Adevěrul, octombrie 1903 (Anul 16, nr. 5091-5121)

1903-10-26 / nr. 5116

Am XVI.—No. 5116 FONDATOR ALEX. V. BELDOIAXE Abonamente ; în țară: tin an 30 tei: ß Iani 15 tei:31nn 18 tei. Utim­ul străin. . . W 25 » » » » » » *« » » 13 Un exemplar în țar» 10 bani; în străinătate 15 bani•• I Prijini Ediția de scara Duminică 26 Octombre 1903 DIRECTOR POLITIC COX ST. JIN­E Anunciarî j^.iÁnift...jiagina IV.........................’Lei 0.50 bani fZ­ T?^­v *- •,ins«ru­î__ș^ reclame 2.__ 3.— „ JPilgiu­l SIV CL—--»­ » lila”si Cis-fodă:Haltr?iew­ei 1. ICc­fa SUPLIMENT GRATUIT : Moda Ilustrată cu următorul cuprins : Text : Cronica Modei, de Laura.—Moda la copii.—Toaletele purtate de regina Italiei la Paris.—Variații asupra jupoanelor.—Scrisoare, poezie de Sver. — Concurs pentru citi­toare (răspunsul d-rei Alter-ego, al d-nei Cecile­a...., al Unei fiice a cetăței lui Sever, al d-nei Elisabetha Gheorghiu).—Cutia cu scrisori.—jocuri și dezlegări. II fistrațiuni . Toalete elegante.­­-Guler modern. — jupon.—Ajur. — Toaletă pentru domnișoare.- -Pălării moderne. Protifilil ISPfafîn­t . »Beethoven“, o cromolitogravură artistică. Edison Al vIllUU gidlUIIl • Garten, vals de Iulius Mattea. Brigitte, vals en vogue, La gracieuse mazurcă de P. Namian, din editura cunoscutului magazin de muzică Jean Feder, calea Victoriei 54. t „VOINȚA” ȘI ULKA-VODA — Interview eu d. A. I>. Xcuopol — - Articolul din Voința Națională a pro­dus în Iași o impresie dureroasă, poate m­ai dureroasă ca aiurea, căci aci s’a luat cea d’intîiu mare inițiativă pentru a se ridica o statue marelui domn. Cel mai mulți dintre liberalii ieșeni erau scandalizați. Nu trebue uitat că din comitetul pentru ridicarea statuei fac parte d-nn­ dr. Botez și Lepădatu, liberali. D. dr. Botez a opinat chiar să se ceară concursul autorităților, convins că se face o mare operă patriotică—o­­peră pe care Voința o reduce la nimic. Impresiunea dureroasă s’a reflectat azi mult la liberalî, căci Voința vine lui număr așa de restrîns la Iași, în­cît nu o pot citi de­cît puțini.­­ Ce va fi însă mîine, cînd­­ lumea va cunoaște din­ alte ziare opinia Voinței? Dar întru cît sînt întemeiate reflexiile „Voinței“ ? Pentru a afla răspunsul, m’am adre­sat d-lui A. D. Xenopol, cel mai mare­­ istoric român și autorul monumentalei opere asupra vieței și activității lui Vodă­ Cuza. D. Xenopol nu citise Voința. Ii pre­zint ziarul și îl rog să-și dea părerea.­­ Răspunsul obținut îl înregistrez în­­r cman : — „De obiceiii pasiunile încetează la­­ ușa mormîntului. In inimile mici și în sufletele înjosite însă, ele urmează mai d­eparte pornirea lor și după ce obiec­tul ce lo stîrnea, a intrat în liniște de veci. Cu atît­ mai nu la locul ei este ura pe care unii oameni din generațiunea noa­stră au jurat-o lui Guza-Vodă, cu cît a­­ceastă ură pornește dintr’un sentiment absolut neînțeles, căci nu, e vorba de faptele unui individ, ci de acelea ale unei personalități istorice, care s’ar pu­tea bucura de nepărtinitoarea judecată . a urmașilor săi, acuma cînd î-a părăsit și cînd a lăsat în urma lui numai dîra glorioasă de lumină a mărețelor sale fapte. Luați seama, domnule, că aci nu­ mai vorbesc, ca istoric , căci cu­ m’am ferit pe cît a fost omenește, cu putință de a rosti vre-o aprețuire asupra faptelor lui Cuza-Vodă. . Bune sau rele, morale sau imorale, isbînzî sau greșeli, toate, au­ fost ară­­țt­tate în modul cel mai obiectiv, bazate pe arătări documentele și lăsînd pe ci­titor să-și facă convingerea și să ros­tească or aprețuirea ce o va crede cu cale. Dar sînt și om, cu suflet și cu i­­n­im­ă și nu mă pot opri, de a nu mă indigna, cînd văd că după o lucrare ca a mea, tot mai sînt încă persoa­ne cari pot pune la îndoială activi­tatea priincioasă pentru țară a ulti­mului domn român“. —­„In pamfletul apărut în Voința Na­țională—continuă de Xenopol—se at­ri­­­­bue lui Cuza Vodă numai meritul de a fi realizat lini­rea, oare­cum mai mult fără voia lui, prin puterea împrejurărilor și fiind­că a fost ajutat de bărbați, emi­nenți ca Negrea, Alexandri, etc. Dar care domnitor și care om mare în­deobște a săvîrșit vre o faptă însem­nată, fără legătură cu înconjurimea lui, fără a fi ajutat de puteri secundare , îndrăznește ziarul amintit să spună că împroprietărirea s’ar fi făcut și fără lovitura de stat, cînd din actele adunate de mine, reiese ca lumina zilei că opoziția contra lui Cuza fusese deștep­tată mai ales prin teama că se vor lua .4^. moșiile proprietarilor, și Cuza, în loc de a fi ajutat de liberali, în acțiunea lui favorabilă țăranilor, era combătut și de ei­ tocmai pe tema țărănească ! Am reprodus discursul unui fruntaș liberal, care spunea că ca să ne ocu­păm atîta de țărani, să lăsăm chestia țărănească pentru mai tîrziu­, cînd spiri­tele vor ajunge la o înțelegere, cînd se va putea hotărî chestiunea, în liniște și răgaz — adică la calendele grece. Dar ce să mai lungesc discuția, pe o temă care nici mai poate fi discu­tată de­cît de oameni de rea credință? Cartea mea se află în toate mîînile și nu este om în țară, de ori­ce culoare politică, care să nu’mî fi aprobat în to­tul modul meu­ de expunere și conclu­ziile, pe care eu nu le-am tras, dar care decurg cu necesitate din­cole expuse“. Din studiul meu amănunțit—zice d. Xenopol—reiese că Vodă-Cuza a să­vîrșit următoarele mari și neporitoare fapte : 1) A realizat unirea țărilor române, sacrificind patria lui și capitala ei pentru marele interes al neamului 2) A secularizat averile călugări­lor greci, redînd în patrimonul țarei o septime din teritoriul ei și distru­gînd statul în stat creat de niște la­comi călugări. 3) A împroprietărit pe țărani, fă­cînd din 800.0(H) de floțî tot atîția cetățeni și proprietari și reînviind în ei iubirea moșiei, dispărută din su­fletele lor. 4) A realizat autocefalia și inde­pendența bisericei romine de patriar­­h­ia de Constantinopol. 1­) A creat armata romina și a în­frățit oștirile celor două țări, care vărsaseră adesea ori sîngele intre dînsele, într’un cuget și o simțire comună. 6) A luptat cu izbindă pentru a in­frîna juridicția consulară și a face pe rominî stăpînî în administrația lăuntrică și în mersul justiției ță­rei lor. 7) A menținut cu cea mai mare e­­nergie demnitatea țarei față de pute­rile străine și aceasta fără a se tra­ge din­tr’o casă împărătească, ci fiind un simplu colonel, dovadă primirea lui strălucită din partea sultanului, cu care a stat alăturea în lojă la teatru și căruia i-a răspuns prin ves­tita scrisoare adresată vizirului Fuad pașa. 8) A înființat universitățile de Iași și București și școalele de pictură și de muzică, punînd ast­fel cunună în­vățămintului public. 9) A democratizat societatea româ­nă, schimbind legea electorală pe care refuza cu îndărătnicie s’o schim­be Camera și a adus în Cameră ele­­lemente burgheze și țărănești. 10) In sfirșit a obținut prin punc­tele adiționale la statutul său din 1864, absoluta autonomie externă a țarei, dreptul de a-și schimba Con­stituția ei, fără amestecul nici unei puteri străine, împrejurare care a făcut cu putință întronarea dinastiei străine“. — „Daca nici în puterea unor ase­menea fapte—închee ilustrul nostru pro­fesor—nu se cuvine a se ridica un mo­nument măreț, precum î-a fost scurta și strălucitoarea domnie,a lui Cuza-Vodă atunci ar trebui stîrpit dîn suflete sim­țimîntul recunoștinței și ar fi un rău­ exemplu pentru generațiile ce au­ să vie. Dan Iași, 23 Octombrie Mai sint gardiști... la Berlin Fuga lui Pariziana a dovedit un lucru : că la Berlin mai sînt gardiști, dar la București—iok! La Berlin un Liebling, un Govo, im­plicați în șantajul de la finanțe, au fost arestați, judecați imediat și azi își fac osînda—fiind­că la Berlin s’a avut în ve­dere numai dreptatea și prestigiul moral al societăței, care nu trebue să tolereze un moment în sînul ei asemenea speci­mene. La Berlin însă nu se arestează net am­­nesam lumea, nu se țin luni de zile ne­vinovați în prevenție și li se dă apoi drumul, spunîndu-li-se că a fost greșală de adresă. La Berlin cînd se pune mina pe un pungaș, i se stabilește repede culpa și cînd e arestat gardiștii îl păzesc ca să nu fugă, iar nu ca să fugă nesupărat. D'aia la Berlin își fac osînda cei ce au­ voit numai să profite indirect din tra­gerile false, pe cînd la București autorul principal al tragerilor false, supraveghiat de poliție și parchet, o șterge peste gra­niță, spre mai marea glorie a serviciului de siguranță și a reputației noastre, în genere. La Berlin, mai sînt:... gardiști—la București nu sînt nici gardiști, nici po­lițiști, nici jude-instructori. Și fiind-că toate ne vin de la Berlin, s’ar putea să ne vie și gardiști și polițiști și jude-instructori. Don Salust­ a se pronunța d­acă instalarea altor instituțiuni independente de Casa de depuneri, funcționînd în același palat, n’ar provoca dificultăți, oare­­cari dezordine și dacă s’ar­ mai pu­tea exercita un riguros control în interiorul palatului. Pe de altă parte Cîți­va membri din consiliul de administrație s’au­ dus eri la d. Costinescu pentru a-i pune în vedere inconvenientele­­ ce s’ar crea Casei de depuneri dacă s’ar instala acolo și alte instituțiuni. D. Costinescu n’a dat încă un răspuns decisiv dacă renunță sau nu la proiectata mutare. * Consiliul de administrație al Ca­sei de depuneri se va aduna astăzi și va relua chestiunea reintegrărei d-lui Pictorian și va discuta rapor­­tul comisiunei însărcinată a se pro­nunța asupra instalărea în palat a Creditului agricol și a băncilor po­pulare. Rep. Din fuga condeiului Ghinionul lui sin Popescu Mare ghinion a avut jantilu, subtilu și la stil mult ridichilu jude-instructore sin Stelian Popescu ! Inchipuiți-v», se întîmplă în calea Șer­­ban-Vodă o crimă, femeile din casă afir­mă că asasinu s’a prezentat drept repor­ter de la „Adevărul“ sau „Universul“—și afacerea nu se dă pe mîna lui sin Ste­­lian Popescu! Blasfem și maredicțiune! Astăzi , întreg personalul redacțional, administrativ, expeditiv (nu e vorba: ex­peditivi sînt toți ăi de la Adeverul!!) ar fi fost la Văcărești, fie­care în celulă sepa­rată, la secret și la ordinele lui sin Ste­lian Popescu, care cu această ocazie ar fi dovedit nu numai că un reporter de la Adeverul e asasinul din calea Șerban- Vodă, dar că alte 15 crime, clasate de 10 și 15 ani, au­ fost făptuite tot de cei de la Adeverul , ba mai mult, că asasina­tele stilistice ale lui Ion Popescu au­ fost comise tot de cei de la Adeverul, dovadă crima din Șerban-Vodă, care a fost co­misă tot cu.... stiletul! A perdut o ocazie extra! Eșea o îna­intare sigură ! Per D. Costinescu și Gasa de depuneri D. Costinescu, ministru de fi­nanțe, nu s’a pronunțat încă asupra avizului consiliului de administrație al Casei de depuneri, aviz care s’a trimes încă pe cînd d. Lascar avea interimatul finanțelor. Aceasta dovedește nu numai că d. Costinescu ezită a reintegra pe d. Pictorian, dar că ignorează avi­zul consiliului de administrație al Casei de depuneri și că e dispus să înlocuiască pur și simplu pe d. Pictorian cu sau fără consimțimîn­­tul consiliului de administrație al Casei de depuneri. Așa sîntem informați chiar din cercurile... Casei de depuneri. Dar d. Costinescu mai are o che­stie înaintea consiliului de admini­strație al acestei instituțiuni. Ministrul de finanțe a avizat Ca­sa de depuneri că a dispus ca bi­­­rourile Creditului agricol și ale băn­cilor populare, să se instaleze în în­căperile disponibile din palatul Ca­sei de depuneri. Consiliul de administrație a dis­cutat mult asupra acestei comuni­cări și a găsit că, în principiu, mi­nisterul de finanțe nu poate dispune de palatul Casei de depuneri. S-a ales însă o comisiune pentru Prințul Gr. Galizyn Guvernatoril Cauca­zului, care a fost victima unei încercări de atentat din partea unor revoluționari americani. NOTE Nesocotirea vieței muncitorului Nu’este om de­cît cu chipul, acela, care nu respectă și nesocotește viața ceții ce muncește. Or, la noi stat, comună, ca și particu­lar, nesocotesc viața muncitorului. O vită sau un cîine, de cum vine toam­na, stăpînul îngrijește de un șopron, de un coteț, ca să-i apere de ploap și vîn­­turi. Pentru muncitorul salariat nu se ma­nifestă nici atîta atențiune... Se sapă acum canaluri pentru instala­rea de cabluri telefonice. Unii muncitori sînt obligați a rămîne peste noapte, pen­tru prepararea în zori de zi a materialu­lui necesar pentru lucru. Ei bine, nimeni nu se îngrijește a face un șopron din 3—4 scînduri și a pune nițele pae pentru ca acești muncitori să-și odihnească trupul — cele cîte­va ore ale nopței — pînă se crapă de zi. Pe această vreme ploioasă de toamnă, cînd pămîntul e umed pînă la adîncime de un metru și e acoperit de noroiu și bălți de apă­­— mai ales pe stradele pe cari se constru­­esc canalurile — pe această vreme am văzut noaptea tîrziu, nefer­iciți muncitori dormind, lungiți în stradă,­ pe pietre, în noroiu și umezeală, iar de-asupra lor dura ploaia rece, ce pătrunde la oase. Cînd te mai gîndești că sînt lucrări ale statului și comunei — te doare atîta lipsă de umanitate. Unul din acești sărmani făcuse, în stradă, la picioarele sale, un foc din cîte­­va se îndurî și se culcă. II furase somnul și focul aproape să-i aprinză tălpile opin­cilor și sumanul. L’am trezit la vreme, căci nici gardist, țipenie de om nu mai era în stradă. S’a dat mai la o parte, a tras sumanul peste fața umedă de ploaia măruntă ce cădea și a borborosit som­noros . — Las’că n’o mai fi mult pîn’la zi... O noapte ca aceasta — una — e destul ca la patru­zeci de ani un asemenea om să moară, minat de reumatizme, dacă nu cum­va a doua zi se declară o pneumo­nie și-i seceră moartea. Să se facă statistica mijlociei de viață a muncitorilor de la orașe și se va vedea care e gradul de umanitate la care am ajuns. E. D. F. Polițism sau profesorat? Astă seară se întrunește comisia universitară înaintea căreia s’a pre­dat procesul profesorilor ploeșteni, dați judecățci dintr'un îndemn necu­rat de răzbunare politică. Ia treimi să se depună înaintea­­ rezultatul suplimentului de anchetă ce a cerut cu privire la alți doi­spre­­zeci profesori, cari de­și au partici­pat la congresul studențesc, n’au fost dați judecăței, fiind-că sunt par­tizani de ai stăpînirei, precum și cu privire la solidarizarea sutelor de profesori din țară cu cei dați ju­­decăței. Cu­ greu­ ne­ putem da seama cum s’ar fi putut face un ast­fel de su­pliment de anchetă în scurtul inter­val de 2—3 zile, dar să presupu­nem că a fost făcut. Ori­care ar fi rezultatul, el poate aduce cel mult nouî „vinovați“, sau dovedi că dați judecatei au fost nu­mai profesorii bănuiți de a simpatiza cu opoziția, pe cînd cei­lalți au fost „cruțați“. Cu nimic însă nu se poate îngreuia situația profesorilor trași in judecată. Rdmițînd deci că suplimentul de anchetă nu va aduce, sau se va feri de a aduce, circumstanțe în avantajul lor, nu mai puțin însă, a rezultat, în mod strălucit, din dezbaterile pu­blice ce au urmat trei zile de-a rîn­­dul, cum că ne aflăm în fața unui act de răzbunare politică și că se cere unui consiliu universitar să o­­sîndească profesori, pe baza unei liste ticluită de spioni polițienești și agenți electorali. Singură această insultă ce se aduce unei comisii universitare, cerindu-i-se osîndirea­­ unor membri ai corpului didactic pe baza unor denunțări po­lițiste, ar trebui să ducă la un ver­dict de achitare. Dar membrii comisiunei s’au pu­tut convinge, în de-ajuns din dez­bateri, că se caută nod în papură profesorilor acuzați — și ceea ce se așteaptă de la comisia universitară, este să apere demnitatea, prestigiul și independența cetățenească a cor­pului didactic, prin verdictul ce va da în procesul profesorilor ploeșteni. Osîndirea profesorilor ar însemna triumful polițismului asupra profe­soratului și ar redeschide era răz­bunărilor politice asupra membrilor învățâmîntului. S. U. R. CHESTIA ZILEI Baso­relief la monumentul lui Cuza „Istoria nescrisă“ — și care nu s’ar putea susține cu alte documente de­cît cu fundul pantalonilor respectivi—spune că conu Mitiță împroașcă azi cu venin memoria lui Cuza, fiind­că odinioară marele domn Va izgonit dirut palat cu un gest, foarte real, pe care-l ilustrăm mai sus, propunîndu-l ca baso­relief nefalsificat la statua lui Cuza. Cititor, Bîrlad.— Nu e scutit de armată. Gheorghiu, Tulcea. — 1) Trebue să cereți împămîntenirea. 2) A face acolo serviciul militar și a putea cere la ocazie sprijinul consulului acelui stat. 3) Ca dovadă de la prefectură, Cadet, Loco. — Străinii nu se primesc la școlile noastre militare. In tot cazul acum nu se mai primesc elevi. Paly, Oltenița. — Vă rog trimeteți-ne și v om publica. Comunicați-ne și adresa pen­vom publica. Comunicați­iru instrucțiuni. Cititor, Cîmpina.— Nu cunoaștem această publicațiune. D-lui Ilie Gincă, Bistrița. — S’a schimbat regulamentul: trebue să depuneți 500 de lei. D-lui I. B. J. Brăila. — Tatăl d-v. poate da procura unui avocat ca să ceară despă­gubiri civile. Piti, Loco. — 1) Legea cere ca părintele să fie sau orb sau trecut de 70 de ani și neputincios. Aceasta se dovedește cu un certificat eliberat de 5 părinți cari au fii în armată, legalizat de poliție, ori rudele de pace. 2) Așteptați să împliniți 21 de ani. P. T.. Brăila.— Nu mai puteți păți nimic. Puteți însă cere la ministerul de război și să fiți considerați ca amnistiat. Amator, Loco. — Vă bucurați de amnistie. Faceți numai restul. Nu s’a prelungit. Aventurier, Brăila. — Nu senatorul Cătină, ci fostul avocat. Nu-I știm adresa. Trefle, Bîrlad. — 1) Nu-I oficială. 2) Trei ani. 3) Bacalaureatul. S’au închis înscrierile. 4) Nici unul de­o­cam­dată. 5) Un an de armată. Eugetiu, Iași.— 1) Beneficiați de amnistie. 2) Vi se scade anul. 3) Pînă la 31 Octom­brie. N. A., Brăila. — Ați fost recrutat ? Sau sînteți omis ? adică nici n’ați fost scris la sorți. Abia după ce ne veți da această lă­murire, vom putea să vă dăm răspuns. B. Rap. Dorohoi. — 1) Carniol, fiul Bucu­rești. 2) Steinberg, pasagiul Villacros, Bu­curești. Amenda „Observatorului“ — Ironiile d-lui B. Epurescu — I­. B. Epurescu nu închis încă discu­ția asupra intrărea d-lui Gianni în cabi­net și în numărul său de ere ironizează atitudinea „Voinței“ față de aceasta așa­nsă remaniare. Sînt foarte fine ironiile „Observatoru­­­lui“și merită să le relevăm reproducîndu-le. Iată-le : „Am fost printre aceia cari au rămas foarte mirați cînd s’a aflat că succeso­rul d-l.ui Eugeniu Stătescu în acest gu­vern politic al partidului liberal va fi d. Gianni. Astăzi nu ne mai mirăm de­loc. Astăzi facem chiar amendă onora­bilă. Deoparte farmecul ce-l exercită personalitatea impozantă a noului minis­tru de justiție, de alta biografia politi­că publicată <?i?„Voința Națională“, și care în treacăt fie zis face multă onoare spi­ritului cercetător și de detaliu al confra­telui nostru, ne-au convertit pe deplin. „Și noi nu ceream mai mult și mai bine. Ca oameni de disciplină nu este firește cit se poate de plăcut să avem cea mai înaltă idee despre omul care vine să ocupe fotoliul ce a aparținut pînă era unui Stătescu. „Dar avem și noi o scuză care cre­dem că ne va fi ținută în seamă . De ce nu s’a publicat mai din vreme scur­ta și poate incomplecta dar substanți­ala biografie din care rezultă că d. Gian­ni are îndărătul său un bogat trecut de om de partid și că simpatiile sale ma­nifeste pentru partidul liberal nu s'au dezmințit nici o singură dată în tot tim­pul cît a fost consilier al înaltei Curți ? „Astăzi cînd știm, că d. Gianni a fost deputat și senator liberal acum trei­zeci de ani, că a avut bărbăția să voteze dimpreună cu unanimitatea Senatului moțiunea prin care se protesta în con­tra incorporărei Romîniei in harta im­­pierului otoman, și că forte de senti­mentele sale liber­ale a făcut — la un moment dat —­ și sacrificiul mandatu­lui său, astăzi cu dragă inimă facem a­­mendă onorabilă. "Trecem la ordinea zi­lei și­­— așteptăm deschiderea parlamen­tului“. Ce crude ironii ! Și acest „așteptăm deschiderea parla­­mntului“, — promite mult. R. X. Chestia naționalităților ___în Ungaria Situațiunea și naționalitățile.—O de­­clarațiune a lui Banl’fy.—O întru­nire a partidului liberal ungur.—■ Primirea noului minister. — O de­clarație a lui Tisza.—Noul guvern ungur și naționalitățile In timpul mărci crize care a bîntuit Ungaria, s’a discutat mult și despre Ges­tiunea naționalităților. Am văzut în spe­cial pe frații noștri de peste munți dînd­ un concurs prețios bărbaților de staft din Viena și împăratului. S’ar putea chiar spune că fără acest concurs criza­ din Ungaria nu s’ar fi rezolvat atît de­­repede și mai ales nu s’ar fi rezolvat așa cum a­ fost rezolvată. Spunem a­­ceasta, de­și tot s’au făcut ungurilor mai multe concesiuni de­cît se așteptai, chiar ei în urma ordinului de zi de la­ Chlopy, în care împăratul opunea tutu­ror cerințelor maghiare privitoare la ar­mată un hotărît nu. * I In timpul marilor agitațiuni am spus românilor de dincolo ca în fine să devin mai practici în politica lor și profiting de excelenta conjunctură politică să ceara în schimbul concursului lor avantagii bine definite. Lucrul n’ar fi putut su­­­para pe nimeni, pe împărat în primul rînd nu, dat fiindcă nu odată romînii au fost înșelați în așteptările lor și tratați în mod ingrat după ce’șî sacrificaseră sîngele lor pentru casa da Habsburg. , Totuși am văzut că criza a fost­ a­­planată, n’am auzit însă că s’ar fi făcut vre-o concesie romînilor. Ce-i drept însă,­ noul președinte al consiliului însuși, corn­­tele de Tisza, pare a fi un om mai drept­­de­cît predecesorii săi și deci de la dîn­­sul frații noștri se pot aștepta la un­ tratament mai omenesc. Deducem a­­­ceasta și din atitudinea ce a luat-o con­tele Banffy față de noul cabinet. Intr’un interview pe care acest călău­' al naționalităților l-a acordat unui zia­rist de la Pisti Hírlap el a făcut de­clarația că dacă în urmă cu trei ani un cabinet Tisza, l-ar fi putut readuce la partidul liberal, acum însă nu. Și între cele trei motive cari au determinat a­­ceastă schimbare de atitudine. Ban­ffy invocă politica de naționalități a contelui Tisza, care după părerea lui „nu numai că nu e națională, dar este chiar anti-națională“. * Ar fi interesant să afli ce anume crede în politica națională contele Tisza* pînă unde merge dragostea ac­estuia de naționalități, însuși actualul premier un­­gur s’a grăbit să satisfacă pînă la un" MAURICE LAND­AY JODELE­IR STRUCT**» lagi^íral și ucigaș­ ive. SAU E seara ; jumătatea după zece ore tocmai a sunat la clopotnița biseri­cei orașului Saint-Yves. Sub un cer fără stele, masă de umbră nepă­­trunsă, orășelul doarme, legănat de șopăitul valurilor ce se preling pe nisipul de­ pe țărm. Străzile orășelului sînt strimte, întortochiate, mărginite de vechi soare, cu sculpturi fiu­mitive. Vîntul de la mare biciuește obra­zul rarilor drumeți­ cari se duc a­­r­casă. Un trecător mergând iute, ne­păsător, parcurse strada Națională. De­odată, cum mergea, dă peste un obstacol. Zguduindu-se, se po­ticnește de un corp inert.... Dar ce o fi asta ? Pe trecător îl prinde frica, in­stinctiv scoate un chibrit și-l a­­prinde, se apleacă și se retrage plin de groază : e un cadavru de om în virață, ale cărui favorite cărunte sînt pline de sînge, îmbrăcămintea sa dovedește că ocupă un rang înalt în societate. La vederea cadavrului, omul, un moment îngrozit, neputîndu-se gîndi la alt­ceva, rămîne pironit locului. Și-a revenit însă în fire acum și-șî dă seama: aleargă cît îl țin picioa­rele spre comisariatul de poliție din apropiere, ajunge acolo, tremurînd, turburat... — Șeful de post ?­­— Eu sînt. — Vino... vino îndată.... — Unde ? — Strada Națională... Un om mort.... asasinat.... L’am văzut.... L’am atins. Oamenii din comisariat rămîn încremeniți. Acest orășel modest, de abia de zece mii de suflete, la țărmul Ocea­nului, era atît de tăcut, atît de li­niștit ! Adevărul e că se întîmplă ca ma­rinarii și pescarii, ale căror bărci așteaptă în port fluxul măreț ca să plece, să sea îneaeze une­ori , se mărginesc însă să schimbe, pe bună dreptate, cîți­va pumni între ei. Acest colț de pămînt, puțin cam melancolic, pe care vin să-l dez­­mierde valurile măroi, nu prea e făcut pentru firile de ucigași. Nimeni n’a fost vre-o­dată tăiat în bucăți; nici o fem­ee bătrînă n’a avut să îndure, mai înainte de a fi măcelărită, supremele ultragii; des­pre crimele numite „pasionale" nu se pomenește aici. Nimic, dar nimic, de­cît niște simple delicte fără importanță, ca să aibă ce paște tribunalul corec­­țional. Așa­dar nu e de mirare că oamenii poliției rămaseră încremeniți. Acum se chibzuesc între ei. Unul dă fuga să deștepte pe co­misar , alții improvizează o targă, formalitate sinistră ce are loc în tăcere. Lumina searbădă a unei lămpi bă­tute în perete cade asupra sergen­ților de oraș. Drumețul care adusese știrea pri­vește ce fac, șezînd pe o bancă, e­moționat încă de-a binelea. L­­iii că intră comisarul Se îmbrăcase în grabă, uimit și el de cele ce aflase... Dacă ar fi o născocire, această moarte tragică, acest cadavru ?... Dacă o fi viind să-șî bată joc de el, în calitatea lui de magistrat al ordinei judiciare, să rîză de autorita­tea lui?... Asta nu e probabil, căci ar păți-o acel mistificator. Ori­cum însă, supărat ca ne altă dată, poftește pe necunoscutul ce a venit să-i tulbure somnul, să po­vestească ce știe. Omul, bine-înțeles, spune ce-a văzut. Ce eveniment! Pare așa de grav, așa de străin de prevederile cele mai triste, în­cît comisarul nu mai ezită. — Ar fi bine să înștiințăm ime­diat pe procurorul republicei... Dă o fugă pînă la dînsul, amice... Pronunță adresa. Un agent o prinde, salută, ese din rîndurî și dispare în întunericul de afară, unde tremură din distanță la distanță becurile de gaz. — Să pornim acum cu toții. —Luăm pe chem, d-le comisar ! — Bine-înțeles , tăiăm drumul. In tăcere, micul grup pornește grăbit. Portul e pustiu peste tot. Nici un zgomot. Profilînd pe cer catargurile lor, schelete pe cari stau înfășurate groa­sele pînze în pachete grele, vapoa­rele de petrol și de cărbuni sunt în­șirate d’alungul cheiurilor. Niște hamali dorm grecifi, în­ră­li­ți în suci,la capătul scărilor de piatră ce duc la schele. Pe la poduri zăgazurile revarsă în ciucuri apa ce nu mai are loc în bazinuri. Maestoasă, marea se prelungește încet, dezmiardă vapo­rașele și luntrile pescarilor. Micul grup în cap cu unul care luminează calea cu un felinar, îna­intează mereu. A ajuns în strada Națională. Mai sunt două­zeci de metri pînă la locul crimei. Dau buzna.Indreaptă felinarul spre obrazul plin de sînge. Comisarul de poliție înăbușește un strigăt : — Domnul președinte al tribu­nalului ?... . Corpul ce zăcea neînsuflețit era într’adevăr al președintelui Beau­lieu, om excelent, ajuns legendar în parchet și care aplica legea ins­pirat în­tot­dea­una de o nobilă milă. Groaza și consternarea, cu drept cuvînt, se citeau pe frunțile celor de față. Martorii scenei își reaminteau frumoasele fapte ale victimei, gene­roasa concepție ce o avea despre justiție, simțul său de dreptate. La sosirea procurorului la fața lo­cului se dădură plini de respect la o parte. Procurorul păru foarte emoționat. Șef al parchetului, venind zilnic în contact cu președintele și apre­­ciîndu-i înalta inteligență, caracte­rul și inima sa, se credea sub stă­­pînirea unui vis urît. Crima, vai­ o vedea cu ochii, ne­norocitul președinte sucombase sub loviturile unui asasin ! In cele din urmă, turburarea po­­tolindu-se, comisarul putu vorbi : — Sunt la ordinele d-voastre, dom­nule procuror... La unele case din stradă feres­trele începură a se deschide. De­și se luase precauțiuni de a se opera în tăcere, de a nu se turbura somnul locuitorilor din ca­sele vecine, acestea, totuși, se ani­mau. La ferestre se arătau capete cari priveau pline de curiozitate. Le intrigau și pasionau oamenii aceștia cari vorbiau între ei șoptind, fețele lor îngrijorate, peste cari că­dea lumina lividă a felinarului, ges­turile ce făceau, precum gi­ora la care aveau loc toate acestea. Unul recunoscu pe procuror, ceea­­ce făcu pe oamenii din acea stradă să întredeschiză Ușile. Alții, curioși de a afla ce s’a întîmplat, eșiră afară. Valul, chi­ar clipi din ochi, se în­­groșă ; tristul adevăr zbură din gură în gură... — A fost asasinat președintele tribunalului, d. Beaulieu. Uimirea și indignarea cuprinseră pe acești oameni buni. Avînd o ve­nerație sinceră pentru domnul ma­gistrat, își transmiteau, buimăciți încă de somn, în întunericul nopței, știrea îngrozitoarei sale morți. Se formase în puțin timp un cert­ în jurul celor d’întîia veniți. îmbulzeala deveni așa de mare în­cît trebui să se ia măsuri în vederea organizărei unui serviciu de ordine. Apoi, procurorul zise: — Să se ducă cine­va să chema pe d. Ardonin, judecătorul de in­­strucție, precum și un medic. Ordinele fură executate în cîte­va minute. Veni mai întîiu judecătorul, apoi doctorul. La vederea cadavrului, d. Ardo« nin păru îngrozit, rămînînd apoi, cît­va timp încremenit.­ ­Va urma» case pri-II

Next