna particula­rilor, autorităţile vărsînd numai in­stitutelor de caritate centralizate ca subvenţiune actualele fonduri sau poate unele ,iau mari. Numai ast­fel se va putea lupta cu succes pentru a se remedia măcar o parte din groaznica mizerie ce bîntue toate cartierele excentrice ale Capitalei,—mizerie pe care nici cea mai abilă pană n'o poate descrie în toată întregimea eî. B. Biagonisma d-luî Sturdza La Cameră am suferit ascultînd răspunsul d-luî Sturdza, dat tuturor deputaţilor atît din opoziţie, cît şi din sinul majorităţeî. Am suferit, căci s’a răsvrătit în mine vrednicia de om, vâzînd decăderea intelectuală a unui bărbat care conduce destinele ţarei şi care deci este socotit, fără drept cuvînt de sigur, cel mai bun, cel mai deştept, cel mai de seamă dintre noi toţi. Ce va fi zicînd străi­nătatea despre ţara romînească dacă ar judeca-o după cuvîntările d-luî Sturdza ? La Senat, acelaşi dezastru inte­lectual s’a repetat. Acolo ca şi în Cameră se ridicaseră cestiuni mari şi de actualitate. D. Petre Missir, de pildă, desfăşurase un întreg program de însănătoşire a vieţei noastre po­litice, d-nii Petre Grădişteanu şi Va­­lerian­ Uraianu ridicaseră chestiunea Legei Casei rurale, pe care au com­bătut-o d-nii generali Manu şi La­­hovary, cari de alt­fel au criticat şi toate actele guvernului şi mentali­tatea lor generală. Un prim-ministru şi şef de partid ar fi profitat de minunata ocaziuna ce i se dădea ca să desfăşoare ideia generală şi conducătoare a partidu­lui liberal, care-î concepţiunea eco­nomică, politică şi socială, s’ar fi A­sistenţa publică In urmărirea adevăratei misiuni ce o are un ziar, de a fi oglinda pe cit posibil fidelă a stărei reale de lucruri ce domneşte într'un oraş, o ţară, în lume chiar. — Adeverul a pornit an­chetele sale asupra mizeriei din Capi­tală. E natural aceasta, fiind­că şi ziarul trebue să se ocupe mai întîiu şi mai ales de ceea ce se­­petrece în jurul său. Aceste anchete au­ zguduit de sigur pe mulţi cari le-au citit în căldura moleşitoare a salonului în care se ser­vea vre-o băutură caldă şi întăritoare —şi liniştea multora a fost tulbu­rată. Lucru—o recunoaştem—cam ne­plăcut, dar folositor, pentru că, e­ bine să aminteşti din cînd in cînd celor bine-cuvîntaţî de soartă că în apro­pierea lor trăiesc fiinţe cari ar fi fe­ricite dacă ar avea fărâmiţările me­sei lor şi nu le au... Este o mizerie neagră ce se des­făşură înaintea noastră şi se etalează cu tot acel complex da fenomene­, boală, tîmpeală, tocire a sentimente­lor de pudoare, disperare,­—cari în­soţesc mizeria. Credeam că sîntem maî fericiţi de­cît marile metropole ale Occidentului, că mizeria dinWhite- Chapel şi din cartierele Uvriere ale Parisului nu se găsesc la noi. An­cheta Adeverului ne arată că ne-am înşelat şi ne arată cît nu ne-am îm­ Sin fuga condeiului Stil« Stiliacului Bravul cetăţean d. colonel Trădescu care se îngrijeşte cu tot din adinsul de coşarul judelui — distructor sin Stilian Popeanu, a mai dat la iveală o perlă de stil a eminentului stilist care a descope­rit că Kogâlniceanu era Responsabilitatea si Rosetti era Presa ! E vorba de o capodoperă de proces ver­bal încheiat de sin Stilian Popescu, in care se poate citi următoarea frază: „D-sa era îmbrăcat întocmai ca și cînd era îmbrăcat pentru a eși pe stradă". In clasa Ili-a primară elevul sin Sti­lian Popescu ar primi nota 1 pentru ase­menea frază şi i s’ar ÎU“» şi căciula ca să rămînă la post două ceasuri, în care timp să scrie da 30­0 de ori corect această fraza Cum însă sin Stilian a scăpat de clase lîi­a primară, îşi poate permite nesupărat, pe lingă alte torturî, să tortureze şi gra­matica şi stilul, cari se vede că n’au nici o protecţie în ţara noastră, unde codul penal nu prevede pedepse pentru.... sti­licid şi gramaticid ! Legiuitorul n’a prevăzut apariţia pe mapamond a stiliciduluî sin Stilian, care omoară stilu cu stiletul!­­ Periaţii P­OȘTA MICA Ţăndărică, Loco. — 1) Sabia i s’a dat îndărăt Ini Da­ni an-Pașa. 2) A demisionat din acest post. 3) In­­formați-vă direct la Camera de comerț. 4) Poate de d. Assan. M. Q., Loco.—Nu dăm asemenea sfaturi. Adresați­­vă unui medic. Un cititor, Loco.— 1) Relații sexuale perverse a fost învinuirea. 2) Cu suplimente. CARNETUL MEC Două tracţiuni . Sînt două soiuri de tracţiuni actual­mente in Capitală: cine vrea să stie în tramvai, cine doreşte se poate preumbla şi cu sania. Totuşi această variaţie nu o putem con­­sidera ca o fericire. Sîntem foarte recunoscători primăriei, că a ascultat de plîngerile unanime ale cetăţenilor, cărora nu ie dă mina să-şi facă cursele în birje, şi a permis direcţiei tramvaiului să ridice zăpada de pe şine. Dar acum avem unele străzi cu zăpadă alteia fără .. E aproape imposibil, ca cine­va să facă o cursă în sanie, fără ca să nu fie silit să­ treacă şi peste liniile tram­vaiului pe pavagiul gol. Şi ast­fel asis­tăm zilnic, la maltratarea cea mal barbară a bieţilor caî... Nu maî vorbesc de chi­nuirea nervii, r celor de prin sănii. Desi­gur, că in asemeni împrejurări primblarea în aceste poetice vehicule numic amuza­ment nu se poate numi. C’e-i de făcut? Ar fi doui soluţii: sau să se acopere din nou toate străzile cu zăpadă, sau ca primăria să dispue curăţirea tuturor dru­murilor. Prima soluţia de sigur, că ar ri­dica din nou protestări din toata părţile şi deci nu se poate primi. Rămîne, ca primăria să dispue curăţirea zăpezii de pe toate străzile, aşa cum sa şi cade pentru un oraş civilizat, şi ca trăsurile să înceapă a circula din nou. Gh. M. 11 Duminicii 8 t decembrie 1002 DIRECTOR POI­ITIC CONST. MILLE ----------­ANUNCIURÎ Linia pagina IV Lei. . . . . . 0.50 Dai III » ...2.— BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — îi T E L E F O 19 ■» CHESTIA ZILEI Conu Mitiţă învaţă pe conservatori să chite din „flautul naţiunei* POLITICA EXTERNA Bla Camera bulgară Cu prilejul celei de a treia citiri a legei comunale au avut loc scene tu­multoase în Sobranie. Zankov, stind pe scaunul său de deputat, a făcut propu­nerea, ca socialiştii să fie excluşi de la ori­ce consfătuiri ale partidelor, de­oare­ce ei nu dau concursul pentru votarea legilor, ci pun numai beţe în roate. Diverşi deputaţi, din diferite partide, au declarat, că această propunere e o­­fensătoare pentru adunarea naţională şi au cerut o retragere a cuvintelor. In numele guvernului ministrul de finanţe Saratov a declarat, că Zankov n’a făcut această propunere în calitate de prezident, ci In calitate de deputat. In urmă incidentul s’a declarat închis. Agitaţii politice la Serbia Intro mare întrunire, ce a avut loc la Belgrad, 500 de liberali, reprezen­tanţi ai aripei drepte a partidului libe­ral av­­nt în mod vădit partea cabine­tului T­atar Marcovici, aprobind recen­tul săi­ program, şi declarindu-se gata să-l susţie. Adunarea a blamat de asemeni foarte sever pe liberalii antidinastici şi a votat o moţiune, prin care declară că liberalii adevăraţi vor rămine tot­dea­una cre­dincioşi dinastiei Obrenovicî, ori­ce s’ar întimpla. Aceasta e de alt­fel in tradi­ţiile partidului liberal, a cărui soartă, de la 1858, epoca la care el a reche­mat in Serbia pe Milos, e intim legată de familia Obrenovicî. Adunarea a decis să se scoată o ga­zetă, care va purta titlul Srpska Neza­­vlsnost. (Independenţa sîrbă). Reorganizarea partidului liberal,, spaniol Se anunţă in mod grav, că d. Sagasta a întrunit la dînsul acasă, în Madrid, vre-o două-zecî de şefi ai grupurilor li­berale şi că a discutat cu dinşiî pro­gramul liberal democrat, pe baza că­ruia liberalii se vor prezenta in apro­piata perioadă electorală. După cum se spune, s’a decis crearea unui mare comitet, pentru a conduce partidul liberal în timpul alegerilor pro­vinciale și generale. Se zice, că d. Sagasta va fi șeful su­prem al acestui comitet diligent. De alt­fel se poate prezice, fără frică de dezminţire, că liberalii spanioli vor da o mare lovitură da sabie în apă. Cine oare va mai fi atit de naiv, ca să maî creadă în realizarea unui program liberal şi democratic stabilit de d. Sa­ga sta ?. Oare liberalii spanioli n’au avut cel maî frumos program din lume, cu­­prinzind toate reformele ce s’ar fi putut dori, în momentul, cind d. Sagasta a succedat generalului Azcarraga. Şi ce a rămas din acel program de­mocratic ? * Nimic. D. Sagasta a sacrificat totul elementelor reacţionare cari domină l« Curte, eî n’a ştiut să-şi menţie măcar tendinţele sale anticlericale şi el, şeful partidului liberal, a mers pină la a ad­mite intervenţia Vaticanului in afacerile, interne ale Spaniei! Tot ce se va face cu d. Sagasta ia acest sens e osteneală pierdută. D. Ganalejas a înţeles situaţia şi pen­­tru acest motiv a întrunit la dlusul stingă liberală pentru a defini bina programul sâu­ şi atitudinea sa, distincta da acele ale d-lui Sagasta. Din aceasta parte efortul e evident mai serios şi ar putea să dea rezultate practice. De­sigur, că democraţii spanioli trebue să-şî pua speranţele în d. Ganalejas, dacă doresc în mod sincer succesul definitiv al cau­zei lor. Congresul socialist international • Secretariatul internaţionalei so­cialiste publică în Peuple ordinea de zi, care a fost fixată pentru congre­sul socialist international, ce va avea loc anul viitor la Amsterdam. Ordinea de zi cuprinde următoa­rele puncte : 1. —Chestia grevei generale. 2. —Armata permanenta. 3. —Extinderea secretariatului in­ternaţional. 4. —Ziua de muncă de nouă ore. 5. — Regularea internaţională a po­liticei socialiste. 6. —Politica emigrărilor şi a imi­grărilor. (Propusă de partidul social­­democrat argentinian). 7. —Tribunale de arbitragiu obli­gatoriu. 8. —Organizarea breslelor. 9­— Monopolizarea băuturilor de către stat. (Propunerea Fabian So­ciety Londra). 10.—Socializmul şi politica co­munală. 11. —Atitudinea proletariatului in­ternaţional în chestiile naţionale. ("Propunerea social-democraţilor cehi). 12. —Asigurarea în vederea inva­­lidităţei şi a bătrîneţelor. (Social-de­­mocraţia olandeză). 13. —Corespondenţii externi ai zist­relor socialiste. (Partidul muncitori francez). Literatură populară Printre picături ! Un ţigan era logodit, pisemne, cum vede treaba, în alt sat. Intr’o zi b­îndu-se la mireasă, numai l’a a­­pucat o ploaie mare pe drum. Cînd a văzut el aşa, s’a dezbrăcat binişor de toate celea, pînă în pielea’goală, le-a băgat, cum a putut, în căciulă şi punînd’o sub subțioară şi-a cău­tat de drum înnainte. După ce a trecut ploaia, ţiganul s’a îmbrăcat frumuşel la loc şi cînd a ajuns la mireasă şi-au făcut toţi cruce văzîn­­du-1 neatins de loc de ploaie. — Ştiţi cum am făcut ? ix întrebă el, după ce-î mei lăsă, să se mai mire o bucată. — Ilauleu ! da! spune, că ne o­­moram aici pe Ioc, de ne mai ţii aşa ! strigară ţiganii. — Ham sărit printre picaturi ! răspunse el,... cînd pica­ici, eu să­ream din ei le... şi tot aşa !... Avarul Ci­­c’a fost odată doi fraţi; unul era putred de bogat,iar cel l’alt nu era nici de mincarea cîinilor şi... mai avea şi o casă de copil pe deasupra ! Frate-so cel bogat, era zgîrcit de n’ar fi văzut nimic, să-l fi picat lu­minarea şi nu-l puteai scoate bucă­ţică din mînă. Din pricina asta nu voise ca să se însoare» Că D-zeu însă şi numai bogatul cade la o zăcere grea. Lux frate-so cel sărac însă tot îl se făcu milă de dînsul, se ducea hojma pe la el, de unde avea, de unde n’avea îi ducea cîte o bucăţică de ceva, îi dădea cite o ulcică de apă şi’l întreba : ce’l doare şi cum îi mai este?... mă rog ca fratele, siegele apă nu se face. Bogatul însă nu se îndrepta şi acum vedea el singur că pînă aici i-a fost! Frate-so il păzia, să nu-i scape mortăciune, fâr’de luminare. Intr-o zi însă bogatul rugă­se frate-so, să se ducă acasă şi să-l lase singur, că are o leacă de treabă şi...a veni mai încolo. Săracul eşi, şi după ce închise uşa după dînsul, se întoarse şi începu a se uita prin bolta uşeî, să vada ce are să facă frate-so. Bo­gatul după ce se văzu singur, se înţepeni din toate puterile şi bălă­­bănindu-se cum putu, se ridică în capul oaselor,... scoase o motoaşcă de sub căpătîiu şi o vărsă dinainte-i... erau numai galbeni... Apoi mai scoase una şi iar o vărsă,... şi încă una, şi apoi alta,... şi tot aşa, vr’o cîte­va şi pe toate le vărsă, se făcuse un morman de galbeni dinaintea lui, coşcogemite de mare !.„ Pe urmă începu a lua cîte unul, a-l arunca în gura şi apoi înghiţia !... Se mai odihnia cîte o leacă şi apoi iar mai arunca cîte unul, şi iar înghiţia... şi tot aşa ! — Trăăăăzni-te-ar crucea, drace... d’apoi de ce te-ai apucat ? zise a­­tunci săracul, minunîndu-se de cele ce vedea. — Ba, să-l trăsnească pe frati-to, nu pe mine,... că nici eu n’am mai văzut minunea asta, pîn’acum ! răs­punse dracul, care era şi el acolea lingă uşă şi privea. Pricolicii Pricolicii se cred a fi fost nişte oameni, cari la anumite epoci, se prefăceau în fiare sălbatice şi făceau rafa omului. Iată ce Sf.provesteşte despre un pricoliciu : Un tînăr flă­cău, care era pricoliciu din naştere, la timp, se căsători cu o tînără fată din alt sat. După obiceiu, la săptă­­mîna după nuntă, înjugă boii la car, puse mîncare și băutură în car și luă nevasta să se ducă pe calea în­toarsă la socrii lui pentru a se cinsti. Mergînd pe drum el spuse nevestei, că poate să le iasă înainte vre-o fiară sălbatică, dar ea să nu se spe­rie, ci să pună mîna pe secure şi să dea pînă la sînge. Ajungînd ei pînă într’o pădurice, pe unde ducea drumul, el oprii boii şi intră în pă­dure fără a fi bănuit de nevastă. A­­colo se despuie, se dete peste cap de trei ori şi se prefăcu într’un mînz •■roşn, cu capul de om. După aceea eşi şi sări asupra nevestei c’o mă­­nînce. Nevasta însă, care îl obser­vase de departe, puse mîna pe se­cure şi cum se repezea el peste că­ruţă asupra ei, îl lovi peste o ureche, făcîndu-i o tăietură adîncă. îndată ce el fu sîngerat, a fugit în pădure şi dîndu-se înapoi peste cap de trei ori, se prefăcu iarăşi om, după care se îmbrăcă cu hainele şi veni la că­ruţă spre a continua drumul. între­bat fiind de nevasta sa, el i- a spus că nu ştie nimic şi că bine a­m făcut de a dat cu securea, căci alt fel de nu l-ar fi sîngerat, ar fi mîncat-o. Ajungînd la părinţii ei, le-a poves­tit întîmplarea pe furiş, arătîndu-le şi rana de la ureche sîngerîndă, or părinţii l’au priceput că ginerele lor e pricoliciu şi i-au luat nevasta o­­prind’o la ei acasă. Sama pădure! Despre mama pădure! poporul crede că ar fi fost stăpîna morţilor şi a pădurilor şi ar fi locuit în fun­dul munţilor şi de acolo num­ăî noap­tea umbla şi efitreera munţii şi pă­durile. Ea se închipueşte în formă de femee bâtrînâ, urîţâ, măre şi gro­zavă. Era val de bietul om sau fe­mee, care se întilnea cu mama pă­dure­ în cale, sau la care din nebă­gare de seamă, uitînd uşa descuiată sau ferestre destupate intra în case, căci îi mînca, le vărsa sîngele, etc. Un bărria povestea că, intr’o odare mare ae afla ca pădurar , om şi o femee, cari nu mai aveau de cit o fetiţă ca de 10—12 ani. Intr’o zi de sărbătoare, ei plecară la tîrg să’şî cumpere cele trebuin­cioase casei, lăsînd acasă pe micuţa lor fetică să îngrijească de păsări şi de bordeii, căci locuiasă într’un bordeiu. Cînd au plecat d’acasă ei au sfătuit pe copilă, ca îndată ce va apune soarele să încue uşa bine, să astupe fereastra bordeiului bine şi să nu dea drumul nimănui înă­untru. Fata însă cînd a Inserat, fi­­indu-i vrit din bordeiu singură, s’a suit pe bordeiu și a început a plîn­­ge. Atunci muma pădurei care era într’un copac din apropiere, se dete jos, veni la fată și o mîngîe, zictndu-i că se culcă și ea în bordeiu cu fata; atunci fata intră cu baba în bordeiu. Cum intră baba în bordeiu, baba se­­schimbă la faţă , făcea nişte ochi mari cît strachina, fata speriindu-se îi zise: „mari ochi, mătuşica dragă“, ea îi răspunse: „mari, maică, că departe trebue să văz“. Făcu nişte picioare lungi în cît unul era pe pra­gul tindei şi altul în colţul supatu­­luî, fata îi zise : „da lungi picioare ai, mătuşă“, iar ea îi răspunse: „lungi, maică, că mult trebue să calc“. Fă­cu nişte dinţi cît secerea şi o gură cît baniţa şi fata o întrebă iarăşi: „mare gură şi mari dinţi aî, mătu­şica“, iar ea îi răspunse : „mari, maaică, căci cîte şi citi am mai mîn­cat eu ca tine“. Zicînd acestea, s’a pus şi a mîncat fetiţa, lâsîndu-i nu*­mai căpăţîna, pe care o puse în fe­reastră cu dinţii rînjiţî. Cînd veniră părinţii a doua zi şi văzură căpă­­ţîna în fereastră, de departe li s’a părut că rîde, iar mama ei îi arăta un şir cu mărgele ce-î cumpărase din tîrg. Cînd ajunseră văzură că fata lor a fost mîncată de mama pădurei. Ţiganul şi pomana Un ţigan făcuse pomană pentru sufletul tătînâ-so şi mă-seî; dar bie­tului om i s’a întîmpîat poznă că in sat au mai fost pomeni­t pe la rominî. De lucrul ăsta nici un ţigan nu ştia, fiind­că cînd tocase popa la biserică ei nu au mai între­bat crezînd că toacă pentru pomana lor. Popa, ca popa, s’a dus întîiu şi întîii, pe' la pomenile romînilor şi mai cu seamă pe la cei cu dare de mînă, că ăia au mîncara mai bună şi vin mai bun şi popa — cum sînt popii —­ se poate sătura şi umplea o burtă a luî ? Şi tot mîncînd aşa popa îi se umflase burta­­de se făcuse burtoi şi gros ca un butoiu. Către seară numai ce se lăsă popa spre pomana ţigănească. Ţiganul ca ori­ce om băgase la foc o căldare cu varză pe care o unsese cu untură şi în care mai băgase şi cîte­va bu­căţi de oae, fiind­că auzise şi ţiga­nul că oaea e bine cuvîntată şi aşa poate s’o milostivi şi D-nezeu şi de pomana lui. Dar, ţiganu­l ţigan, în pomană băgase porc pe care D-zeu nu voeşte sâ-l vadă fiind­că este o făptură a lui dracu... şi se ţine nu­mai de beţoroage de astupă şi scor­mone izvoarele. Nici nu-î trecuse ţi­ganului prin minte de istoria astai, dar ce e drept, neam de neamul lui noi mai făcuse pomană şi nu ştia soco­telile. La*ţigan în bordeiu erau sîrînşi gard­ d’eimică de şedeaă­ ca ciu­percile. Ţiganul vâzînd că nu mai vine popa se apucase să facă la un piepten...' şi tot hîrcîia la un corn de bou, şi din cînd în cînd se răstia la gard­ (dăaciuci) cari pe furiş bagaaau beţile în căldare şi le trăgeaaaii prin gură!... Hop! intră şi popa, care pe loc în-n­cepu a mormol şi dascălu a scotoci prin dăsagi şi prin nişte cărţi să gă­sească unde stă scrisă slujba care se citeşte la pomană. Văzînd­ ţigania pe popă, se scoală foarte grăbit, îşi ia căciula din cap să răsteşte la gard­ că: „te avei bengăscu daac hab­ai; ita avei rasai sa citime...etc“» In urmă se întoarce către popa care scoboarâ pe gîrliciul bordeiului şi-i zice:...ca hai părinte, face-m’aş în ea de pomană, c’a fiert varza în călda­re pîn’s’a făcut terciu!!!... Gh. Popescu-Ciociuiel Paris, 1902 Noembris

Next