Adevěrul, noiembrie 1903 (Anul 16, nr. 5122-5151)
1903-11-01 / nr. 5122
Atm XVI—No. 5122 ALEX. V. BEIJUUAXE —j FONDATOR Ibonamente : în țară: un an 30 leî; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 luni străin. a „50» » » 25, B .13..^. Un exemplar în țară 10 bani; în străinătate 15 bani . Pagini 1) SUPLIMENT GRATUIT: Din toată lumea cu următorul cuprins : Text: Amor prin telefon.—O statua a lui Thiers.—Crima din Aix-les-Bains.—Un cap d'operă pentru douăzeci de franci—O crimă misterioasă.—Prejudecata contra negrilor. —Prețul unei cărți.—Boala împăratului Wilhelm.—Banditizmul in America. — Automobile omucide.—Un club de sinucigașe la San Francisco.—Expoziția fetelor de măritat.— O afacere senzațională în Germania.—Șuit. Ilustra (iu. : Boala împăratului Wilhelm.—Socot. Bilse. 2) Adevărul în tură cu următoarele corespondențe : Tulcea, Buzau, Galați, Pitești, Pocșani, Ghirgiu, Caracal, Craiova, Bîrlad, Slatina, T.Severin. Ilustrațiuni: Liceul Ferdinand din Bacău. Pi Qmiul ii>Qinii • ® broșă secession, ultima noutate a modei, specialități clului grailit • tea magazinului „Belmont Diamond Pallad“, calea Victoriei 5.2. Dimitrie A. Sturdza și Alexandru I. Cuza „Voința Națională“ caută acum să-î tot dea zor cu istoria, cînd îî se plătește turn merită infamia ce a comis-o față de memoria lui Vodă-Guza. Apoi dacă e vorba piratorul ci, de istorie, iată ce spune un distins profesor universitar, d. Tanoviceanu, un istoric savant, și nu un politician și sectar, despre istoria cum o face Voința și iis- STATUIA LUI CUZA-VODA V au petrecut cu ochi „Cînd vor vedea romînii lucrările mele, au să-mi ridice statue“. Așa se spune că ar fi zis Cuza- Vodă în momentul cînd l’au detronat, arătînd armoriul care conținea Hîrtiile sale. Și de aceea se vede că nu s’au publicat pînă astăzi hîrtiile confiscate de la ultimul Domnitor și se ține adevărul sub oboroc! Totuși acum doi ani citind un studiu la Academie asupra lui Vasile Lupu, actualul președinte al consiliului de miniștri mă îndemna să mă ocup mai bine de istoria contimporană a țării, decît de cea veche. Iar la răspunsul meu că istoria contimporană se va putea scrie cu ușurință în viitor, pe cînd cea veche va fi greu de scris cu trecerea timpului, fiind-că documentele, principalul izvor de informațiuni sigure, dispar pe? fie-care zi, d. Dim. Sturdza mi-a replicat aceste cuvinte: — Ziceți mai bine că nu sînteți sinceri și D* "" «* _, _ ,4rr X feU U ș i D. Sturdza greșise și de astă-dată adresa cum i s’a întîmplat adesea ori în viață. Eu nu sînt din aceia cari se tem să susțină ceea ce socotesc a fi adevărat ori în interesul turor , acei cari mă cunosc știu că am probat acest lucru în multe ocaziuni. Insă nu sunt nici din stofa acelora cari insultă mormintele și mai ales mormintele oamenilor cari aîi luptat pentru propășirea neamului românesc. Las această frumoasă ocupa pune pe seama altora. Eu, domnule Sturdza ! Intr’una ne a spus că ești un vechiu și cunoscător de rostul țârei, că ești religios și că respecți datinele cele bune strămoșești. Eî bine, astfel cunoști d-ta rostul țărei și obiceiurile bătrînești ? Ai uitat oare că romanii sunt fiii Romei și că romanii considerau pe morți ca niște zei, iar mormintele lor ca temple ? „Strămoșii noștri —zice Ciceron — obișnuiau ca oamenii cari au părăsit această viață să fie socotiți ca niște zei“. (De legibus II 22). Ai uitat că adevăratul roman, odată omul mort, fie chiar cel mai înverșunat vrăjmaș ori cel mai criminal, zice : D-zeu să- ierte, și cînd țărîna se aruncă peste cadavru, de mai bine de 2000 de ani el strigă: „Sit tibi terra lévis“, să-țî fie țărîna ușoară ? De unde ai luat clar cruzimea aceasta, care nu intră în obiceiurile romîneștî ? Desigur nu de la strămoșii sturdziștî, oameni drepți și cu frica lui D-zeu, și nici de la Prăjești ori Buciuceștî alți strămoși vechi ai d-tale. Acesta e sîngele fanariotic, cu care altoit de multe ori familia romînească Sturdza, e sîngele lui Caliarechi, e sîngele lui Cantacuzino, al lui Moruzi, al lui Mamuna și altor fanarioți strămoși ai d-tale cu mult mai apropiați decît Prăjești și Buciociî din veacul al XVII-lea. Și astfel se explică faptul că d. Sturdza, capul unui mare partid național, îngăduește, ce zic îngăduește ? poate că insuflă foaia oficială a partidului să insulte memoria unei glorii naționale ! Dar orî-ce s’ar face și orî-ce s’ar scrie totul este în zadar. Cuza Vodă, cu sau fără statue, va rămâne o mare figură în istoria țărei noastre. Și noi nu avem trebuință de statui ca să ne amintim că marele Cuza Vodă a fost ales prin entuziasm și doborît prin trădare, a fost chemat la tron de voturile unanime ale marei generații și răsturnată de o mînă de oameni unii mișei, iar alții rătăciți, că a ajuns Domn la lumina Bilei, în bucuria a 5 milioane de rodini, și a fost răsturnat de pe tron noaptea, spre jalea întregului neam romînesc de dincoace și de dincolo de Carpațî. Și nu numai romînii, după cum spunea „Gazeta Transilvaniei“ de pe acele vremuri, ci și ungurii, săcuii și sașii, văzînd pe Cuza părăsindu-și țara și alegîndu-și loc de exil străinătatea, m multe locuri duioși. Să scrim istorie contimporană ! Dar documentele le țineți ascunse, și nu dați afară decît patimile dv. personale; după ele voiți să scrim noi istoria contimporană a țării noastre Fiind-că primul-ministru are educațiune clasică îi voiu aminti un adagiâ latin : melius est non habere titulum quam vitiosum habere (mai bine să n’am titlu de cît să ai unul rău, și prin asemînare void zice : maî bine lipsă de istorie de cît istoric falsă și pătimașă! Istoricul trebue maî înainte de toate să fie nepărtinitor, „că nemi că nu strică credința așa celor ce scriu Letopisețele ca fațăria, cînd veghe voia unuia, și pogoară lucrul cu hulă altuia“. Și desigur că „Voința Națională“ a pogorit cu hulă lucrul altuia, cînd a scris de Cuza-Vodă ,jnecunoscutul *7 (tu, nr.,și.£ dacă îî s’ar ridica o statue oamenii se vor întreba : De ce i s'a ridicat ? Cum, d-le președinte al consiliului ? Alex. Cuza, luptătorul de la 1848 și prăcălabul protestator contral lui Vogoride de la 1857, era un colonel necunoscut? Ce oare? împroprietărirea țăranilor, oborîrea clăcii, secularizarea averilor mînăstireștî, desființarea bătăii pentru majici, lărgirea colegiilor electorale, obligativitatea și gratuitatea învățămîntului, favorizarea elementului democratic, nu constitue nici un merit pentru Cuza-Vodă? Ca va fi greșit omul acesta, cine o tog&rificește? Cuza-Vodă nu s’a născut pe un an, și nici din viță de stăpînitori de popoare, de aceea multe din însușirile Domniei, vor fi lipsit acestui mare român. Dar ce sunt greșelile omului, față cu marile fapte ale Domnitorului, pe care el le a sîvirșit sau cărora cel puțin le a dat un mare ajutor ? Greșelile sânt în domeniul moral, ceea ce sunt petele în domeniul material, a greșit desigur și Cuza-Vodă, căci om a fost, dar și soarele are nu una, ei multe și mari pete, și cu toate acestea el este izvorul cel mare de luminări de căldură. Tot astfel și Cuza-Vodă, cu toate greșelile sale ca om, rămas-a totuși și va rămînea totdeauna unul din cei mai mari și mai populari Domnitori pe care î-a avut neamul romînesc și va încălzi inima celor care își iubesc țara. Cuza a fost și este iubit fiind-că că a întrupat calitățile și defectele romînului : fatalist și neprevăzător, ce e drept, dar în același timp entuziast și capabil de a face fapte mari cu orice risc la vreme de trebuință. C Om cu vederi largi, el nu privea la‘mărunțișurile vremelnice, ci la marile și permanentele interese ale neamului romînesc. Cine va cerceta cu lupa Domnia lui Cuza-Vodă, va găsi desigur lucruri care n’ar fi trebuit să fie, însă cine va privi omenește și va judeca cu dreptate, ținînd seama de împrejurările Domniei, de oamenii și patimile de pe acele vremuri turburate, va recunoaște că nu se putea pretinde maî mult de la marele Domnitor. Iar de greșelile sale va zice ca blîndul Isus , mult i s’a crtat, căci mult a iubit țara. De alt-fel dacă d. Dim. Sturdza a cunoscut pe Cuza-Vodă și-l condamnă, sînt alții care l’au cunoscut mai bine de cît din sisi și care l’au iubit și l’a fi stimat pînă la sfîrșitul vieții lor. Cînd Cuza-Vodă s’a bucurat de stima luî V. Alexandri și C. Negri, memoria sa nu se poate teme de atingerile d-lui Dim. Sturdza și mai cu seamă ale „Voinței Naționale“. Costache Negri, cea mai frumoasă figură a liberalismului romînesc din veacul al XlX-lea, cîntărește singur în cestiunile de morală pentru cei cari știu cine a fost el, mai mult decît un partid întreg cu toți Din fuga condeiului Monumentul Pepitei Jimenez Lumea s’a întrebat, cu drept cuvînt, de ce adică Pepita Jimenez ■—alias Voința Națională — s’a pornit cu atîta înverșunare în contra glorificărea memoriei lui Vodă Cuza. Unii contimporani ai lui Cuza susțin că pornirea se datorește faptului că marele domn național a dat lui conutință, ca să zicem așa, un... piedestal în posterior, care a produs eminentului șterpelitor de documente o adîncă impresiune... pe fundul pantalonilor! Alții susțin că „Pepita Jimenez“ ar fi dorit să i se ridice dînseî mai întîiui un monument, dat fiind că în scurtul timp de cînd a ‘bine-meritat de la patrie nul Qp,](a Io „Dopite* JultiQC) cttiu*1 cîto vo. campanii politruc cari au întărit guvernul pe cel puțin zece ani și a provocat admirația mai ales a foastei direcțiuni și redaction a Pepitei! Mai mulți liberali însă caută a convinge pe Pepita Jimenez că n’are nevoe de monument, deoarece colecția de trei luni încoace . Pepitei este ea însăși un monument... de prostier Per X. B., Bistrița (Dolj). Nu puteți face nimic practic pe cale corecțională. IS. Bcr., Loco.— Dacă sînteți dezertor ori nesupus înainte de 10 Mai 1903, atunci beneficiați de amnistie. Cititor, Vereșin.— încă nu s’a luat o hotârîre în chestia onTișilor. Rezultă deci că ei nu beneficiază de amnistie. O. loan Boscan, Bacău. — Redacțiunea e în București și ajunge această adresă. B. Z., Craiova.— Dacă nu sînteți omis da. B. A., Giurgiu.— Adresați-vă d-lu’ Uimiră?, stenograf la Senat, București. A.?, Trov., Loco. — 1) D. gen. Coandă primește Sîmbăta. La ultima cestiune răspuns mai tîrziu. M. B. colecționar, Iași. -Adresați-vă Steinberg, pasagiul Vilacros. Elev Bele-Arte, Loco.— Adresați-vă d-lui Ion Nădejde la „Gazeta Săteanului“, Loco, Jiu de Sus.— 1) Briefmarkenzeitung, Berlin. 2) Financial News și Financial Chronicle, ambele in Londra, Milo, Galați.— Zwiebel, bulevardul Elisabeta, Penchas, bulevardul Carol. ...................................................iii............ im Domeniul regal segarcea Am relevat încă în numărul nostru de ori o scrisoare a d-lui Kalinderu, distinsul și dezinteresatul administrator al domeniilor Coroanei, cu privire la denunțul nostru în chestia bolnițelor ce s’au pus țăranilor de pe domeniul Segarcea. In acea scrisoare d, Kalinderu regretă că înainte de a fi dat curs reclamațiunea în costime, nu ne-am informat la d-sa, căci eventual ne-ar fi pus la dispoziție și mijloacele pentru a putea face o anchetă la fața locului. Noi mărturisim că am fi fericiți dacă d. Kalinderu în persoană ar fi făcut această anchetă, căci atunci ar fi descoperit încă multe alte rele care l-ar fi prezentat pe d. Davidescu ca pe un „bun agent“ în sensul rău al acestui cuvînt, adică ca pe un agent care printr’o extremă severitate ce admite și lucruri inadmisibile realizează venituri. In acest sens răul revoltător semnalat de noi nu pare a fi decît un inel în lanțul de nedreptăți ce le sufera țăranii de pe domeniul Segarcea. Aceste nedreptăți au determinat chiar o mișcare a țăranilor, care în toamna aceasta, cu ocazia mergerea regelui la Sâmbătă 1 Noembre 1903 CONST. MILLE Antoclaris Linia pagina IV • Lei 0,50 țani ... ... , 2.—. inserții ți reclame. 9.— DIRECTOR POLITIC O Pasci Ediția de seară șefii și toate forțele sale oficioase și neoficioase. Iată pentru cei cred că puțini vor fi aceia care urmînd pe d. Sturdza, ori pe „Voința Naționala“, vor aproba purtarea lor față,cu memoria lui Cuza-Vodă. O ură care se păstrează 37 de ani, pe care nu o dezarmează nici abdicarea demnă a lui Cuza-Vodă, nici atitudinea lui corectă după abdicare, nici moartea pe pămînt străin, nici creșterea ierbei de mai bine de 30 de ani pe mormîntul Domnitorului, e o ură sălbatică și monstruoasă, care nu poate intra în inima romînului, de cît poate cînd pavilionul romînesc acopere marfa fanariotă. Și acum un cuvînt înainte de a termina. Voiți istorie contimporană, d-le Sturdza ? Eî bine, m’am ocupat și de această parte a istoriei noastre și vom publica în coloanele „Adevărului“ cîte va pagina din Istoria parlamentară a Domniei lui Cuza-Vodă. Mă tem însă că nu vă va plăcea, fiindcă din ele Domnitorul va eși mărit, pe cînd multe divinități dacă nu vor cădea de pe piedestalele lor, cel puțin vor perde din nimbul care le înconjoară. Nu știm, dacă ați dorit acest lucru ! I. Tanoviceanu Idiot) si mizerabil) învechită în răutăți și blestemării, andaluza Pepita Jimenez este în mare disperare ; infama opozițiune s’a folosit de un un articol al Voinței Naționale și s’a apucat să dea la cap d-lui Dim. Sturdza și chiar să înceapă o campanie de răsturnare. Pepita în deznădejdea ei, tina, fulgeră, spumegă și scuipă, spune vorbe chiar de rușine cum se cuvine unei nobile andaluze trecute prin ciur și prin dîrmon și care de mult și-a aruncat pălăria peste Aripele tuturor morilor și fustelo ’î în vîntul tuturor doboșeriilor. Pentru o hitră de speța Pepitei, ceea ce a făcut nu se poate numi naivitate—căci Pepita Jimenez naivă, ar fi ceva cel puțin ciudatei pur și simplu prostie, o idioție, cum î-i plăcea mai bine. Să judecăm în adevăr cu sînge rece tragica întâmplare. In țara întreagă vibrează cald curentul ridicărei tardive a unui monument lui Cuza- Vodă. Pepita în loc să tacă, să simtă că a se opune curentului este o greșeală, Pepita, polemizând cu Adevărul pe cestia Adevărului lăsate, are nechibzuința să insinueze că mișcarea pentru ridicarea statuei lui Cuza este opera...d.lui Take Ionosra în complicitate cu Adevărul. Și cînd făcea această insinuațiime nobila nu daluză.? .Tocmai în momentul cînd la Iași, membrii tuturor partidelor și deci și liberali de frunte, se alcătuiseră în comitet, ca să proceadă la lansarea listelor de subscripțiune pentru monument și cînd chiar și regele declarase d-lui Ghika-Delenî că consimte să fie pus în fruntea comitetului și a listelor. E natural că noi, prevăzînd că Voința Națională o să cadă în cursă, și că o să facă încă una boacănă, am săcăit-o mereu, am somat-o să-și spună părerea asupra lui Cuza-Vodă, am strins-o cu ușa, pînă cînd fugoasa andaluză a dat fuga la d. Sturdza și... s’amapîrat... Inspirația nu iutea fi cu o infamie, bine-înțeles, și o Ticăloșie, tot ce putea face ve erabilul falsificator pentru memoria lui Cuza-Vodă. După publicarea acestui articol se știe ce a uimit, cum partidul liberal a început să protesteze, cum fruntași de mîna întîia cad. Petru Grădișteanu și-au făcut datoria să se declare nesolidarî cu această mizerabilă faptă sturdzistă și cum întreaga țară s’a ridicat ca un singur om contra insultei ce s’a adus amintirea unui nume sfînt și mare. Opoziția conservatoare de sigur șî a frecat un finde, glasul presei opoziționiste conservatoare s’a ridicat și pe tema actului de sacrilegiu, al d-lui Dimitrie Sturdza azi se duce o campanie care nu se știe ce rezultat va avea... Prima întrebare ce șî-o pune lumea și în special partidul liberal este aceasta: la ce a folosit eșirea nebunească a Voinței Naționale și de ce acum se plînge andaluza Pepita Jimenez, cînd rezultatele neplăcute ce culege azi, nu’s decit urmarea logică și fatală a idioției eî ? Dacă la Voința Națională ar fi fost oameni deștepți, nu furnizau pe gratis această armă opozițiunea și dacă au furnizat-o de ce se maî plîng, căci le putem spune ca și scriptura : „ale voastre dintre ale voastreu, ce ați căutat ați găsit și încă cu fund și îndesat. Partidul liberal însă pe lîngă aceasta mai are de tras la răspundere pe juvenilul bărbat Vintilă Brătianu și pe redactorii săi, nu numai că ați fost proști, dar că aț adăugat la prostie și o infamie mizerabilă pretîndu-se răzbunător unui om mic, a micului domn Dimitrie Sturdza, față de care oamenii deștepți și cuminți din partidul liberal sînt datori, nu a-1 împinge să facă prostii ori ticăloșii, ci a-1 opri de la fapte rele. Neexperimentați,n geamii de la organul Pepitei Jimenez au făcut tocmai contrariul și au comis sacrilegiul ca, ascultînd vorbele pătimașe ale d-luî Sturdza, să insulte memoria unui nume sfînt și mare pentru noî Pomîniî...Ceea ce ați făptuit acești oameni este o impietate nepermisă și care trebue neapărat pedepsită. In adevăr, poți de pildă să fii ateu și să discuți în chip științific dogmele religioase. Nu ți-e promis însă să intri într’o biserică, unde se închină creștini bine credincioși, și să faci o murdărie...In cazul acesta dacă eși cu capul spart, vina este a ta și a mizerabilei tale fapte...Cam tot așa au făcut și cei de la Voința Națională. Pe cînd toată Romînia prăznuia cu evlavie amintirea lui Cuza-Vodă, cînd întreaga Pornirire se transformase într’un mare templu, în mijlocul lui se aruncă murdăria urîcioasă a articolului Voinței Naționale inspirat, dictat ori chiar scris de către detractorul interesat al lui Cuza-Vodă, d. Dim. Sturdza... Eu, n’avem drept noi, bine credincioșii cari ne închinăm la numele lui Cuza, să tragem la răspundere pe acești mizerabili cari își bat joc de sentimentele și credința noastră, dreaptă sau nedreaptă, dar care face parte integrantă din personalitatea acestei țări a învederat că da și iată pentru ce cei de la ziarul Voința Națională sînt și idioți fiind-că și-am făcut buclucul singuri și pe lîngă aceasta mizerabili fiind-că, într’un momente de s £ întri reculegere a noastră, au încercat murdărind memoria lui Cuza să murdărească suflare românească, întreaga Const. Miile manevre, au manifestat intențiunea de a se prezenta acestuia într’o procesiune neobicinuită prin forma ei. Țăranii voiau să ceară regelui dreptate și să i se plîngă pe lîngă altele și de faptul că „sunt încărcați la socoteli“. In cele din urmă țăranii au putut fi determinați să renunțe la realizarea intențiunea lor. Regele însă foarte afectat de cele întâmplate, a însărcinat pe însuși principele moștenitor ca să facă o cercetare la Segarcea. Prințul a îndeplinit însărcinarea ce i-a dat-o regele. A mers din colibă în colibă, cercetind și ascultînd pe țărani. Și ce a putut afla trebuie să fi fost de oarecare gravitate pentru că în urma acestor cercetări s’a hotărît ca tuturor țăranilor mai nevoiași să li se ierte datoriile ce le-ar avea către domeniu, pînă la suma de trei sute de lei. * Această măsură face onoare și regelui și administratorului său, d. Kalinderu, fără de sfatul căruia de sigur că nu s’ar fi luat. Dar de ce nu s’afi aprofundat cercetările ? De ce nu s’a căutat a se schimba un sistem care a făcut necesară luarea unei măsuri atît de excepționale ? încă odată deci și să fie bine știut : noi nu învinuim po d. Kalinderu Oricit ar fi d-sa de activ, la o administrație atit de mare și de complicată, nu poate fi pretutindeni de față. Am denunțat însă d sale faptele ce ni s’au denunțat, avînd convingerea pe care o maî avem, că atîta va fi de ajuns pemtru ca faptele regretabile ca s’au petrecut sa se repare pe cît posibil și p viitor să nu se mai repete. Iad. Astăzi acest fost ostaș, care a făcut o onoare armatei române, și care a fost distins atît de Vodă Cuza cît și de regele Carol, s’a ridicat să protesteze în contra acelora cari ponegresc memoria Domnitorului Cuza și vor să împiedice înălțarea unui monument național. Colonelul Casimir a mișcat inimile multor oșteni prin emoționata și documentata sa scrisoare publicată în „Adevărul“ de Luni și care a avut un puternic ecou în toată țara. - 1111 Colonelul Emil Casimir Născut în Iași la 13 ianuarie 1841, fiul colonelului Teodor Casimir, fost aghiotant al domnitorului Mihail Sturdza și a doamnei Elena Kogălniceanu, sora marelui bărbat de stat Mihail Kogălniceanu. A făcut studiile sale în țară și la Berlin, unde s'a pregătit pentru cariera sa militară: întors în țară la 1860, fu primit sub Domnul Vodă-Cuza ca sub-locotenent în divizionul de ulani. Fu mai în urmă atașat pe lîngă persoana sa ca ofițer de ordonanță, și făcu parte din suita militară care însoți la 1864, după lovitura de stat, pe Vodă Cuza la Constantinopol și ful astfel martor ocular la întîia și Cea din urmă primire splendidă ce se făcu unui Domn pămîntean. „Necunoscutul colonel Cuza“ după cum îl chiamă răutăcioasa „Voință“, prinț vasal, neînrudit cu nici o familie domnitoare din Europa, fu primit cu aceleași onoruri ca și cel mai cunoscut prinț din Europa, și aceasta numai din iubirea de țară a lui Cuza-Vodă carele nu admise programul înjositor de primire al foștilor Domni pămînteni pentru mergerea sa la Constantinopol. Colonelul Casimir fu aproape 14 ani aghiotant al regelui, în care calitate îl reprezintă la Moscova în anul 1883 la încoronarea țarului Alexandru al III-lea. In timpurile cele bune s’a ocupat mult timp cu colecționare de tablouri, autografe, monezi și cărți vechi, cea mai mare parte relative la Romînia, astfel că a posedat un „adevărat muzeu“. întrunirea de la „Dacia“ O impunătoare, entuziastă întrunire cetățenească, populară și pornită dintr’un adinei sentiment de venerațiune pentru memoria ultimului Domnitor român, a avut loc aseară la ,,Daciat. . N’a fost publicul obicinuit al Întrunirilor politice, ci au fost acei cetățeni pe cari poarte rar îi scoți din casă și pe cari numai o cauză care zguduie conștiința națională, îî mișcă. Toți oratorii au înfierat nedemna profanare a memoriei lui Cuza, în aprobările întregului auditorial. Au pornit din sală, în repetite rîndurî, îndemnuri de a se face demonstrațiuni la „Voința Națională“ și la I. Sturdza, dar oratorii s’au opus acestui curent și întrunirea s’a terminat în liniște, aclamîndu-se o moțiune de protestare. Act NOTE Papa și știința într’o telegramă din Roma asupra ședințelor consistorului secret, citesc că papa Fiu al X-lea, în alocuțiunea ce a rostit, a relevat că biserica nu este inimica progresului științelor. Foarte înțelept ește cuvinte, dacă în aadvăr ele aîi fost rostite de șeful bisericei catolice. Mai înainte de toate ar fi zadarnic ,și puțin inteligent ca biserica, adică clerul, să arate dușmănie progresului științei.—■ fiind că această dușmănie s’ar dovedi numai decît neputincioasă și neputința eî ar învedera slăbiciunea însăși"a Inserted. Notați că nu zica religiei. Din potrivă, cită vreme biserica se va acomoda cu cuceririle științei, cită vreme va practica un oportunism inteligent, ea îșî va aduce sieși cele mai frumoase servicii. In genere, biserica nu se împacă de loc cu ideea combativității. Biserica e în rolul ei, cîtă vreme caută să mînge și să ajute pe cei slabi, iar rolul ei social în actuala organizație economică poate fi numai să înduplece pe cei puternici și avuți în folosul celor mizeri. Procedînd astfel biserica, motivează oarecum utilitatea sa socială și dacă timpul slăbește puterea ei politică, atitudinea ei blîndă menține rolul ei filantropic și umanitar. Biserica nefiind decît simbolizarea exterioară a moralei religioase, ea nici nu poate veni în conflict cu știința, care caută necontenit adevărul în natură. Ceea ce poate veni în conflict cu știința e religia însăși, atunci cînd mintea cercetătoare a omului ajunge pe ascuțișurile acele culminante, unde fatalmente adevărul se îneară cu abstracțiunea, pe care în multe cazuri încă, n’o poate învinge și e silit a-i ceda pasul. In abstracțiunile acelea suntem însă departe de a vedeai dușmani ai științei. Din potrivă ele sînt poezia omului, din momentul ce știința șî-a terminat puterea ei asupra sufletului nostru. E. D. F. Ce și-a inchipiatt și peste ce a dat cenu Jiliuță Corni Mitiță, închipuindu-și că nimeni nu mai stă îndărătul lui Crna- Vodă a aruncat cu hîrdăul de lături în memoria marelui Domn— * dar, spre marea stupefacție, a eșit țara întreagă ,la iveală și-l ia la goană cu ahuou și ce-i vine omului la îndemînă !