Adevěrul, septembrie 1903 (Anul 16, nr. 5061-5090)
1903-09-26 / nr. 5086
< ■LA Anu XVI. — No. 5086 FONDATOR ALEX. V. REMIIMANDIT Abonamente : în țară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 lună 3 străin. „ „ 5025 „ „ „ 137 finan fi f> 7» n Un exemplar în țară 10 bani; în străinătate 15 bani Ediția de seară 6 Pagini Procesul Socolescu.-Ocazia și inamovibilitatea prefectului SUPLIMENT GRATUIT: Belgia...Orientului cu următorul cuprins : Text : Teatrul National, de Safit.—Părerea mea, poezie de Const. N. Sarry.— Simpatiile noastre: Aurel Petrescu.—In dealul Spirei, poezie de D. Teleor.— „Grupul repetenților“.—Un ultimatum.—Pentru d-rul Babeș.— Pesimist, poezie de C. Cosca. — E sau nu femeea om? studiu filo-biblo-fizio-psihologic.—Biserica și duduele.—Cusur ascuns, monolog de Ionescu-Quintus.—Graiul paralelelor. Ilustrațiunii. Despăgubirile lui Ianu Mitiță.— Aurel Petrescu. — La ofițerul stărei civile. Un guler ,,Abbe‘ negru cu „pendant“ specialitatea marelui magazin Auprige Iixe str. Lipscani 66’—70. Premiul gratuit: V" OCULTA ȘI INAMOVIBILITATEA PREFECTULUI I — Intervenția „Voinței44 — Un ziar oficios al guvernului a confirmat știrea că d. Vasile Lascar lucrează la alcătuirea unui proect de reformă administrativă prin care va declara inamovibilitatea prefecților. Fără a aștepta proectul, „Adevărul“ s’a declarat, în principiu, pentru inamovibilitatea prefectului. Am discutat, în trăsături generale, întrucît această inamovibilitate a prefectului e bună și am susținut ideia d-lui Lascar cu căldura care ne inspiră orice reformă bună, liberală și democratică. N’am uitat însă să relevăm că politicienii au primit acest proect al d-lui Lascar cu ironii și cu prezicerea că inamovibilitatea prefectului este ceva irealizabil la noi. Intr’adevăr, „Adevărul“ a fost singurul ziar care a susținut ideia inamovibilităței prefectului. „Epoca“ s’a lepădat de această defonia și a căutat chiar să dovedească că d. Carp nu s’a gîndit la prefecți cînd a fixat ca prim punct al programului sări de guvernămînt inamovibilitatea administrativă. Un singur ziar liberal a îndrăznit să intre și el în discuție, dar... n’a spus nimic precis; acel ziar e organul d-lui Vasile Epurescu, care s’a pierdut în cîteva considerațiuni generale fără a se pronunța dacă este pentru sart contra inamovibilitățea prefectului. Polemica fiind deschisă și „Adevărul“ continuînd să susțină inamovibilitatea prefectului, deși toți politicianii o combateau în culise, nu se mai putea ca „Voința Națională“ să ignoreze această discuție și să continue să... tacă. Deci organul ocultei s’a hotărât să vorbească. Dar cum „Voința“ n’a anunțat că d. Lascar are un proect pentru inamovibilitatea prefectului. Aceasta a anunțat-o sau a strecurat-o numai „Independance Roumaine“, probabil fără știrea d-lui Vintilă Brătianu. Să se pronunțe categoric contra ■»inamovibilitățeî prefectului ? Atunci ar fi știut că oculta atacă fățiș pe d. Lascar, că î-a declarat războiu. Dar trebuia alimentat curentul contra proectului, care s’a accentuat printre politicianii liberali, curent ostil deci și ministrului de interne. Aceasta a hotărît pe cei de la „Voința Națională“ să intervină în discuție și ignorând că e vorba de inamovibilitatea prefectului, de un proect al d-lui Lascar, să facă pur și simplu generalități asupra misiune! prefectului, dar din cari generalități să reiasă că... oculta se declară, prin organul ei autorizat, contra proectului d-lui Lascar. Mărturisim că am polemizat cu „Epoca“ asupra inamovibilităței prefectului, susținînd proectul d-nului Lascar și am continuat cu căldură politica în jurul proectului ministrului de interne, în urma unui rămășag ce am făcut că Voința Națională va sări în ajutorul „Epocei“ și contra d-lui Lascar! Am cîștigat pariul, voința s’a sfesicat cu Epoca și combate inamovibilitatea prefectului. * „Epoca“ e încîntată de succesul pe care l’a repurtat, dar la care—aceasta o va recunoaște — am contribuit și noi prin sinceritatea și convingerea cu care am susținut democratica idee a inamovibilităței prefectului. Dar confrații de la „Epoca“ se înșală cînd cred că ceea ce spune ziarul d-lor Pietraru și Vintilă Brătianu e... părerea guvernului. In guvern sînt atîtea nuanțe încît nici odată nu se poate ști care este părerea guvernului. „Voința“ reflectează însă totdeauna părerea ocultei și părerea acelor care sînt contra d-lor Costinescu și Lascar,— aceasta se știe precis. Acum dacă părerea aceasta,a ocultei are vre-o trecere în partidul liberal, nu mai e vorba. Dacă oculta n’ar mai dicta în partid, apoi partidul ar fi altfel, n’ar avea ca ș^s pftd. Sturdza și tot ce nu-î brătieni șt n’ar fi prigonit în^^acești^fi^l. Dar să relevăm, %p^tru a încheia, ce spune Voința contraă^inovibilitățea prefectului. Prefectul, zice organul ocultei, nu este numai un funcționar al statului, cum vrea d. Lascar să fie, ci este și un om de încredere al guvernului. Prefectul, dacă este abil, poate face pe lîngă politică și administrație. Cu alte cuvinte : contra inamovibilităței prefectului. Dar organul ocultist, care vrea să treacă și de organ al guvernului — deși combate doi miniștri din cabinet — mai răspunde, indirect, și la inspecțiile ce le face d. Lascar. Se știe că în majoritatea județelor inspectate, d. Lascar a găsit o destrăbălare colosală, mai ales la sate. Bine-înțeles că această destrăbălare privește pe prefecții respectivi, caii s’au arătat incapabili ca administratori, dar abili politiciani. Ei bine, apărarea acestor incapabili a luat-o „Voința Națională“, pentru a avertiza pe d. Lascar că n’are să î fie așa de lesne nici măcar să facă o remaniare de prefecți, necum să declare inamovibilitatea. Iată ce zice „Voința“ : „Găsim în aceste situații (adică în situația de prefect, N. Red. Ad.) oameni care nu pentru situația momentului sau pentru vanitatea personală au primit această funcție. Avocați buni și cu clientelă au renunțat la ea ; proprietari mari și-au lăsat interesele și îngrijirea moșiilor pentru a-șî consacra tot timpul serviciului publicului; persoane cari au ocupat situațiuni cari se consideră mult mai înalte ca formă, au primit prefecturi, dîndu-și seamă că acolo poți și face tot ce crezi bun, și să aplici, și să vezi rezultatele. „Și sub aparența unor servicii de partid, ei au servit țara și pot să facă să înflorească a 32-a parte a țărei; și cste o dată chiar prin pilda ce dan, ei pot să aibă o acțiune directă asupra întregei economii naționale“. Cu alte cuvinte de asemenea oameni care numai în aparență au servit partide, dar care în realitate s’au sacrificat pentru administrație, ci. Lascar nu poate să se despartă. Precum se vede, oculta se pronunță sistematic contra miniștrilor pe care ea îi găsește primejdioși pentru realizarea politicei și planurilor ocultiste. Aceasta dovedește însă că în partidul liberal e un balamuc, că atunci chiar cînd un ministru vine cu o reformă bună, alții o zădărnicesc fie din invidie, fie din interese de politicianism ordinar și că liberalii au un șef de care nici unora, nici altora nu le pasă. B. X. Din fuga condeiului Conu Mitiță la instrucție cu începere de erî, d. Haret plecînd în concediu, conu Mitiță a intrat interim In ministerul instrucțiunei pînă la 14 Noembrie. Noroc pe capul dascălilor și tuturor instituțiilor dependințe de departamentul instrucției, Conu Mitiță va realiza în decursul interimatului sau o serie de reforme : 1) Va face o statistică a bucățelelor de tibișir ce se întrebuințează în școlile primare, rurale, urbane, gimnazii, licee, de fete și de băeți și va dovedi că se pot economisi 867 bucățele tibișir pe fiecare an. 2) Va inspecta dormitoarele internatelor pe neașteptate și va elimina orice elev din clasa VI sau VII de liceu, pe care'l va găsi cu „boale rele“, ca pe elevul pe care l-a eliminat pe acest motiv din școala de fir de militari din Iași. 3) Va opri la școala de bele-arte să se lucreze după natură nudurî femeești. 4) Va opri Miercurea și Vinerea să se joace la Teatrul Național. 5) Va impune mîncare de post Miercurea și Vinerea în toate internatele statului și în fine 6) Va cere direcției Teatrului Național să reia Baba Oarba sau Fluerul lui Aghiuță. Per Se agravează! Afacerea borderourilor distruse se agraveasă. Cînd am ridicat chestiunea acum vre-o două săptămînî și am pus-o la ordinea zilei, știam bine că guvernul s’a încurcat rău, în urma întroducerea în sentința tribunalului a incidentului ridicat de d. avocat Dissescu, în procesul Parizianu. In adevăr d. Dissescu cerînd ca tribunalul să facă o descindere la ministerul de finanțe, spre a constata dispariția unor borderouri, a fost imediat întrerupt de d. prim-procuror Hamangiu, care declarang că recunoaște că s’au distrus borderourî a cerut respingerea incidentului, ceea ce s’a și admis. Incidentul acesta figurează azi în corpul sentinței tribunalului. Noi l’am relevat dîndu-i importanța ce are. Am întrebat, cu drept cuvânt dacă, parchetul care recunoaște distrugerea de borderouri, a încheiat p proces-verbal constatator. Am întrebat dacă s’a deschis acțiune pentru a se afla și pedepsi autorii delictului. Am întrebat, în fine, pe ce nume, adevărate sau deghizate, au fost borderourile distruse. Am întâmpinat un mutism sepulcral din cîmpul guvernamental. Am pus atunci să vorbească guvernul printr’un comunicat anterior sentinței tribunalului, apărut în Voința Națională de la 80 Februarie 1903 și care suna: „Nu s’a constatat lipsa nici unui borderou de plata titlurilor oștie la sorți de la 1889 încoace... Și chiar dacă s’ar da peste o asemenea lipsă, investigațiunile justiției n’au a suferi întru nimic, căci se găsesc toate borderourile de plata cupoanelor titlurilor eșite la sorți, și ușor se poate vedea cui au aparținut pînă în ultimul moment". Am întrebat cum rimează acest comunicat al guvernului cu declarația primului-procuror din sentința tribunalului ? Am întîmpinat aceeași sepulcrală tăcere din cîmpul guvernamental. Astăzi însă d. Stelian, unul din avocații statului în procesul fraudelor, vine să declare înaintea Curței de apel că primul-procwor s’a precipitat cu recunoașterea distrugerei borderourilor, că aceasta nu se poate constată, deoarece borderourile sunt și pe nume deghizate, că ele sînt risipite prin pivnițî, etc. Pe nume deghizate erau și în afacerea Panama și cu toate astea s’au aflat numele adevărate. Declarația d-lui Stelian nu numai că e contrazisă categoric de aceea a d-lui prin-procuror Hamangiu, dar se bate în cap și cu comunicatul guvernului din Voință de la 20 Februarie, care zicea că se găsesc toate borderourile de plata cupoanelor eșite la sorți și ușor se poate vedea cui au aparținut pînă în ultimul moment. Cum se vede totul se bate cap în cap și aceasta dovedește că în distrugerea borderourilor rezidă un mister, dacă nu mai multe, de a cărui descoperire guvernul duce mare grijă. Afacerea borderourilor se agravează l S Y. R. Cu toate aceste înfierări sîngeroase d. Sturdza crede că mai poate deține puterea, fără a compromite și mai mult statul și țara romînească. Obrazul său de venerabil falsificator nu simte, nici cît o ciupitură de purice palmele academice pe care i le dă justiția țărei—și astfel fiind în loc să se retragă în viața privată, deține puterea și sfidează și țara și străinătatea. Inconștienței primului ministru se datorește faptul că d-nii Stelian și Djuvara pot pleda în chip așa de strălucit pentru onoarea și interesele statului român și că nu sunt trași de mînecă întocmai ca avocatul țiganului din anecdotă... In marasmul senil al inteligenței sale naufragiate d. Sturdza habar nu are de importanța celor ce se vorbesc la Curtea de apel, de loviturile ce i se dau, căci dacă ar mai avea o licărire de inteligență ar exclama cel puțin cunoscuta zicătoare : „Ferește-mă, Doamne, de prieteni“. Const. Mille Liga și politiciani. Totdeauna noi am susținut că Liga culturală trebue să se ferească de luptele politice și mai ales ca să se pună în serviciul opozițiunea ori al guvernului. Pentru a fi susținut aceasta se știe că geamurile noastre au suferit, tipografia ne-a fost devastată și o adevărată goană , s’a întreprins contra noastră. De altfel am fost răzbunați în curînd fiind-că amestecul acesta nenorocit al politicei în luptele naționale, ale Ligei a adus decăderea ei vai decăderea chiar a mișcărei naționale în Transilvania. După multe peripeții, Liga a revenit pe calea cea bună și în mare parte lucrul acesta se datorește actualuolui președinte, d. Petre Grâdișteanu, care deși aparținînd partidului liberal, n’a fost nici odată sturdzist și s’a ferit să facă politica militantă, tocmai pentru a nu atrage asupra Ligei bănuiala că ar influența-o politicește. 1 . Cu regret vedem însă că sunt veleități de a se atrage Liga pe arena luptelor politice, că din această cauză se nasc discuțiuni inutile și chiar nenorocite. O scrisoare a d-lui Luca Elefterescu, președintele secției ligei din Prahova, ar putea da naștere la polemici măsuri care să fie înpotriva scopului Ligei și a idealului ei național. Nu vom lua, bine înțeles, partea nici a uneia nici a alteia din părți, dar ceea ce ne putem permite, în interesul general, este să facem apel la armonie și la disciplină. Liga atîta a suferit pe urma politicianilor, cauza națională a fost și este periclitată tot din această cauză, încît nu ar fi de loc tocmai astăzi momentul ca neînțelegerile să spulbere și puținxd ce s’a făcut după naufragiul trecut... Adevĕrul D. Sturdza n’a apucat să ia interimatul ministerului instrucției și goana contra profesorilor bănuiți a nu fi guvernamentali începe. Mai mulți profesori, institutori și învățători din Prahova au fost anchetați și dați judecăței pentru crima de a fi participat la congresul și banchetul stndenților universitari, la Ploești. Erauz întotdeauna ca membrii corpului didactic să fraternizeze cu studenții în orașele pe unde țineau aceștia congrese și mootinguri. Acelaș lucru l’ati făcut și dascălii din Ploești. S’a căutat, zadarnic, a se stabili că la congres s’ar fi ars portretul d-lui Sturdza și la banchet s’ar fi insultat pe d. Haret și pe d. Sturdza. Nu s’a putut stabili nimic și nu s’a putut articula nimic înpotriva dascălilor care să fie o abatere de la demnitatea lor. S’a stabilit apoi ca supremă vină aceea că au asistat la un congres oprit de ministrul, corpul didactic n’a fost avizat de așa ceva și habar n’avea că ministrul instrucției a oprit congresul. Dar chiar de ar fi fost avizat corpul didactic, ca cetățeni, încă, nascăliî aveau dreptul de a asista la congres și ca aceasta nu ar fi lipsit de la datorie și demnitate. Ceea ce se prepară deci în contra dascălilor ploeșteni este o josnică răzbunare care trebue să pună în mișcare întreg corpul didactic, dacă acesta mai ține la independența și demnitatea sa. Don Stilust Persecuțiuni contra profesorilor D. Sturdza și justiția Se cunoaște anecdota țiganului de la jurați , înțelegînd că î prost apărat, că avocatul lui bate cîmpii și că atît Curtea cit și jurații sînt impacientați, țiganul se aplecă către apărător și trăgîndu-l de mînecă îi șopti cu glas destul de tare . Scurteaz’o bolantie că mă bagi în ocnă. Daca venerabilul falsificator d. Dimitrie Sturdza ar fi fost de față la judecarea procesului fraudelor de către prima secție a Curței de apel, desigur că tot așa ar fi tras de mînecă pe d-nii Stelian și Djuvara și î-ar fi rugat să fie mai puțin elocvenți ...în contra d-sale. In adevăr cei doi avocați ai statului s’au încercat să dovedească Curtea toate pagubele ce a suferit statul pe urma tăișurilor de la finanțe. Apărînd așa de bine statul care a suferit atît de mult, care și-a văzut periclitată conversiunea, care este expus să plătească despăgubiri tuturor detentorilor de rentă, distinșii avocați în focul elocvenței lor au uitat însă un lucru : cu cît vor apăra mai bine pe stat, cu atîta vor înfunda mai mult pe venerabilul falsificator... Lucrul acesta este învederat. Ce a fost mai grav în toată afacerea fraudelor de la finanțe ! Nu desigur faptul că niște funcționari s’au apucat să realizeze cîștiguri ilicite în dauna detentorilor rentei române. Nu. Ceea ce este mai grav e faptul că s’a descoperit că însuși guvernul român, ori un singur ministru cel puțin, s’a pretat la aceste onorabile operațiuni, fie chiar și în folosul statului, ori a unui așezămînt public. Cînd este dovedit că în operațiunea Nifon onorabilul d. Sturdza a tras fals, cînd în 1901—1902 este gravă bănuială că mîna lui I. Pictorian a fost condusă de același venerabil falsificator, înțelegeți ușor ce emoțiune s’a produs în cercurile financiare străine și în acelea ale detentorilor de rentă romînă. Nu-e lucru grozav ca niște funcționari să abuzeze de pozițiunea lor. Ei sînt pedepsiți pentru acest fapt și se iau măsuri ca pe viitor lucrul necorect să nu se mai repete. Ce voiți însă să se zică atunci cînd se constată că un ministru a fost dascăl în false trageri, cînd se vede lămurit că ceea ce au făcut Parizianu, Dumitrescu, Măcărescu și ceil’alțî nu-î decît rezultatul atmosferei delictuoase de la ministerul de finanțe, atmosferă creată de onor. d. Dim. Sturdza ? Cu cît se va dovedi mai bine și luminos că statul a păgubit și materialmente și moralmente pe urma tragerilor false, cu atît fiecare dovadă va fi o lovitură mai mult pe capul bătrînului dascăl care a avut simțul moral atît de pervertit încît ne-a făcut și de batjocura lumea și a dăunat statul mai rău decît s’ar putea crede... De altfel deciziunea Camerei de punere sub acuzare în afacerea Pictorian ce î pare decît o lovitură dată profesorului lui Pictorian și cel care osînda pronunțată de tribunal și ce poate fi și deciziunea pe care o va pronunța Curtea, căci în momentul cînd scrim aceste rîndurî procesul încă se pledează ?... NOTE ®» Sonia Nădejde Numărul romîncelor care se disting în străinătate crește pe fiecare zi. Una din romîncele care se relevă azi în pictură, în mijlocul Münchenului eminamente artistic, este d-na Sonia Nădejde, fiica soților Ion și Sofia Nădejde, destul de cunoscuți lumea politice și literare de la noi. Am urmărit dezvoltarea talentului acestei tinere artiste încă de pe cînd urma școala de arte frumoase din Iași. Am putut constata apoi la München marile progrese, siguranța și calitățile tehnice ce a realizat sub conducerea maeștrilor din metropola picturei moderne. O șansă deosebită a avut d-na Sonia Nădejde — pe care o datorește tot sieșa, fizicului ei interesant de brană, orientală. Marele portretist Lenbach a văzut-o, a distins-o și cerîndu-i voia de a-i face portretul, î-a dat lecțiuni și a introdus-o în cercul familiei sale, invitînd-o la serbările artistice ale pictorilor. Schița ce dăm aci, reprezintă pe Sonia Nădejde într’un costum antic, la o serbare artistică. Regele Carol, care se oprește aproape în fiecare an la München, a cumpărat anul acesta din nou trei tablouri ale Sorinei Nădejdei,o încurajare care o va face de sigur să cîștige noua aventuri. Scăpată de visul urît al unei căsătorii nenorocite, Sonia Nădejde s’a regăsit pe sine însășî, și-a consacrat viața cu totul idealurilor sale artistice și face azi cinste părinților săi și tatei sale. E. D. F. POSTACA O mamă, Loco. — 1) Strada Polonă peste drum de doctorul Gerota. 2) Intre 5—7. 3) Zece lei. Zilnic cititor, Brăila.—1) D. V. G. Morțun, Sf. Constantin G. 2) Steiner, Pasagiul Villacros, V. Maim, Cîmpina.—1) Dicționarul d-rului Urechiă, librăria Alcalay. 2) Tot al d-lul dr. Urechiă. Cititor din Vărâște. — 1) Omiși nu se bucură de amnistie; dacă au trecut de 30 ani fără ca să fi fost recrutați, nu mai pot fi înrolați și nu sunt susceptibili de nici o pedeapsă. 3) Demersurile recomandate de d-v. le-am făcut. Pînă acum fără rezultat. Vom mai încerca, Henry le Chaton, Craiova.— 1) E foarte serios. 2) Absolut corect. 3) Am aflat despre cîteva persoane , care au făcut cîștiguri mari. Ce-î drept însă, lucrul e cam rar. Cititor, Huși. — Nu s'a prezentat la recrutare și a fost recrutat în lipsă ? In cazul acesta beneficiază de amnistie și nu face armata decît pînă cînd se eliberează tinerii din acelaș contingent. Dacă însă nu s'a prezentat și nici nu fost recrutat, e omis și nu se bucură de amnistie. Sacrificarea epscopului Jaquet Presa și sacrificarea episcopului Jaquet. —Uneltirile monseignorului Morenstein.—Intervenția guvernului român.—Datoria guvernului in viitor. Dacă este adevărat ceea ce ni se spune, atunci presa cel puțin s-a arătat foarte nedreaptă față de episcopul catolic Jaquet din Iași, prin aceea că a păstrat cea mai mare tăcere cînd acest prelat s'a văzut silit să părăsească țara noastră grație uneltirilor monseignorului Horenstein. * In adevăr, după cît ne asigură persoane în măsură de a fi bine informate fostul episcop catolic de Moldova, departe de a căuta să facă prozeliți printre romînî, după cum obicinuesc agenții catolicizmului din Muntenia, lua o parte activă la propaganda noastră națională, romanizînd pe ciangăii unguri stabiliți prin diferite părți în Moldova. Mai mult, spre a face pe străini să’șî piardă cît mai mult din caracterul lor național, episcopul Jaquet se servea numai de preoți italieni și francezi cari, neputînd să învețe limba germană și în special cea ungară care predomină la București, erau obligați să învețe în șase luni limba romînească și să predice în această limbă prin biserici. De aceea și în tot timpul cît episcopul Jaquet s’a aflat în capul eparhiei catolice din Moldova, nici un preot ungur sau german n’a putut răzbate în acea ei parohie pentru ca, pe lîngă prozeliți în ale catolicizmului ce au datoria să facă printre romînî, să observe ca nemții să rămînă nemți și ungurii să devină și mai șovini decit stat.* In sfîrșit ca o dovadă despre dragostea fostului episcop catolic din Moldova pentru limba și naționalitatea noastră, vom spune că înaltul prelat catolic încă pe cînd era profesor de limbile neo-latine la universitatea din Fribourg căuta să se ocupe de aproape cu studiul limbei române. Or, tocmai lucrurile acestea n’au plăcut monseignorului Horenstein și de aceea dînsul, ca agent în solda societăței Sf. Pavel din Budapesta și a statului ungar, s’a pus luntre și punte și cu ajutorul miniștrilor Austriei de aci, din Elveția și din Italia, cari sunt unguri, a reușit să îndepărteze din Romînia pe episcopul Jaquet. . Purtarea aceasta a monseignorului Horenstein în cazul fostului episcop catolic de Moldova nu ne miră, cunoscute fiind sentimentele dușmănoase pe cari arhiepiscopul catolic din București le are față de țara noastră, dar ne miră că guvernul român n’a căutat să intervină cu mai multă energie — căci a intervenit—• pontifica să paralizeze uneltirile monseignorului Horenstein. „ Dar azi faptul e îndeplinit și, cu tot regretul ce avem că episcopul Jaquet a fost sacrificat numai pentru că a căutat să-și facă datoria în conștiință, nu mai avem la ce reveni asupră î, ceea ce ne interesează acum e ca guvernul să ia din timp măsuri serioase pentru ca atunci când , vaticanul ar cuteza să trimită și în Moldova un episcop ca cel din București , refuze a’l accepta. An al Vinei? 26 Septembre 1003 « . « . • • » 3.agilii Util«!». ■nelarî ; Limüspagma IVA i ■S ■ iliși reclame , Leî 0.50 baA . 2.— DIRECTOR POLITIC CONST. MIILE CHESTIA. ZILEI Elevul : Dar d-ta n’aî fost ca mine ? Conu Mitiță (ff. rușinat) : Ptiu, bătute-ar Dumnezeu ! școală ! Conu Mitiță : Umilii cu flori după fete ? O să te dau afară din Expoziția asociației științifice — Preumblări prin expoziție — — Ați fost la expoziția asociației științelor ce s’a deschis la institutul de chimie, de pe cheiul Dîmboviței (splaiul Magheru) ? Nu ? Rați ați făcut și ghibiți-vă deci de a o vizita. Ea va fi instructivă pentru d-voastră nu numai dintr’un singur punct de vedere. . Scriitorul acestor rînduri este și el dintre aceia cari au văzut prin străinătate expoziții mari. Acolo unde știința datează de secole, unde mii de savanți lucrează, la înaintarea lor, se înțelege că poți să vezi mai multe decît la noi. Dar expoziția aceasta care s’a deschis acum pe splaiul Magheru, este o revelațiune pentru cine o vizitează. Numai e locul de a spune cu un zîmbet milos de indulgență: „pentru noi omult“, e mult pentru oricine și pentru o țară care a cultivat științele, pe cînd la noi o luptă crîncenă și sîngeroasă pentru naționalitate, era piedica oricărei preocupări științifice. Inter armis silent musao,—cînd viața unui popor este numai o continuă luptă, nu poți pretinde de la el să facă știință. Numai eporele de pace sunt prielnice progresului științific, —și—aceasta e lucrul principal în jumătatea de secol, mai puțin de o clipă în viața unui popor, noi pe lîngă că am creat un stat, am făurit independența și regatul, ne-am consolidat politicește și ne-am cucerit un loc în rîndul națiunilor civilizate,—am mai găsit vreme să creem o știință romînească, o știință care în aplicările și adaptările ei la viața practică, cît și în progresele ei științifice ni se arată ca într’o oglindă minunată, în această expoziție. Cînd o parcurgi și cu grabă nervoasă arunci ochii peste tot și peste toate, ți se impune fără voe reflexia : cît de puțin ne cunoaștem noi înșine ! cum nu știm noi ce avem și ce am realizat! Multe critice nu s’ar mai fi făcut, mulți cârtitori ar fi amuțit, de mult pesimizmul bolnăvicios ce s’a sădit în sufletele tinerimei noastre s’ar fi risipit, — dacă am fi avut putința să arătăm celor veșnic nemulțumiți: „Iată, priviți ce am făcut ! Cazul progresului nu stă în loc, chiar dacă aceasta vi se pare. El merge tot înainte, trecînd peste acei cari îi se pun în cale !“ Slavă Domnului, că la noi nu prea are cine ’i se pune în cale și e foarte caracteristic și mișcător că printre cei carî au lucrat la înaintarea științelor, nu lipsesc în expoziție nici miniștrii bisericei. * Și cînd vezi adunată la un loc toată această uriașă muncă intelectuală, și cînd intri în sala expoziției retrospective și compari lucrurile de acum o jumătate de secol cu acolo de acum, nu se poate să nu ți se umple sufletul de entuziasm. Sînt deci oameni în țara aceasta care fără să facă zgomot în jurul numelui lor, fără să participe la luptele acele pătimașe care te fac să ți se urască viața, lucrează în cabinetele și laboratoriile lor tăcute și liniștite, pentru binele omenirei, găsind satisfacțiune complectă în muncă. Această este una din concluziunile edificatoare cere impune vizitarea expoziției. E și din ea, cum esta altădată credinciosul zdrobit de mizeriile vieței, din biserica în care se închinase. Și o asemenea expoziție, unde fiece colț este o dovadă despre lupta și a savantului român pentru a afla adevărul, îți dă încrederea că unde mai e întuneric, lumină se va face totuși în cele din urmă. Și toată această gamă de sentimente ce o evocă expoziția se datorește muncei nestrămutate a unui singur om mai ales, doctorului Istrate. El prin persistență și neobosită muncă a reușit să adune pe toți oamenii noștri de valoare, să-i scoată din camerele și laboratoriile lor, să-i prezinte poporului căruia îi servesc dezinteresați, determinînd la acesta sentimente de stimă și venerațiune pentru ființe cari puteau să treacă necunoscute și neapreciate prin m mijlocul nostru, fiind-că adevărată știință evită clamoarea de bilciu care este mediul de viață al mediocrităței Și șarlatanului. Cită stăruință î-a trebuit doctorului Istrate pentru ca să determine pe acești oameni, timizi ca toți savanții, ca să dea în vileag, să arate mulțimei aceea ce puziau ca o comoară prețioasă, ce este copilul lor sufletesc, produsul frămîntărilor de creeri în lungi zile și nopți de muncă făcută adeseaorî în condițiunî foarte puțin favorabile. Dacă expoziția aceasta laudă pe cineva, ea laudă în primul rînd pe maestrul pe organizatorul ei. Și aciastă concluzie poți trage : expoziția aceasta arată ca poate un singur om cu voință, conștient de ce urmărește și stăruitor în hotărîrile sale luate după matură chibzuință. Doctorului Istrat o recunoștință! ¥ Mi-am propus să vizitez expoziția pe rînd, cu încetul, cum se cuvine unei asemenea expozițiuni. Ce vom găsi mai interesant, ce mă va impresiona mai mult, vom arăta iarăși pe rînd în acest loc. Sînt profan și pot să f’i greșit în aprecierile mele. N’am însă intențiunea de a critica ci numai de a înregistra. Cititorii să mă controleze. Să se ducă la expoziție și de astă dată sînt sigur cel puțin că impresia ce o va avea, va fi mai presus de așteptările lor, chiar așa mari cum desigur și vor fi după articolele apărute în toată presa, începem cu secția medicală. Sănătatea este tot ce are omul mai scump. E un aforizm vechitt acesta. Varianta lui: Sănătatea este tot ce are un popor mai scump, nu e mai puțin adevărat. Să vedem aci ce s’a lucrat pentru a combate boalele, ce s’a făcut pentru a le recunoaște in primul rînd, căci numai aceasta poate garanta combaterea. Găsim acolo ca expozanți somitățile noastre medicale : profesorii Petrini-Galațî, Marinescu, Râmniceanu, spitalele noastre, institutele noastre medicale. Vedem arta pusă în serviciul științei. Vedem oameni de știință artiști. Iată de pildă muzeul doctorului Gerota. E un muzeu particular, făcut fără nici un ajutor de la stat. Dacă sînteți obicinuiți a privi suferințele omenești drept în față, vizitați acest mic muzeu. E instructiv de tot și o dovadă de cum lucrează omul de știință. Ocupat la spitale, făcînd clientelă,— doctorul Gerota mai găsește vreme să-șî alcătuiască acest muzeu din piese care sunt toate opera sa. Iată figuri întregi din ceară colorată,—o specialitate a distinsului om de știință. De la 1886 lucrează mulagiî de acestea și colecțiile multor clinice din Capitală conțin piese datorite lui. Generațiuni de medici au învățat și vor învăța pe ele. Aci învățați unde duce neglijența și ignoranța omenească. Aci găsiți femeia aceea care s’a lăsat vreme îndelungată chinuită de un chist pînă cînd abdomenul î-a luat proporții de nedescris. Aci vedeți herniile sub variile lor forme. Știința chirurgiei le-a răpit în totul caracterul alarmant ce-1 aveau altă dată. Bolnavii sînt operați și vindecați complect. Aci vedeți cancerul sub diferite forme, tot atît de îngrozitor ca aspect, ca și ca durere și efecte. Aci vedeți un trup omenesc despuiat de piele — nu vă speriați, și acesta e de ceară—făcut de doctorul Gerota cu concursul d-lui Brănduț de la școala de bele-arte. E o figură de pe care să se poată studia anatomii mușchilor. In sfîrșit aci vedeți ceeași afară de gloanțe, prin neglijență priu inghite sau copilul își introduce în nas sau urechi sau intestine , clici de la cutii do sardele, nasturi, boabe, ace, iglițe, etc. etc. Cu ajutorul razelor Roentger doctorul Gerota le-a descoperit în profunzimile unde se ascunseseră și le-a extras. Fotografii cu raze Roentgen vî arată cum erau ascunse aceste corpuri și în diferitele faze ale extracțiunei sai eliminării. Și ani de zile muzeul acesta, în care fiecare piesă este o probă a muncii, unui savant dublat de un artist, a existat ani de zile în București fără ca cineva să fi știut ceva despre el! A trebuit ca d-l doctor Istrati să organizeze expoziția, pentru ca să afle publicul despre el, să-l admire și să admire măi am *les pe vrednicul autor și proprietar. Trec la expoziția d-lui profesor Marinescu. Aci intrăm în domeniul medicinei, în care filozofia are o parte mare, aci se fac studii asupra organelor care prin dezvoltarea și aplicațiunea lor, fac pe om să se deosebească de celelalte animale și permit științei să’l claseze deosebit dîndu-l pe lîngă numele speciei homo și nobilul titlu de sapiens. Să ne oprim un moment pentru ca într’un număr viitor să privim cu de amănuntul expoziția savantului d-l Marinescu, a căruia reputațiune a trecut departe peste hotarele țărei noastre. B. Brănișteanu